Universul, iulie 1937 (Anul 54, nr. 193-208)

1937-07-16 / nr. 193

Anul al 54-lea Nr. 193 Vineri 16 Iulie 1937 Măcelari vegetarieni Pare un paradox şi cu toate astea e aşa. In Prusia Orientală, la Koe­­nigsberg, măcelarii au întreprins o campanie pentru propagarea vegetariani­smului. Ei au publicat un protest îm­potriva abuzului de carne in an­- i mentaţie. Intre altele ei spun:­­ „E un non-sens să se mănânce ] carne şi nimic altceva decât car-­­ ne! Insistenţa publicului de a­­ cere cutare, sau cutare fel de car­­­ ne e un semn de potologie min-­­ tală. E un soi de obsesie”.­­ Se pare că această paradoxă la campanie se datorează crizei ac­tuale de carne în Prusia Orien­tală, criză care a ajuns la aşa grad în­cât, dacă populaţia con­tinuă să se alimenteze numai cu carne, măcelarii nu vor mai pu­tea face faţă cererilor. Un imobil monstru La Londra s-a început con­strucţia unui imobil formidabil prin dimensiunile sale. El va cuprinde 1250 de apar­tamente, mari şi mijlocii. Toate serviciile vor funcţiona cu elec-­­ tricitate, chiar şi cazanele calo­riferelor. Materialul din care se construeşte e refractar zgomotu­lui, adică nu-l lasă să pătrundă în interiorul locuinţei. Imobilul va poseda o imensă piscină, terenuri de tenis şi o staţiune telefonică rezervată nu­mai locatarilor. Şi cu toate aceste avantagii, chiriile nu vor fi mai mari decât în alte imobile mai puţin luxoa­se şi confortabile. Băile de turbarea mare şi Astăzi, când odată cu venirea verei toată lumea se gândeşte cum să facă să-şi poată petrece vacanţa la mare, ni se pare cu­rios când ni se spune că acum un secol băile de mare aproape nu erau cunoscute. E drept că ele erau prescrise dar în anumite cazuri, cu totul excepţionale şi anume în cazuri de nebunie şi... de turbare.­­ P® la 1071, de pildă, d-na de Sévigné scria într’o scrisoare a­­dresată fiicei sale: „Acum opt sau zece zile d-nele de Ludre şi de Coetlogon au fost muşcate de o căţeluşă turbată, ele au plecat, azi dimineaţă ca să se asvârle de trei ori în mare”. Intr’adevăr, aceasta era socotit mijlocul cel mai eficace pentru a preveni efectele muşcăturii unui animal turbat. Chiar şi un medic scria la a­­ceeaşi epocă: „Singurul lucru de Încercat, e ca persoana turbată să fie dusă la apă şi ridicată de mai multe ori ca să voia ei... Cât pentru persoanele atinse de nebunie, ele erau trimise la Diep­pe, unde făceau baie după ace­­laș procedeu, adică erau vârâte cu sila în apă de mai multe ori. Barometru viu Un savant belgian a descope­rit un mij­loc infailibil spre a cunoaşte schimbările de timp, fără a mai fi nevoie de consul­tarea institutului meteorologic. E de ajuns să observăm un păianjen. Dacă stă, leneş, în vre­un colţ întunecos, asta în­seamnă că ploaia nu e departe; dacă, dimpotrivă, se apucă să-şi construiască locuinţa, adică să-şi ţearsă pânza, asta înseam­nă că în curând soarele va eşi din nori. Dar dacă, pe când ţe­se, el scurtează firele pânzei de sigur că presimte o furtună. Cum vedeţi, nimic mai uşor : ţineţi la îndemână un păianjen şi studiaţi-i mișcările. Maxime şi cugetări Crede în viaţă şi trăeşte-o, simte-o şi fă,o să se arate prin toţi porii fiinţei tale. O. S. Marden In ceata oamenilor precauţi se găseşte o majoritate însem­nată de indivizi cari sunt pre­cauţi de teamă. General von Clausewitz O mână de ajutor... unui mic camarad de joc căruia ii e sete. a cum, cincizeci de anu* din Citim în „UNIVERSUL" 15 Iulie 1888 . · Căldurile au reînceput să fie o piedică pentru muncile câmpului. De prin județe se comunică mai multe cazuri de moarte din cauza fierbințelii. = Paris. — Știrile din Peters­burg confirmă că nimic nu s’a în­cheiat în întrevederile dintre Wil­helm II şi ţar, ca şi în acelea ale miniştrilor de afaceri străine. Toa­te s’au mărginit la nişte banale a­­sigurări pacinice şi amicale.­­ Ni se scrie din Belgrad că Serbia a hotărit construirea unui pod peste Dunăre între Kladova şi Turnu-Severin. Acest pod este des­tinat a deturna comerțul român de la Marea Neagră și a-l îndrepta că­tre Serbia. Un bust al Ameliei Earhart Faimoasa aviatoare, de a cărei soartă nu se mai știe nimic, a pozat de curând pentru un bust executat de sculptorul american George Conbon. Lucrarea a fost făcută imediat după ce Miss Earhart a termi­nat zborul ei peste Atlantic, ate­rizând la Londonderry. INO­VA­ŢIE Pe plajele americane, banalul şi disgraţiosul colac 4©. înot e | Înlocuit cu baloane. - — -—— — —- - « - Sfatul medicului Diaree de vară Vara sunt foarte obişnuite dia­­reele atât la adulţi, cât şi mai ales la copii. Cele mai multe sunt datorite unor indigestii, unor a­­bateri de la regim sau unor in­­fecţiuni. Rămân însă şi altele da­torite disenteriei, despre care însă nu ne vom ocupa în această cronică. Diareele pricinuite de crudităţi sunt rezervate aproape numai co­piilor: ei se lăcomesc să mănânce fructe crude şi pe urmă se pun la băut apă; indigestia e gata. Pe vremea căldurilor mari, ali­mentele se păstrează cu greu. Logic ar fi să se consume nu­mai lucruri proaspete preparate pentru fiecare masă şi constând din legume şi fructe. De foarte multe ori însă, n­u se procedează astfel şi atunci mâncarea gătită de la prânz până seara sau şi mai rău,­­ de azi pe mâine, se alte­rează. Dacă nu se bagă de seamă şi se consumă mâncarea astfel stricată, se produce infecţia in­testinală, cauză de diaree. Unele persoane tocmai ca să înlăture acest risc pe deoparte şi pentru a mânca mai uşor vara, abuzează de salate. Pentru cine are un tub digestiv robust, nu e nici un risc, dar pentru cei su­puşi crizelor de enteroolită, acest abuz de salate, de crudităţi, re­­deşteaptă boala şi poate aşa­dar pricinui diareea. Când s’a produs acest acci­dent, bolnavul trebue să se aşe­ze la pat tot timpul, sau dacă nu se poate, măcar după mese, să-şi aplice o compresă caldă (şervet gros muiată în apă caldă şi stors, apoi stropit bine cu spirt) pe pântece şi să se odih­nească cât mai mult. In acelaş timp va chema medicul pentru ca acesta să-şi dea seama despre ce este vorba şi să nu se ia drept o banală diaree de vară, cine ştie ce altă boală mult mai serioasă. Până atunci bolnavul va fi pus la regim şi anume nu i se va da să mănânce crudităţi ca: poame, legume verzi, mazăre, fasole, morcovi, salată, apoi mezeluri, varză, grăsime, sosuri, sărături, pâine proaspătă, prăjituri, brân­zeturi fermentate, băuturi alcoo­lice, îngheţată. In prima zi va fi pus la re­gim de apă şi ceai puţin zaharat. Apoi i se va da supă de tapioca, de zarzavat strecurat, cartofi copţi şi fierţi sub formă de piu­­reu; peste alte câteva zile came de pasăre fiartă sau friptă, peşte la fel, jambon fără grăsime, pu­ţin vin, ceaiuri, miere. Laptele nu l-am trecut pe lis­tă, fiindcă nu este la fel tolerat de toată lumea; unora le prieşte, altora le dă diaree. In orice caz când este încercat, trebue să fie mai întâi smântânit. Chefirul este o formă care împreună cu iaurtul (bun, nu acru!) poate să fie mai bine suportat. Oalele trebuesc oprite; în schimb vom da bolnavilor zea­mă de roşii. Cu acest regim şi cu medica­mentele prescrise de medic la nevoe şi pentru fiecare în parte, diareea de vară poate fi destul de lesne vindecată dacă e tratată de la început; altfel se poate pre­lungi şi slăbeşte organismul atât prin boala însăşi cât şi prin re­gimul ce trebue apoi urmat. Dr. N. VATAMANU Fost primar condamnat la 3 ani închisoare Brăila, 13 iulie „Universul" a vorbit la timp despre neregulile săvârşite de Ion Urse, primarul com. Mihai Bravu, care şi-a­ însuşit 9000 lei din fondul destinat construc­ţiei bisericii. Cercetările făcute au stabilit culpa acestui incorect primar, deşi el a declarat că e nevino­vaţi întrucât suma găsită lip­să a fost plătită antreprenori­lor cari au construit biserica, şi nu i-au dat chitanţă. Procesul lui Ion Urse a venit în faţa tribunalului s. La, în completul d-lor Al. Zamfirescu, preşedinte şi Cotigă, jude ase­sor. D. procuror Adrian Petcu, care ocupa fotoliul ministeru­lui public a schiţat pe larg fraudele săvârșite de prima­rul din corn. Mihai Bravu, ce­rând tribunalului condamnarea acestuia. Tribunalul l-a condamnat la 3 ani închisoare. ———xox a xox—----­ In a 18-a zi de greva foamei Galaţi, 13 Iulie In închisoarea Central din Galaţi se află deţinut periculo­sul tâlhar I. Articiuc, condam­­nat de instanţele din Cahul la 5 ani închisoare, pentru tâlhă­rii săvârşite la drumul mare. Tâlharul, pentru motivul că i se amâna mereu judecarea apelului pe care la introdus, a declarat greva foamei și se află în a 18-a zi de când refuză mâncarea, Ioan Volintir, complicele tâl­harului. Costică Postavaru, care se afla de 10 zile in greva foamei, a incetat-o. UNIVERSUL Descoperirea unei mari contrabande de valute la Satu-Mare XOX S’au introdus in ţară sume de peste 50 milioane lei Satu Mare, 13 Iulie Duminică, 10 Iulie datori­tă vigilenţei funcţionarului poştal Ioan Corodan, a fost descoperite una din cele mai mari contrabande de valută străină, ce s’a cunoscut vre­odată la Satu Mare. Comerciantul Henrik Katz, proprietarul biroului de voiaj din str. Petru Rareş, un cu­noscut şi vechiu contraban­dist de valută, care a mai fost descoperit acum o lună de organele vamale cu o altă contrabandă de valută s’a prezintat Duminică, după a­­miază, la oficiul poştal cen­tral din localitate, dând sem­ne de mare nerăbdare şi ce­rând ca corespondenţa sosi­tă pe adresa sa să-i fie pre­dată imediat, întrucât chiar la acea zi va pleca din loca­litate. . Funcţionarul poştal a cău­tat atunci prin coresponden­ţa sosită şi găseşte un plic vo­luminos cu adresa comercian­tului Katz, datăt din Zuerich. Greutatea plicului i s’a pă­rut însă suspectă. Funcţie bani a anunţat pe d. Gr. Ne­­guţescu, dirigintele oficiului poştal, care la rândul său, a anunţat parchetul, de unde a fost delegat de judecător de instrucţie dr. Ioan Haias, care s-a şi prezentat la ofi­ciul poştal. Comerciantul Katz, văzând că funcţionarul Corodan e­­zită să-i predea plicul, de tea­mă să nu fie descoperit i-a o­­ferit 6000 lei, care i-a pus în buzunar, zicând că dacă tace şi nu va face nimic îl va face fericit atât pe el cât şi în­treaga familie pe toată viaţa. Funcţionarul a refuzat mila contrabandistului, iar în mo­mentul când s’a prezentat judecătorul de instrucţie a predat plicul şi banii cu care a fost mituit. La desfacerea scrisorii re­comandate sosită pe adresa lui Katz s’a găsit suma de 1.200.000 lei in dolari, cari au fost confiscaţi imediat şi de­puşi la Banca Naţională. în urma acestei descope­riri organele de anchetă au stabilit după registrele ofi­narul bănuind că în el ar fi­­­aiului poştal că până în pre­zent Katz a primit pe aceiaş oale peste o sută de scrisori recomandate, toate volumi­noase şi expediate din ace­laş loc. PLICURI CU MILIOANE După calcule uşor de făcut, s-a stabilit că con­trabandistul, în scurt timp, a introdus in ţară, fără controlul Băncii Na­ţionale şi fără plata ta­xelor necesare, suma de peste 50 milioane lei. Bănuindu-se că prin acest sistem scrisorile din Zuerich, vor urma să mai sosească, autorită­ţile s‘au pus la pândă şi într'adevăr a doua zi a mai sosit o scrisoare tot pentru Katz, trimisă din Zuerich, şi în care s’a găsit suma de 1 milion 50 mii lei. Descoperirea acestei contrabande vaste a stârnit mare senzație în toate cercurile din loca­litate. Pentru construirea unui palat cultural la Uioara Constituirea unei asociaţii culturale româneşti Uioara, 11 Iulie Unul din dezideratele cele mai importante al fruntaşei noastre localităţi era lipsa unei asociaţii cul­turale româneşti care să întrunesc la­olaltă pe toţi in­telectualii şi conducătorii vieţii româneşti de aici, ce lucrând mână în mână prin serbări, conferinţe, şezători, etc. se caute a menţine trează conştiinţa şi făclia românismului pe aceste meleaguri. Căci, in faţa unei perfecte înţelegeri şi dese manifestaţiu­­ni ale concetăţenilor noştri mi­noritari, cari au ştiut să acti­veze totdeauna intens, pentru conştiinţa şi cultura maghiară, românii se găseau desbinaţi, unindu-se de moarte unii pe al­ţii şi întrebuinţau timpul nu­mai cu lupte politice şi acuza­­ţiuni de tot felul, dezinteresân­­du-se şi neglijând propaganda şi manifestările culturale­ na­­ţionale. In faţa unei atare situaţiuni, trebuia să se găsească cineva, o persoană neutră, cu greutate, care, trecând peste orice consi­deraţiuni, să nu se lase învins, ci să umble şi să stăruie între­buinţând multă convingere pentru a putea să înfăptuiască, ceiace politicianii de aici n’au putut înfăptui. Şi acesta s’a gă­sit în persoana d-lui inginer­­şef Petru Ormoş, directorul sa­linei din localitate, care, în ur­ma unui inimos apel, a reuşit să întrunească pe toţii Intelec­tualii şi fruntaşii vieţii româ­neşti la o conferinţă intimă în localul Salinei. D. director a arătat scopul întrunirii, constituirea unei Asociaţii culturale naţionale, din care să facă parte toţii ro­mânii cu tragere de inimă. Rostul acelei Asociaţiuni este în primul rând de a construi , cât de curând un palat cultural la „Uioara“ şi apoi de a lucra­­ în armonie pentru triumf I , culturii noastre şi propăşirea românismului pe aceste locuri. S-a procedat la alegerea co­mitetului fiind proclamat pre­şedinte în unanimitate, d. vna. directorul Petre Ormoş şi alţi zece membrii în comitet. Domnii abonaţi sunt rugaţi ca la orice reclamaţie sau schimbare de adresă să bine­­voiască a ne trimite eticheta cu care primesc ziarul, iar spre a fi prompt serviţi la reînoirea abonamentului să lipească pe cuponul mandatului poştal eti­cheta abonamentului expirat. MIŞCAREA VAPOARELOR IN PORTUL CONSTANTA 13 Iulie Vapoare intrate: „Theodora”, tanc elen, deşert dela Alexan­dria, „Motorina“, tanc elen, de­şert dela Pyreu. Vapoare esite: „Egiptian“, pa­namez, cu 1550 tone rapiţă la Huli. Tancuri încărcate cu produse petrolifere: „Chrisoroy“, elen, cu 500 tone la Cavalle; „Tonefine“, englez, cu 820 tone la Alexan­dria; „Le Progres“, panamez, cu 480 tone la Malta și „Svolder“, norvegian, cu 9200 tone la Rot­terdam. + + ♦»♦ ♦»»♦■»++-M-f++.+»»» + + Citiţi Citiţi „VESELIA“ $ mi ­»♦♦♦♦»■ft »♦♦♦♦»♦♦+♦»♦♦»♦♦♦♦»♦♦■♦••»♦♦■»♦♦♦♦♦♦♦»♦■♦♦♦++ ­S.A.R. MERCUR-TURISM VOIAJ Organizează călătorii bi­lunare la Expoziţia din­­ Milano-P­a­r­i­s - Versailles Veneţia-Lacurile Italiene [ Como-Stresa-Verona-Trieste Plecări viitoare: 28 Iulie şi 5 August PROSPECTE — INFORMAŢIUNI - ÎNSCRIERI: TURISM-VOIAJ „MERCU­R“ | Calea Victoriei 39 (Bezanin) Palatul A­d­r­i­a­t­i­c­a Telefon 3­22-271 Se acordă și avantagii de plată. 642 f­i­im­are la expoziţia am PARISi FABRICA ROMÂNA , CLOPOTE POLICANDRE ŞI SFEŞNICE BISERICEŞTI HICCIliAE IONESCU &FIUJ: Furnizorul Curţii Regale şi al Sf. Patriarhii­­ Bucureşti Splaiul Unirii 73 — Telefon 3.94.54 '' Sucursale: Craiova, Chişinău, R. Vâlcea, Bălţi. Numai vizitând cea mai mare expoziţie din ţară, de clopote, policandre şi sfeşnice veţi putea obţine o­ calitate superioară şi la un preţ rezonabil 55 Caravana mutică „Marele Voevod Mihai“ a sosit la Tulcea Tulcea, 12 Iulie Astăseară, la ora 6 jum., a sosit în portul nostru caravana nautică „Marele Voevod Mihai“, care face o călătorie în josul Dunărei, intrând pe Marea Neagră până la Constanţa. Ca­ravana a pornit de la Galaţi azi dimineaţă, la ora cinci, străbă­tând distanţa de 78 km., în timp de 13 ore, cu oprire la Isaccea. Portul nostru a fost frumos pavoazat, iar pe cheiul Dunărei autorităţile civile şi militare şi public numeros aş­teptau sosirea oaspeţilor. Vapoarele aflate ancorate pe ■chei au arborat drapelele. In întâmpinarea caravanei au ple­cat din autorităţi pe vaporul pescăriei Statului „Chilia“. In momentul când caravana îşi făcea apariţia de după cotul Tulcea, sirenele vapoarelor au început să dea semnalul de bun venit, iar muzica militară a reg. 33 dorobanţi a intonat mai multe marşuri. Debarcarea s’a făcut la pontonul Ligii Na­vale, unde se aflau d-nii A. Dugaisescu, subprefectul, Teo­dor Economu, primarul oraşului, col. Pancu, etc.. Primul care a ancorat a fost „Dorul de ducă“, condus de d. col. Pavlid, apoi celelalte bărci care au acostat S’a procedat imediat la încar­­tiruirea oaspeţilor, iar seara s’a dat o masă în onoarea celor ve­niţi. Br.H. MARTIN Tratează BOALELE SUFLETEŞTI: INSUFICIENŢA SEXUALA Nevroza stomacului şi a inim­ei FRICA, TIMIDITATEA, anxieta­tea, NEURASTENIA, Hysteria, Melancolia etc. Reeducaţia copii­lor şi adolescenţilor impulsivi, vi­­cioşi, Tulburări erotice. Defecte de vorbire, etc., tratamente Psiho-Fi­­zice. Consult 8-11, 2-7, telefon 40539, înaltă frecvență. B-dul Eli­­sabeta 3. A. Etaj III. ♦ 1 La boală, combateţi’ întâi febra! — „390 grade­­ — „Ce mă fac, D-le Doctor? — „Fă o fricţiune cu ■'Seiumoi *) şi scapi de febră. *) Carmol este cea mai bună fricţiune contra răcelei, gripei durerilor reumatice şi febrei. 7 LEI 1152 baia de picioare Cu acest preţ cumpăraţi la farmacii drogherii şi parfu­merii un plic cu PEDOSAN cel mai bun praf de bae contra­ bătăturilor infecţiunilor transpiraţiei pielei Ingro­­şate p­icioare­­lor umflate Cutia de 10 băi lei 50. Engros, E. & L. Cioară, Str. Spe­ranţei 37 Bucureşti 3. 125 Domnii abonaţi sunt rugaţi ca la orice reclamaţie sau schimbare de adresă să bine­­voiască a ne trimite eticheta cu care primesc ziarul, fax spre a fi prompt serviţi la reînoirea abonamentului să lipească pe cuponul manda­tului poştal eticheta abona­mentului expirat

Next