Universul, octombrie 1940 (Anul 57, nr. 270-300)
1940-10-01 / nr. 270
aA Ai .iio_0 4. • .« .» A &UNIVERSAL Reorganizarea Bisericii Scrisoarea I. P. S. Patriarh Nicodin, adresată d-lui general Antonescu, Conducătorul Statului I P. S. NICODIM, Patriarh al României, a trimes d-lui general An Antonescu următoarea scrisoare, pe care o publicăm împreună cu răspunsul dat de d. general I. Antonescu: DOMNULE GENERAL, Am luat cunoştinţă că între preocupările D-voastre, intră şi reorganizarea Bisericii noastre ortodoxe. Cu răspunderea pe care Ni-o dă locul ce ocupăm în Biserică şi trecutul nostru de muncă pozitivă pentru Ţară, Neam şi Lege, ne simţim dator a Vă pune la îndemână o serie de sugestii, care pot fi de un real folos pentru liniştea şi bunul mers al Bisericii noastre strămoşeşti. Biserica poate merge in ritmul Vremii, dar este obligată să se menţină în concertul principiilor ortodoxe, pentru a nu se expune să fie eliminată din ansamblul ortodoxiei şi să se producă nemulţumiri în massele largi ale poporului; de aceia am socotit de datoria Noastră să ajutăm munca binevoitoare a D-voastre, ca această lucrare să se producă fără perturbări şi fără pagube pentru Biserică şi pentru Neam. In acest scop deci, să expunem următoarele principii pe care le socotim normative în reorganizarea ce eventual s-ar face Bisericii Ortodoxe Române: 1. Măsuri serioase pentru recrutarea şi selecţionarea clerului. 2. Scoaterea complectă a clerului din luptele politice. 3. Dreptul pentru cler de a-şi trimite din sânul său reprezentanţi în Parlament. 4. Colaborarea armonioasă între Biserică şi Stat, în cadrul autonomiei, care să fie cât mai complect precizată pentru a nu se confunda cu bunul plac. 5. Reprezentanţii Eparhiilor în Forul suprem, să fie proporţional cu numărul credincioşilor, aşa ca cuvântul hotărîtor să-i aibă majoritatea nu minoritatea. 6. întreaga Biserică, fără excepţie, să fie încadrată în aceleaşi principii. 7. Desfiinţarea regionalismului dând valorilor reale posibilitatea să circule pe întreaga ţară. 8. întrucât Biserica prin însăşi porunca Mântuitorului are datoria să înveţe lumea a păzi toate câte Domnul a poruncit, şcoalele pentru recrutarea clerului ca şi Academia de muzică bisericească şi Academia de pictură bisericească să fie sub conducerea directă a Bisericii. Episcopatul nu poate garanta calitatea clerului şi nici a sa însăşi, dacă nu are un rol precumpănitor în formarea şi recrutarea lui. 9. Să se creeze şcoli speciale pentru recrutarea clerului la sate şi şcoli superioare, — facultăţile de teologie — pentru preoţii de oraş, Clerul înalt şi profesoral. 10. Reorganizarea şcoalelor de Cântăreţi cere să dea slujitori lor-Berbeşti, JBRI nu funcţionari. 11. Disciplinarea întregului cler de toate treptele, să se facă prin organe canonice, — Consistoriu, Sinod normativ şi Sinod patriarhal. 12. Biserica şi Clerul să fie Complect ferite de frământările politice, preotul trebuind să fie părintele spiritual al tuturor fiilor neamului românesc. 13. Selecţionarea şi recrutarea Episcopului din rândurile monahilor, prin metode care să-l pună în afară de orice influenţă păgubitoare bunului mers al Bisericii. 14. Reorganizarea monahismului, care trebue să formeze armata technică a Bisericii. 15. Să se menţină vârsta actuală pentru pensionarea clerului, care în nici un caz nu poate fi încadrat în legea de pensionare a tuturor funcţionarilor, fiindcă preot sau presbiter, înseamnă bătrân şi tocmai vârsta este care complectează preotului autoritatea cu care poporul nostru l-a îmbrăcat când i s-a adresat şi i se adresează „taică părinte“. 16. Să nu se tulbure cu nimic legătura Bisericii noastre cu Bisericile Ortodoxe, pentru a nu fi eliminată din concertul acestora, de aceea în comisiunea care va lucra la noua lege, trebue să participe şi reprezentanţii noştri. 17. O lege specială va trebui să se ocupe cu organizarea Patriarhiei Române, în cadrul strict al ortodoxiei. 18. O lege specială va trebui să reglementeze învăţământul religios de toate gradele. 19. O salarizare cât mai demnă şi mai corespunzătoare pentru preoţime, fără să se anuleze principiul Sfintei Scripturi că: „Cel ce slujeşte Altarului, are dreptul să se hrănească de la Altar“, şi fără a se percepe taxe obligatorii 20. Preoţii profesori să rămână numai la catedre, ocupându-se special după un program anume întocmit, cu educaţia religiosmorală a elevilor. 21. Nu există incompatibilitate intre calitatea de preot de enorie şi administraţie bisericească- IMPARTEA actuala A BISERICII IN PAROHII, PROTOPOPII, EPISCOPII, MITROPOLII SI PATRIARHIA In cadrul acestor principii şi păstrând legătura canonică şi dogmatică cu celelalte biserici ortodoxe, socotim necesară împărţirea actuală a Bisericii, In Parohii, Protopopii, Episcopii, Mitropolii şi Patriarhia. Conducătorul Parohiei va fi preotul Paroh numit de Episcop şi ajutat de patru epitropi: unul numit de Chiriarh, unul ales de popor, unul numit de Ministerul Cultelor şi altul numit de preotul Paroh. Creştinii din care urmează să fie numiţi, sau aleş, epitropii, trebue să posede certificat de la preotul respectiv, că frecventează regulat Biserica, şi spovedesc, că se împărtăşesc în fiecare an, cel puţin odată. Numirea preotului se va face prin concurs şi cu aprobarea Episcopului. Fiecare Biserică va avea un pieot, doi cântăreţi şi un paracliser. La Parohiile mai mari se pot da doi şi trei preoţi. Protopopul ca orcan de control al Episcopului va fi numit de el Hinti*» monfîî nd moi La Eparhii. Alegerea de Episcop-Mitropolit, se va face de un colegiu compus din: 1. Membrii Sfântului Sinod; 2. Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ministrul de Culte, Preşedintele Senatului, Preşedintele Adunării Deputaţilor, Prim-Preşedintele înaltei Curţi de Casaţie, Preşedintele Academiei Române, Rectorii Uni-versităţilor, Decanii Facultăţilor de Teologie, ...deputaţii şi sena- torii ortodocşi din Eparhia vădu- Iviţa, consilierii patriarhali, consilieri eparhiali ai eparhiei văduvită şi câte cinci clerici preoţi de judeţ, aleşi de clerul respectiv din Eparhia văduvită şi cari clerici aleşi să aibă o vechime de cel puţin 15 ani în preoţie. Episcopul sau Mitropolitul va fi ajutat în administrarea Eparhiei sau Mitropoliei, de 3 consilieri referenţi, un revizor eclesiastic şi mai mulţi protoerei, cel puţin 2 de judeţ. Toţi numiţi de Episcop din clericii cu o vechime în preoţie, de cel puţin 20 de ani, pentru consilieri şi cel puţin 10 ani pentru protoerei. Aceştia vor fi recrutaţi dintre preoţii cari s’au distins prin o activitate merituoasă şi n’au suferit vre-o condamnare în Justiţia bisericească sau civilă. La Patriarhie, Alegerea de Patriarh se face de colegiul Arhiepiscopiei Bucureştilor, la care se adaogă Consilierii referenţi patriarhali, împreună cu Consilierii onorifici de la toate Eparhiile din ţară. Biserica Ortodoxă Română, va avea ca for suprem Sfântul Sinod, compus din Patriarh ca Preşedinte, Mitropoliţii şi Episcopii şi Arhierei Vicari ai tuturor Eparhiilor. Acest Sinod se va întruni de două ori pe an şi va lua măsuri normative pentru întreaga Biserică. „ Pentru bunul mers al Bisericii, I se va crea Sinodul patriarhal permanent, compus din Patriarh ca Preşedinte, doi membri aleşi de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din sânul său şi doi membri numiţi de Patriarh, din rândul Episcopilor şi Mitropoliţilor Bisericii Ortodoxe Române. Hotărîrile şi măsurile Sinodului patriarhal permanent, sunt obligatorii pentru fiecare Episcop , Mitropolit. El poate lua măsuri disciplinare, în ultima instanţă pentru preoţi şi diaconi şi cu o vechime de cel puţin zece ani în cler. El va fi ajutat de un secretar şi va avea un om de serviciu pentru trebuinţele cancelariei, şi în prima instanţă pentru Episcopi sau Mitropoliţi. Măsurile administrative şi gospodăreşti ale Sinodului patriarhal permanent, nu sunt apelabile. Sinodul patriarhal permanent, conduce Biserica şi exercită controlul prin cele două organe ale sale: 1. Consiliul administrativ şi de control şi 2. Consiliul şcolar şi misionar. Consiliul administrativ şi tip control se compune din trei consilieri şi doi erori ca organ executiv numiţi de Patriarh la propunerea Sinodului patriarhal permanent. Eforii vor avea conducerea Eforiei mănăstirilor înzestrate. La şedinţele Sinodului patriarhal permanent pentru mănăstirile înzestrate, vor participa cu vot deliberativ Ministrul cultelor şi Ministrul domeniilor. Absenţa lor nu prejudiciază hotărîrile Sinodului decât numai dacă se constată că n’au fost înştiinţaţi. Consiliul administrativ va avea la dispoziţia sa cel puţin cinci inspectori contabili, licenţiaţi ai Academiei comerciale, cu cari va exercita controlul gestiunilor eparhiale. Orice nemulţumire gestionară a parohiilor, faţă de hotărîrile Consiliilor eparhiale, poate fi apelată la Consiliul administrativ de pe lângă Sinodul patriarhal permanent. Statul, prin Ministerul cultelor, este dator să exercite controlul asupra tuturor gestiunilor eparhiale şi patriarhale. Consiliul şcolar normativ şi de control se compune din: un reprezentant al Facultăţii de teologie din Bucureşti, un reprezentant al Academiei teologice, un reprezentant al Seminariilor teologice, un reprezentant al Academiei de muzică bisericească, un reprezentant al Academiei de pictură bisericească. Nu pot intra în cler: 1) Cei ce nu împlinesc condiţiunile canonice; 2. Cei cari după obţinerea titlului lor de specialitate, n’au trăit într’o mănăstire model cel puţin un an, în care timp să se iniţieze în toate cele duhovniceşti bisericeşti şi administrative. Nu pot intra în Episcopat: 1. Preoţii văduvi prin divorţ; 2. Preoţii văduvi prin deces. Iar cu copii minori; 3. Preoţii văduvi prin deces şi fără copii sau cu copii majori, pot intra în episcopat, dacă au trăit o viaţă monahala cel puţin 5 ani. Episcopii nu au dreptul să posede averi personale, în afară de cele pe care le-au avut la intrarea în episcopat. La intrarea în episcopat vor face declaraţie de averea personală pe care o posedă. Acelaş lucru se va cere tuturor candidaţilor cari intră în monahism. Toată averea Patriarhului, Mitropoliţilor, Episcopilor şi Monahilor, rămâne bisericii. Justiţia în Biserică se va face prin Consistoriile eparhiale ca primă instanţă, şi Consistoriile mitropolitane ca instanţă de atei. Sinodul rămâne ca ultimă instanţă numai pentru caterisire. Măsuri disciplinare prin care să se elimine din cler elementele dubioase şi necorespunzătoare înaltei misiuni preoţeşti. Acestea sunt principii pe temeiul cărora se poate face o bună reorganizare a Bisericii. Vi le punem la dispoziţie cu dorinţa sinceră de a vă înlesni opera pe care noi o socotim necesară. Ţinem cu acest prilej să ne exprimăm credinţa, că nu se poate face o bună organizaţie pentru Biserică fără Biserică; de aceea nădăjduim că veţi lua ca punct de plecare aceste principii, dar că ele nu vor putea avea viaţă, dacă nu redactarea ce se va face, nu va avea şi asentimentul oficial al Sfintei noastre Biserici. Credem necesar că şi preoţimea de mir, organizată în Asociaţie generală pe Ţară, ar trebui consultată, fiindcă este în joc şi soarta ei. Este de datoria noastră să atragem binevoitoarea atenţiune a D-voastre, că organizarea bisericească este cea mai gingaşe şi mai greu de realizat, fiindcă Biserica Ortodoxă Română nu poate şi nu trebue scoasă concentrat cel mare al Ortodoxei ecumenice, şi de aceea socotim că nu trebuie să se treacă peste cuvântul Ei, când se preconizează o nouă organizare. Am fi foarte bucuroşi dacă D-voastră, domnule General aţi binevoi să ne comunicaţi in scris , principiile în care înţelegeţi să procedaţi la reorganizarea Bisericii pentru a examina încadrarea lor în principiile dogmatice şi canonice, cum şi în interesul general al Bisericii şi Neamului Românesc. Primiţi, vă rugăm, domnule General, asigurarea deosebitelor noastre consideraţiuni şi arhiereşti binecuvântări. 1 NICODIM Patriarh Alorropila in Ricorin RĂSPUNSUL D-LUI G-RAL ANTONESCU LA SCRISOAREA I. P. S. PATRIARH NICODIM înalt Prea Sfinţia Voastră. La memoriul ce aţi binevoit a mi-l adresa, prin care îmi comunicaţi o serie de sugestii în legătură cu reorganizarea Bisericii şi îmi cereţi să Vă fac cunoscute principiile de care înţeleg să mă călăuzesc eu în această chestiune. Vă răspund cu aleasă consideraţie următoarele : Socotesc că Biserica, Instituţie Divină întemeiată de Fiul Lui Dumnezeu şi adoptată de poporul nostru încă din îndepărtate veacuri pentru a-l înălţa sufleteşte şi a-l mântui, este singura în măsură şi în drept să stabilească în conformitate cu chemarea ei şi cu necesităţile timpului, normele de activitate. Statul nu are a se îngriji decât de a-i indica în înţelegere şi conlucrare acele norme directoare necesare pentru stabilirea în ansamblul său a tuturor funcţiunilor lui spirituale, culturale şi publice. Un stat întemeiat pe spiritualitatea creştină, cum este al nostru astăzi, e respectuos faţă de Dumnezeu şi de Sfânta Biserică. Statul Român de azi are deplină încredere în Biserica Neamului aşa încât nu se îndoieşte câtuşi de puţin că ea îşi va da normele cele mai potrivite pentru o activitate pastorală cât mai intensivă şi cât mai folositoare neamului nostru pe care nimeni nu-l iubeşte ca ea. Eu nu aştept de la slujitorii Bisericii, mai mari şi mai mici, decât să fie pătrunşi până în adâncul conştiinţei lor de caracterul Dumnezeesc al ei şi de răspunderea lor de trimişi ai lui Dumnezeu in mijlocul neamului nostru. Conştiinţa că ei stau sub ordinele lui. Dumnezeu trebue să-i facă să ardă de râvnă. Numai atunci îşi vor îndeplini misiunea spre cel mai mare folos pământesc şi ceresc al Neamului nostru. Cred de altfel, că pentru o Biserică străbătută şi încălzită puternic de conştiinţa misiunii ei, lucrul principal nu ■ este felul cum sunt precizate sau cum vor fi schimbate câteva paragrafe. Duhul ei viu şi râvna ei sfântă se poate manifesta cu tot atâta forţă sub orice formă a legilor de organizare. Nici în vieaţa de Stat lucrul principal nu sunt legile, ci sufletul conducătorilor şi al funcţionarilor ei. Cu atât mai mult trebue să fie valabil acest adevăr în viaţa bisericească. Atât în calitatea mea de Conducător al Statului Naţional Legionar, care-şi toarce puterile din spiritualitatea creştină a Neamului, alimentată de Sfânta Noastră Biserică, cât şi ca fiu credincios al acestei Biserici, dornic să-mi dobândesc în sânul şi mântuirea sufletească, cerinţa cea mai mare pe care o adresez Bisericii este: să-şi aprindă până la incandescenţă râvna apostolească şi propovăduitoare. Să văd pe apostolii altarelor la înălţimea credinţei pe care o propovăduiesc, la înălţimea nădejdilor ce şi le pune acest Neam în Dumnezeu şi în puterile Lui cereşti. Aşi vrea să fie în stare să susţie continuu la această înălţime credinţa tineretului. Aşi vrea în sfârşit să văd că preotul, prin pregătirea lui, prin purtarea lui, prin deslegarea lui de cele pământeşti şi prin exemplul lui ,în toate, să readucă în faţa altarului şi în Biserică pe toţi aceia care s’au îndepărtat mai mult sau mai puţin de ea, din vina tuturor. Sunt convins că dacă vor înscrie acum acea epocă de supremă trăire morală şi spirituală pe care fiecare Neam trebe să o aibă, ne vom purifica radical firea şi-i vom da acel caracter de soliditate definitivă, care să ne facă mai serioşi şi mai bărbaţi pentru toate timpurile viitoare. Legea de organizare pe care o are Biserica noastră acum nu conţine de altfel, după umila mea părere nimic care ar împiedeca pe slujitorii Altarului să-şi facă datoria. Dinpotrivă prin conştiinţa de răspundere în faţa lui Dumnezeu, ce o stimulează în sufletul preotului, în baza principiului autonomiei înscris în ea, şi prin impulsul ce-l dă Clerului să se apropie de popor în nenumărate ocazii, în virtutea principiului de colaborare cu mirenii, ea este, în liniile ei mari, un cadru cum nu se mai poate mai potrivit pentru această acţiune intensivă care se aşteaptă de la Cler în epoca ce trăim. Totuşi, eu ţin seamă de sugestiile înalt Prea Sfinţiei Voastre, dar nu pot să-mi iau răspunderea a decide singur de soarta unei instituţiuni de care depinde liniştea şi prosperitatea neamului. De aceea voiu pune in faţa viitorului Consiliu de Stat, care va fi chemat să găsească cadrul armonios în care se va organiza, va trăi şi se va desvolta viitorul Stat românesc şi problema bisericii noastre Eu însă, dau Sfintei noastre biserici asigurarea deplină de a o sprijini din toată inima şi din toate puterile pentru a păşi cu hotărîre la împlinire, misiunii spirituale ce i-a hărăzit-o dumnezeescului întemeetor şi la care a trimis-o în mijlocul drept credinciosului nostru popor. Comunicăndu-Vă aceste opinii şi intenţii ale mele în legătură cu activitatea Bisericii, primiţi Vă rog, înalt Prea Sfinţite, expresiunea Înaltei mele stime şi veneraţiuni. General ION ANTONESCU UN PARASTAS PENTRU POMENIREA ARDELENILOR UCIŞI DE MAGHIARI Prefectura poliţiei Capitalei face cunoscut: Preşidenţia consiliului de miniştri a aprobat a se oficia un parastas in biserica Albă din calea Victoriei pentru pomenirea ardelenilor ucişi de maghiari. Publicul care va lua parte nu are permisiunea de a staţiona in stradă. Cei cari nu au loc in biserică urmează să se ducă la alte biserici. După oficierea serviciului divin, cei cari părăsesc biserica sunt invitaţi să se abţină deja orice manifestaţie în stradă, aceasta fiind cu totul oprit. LA MINISTERUL APARARII NAŢIONALE FUNCŢIONEAZĂ UN BIROU AL DENUNŢURILOR Ministerul Apărării Naţionale ne trimete următorul comunicat: Se aduce la cunoştinţa publicului că la Ministerul Apărării Naţionale a luat fiinţă un birou al denunţurilor care va funcţiona în localul central din Piaţa Valter Mărăcineanu. Denunţurile privitoare la armată (nereguli administrative, abuzuri, luare de mită, averi realizate prin diferite mijloace în dauna Statului), vor fi adresate: „Ministerul Apărării Naţionale, Biroul Denunţurilor” şi vor fi semnate. Se atrage atenţiunea că înainte de a se proceda la cercetări, se va verifica dacă semnătura este reală, urmând ca anonimelor şi celor semnate fictiv să nu li se dea curs. Apelul d-lui general Antonescu către Femeia Română „La temelia Statului naţional legionar aşez familia; la temelia familiei v vrsa va cer sa tiţi voi “. general Ion Antonescu a adresat următorul „Apel către Femeia Română“ : Femei române de pretutindeni. In viaţa nouă pe care am hotărât să o asigur Ţării, gândul meu se îndreaptă şi la voi. Am nevoe de ajutorul vostru. Şi, ştiu că mă veţi ajuta. La temelia Statului Naţional Legionar aşez familia. La temelia familiei, vă cer să fiţi voi. Nu multe, dar totuşi sunteţi prin birouri, în viaţa publică, în întruniri politice, sau, în cazinouri, în jurul meselor de cărţi, luxoase, împodobite. E rău! Ştiu că pentru unele, vremuri grele şi lipsite de înţelegere, v’au silit la munci, care odinioară — nu prea departe — erau sortite numai bărbaţilor. Pentru altele, viaţa — lumii ce s’a prăbuşit — de lâncezire în necinste, superficială, v’a îndepărtat dela chemările fireşti, v’a desgustat şi descurajat, făcânduvă să căutaţi refugiu oriunde şi uitare în orice. Acele vremuri însă, nu se vor mai întoarce în ţara românească, pentru că am făgăduit-o. Numai în familie, puteţi cuprinde taina adâncă a vieţii, şi numai prin familie, puteţi fi înconjurate de adevărata dragoste şi respect ce vi se cunvine. Bărbaţii României care se clădeşte vor fi luptători. Luptători de fiecare clipă. Acasă vor trebui să fie aşteptaţi cu bunăvoinţă, căldură şi ordine. Şi aceasta o veţi face voi. Copiii lor, vor trebui să-i înţeleagă şi urmându-le — când anii le vor da putere — să reia lupta de unde a lăsat-o tatăl lor, să o ducă mai departe, mai sus, cât mai sus. Această legătură între tată şi copil, care reprezintă permanenţa, adică Neamul, o veţi face tot voi. Iar, ziua care va cere copiilor voştri să-şi facă „Casa” lor, să vă găsească iubite şi respectate, pentru a putea fi, din colţul modest al datoriei împlinite, îndreptar luminos şi sprijin nesdruncinat, căminurile proaspăt înjghebate. Un singur lucru: al jertfei. O singură podoabă, a cinstei. Soţie, mamă, bunică. Iată gândul Generalului Antonescu pentru femeia română. Apoi vă cer să Împliniţi trei mari chemări: 1) Creşterea copiilor. 2) Asistenţa socială. 3) Apărarea hotarelor. I. Creşterea copiilor. In România Legionară, cel mai preţios dar pe care Dumnezeu îl aduce Neamului, este copilul. Darurile Cerului trebuesc cinstite cu mare îngrijire. Oricum va fi: bogat sau sărac, frumos sau urât, îngrijit sau părăsit, dotat sau nedotat, paşii lui vor trebuii îndreptaţi spre acelaş drum: luptă continuă către cinste. Să fie cinstit în toate. Din cinste naşte: munca, buna cuviinţă, dragostea, cumpătarea, voioşia, seninătatea, bunătatea, jertfa şi chiar eroismul. Sufletul unui copil este cea mai plăpândă alcătuire, în care impresiile capătă ecouri uriaşe, ce se transformă în înclinări pentru o viaţă întreagă. Să-i deprindeţi să creadă în Dumnezeu şi Biserica Lui. Să se închine cu tăria cu care Biserica era iubită de strămoşii noştri. Să se deprindă să-şi apropie sufletul de Dumnezeu şi şi să-i feriţi de trufia deşărtăciunilor. Să ie spuneţi că Neamul românesc în înţelesul nesfârşit al generaţiilor, cuprinde toate sufletele morţilor şi mormintele strămoşilor. Că aceste morminte trebuesc cinstite. Prin cultul morţilor vor avea totdeauna sprijinul sufletelor care s’au jertfit pentru Neam. Şi că nu există putere în lume să poată opri biruinţa lui Dumnezeu ,şi a celor ce au crezut în El. Tot prin cultul morţilor şi mormintelor strămoşilor îi veţi face să iubească pământul ţării. Să le şoptiţi zilnic că prin ecoul şi îndemnul care vine din morminte a trăit şi trăeşte Neamul acesta. Cunoscând orice limbi străine, să iubească un singur grai, acela al strămoşilor noştri. Adâncul firei româneşti nu poate fi cuprins decât prin graiul românesc. Să-l cinstească, să-l păstreze şi să-i lase moştenire nepătată. Să-i creşteţi luptători, dar să-i deprindeţi să fie blânzi. Blândeţea este o podoabă unică a sufletului românesc. Blândeţe, oriunde vor găsi germeni de viaţă. Să le îndreptaţi zilnic mâna să ajute pe cel în nevoe. Să le răspundeţi totdeauna şi la toate întrebările. Să le cetiţi şi să citească. Astfel îi veţi deprinde să aibă pasiunea de a se cultiva. Şi, mai ales, învăţaţi-i să muncească. Munca să o iubească şi să o respecte, pentru că îndeamnă şi înohilează. Faceţi-i să înţeleagă cât de greu trece viaţa fără muncă. E groaznic să te simţi trăind ceas cu ceas şi să nu foloseşti nimănui. Iar faţă de copii, căsătoria voastră să rămână o taină. Să nu lăsaţi niciodată ca vălul să fie rupt de asprimea unor cuvinte sau fapte nesocotite. Certurile dintre părinţi, aruncă nesfârşită uscăciune în sufletele lor crude. Neînţelegerile voastre, păstraţi-le şi feriţi-le de ochii şi urechile lor. Altfel, le pustiiţi sufletul pentru totdeauna. Gândiţi-vă şi înţelegeţi, că nu puteţi fi înlocuite şi că nimeni nu ar putea face nimic din toate acestea în locul vostru. Pe măsura în care prin îndreptări de fiecare zi, voi aduce acestui Neam întreaga strălucire la care are dreptul să ajungă, în aceiaşi măsură, îndreptaţi-vă către familie, de unde nu trebuia să eşiţi niciodată. II. Asistenţa socială. S’a frânt trupul ţării. Sunt dureri adânci. Fizice şi morale. Toate trebuesc alinate. Şi fără întârziere. Au rămas oameni fără casă, fără îmbrăcăminte, fără bani, oameni cari au trebuit să se despartă de orice agonisire şi cam azi, sunt siliţi să pornească totul da» absolut totul, de la început. E înfiorător. Veţi trebui să lucraţi si P«** tru ei. In cadrul asistentei legionara, care va încerca să aline si să reapare până la ultima suferinţă, • ultimului om, mâinile voastre im vor trebui să se oprească nici o clipită. Să toarcă, să ţeasă, să coase din zori şi până seara, i Fusul anibi»lel» di ..războiul’’, prin munca voastră neobosită, şi le faceţi să reintre în cartea istoriei Neamului Românesc. Aştept dela fiecare, după puterile voastre, — oricât de mici ar fi ele — dar şi după cât de mari ar fi puterile voastre. In sfârşit şi trupurile obosite ale ostaşilor de veghe să simţi căldura firului tors şi ţesut de mâinile voastre. Luând şi voi asupra voastră din durerile de azi, suferinţa unei părţi va fi a tuturor, şi din rănile de emi ale unui neam întreg, voi pune mâine Ţării temelii de fier. III. Apărarea hotarelor. Hotarele unui neam sunt mărginite de strălucirea concepţiei lui. Apărarea lor, e ceasul cel mai greu şi sfânt din viaţa unei ţări. Atunci, să fiţi în rânduri. Alături de copiii voştri, printre bărbaţi voştri, în faţa părinţilor voştri. Şi intr’un iureş năprasnic, şi dovedim lumii întregi, că merităm să trăim, pentru că nu putem fi înfrânţi. Trebue să vă pregătiţi în ac«*» stă direcţie şi cu acest scop trebue să fiţi organizate. Pentru aceste crezuri sfinte, cu puterea de înţelegere a sufletului vostru, vreau să vă găsesc într’o coloană nesfârşită. Hotărîte şi modeste. Să nu apară nici un nume. Doar murmurul recunoştinţei«# să repete: Femeia României Legionare! GENERAL ANTONESCU PREŞEDINTELE COMUNITĂŢII ROMANE DIN VERIA (GRECIA) CĂTRE D. GENERAL ANTONESCUO PROPUNERE D. general Antonescu, Conducătorul statului român şi preşedintele consiliului de miniştri a primit din Grecia următoarea telegramă semnată de preşedintele comunităţii române din Veria : „Marelui ostaş. Generalul Ion Antonescu, Conducătorul României Legionare, care a îndurat atâton suferinţe în vederea, . triumfului dreptăţii şi ridicării prestigiului Neamului Românesc, îi supunem respectuos omagiile şi sentimentele de neţărmuit devotament în numele românismului de peste hotare. Luând cârmuirea Ţării în mâinile Dvs. de încercat ostaş, întrezărim un strălucit viitor pe ogorul muncii şi al apărării drepturilor româneşti. „Preşedintele Comunităţii Jivinamaia veni STERIE HAIDULI“ CĂTRE D. HORIA SIMA, CONDUCĂTORUL MIŞCĂRII LEGIONARE D. Horia Sima, vice-preşedintele Consiliului de miniştri şi comandantul mişcării Legionare a primit deasememeaurmătoarea telegramă : „In numele Românilor de peste hotare şi în frunte cu familiile aromâneşti ale căror tinere vlăstare s’au jertfit la altarul biruinţei legionare, asigurăm de tot devotamentul nostru pe comandantul Florin Sima, luptător neînfricat, oţelit în suferinţe şi în crezul uitării de sine şi al sacrificiului sublim pentru Patrie. Avem nesdruncinată credinţă că România Legionară, condusă de vajnicul ostaş Generalul Antonescu şi de d-voastră va asigura Statului şi Neamului Românesc zile de înălţare şi un viitor strălucit ,aşa cum l-a dorit Căpitanul nemuritor în toate sufletele şi în toate inimile româneşti. Trăiască Legiunea Şi Căpitanul“. „Preşedintele Comunităţii Române din Veria, Sterile Haiduk“. D. g-ral Antonescu a vizitat închisoarea Văcăreşti D. general I. Antonescu, conducătorul statului, însoţit de d-nii Mihail Antonescu, ministrul justiţiei şi col. Rioşanu, subsecretar de stat la interne, a vizitat Sâmbătă penitenciarul Văcăreşti, cercetând condiţiunile în cari funcţionează, ordonând măsuri de ameliorare a lor şi avizând la posibilitatea strămutării acestei case de prevenţie şi ispăşire în alt local, propriu. MIŞCAREA LEGIONARĂ NOII ŞEFI DE REGIUNE D. Horia Sima, şeful mişcării legionare şi vicepreşedinte al consiliului de miniştri, a numit pe noii şefi de regiuni: Regiunea I Timişoara, Dr. Virgil Puşcaş; Regiunea II Sibiu, Dr. Nistor Chioreanu; Regiunea III Craiova, Nicolae Roşulescu; Regiunea IV Bucureşti, C. Boldeanu; Regiunea V Constanţa, Eugen Teodorescu; Regiunea VI Galaţi, Nicolae Ion; Regiunea VII Iaşi, Eugen Dragomir; Regiunea VIII Suceava, Ion Ţurcan. Bucureşti, 28 Sept. 1940. —■■■ii iii»^——ri Ungurii plecaţi din Ardeal se înapoiază Turda, 27 Sept. Se ştie că o mulţime de unguri din Ardealul românesc, în special tineret, au trecut în Ardealul cedat Ungariei, încă din primele zile ale evacuării. Rând pe rând, aceşti refugiaţi se reîntorc acum, nestingheriţi, acasă. Ba contele Teleki a declarat, formal, că ungurii refugiaţi din România în Ungaria, trebue să se întoarcă la vetrele lor. Ce este cu aceşti „refugiaţi”? Ei sunt toţi instruiţi după faimoasa broşură a „levenţilor” şi au constituit in Ardealul cedat fioroasele bande de terorişti, care au asasinat în massă şi au schinguit atât de sălbatic pe români. Iată o dovadă: într’o scrisoare venită din Cluj şi adresată de către un tânăr maghiar „refugiat”, familiei sale din Turda", str. Cuza Vodă, scrie textual : „Am reuşit până acum să împuşc 16 valahi puturoşi şi sper ca în cel mai scurt timp să-mi complectez numărul cerut”. Se vede că acum, după ce refugiaţii de felul acesta şi-au împlinit misiunea — numărul cerut de români asasinaţi — ei se întorc în România, unde vor fi trataţi ca nişte cetăţeni loiali statului nostru. Oare se poate îngădui o astfel de monstruozitate ? Nemărginita durere a refugiaţilor din teritoriile româneşti ocupate de străini a găsit din primul moment, graţie tradiţionalei generozităţi a publicului nostru, o uşoară alinare a suferinţei lor, putând face faţă unor nevoi urgente. La diferitele apeluri ce i-au fost adresate, marele public, bogat ruapun o inimă bună şi dându-şi obolul şi-a manifestat şi cu acest prilej solidaritatea lui sufletească cu fraţii în pribegie. Desigur, de aci înainte, este rândul cârmuirii, al administraţiilor publice, al marilor întreprinderi să asigure zecilor de mii de refugiaţi mijloacele unei existenţe sigure, temeiul unei activităţi care să-i scutească pe viitor, şi cât mai curând, de generozitatea publică. Şi nu ne îndoim că toate măsurile vor fi luate în acest scop. De altfel, consiliul de miniştri întrunit Vineri a şi luat în cercetare această urgentă problemă. Dar, este încă loc şi pentru generozitatea publicului şi tocmai fiindcă o ştim cât este de largă, ne îngăduim să facem un nou călduros apel la ea. Printre nenumăratele păcate ale regimului din ultimii ani, a fost şi acela al uniformelor, încercarea de a se standardiza sufletele şi minţile tutulor românilor avea nevoe de o aparenţă de reuşită şi pentru aceasta s’a creiat uniforma. Ea trebuia să fie simbolul unei victorii care în fapt n’a existat şi să dea acelora cari o urmăreau iluzia că au şi obţinut-o. Mai spun unii că mai era şi o mică afacere cu furnizarea materialului necesar confecţionării acestor uniforme, ceea ce nu pare neverosimil din momentul ce, pe zi ce trece, se dovedeşte mai mult că tot regimul din ultimii trei ani era un fel de afacere cu rentabilitate rezervată. Azi zeci de mii de asemenea uniforme sunt menite să cadă prin» muiindi, sau sa iie o permanentă şi neplăcută amintir* a unui trecut de tristă memorie-N’ar fi oare mai bine, ca cei cari le posedă şi cari îşi pot permite să se lipsească de ele, să le dăruiască, acum în preajma iernii, atâtor refugiaţi nevoiaşi cari, In clipa deznădejdei, şi-au părăsit căminurile numai cu haina pe ei ? Uniformele, mantalele, pot fi uşor şi fără mare cheltuială transformate în haine civile şi ele pot satisface astfel şi nevoile urgente ale atâtor nenorociţi cari n’au, deocamdată, mijloacele necesare de a-şi procura haine şi paltoane. Facem acest apel, convinşi că el va găsi ecou la foarte mulţi şi că se va putea veni şi în acest mod în ajutorul fraţilor nevoiaşi, cărora fiecare răsărit de soare le pune încă chinuitoarea problemă a existenţei pentru ei şi familia lor. Persoanele generoase, care vor adera la această propunere a noastră, vor putea depune uniformele la sediul Crucii Roşii care îşi îndeplineşte cu o neobosită sârguinţă generoasa ei îndatorire şi care are toată organizaţia necesară pentru a face faţă cu folosul acestei sarcini. Numirile la şcolile de peste hotare nu sunt încă definitivate Primim următorul comunicat: Direcţiunea învăţământului particular şi confesional , anunţă pe această cale pe cei interesaţi, că numirile la şcolilede peste hotare nu sunt încă definitivate. In consecinţă, cei vizaţi să nu plece la posturile lor ci să aştepte rezultatul lucrărilor de numire. Cei care nu au înaintat până acum cereri de numire te pot înainta şi pot intra in legătură până cel mai târziu la * Octombrie, cu comisia pentru, numiri de pe lângă Direcţiunea învăţământului particular, laSediul Societății de cultură Macedo-română dn Calea Rahovei 21. REVIZUIREA CONTRACTELOR DE ÎNCHIRIERE ONEROASE Amânarea termenului pentru trimiterea cererilor „Văzând că unele din autorităţile şi instituţioniille prevăzute de art. 10 din decretul-lege nr. 3221/1940, pentru prelungirea şi revizuirea contractelor de închiriere, n’au avut posibilitatea să trimită comisiunii speciale cererile pentru revizuirea contracte,lor pe care le consideră oneroase, din termenul fixat, prin deriziunea noastră cu nr. 129879 din 23 Septembrie 1940, decidem: Termenul de 28 Septembrie a. c., fixat prin deriziunea de mai sus pentru investirea comisiunii speciale, se prelungește până la 2 octombrie 1940 exclusiv. Prezenta deriziune intră în vigoare din ziua publicării in Monitorul Oficial.