Universul, ianuarie 1941 (Anul 58, nr. 1-27)

1941-01-01 / nr. 1

8EMT % fggfmé­t PENTRU DOAMNA DISTINSA ASS&UN­AN­EA ! rakc©­romAma Bucureşti, Griviţei 23 REZULTATUL TRAGERXI GENERALE Sl FESTIVE DIN M DEC. 1940 CONTINUARE (LOZURI) SIS 9­60 Vtaan aheoraîx»; 1140.41 AureSEhi Startocacu; IIP7 Elena Grosan; 322­8 Ioam MUuUIostu ; 3GSC At. Oft. Badeaoui; 3050 Florica Coanstanttoeacu; 3281 loan Draganu ; 3082 Lt. Col. Gimb­ute­­scu; 3299 Iiv. tanescu Tase ; 3807 Stermin Octavia; 3®93 Ta­­nase Burtolui; 33* Alexandra Cap­­lomia&cii; 3174 Dir. I. Psrte­­tzeanu ; 3301-3 Henrietta Lopot. Colmen Aiercandresteu; 3304 Ion Mincu; 3310 Dr. Victor Popea. (Va urma) Abonații ztarului „Univerul“ cart TW trimite dinert­­Societății „Franco-Române“ de Asigurări Generale suma de lei 220, vor primi: 1) O POLITA DE ASIGURARE DE­ 20.000 LEI. 2) UN SFERT DE LOZ AL LOTERIEI STATULUI PENTRU CLASA I A LOTERIEI DIN 15 IANUARIE 1941 — CONFORM NOULUI PLAN — IN VALOARE DE LEI 250. 3) UN CALENDAR.1BLOC DE PERETE PENTRU ANUL 1941. Aceşti abonaţi ai „Utateerau­l­ui" primes® Scutis® de rate pe baza abonamentului şi anume : pentru fiecare abonament anual se eliberează de plată 4 rate lunare a lei 220, de la sfârşitul asigură­rii. 11 Apărarea pasiva In Germania ZfairaU Völkischer Beobachter“ . puiblică un articol IIî colabora­torului sâiu militar, care a avut o convorbire cu comandantul rt­­părărid pasive din Germania* generalul de artilerie Schröder, In legătură cu apărarea pasivă din Germania. Iată ce spune general Schrö­der, despre felul cum este or­ganizată apărarea populaţiei ci­vile din al treilea Reich ! Berlinezii trebue să se culce cât se poate îmi devreme, ca să poată dormi îndeajuns până la cina când se dă alarmat, aşa cum procedează şi populaţia oraşelor din vestul Germaniei. Aşa de exemplu în regiunea Rinului sau în Hamburg, popu­laţia întreagă se culcă devreme, îşi pup ceasurile să sune la o­­­­rele 11 (cu o oră înainte de mie­zul nopţii), ca să poată fi gate din timp şi să nu se sperie de semnalele sirenelor; de asemenea, populaţia scurtându-se cu câteva minute înainte de darea semna» , Jelor de alarmă. Sire timp să se­­ tmbnaice, să-şi ia HJiuintăjile dfc­­ strictă necesitate şi, în momen­tul când aude semnalele de alar­mă, să se ducă în adăposturi, —­­procedeul acesta, este urmat şi de populaţia Berlinului, — a continuat generalul Schröder. Dar populaţia Berlinului trebue să-şi pună ceasurile deşteptă­toare să sune nu la ora 11, ci la , ora 12 (24), dat fiindcă avioaapele inamice vizitează Berlinul,­­ la scurt timp după miezul nopţii. — In timp de război, — a spus generalul Schröder, omul trebue să-şi aranjeze viaţa de toate zilele, căutând să se adap­teze împrejurărilor. Câteva­ ore , de somn — înainte de darea­­­emnalelor de alarmă, — valo­rează mult. De aceea locuitorii Berlinului nu trebue să umble în oraş după orele 11 (23), pen­tru a nu fi nevoiţi să intre în a­­dăposturi străine. Fiecare tre­bue să se retragă în clasa lui de­­vreme. îndată ce se aude semna­lul dat de sirene, berliinezii, tre­bue să părăsească străzile ime­diat, refugiindu-se în adăposturi, unde să stea până la trecerea pericolului. Bateriile așezate în jurul Ber­linului, deschid imediat focul contră avioanelor inamice. Fie­care granetă se fărâmiţează în sute de bucăţi ascuţite, care cad pe pământ, fără să-şi piardă pu­terea lor ucigătoare. Aşa că, ori­ce berlinez, cam în timpul atacu­rilor aeriene, în loc să se ab­­cundă în adăposturi, a­stă şi priveşte, plimbând­u-se pe străzi, riscă să fie lovit de aceste schije. După genera­lul Schröder, sin­gura şi cea mai btună metodă de apărare în contra atacurilor ae­riene, este adăpostul, — adică, obișnuitele subsoluri ale marilor clădiri. După părerea unor locuitori din Berlin, — continuă genera­lul Schröder, — aceste adăpos­turi n’ar prezente sufieciente ga­ranţii contra bombelor aruncate de avioanele inamice, fiindcă, — spun ei, — bombele ar putea pătrunde chiar şi până’n subso­luri. Acest lucru e imposibil. Căci, s’a constatat în toate ca­zurile — că englezii aruncă bom­be de calibru mic, cari nu au puterea să răzbată prin toată casă. Până azi, n’a fost distrus alei un adăpost. A venit iara. Atacurile pot deveni şi mai dese. De aceea berlinezii sunt datori să-şi a­­ranjeze adăposturile în aşa fel, încât ele să aibă confortul unor mici locuinţe, din ceire să nu lip­sească strictul necesar. După terminarea atacului, trebuiesc controlate etajele de sus, dacă nu cumva a căzut vre-o bombă incendiară. De obipediu, bombele Incendiare nu pătrund decât până’n podul clădirilor. Sunt ex­trem de rare cazurile, când o bombă Incendiară reușește să răzbată podiul ca să ajungă in­­tr’unul din apartamentele dela etajele de sus. Bombele incen­diare nu explodează; ele ard şi împrăştie în jurul lor raze lu­minoase. Aceste bombe pot fi stinse cu nisip şi apă. La întrebarea pusă de colabo­ratorul ziarului sus citat, dacă statul despăgubeşte pe cei sini­straţi, generalul Schröder a răs­puns : — Statul plăteşte toate pagu­bele suferite, numai în cazurile când sinistratul se afla în mo­mentul atacului în adăpost, iar nu în toam­nţa sa. E. P. Arhitect­ul Ciortan: „STUDII ŞI REALIZĂRI IN ARHITECTURA ROMÂNEASCĂ“ Arhitectul Statie Ciortan, pro­fesor la Academia de arhitectu­ră din Bucureşti, a dat la lu­mină o publicaţie cu titlul de mai sus, înfăţişând „activitatea unui profesionist“. E o carte mi­nunată pentru iubitorii de artă românească, aşa cum au creat-o şi au ocrotit-o în timpul vieţii lor laborioasa neuitatul arhitect Ion Mincu, promotorul stilului românesc în Arhitectură, apoi re­gretatul Ermil A. Fangrati, în­temeietorul şi organizatorul Şcoa­lei superioare de arhitectură. Cartea,­­ care e un adevărat album de înfăptuiri arhitectonice în stil curăţ românesc — e în­tocmită pe hârtie chromo, aşa că reproducerile fotografice, foar­­­te numeroase, simt cât se poate de clare şi reuşite. Când, în urma teribilului cu­tremur din Noembrie am arătat urmările blocomaniei, am susţi­nut că edificiile construite în stil românesc, pot singure înfăptui visul higieniştilor, oraşele-gră­­dini, şi sunt o garanţie mai so­lidă de trăinicie în faţa sgudui­­rilor pământeşti, iar, pe de altă parte, permit ca linia estetică a clădirilor urbane să se desfăşoa­re într’un spaţiu mai larg, mai­ prielnic deci decât s’ar desfăşura în înălţimi. Opera profesorului arhitect Sta­tie­ Ciprtan vine să ne dovedească tocmai acest adevăr. E bine că apar din când în când lucrări de acest fel şi ajutorul ne dă intere­sante lămuriri în privinţa lor: „Lucrările arhitecţilor sunt răs­pândite prin diferite cartiere ale oraşelor, încât activitatea lor na­ este văzută niciodată în întregi­me. De aceea am hotărât să strâng întriun album­­— spune ar­hitectul St. Ciprian — fotogra­fiile clădirilor executate după proiectele concepute de mine în stilul românesc, aşa cum l-am înţeles. E o bună parte din ac­tivitatea ce am desfăşurat în cursul carierei mele şi cred că-mi fac o datorie a o pune la înde­mâna arhitecţilor următori, cari pot alege şi folosi unele motive în compoziţiile lor, dacă se vor gândi să adâncească mai mult studiul artei arhitecturale româ­neşti. Sugestia am avut-o şi din faptul că mult bine i-au prins generaţiei mele studiile şi cerce­tările în stil­ românesc, făcute de înaintaşii noştri, arhitecţii Ion Mincu, Petre Antonescu, N. Ghica-Budeşti şi alţii“. Ia­tă lămuriri ce ne fac să nă­dăjduim într-o nouă epocă de promovare a stilului naţional în arhitectură, aşa cum l-au conce­put arhitecţii noştri cu suflet ro­mânesc. Pentru tinerimea aca­demică de astăzi, ca şi pentru cei mai bătrâni, albumul profe­­sorului-arhitect Statie Ciortan este un prilej de foarte utile în­văţături şi documentări. LEONTIN ILIESCU rmmn FRSTTE Anul 1940, an de doliu şi grele suferinţe pentru toată suflarea românească, a însemnat şi pentru sportul naţional o epocă de dure­roase pierderi şi de zădărnicirea oricăror iniţiative în toate ramu­rile de activitate sportivă. Iureşul însufleţit­oare a adus la cârma treburilor obşteşti a­­vântul mişcării legionare a in­staurat şi în sportul românesc o conducere legionară, suta şefia d-lui Manele Sferoie­, sportiv în­cercat, campion de tir şi laureat al premiului naţional pentru sporturi. Uniunea federaţiilor de sport din România a fost desfiinţată, iar întreg patrimoniul ei şi al fe­deraţiilor sale a trecut la orga­nizarea Sportului Românesc, fă­când parte din mişcarea legio­nară. In locul vechilor federaţii, di­feritele ramuri sportive sunt a­­cum conduse de Directorate, a­­vând câte­ un secretar general şi şefi de secţii pentru diferitele sporturi. S’au înfiinţat denoctoratele pen­tru atletism şi gimnastică; box, lupte şi popice; delism; sp. eque­­stre; football; handball; volley şi basket; înnot şi sp. nautice; rug­by; scrimă; ski şi munte; sp. me­canice; sporturi de iarnă; tennis şi tennis de masă; tir. De asemenea pentru sportul şcolar, sportul universitar şi spor­tul muncitoresc. In noua organizaţie a statului legionar, sportul şi-a căpătat în sfârşit rolul prim­ord­iei pe care l-am preconizat­ întotdeauna şi O. S. R. a obţinut de la Condu­cătorul Statului legionar sumele importante care îi vor permite să-şi construiască terenuri indis­pensabile şi să recruteze instruc­torii necesari pentru o temei­nică pregătire a tineretul. * Acestea fiind spuse, vom trece în revistă situaţia şi realizările sportive din 1940 ale tuturor sporturilor româneşti. ATLETISM Activitatea atletică, destul de limitată din lipsa de fonduri, te­renuri şi organizaţie, a fost mult redusă din cauza evenimentelor. Matchul de atletism care tre­buia să fie organizat la Bucu­reşti între echipele de atletism germane şi române, ca revanşă al celui de la Klagenfurth, nu s’a putut ţine. De asemeni atleţii români nu au putut participa la jocurile bal­canice de atletism desfăşurate în luna octombrie la Istanbul. S’au organizat campionatele na­ţionale de atletism pentru seniori şi juniori în Capitală, campio­natele famenine la Braşov, con­cursul pe ţară de la Predeal, cam­pionatul de marathon la Braşov decathlonul pentru seniori, pen­­tathlonul pentru fete şi juniori precum şi numeroase reuniuni de ateltism, marş şi cross-country. La Braşov s-au ţinut campio­natele de atletism ale grupului etnic german. Sezonul de cross-country nu a fost nici el prea animat iar con­cursurile de marş au fost dease­­meni reduse. AUTOMOBILISM ŞI SPORTURI Sporturile motorizate, automo­bilismul şi motociclismul nu au avut vre-o activitate în anul tre­cut din cauza concentrărilor, re­­chiziţiilor şi evenimentelor ex­terne. Intr’un moment de acalmie, grupul sportiv „Motor“ şi Moto­­clubul Braşov, au organizat Ma­rile Premii ale oraşelor Bucu­reşti şi Braşov, pentru care sosi­seră în ţară numeroşi automobi­­lişti şi motociclişti de seamă din Germania. In urma doliului na­ţional, reuniunile au fost oprite. Considerate ca îndeletniciri de lux, împovărate de taxe vamale şi fiscale prohibitive, sporturile mecanice atât de interesante pen­tru înzestrarea ţării cu vehicule motorizate sunt prea puţin încu­rajate la noi. Ministerul Apărării Naţionale şi Marele Stat Major ar trebui să sprijine pe toate căile iniţiativa privată în aceste domenii, cre­­iând şcoli pentru conducători şi mecanici; înlesnind procurarea automobilelor utilitare şi motoci­cletelor, creind corpul „motori­ei­­şt­ilor cu schimbul" şi dispu­tând curse de interes militar ca acela al curierului de războiu, etc. BASKET ŞI VOLLEY-BALL In deosebi gustate de tineretul şcolar, aceste sporturi au avut o activitate satisfăcătoare. S’au organizat turnee de pro­pagandă, concursuri străjereşti şi competiţiuni în toată ţara. In Capitală s’au ţinut campio­natele naţionale precum şi nume­roase concursuri feminine şi ma­sculine între diferitele cluburi şi formaţiuni şcolare bucureştene.. Activitatea de iarnă va fi spo­rită prin efectul măsurii luate de Min. Educaţiei Naţionale de a pune sălile de gimnastică ale li­ceelor la dispoziţia grupărilor sportive, în orele libere. BOBSLEIGH A avut, ca de obicei, o activi­tate mărginită la organizarea campionatelor naţionale şi a con­cursurilor de bobsleigh pe pârtia de la Sinaia, amenajată cu mari sacrificii materiale. Noua conducere a orânduit bob­­sleigh-ul în directoratul sporturi­lor de iarnă, laolaltă cu patina­jul şi hockey-ul pe ghiaţă. . BOX Boxul românesc, ajuns pe vre­muri la o mare dezvoltare şi popularitate, a avut un sezon de­stul de anevoios. Federaţia de specialitate a or­ganizat o şcoală pentru maeştri oficiali şi antrenori care a dat bune rezultate. Campionatele regionale s’au di­sputat în toată ţara, iar „naţio­nalele“ au întocmit la Bucureşti un lot de amatori din care nu s’a relevat vre-un nou element de valoare. Tot amatorii români au susţi­nut la Budapesta, un match în care, afară de categoriile semi mijlocie şi mijlocie, reprezentan­ţii noştri s’au comportat sub aş­teptări. Boxul profesional nu a adus nici el satisfacţiu­n­te sperate. Mai multe deplasări ale boxeu­rilor noştri de seamă în Gerrma­nia şi Iugoslavia s’au soldat în majoritate cu înfrângeri. Boxeurii români Tom­a Aurel şi Mitică Teodor­escu, rămaşi în A­­merica, au repurtat câteva succe­se măgulitoare asupra unor pu­­gilişti de clasă ridicată CICLISM Activitatea ciclismului a fost dominată de realizarea remarca­bilă a primelor campionate inter­­balcanice de ciclism, organizate la Bucureşti, între 23—30 Mai, cu un succes desăvârşit. Cu acest prilej s’a inaugurat velodromul de beton din şoseaua Olteniţei, primul velodrom mo­dern al Capitalei, deşi având încă multe lipsuri şi viragii insuficient de ridicate. Au luat parte la „balcaniadă" echipele bulgare, greceşti, tur­ceşti şi româneşti, care au dispu­tat campionate de viteză, urmă­rire şi fond precum şi curse a­­­mericane.­­ Victoria a revenit echipei bul­gare, cea mai bine pregătită şi reprezentanta ciclismului cel­ mai puternic din Balcani. In acela­ş timp s’au organizat congresul balcanic de ciclism pre­cum şi frumoase excursii şi festi­vităţi care au lăsat oaspeţilor cele mai bune impresii. întreaga presă din ţările balcanice a relevat în articole extrem de elogioase or­ganizarea acestor campionate, care au făcut cea mai bună pro­pagandă sportului românesc. In afară de balcaniadă, fede­raţia de ciclism şi cluburile ei au organizat numeroase curse de fond, semi-fond, iuţeală, urmărire etc., atât pe velodrom cât şi pe şosea, precum şi o seamă de a­­lergări ciclo-pedestre. FOOTBALL Sportul nostru cel mai popular s’a bucurat şi în anul trecut de întreaga favoare a publicului ro­mânesc, mai ales la jocurile in­ternaţionale unde s’au înregi­strat până la 40.000 de spectatori. Campionatul naţional al divi­ziei A s’a disputat cu succes fiind câştigat de clubul „Venus“ iar Gupa României a dat loc la mat­­churi foarte viu disputate, culmi­nând cu o finală între cluburile Venus şi Rapid care a trebuit să se rejoace de 3 ori pentru a da un rezultat. Echipele naţionale, selecţionate pentru prima oară de către un selecţioneur unic, au avut o bogată activitate internaţională jucând împotriva puternicelor echipe ale Germaniei, Italiei, Ungariei şi Iu­goslaviei. Echipa naţională A a câştigat la Belgrad, a făcut match nul la Bucureşti şi a pierdut — cu mici diferenţe — la Roma, Budapesta şi Frankfurt. Echipa naţională B a câştigat la Bucureşti contra Ungariei şi Iugoslaviei şi a pierdut la Bel­grad. Echipa juniorilor a pierdut toate matchurile jucate în „Cupa Du­nării“ cu Iugoslavia şi Ungaria. In faimoasa competiţiune a „Cupei Europei Centrale“ clubu­rile noastre fruntaşe „Venus“ şi „Rapid“ au luat parte, prima fiind eliminată încă dela primul tur, iar „Rapid“, ajungând în fi­nală împreună cu vestita grupare „Ferenczvaros“ din Budapesta, campioana Ungariei. Din cauza evenimentelor, acea­stă finală nu s’a putut disputa. In cadrul organizărilor fostei federaţii s’au ţinut la A. N. E. F. cursurile unei şcoale de antrenori şi oficiali pentru football, precum şi o tabără pentru juniori. GIMNASTICA A avut o activitate cu totul re­dusă, mărginindu-se la organiza­rea unei serbări federale la Re­şiţa şi a câtorva demonstraţiuni ale rarelor societăţi de gimnasti­că ce mai există încă. Se impune o grabnică acţiune de redresare a gimnasticii care să readucă acest sport atât de­ folo­sitor la locul care i se cuvine în organizarea noastră sportivă. HANDBALL Acest sport, atletic, spectaculos şi în deosebi practicat de ele­mentele grupului etnic german, s’a dezvoltat destul de încet în rândurile tineretului nostru. Pentru propagarea lui stau în­treprins turnee de propagandă la Galaţi şi Brăila şi s’au disputat materiuri atât în Capitală cât şi în provincie. Noului directorat pentru hand­ball, basket şi volley-ball îi re­vine sarcina de a activa cu mij­loacele incomparabil sporite ce îi sunt puse la dispoziţie, pentru o cât mai întinsă răspândire a folositorului sport de handball printre sportivii noştri. HOCKEY PE GHIAŢA Hockey-ul pe ghi­aţă sau hoc­­key-ul canadian, sport de impor­ta­ţi­une relativ recentă la noi în ţară, a izbutit în scurt timp să cucerească favoarea atât a pu­blicului cât şi a tineretului spor­tiv. Iur­, spectaculos, atletic şi in­teresant, hockey-ul canadian cere în prim rând gheaţă — deci vre­me prielnică — şi în al doilea rând patinatori desăvârşiţi. Anul trecut, din cauza vremii nefavorabile activitatea a fost re­dusă în toată ţara, iar în Capi­tală singurul patinoar cu gheaţă artificială, acel deda Ottetelişanu nu a dat sportivilor de­cât un concurs foarte limitat. Cluburile fruntaşe au făcut to­­tuş turnee internaţionale şi cam­pionatele naţionale s-au disputat între echipele din Cernăuţi, Tg. Mureş, Cluj şi Bucureşti. In sezonul actual cluburile „Venus“, „Juventus” şi „Metro­pola“ îşi dispută un campionat zis „naţional”, iar echipa direc­toratului va face un turneu în Slovacia, Elveţia participând şi la Garmisch-Partenkirchen. ■ INNOT După o lungă perioadă de stag­nare şi de indiferenţă a oficiali­tăţii faţă de un sport complet şi folositor, care pretutindeni aiurea în străinătate este declarat obli­gatoriu pentru tineret, în totul a Vi­ dobândit de abia în anul trecut un sprijin material mai important din partea oficialităţii, cu care s’au început realizări mai cuprin­zătoare în toate domeniile. S’au înjghebat mai multe cursuri de înnot pentru tineret, concursuri şcolăreşti precum şi campionatele naţionale şi regio­nale, care nu au dovedit o clasă ridicată a înnotătorilor noştri. Noul directorat al sporturilor nautice şi al înnotului va avea sarcina să obţină în sfârşit obli­gativitatea învăţământului înno­tului în şcoli, universitate, pre­­militărie, armată şi chiar în ma­rină, unde mai sunt încă multe elemente care nu ştiu în nota. LUPTE ŞI ALTERE Au avut o activitate destul de redusă, cu toate sforţările federa­ţiei, din cauza evenimentelor care au împiedecat organizarea la Bucureşti a campionatelor balca­nice de lupte şi altere. Astăzi luptele simt înglobate în directoratul pentru box, lupte, altere şi popiei. PATINAJUL a avut o activitate foarte re­dusă în anul trecut. Fosta fede­raţie al cărei sediu era la Cluj şi al cărei conducător virtual era un maghiar şovinist, nu a făcut mai nimic pentru progresul ace­stui sport, atât de agreabil şi fo­lositor. Campionatele şi concursurile de la Lacul Roşu au fost ţinute „în familie“ printre unguri, iar la Bucureşti totala incapacita­te a conducătorului regiunii a ză­dărnicit orice activitate. O echipă de patinatori români a luat parte cu succes la săptă­mâna internaţională de sporturi de iarnă de la Garmisch Parten­kirchen POPICI Jocul de popiei, care în Ardeal este un adevărat sport, cu reguli severe, arbitri şi campionate au­tentice, a pierdut mult în urma cedării teritoriilor din Transilva­nia. Totuş el s-a reorganizat la Arad, continuând să aibă nume­roşi adepţi. In anul scurs, campionatele na­ţionale au atras peste 150 de e­­chipe, iar în tot cuprinsul ţării s-au disputat numeroase con­cursuri regionale şi locale. RUGBY Deşi practicat numai în Capi­tală, sportul nostru de rugby avea numeroşi adepţi şi izbutea să se facă cunoscut peste hotare prin turneele reuşite ale federaţiei şi duhurilor fruntaşe. In anul trecut echipa noastră naţională a învins la Bucureşti renumita echipă „Azzurra“ a Ita­liei. Campionatele naţionale şi jocu­rile de cupă s’au disputat ca de obicei în Capitală. In toamnă s’au înfiinţat nouile competiţiuni: Cupa „Nicadorilor" şi Cupa „Al. Cantacuzino“. Terenul sportiv de la Şosea a fost redat sportului românesc şi va adăposti ca şi în trecut match­urile de rugby ale cluburilor bucureştene»­ I SCRIMA Nobilul sport al armelor, cu veche tradiţie la noi în ţară, a avut în anul scurs aceeaş activi­tate redusă din ultimele vremuri. Regionala Bucureşti a organi­zat obicinuitele campionate na­ţionale la cele 3 arme precum şi campionatul femenin, fără o par­ticipare prea numeroasă. Deasemenea cupele pentru an­trenament „Cananfil“, „Gezlanu”, „Boerescu“ şi „Dupart“ care au atras un număr redus de trăgă­tori. Prin reintroducerea duelului în tranşarea diferendelor de onoare pentru ofiţerii activi şi de rezervă şi prin decretarea obligativităţii învăţământului scrimei în educa­ţia ofiţerilor, sportul armelor va cunoaşte în curând o redresare meritată, la care vor contribui măsurile luate de noul directorat al scrimei din O. S. R S R I Sporind sfet­uiMl, ,care a atins, la noi în ţară, o des­voltare con­siderabilă, a avut un sezon foarte bogat şi o activitate generală din cele meci îmbucurătoare. S’au orgianizat şcoli oficiale de ştei, pentru instructori, antrenori şi pentru elevi, în toate localită­ţile de iarnă. Plaiurile înzăpezite ale munţi­lor noştri au fost brăzdate de foarte numeroşi satori cari au luat parte la campionatele şi la concursurile oficiale organizate în masivul Bucegilor, în munţii Ba­natului, în munţii Apuseni, în masivul Harghitei şi în lanţul Fă­găraşului. Şcoala naţională de antrenori de la Dihamul a întrunit 150 de profesori şi elevi creiând nume­roşi instructori naţionali şi fede­rali cari au difuzat la rându-le învăţământul staiului în masele tineretului. O echipă românească a luat parte la concursurile de rid or­ganizate de Germania la Gar­­misch -Partenkirchen. SPORTURILE NAUTICE Sporturile nautice, deşi cu to­tul insuficient dezvoltate la noi în ţară faţă de întinsul litoral maritim, marele număr de lacuri şi de cursuri de apă, au avut totuş­­un sezon destul de rodnic, grafie sprijinului acordat de oficialităţi. S-au organizat reuşite campio­nate regionale şi naţionale de vâsle şi vele, iar regiunile fostei federaţii au înjghebat dese con­cursuri şi regate în ţară. Federaţia a construit un club nautic model pe lacul Băneasa şi a organizat o şcoală de navo­­modele menită a răspândi gustul sporturilor pa apă în rândurile tineretului. TENNIS „Sportul alb” a avut un sezon foarte sărac. Din cauza eventa meritelor, jucătorii noştri de sea­mă nu au mai putut evolua pe court­urile din străinătate, iar la noi în ţară nu s’au mai putut or­ganiza campionate internaţionale. Campionatele naţionale, înce­pute în Iunie, au fost rejucate în­­ toamnă, iar la categoriile inferi­oare s’au relevat câteva elemente promiţătoare. Cupele şi competiţiunile obişi­­nuite nu s’au putut juca în toată ţara, din cauza evenimentelor. TIR Activitatea din sezonul trecut s’a menţinut la nivelul anilor precedenţi, mai puţin participa­rea la campionatele balcanice. Tirul la glonţ s’a bucurat de un număr mai mare de con­cursuri şi antrenamente care au prilejuit performanţe îmbucură­toare. SPRIJINIREA SPORTULUI ROMANESC Ziarul nostru care a creiat cel dintâi, acum aproape 20 ani, ru­­brici sportive regulate, atunci când nici un alt ziar nu pomenea măcar vre­un cuvânt despre ma­­nin­festaţiuni sportive, şi-a menţi­nut şi va continua programul său de caldă sprijinire a sportului ro­mânesc. Printr’o strânsă colaborare cu oficialitatea sportivă, prin publi­citatea coloanelor sale, larg oferi­te realizărilor sportive folositoa­re, precum şi prin acordarea de premii şi diplome, ziarul „Uni­versul" a înţeles şi înţelege să ajute cu hotărâre mişcarea spor­tivă românească, astfel încât a­­ceasta să-şi poată îndeplini cu cât mai multă eficienţă însem­nata ei menire de educaţie şi de întărire a tineretului neamului. NEAGU BOERESCU ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ Domnii abonaţi sunt rugaţi ca la orice reclamaţie sau schimbare de adresă să bine­­voiască a ne trimite eticheta cu care primesc ziarul, iar spre a fi prompt serviţi la re­­inoirea abonamentului să li­pească pe cuponul mandatu­lui poştal eticheta abonamen­tului expirat. MECANICE ■*"V"T"»4-y» v i"i~v / v v Anul snortiv 1940 Orientările polii interne in 1940 (Urmare din pag. 10*&) neştirbită a naţionalităţii în­seamnă libertatea şi lima­nul mântuirii noastre vii­toare". * In aceste împrejurări, de­osebit de grele, după abdica­rea fostului rege Carol II, a fost proclamat noul Suve­­ran, M. S. Regele Mahai I, care, crescut în mijlocul no­­stru, ştie sentimentele curate ale neamului, cunoaşte nă­zuinţele şi setea de dreptate ale mulţimii şi ştie că se poa­te bizui pe devotamentul fără margini al unui popor întreg, care vrea să fie condus în spiritul omeniei, al onoriei şi al respectului reciproc. Legaţi de pământul In care se odihnesc osemintele pă­rinţilor părinţilor noştri, de pământul udat cu sângele milioanelor de înaintaşi cari ne au transmis din generaţie In generaţie dragostea de neam şi de ţară, venerând tradiţiile seculare, apărând cu îndârjire limba şi credinţa strămoşeşti, românii socotesc Dinastia drept o chezăşie trainică a propăşirii paşnice, a continuităţii in conducerea, supremă. In permanenţă, românim­ea a înconjurat cu dragoste Sin­ceră Dinastia, socotind-o aşe­zământul temeinic al consol­idării, şi bucuriile ori dure­rile familiei regale erau ale noastre, ale tuturora, cu ideea nestrămutată că Regele este al Ţării, primul cetăţean al Statului, cel dintâi fiu al nea­mului, căruia i se cuvin cele mai mari onoruri, dar căruia îi incumbă greaua sarcină de a ţine cumpăna dreptăţii pentru toţi. Un regim nou s-a instaurat de la 6 Septembrie: conducă­torul Statului, generalul An­­tonesm şi mişcarea legiona­ră de sub comanda d-lii Ho­­rie Sima, începând opera de refacere şi de reclădire a Ro­­mâniei noul, potrivit norme­lor stabilite de promotorul şi sufletul mişcării legionare, Comneliu Codrecnu. Conducătorii de azi ai re­­gimului au prilejul să pună in practică religia lor dina­mică, pe baza căreea şi-au a­­tra­s adeziunea mulţimii, să facă să domnească dreptatea in ţară, legea să fie stăpână, meritul să conducă, să se bu­cure de trai bun toţi românii, nu numai unul ori numai unii. Ei, vin in numele ideei na­ţionale, in numele ideei ju­stiţiei sociale; dela acest drum nu se pot abate! Ei au mai multe obligaţiuni decât acele personalităţi­­de trecu­tului, cari veneau la cârmui­re prin adularea meşteşugită a Celui ce dădea Puterea şi drept program, graba ambi­ţioasă a partizanilor, ideea naţională de dreptate trebue să cuprindă pe toţi românii, cu o singură bază de selecţio­nare: meritul şi un singur imperativ: desăvârşita ones­­titate. Partidele politice n’au în­ţeles acest comandament şi cartea de membru al clubu­lui respectiv era criteriul plasării şi sprijinului. Rezultatele se cunosc. Am insistat mereu, cu te­­nacitate, paralel cu toţi ro­mânii clar­văzători, repetând zilnic aproape, că pe linia dreptăţii elementare, prote­­guirea elementului etnic na­­ţional este o necesitate abso­­luta. , Slujitori ai unei credinţe sincere, dezinteresate, noi am luptat pentru punerea în va­loare a lozincei: România a românilor, adică a tuturor ce­­lor pentru cari ideea de neam e largă, generoasă, cuprin­­zână sub aceeaş proteguitoa­re oblăduire pe toţi fraţii de acelaş neam, de aceeaş cre­­dinţi, de m­elaş sânge. Ro­mânia a românilor, dar a TUTUROR românilor! I. V. #• DAR LITERATURA ANEUI? Şi literatura îşi are, fără îndo­­ieilă, socotelile ei: se naşte din anumite legături, p­rogresează pe baza atâtor considerta­ţiuni şi îşi schimbe diurnul, după tot felul de împroji­urări din afară sau dim tătunitru. Canifiumairca­ acestor­­­­devauuri o poate fa­ce arictare pro­­ducţiune lit­erară şi cu atât mai tr­uit a noastră, care — In decurs numai de 120 de ani—la îmbrăcat toate formele, a Înfăţişat toate posiblitaţiile, a d­at dovezi de toa­te nuanţele. Dar aioefu­at, fapt poate fi încă odată întărit, privind scri­sul cel mai apropiat de noi, lite­­retira strictă a anului expirat, destul de bogată, variată şi con­cludentă, pentru cine o cunoaşte, pentru cine ştie să vadă în ea maii mult decât o simplă mani­festare a aceleiaşi industrii gra­fice, care, până mai ieri, ne îm­­­âcsise sufletul cu tot felul de trăsneli, ni-i îmbolnăvise cu ace­leaşi practice de import, care tin­deau la desmembrarea fiinţei na­ţionale. Dar să ne uităm în iapod: nu s-ar pu­tea afirma că 1940 a fost un an de criză literară. Dovadă faptul că u­nele edituri stau în­­trecut pe sine în dăruiri de cărţi bune. E drept că o adevărată criteă a fost simţită de celelalte: editurile jidoveşti, care, l­a înce­put, erau greu lovite, pan­tru că nu mai puteau da în vileag lite­ratura desmăţuirui, producţia acri­­să iudatică, nici bogăţia de tradu­ceri din cele mai întunecătoare. A urmat cealaltă criză a acelo­raşi editori: împiedecarea lor de a mai tipări altfel de literatură decât aceea destinată naţionalilor respectivi. Iată, aşa­dar, câteva di­n as­pectele negative ale literaturii anului expirat. Trecând la celelalte, pozitive, vom constata două linii generale: ur­a normală, alta revoluţionară. Cea dintâi se poate urmări în­ reeditările de clasici şi pomtem­­ponarii, care merg (mai ales cele dintâi) pe o linie ascendentă, în­deosebi prin colaborarea demnă de toată lauda a trei principale edituri: Cartea românească, Scri­sul românesc şi Cugetarea, — care da­u putinţa tuturor cetito­rilor de slovă românească să se încălzească la flacăra vie a ma­rilor înaintaşi. Această literatură — uneori plină de surprize — constitue coloana de granit a scri­sului românesc de totdeauna. Pe lângă ea stau furişat şi destule producţii contemporane, — dato­rite câtorva scriitori în drum spre consacrare, pe lângă bogata ma­nifestare a unui tineret iubitor de frumos, care şi-a găsit — mai ales în potaaraale şi colecţia „Uni­­versului literar“ — un real şi folositor sprijin. Alături de această literatură oarecum normală, am putea deo­sebi şi a doua lăture: producţia literară revoluţionară, rezultatul unor împrejurări speciale, al a­­celor împrejurări, politico-educa­tive, prim care, în această vreme, a trecut neamul nostru. E vorba întâi de literatura străjerească, apoi de cea legionară. Intre aces­tea se impun — din capul lo­cului — două mari deosebiri: cea dintâi avea mai ales un ca­racter minor şi prin conţinut, ca şi prin alteia cărora li se adresa. Era un fel de literatură a copilu­­lui şi tineretului. Expoziţia cărţii din iunie a dovedit-o îndestulă­tor. Era o literatură fără profun­zime, destinată mai ales minţilor necoapte, o producţie hibridă, făcută, care trebuia să tindă spre o ţintă unică, urma să înfăptu­iască în mijlocul tineretului ace­eaşi operaţie de infuzaire a unui patriotism de comandă şi a unui dinesticism silit. De aci — falsă prin noate­“ — acea atmosferă de silă fi fătate’—re­te? —te căuta s’o ducă până în cele mai de­părtate colţuri. Sunt considera­­­ţiuni pentru cari această litera­­tură, quafi-ofic.n­ailă, n’a produs niici o carte de valoare, m’a lăsat nicio poezie vislosită, n’a dat nici o pagină rezistentă, deşi în nu­mele ei teascurile României în­tregite nu pridideau să zbâmnâie, iar librăriile nu mai încăpeau de ea. Spre a se vedea mai bine sensul a­cestei literaturi, e derirul să amintesc că autorul cărţii „Ginguri din cer”, tipărit la Cra­iova, vedea în revenirea regelui de triată amintire un eveniment asemănător cu Naşterea Mântui»­torului. , Dar s’a întâmplat ceea ce ştiţi: litemaibuna străjereasaă *ta dus pe­ste, noapte, odată cu susţinătorii şi inspiralion!­ei. S’a dus, ca şi când n’ar fi fost de cânid lumea. In locul ei, a apărut, ca Făt» Frumos dis ba­­me, adormit de vrăjile Gh’.onoan­eii, literatura le­­giemară. Zic: s’a trezit, fiindcă, de fapt, literatura aceasta nu e de 2-3 luni. Dovadă sunt poeziile „din prigoană” ele lui Radu Gyr, care apar, număr de număr, In aceleaşi pagini ale „Universului literar”. Aşa­dar: scrisul terirrtor îşi are vechimea, îşi are chiar tra­diţia lui. II cunoaştem de 2-3 ani înainte de prigoană. L-am urmă­rit cu atenţie prin reviste, ziare şi volume şi m­e-am­ bucurat, vă­­zându-i înflorirea, ba încă, în 1337, să-l cama,eterizăm ei să-i prevedem, printr-o conferinţă pu­blică, o adevărată biruinţă. Nu e vorba, prin urmare, de o lite­ratură hibridă, falsă, de apmianidâ şi de silă, —■ cum a fost cea st­ră­­jereaiscă, nu e vorba niici măcar de ceva nou, ţâşnit din piatră seacă, de ceva nedesluşit şi ne­­form­at. Din contră, noua literatură îşi are vechimea şi mai piles vigoa­rea ei. Această putere lăuntrică, rezervă de en­ergis, nu are în ea nimic artificii,!, nimic voit. Ea este reflexul unei noul stări de spirit, pornirea năvalnică, iureşul unor suflete alese darm­ei de a­­devăr şi drsnteţe românească, e­­coul îndepărtat al alcelor sfinte glasuri din trecut, care bleste­mau pe străini: Indrăgi-i-ar ciorile Şi spânzurătorile! dar pe care stăpânirea vrăjmă­­şească reuşise să le înnăbuşe şi încercase să le suplinească prin surrogabul-limomiată al cântecelor străjereşti. Numai aşa se explică iuţeala cu către această literatură s’a regrupat, a câştigat tot tere­nul pierdut, luând cu mult îna­­iintea altora, a pus stăpânire, ca nici­odată, pe piaţa şi pe sufle­tele întregei suflări româneşti, se f­a­ce căutată şi studiată de specia­lişti. Şi tot în felul acesta se ex­plică toată aicea bogăţie uluitoare de imnuri şi marşuri, pline de vibraţie patriotică şi de hotărîre, care contrastează cu sărăcia de cântece, până mai ieri, de suis co­­mandate şi grais plătite prin bani ori situaţii, pe care le cereau tot felul de fronttiuri, servicii şi gărzi cu caracter oficios ori semi-ofi­­cios. E — prin urmare — vorba, în acest sfârşit de an literar, de o producţie n­ouă, sănătoasă, bogată şi­­promiţătoare, de un mare nu­măr de broşuri şi volume, în mă­­sură să dea scrisului românesc, atât de nesigur şi de frământat, în ultimul timp, o colob­atură nu nuimaii deosebită, dar înviorătoa­re. Este literatura revoluţionară a noului renaşteri româneşti — ultima şi cea mai interesantă for­mă a tradiţionalismului reînviat după exact 100 de emî, aceea care — lăţindu-se cu vremea — va armoniza şi întări sufletele Ro­mâniei în demn­ire, va transpune idealismul legionar până în cele mai docile sensibilităţi. PAUL I. PAPADOPOL

Next