Universul, octombrie 1940 (Anul 57, nr. 270-300)

1940-10-01 / nr. 270

a­A Ai .iio_0 4. • .« .» A &UNIVERSAL Reorganizarea Bisericii Scrisoarea I. P. S. Patriarh Nicodin, adresată d-lui general Antonescu, Conducătorul Statului­ ­ I P. S. NICODIM, Patriarh al României, a trimes d-lui general An Antonescu următoarea scri­soare, pe care o publicăm îm­preună cu răspunsul dat de d. general I. Antonescu: DOMNULE GENERAL, Am luat cunoştinţă că între preocupările D-voastre, intră şi reorganizarea Bisericii noastre ortodoxe. Cu răspunderea pe care Ni-o dă locul ce ocupăm în Biserică şi trecutul nostru de muncă po­zitivă pentru Ţară, Neam şi Lege, ne simţim dator a Vă pune la în­demână o serie de sugestii, care pot fi de un real folos pentru liniştea şi bunul mers al Biseri­cii noastre strămoşeşti. Biserica poate merge in ritmul Vremii, dar este obligată să se menţină în concertul principiilor ortodoxe, pentru a nu se expune să fie eliminată din ansamblul ortodoxiei şi să se producă ne­mulţumiri în massele largi ale poporului; de aceia am socotit de datoria Noastră să ajutăm munca binevoitoare a D-voastre, ca a­­ceastă lucrare să se producă fără perturbări şi fără pagube pentru Biserică şi pentru Neam. In acest scop deci, să expunem următoarele principii pe care le socotim normative în reorganiza­rea ce eventual s-ar face Bisericii Ortodoxe Române: 1. Măsuri serioase pentru re­crutarea şi selecţionarea clerului. 2. Scoaterea complectă a cleru­lui din luptele politice. 3. Dreptul pentru cler de a-şi trimite din sânul său reprezen­tanţi în Parlament. 4. Colaborarea armonioasă în­tre Biserică şi Stat, în cadrul au­tonomiei, care să fie cât mai complect precizată pentru a nu se confunda cu bunul plac. 5. Reprezentanţii Eparhiilor în Forul suprem, să fie proporţional cu numărul credincioşilor, aşa ca cuvântul hotărîtor să-i aibă ma­joritatea nu minoritatea. 6. întreaga Biserică, fără ex­cepţie, să fie încadrată în ace­leaşi principii. 7. Desfiinţarea regionalismului dând valorilor reale posibilitatea să circule pe întreaga ţară. 8. întrucât Biserica prin însăşi porunca Mântuitorului are dato­ria să înveţe lumea a păzi toate câte Domnul a poruncit, şcoalele pentru recrutarea clerului ca şi Academia de muzică bisericească şi Academia de pictură bisericea­scă să fie sub conducerea directă a Bisericii. Episcopatul nu poate garanta calitatea clerului şi nici a sa însăşi, dacă nu are un rol precumpănitor în formarea şi re­crutarea lui. 9. Să se creeze şcoli speciale pentru recrutarea clerului la sate şi şcoli superioare, — facultăţile de teologie — pentru preoţii de oraş, Clerul înalt şi profesoral. 10. Reorganizarea şcoalelor de Cântăreţi cere să dea slujitori lor-Berb­eşti, JBRI nu funcţionari. 11. Disciplinarea întregului cler de toate treptele, să se facă prin organe canonice, — Consistoriu, Sinod normativ şi Sinod patriar­hal. 12. Biserica şi Clerul să fie Complect ferite de frământările politice, preotul trebuind să fie părintele spiritual al tuturor fii­lor neamului românesc. 13. Selecţionarea şi recrutarea Episcopului din rândurile mona­hilor, prin metode care să-l pună în afară de orice influenţă păgu­bitoare bunului mers al Bisericii. 14. Reorganizarea monahismu­lui, care trebue să formeze ar­mata technică a Bisericii. 15. Să se menţină vârsta ac­tuală pentru pensionarea cleru­lui, care în nici un caz nu poate fi încadrat în legea de pensionare a tuturor funcţionarilor, fiindcă preot sau presbiter, înseamnă bă­trân şi tocmai vârsta este care complectează preotului autorita­tea cu care poporul nostru l-a îmbrăcat când i s-a adresat şi i se adresează „taică părinte“. 16. Să nu se tulbure cu nimic legătura Bisericii noastre cu Bi­sericile Ortodoxe, pentru a nu fi eliminată din concertul acestora, de aceea în comisiunea care va lucra la noua lege, trebue să par­ticipe şi reprezentanţii noştri. 17. O lege specială va trebui să se ocupe cu organizarea Pa­triarhiei Române, în cadrul strict al ortodoxiei. 18. O lege specială va trebui să reglementeze învăţământul re­ligios de toate gradele. 19. O salarizare cât mai demnă şi mai corespunzătoare pentru preoţime, fără să se anuleze prin­cipiul Sfintei Scripturi că: „Cel ce slujeşte Altarului, are dreptul să se hrănească de la Altar“, şi fără a se percepe taxe obligato­rii 20. Preoţii profesori să rămâ­nă numai la catedre, ocupându-se special după un program anume întocmit, cu educaţia religios­­morală a elevilor. 21. Nu există incompatibilitate intre calitatea de preot de eno­­rie şi administraţie bisericească- IMPART­EA actuala A BISERICII IN PAROHII, PROTOPOPII, EPISCOPII, MITROPOLII SI PA­TRIARHIA In cadrul acestor principii şi păstrând legătura canonică şi dogmatică cu celelalte biserici ortodoxe, socotim necesară îm­părţirea actuală a Bisericii, In Parohii, Protopopii, Episcopii, Mi­tropolii şi Patriarhia. Conducătorul Parohiei va fi preotul Paroh numit de Episcop şi ajutat de patru epitropi: unul numit de Chiriarh, unul ales de popor, unul numit de Ministerul Cultelor şi altul numit de preo­tul Paroh. Creştinii din care ur­mează să fie numiţi, sau aleş, epitropii, trebue să posede certi­ficat de la preotul respectiv, că frecventează regulat Biserica, şi spovedesc, că se împărtăşesc în fiecare an, cel puţin odată. Numirea preotului se va face prin concurs şi cu aprobarea E­piscopului. Fiecare Biserică va avea un pieot, doi cântăreţi şi un para­cliser. La Parohiile mai mari se pot da doi şi trei preoţi. Protopopul ca orcan de control al Episcopului va fi numit de el Hinti*» m­onfîî nd­ moi La Eparhii. Alegerea de Epis­cop-Mitropolit, se va face de un colegiu compus din: 1. Membrii Sfântului Sinod; 2. Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ministrul de Culte, Preşedintele Senatului,­­ Preşedintele Adunării Deputaţi­lor, Prim-Preşedintele înaltei Curţi de Casaţie, Preşedintele A­­cademiei Române, Rectorii Uni-­­­versităţilor, Decanii Facultăţilor­­ de Teologie, ...deputaţii şi sena-­­ torii ortodocşi din Eparhia vădu- I­viţa, consilierii patriarhali, con­­silieri eparhiali ai eparhiei vă­duvită şi câte cinci clerici preoţi de judeţ, aleşi de clerul respectiv din Eparhia văduvită şi cari cle­rici aleşi să aibă o vechime de cel puţin 15 ani în preoţie. Episcopul sau Mitropolitul va fi ajutat în administrarea Epar­­­­hi­ei sau Mitropoliei, de 3 con­silieri referenţi, un revizor ecle­­siastic şi mai mulţi protoerei, cel puţin 2 de judeţ. Toţi numiţi de Episcop din clericii cu o vechime în preoţie, de cel puţin 20 de ani, pentru consilieri şi cel puţin 10­­ ani pentru protoerei. Aceştia vor­­ fi recrutaţi dintre preoţii cari s’au distins prin o activitate me­rituoasă şi n’au suferit vre-o con­damnare în Justiţia bisericească sau civilă. La Patriarhie, Alegerea de Pa­triarh se face de colegiul Arhie­piscopiei Bucureştilor, la care se adaogă Consilierii referenţi pa­triarhali, împreună cu Consilierii onorifici de la toate Eparhiile din ţară. Biserica Ortodoxă Română, va avea ca for suprem Sfântul Sinod, compus din Patriarh ca Preşedinte, Mitropoliţii şi Episco­pii şi Arhierei Vicari ai tuturor Eparhiilor. Acest Sinod se va în­truni de două ori pe an şi va lua măsuri normative pentru în­treaga Biserică. „ Pentru bunul mers al Bisericii, I se va crea Sinodul patriarhal per­manent, compus din Patriarh ca Preşedinte, doi membri aleşi de Sinodul Bisericii Ortodoxe Româ­ne din sânul său şi doi membri numiţi de Patriarh, din rândul Episcopilor şi Mitropoliţilor Bi­sericii Ortodoxe Române. Hotărîrile şi măsurile Sinodu­lui patriarhal permanent, sunt o­­bligatorii pentru fiecare Episcop , Mitropolit. El poate lua mă­suri disciplinare, în ultima in­stanţă pentru preoţi şi diaconi şi cu o vechime de cel puţin zece ani în cler. El va fi ajutat de un secretar şi va avea un om de ser­viciu pentru trebuinţele cancela­riei, şi în prima instanţă pentru Epis­­copi sau Mitropoliţi. Măsurile ad­ministrative şi gospodăr­eşti ale Sinodului patriarhal permanent, nu sunt apelabile. Sinodul patriarhal permanent, conduce Biserica şi exercită con­trolul prin cele două organe ale sale: 1. Consiliul administrativ şi de control şi 2. Consiliul şcolar şi misionar. Consiliul administrativ şi tip control se compune din trei con­silieri şi doi erori ca organ exe­cutiv numiţi de Patriarh la pro­punerea Sinodului patriarhal per­manent. Eforii vor avea conducerea E­­foriei mănăstirilor înzestrate. La şedinţele Sinodului patriar­hal permanent pentru mănăstirile înzestrate, vor participa cu vot deliberativ Ministrul cultelor şi Ministrul domeniilor. Absenţa lor nu prejudiciază hotărîrile Sino­dului de­cât numai dacă se con­stată că n’au fost înştiinţaţi. Consiliul administrativ va avea la dispoziţia sa cel puţin cinci inspectori contabili, licenţiaţi ai Academiei comerciale, cu cari va exercita controlul gestiunilor e­­parhiale. Orice nemulţumire gestionară a parohiilor, faţă de hotărîrile Consiliilor eparhiale, poate fi a­­pelată la Consiliul administrativ de pe lângă Sinodul patriarhal permanent. Statul, prin Ministerul cultelor, este dator să exercite controlul asupra tuturor gestiunilor epar­hiale şi patriarhale. Consiliul şcolar normativ şi de control se compune din: un re­prezentant al Facultăţii de teolo­gie din Bucureşti, un reprezen­tant al Academiei teologice, un reprezentant al Seminariilor teo­logice, un reprezentant al Acade­miei de muzică bisericească, un reprezentant al Academiei de pic­tură bisericească. Nu pot intra în cler: 1) Cei ce nu împlinesc condi­­ţiunile canonice; 2. Cei cari după obţinerea ti­tlului lor de specialitate, n’au trăit într’o mănăstire model cel puţin un an, în care timp să se iniţieze în toate cele duhovniceşti bisericeşti şi administrative. Nu pot intra în Episcopat: 1. Preoţii văduvi prin divorţ; 2. Preoţii văduvi prin deces. Iar cu copii minori; 3. Preoţii văduvi prin deces şi fără copii sau cu copii majori, pot intra în episcopat, dacă au trăit o viaţă monahala cel puţin 5 ani. Episcopii nu au dreptul să po­sede averi personale, în afară de cele pe care le-au avut la intra­rea în episcopat. La intrarea în episcopat vor face declaraţie de averea perso­nală pe care o posedă. Acelaş lucru se va cere tutu­ror candidaţilor cari intră în mo­nahism. Toată averea Patriarhului, Mi­­tropoliţilor, Episcopilor şi Mona­hilor, rămâne bisericii. Justiţia în Biserică se va face prin Consistoriile eparhiale ca primă instanţă, şi Consistoriile mitropolitane ca instanţă de atei. Sinodul rămâne ca ultimă in­stanţă numai pentru caterisire. Măsuri disciplinare prin care să se elimine din cler elemen­tele dubioase şi necorespunzătoa­­re înaltei misiuni preoţeşti. Acestea sunt principii pe te­meiul cărora se poate face o bună reorganizare a Bisericii. Vi le pu­nem la dispoziţie cu dorinţa sin­ceră de a vă înlesni opera pe care noi o socotim necesară. Ţinem cu acest prilej să ne ex­primăm credinţa, că nu se poate face o bună organizaţie pentru Biserică fără Biserică; de aceea nădăjduim că veţi lua ca punct de plecare aceste principii, dar că ele nu vor putea avea viaţă, dacă nu redactarea ce se va face, nu va avea şi asentimentul ofi­cial al Sfintei noastre Biserici. Credem necesar că şi preoţimea de mir, organizată în Asociaţie generală pe Ţară, ar trebui con­sultată, fiindcă este în joc şi soar­ta ei. Este de datoria noastră să a­­tragem binevoitoarea atenţiune a D-voastre, că organizarea biseri­cească este cea mai gingaşe şi mai greu de realizat, fiindcă Bi­serica Ortodoxă Română nu poa­te şi nu trebue scoasă concentrat cel mare al Ortodo­xei ecume­nice, şi de aceea socotim că nu trebuie să se treacă peste cuvân­tul Ei, când se preconizează o nouă organizare. Am fi foarte bucuroşi dacă D-voastră, domnule General aţi binevoi să ne comunicaţi in scris , principiile în care înţelegeţi să procedaţi la reorganizarea Bise­ricii pentru a examina încadra­rea lor în principiile dogmatice şi canonice, cum şi în interesul general al Bisericii şi Neamului Românesc. Primiţi, vă rugăm, domnule General, asigurarea deosebitelor noastre consideraţiuni şi arhie­reşti binecuvântări. 1 NICODIM Patriarh Alorropila in Ricorin­ RĂSPUNSUL D-LUI G-RAL ANTONESCU LA SCRISOAREA I. P. S. PATRIARH NICODIM înalt Prea Sfinţia Voastră. La memoriul ce aţi binevoit a mi-l adresa, prin care îmi comunicaţi o serie de sugestii în legătură cu reorganizarea Bisericii şi îmi cereţi să Vă fac cunoscute principiile de care înţeleg să mă călăuzesc eu în această chestiune. Vă răspund cu aleasă consideraţie următoarele : Socotesc că Biserica, Insti­tuţie Divină întemeiată de Fiul Lui Dumnezeu şi adop­tată de poporul nostru încă din îndepărtate veacuri pentru a-l înălţa sufleteşte şi a-l mântui, este singura în măsură şi în drept să stabilească în confor­mitate cu chemarea ei şi cu necesităţile timpului, normele de activitate. Statul nu are a se îngriji decât de a-i indica în înţelegere şi conlucrare a­­cele norme directoare nece­sare pentru stabilirea în an­samblul său a tuturor funcţiu­nilor lui spirituale, culturale şi publice. Un stat întemeiat pe spiritualitatea creştină, cum este al nostru astăzi, e respectuos faţă de Dumnezeu şi de Sfânta Biserică. Statul Român de azi are deplină în­credere în Biserica Neamului aşa încât nu se îndoieşte câtuşi de puţin că ea îşi va da nor­mele cele mai potrivite pen­tru o activitate pastorală cât mai intensivă şi cât mai folo­sitoare neamului nostru pe care nimeni nu-l iubeşte ca ea. Eu nu aştept de la slujitorii Bisericii, mai mari şi mai mici, decât să fie pătrunşi până în adâncul conştiinţei lor de caracterul Dumnezeesc al ei şi de răspunderea lor de trimişi ai lui Dumnezeu in mij­locul neamului nostru. Con­ştiinţa că ei stau sub ordinele lui. Dumnezeu trebue să-i facă să ardă de râvnă. Numai a­­tunci îşi vor îndeplini misiu­nea spre cel mai mare folos pământesc şi ceresc al Nea­mului nostru. Cred de altfel, că pentru o Biserică străbătută şi încălzi­tă puternic de conştiinţa mi­siunii ei, lucrul principal nu ■ este felul cum sunt precizate sau cum vor fi schimbate câ­teva paragrafe. Duhul ei viu şi râvna ei sfântă se poate manifesta cu tot atâta forţă sub orice formă a legilor de organizare. Nici în vieaţa de Stat lu­crul principal nu sunt legile, ci sufletul conducătorilor şi al funcţionarilor ei. Cu atât mai mult trebue să fie valabil a­­cest adevăr în viaţa biseri­cească. Atât în calitatea mea de Conducător al Statului Naţio­nal Legionar, care-şi toarce puterile din spiritualitatea creştină a Neamului, alimen­tată de Sfânta Noastră Bise­rică, cât şi ca fiu credincios al acestei Biserici, dornic să-mi dobândesc în sânul şi mân­tuirea sufletească, cerinţa cea mai mare pe care o adresez Bisericii este: să-şi aprindă până la incandescenţă râvna apostolească şi propovădui­toare. Să văd pe apostolii al­tarelor la înălţimea credinţei pe care o propovăduiesc, la înălţimea nădejdilor ce şi le pune acest Neam în Dumne­zeu şi în puterile Lui cereşti. Aşi vrea să fie în stare să sus­­ţie continuu la această înăl­ţime credinţa tineretului. Aşi vrea în sfârşit să văd că preo­tul, prin pregătirea lui, prin purtarea lui, prin deslegarea lui de cele pământeşti şi prin exemplul lui ,în toate, să rea­ducă în faţa altarului şi în Bi­serică pe toţi aceia care s’au îndepărtat mai mult sau mai puţin de ea, din vina tuturor. Sunt convins că dacă vor în­scrie acum acea epocă de su­premă trăire morală şi spiri­tuală pe care fiecare Neam trebe să o aibă, ne vom puri­fica radical firea şi-i vom da acel caracter de soliditate de­finitivă, care să ne facă mai serioşi şi mai bărbaţi pentru toate timpurile viitoare. Legea de organizare pe care o are Biserica noastră acum nu conţine de altfel, după umi­la mea părere nimic care ar împiedeca pe slujitorii Alta­rului să-şi facă datoria. Din­­potrivă prin conştiinţa de răs­pundere în faţa lui Dumnezeu, ce o stimulează în sufletul preotului, în baza principiului autonomiei înscris în ea, şi prin impulsul ce-l dă Cleru­lui să se apropie de popor în nenumărate ocazii, în virtu­tea principiului de colaborare cu mirenii, ea este, în liniile ei mari, un cadru cum nu se mai poate mai potrivit pen­tru această acţiune intensivă care se aşteaptă de la Cler în epoca ce trăim. Totuşi, eu ţin seamă de su­gestiile înalt Prea Sfinţiei Voastre, dar nu pot să-mi iau răspunderea a decide singur de soarta unei instituţiuni de care depinde liniştea şi pros­peritatea neamului. De aceea voiu pune in faţa viitorului Consiliu de Stat, care va fi chemat să găsească cadrul ar­monios în care se va organiza, va trăi şi se va desvolta vii­torul Stat românesc şi pro­blema bisericii noastre Eu însă, dau Sfintei noastre biserici asigurarea deplină de a o sprijini din toată inima şi din toate puterile pentru a păşi cu hotărîre la împlinire­, misiunii spirituale ce i-a hă­răzit-o dumnezeescul­ui în­­temeetor şi la care a trimis-o în mijlocul drept credinciosu­lui nostru popor. Comunicăndu-Vă aceste opi­nii şi intenţii ale mele în le­gătură cu activitatea Bisericii, primiţi Vă rog, înalt Prea Sfinţite, expresiunea Înaltei mele stime şi veneraţiuni. General ION ANTONESCU UN PARASTAS PENTRU POMENIREA ARDELENILOR UCIŞI DE MAGHIARI Prefectura poliţiei Capitalei fa­ce cunoscut: Preşidenţia consiliului de mini­ştri a aprobat a se oficia un pa­rastas in biserica Albă din calea Victoriei pentru pomenirea arde­lenilor ucişi de maghiari. Publicul care va lua parte nu are permisiunea de a staţiona in stradă. Cei cari nu au loc in biserică urmează să se ducă la alte bise­rici. După oficierea serviciului di­vin, cei cari părăsesc biserica sunt invitaţi să se abţină deja orice manifestaţie în stradă, aceasta fiind cu totul oprit. LA MINISTERUL APARARII NAŢIONALE FUNCŢIONEAZĂ UN BIROU AL DENUNŢURILOR Ministerul Apărării Naţionale ne trimete următorul comunicat: Se aduce la cunoştinţa publi­cului că la Ministerul Apărării Naţionale a luat fiinţă un birou al denunţurilor care va funcţio­na în localul central din Piaţa Valter Mărăcineanu. Denunţurile privitoare la ar­mată (nereguli administrative, abuzuri, luare de mită, averi realizate prin diferite mijloace în dauna Statului), vor fi adre­sate: „Ministerul Apărării Na­ţionale, Biroul Denunţurilor” şi vor fi semnate. Se atrage atenţiunea că îna­inte de a se proceda la cercetări, se va verifica dacă semnătura este reală, urmând ca anoni­melor şi celor semnate fictiv să nu li se dea curs. Apelul d-lui general Antonescu către Femeia Română „La temelia Statului naţional legionar aşez familia; la temelia familiei v v­rs­a va cer sa tiţi voi “. general Ion Antonescu a a­­dresat următorul „Apel către Fe­meia Română“ : Femei române de pretutindeni. In viaţa nouă pe care am hotă­rât să o asigur Ţării, gândul meu se îndreaptă şi la voi. Am nevoe de ajutorul vostru. Şi, ştiu că mă veţi ajuta. La temelia Statului Naţional Legionar aşez familia. La temelia familiei, vă cer să fiţi voi. Nu multe, dar totuşi sunteţi prin birouri, în viaţa publică, în întruniri politice, sau, în cazi­nouri, în­ jurul meselor de cărţi, luxoase, împodobite. E rău! Ştiu că pentru unele, vremuri grele şi lipsite de înţelegere, v’au silit la munci, care odinioară — nu prea departe — erau sortite numai bărbaţilor. Pentru altele, viaţa — lumii ce s’a prăbuşit — de lâncezire în necinste, superficială, v’a înde­părtat dela chemările fireşti, v’a desgustat şi descurajat, făcându­­vă să căutaţi refugiu oriunde şi uitare în orice. Acele vremuri însă, nu se vor mai întoarce în ţara românească, pentru că am făgăduit-o. Numai în familie, puteţi cu­prinde taina adâncă a vieţii, şi numai prin familie, puteţi fi în­conjurate de adevărata dragoste şi respect ce vi se cunvine. Bărbaţii României care se clă­deşte vor fi luptători. Luptători de fiecare clipă. Acasă vor trebui să fie aşteptaţi cu bunăvoinţă, căldură şi ordine. Şi aceasta o veţi face voi. Copiii lor, vor trebui să-i înţe­leagă şi urmându-le — când anii le vor da putere — să reia lupta de unde a lăsat-o tatăl lor, să o ducă mai departe, mai sus, cât mai sus. Această legătură între tată şi copil, care reprezintă per­manenţa, adică Neamul, o veţi face tot voi. Iar, ziua care va cere copiilor voştri să-şi facă „Casa” lor, să vă găsească iubite şi respectate, pen­tru a putea fi, din colţul modest al datoriei împlinite, îndreptar lu­minos şi sprijin nesdruncinat, că­­minurile proaspăt înjghebate. Un singur lucru: al jertfei. O singură podoabă, a cinstei. Soţie, mamă, bunică. Iată gândul Generalului Anto­nescu pentru femeia română. Apoi vă cer să Împliniţi trei mari chemări: 1) Creşterea copiilor. 2) Asistenţa socială. 3) Apărarea hotarelor. I. Creşterea copiilor. In Ro­mânia Legionară, cel mai preţios dar pe care Dumnezeu îl aduce Neamului, este copilul. Darurile Cerului trebuesc cinstite cu mare îngrijire. Oricum va fi: bogat sau sărac, frumos sau urât, îngrijit sau părăsit, dotat sau nedotat, paşii lui vor trebuii îndreptaţi spre acelaş drum: luptă continuă către cinste. Să fie cinstit în toate. Din cinste naşte: munca, buna cuviinţă, dragostea, cumpătarea, voioşia, seninătatea, bunătatea, jertfa şi chiar eroismul. Sufletul unui copil este cea mai plăpândă alcătuire, în care impresiile capătă ecouri uriaşe, ce se transformă în înclinări pentru o viaţă întreagă. Să-i deprindeţi să creadă în Dumnezeu şi Biserica Lui. Să se închine cu tăria cu care Biserica era iubită de strămoşii noştri. Să se deprindă să-şi a­­propie sufletul de Dumnezeu şi şi să-i feriţi de trufia deşărtăciu­­nilor. Să ie spuneţi că Neamul româ­nesc în înţelesul nesfârşit al ge­neraţiilor, cuprinde toate suflete­le morţilor şi mormintele stră­moşilor. Că aceste morminte tre­buesc cinstite. Prin cultul morţi­lor vor avea totdeauna sprijinul sufletelor care s’au jertfit pentru Neam. Şi că nu există putere în lume să poată opri biruinţa lui Dumnezeu ,şi a celor ce au crezut în El. Tot prin cultul morţilor şi mormintelor strămoşilor îi veţi face să iubească pământul ţării. Să le şoptiţi zilnic că prin ecoul şi îndemnul care vine din mor­minte a trăit şi trăeşte Neamul acesta. Cunoscând orice limbi străine, să iubească un singur grai, acela al strămoşilor noştri. Adâncul fi­­rei româneşti nu poate fi cuprins decât prin graiul românesc. Să-l cinstească, să-l păstreze şi să-i lase moştenire nepătată. Să-i creşteţi luptători, dar să-i deprindeţi să fie blânzi. Blânde­ţea este o podoabă unică a sufle­tului românesc. Blândeţe, oriunde vor găsi germeni de viaţă. Să le îndreptaţi zilnic mâna să ajute pe cel în nevoe. Să le răspundeţi totdeauna şi la toate întrebările. Să le cetiţi şi să citească. Astfel îi veţi de­prinde să aibă pasiunea de a se cultiva. Şi, mai ales, învăţaţi-i să mun­cească. Munca să o iubească şi să o respecte, pentru că îndeamnă şi înohilează. Faceţi-i să înţeleagă cât de greu trece viaţa fără mun­că. E groaznic să te simţi trăind ceas cu ceas şi să nu foloseşti ni­mănui. Iar faţă de copii, căsătoria voa­stră să rămână o taină. Să nu lă­saţi niciodată ca vălul să fie rupt de asprimea unor cuvinte sau fap­te nesocotite. Certurile dintre pă­rinţi, aruncă nesfârşită uscăciune în sufletele lor crude. Neînţele­gerile voastre, păstraţi-le şi feri­­ţi-le de ochii şi urechile lor. Alt­fel, le pustiiţi sufletul pentru tot­deauna. Gândiţi-vă şi înţelegeţi, că nu puteţi fi înlocuite şi că nimeni nu ar putea face nimic din toate a­­cestea în locul vostru. Pe măsura în care prin îndrep­tări de fiecare zi, voi aduce ace­stui Neam întreaga strălucire la care are dreptul să ajungă, în a­­ceiaşi măsură, îndreptaţi-vă că­tre familie, de unde nu trebuia să eşiţi niciodată. II. Asistenţa socială. S’a frânt trupul ţării. Sunt dureri adânci. Fizice şi morale. Toate trebuesc alinate. Şi fără întârziere. Au rămas oameni fără casă, fără îmbrăcăminte, fără bani, oa­meni cari au trebuit să se despar­tă de orice agonisire şi cam­ azi, sunt siliţi să pornească totul da» absolut totul, de la început. E înfiorător. Veţi trebui să lucraţi si P«** tru ei. In cadrul asistentei legionara, care va încerca să aline si să rea­pare până la ultima suferinţă, • ultimului om, mâinile voastre im vor trebui să se oprească nici o clipită. Să toarcă, să ţeasă, să coase din zori şi până seara, i Fusul anib­i»lel» di ..războiul’’, prin munca voastră neobosită, şi le faceţi să reintre în cartea isto­riei Neamului Românesc. Aştept dela fiecare, după pute­rile voastre, — oricât de mici ar fi ele — dar şi după cât de mari ar fi puterile voastre. In sfârşit şi trupurile obosite ale ostaşilor de veghe să simţi căldura firului tors şi ţesut de mâinile voastre. Luând şi voi asupra voastră din durerile de azi, suferinţa unei părţi va fi a tuturor, şi din rănile de emi ale unui neam întreg, voi pune mâine Ţării temelii de fier. III. Apărarea hotarelor. Hota­rele unui neam sunt mărginite de strălucirea concepţiei lui. Apărarea lor, e ceasul cel mai greu şi sfânt din viaţa unei ţări. Atunci, să fiţi în rânduri. Ală­turi de copiii voştri, printre băr­­baţi voştri, în faţa părinţilor vo­ştri. Şi intr’un iureş năprasnic, şi dovedim lumii întregi, că meri­tăm să trăim, pentru că nu putem fi înfrânţi. Trebue să vă pregătiţi în ac«*» stă direcţie şi cu acest scop tre­bue să fiţi organizate. Pentru aceste crezuri sfinte, cu puterea de înţelegere a sufletului vostru, vreau să vă găsesc într’o coloană nesfârşită. Hotărîte şi modeste. Să nu apară nici un nume. Doar murmurul recunoştinţei«# să repete: Femeia României Legionare! GENERAL ANTONESCU PREŞEDINTELE COMUNITĂŢII ROMANE DIN VERIA (GRECIA) CĂTRE D. GENERAL ANTONESCUO PROPUNERE D. general Antonescu, Condu­cătorul statului român şi preşe­dintele consiliului de miniştri a primit din Greci­a următoarea te­legramă semnată de preşedintele comunităţii române din Veria : „Marelui ostaş. Generalul Ion Antonescu, Conducătorul Româ­niei Legionare, care a îndurat a­tâton suferinţe în vederea, . trium­­fului dreptăţii şi ridicării presti­giului Neamului Românesc, îi su­punem respectuos omagiile şi sen­timentele de neţărmuit devota­ment în numele românismului de peste hotare. Luând cârmuirea Ţării în mâinile Dvs. de încercat ostaş, întrezărim un strălucit vii­tor pe ogorul muncii şi al apărării drepturilor româneşti. „Preşedintele Comunităţii Ji­vinam­­aia veni STERIE HAIDULI“ CĂTRE D. HORIA SIMA, CONDUCĂTORUL MIŞCĂRII LEGIONARE D. Horia Sima, vice-preşedin­­tele Consiliului de miniştri şi co­mandantul mişcării Legionare a primit deasememe­a­­următoarea telegramă : „In numele Românilor de peste hotare şi în frunte cu familiile aromâneşti ale căror tinere vlăs­tare s’au jertfit la altarul biruin­ţei legionare, asigurăm de tot devotamentul nostru pe coman­dantul Florin Sima, luptător ne­înfricat, oţelit în suferinţe şi în crezul uitării de sine şi al sacri­ficiului sublim pentru Patrie. A­­vem nesdruncinată credinţă că România Legionară, condusă de vajnicul ostaş Generalul Anto­nescu şi de d-voastră va asigura Statului şi Neamului Românesc zile de înălţare şi un viitor strălu­cit ,aşa cum l-a dorit Căpitanul nemuritor în toate sufletele şi în toate inimile româneşti. Trăiască Legiunea Şi Căpitanul“. „Preşedintele Comunităţii Ro­mâne din Veria, Sterile Haiduk­“. D. g-ral Antonescu a vizitat închisoarea Văcăreşti D. general I. Antonescu, condu­cătorul statului, însoţit de d-­nii Mihail Antonescu, ministrul ju­stiţiei şi col. Rioşanu, subsecretar de stat la interne, a vizitat Sâm­bătă penitenciarul Văcăreşti, cer­cetând condiţiunile în cari func­ţionează, ordonând măsuri de a­­meliorare a lor şi avizând la po­sibilitatea strămutării acestei ca­se de prevenţie şi ispăşire în alt local, propriu. MIŞCAREA LEGIONARĂ NOII ŞEFI DE REGIUNE D. Horia Sima, şeful mişcării legionare şi vicepreşedinte al consiliu­lui de miniştri, a numit pe noii şefi de regiuni: Regiunea I Timişoara, Dr. Vir­gil Puşcaş; Regiunea II Sibiu, Dr. Nistor Chioreanu; Regiunea III Craiova, Nicolae Roşulescu; Regiunea IV Bucureşti, C. Boldeanu; Regiunea V Constanţa, Eugen Teodorescu; Regiunea VI Galaţi, Nicolae Ion; Regiunea VII Iaşi, Eugen Dra­­gomir; Regiunea VIII Suceava, Ion Ţurcan. Bucureşti, 28 Sept. 1940. —■■■ii iii»^——ri Ungurii plecaţi din Ardeal se înapoiază Turda, 27 Sept. Se ştie că o mulţime de un­guri din Ardealul românesc, în special tineret, au trecut în Ar­dealul cedat Ungariei, încă din primele zile ale evacuării. Rând pe rând, aceşti refugiaţi se re­întorc acum, nestingheriţi, aca­să. Ba contele Teleki a declarat, formal, că ungurii refugiaţi din România în Ungaria, trebue să se întoarcă la vetrele lor. Ce este cu aceşti „refugiaţi”? Ei sunt toţi instruiţi după fai­moasa broşură a „levenţilor” şi au constituit in Ardealul cedat fioroasele bande de terorişti, care au asasinat în massă şi au schinguit atât de sălbatic pe români. Iată o dovadă: într’o scrisoa­re venită din Cluj şi adresată de către un tânăr maghiar „refu­giat”, familiei sale din Turda", str. Cuza Vodă, scrie textual : „Am reuşit până acum să îm­puşc 16 valahi puturoşi şi sper ca în cel mai scurt timp să-mi complectez numărul cerut”. Se vede că acum, după ce re­fugiaţii de felul acesta şi-au îm­plinit misiunea — numărul ce­rut de români asasinaţi — ei se întorc în România, unde vor fi trataţi ca nişte cetăţeni loiali statului nostru. Oare se poate îngădui o astfel de monstruozitate ? Nemărginita durere a refu­giaţilor din teritoriile româ­neşti ocupate de străini a găsit din primul moment, graţie tra­diţionalei generozităţi a publi­cului nostru, o uşoară alinare a suferinţei lor, putând face faţă unor nevoi urgente. La diferitele apeluri ce i-au fost adresate, marele public, bogat ruapun o inimă bună şi dându-şi obolul şi-a manifestat şi cu acest pri­lej solidaritatea lui sufletească cu fraţii în pribegie. Desigur, de aci înainte, este rândul cârmuirii, al adminis­traţiilor publice, al marilor în­treprinderi să asigure zecilor de mii de refugiaţi mijloacele unei existenţe sigure, temeiul unei activităţi care să-i scu­tească pe viitor, şi cât mai cu­rând, de generozitatea publică. Şi nu ne îndoim că toate măsurile vor fi luate în acest scop. De altfel, consiliul de mi­niştri întrunit Vineri a şi luat în cercetare această urgentă problemă. Dar, este încă loc şi pentru generozitatea publicului şi toc­mai fiindcă o ştim cât este de largă, ne îngăduim să facem un nou călduros apel la ea. Printre nenumăratele păcate ale regimului din ultimii ani, a fost şi acela al uniformelor, încercarea de a se standardiza sufletele şi minţile tutulor ro­mânilor avea nevoe de o apa­renţă de reuşită şi pentru a­­ceasta s’a creiat uniforma. Ea trebuia să fie simbolul unei victorii care în fapt n’a existat şi să dea acelora cari o urmă­reau iluzia că au şi obţinut-o. Mai spun unii că mai era şi o mică afacere cu furnizarea materialului necesar confecţio­nării acestor uniforme, ceea ce nu pare neverosimil din mo­mentul ce, pe zi ce trece, se dovedeşte mai mult că tot re­­gimul din ultimii trei ani era un fel de afacere cu rentabili­­tate rezervată. Azi zeci de mii de asemenea uniforme sunt menite să cadă prin» muiindi, sau sa iie o per­manentă şi neplăcută amintir* a unui trecut de tristă memo­rie-N’ar fi oare mai bine, ca cei cari le posedă şi cari îşi pot permite să se lipsească de ele, să le dăruiască, acum în preajma iernii, atâtor refugiaţi nevoiaşi cari, In clipa deznădejdei, şi-au părăsit căminurile numai cu haina pe ei ? Uniformele, mantalele, pot fi uşor şi fără mare cheltuială transformate în haine civile şi ele pot satis­face astfel şi nevoile urgente ale atâtor nenorociţi cari n’au, deocamdată, mijloacele nece­sare de a-şi procura haine şi paltoane. Facem acest apel, convinşi că el va găsi ecou la foarte mulţi şi că se va putea veni şi în acest mod în ajutorul fraţi­lor nevoiaşi, cărora fiecare ră­sărit de soare le pune încă chi­nuitoarea problemă a existen­ţei pentru ei şi familia lor. Persoanele generoase, care vor adera la această propunere a noastră, vor putea depune uniformele la sediul Crucii Ro­şii care îşi îndeplineşte cu o neobosită sârguinţă generoasa ei îndatorire şi care are toată organizaţia necesară pentru a face faţă cu folos­ul acestei sarcini. Numirile la şcolile de peste hotare nu sunt încă definitivate Primim următorul comunicat: Direcţiunea învăţământului particular şi confesional , anunţă pe această cale pe cei interesaţi, că numirile la şcolile­­de peste hotare nu sunt încă definitivate. In consecinţă, cei vizaţi să nu plece la posturile lor ci să aş­tepte rezultatul lucrărilor de nu­mire. Cei care nu au înaintat până acum cereri de numire te pot înainta şi pot intra in legă­tură până cel mai târziu la * Octombrie, cu comisia pentru, numiri de pe lângă Direcţiunea învăţământului particular, la­­Se­diul Societății de cultură Mace­­do-română dn Calea Rahovei 21. REVIZUIREA CONTRACTELOR DE ÎNCHIRIERE ONEROASE Amânarea termenului pentru trimiterea cererilor „Văzând că unele din autorită­ţile şi instituţioniille prevăzute de art. 10 din decretul-lege nr. 3221/1940, pentru prelungirea şi revizuirea contractelor de închi­riere, n’au avut posibilitatea să trimită com­i­siunii­ speciale cere­rile pentru revizuirea contracte­,­lor pe care le consideră oneroase, d­in termenul fixat, prin deriziunea­­ noastră cu nr. 129879 din 23 Sep­tembrie 1940, decidem: Termenul de 28 Septembrie a. c., fixat prin deriziunea de mai sus pentru investirea comisiunii speciale, se prelungește până la 2 octombrie 1940 exclusiv. Prezenta deriziune intră în vi­goare din ziua publicării in Mo­nitorul Oficial.

Next