Universul, august 1937 (Anul 54, nr. 209-223)

1937-08-01 / nr. 209

Anul al 54-lea FONDATOR: LUIGI CAZZAVILLAN m Fagítti Micile diferenţe Spre desperarea populaţiei, preţurile lucrurilor de primă necesitate nu dau un pas înapoi. Grosul populaţiei, mai ales al celei cu venituri fixe — şi mici —, dar cu familiile cele mai împovărate, nu ştiu cum să mai facă faţă nevoi­lor şi stau cu inima purice oride câte ori se svoneşte o nouă scumpire a vreunuia din articolele indispensabile, cum e posibil să se întâm­ple cu zahărul. Ceea ce ni se pare, însă, mai mult decât ciudat, este încercarea unor publicişti de a bagateliza sporurile de preţ la anumite articole, so­cotind că nu se face gaură în cer şi nici în punga con­sumatorului, dacă sub presi­­­unea anumitor necesităţi se acceptă un adaos oarecare de preţ la aceste „anumite“ articole. Am întâlnit, de pildă, a­­ceastă curioasă argumentare oride câte ori a fost vorba să se scumpiască pâinea, sub presiunea brutarilor şi a mo­rarilor, după cum o întâlnim acum, când e vorba să se scumpiască zahărul, ca ur­mare a unui îndreptăţit, de altfel, spor de preţ în folosul cultivatorilor de sfeclă. Am arătat, însă, într-un alt articol, că acest spor ar putea foarte bine să fie tre­cut asupra fabricilor de za­hăr sau asupra Statului prin reducerea unei cote cores­punzătoare din taxele pe za­hăr şi să fie scutit măcar de data asta consumatorul de noua gloabă ce i se pregă­teşte. Asta este demagogie — ri­postează sentenţios apărăto­rii intereselor trustificate. Căci, ce contează un spor de 5-6 lei — spun ei — la kgr. de zahăr pentru un cetăţean, când consumul anual pe cap de locuitor nu se ridică la mai mult de 5 kgr.?... Cu cei 25-30 lei pe an adăugaţi la bugetul de cheltuieli anuale al unui gospodar nu se creia­­ză niciun dezavantaj serios pentru acesta; în schimb, micul spor dă satisfacţie cul­tivatorilor de sfeclă şi ajută fără nici un zdruncin la li­chidarea unei situaţii deli­cate. Or, tocmai în această pre­zentare a situaţiei stă viţiul argumentării, care tinde s’o justifice. In calculul procen­tajului consumului de zahăr pe cap de locuitor, populaţia rurală aproape că nici nu contează, zahărul fiind un ar­ticol de lux, şi de zile mari pentru ea. Şi aceasta, în pri­mul rând din cauza preţului inabordabil la care se vinde zahărul pe piaţa noastră. Rămâne însă, populaţia o­­răşenească şi, din aceasta, cu deosebire categoriile ne­voiaşe, familiile cu copii mulţi, mici de tot sau elevi de şcoală. Pentru acestea za­hărul, ca şi pâinea, sunt un aliment de zilnică şi indis­pensabilă consumaţie. Pentru acestea, un spor de 5-6 lei la kgr. de zahăr, un alt spor de 1-2 lei la fiecare pâine şi un altul de 2 lei la kgr. de mălai, care de la 4 lei se vinde azi cu 6 lei kgr., re­prezintă un plus de 150-200 lei pe lună. Suma n’o fi im­presionantă pentru cei cari nu sunt constrânşi să-şi gâ­­tuiască necesităţile traiului in limitele unui salariu fix şi de mizerie, dar pentru marea majoritate a popula­ţiei — salariaţi de stat şi sa­lariaţi particulari, mici meş­teşugari sau lucrători cu ziua, pălmaşi, hamali, etc. cari trăesc pe muchea de cu­ţit a unor salarii subt mini­mul nevoilor—pentru imensa massă anonimă, care dă bus­­na la vagoanele de clasa II-a ale tramvaielor, ca să econo­misească diferenţa de un leu, care de cele mai multe ori face pe jos drumul între casă şi Slujbă — uneori zeci de km. pe zi — ca să cruţe pâinea copiilor, cel mai mic adaos la cheltuiala zilnică se rezolvă cu o vr­­ere din stric­­tisimul necesar, cu o sânge­­rare care nu arareori ia for­me tragice, înregistrate prea adeseori la rubrica întâmplă­rilor nenorocite din coloane­le ziarelor. Să nu ne jucăm cu astfel de situaţii. Dar nici să nu ni se vorbească de demagogie a­­colo unde nu este decât cea mai crâncenă şi cea mai înă­buşită suferinţă. Paris, 26 iulie Atât socialiştii, cât şi comu­niştii, au proclamat solemn în repetate rânduri — şi în pri­­­­mul rând la Cameră — că vor sprijini în mod real guvernul ■pe care l-a constituit şi-l pre­zidează de Camille Chautemps. Totuşi, reprezentanţii ambelor partide marxiste, a căror fuzio­nare e stăruitor dorită de ex­tremişti, invocând deciziile con­greselor respective din Marsilia şi din Montreuil, critică vehe­ment ori sarcastic, prin discur­suri, afişe şi ziare, măsurile fi­nanciare şi fiscale, la care a fost restrâns să recurgă d. Bon­net, şi pe care le prezintă ca injuste sau ineficace, preconi­zând în locul lor soluţii dras­tice, adică revoluţionare, ce fi­gurează în programul neapli­cat al frontului popular ori ce trebuiesc înscrise în suplimen­tul cu care vor să se comple­teze de urgenţă programul ini­ţial. Campania comuniştilor şi a socialiştilor urmăreşte, negreşit, anumite scopuri electorale, ale­gerile cantonale ce se apropie fiind menite, precât speră şi caută extremiştii, să le aducă „revanşa” împotriva „reacţio­narilor, capitaliştilor şi trustu­rilor”, cărora marxiştii le atri­­bue înfrângerea primului cabi­net al frontului popular. Dea­­sem­eni, campania comunisto, socialistă tinde, fără îndoială, la concentrarea forţelor revoluţio­nare în vederea unei noui expe­rienţe de guvernare exclusiv şi profund colectivistă. Ceea ce interesează, însă, mo­mentan în chip deosebit, e că a­­ceastă campanie a comuniştilor şi a socialiştilor are caracterul unei ofensive antiministeriale, întrucât, prin îndoiala pe care o deşteaptă asupra sincerităţii cu care o importantă fracţiune a frontului popular aderează şi colaborează la opera de restau­rare financiară şi economică întreprinsă şi condusă de parti­dul radical, membru al carte­lului, pune în discuţie autorita­tea, coheziunea şi stabilitatea actualului cabinet. (Continuare in pag. 2-a) CURIERUL PARISULUI Chemare la ordine de POMPILIU PÄLTÄNEA EXEMPLARUL [ « Pagîni Tar» poștală plătită^în numerar conform aprobării^dîft, G-I. I*. T. T. No. 150.288/932 URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10. SECRETARIATUL DE REDACȚIE: 3.30.15 S­ufletul tineretului Valorosul nostru coleg, d. T. Pisanu comentează un ra­port pe care d. N. Petrescu- Zoiţa, inspector general se­cundar, l-a înaintat mini­sterului educaţiei naţionale. II comentează după ce re­produce câteva pasagii din raport. Trebuie relevat cu un sen­timent de satisfacţie că, atât d. Petrescu-Zoiţa cât şi d. Pisani, au curajul, de care se simte atâta nevoie, să spună, fără să fie reţinuţi de con­sideraţii lăturalnice, adevă­ruri aşa cum le văd şi le con­stată. E un curaj care meri­tă toată preţuirea. Adăugăm că atât raportul care se ocupă de tineretul din şcoalele secundare, cât şi comentariile d-lui Pisani, se caracterizează prin con­statări de un pesimism în­grijorător. Nici mai mult, nici mai puţin, se trage con­cluzia că armata tineretului şcolar este „în criză“, este în plină criză morală. Cauzele acestei alarmante stări de lucruri? Deşi în bu­nă parte sunt cunoscute, este totuşi bine să relevăm două, trei din ele, aşa cum sunt a­­rătate de autorii raportului şi al comentariilor ce înso­ţesc raportul. O cauză de căpetenie a crizei morale, ce bântuie în rândurile tineretului de pe băncile şcoalelor secundare, trebuie căutată în influenţa mediului. „întregul mediu înconju­rător, — scrie în raportul său d. Petrescu-Zoiţa, — are o înrâurire nefastă asupra tineretului. Se observă, a­­proape în fiecare şcoală, că majorităţii elevilor şi eleve­lor îi lpsesc acele dreprin­­deri, care corespund unui bun sufletesc moral. Destră­bălarea şi viaţa uşuratecă au înlocuit munca, simţul reli­gios, respectul dreptăţii şi a­devărului, respectul faţă de semeni şi faţă de cei mai mari“. Să ni se îngăduie să ne o­­prim puţin asupra acestei influenţe a mediului încon­jurător, mai înainte de a ex­pune celelalte cauze, care au provocat criza morală de ca­re e atins sufletul tineretului școlar. Despre oamenii bătrâni se spune că, deseori, dau sfa­turi bune, de necaz că nu pot da exemple rele. Cu alte cuvinte, nu din convingere, ci mai de­grabă din imposi­bilitatea de a face altfel, re­comandă ei practicarea vir­tuţilor şi abţinerea de la o viaţă făcută din excese şi pă­cate. Insă adevărul asupra acestui punct este mai cu­prinzător în sensul că deose­birea sau, mai precis, con­trastul între ceea ce se spune din gură şi ceea ce se face în realitate, adică între sfat şi exemplu, se constată nu nu­mai la oamenii cari coboară dealul vieţii. Toţi ori aproape toţi pă­rinţii dau copiilor lor sfatul, sfat pe care îl repetă de câ­teva ori pe zi, să nu mintă, să nu săvârşească nici o fap­tă ori cât de puţin incorectă, să-şi croiască în viaţă drum numai prin muncă onestă, etc. Sunt însă urmate astfel de sfaturi de către cei ce le îm­părtăşesc în mod generos ? In societatea oamenilor mari, adică în ceea ce numim „me­diu înconjurător“, nu minte nimeni, nu săvârşeşte ni­meni o faptă incorectă, nu-şi croeşte nimeni drum în via­ţă prin mijloace lăturalnice şi de cele mai multe ori foar­te puţin oneste ? !! Morala fabulei este simplă şi evidentă. Să fie bun „me­diul înconjurător“, pentru ca şi tineretul să fie influenţat în bine. O altă criză de decădere morală a tineretului şcolar, d. Petrescu-Zoiţa o găseşte în predilecţia bolnăvicioasă ce au tinerii pentru scrieri­le cu caracter pornografic. Iar în forma unei întrebări pe care o reproducem tex­tual, face o afirmaţie de o deosebită gravitate : „Ce să mai zicem, declară d-sa, în cazurile când chiar unii profesori sunt susţină­torii literaturii bolnave sau în care chiar manualele de şcoală strecoară grosolane greşeli sau neiertate pasagii indecente ?“ Această mărturisire făcută în cunoştinţă de cauză, aşa că exactitatea ei nu poate fi pusă la îndoială, îndeamnă pe d. Pisani ca, în sincerita­tea de care dă dovadă în toate ocaziunile, să se ridi­ce cu toată puterea talentu­lui şi convingerii sale, împo­triva şcoalei care, în loc de „aşezământ de învăţătură“, a ajuns mai de­grabă „o ta­rabă negustorească“, împo­triva şcoalei „cu zile de o­­dihnă mai numeroase decât cele de muncă“, împotriva şcoalei care are în sânul ei „atâţia profesori nepregătiţi, atâtea manuale didactice pli­ne cu grosolane greşeli sau neiertate pasagii indecente“. Venind la tămăduirea rău­lui, d. Petrescu-Zoiţa propu­ne, între altele, un control cât mai serios al publicaţiilor şi o cenzură cât mai severă, chiar „tiranică“. D. Pisanu însă susţine că răul nu poate fi îndreptat şi şcoala nu poa­te fi ridicată, de­cât atunci când se va isprăvi cu politi­cianismul, când se va înceta ca în fiecare profesor sau în fiecare părinte să se vadă un vot sau un agent electoral. In adevăr, despoliticiimi­­zarea învăţământului este leacul ce se impune cu toa­tă urgenţa. N. BATZARIA Guvernamentalii au pierdut peste So­ooo oameni in ultimele lupte dela Madrid­ ­,px D­eclaraţiile generalului Franco Salamanca, 29 (Ra­­dor). — Corespondentul agenţiei „Havas“ trans­mite : Generalul Franco, ca­re asigură personal con­ducerea contra ofensivei dela Brunete, s’a îna­poiat aci declarând că este complet satisfăcut de rezultatele obţinute de trupele naţionaliste la Brunete şi că are cea mai mare încredere în modul cum vor decurge luptele viitoare în acest sector. Trupele generalului re­publican Miaja, a adău­­gat generalul Franco, au pierdut în ultimele lupte peste 30.000 oameni. Navalcarnero, 29 (Rador).­­Trimisul special al agenţiei „Havas“ anunţă : Brigăzile sanitare naţiona­liste au înmormântat ieri în sectorul Brunete - Villanueva peste 6000 cadavre. Iniţiativa pe frontul Ma­drid aparţine acum naţiona­liştilor. Pe ziua de ieri nu se sem­nalează nici o acţiune im­portantă, naţionaliştii măr­­ginindu-se să procedeze la înmormântarea cadavrelor de pe câmpul de luptă, pentru a evita propagarea epidemii­lor. * Avila, 29 (Rador). — Cores­pondentul agenţiei „Havas” transmite: Aviaţia naţionalistă a bom­bardat ieri poziţiile guverna­mentale şi centrele de aviaţie republicane instalate în spatele frontului. Trupele naţionaliste au pus mâna pe numeroase documente militare, în special pe planul pentru apărara Madridului, cu ocazia ocupării postului de co­mandă al forţelor guvernamen­tale de la Casas Rojas, de pe frontul Madrid. Un convoi de camioane blindate naţionaliste drum spre Santander ATAC GUVERNAMENTAL RESPINS LÂNGĂ SANTANGER Bilbao, 29 (Rador). — Cores­­pondentul agenţiei „Havas“ transmite : Comandantul trupelor guver­namentale a trimes din nou forţele sale la atacul localită­ţilor Castroalen şi Nevara, pe care naţionaliştii le-au cucerit acum trei săptămâni. Poziţia este foarte importan­tă, fiind bine întărită, pentru desfăşurarea luptelor viitoare. Ea comandă întregul teren de la sud-est de Santander şi de aceea, comandantul republican îi acordă o mare importanţă. . Ori în zorii zilei guverna­mentalii au atacat cu patru batalioane, încercarea lor a fost însă o­­prită imediat de aviaţia naţio­nalistă, care bombardând con­centrările guvernamentalilor, din spatele primelor linii, a de­terminat plecarea lor la asalt mai înainte de ora fixată. U­­nele detaşamente au ajuns până în apropierea liniilor na­ţionaliste, însă au trebuit să se retragă din cauza focului nimi­citor al mortierelor şi mitralie­relor naţionaliste. La ora 18 miliţienii au tre­buit să părăsească încercarea, lăsând pe teren numeroşi morţi. VAS SPANIOL SCUFUNDAT DE UN SUBMARIN Marsilia, 29 (Radior). — Trei vase de comerţ spaniole, ple­cate din Marsilia spre Spania, au fost atacate în largul portu­lui Grau du Roi de un submarin a cărui naţionalitate nu se cu­noaşte. Unul dinre aceste vase s-a scufundat în dreptul farului Estignette. Celelalte două vase au putut să se refugieze în a­­propiere de portul Grau du Roi, un mic port de pe coasta Atlanticului. VAS FRANCEZ SECHESTRAT DE NAŢIONALIŞTI Marsilia, 29.­­Rador). — Ştiri primite din Valencia a­nunţă că micul vas „Riri“, sub pavilion francez, care asigură serviciul între Marsilia şi Ali­cante, ar fi fost torpilat de va­sele naţionaliste spaniole. După informaţiile primite aci reiese însă că vasul „Riri“ a fost numai somat să se opreas­că, prin lovituri de tun, de că­tre crucişetorul naţionalist „Ca­­naris“, pe când naviga în ape­le din largul insulelor Baleare. Vasul „Riri“ a fost apoi condus in portul Palma de Majorca. Pe bordul vasului se aflau 100 tone zahăr si 25 tone lapte condensat. Vasul „Riri“ pleca­se la 21 Iulie de la Marsilia spre Alicante. SINUCIDEREA UNUI GENE­RAL SOVIETIC Paris, 29 (Radio-Central). __ „Le Jour“ anunţă din sursă spaniolă naţionalistă că gene­ralul sovietic Vladimir Arugen­­skij, comandantul brigăzii 4 in­ternaţionale, s-a sinucis în ur­ma înfrângerii trupelor guver­namentale spaniole la Cuenca. Aghiotantul generalului, Vila­­nove, şi numeroşi ofiţeri ai sta­tului său major au fost luaţi prizonieri de trupele naţiona- O BRIGADA A EMIGRANŢI­LOR RUŞI IN RÂNDURILE NAŢIONALIŞTILOR Paris, 28 (Radio-Central). — „Ce Soir“ afirmă că fostul ge­neral ţarist Constantin Zaharov, care locuia la München, a ple­cat în Austria, iar de acolo va face­ o călătorie în Europa. Scopul acestei călătorii este de a înfiinţa o brigadă a emigran­ţilor ruşi, care să lupte în arma­­ta generalului Franco. Brigada e­­migranţilor ruşi va număra 5 mii soldaţi şi urmează să fie înfiin­ţată până la sfârşitul lunii Sep­tembrie. Generalul Zaharov s-a dus mai întâi la Linz, iar de a­­colo se va duce la Budapesta. Hsg. 209 Pumlnică 1 August 19^ F I I I I DIRECTOR: STELIAN POPESCU Faruk I a fost investit Rege al Egiptului La stânga: Regele Farik; la dreapta, diadema faraonului Tut-Ank-Amon, cu care a fost încoronat noul Rege P­reţul greului ———0X0—— de NICOLAE MAREŞ In două articole cu acelaş titlu „Sărmani agricultori“, unul al d-lui Tancred Con­­stantinescu, apărut în „Uni­versul“, şi altul al d-lui Brancovici, apărut în „Ar­gus“, se caută a se stabili — dupe preţurile mondiale — preţul grâului nostru la ex­port. » D. Tancred Constantinescu susţine că acest preţ ar tre­bui să fie, 80.000 lei vagonul, iar d. Brancovici, fără a fixa o cifră, ajunge la concluzia că preţul actual de cca. 52.000 lei este cel care cores­punde realităţii. întrebarea ce-şi pun agri­cultorii este: cine are drep­tate ? Grâul de 78 kg, cu 3% corpuri străine, valorează la Rotterdam 8,40 fl. olandezi sute de kilograme ; dacă so­cotim florinul după cursul oficial al Băncii Naţionale la lei 74,11, obţinem 62.252 lei vagonul Rotterdam, din care scăzând cheltuelile de cca. 10.000 lei la vagon transport, etc. avem nett 52.000 lei va­gonul Constanţa. Dacă însă socotim fl. olandez la cursul liber, adică cel adevărat, de 92 lei, cât îl plăteşte orice muritor, obţinem 77.280 lei, din care scăzând cheltuelile de 10.000 lei, ar rămâne la Constanţa 67.280 lei pentru vagonul de grâu. Cu alte cuvinte, fiindcă primarul agriculturii e pos­tulatul de căpetenie al gu­vernului, se percepe un im­pozit indirect de cca. 15.000 lei la vagonul de grâu, sau la 80.000 de vagoane, — dis­ponibilul ce oficialitatea dă pentru export, — un miliard două sute milioane lei, adi­că s’a luptat ani dea rândul pentru desfiinţarea taxelor de export, care au dus pe a­­gricultori la conversiunea datoriilor agricole, pentru ca astăzi să se reînfiinţeze sub forma, subevaluării devize­lor.. Dar am voit să ştim şi noi ce înseamnă cursul oficial al devizelor ? O bună politică fi­nanciară şi economică ar trebui să se razeme pe rea­lităţile ce rezultă din legea cererei şi ofertei, iar nu pe cifre fictive : cine stabileşte şi după ce norme acest curs oficial, care este cu 30% sub preţul real, şi care reduce cu acelaş procent venitul nu­mai al agricultorilor ? Ni se va spune , dar devi­zele ce s-au dat agricultori­lor de Banca Naţională nu reprezintă nimic ? De exem­plul, pentru plata a 40 va­goane sfoară de Manilla, Banca Naţională a socotit cursul lirei sterline la 710 lei în loc de 890 cursul liber. Să vedem ! Un calcul sumar, dă o re­ducere de cca. 9 milioane la 40 de vagoane sfoară de Ma­nilla, faţă de 1 miliard 200 de milioane impozite indirec­te luate numai dupe grâul exportat, şi ce năduşeli ca să trecem prin purgatoriul vămilor, contingentărilor, etc. Nu ar fi mai raţional ca Statul să-şi cumpere devize­le ca orice simplu particular al publi­cul­t fel ? Sigur că da. Şi­­ar mai fi încă un fo­los : nemai avându-se la dis­poziţie devize eftine la Ban­ca Naţională, nu s’ar mai îmbulzi toţi funcţionarii pu­blici şi paraziţii partidelor, cari au umplut expoziţia din Paris şi misiuni peste mi­siuni ! Şi fiindcă suntem la „pri­­matul agriculturii“ iată un alt curios exemplu de valori­ficare a preţului grâului in­tern. Prin decretul regal 2786/9 Iulie 1937, s’a înfiinţat o ta­xă de 90 bani pe kg. de făină de grâu, aşa zisă pentru va­lorificarea grâului , adică se apasă preţul intern cu 9.000 lei la vagon. Această taxă era justifica­tă anii trecuţi, când preţul grâului era ridicol, dar va­lorificare astăzi nu mai e­­xistă, ea făcându-se automat prin ridicarea preţului mon­dial , la serviciul respectiv au rămas numai funcţionari, pentru a încasa lefuri; din contră, după cum am arătat mai sus, există reducerea prețului grâului la export. Socotind că numai una sută mii vagoane grâu, din 180.000 vag, necesare consu­mului intern, ar fi transfor­mate prin mori în făină, iată deci un nou impozit de 900 milioane pe capul agricultu­rii. Unde se duc aceşti 900 mi­lioane lei ? Decretul lege ne explică. Cu 10% din acest fond, con­form art. 4 al­ Decretului, se ajută Cooperativele funcţio­narilor publici (?!), iar art. 44 complectează: „In vederea organizării şi controlului operaţiunilor de valorificare şi pe baza fon­durilor ce vor rezulta din taxele de valorificare, Banca Naţională este autorizată a pune la dispoziţia ministere­lor de agricultură şi domenii şi Cooperaţiei — după cere­rea acestora — câte două­ milioane lunar cu începere de la 1 iulie a. c. „Acest fond precum şi fon­dul pentru încurajarea coo­perativelor de funcţionari publici, prevăzut la art.4, va fi administrat şi întrebuin­ţat, prin derogare de la legea comptabilităţii publice, nu­mai pe baza deriziunilor Mi­nisterului Agriculturii şi do­meniilor şi cel al Coopera­ţiei“. Şi mai jos se spune că restul ce mai rămâne se va întrebuinţa pentru învesti­­ţiuni şi acţiuni necesare pro­movării agriculturii ?! Deci scurt şi cuprinzător. Fără nici un control se dă la Cooperativele funcţionari­lor publici — care le cunoa­şte o lume întreagă ce treabă au făcut şi ce abuzuri as­cund — o sumă respectabilă „­ fond perdu“, restul se distribue de miniştrii respec­tivi fără nici un control, fi­indcă se derogă de la legea comptabilităţii publice. Iată deci ce se reduc cu­vintele goale de „primatul agriculturii“ şi „valorificarea grâului“, cu care ne tot în­cântă ministerul Cooperaţiei spre a avea la îndemână fonduri de mânuit în afară de legea comptabilităţii. Nu avem oare dreptul să fim cuprinşi de mare jale şi să strigăm cu toţii nu nu­mai sărmani agricultori, dar sărmană ţară ? Atac banditesc pe şos. Ploeşti-Slănic Un student omorât de un tâlhar Ploeşti, 29 iulie Am scris în ziarul nostru, despre două atacuri banditeşti, săvârşite acum câteva seri, pe şoseaua Ploeşti-Câmpina, când automobilele unor ingineri au fost atacate cu focuri de armă şi cu pietre. Datorită prezenţei de spirit a conducătorilor, cari au dat viteză maşinilor, nu s’a înregistrat atunci nimic grav. Astăzi, la orele 2 d. a., s’a să­vârşit un nou atac banditesc, de data aceasta pe şoseaua Slă­­nicului. Din Ploeşti a plecat, după amiază, o căruţă cu produse C. A. M., proprietatea comercian­tului Nicolae Miu, din Băicoiu, în care se afla o mare cantita­te de marfă, în valoare de circa 300 mii lei. Căruţa era condusă de un băiat al comerciantului, anume Constantin, in etate de 21 ani, student în anul II la farmacie. El avea şi o servietă, cu 100 mii lei, ridicaţi de la o bancă din Ploeşti, pe care îi ducea tatălui său. Lângă student călătorea un frate de al său mai mic, A­­lexandru, în etate de 13 ani. In apropiere de comuna Gă­­geni, la km. 8, în timp ce tre­ceau prin pădurea dintre Gă­­geni şi Ţintea, la 100 metri de­părtare de linia ferată Ploeşti- Slănic Prahova, a apărut din desişul pădurii un necunoscut înarmat cu o puşcă de vână­toare. Acesta a­ strigat celor din căruţă să oprească şi să co­boare. Studentul nu şi-a pierdut insa prezenţa de spirit şi bă­nuind intenţiile necunoscutului, a dat bice cailor pornind în goană. Tâlharul a descărcat atunci arma asupra celor Cei tineri, încărcătura de ali­ee de lup a isbit în inimă pe student, omo­­rîndu-l pe loc, şi a rănit grav la braţul stâng pe fratele său mai mic. In acest timp a apărut pe şosea o maşină şi o bicicletă, venind dinspre Băicoiu. Noii sosiţi au fost puşi in cu­noştinţă de tânărul Alexandru N. Miu de cele întâmplate. Tâl­harul se făcuse nevăzut în de­sişul pădurii. Cu toate strădu­inţele trecătorilor, nu i s'a pu­tut da de urmă. Au fost înştiinţaţi imediat părinţii celor doi tineri şi aut­­orităţile. La faţa locului, au plecat de prim-procuror C. Ghiţescu, ma­ior Virgil Ariton comandantul legiunii de jandarmi şi Vasiliu medicul legist al tribunalului. Cazul a produs o profundă impresie în rândurile popul­­aţiei din regiune. „ *

Next