Universul, ianuarie 1941 (Anul 58, nr. 1-27)

1941-01-01 / nr. 1

Anul al 88-lea Nr. 1 MB P retur 1­0 Ianuarie 1941 THIîVEESUIÎ fit trtaă-19M & fost mente, dintre «al rapter hot&rltor, na mul puţin „bogat" a fost acest an ţi pe te­ren diplomatic internaţional. Şi dintr'o parte şi din cealaltă, a’an dat adevărate ofensive diploma­tice, şi dintr'o parte şi din cea­laltă, s’a căutat câştigarea nu nu­mai a opiniei publice din ţările neutre şi nebeligerante, dar chiar câştigarea de asociaţi. Şi para­lel cu acţiunea diplomatică un rol din cele mai importante l-a jucat propaganda, care a între­buinţat pe o cât mai întinsă scară toate mijloacele de pătrundere in toate straturile sociale din toate ţările: presa, radio, tot felul de broşuri, de tipărituri, buletine sil­nice, posturi de radio clandestine, creiări de agenţii telegrafice, ci­nematograful şi fotografiile, ni­mic n’a rămas neîntrebuinţat In interesul propagandei. S’a făcut astfel o nouă dovadă că, oricare ar fi Împrejurările interne sau externe, oricare ar fi regimurile politice care guvernează diferi­tele ţări, oricare ar fi stările e­­conomice şi financiare şi oricare ar fi distanţele, nimeni nu se poate lipsi de sprijinul opiniei publice care rămâne izvorul e­­nergiilor morale necesare marilor acţiuni, dar care, in acelaş timp, ar putea creea la un moment dat bariere morale împotriva unor anumite acţiuni. La sfârşitul anului 1959 pe pla­nul internaţional situaţia era ca­racterizată prin evenimentele din Orientul european, unde războiul ruso-finlandez era în plină des­făşurare. Italia îşi menţinea ati­tudinea ei de nebruigerantă, con­tinuând a-şi manifesta, prin presă şi prin discursuri autorizate, sim­patia faţă de Germania, simpa­tie care a determinat dealtfel şi o atitudine de rezervă, ca şi aceea a Germaniei, faţă de acţiunea Bu­sted în Finlanda, deşi poporul Ita­lian nutrea o reală prietenie pen­tru poporul finlandez, prietenie care puţin mai în urmă avea să se afirme chiar prin încercarea de a se trimite armament italian în Finlanda, dar a cărui tranzitare prin Germania a fost refuzată de guvernul Reichului, care de alt­fel a şi confiscat un prim trans­port italian destinat Finlandei. Mai târziu insă, la 7 ianuarie, Germania a ridicat această inter­dicţie, permiţând tranzitul. Pe de altă parte Statele Unite şi statele aliate beligerante, Fran­ţa şi Anglia, îşi accentuau sim­patia faţă de Finlanda şi o aju­tau, mai ales pe cale financiară şi morală. Dar, acţiunea diplo­matică mai importantă, în legă­tură cu războiul din Finlanda, a fost aceea a statelor nordice. In Norvegia, ca şi în Suedia, şi în Danemarca, guvernele respective, sub presiunea unei mişcări de o­­pinie publică din ce în ce mai pronunţată, şi-au afirmat in mod categoric prietenia faţă de popo­rul finlandez. Totuşi, aceste ţări, doritoare de a nu provoca o ex­tindere a conflictului, au decla­rat neutralitatea. Nu e mai puţin adevărat Insă, că s’au organizat grupuri de voluntari cari au ple­cat pe frontul finlandez şi că, in limitele stricte ale legii neutra­lităţii, ţările nordice au contribuit la sprijinirea morală a Finlandei şi la alinarea suferinţelor popu­laţiei civile finlandeze. Şi anul 1940 sosise astfel fără ca să se ivească vreo speranţă de înseninare. Apelul la pace al înaltului Pontif n’a avut răsunet la conducătorii popoarelor beli­gerante, după cum a rămas fără ecou ai apelul d-lui Roosevelt. Cuvântul „pace” nu armoniza cu Încordarea situaţiei Inter­naţionale, cu atmosfera În­cărcată de la sfârşitul anului 1939, sfârşit de an caracterizat prin mesagiile adresate armatelor be­ligerante, de şefii statelor res­pective şi prin care se afirma ho­tărârea de a se continua războiul, de o parte şi de alta, până la vic­toria finală. 1940 debutează printr'un inci­dent diplomaţie care nu a avut însă, mai târziu, o consecinţă se­rioasă: ambasadorul sovietic din Roma a părăsit brusc postul său, fapt care a provocat rechemarea ambasadorului italian de la Mos­cova. Incidentul şi-a găsit mai târziu o soluţionare paşnică, care a dus la stabilirea unor raporturi normale între cele două ţări. Un d­eosebit Interes începe să se afirme din partea ţărilor be­ligerante cu privire la ţările nor­dice. Anglia îşi accentuiază aten­ţiunea asupra atitudinei Germa­niei faţă de aceste ţări şi, infor­maţiile par a confirma că se fac anumite pregătiri în vederea unei acţiuni în această direcţie. Acu­zaţiile sunt reciproce, ceea ce ac­centuiază îngrijorarea în ţările nordice şi determină pe de o parte măsuri din ce în ce mai mari de apărare şi pe de altă parte o ac­tivă acţiune diplomatică. O altă caracteristică semnifica­tivă a începutului anului 1940 o formează afirmările repetate şi dintrio parte şi de cealaltă a do­rinţei de a nu se extinde conflictul. Treime recunoscut însă că, cu­­ cât deveneau mai categorice a-­­ ceste afirmaţiuni, cu atât proba- ’ bilităţile contrarii se accentuau.­­ In ce priveşte sud-estul euro-­­ pean, ţările din această regiune­ îşi afirmă voinţa de a se men- j ţine în strictă neutralitate. Intre- . vederea dintre contele Ciano, mi-­­ nistrul de externe al Italiei şi I contele Csaky, ministrul de ex- j terne al Ungariei, este anunţată oficial ca făcând şi ea parte din acţiunea diplomatică întreprinsă pentru menţinerea păcii în re­giunea sud-est europeană. La So­fia, primul ministru bulgar a­­firmă, la rândul lui, voinţa Bul­gariei de a rămâne neutră şi de a contribui la menţinerea păcii în Balcani. Consiliul pemanent al înţelegerii Balcanice, care pe acea vreme mai exista, se întruneşte la Belgrad, hotărăşte prelungirea pe un nou termen de 7 ani a pac­tului balcanic şi afirmă voinţa ţărilor constitutive de a contribui la menţinerea păcii în Balcani. Concomitent cu această acţiune, România îşi afirmă voinţa ei de a întreţine bune relaţiuni cu toţi vecinii. Această atitudine însă nu găseşte ecou la Budapesta. MlfttUMEA D-LUI SUMNER WELLES Intre timp Insă se produce un fapt care provoacă senzaţie şi care deschide posibilităţi de agra­vare a situaţiei: este interpreta­rea pe care presa fascistă o dă fiebeligeranţei Italiei. Această ne­­beligeranţă, spun ziarele autori­zate fasciste, nu trebue socotită ca ceva definitiv şi care va fi menţinută până la sfârşitul răz­boiului. Italia îşi afirmă hotă­­rîrea de a-şi alege momentul pen­tru afirmarea revendicărilor ei. Făptui însă, care a fost pe pla­nul întâi al evenimentelor diplo­matice internaţionale de la înce­putul anului 1940, este misiunea d-lui Sumner Welles, trimisul extraordinar al d-lui Roosevelt, In Europa. Misiune cu caracter informativ, dar care sublinia in­teresul politicii americane pentru evenimentele din Europa. D. Sumner Welles are întreve­deri cu şefii statelor beligerante şi cu conducătorii politici ai a­­cestor state, la Roma, Berlin, Pa­ris şi londra­­Tot felul de co­mentarii şi de presupuneri înso­ţesc aceste întrevederi, dar nicio preciziune nu poate da vreo in­dicaţie asupra rezultatelor lor. Totuşi, părerea dominantă la fi­nele misiunii d-lui Sumner Wel­les este că trimisul d-lui Roose­velt s-a înapoiat în Statele Unite cu o hotărită impresiune că este exclusă orice posibilitate de înţe­legere între beligeranţi, şi că ori­ce acţiune diplomatică în vede­rea unei pregătiri a păcii ar fi destinată unui eşec sigur. Dealt­fel, atmosfera pe care d. Sumner Welles a găsit-o în Europa era din cele mai încărcate. Erau in­dicii că se pregăteau evenimente militare de cea mai mare impor­tanţă. Conferinţa statelor nor­dice, întrunită la Copenhaga, do­vedea îngrijorarea crescândă a acestor state. Intre timp insă, survine in­­cheerea păcii intre Rusia Sovie­tică și Finlanda. Eroismul arma­tei finlandeze, eroism care a în­scris pagini nepieritoare In isto­ria micului popor, n’a putut în­locui lipsa mijloacelor de rezis­tenţă faţă de armatele cu mult superioara ale Rusiei sovietice. Şi astfel pacea miso-finlandeză s’a încheiat cu sacrificii terito­riale dureroase din partea Fin­landei. Tratatul de pace este ra­tificat de parlamentul finlandez şi ceva mai târziu se anunţă că pierderile suferite de Finlanda în oameni, au fost de 15 mii morţi şi 40.900 răniţi. Această pace însă este departe de a aduce vreo în­seninare. Dimpotrivă, evenimen­tele se precipită şi situaţia se a­­gravează din ce in ce. Aceasta are repercusiuni şi în politica in­ternă a diferitelor state. AGRAVAREA SITUAŢIEI Astfel, la Franţa, guvernul Da­ladier este nevoit să demisioneze şi un nou guvern se formează, sub preşedinţia d-lui Paul Rey­­naud. Noul preşedinte de consi­liu pare hotărît la o acţiune mai energică. In acelaş timp guvernul englez se remaniază. După demi­sia d-lui H­oore Belisha de la mi­nisterul de război, demisie sur­venită încă in ianuarie, urmează numirea lui sir Samuel Hoare ca ministru al aerului. In toate ca­pitalele beligerante se desfăşoară o vie activitate. Se anunţă că Germania face pregătiri militare ameninţătoare pentru statele nor­­dice. Ştiri din ce în ce mai alar­mante îşi fac drum cu începerea primăverii. Anglia adresează Sue­diei şi Norvegiei o notă cerân­­du-le să reducă exportul de mi­nereu în Germania. Puţin în urmă, Anglia anunţă minarea a­­pelor norvegiene. Urmează debar­carea trupelor germane în Norve­gia şi ocuparea Danemarcei. Ber­linul justifică această acţiune ca măsură de precauţiune împotriva unei debarcări de trupe engleze în Norvegia. Războiul intră ast­fel într’o nouă fază. Norvegia opune rezistenţă. Suedia se de­clară neutră, deasemenea şi Fin­landa. Danemarca protestează, dar acceptă faptul îndeplinit ne­putând opune slabele ei forţe, celor germane. Statele Unite ho­tărăsc să aplice şi Norvegiei le­gea neutralităţii. Intre timp îngrijorarea creşte in Olanda şi Belgia, pe măsură ce succesele trupelor germane în Norvegia se accentuiază şi merg spre victoria definitivă în această regiune. Olanda şi Belgia iau în grabă măsuri militare, îngrijorarea se accentuiază de­altfel şi în Estul european, unde tot felul de svonuri circulă cu­­ privire la mişcări de trupe so­vietice. Moscova însă le des- j minte. Şi un nou grav eveniment j se produce: trupele germane pă­trund în acelaş timp în Olanda,­­ Belgia şi Luxemburg. La Lon- j rica demisionează d. Chamberlain 1 ji îi urmează d. Churchill, con- ! siderat de opinia publică engleză­­ si de parlament ca omul mo­mentului, cunoscută fiind energia­­ sa. Olanda şi Belgia se opun cu­­ armele, ofensiva gemană se des­făşoară vertiginos. Armatele o­­landeze capitulează. Regina Wil­helm­ina, guvernul şi membrii fa­miliei regale se refugiază în An­glia. Situaţia se agravează din ce in ce pentru Franţa. Mareşalul­­ Pétain este numit vice preşedinte al consiliului de miniştri, iar ge­neralul Weygand înlocueşte, la conducerea armatelor franceze, pe generalul Gamelin. ITALIA DECLARA RĂZBOI FRANŢEI | ANGLIEI I Concomitent cu succesele ful-­i gerătoare ale armatelor germane I ne frontul occidental, se accen- j miază atitudinea Italiei. Mari ma­­­ nifestaţii au loc la Roma, unde I se cere făţiş Corsica şi se afirmă d­­repturile Italiei. Puţin mai în­­ irmă, Italia rupe negocierile în t­ors cu Anglia, fapt care este urmat de ordinul dat vaselor ita­­iene, care se aflau în larg, de a ntra neîntârziat în porturi nev­ere. Era evident că la Roma se­­ considera că a sosit momentul Italiei. Şi intr’adevăr, Italia de­clară război Angliei şi Franţei­ Ca urmare, Canada, Noua Zee­­landa şi Uniunea Sud-Africană se consideră la rândul lor în stare de război cu Italia. Această nouă situaţie provoacă declaraţii din partea celorlalte state. Spa­nia se declară nebeligerantă, ţă­rile balcanice îşi menţin poziţia de neutralitate. Elveţia de aseme­nea, dar­ia încheie măsuri urgente şi din cele mai serioase pentru a­­părarea teritoriului ei, declarând că e gata să se apere cu armele oricărei încercări de violare a te­ritoriul­ui. Guvernul francez îşi mută reşedinţa la Bordeaux. Eve­nimentele militare pun Franţa însă într’o situaţie din ce în ce mai grea. Primul ministru tra­ces, d. Reynaud, adresează un puternic apel d-lui Roosevelt, dar soarta armelor nu dă răgaz tru­pelor franceze. D. Reynaud demisionează şi se formează un guvern sub pre­şedinţia mareşalului Pétain, care nu întârzie să ceară Germaniei condiţiile în care ar fi dispusă să înceteze lupta. Faptul produce senzaţie. Apelurile dela Londra, propunerea unei totale uniunii,­­ rămân fără efect. Franţa a hotă­­rit: va încheia armistiţiul sin-­­ gură. D-nii Hitler şi Mussolini se întâlnesc şi decid condiţiile ar- r mistiţiului. Negocierile încep in­­ acelaş loc şi în acelaş vagon în care s’a încheiat armistiţiul care a pus capăt războiului mondial. Negocierile se termină prin sem­narea armistiţiului, întâi între Germania şi Franţa şi apoi între aceasta şi Italia. Anglia rămâne astfel singură în luptă şi conducătorii politicii britanice, constatând defecţiunea franceză, declară că ei vor con­­tinua lupta până la victoria fi­nală. Dar nu toată lumea politică şi militară franceză e de aceeaşi părere cu guvernul francez. O parte dintre oamenii politici se refugiază în Anglia, alţii în Sta­tele Unite. Generalul de Gaule pleacă la Londra şi adresează a­­­­peluri către trupele din colonii şi către poporul francez afirmân­­du-şi hotărîrea de a continua , lupta alături de englezi. Primele rezistenţe însă ale unor colonii franceze cedează. Mareşalul Pé-Q­s­tain preia funcţiunile asumate de"­­ preşedintele republicii franceze,­­ regimul politic se schimbă și gu- i­vernul francez sa Instalează la , Vichy, I IN ESTUL EUROPEAN Concomitent cu toate acestea, evenimente grave se petrec ln ! , Europa orientală. Sovietele iau i ] atitudine împotriva Lituaniei, Le- . toniei și Estoniei, cărora le adre-­­ sează un ultimat de imediata tot , ocupare de către trupele sovie- . tice.­­ Pe de altă parte, Romănia, ţara pacinică şi care a făcut tot posi­bilul pentru a păstra cea mai , strictă neutralitate şi a evita ex- , tinderea conflictului în această parte a Europei, primeşte tot din partea Moscovei un ultimatum prin care i se cere cedarea Basa- , rabiei şi a nordului Bucovinei.­­ Un consiliu de Coroană hotă-­­ răşte cedarea acestor teritorii din trupul ţării şi se justifică a-­­ ceastă cedare tocmai prin do­rinţa României de a evita extin­derea conflictului. O schimbare­­ de atitudine politică a României­­ se produce din acel moment. Gu-­­ pernul român renunţă în mod o- I ficial la garanţiile unilaterale , anglo-franceze şi afirmă hotărî­­rea ei de a se apropia cât mai­­ mult de puterile axei Roma-Ber­­i­­in. Puţin mai târziu, România­­ se retrage din Societatea Naţiu- n­ailor.­­ Intre timp se accentuiază o vie i mişcare diplomatică a Budapes­ti. D-nii Teleky şi Csaky pleacă l­a Berlin unde fac o vizită ofi- , \ cială.­­ Guvernul român continuă ac- j­­­iunea de apropiere faţă de axă r ii preşedintele de consiliu şi mi- , nistrul de externe român pleacă l­a Berlin şi la Roma, unde au în- t revederi cu Fuehrerul şi cu Du- t­­ele Mussolini. Efervescenţa este din ce in ce m­­ai mare în toată Europa. Dis- , cursul Cancelarului Hitler, rostit n faţa Reichstagului, discurs în­­ care expune politica Reichului face senzaţii mai ales prin pro- 1 junerile pe care le adresează An- ' rliei, pentru o eventuală pace, J­­ropuneri însă rămase fără ecou l­a Londra, care nu a determinat 1 ncă precis acţiunea militară a * Germaniei contra Angliei. D. Mo­ f­otov rosteşte un discurs in par- s­amentul sovietic expunând poli- t ica Rusiei. In Balcani se produc .­­iferite simptome care produc­­ împrejurări. Cercurile diplomati­­c­e sunt în deosebi preocupate de i­ncidentul greco-albanez provo- * iat în urma asasinărei unui al- 1 lanez la frontiera greco-albane­­n­ă. „ La Budapesta, politica revizio- ” listă maghiară, încurajată desî- “ ;ur de cele petrecute cu Basara- b iia şi nordul Bucovinei se afir­­nă din ce în ce mai pretenţioasă, r Guvernul român, în dorinţa de a r iu provoca nici un incident care p­o r putea duce la tulburarea pă- n ii acceptă să înceapă conversa- A ii diplomatice cu Ungaria pen- t­ru soluţionarea diferentului pe c­ale paşnică. Aceste conversaţii d­ncep la 18 August, la Turnu Se­­c­erin. In acelaş timp şi tot pentru a , lichida toate diferendele cu ve-­ti vnii ei, România începe nego- n ieri cu Bulgaria, la Craiova. Tra­­d­itivele româno-ungare, faţă de d­e intransigenţa Ungariei, sunt în­ a­heiate fără nici un rezultat. In s­chimb, negocierile cu Bulgaria c­­ontinuă. Este inutil să recapitu- A im aci toate fazele care au dus la­­ arbtrajul de la Viena şi la sfâ­­ierea trupului ţârei. Sunt eveni­­mente prea dureroare ale căror etalii este mai bine să nu le mai eamintim, înregistrând numai n­e dreptatea la care România a şi­ost silită să se supună şi cre­ şi redinţa ei că va veni o zi când ic­ceastă nedreptate va fi recunos- c­ută de toată lumea şi reparată. România îşi accentuiază poli­­a­, ca ei de apropiere faţă de Ger­­m­­ania şi Italia, accentuare care m­ulminează în aderarea ei la pac- 1­st al tripartit. pa O NOUA ACTIVITATE DIPLOMATICA A PUTE­RILOR AXEI Activitatea diplomatică inter­naţională nu încetează însă nici un moment. D. Serrano Sumner pleacă la Berlin unde este pri­mit de Cancelarul Hitler. D. von Ribbentrop, ministrul de externe al Reichului, pleacă la Roma un­de e primit de Ducele Mussolini. Se închie pactul tripartit, care are și un caracter militar, între Germania, Italia și Japonia. D. Serrano Simmer pleacă la Roma unde are întrevederi cu Ducele. De altfel, puţin după înapoie­rea d-lui Serrano Sumner în Spa­nia, d-sa ia conducerea departa­mentului externelor. Aceste În­trevederi sunt prefaţa und vii acţiuni diplomatice din partea Puterilor Axei. Fuehrerul Cance­lar al Reichului se întâlneşte cu Ducele Mussolini la Brenero. Pu­ţin timp în urmă Cancelarul Hitler pleacă în Franţa unde are întrevederi cu d. Pierre Laval şi cu mareşalul Pétain. Se discută eventualitatea aderărei Franţei la noua ordine europeană şi e­­ventual încheerea păcii franco­­germane. Nici un rezultat pozi­tiv nu este însă înregistrat. Cu prilejul şederii in Franţa, Fuehrerul se întâlneşte şi cu ge­neralul Franco, conducătorul sta­tului spaniol, întâlnire care face parte şi ea din ofensiva diplo­matică germană. Paralel cu această acţiune, Ma­rea Britanie, la rândul ei, ia unele atitudini. Astfel,* ea redeschide drumul prin Birmania pentru a­­provizionarea Chinei, ceea ce pro­voacă protestele Japoniei, şi de­claraţiile ministrului de externe japonez. D. Eden întreprinde o călătorie în Egipt şi Asia Mică. Pe de altă parte, în Orientul eu­ropean, activitatea diplomatică nu e mai puţin activă, mai ales după izbucnirea războiului italo-grec, război survenit aproape pe neaş­teptate printr’un ultimatum adre­sat de Italia, Greciei, ultimatum respins de Grecia. Primejdia ex­tinderii focului în Balcani, deter­mină accentuarea acţiunei diplo­matice în această regiune. Can­celarul Hitler se întâlneşte din ton cu d. Mussolini, la Florenţa, urmată la câteva zile de o nouă întrevedere între d-nii Ribben­­trop şi Ciano. Bulgaria şi Iugo­slavia declară hotărîrea lor de a se abţine de la orice ar putea a­­tinge politica lor de neutralitate şi dorinţa lor de a păstra bune raporturi cu toţi vecinii. In Turcia se declară starea de asediu, iar preşedintele Repu­blicii, d. Ismet Inonu, face o um­­plă expunere a politicii externe turce care rămâne neutră, dar în acelaş timp înţelege să-şi res­pecte toate angajamentele con­­tractuale şi de prietenie faţă de Marea Britanie. Vizita d-lui Mo­lotov la Berlin, unde este primit de Cancelarul Hitler cu toate onorurile, produce senzaţie. Co­municatul oficial asupra acestei întrevederi este laconic.­­ Conducătorul statului român, Invitat la Berlin şi la Roma, are in aceste capitale întrevederi cu Fuehrerul şi cu Ducele, şi cu ti­tularii departamentelor externe­lor. Presupunerea că Bulgaria şi Iugoslavia ar intra la rândul lot in pactul tripartit nu se confirmă iar, pe de altă parte, Ungaria şi Slovacia aderă la rândul lor la acest pact. In tot cursul lunii Noembrie au mit loc diferite întrevederi, din­re cari cităm ca mai importantă acc­ea dintre d-nii Ribbentrop şi­­ Diano la Berlin şi la Viena, pre­­cum şi aceea dintre d-nii Serrano I Jumner şi Ciano, la Berlin. | Incidentul bulgaro - Iugoslav, : provocat de unele revendicări bulgare făcute în Sobranie, se r­mplanează prin declaraţiile ofi­­ciale liniştitoare făcute de primul ministru bulgar, care a exprimat dorinţa Bulgariei de a întreţine nme relaţiuni cu toţi vecinii şi le a contribui la menţinerea păcii n Balcani. După vizita contelui Csaky la Belgrad, un acord de prietenie veşnică a fost încheiat între Un­­garia şi Iugoslavia. In Franţa se produce un eve­­niment senzaţional: d. Pierre La­­n­ este înlocuit în mod brusc de mareşalul Pétain, prin d. Fran­­lin. In acelaş timp mareşalul Pé­­ain, printr’un decret, înlocueşte de d. Laval tot prin d. Flandin reia succesiunea la conducerea tatului. Se fac tot felul de pre- s upuneri asupra acestor înlocuiri. έn urma intervenţiei Germaniei, d­­. Laval, care fusese reţinut la d­­omiciliu, este liberat şi fostul ministru de externe pleacă la P Paris. Declaraţiile mareşalului , Métain, că măsura luată nu are n­ici un caracter de ostilitate îm­­otriva Germaniei şi că Franţa n­u-şi schimbă atitudinea ei faţă d­e Germania învingătoare, liniş- t­eşte spiritele la Berlin. ( Trecând de pe planul strict eu- r­opean pe planul mondial, rea- a nintim ca evenimente mai im­­ortante atitudinea din ce în ce mai pronunţată ca favorabilă S Angliei, a Statelor Unite. Reale- ‘­erea preşedintelui Roosevelt a­­­­­ccentuat, fireşte, această atitu- j­ine şi atât pe cale diplomatică c­ât şi pe cale financiară şi in­­ustrială de război, sprijinul Sta- t­elor Unite pentru Marea Brita- n­ie s’a dezvoltat considerabil în r­­­ecursul anului 1940 şi mai ales c­ătre sfârşitul lui. In legătură cu a­ceasta, trebue menţionat închi- r ierea bazelor navale şi aeriene , t­gleze din cde două Americă,­­ anglia obţinând 65 de distrugă- « care americane. v * C Un nou an începe. Cine ar t­­utea spune cum se vor desfă­ c ira evenimentele în cursul lui ş­­dacă diplomaţia va găsi mii­ r: »acele potrivite pentru grăbirea ci­nei deriziuni. ti Impresiunea pe care o lasă j b iul expirat nu îndreptăţeşte nici­­­d­a fel de optimism şi, e mai a­d­­uit posibil, că noul evenimente i fi­­ vor produce înainte de a se c­­itea întrevedea vre-o tweenm­a­re. Vv Activitatea diplomatică internaţională In­ anul 1940 ▼ v • ▼ . .nr sr ur '.V .•«' ■-’« ■ ' <+- -A.,1 A ■ ak -V. A. - A ata .-v*. *. i uummun ţţ | | | || I I I I I 11 H M Hi t M H M M • ~ — - - “ fis mai aveîi nevoe de lemne mnplrănd Societatea „ADRIATICA“ de asigurare 1 INCALZ,TORUI Riunione Adriatica di Sicurta, Trieste fondată in 1838 Direcţiunea pentru România Reprezentanţa Generală Bucureşti SPLAIUL UMIftEI No. 1 (Telefon 3.22.90 şi 3.22.99) Autorizaţi si funcţioneze in Baza jurnalului consiliului de miniştri fip. 2840 publicat in m. p. ne. 288/26­8« primesc asigurări de viaţă, de înzestrare; asigurări colective de viaţă şi de pensie pentru funcţionari; asigurări contra incendiului, accidentelor, spargerea geamurilor, furtului prin spargere, transport terestru maritim şi fluvial etc. etc. — Condiţiuni moderne şi avantagioase. — Lucrări proecte pentru asigurări importante Cu 4-5 litri de petrol aveţi câldura toată ziua într’o cameră. Se adap­tează la orice sobă. Depozit şi demonstraţii la MED16M s.a.r. Moșilor 180 A. Telefon 5­47.51. 1832 CROITORIA Sf. Olteanu Cernăuți din Calea Victoriei No. 43 anunţă onor clientelă că din cauza cutre­murului s’a mutat în str. Acade­miei No. 35 colț Calea Victoriei No. 60. T. 5­ 94.79 unde își continuă activitatea 403 PURTAU* Dvs. raffifis in buzunar această cutioară cu desinfectant „SERGENT". Astâmp­ără I iritaţia pielei, 'spuzeii, mâncă­ri­mi, rozături opăreli, arsuri, degerături, creme, :'u nimica toată, vă puteţi feri de infecţiuni, de boli şi de moarte. La farmacii şi droguerii, numai în cutii originale. î6 »•*-*.•* l­a. «* »»♦♦. Pârul ^ SlJWl cărunt sau alb recapătă Culoare* naturală In J—t zllf cu „EMO“ apa 'im _ „ pede. io ani de suc­ces. Flaconul Lei 2M.­ la Farmacii Droguerii. Depozit • „Opac" Doam­nei .1 Caten lie Blanrtuzief (etaj) Bu 2?0 ■ m l»»stl •sCql C oMtiflofii, raWVAlS .PREVINE mtectiumiJi­­rani Jbub* U ” CÂNTĂREŢII BISERICEŞTI „Dascălii" Literatura românească, sănă­toasă şi cu tâlc domol de sfat şi îndrumare a sufletului creş­tinesc, o avem răsărită, înflorită şi desvoltată în şi prin Biserică. Şi toată muzica autohtonă, cân­tecul nostru popular, îşi are iz­vorul în cântarea bisericească. Prospeţimea şi mlădioşia vorbei şi glăsuirea din altar şi de la stra­nă trăiesc şi vor trăi în veci în graiul şi „viersul“ poporului şi se păstrează, de­ apururi inataca­bile, în Evanghelii, Ceasloave, Minee, etc., precum şi în „Bu-­­ chetele" şi „Idiomelarele", din care se citeşte şi se cântă în sfin­tele noastre biserici. Nu e departe vremea când „moş popa“ şi cu „driscăluile erau singurii cărturari şi muzicanţi ai neamului Şcoala pu­blică a în­ceput şi a fiinţat multă vreme în tindia bisericii. Iată simbioza cea mai curată a­ vremii de ieri: românii citeau şi cântau biseri­­ceşte; sufletul lor, după botezul şi cuminecarea trupească, înflorea lângă altar şi lângă strană; lu­mea ştia pe de rost Evanghelii pe care-o citea „moş popa“, cân­ta cu „dascălul“ la strană şi îşi aprindea în minte lumina învă­ţăturii, în tinda casei Domnului.­­ Şi nu numai poporul. Boieri şi voevozi laolaltă se întreceau să cânte cu „dascălul“ la strană, să deă „Apostolul“ sau „Crezul“. Aşa a fost odinioară... Citiţi is­toria şcoalei româneşti şi vedeţi ce de „dascăli“ de strană erau şi învăţători de şcoală. „Scriso­rile“ lui Ghica ne spun de „das­călul“ Chiosea care preda psal­­tichia şi buchia cărţii fiilor de boieri; cronicile toate vorbesc le „dascălii“ şi „cântăreţi­“ de lemuiri, cu Simian ,,dascălul“ în frunte, urmat de nenumărate cete de „psalţi“ cari, iar toate săr. ■»dlvvi’îl no+îonplâ V*î e^vn-i mergeau cântând de răsunau ce­tăţile, în fruntea soţioarelor. „A­­mintirile“ lui Creangă ne dau chipul lui „bădiţa Vasale dască­lul“, cel cu „St Nicolae“ de piele de oaie în cui; cel mai bun ro­man românesc, „Ciocoii vechi şi noui“, este al „dascălului“ Nicolae Filimon; dar „proverburile“ din „Povestea vorbei“ şi bogata co­moară a cântecului autohton din cele 6 volume „Spitalul amoru­lui“, ale marelui „dascăl“ Anton Pann? S’a uitat de „râvnitoriul patriot“ Macarie „psaltul“ şi de celebra lui cuvântare, adresată „cântăreţului român“, din „Ir­­mologhionul“ în care se’nchid mă­reţele lui „axiorm­e“ praznicale? Dar de învăţatul într’ale psalti­­chiei, „dascălul“ Dimitriţă Suce­­varau, paharnic în boerie, de la Iaşi? Câţi mai ştiu de poetul Chiriţă Rozescu, „dascăl“ de strană la Craiova; de Nicolae Barcan, renumit „dascăl“ la Pia­­tra-Neamţ, de „dascălul“ com­pozitor Teodor Georgescu şi de alt mare „dascăl“ Ştefanarie Po­­pescu, din Bucureşti? Şi nu numai că „dascălii" ace­ştia de strană au fost atâta vre­me şi rămân şi azi frământătorii sufletului românesc, cu muzica şi „partea“ lor, dar ei au format, alături de „moş popa“, toată eli­­ta naţiei; ei, prinţii satelor şi ai târgurilor, au păstrat curăţia sângelui strămoşesc, dând tu­rnaşi din cei mai destoinici şi luminaţi. Cercetaţi şi veţi ve­dea câte personalităţi de mare ispravă a avut România în fiii de „dascăli“ de străină. Iată, de pildă, pe cel mai mare poet al nostru ni l-a dat, prin fiul său Eminovici, un „dascăl“, de strană din Călineştii Bucovi­nei. Iar, de curând, un om din Răzeni, care, prin moarte, îşi măreşte preţuirea de a fi prezi­dat, acum 22 de ani, unirea Ba­sarabiei, s’a scris c’a avut în părintele său un „dascăl“ înfo­cat Şi e lungă lista „dascălilor“ de strană cari, în România de altădată, şi-au avut valoarea lor necontestată... Dar, iată, a venit prăpădul! Literatura românească a sufe­rit năvala neisprăviţilor, cari au umplut-o de buruieni otrăvitoa­re; muzica naţională s’a turbu­rat adânc de scălâmbăvilile ză­băucilor, iar cea bisericească a fost invadată de polifonii saxo­­fonice... In vremea aceasta, sufletul românesc, hrănit alandala, a mers spre destrămare... E pro­cesul pe care-1 judecăm acum, cu adâncă îndurerare... Am des­chis zăgazurile rezistenţei interi­oare; ne-am îmbătat cu artificii de verb şi „viers“ străine, până am ajuns unde-am ajuns!... Stri­ga, odată, un ierarh: Faceţi pen­tru sate măcar atât; daţi-le mu­zică bună în biserici. E singura lor distracţie, singura lor mân­gâiere. La oraşe sunt concerte, sunt opere, — la sate nu e decât „dascălul" de strană, sărbătoa­rea.. Dar el n’a fost auziţi Fonduri modeste ar fi trebuit pentru ridicarea acestor „da­scăli“ la nivelul cerut de necesi­tatea sufletului naţiunii. N’au fost găsite aceste fonduri! In România legionară, In­-“ avem convingerea că probie „dascălilor“ se va rezolva fav rabiL 1VTAHTN V trppT M

Next