Universul, februarie 1940 (Anul 57, nr. 30-58)

1940-02-01 / nr. 30

ORGANIZAREA ECONOMIEI NAŢIONALE DE RĂZBOI Ciclul de conferinţe al Ins­titutului de drept agrar şi de economie agrară din Româ­nia, în jurul organizării eco­nomiei noastre naţionale pen­tru război, prezintă un inte­res, nu numai actual, ci per­manent, căci nu se poate con-­­ sidera această problemă ca izolată şi trecătoare, deoare­ce ea face parte din comple­xul problemelor ce sunt în strânsă legătură cu însăşi a­­părarea naţională în timp de pace şi de război. In vremurile trecute răz­­boaele erau scurte : armatele aveau efective mici ; aprovi­zionarea lor se făcea în con­diţii uşoare şi populaţia ţă­rilor beligerante şi neutre nu suferea efectele economice ale războaelor localizate. In epoca modernă războiul, chiar localizat, impune beli­geranţilor uriaşe sforţări şi sacrificii , iar efectele sale e­­conomice le resimt şi nebe­ligeranţii. De câţiva ani problema materiilor prime şi organiza­rea economiei de război, în legătură cu interesele apără­­rii naţionale, sunt obiectul a numeroase studii, atât din partea economiştilor, cât şi a militarilor. Războiul mondial a scos în evidenţă însemnătatea ma­teriilor prime şi necesitatea organizării din vreme de pa­ce a unei industrii şi econo­mii „de război”, care să asi­gure armatelor de operaţiuni materialul necesar, nu numai sub forma de armamente şi muniţiuni, dar şi sub forma de alimente şi mijloace de­­transport. Perfecţionarea şi varietatea armamentului ; complexita­tea materialului necesar a­­părărei naţionale ; dezvolta­rea industriilor de război şi progresele înregistrate în technica militară au impus guvernelor tuturor statelor, ma­ri sau mici, o politică a economiei de război bazată pe organizarea şi folosirea potenţialului respectiv în ca­drul larg al intereselor com­binate de ordine militară şi economică. Cum această politică a e­­conomiei de război este în strânsă legătură cu anumite materii prime, între care unele sunt calificate pe drept cuvânt „chei­ strategice”, cum este petrolul, şi cu punerea in valoare a bogăţiilor solu­lui şi subsolului, se explică greutăţile ce le întâmpină statele ce nu dispun, pe te­ritoriul lor, de o parte din materiile prime absolut indis­pensabile. Cărbunele nu mai este folo­sit în marinele de război, de­cât de vasele mici auxiliare. Combustibilul lichid — pe­trolul — a ajuns obligator în toate marinele de război. Dacă ţinem socoteală de to­najul total al flotelor puteri­lor maritime şi de creşterea continuă a vitezei vaselor, creştere impusă de nevoile tacticei şi strategiei navale, care reclamă o consumare şi mai mare de combustibil li­chid,­­ ne dăm seama de în­semnătatea covârşitoare ce o prezintă petrolul în organiza­rea forţelor navale mondiale. Apariţia şi dezvoltarea a­­viaţiei civile şi militare, apoi automobilismul şi motoriza­rea armatei moderne, care a revoluţionat transporturile aeriene şi terestre, au sporit considerabil consumul benzi­nei şi al celorlalte produse pe­trolifere. După datele statistice, pu­blicate in 1937, reese că în acel an consumaţia în tone metrice de petrol, la mia de locuitori, a fost în Statele­ Unite de 1185 ; în Anglia de 252 ; în Franţa de 171 ; în Olanda de 265. Consumarea mondială a progresat, ca şi producţia unor ţări petrolifere : ea a trecut de la 236.000.000 tone în 1936 la 255.000.000 îrn 1937, dar sporirea a fost inferioară producţiei din cauza creşte­­rei uşoare a stock-urilor. Cum România este una din puţinele ţări privilegiate, căci dispune de petrol, trebue să avem o politică în această materie ,în care să luăm în seamă, mai întâi, propriile noastre interese , iar prin punerea în valoare a poten­ţialului de război disponibil , să ne asigurăm mijloacele ne­cesare apărării naționale. VREMEA MOBILIZĂRII CULTURALE de AL. GREGORIAN In consfătuirea ministerială de la Chişinău, în care au fost expuse şi examinate nevoile lo­cale basarabene, d. preşedinte al consiliului, Gheorghe Tătă­­rescu, a făgăduit între altele că guvernul va întreprinde dincolo de Prut o mare campanie cul­turală. D -sa a precizat că va mobiliza pentru acest scop toate mijloa­cele tehnice de propagandă şi toate formaţiunile şi aşezămin­­tele care stau în serviciul cul­turii româneşti. Iniţiativa d-lui prim-ministru soseşte la timp potrivit. Ea vine să repare o veche greşală a po­liticei noastre faţă de Basarabia şi să pună din nou în actuali­tate problemele vieţii spirituale ale acestei provincii. Problemele acestea, care au depăşit totdeauna puterile ad­ministraţiei, capătă într’un fel şi aspectul unui rechizitoriu moral îndreptat împotriva păturii in­telectuale româneşti. Ele sunt destul de multe. O grupare a lor este totuşi posi­bilă. Avem astfel o mare proble­mă a presei româneşti în Basa­rabia, o problemă a cărţii, una a teatrului şi alta a şcoalei. Presa.... Douăzeci de ani de la Unire, noi n’am avut nici mă­car un singur cotidian românesc la Chişinău. In schimb, au putut răsări acolo nu mai puţin de şapte foi zilnice, tipărite de zia­rişti şi negustori evrei, în limba rusă, într’un spirit despre care nu mai e, credem, nevoe să spu­nem că pornea din atelierele de­­sagregării morale şi infecta at­mosfera unei ţări întregi. „Naşa Reci“, acea fiţuică odioasă care avea pretenţia la un moment dat că înfăţişează năzuinţele blândului popor moldovean de la Nistru, va rămâne pentru tot­deauna stigmat de ruşine peste această epocă tristă de nevol­nicie. A trebuit o mână fermă de ofiţer, voinţa acestui omi din­­tr’o bucată care e generalul Ciu­percă, şi o înaltă conştiinţă a onoarei româneşti ca să se pună capăt unei astfel de stări scan­(Continuare in pag. 2-a) STATELE­ UNITE $I FINLANDA Nimic „nu e mai limitat — in timp şi în spaţiu — decât puterea de prevedere a omu­­lui politic. Dacă e în măsură să cunoască interesele vitale ale naţiunilor şi să încadreze sensul evoluţiei lor în formu­le logice, el nu are un schimb — de cele mai multe ori — nici cea mai uşoară posibili­tate de a prevedea evenimen­tele, care pot pune în mişca­re sentimentele naţionale şi pot provoca reacţiunile politi­ce ale popoarelor. Acum câte­­va lun­i, cei mai mulţi dintre Americani ar fi fost de sigur foarte surprinşi, dacă li -ar fi afirmat că va izbucni un războiu între Soviete şi Fin­landa şi că acest războiu va produce în Statele Unite cea mai adâncă şi mai unanimă mişcare de opinie înregistra­tă de politica americană, în ultimii douăzeci de ani. Niciuna din marile sgudu­­iri europene din ultimii ani n’a dat într’adevăr naştere unei indignări atât de gene­rale ca atacul rus contra Fin­landei. Războiul din Europa apuseană a făcut loc celui ruso-finlandez în pagina în­tâia a jurnalelor; izolaţio­niştii şi-au impus tăcere în ce priveşte ajutorul, care trebue dat Finlandei ; adversarii po­litici republicani şi democraţi s’au unit în acelaşi sentiment de reprobare şi în aceiaşi ac­ţiune de sprijinire a Finlan­dei atacate . D. Hoover s’a găsit alături de d. Roosevelt , d. Ford şi Părintele Coughlin, care au păreri originale în politica americană, d. W. R. Hearst, reputat ca adversar al politicii aliaţilor, d.nii Wil­liam Greene şi John L. Le­wis, şefii celor două mari or­ganizaţii muncitoreşti rivale, s'au aflat dintr’odată în ace­iaşi tabără. Printr’o ciudăţe­nie a vieţii politice america­ne, d. Roosevelt, care în ochii tuturor reprezenta bă­nuiala sau posibilitatea unei intervenţii în Europa, a fost pus în situaţia de a juca ro­lul de moderator, opunându­se cererii republicanilor de a rupe relaţiile diplomatice cu Uniunea Sovietică şi cău­tând să menţie ajutorul dat Finlandei in cadrul legii neu­tralităţii. Pentru Americani Finlanda era deopotrivă un model de Stat democratic cuminte ; un exemplar unic de debitor onest; un prototip de strălu­cire intelectuală şi de glorie sportivă. Curajoasa rezisten­­ţă finlandeză a confirmat opinia Statelor Unite în aceste sentimente de admiraţie şi a înlesnit guvernului să ia mă­surile de asistenţă cunoscu­te : un prim credit de 10 mi­lioane de dollari, provenit din înseşi plăţile datoriilor fin­landeze, şi un al doilea cre­dit de 100 milioane de dollari pentru aprovizionarea Fin­­landei cu materiile prime şi produsele industriale necesa­re, în afară de vânzarea de arme şi muniţiuni, care ră­­­­mâne totuşi posibilă pentru Finlanda, în cadrul prevede­rilor regimului legal de neu­tralitate americană. Cazul Finlandei a avut însă o importantă hotărîtoare­­ pentru însăşi interpretarea­­ legii neutralităţii. Această le­­­­ge nu face deosebire între agresor şi victimă. Amândoi beligeranţii sunt egali în faţa ei. Amândoi pot cumpăra ar­­me şi muniţiuni în limitele clauzei „cash and carry“. Ea nu prevede în fine aplicarea nici unui fel de represalii ce­lui care s-a făcut vinovat de agresiune. D. Roosevelt a introdus to­tuşi, pentru aplicarea legii neutralităţii, in cazul Finlan-­­ dei, noţiunea de „embargo moral“.­­ La 1 Septembrie 1939, îtn ziua izbucnirii războiului ger­­mano-polon, d. Roosevelt a­­dresase Marilor Puteri euro­pene şi Poloniei un apel, prin care le cerea să-şi ia în mod public obligaţia de a nu bom­barda oraşele deschise şi populaţiile civile, bine­înţeles cu condiţia reciprocităţii. Pe temeiul acestui apel, d. Roosevelt a condamnat cu vi­goare acţiunea militară a So­vietelor contra Finlandei şi, sub forma de „embargo mo­ral“, a prescris fabricanţilor de avioane să nu vânză nici un aparat nici unui belige­rant, care s’a făcut vinovat de bombardarea populaţiei ci­vile, fără provocare. Această prohibiţie s’a aplicat şi la vânzarea benzinei pentru a­­vioane, a brevetelor industria­le pentru rafinarea petrolu­lui, etc. şi poate fi încă extin­să pe cale de dispoziţii gu­vernamentale. In felul acesta, legea neu­tralităţii este lărgită prin crearea unui criteriu de deter­­minarea agresiunii şi prin in­troducerea noţiunii şi practi­cei embargoului moral. Aces­te inovaţii sunt interesante nu numai pentru cazul actual al Finlandei, ci şi pentru va­loarea­ lor de precedent in vii­tor. Războiul ruso-finlandez are astfel urmări juridice nebă­nuite pentru aplicarea neu­tralităţii americane. El poate avea, pe lângă acestea, şi ur­mări importante pentru în­săşi politica americană. Una­nimitatea înfăptuită în jurul Finlandei este o confirmare a politicii externe a d-lui Roo­sevelt. Ea ii lărgeşte baza na­ţională şi dă o nouă lovitură izolaţioniştilor. E probabil că, mâine, un preşedinte republi­can n’ar putea face o altă po­litică externă decât d. Roose­velt. Iată o consideraţie, care n’ar rămânea fără influenţă în viitoarele alegeri preziden-­­ ţiale, ca şi elementul nou, care vine să întregească po­litica americană, anticomu­nismul, până astăzi puţin im­portant in opinia publică a Statelor Unite, dar chemat să ia o desvoltare mai mare în urma războiului din Finlanda şi să joace poate un rol, în 1940, în campania pentru de­semnarea unui nou Preşedin­te al Confederaţiei. I. L. DOUA NOUI CUTREMURE IN TURCIA Ankara, 29 (Rador).—Exact în ziua când s’a împlinit o lună dela cutremurul din Anatolia, s’au înregistrat alte două cutremure de pământ : unul la Ratta în regiunea Mării Negre și celălalt la To­kat. Nu se știe încă dacă sunt pagube. CLAUZELE ACORDULUI COMERCIAL ANGLO-GREC Londra, 29 (Rador). — Ziarul „Times" afirmă că este în măsu­ră a da unele precizări asupra a­­cordului comercial anglo-grec, semnat de curând, şi care consti­­tue un succes al aliaţilor în răz­boiul economic. Detaliile complete ale acestui a­­cord nu sunt publicate din cauza războiului. Se pare însă că, după trei ani de discuţiuni, cele două ţări au acceptat să soluţioneze problema plăţii vechei datorii greceşti pe baza unei cote de 43 la sută. Acest reglement va permite co­merţului anglo-grec să se desvol­­te în mod considerabil. Anglia va cumpăra în deosebi mari cantități de tutun grecesc. 2 CAMIOANE PENTRU ARMATELE ALIATE In America mii de camioane aşteaptă să fie expediate în Franţa şi Anglia NU SE ŞTAMPILEAZĂ BILETELE BĂNCII NAŢIONALE Comunicatul ministerului de finanţe „Ministerul finanţelor aduce la cunoştinţa ge­nerală că, zvonurile răs­pândite de diverşi alar­­mişti prin care afirmă că Guvernul ar intenţiona să ştampileze biletele Băncii Naţionale a României în circulaţie, cu sau fără re­ţinerea unei cantităţi oa­recare din aceste bilete, sunt cu totul lipsite de temei şi menite numai a întreţine o stare de îngri­jorare în sânul populaţiei. Guvernul este în urmă­rirea tuturor acestor a­­larmişti, pentru a le apli­ca cele mai severe pe­depse“. UN ZIAR ENGLEZ ADUCE ELOGII GENIULUI MILITAR AL GENERALULUI GAMELIN Londra, 29 (Rador). — Intr’un editorial intitulat: „Război fără bătălii“, „Evening Standard“, se ocupă în termeni elogioși de ge­niul militar al generalului Game­­lin, spunând că el constituie unul din principalele atuuri ale aliaţi­lor. Ziarul subliniază aspectul­­ particular al acestui geniu mili­­tar, care s-a manifestat îndeosebi cu prilejul războiului din Riff şi din Siria. Generalul Gamelin, scrie ziarul nu vrea să risce fără folos vieţile omeneşti, ci preferă să adune forţele de care dispune până în momentul când i se pare potrivit să dea lovitura decisivă. Se discută în toată ţara — în­­chee „Evening Standard“ — des­­pre cea mai bună strategie de în­trebuinţat pentru a câştiga vic­toria. Unii ar voi o ofensivă pe uscat şi în aer. Noi preferăm însă tactica pe care generalul Game­lin a experimentat-o împotriva rir­anilor. JAPONIA NU INCHEE UN NOU PACT ANTIC0M1NTERN Tokio, 29 (Rador). — Agenţia „Domei” transmite: D. Gaimusho purtătorul de cuvânt al ministerului afaceri­lor străine japonez, întrebat cu privire la o telegramă dată de corespondentul ziarului „Asahi Shimbun” la Budapesta, prin care se pretinde că contele Ciano ar fi sugerat ambasado­rului Japoniei la Roma, înainte de plecarea sa la Budapesta, f idela organizărei unui nou­­ grup anti-comintern în urma­­ apropierei germano-ruse, a răs­puns că ministerul afacerilor străine japonez, nu a primit niciun fel de informaţiune ofi­cială, cu privire la această che­stiunii „Nu avem de gând, a adău­­gat d. Gaimusho, să încheem nici un fel de nou pact anti­­comintern, şi aceasta nu este numai în vederile ambasado­rilor Japoniei în Europa”. D-sa a amintit apoi că anti­comunismul este un sentiment cu rădăcini foarte adânci în sufletul japonez, precizând că conferinţa reprezentanţilor Ja­poniei în Europa orientală, e întrunită numai din întâmpla­re, cu asentimentul guvernului, şi numai pentru chestiuni de serviciu cu caracter curent. Desigur, această ocaziune ie-a dat prilejul să transmită și li­nele imformațiuni, asupra si­tuației din Europa­, ■ REPARTIŢIA PETROLULUI PE PĂMÂNT In bătălia petrolului şi de­rivatelor lui, — nervul răz­boiului modern, după acela preconizat de Napoleon, „ba­nii“, — credem interesantă harta de mai sus. Ea arată, după datele sta­tistice adunate până la înce­perea ostilităţilor din 1939, quantumul producţiei, expor­tului şi importului mondial, precum şi calea pe care o iau produsele exportate. Pătratele albe arată pro­ducţia; cele haşurate simplu arată exportul, iar cele haşu­rate dublu arată importul. La ţările producătoare, spa­ţiul alb rămas după ce s’a ha­şurat exportul, arată consu­mația internă şi rezerva. PE FRONTUL DE VEST: ---- Nimic de semnalat PE FRONTUL FINO-SOVIETIC: ---- Alte atacuri sovie­tice respinse PE MARE: — Luptă între un va­por englez și­­două a­vioane r­uane. ---­Vase­r ,­scufun­date de­­ submarin german IN AER: ---- Avioane germane deasupra coastei de nord-est a Angliei PESTE 400 DE PERSOANE MOARTE DE FRIG IN STATELE­ UNITE Washington, 29 (Rador). — Peste 400 persoane au murit înghețate în urma valului de frig ce s’a abătut asupra Sta­telor Unite. In Florida, au fost distruse de ger fructe și legume în va­loare de mai multe milioane dolari. FEMEILE FINLANDEZE IN SLUJBA ARMATEI D-ra OESCH, fiica generalului Oesch, unul din sefii armatei finlandeze IN CORPUL ZIARULUI. DECLARAŢIILE D-LUI DALADIER LA POSTUL DE RADIO PARIS IUTI BULBI UI IUTI LA SLUJBE Răul cu înmulţirea şcoalelor, cu năvala la slujbele statului şi părăsirea negoţului şi a meşte­şugurilor, n’a întârziat să se vadă. Ştefan Fălcoianu, vice-preşe­­dintele consiliului general al instrucţiei publice, spune în şe­dinţa consiliului, ţinută la 10 Septembrie, 1865: „Trebue, dacă obligăm pe fiul săteanului a veni la şcoală, să ştim să-l în­văţăm spre a nu mai face din acei ce vin la ea. OAMENI PIER­DUŢI PENTRU AGRICULTU­RA, COMERŢ ŞI INDUSTRIE, spre a nu mai face până şi din şcoalele primare. ATAŢIA PRĂ­SITORI DE CANDIDAŢI LA PARAGRAFUL BUGETULUI”. Marţian, ardeleanul care a in­trodus studiul statisticei la noi, critică politica şcolară: „pentru junii noştri ce învaţă ceva car­te, singura carieră ce râvnesc este avocatura şi funcţiunile pu­blice... IAR OCUPAŢIUNILE PRODUCTIVE... LE LASA STRĂINILOR”. Constantin Kreţulescu, fostul preşedinte al comitetului din Muntenia pentru alegerile di­vanului ad-hoc, şi fost prim mi­nistru, în lucrarea sa: Trecutul şi era nouă (1860), spune : Ceea ce este mai descurajator, este că videm oamenii de stat din ce în ce mai ademeniţi a se felicita de înmulţirea posturilor servi­ciilor publice, ca de un semn îmbucurător, că nu găsesc a arăta tinerimei un scop mai no­bil pentru frecventarea şcoale­lor, decât pentru CĂPĂTUIREA POSTURILOR”. Mai târziu, Ion Ghica, într’u­­na din scrisorile sale către Alec­­sandri (1882), scrie: „In loc de a încuraja inteligenţele slabe, ar fi mult mai bine... A ÎMPIN­GE TINERIMEA ŞI SPRE MEŞ­TEŞUGURI ŞI MESERII, şi a pune astfel inteligenţele medio­cre în stare de a deveni produ­cătoare, în loc de a fi sterile şi de multe ori PERICULOASE PRIN PRETENŢIUNILE ŞI E­­XIGENŢELE LOR”. Nimeni n’a ţinut seama de aceste înţelepte îndemnuri, ca să se adeverească, odată mai mult, vorba lui Schopenhauer: „înţelepţii tuturor timpurilor ne-au dat totdeauna aceleaşi poveţe, iar nebunii — marea majoritate a tuturor timpurilor — au răspuns totdeauna cu a­­celeaşi fapte, adică cu fapte contrarii. De aceea, zice Vol­taire, vom lăsa lumea asta tot atât de proastă şi tot atât de rea cum am găsit-o, când am venit”. Statul a tot înfiinţat la şcoale şi la slujbe, o şcoale unde nu se prea învăţa carte, ci se fabri­cau „boieri”, slujbe pentru că­pătuirea boerilor celor noui. S’au înfiinţat, ce e dreptul, şi şcoale de meserii, şi şcoale de agricultură, şi şcoale comerciale, dar toate n’au scos decât func­ţionari. Mulţi copii dela gimnaziul şi dela şcoala comercială din Ga­laţi, ne adunam la joacă pe un maidan dela Coada Râpei. Prin­tre noi era şi unul dela şcoala de meserii. învăţa tâmplăria. Am isprăvit şcoala. Au trecut ani. Eram directorul Epocei. In­­tr’o zi m’am pomenit la redac­ţie, cu un tânăr chipeş, bine îm­brăcat, cu mânuşi şi cu baston. L’am cunoscut îndată. Era cel cu tâmplăria, tovarăşul de joacă dela Coada Râpei. Privindu-i mi-am închipuit că a nimerit-o, că și-a înjghebat un atelier. — îmi pare bine că te văd. Ți-au mers toate după pofta inimei? — Da, sunt mulțumit. — Ai atelier? — De unde! Sunt funcționar la Creditul Urban. Am slujbă bună. M’am însurat. Nevasta mea a­re voce frumoasă. Cântă. Dă şi un concert zilele acestea şi am venit sa te rog să-i anunţi concertul în „Epoca”. Eram tânăr şi încă neştiutor al tuturor deprinderilor noastre. O găleată de apă să-mi fi tur­nat cineva în cap, n’aş fi sărit în sus, cum am sărit la auzul acestor cuvinte. îmi jucau pe dinaintea ochilor rândeaua, mâ­nuşile, cântăreaţa, Creditul Ur­ban. Când mi-am mai venit la fire, l-am întrebat: — Şi toţi colegii tăi de la şcoala de meserii sunt funcţionari? — Pe câţi îi mai ştiu, toţi. In 1898, Haret a făcut o refor­mă a învăţământului secundar. Am citit desbaterile. S’a vorbit de clasicism, de foloasele învă­ţământului ştiinţific, de noul gimnaziu cu patru clase: „ade­vărată şcoală secundară popu­lară”, care ,VA DESCHIDE DRUMUL LA O MULŢIME DE CARIERE”. S’a vorbit de numă­rul elevilor într’o clasă, de exa­mene, de profesori. Haret a lă­murit de ce „a bifurcat” liceul: „Să iau spre exemplu oraşul Slatina şi oraşul Măgurele, a zis el. La Slatina este un gim­­nasiu real, la Măgurele un gim­­nasiu clasic. Copilul care s’a nă­scut la Slatina, urmează, vrând nevrând, gimnasiul real, cel care s’a născut la Măgurele urmează, vrând nevrând, gimnasiul clasic. Şi Haret, ca să împace pe co­piii de la Măgurele şi pe cei de la Slatina, a rotunjit gimnaziul, „a bifurcat” cursul superior, să fie şi clasic şi real,­­ şi cu carne şi cu brânză. Şi el profesor uni­versitar şi îndrumător al şcoalei, a spus aceste uimitoare cuvinte: „Frumos lucru este filosofia lui Platone mai ales că a servit INTRU CAT­VA de fundament filosofici de astăzi. Dar nu cu filosofia lui Platone putem trăi azi, NU CU DANSA NE HRĂ­NIM, nu cu dânsa putem duce lupta pentru viaţă”. Despre înmulţirea şcoalelor, de năvala la slujbele statului, de sporirea, an de an, a acestor slujbe, de treptata pierire a ro­mânilor din negoţ şi dela mese­rii,. nu s’a vorbit. E adevărat că şcoala n’a mai „hrănit” sufletele cu morala lui „Platone”. Toţi câţi au eşit din ea, s’au hrănit însă din bugetul statului, fără prea aprigă „lup­tă pentru viaţă”. Cum au mers trebile dela răz­boiul cel mare până acum, voiu arăta mâine. T. PISAN I Un drum barat, aproape de frontieră

Next