Universul, noiembrie 1937 (Anul 54, nr. 301-315)

1937-11-01 / nr. 301

Anul al 51-lea 16 Pagini EXEMPLARUL I Is ( In strainatate:.6 Iei Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării dir. G­ Ie P. T. T. No. 110.288/932 FONDATOR: LUIGI CAZZAVILLAN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA $1 ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.15 16 Pagini Nr. 301 Luni 1 Noembrie 1937 DIRECTOR: STELIAN POPESCU Sârma ghimpată S’a anunţat în mod oficial intensificarea lucrărilor pen­tru colonizarea graniţelor cu mase de luptători români din războiul pentru întregirea neamului. Este răspunsul cel mai o­­portun exprimărilor periodi­ce de tendinţe revizioniste, despre care o experienţă în­delungată dovedeşte că sunt datorite mai mult intereselor interne decât celor externe. Dacă această operă de a­­părare naţională ar fi fost îndeplinită mai de mult, efi­cacitatea ei s’ar fi găsit as­tăzi în plină funcţiune. După războiul din 1877, colonizarea Doborgei cu veteranii Inde­pendenţii a intervenit la uni interval mai scurt; roa­dele sale s’au dovedit folosi­toare. Franţa a construit la ră­sărit bariera Maginot, model impunător de fortificare mo­dernă, în cel mai mic răs­timp în raport cu proporţiile sale uriaşe. Necesitatea unui strat im­permeabil de-a lungul tutu­ror hotarelor contra transfu­­ziunilor duşmănoase este în­dreptăţită nu numai de un imperativ elementar al sigu­ranţei externe a Statului, ci şi de realizările pe cât de ten­denţioase pe atât de pericu­loase ale unora dintre foştii inamici. Cine nu cunoaşte sforţările şi sacrificiile mari şi continui consacrate aşe­zării unui cordon maghiar cât mai lung, cât mai adânc şi cât mai instruit pentru e­­ventualităţi pe jumătate din graniţa noastră dela apus ? Este adevărat că intenţiu­­nile urmărite de statul ve­cin s’au isbit în parte de o­­pera de prevedere care a fost liberarea minorităţii maghia­re din România de sub iobă­gia agricolă, în care se sbat şi astăzi masele de peste hotar, dar nu este mai puţin ade­vărat că perseverenţa de din­colo în a agita iridenţa de dincoace impune generaliza­rea unui strat izolator, înfăp­tuit cât mai repede, cât mai bine, cât mai puternic. Unde s’ar putea găsi mate­rialul cel mai bun, cel mai sigur pentru atingerea ace­stui scop, de­cât în luptătorii cari şi-au expus viaţa pentru apărarea patriei lor cu un avânt şi cu o abnegaţie ce legitimează cele mai mari speranţe pentru viitor ? Simbol de întrupare a unei enorme sârme ghimpate la hotarele ţării, colonizarea ro­mânească va constitui un dig permanent împotriva orică­ror acţiuni sediţioase cu ca­racter extern. De­sigur însă că eficacita­tea unei realizări de aseme­nea proporţii stă în raport direct cu condiţiunile în care va fi săvârşită. Se impune ca cel puţin în ce priveşte apărarea naţio­nală să se afirme acea uni­tate de concepţie, acea con­tinuitate de înfăptuire, acel spirit de selecţiune a elemen­tului uman şi a elementului material, acea subordonare a oricăror preocupări politice sau de alt caracter subiec­tiv, care, din nefericire, au lipsit în multe împrejurări, când s’ar fi putut obţine re­zultate mai bune decât cele produse. Când dela un capăt la al­tul al hotarelor va domina sufletul românesc, topind cu căldura lui orice uneltiri po­trivnice neamului, ţara noa­stră va dispune de încă o forţă mai mult pentru apă­rarea atât a drepturilor sale imprescriptibile, cât şi a pă­cii. S’a descoperit un complot pentru asasinarea cancelarului Schuschnigg Viena, 29 (Rador). — Corespondentul agenţiei „Reuter” anunţă: Din sursă oficială se a­­nunţă că organele poliţi­eneşti au descoperit un complot pentru asasina­rea cancelarului Schusch­nigg. Din aceiaşi sursă se a­­daugă că primejdia care ameninţă viaţa cancela­rului nu a fost încă înde­părtată, deoarece doi membrii ai unei organiza­ţii teroriste străine, care — se spune — au fost trimişi la Viena pentru săvârşirea asasinatului, sunt încă în libertate. Se crede că ei intenţio­nează să-şi îndeplinească misiunea, aruncând bom­be asupra automobilului cancelarului Schuschnigg atunci când acesta se va duce de la reședința sa particulară din Land­strasse la cancelariat. *( - -- '■ •tmmm­­ela brah ILEANA ANTONI •V ft Recepţia de la legaţia turcă ■-o Vineri, cu prilejul aniversării republicei turce, la legaţiunea turcă a fost primită colonia turcă din Capitală. In lipsa ministrului Turciei, plecat la Ankara împreună cu d. Gh. Tătărascu, membri colo­niei au fost primiţi de d. Bu­,­lend Uşasiigii, însărcinat de a-­­­faceri, înconjurat de întregu­l personal superior al legațiunei. fila §° paie,­­ ia anii ii o altare Discursul d-lui Y­von Delbos la congresul dela Lille Lillé, 29. (Rador). — D. Yvon Delbos, ministrul afacerilor străine, a­ pronunțat azi, în fața congresului partidului radiical­­socialist,­ un important discurs, în cursul­­căruia s’a ocupat de politica externă a Franţei. La fel că şi d. Dalad ier­eri, d. Delbos a­ început prin a afir­ma voinţa­ de­ pace a Franţei, dar şi voinţă de a nu accepta nici o abdicare.» Cred —„a spus d-sa — că Franţa, atunci când sunt în joc angajamentele sau intere­sele sale vitale, are­­datoria să privească cu sânge rece şi ho­­tărîre situaţia, pentru a putea face faţă oricărei eventualităţi. Cel mai sigur mijloc de a­ se evita râzboiul este a a­răta că Franţa este unanimă spre a se apăra, ,ycăci, nu se atacă popo­rul care se ştie' că este unit, 'ho­tărât şi puternic­”. Politica­ noastră externă, a continuat oratorul, este în în­tregime inspirată de idealul democraţiei franceze. ' ’ ' _____ /j'.. V.­­] Constatând că Socie­tatea Naţiunilor a suferit numeroase atingeri şi că există o adevărată criză a moralităţii internaţio­nale, d. Delbos a declarat că trebue mai înainte de toate să se salveze pacea care este ameninţată, „evitând imprudenţele şi slăbiciunile, care ar fi de asemeni primejdioase“. VOINŢA DE PACE A FRANŢEI D. Delbos a insistat a­­poi asupra voinţei de pa­ce a Franţei care nu a neglijat nici un prilej de înţelegere cu celelalte ţări. Pentru Franţa, a a­­dăugat d-sa, nu există pace adevărată decât a­­ceea care este deschisă tuturor. Franţa nu se va lăsa târîtă în nici o cru­ciadă. Nu înseamnă să trădezi Societatea Na­ţiunilor, ci să serveşti i­­dealul ei, atunci când cauţi să te apropii de al­ţii. Este joc lângă Socie­tatea Naţiunilor şi în de­plin acord cu ea pentru înţelegeri concrete, limi­tate, cu obiecte precise, între ţările direct intere­sate. D. Delbos citează în această privinţă cazul conferinţelor de la Mon­treux şi Nyon. Aceste conferinţe trebue să ser­vească drept punte între statele membre şi statele nemembre ale Societăţii Naţiunilor. Ele pot solu­ţiona problemele vitale ce se pun pentru toţi, cum este chestiunea dez­armării şi aceea a mate­riilor prime. Cea s-a produs, Franţa îşi va respecta angajamen­tele luate“. „ Pacea, a continuat o­­ratorul, se bazează şi pe respectul mutual al inde­pendenţii popoarelor. Aci este şi unul din motivele atitudinei Franţei în pro­blema spaniolă. D. Delbos a insistat pentru a se reda carac­terul sacru tuturor anga­jamentelor contractate. „Franţa, legată cu un a­­numit număr de state, înţelege să dea exemplul realităţii celei mai scrupu­loase. In toate împrejură­rile, oricare ar fi forma agresiunei dacă agresia­n. Delbos susţine apoi po­litica de neintervenţie, spu­nând între altele : „Ameste­­cul în viaţa internă a popoa­relor este un angrenaj de război, în care nu am voit să intrăm, chiar sub formă le­gală, oricare ar fi simpatiile noastre pentru republica spaniolă. Dacă am fi accep­tat riscul intervenţiei, multe obstacole s’ar fi ridicat în cale. Intervenţiile însă care s’au făcut pun chestiunea se­curităţii uneia din frontie­rele noastre şi libertatea co­municaţiilor cu Africa de Nord. Cu toată atitudinea pacifică a Franţei, trebue să se ştie că ultimele negocieri care au început nu pot fi eternizate. In ce priveşte re­tragerea voluntarilor din Spania, care a fost cerută co­mitetului de la Londra, tre­bue să se precizeze că nimeni­­ nu se gândeşte să-şi asigure­­ poziţii ameninţătoare în­­ Spania şi coloniile sale”. AMICIŢIILE FRANŢEI Trecând la amiciţiile Fran- I­te., d. Delbos, după ce a a­­mintit în primul rând solida­ritatea franco-britanică, a spus : „Prin acordul de la Ram­bouillet am împrospătat a­­lianţa cu Polonia. Pactul franco-sovietic îşi păstrează întreaga sa valoare. Solida­ritatea care ne leagă de Mica înţelegere a fost mărturisită de curând de Regele Carol II al României şi de d. Stoiadi­­novici ,primul ministru al Iugoslaviei. Pe de altă parte, prin discursurile lor de no­bilă inspiraţie, preşedintele Roosevelt şi d. Hull au făcut să se audă marea voce a re­publicei americane”. D. Delbos a insistat apoi a­­supra acţiunei curagioase a Sfântului Scaun în favoarea păcii şi a libertăţii. INTRE FRANŢA ŞI GER­MANIA Referindu-se la rapor­turile dintre Franţa şi Germania, oratorul a de­clarat : „Aceste două ţări ar săvârşi cea mai tragi­că greşeală dacă nu ar a­­junge să se înţeleagă“. D. Delbos a încheiat astfel : „Calea care duce spre pacificarea genera­lă este încă plină de ob­stacole. Nimic nu este pierdut, totul va putea fi salvat, numai cu condiţia ca Franţa să rămână uni­tă şi puternică“. RESPECTUL ANGAJA­MENTELOR AMESTECUL STRAIN IN SPANIA D. VON DELBOS, ministrul de externe al Franţei — .... xox a xox­—— şi s­i­mii cu patria mumă Eri s’a sărbătorit la Chi­şinău, împlinirea celor 20 de ani de când s’au adunat în a­­cest oraş ostaşii români din Basarabia, cari au luptat în tim­pul războiului pe diferite fron­turi şi, împreună cu fruntaşii naţionalişti ,moldoveni“, au­­ constituit cel dintâi „Sfat al Ţării“, ce avea să hotărască, nu unirea — după cum se o­­bicinueşte să se spună — ci re­unirea provinciei dintre Prut, Nistru şi Marea Neagră cu ţa­ra românească din care a fă­cut parte integrantă până la 1812. In epoca aceea plină de fră­mântări şi de nesiguranţă pen­tru numeroasele triburi, po­poare şi naţionalităţi din Ru­sia, în plină convulsiune re­voluţionară, românii au înţe­les că a sunat ceasul liberă­rii lor de sub jugul moscovit şi numai prin voinţa lor pu­ternic manifestată şi prin so­lidaritatea lor, în lupta pentru independenţă, vor putea să rupă lanţurile robiei şi să se împlinească dorinţa lor: reu­nirea cu patria-mamă. Până la înfăptuirea unirii definitive, s’a cerut mai întâi autonomia Basarabiei şi des­părţirea ei de statul rusesc, adică dezanexarea pe temeiul principiului naţionalităţilor şi a liberei dispoziţii a popoare­lor, — cele două principii re­cunoscute chiar de conducăto­rii revoluţiei „maximaliste“. Ideia autonomiei Basarabiei a fost discutată în primul con­gres al moldovenilor din Ba­sarabia, ţinut în Mai, 1917, — deci, cu câteva luni înainte de congresul naţionalităţilor din Kielv. Românii, care luaseră parte la prima şedinţă a adu­nării deputaţilor, ţărani din Basarabia (21-24 mai 1917), ne­mulţumiţi de pretenţiile celor­lalte naţionalităţi minoritare, s’au retras din adunare şi au ţinut un congres al lor naţio­nal, în care, după ce au stăruit asupra „necinstirii şi nesuferi­ţii de către ruşi, bulgari şi alte popoare, a limbei moldo­veneşti şi a neamului moldo­venesc, fiindcă „ei cereau prea tare autonomia“, au votat o rezoluţie în care prevedeau „şcoală naţională, autonomie, pământ şi voie“. In ziua de 30 octombrie 1917 s’a ţinut apoi la Chişi­nău adunarea ostaşilor români basarabeni şi s’a constituit „Sfatul Ţării“, care a hotărît să se ia în seamă voinţa po­porului român ce formează majoritatea populaţiei Basara­biei de a se libera de legătu­rile ce le-a avut în trecut, prin silnicie, cu fostul imperiu ţa­rist. In ziua de 2 Decembrie 1917, „Sfatul Ţării“— adunarea na­ţională a Basarabiei — a vo­tat o „declaraţiune“, în care spunea că singura scăpare a naţionalităţilor, este să se u­­nească şi să alcătuiască „stă­pâniri naţionale în hotarele ţărilor unde locuesc“. „In virtutea temeiului aces­tuia şi având în vedere şi aşe­zarea rănduelei obşteşti şi în­tărirea drepturilor câştigate prin revoluţie, Basarabia, spri­­jinindu-se pe trecutul său is­toric, se declară de azi înain­te, Republică Democratică Mol­dovenească“. Românii însă nu admiteau să mai aibă nici o legătură, sub nici o formă, cu Rusia şi de aceia Sfatul Ţării din Chi­şinău, în şedinţa dela 24 Ia­nuarie 1918, a votat în unani­mitate, o rezoluţiune prin care a proclamat independenţa Ba­sarabiei: „In împrejurările actuale — se spune în această rezoluţie — ne găsim în necesitatea is­torică să declarăm, conform voinţei poporului, o republică moldovenească, liberă, autono­mă şi independentă, care sin­gură are dreptul să hotărască de viitorul dativelor sale“. A doua etapă trebuie să fie urmată de a treia: unirea cu patria-mamă, România. Adu­narea din judeţul Bălţi a fost cea dintâiu, care în ziua de 3 Martie 1918, a votat, în una­nimitate, o rezoluţie, prin care cerea Sfatului Ţârei să „pro­clame de urgenţă, în numele ţării întregi, unirea atât de ar­zător dorită, unirea sfântă şi vecinică a Basarabiei cu pa­tria noastră mamă, România, care va garanta, ca o mamă a­­devărată, drepturile cucerite de poporul nostru după revo­luţia din 1917“, iar la 27 Oc­tombrie st. V., Sfatul Ţării a votat reunirea definitivă, cu patria mamă. Numeroase accidente provocate de ceaţă la Hamburg şi împrejurimi Berlin, 29 (Radar).—O ceaţă foarte deasă abătută asupra Germaniei de Nord, paralizează navigaţia pe Elba. Portul Hamburg este şi el imobilizat. In port, sunt blocate 40 de vapoare. In apropiere de Hamburg s’a înregistrat şi o nenorocire de cale ferată, provocată de ceaţă. Un tren a intrat într’un grup de muncitori cari lucrau la re­pararea liniilor. Sunt patru morţi. O zăpadă abundentă cade în regiunile nordice. ——XOX — XOX—psw» Londra, Octombrie Obârşia înţelegerii anglo­­franceze, în forma ei activă, este ameninţarea militarismului german. Când acesta, imediat după încheerea păcii, n’avea mijloa­cele de a vătăma, legătura din­tre Marea Britanie şi Franţa, s’a slăbit imediat. Aceasta s’a văzut pe vremea afacerii Chanak, când francezii n’au ajutat pe englezi împotriva Turciei, şi pe vremea ocupaţiei Ruhrului de Franţa, când Anglia a refuzat să participe la această acţiune represivă, înţelegerea anglo­­franceză a reînviat, numai după ce reinarmarea Germaniei a devenit ameninţătoare pentru securitatea Europei. Dar ameninţarea militarismu­lui de la Berlin a sporit de când a început să ia o formă con­cretă: combinaţia italo-ger­­mană, cunoscută sub numele de axa Roma-Berlin. In mai multe rânduri am vorbit de gre­şelile săvârşite de diplomaţii înţelegerei anglo-franceze, cari au îngăduit acestei axe a se naşte şi de a se consolida apoi, prin etape progresive. Nu ne vom pierde timpul să înşirăm încă odată aceste greşeli. Ne e de ajuns astăzi să ştim, că axa Roma-Berlin e o realitate tan­gibilă şi care întăreşte forţa ameninţării germane. Întărirea axei Roma-Berlin nu s’a terminat. Şi mai puţin încă se poate vorbi de slăbirea ei, pentru că diplomaţia înţele­gerii anglo-franceze n’a găsit încă mijlocul practic să ajungă la scopul dorit deopotrivă de d-nii Neville Chamberlain şi Chartemps, adică la o lichidare definitivă a diferendului lor cu Ducele. Metodele diplomatice sunt astfel, încât avem puţină speranţă că această lichidare atât de dorită şi atât de nece­sară se va putea realiza într’un viitor apropiat. Trebuie să stu­­diem, deci influenţele axei Roma-Berlin asupra afacerilor Europei centrale. Astfel vom putea găsi punctele nevralgice, unde interesele opuse ale Ma­rii Britanii de o parte şi ale Italiei şi Germ­aniei de cealaltă, se ciocnesc în chip periculos. Spania reprezintă unul din a­­ceste puncte. Dar în această problemă, si­tuaţia, după un moment foarte critic, pare a fi din nou domi­nată de procedura diplomatică a Comitetului pentru neinter­venţie in Spania. Se poate ca ea să se aprindă din nou, dar în acest moment când vă scriu opinia e mai optimistă. Există însă în Europa Cen­trală un al doilea punct ne­vralgic primejdios şi care de câteva luni dă semne de o po­sibilă agravare. Acest punct e în Cehoslovacia. Din momentul ce Roma şi Berlin socotesc că e în interesul lor să se înţeleagă, chiar numai pentru un timp, devine inevi­tabil pentru amândouă ţările să ajungă la un compromis şi în ce priveşte interesele lor di­vergente în ţările mici din ba­­sinul dunărean, adică în Au­stria şi Cehoslovacia. Un asemenea comprom­is în­tre Roma şi Berlin nu produce la Viena o reacţiune violentă, pentru simplul motiv că guver­nul austiac nu este de loc în stare să poată rezista voinţei comune a acestor doi puternici vecini. Viena nu e liniştită de­cât atât timp cât germanii şi italienii îşi opun forţele res­­pective pe premier. Situaţia e cu totul diferită pentru Cehoslovacia. Politica ei nu este orientată nici spre Roma nici spre Berlin. Ea apar­ţine unui grup de state a căror, ideologie este opusă, prin na­tura ei, axei Roma-Berlin. Praga n’a acceptat niciodată să fie protejată nici de Berlin nici de Roma. Primejdia pentru ea, era reală chiar pe vremea când Italia și Germania se gă­seau în câmpuri diferite. Acea­stă primejdie s’a înzecit de când între aceste două mari puteri s’a stabilit o unitate de vederi şi de aspiraţiuni. Cehoslovacia e legată de (Continuare în pag. 2-a) SCRISORI DIN LONDRA CEHOSLOVACIA de AUGUR

Next