Universul - Capitala, februarie 1944 (Anul 61, nr. 31-59)

1944-02-01 / nr. 31

Abonaţii Ziarului „UNIVERSUL” ceri vor trimite direct S. A. R. .FRANCO-HOMANA”, Bucure»«» Ca­lea Gri­viţei 23, suma de 909, — vor primi o poliţă de asigurat» cu atac de război şi cu plata dublă a capitalului asigurat, primind lei UO.OOO.— la termen, sau anticipat prin ieşirea la sorţi Odată cu poliţa vor primi ca WWBM1U PE ANUL 1944 UN SFERT DE LOZ AL LOTERIEI STATULUI IN VALOARE DE LEI 1500, CL. Ill-a; TRAGEREA LA 17—18 FEBRUARIE 1944.Continuând cu plata ratelor lunare el vor primi regulat timp de un an câte un sfert de lex. Poliţa va fi adnotată cu o bonificaţie de 84 rate lunare aşa Că abonaţii vor avea de plată la această asigurare numai­­ ani. 0 0 SFATUL MEDICULUI Pentru viito­arele mame Intr’o margine a Bucureştilor, la o instituţie sanitară unde se pune mult suflet în tot ceia ce se îndeplineşte, s’a hotărît o­­dată să se ţină nişte cursuri pentru viitoarele mame. Se bă­gase de seamă, că dacă erau chemate de acasă, cu o vorbă bu­nă şi cu un imbold mai stăruitor, viitoarele mame veneau să se arate doctoriţei, pentru ca vieaţa ce se plămădea în ele să nu se piardă din neştiinţă sau din gre­şeli. Cu alte cuvinte bunăvoinţa exista, dar se cerea organizată şi mai ales, susţinută. Din acea­stă constatare a pornit gândul unor „cursuri”, mai curând a u­­nor convorbiri, la care aveau să vină­­10—20 de femei. Avea să li se explice acolo mai întâi cum ia naştere o vieaţă nouă şi ce trebue făcut pentru ca mica fiinţă să se desvolte ar­monic, atât în pântecele mamei, cât şi apoi la lumina soarelui. După aceste câteva lecţii expuse sumar şi în graiul potrivit cu înţelegerea ascultătoarelor, a­­veau să vină la rând nişte probe practice: cum se scaldă copilul, cum se înfaşe, cum se alăptează şi chiar cum i se pregătesc a­­numite mâncări. Mamele care-şi aşteptau pruncul aveau să se o­­­­bişnuiască scăldând o păpuşe înadins făcută în ţări streine, iar cele ce născuseră îşi îmbăiau copiii sub privegherea pricepută Greu încercaţii: Peppi şi Adolf Donnenfelit părinţi; Nutzi şi Josef Bercovici, Dida Dormenfeld, Miri şi Joji Neger surori şi cumnaţi; familiile: dr. Donnanfeld, Feyns, Haimovici, Segall unchi, mătuşi veri, verişoare, anunţă prietenii şi cunoscuţii că draga lor Bebe Donnenfeld a încetat să mai sufere, în seara zilei de 29 ianuarie 1944. Ceremonia religioasă a înmor­mântării are loc azi Luni la ora 16 în capela Cimitirului Filantro­pia. Lacrimile noastre îi vor încălzi ceapururi trupul firav în bezna mormântului şî-i vor însoţi sufle­tul sp­re luminile raiului. •­3 a instructoarei. Toate aceste învăţături nu se dădeau atunci pentru întâia oară; ele mai fuseseră de mult împăr­tăşite prin grai la consultaţii şi cu fapta acasă Fetele cu şorţul albastru, po­poseau de mult în casele ne­voiaşe, suflecau mânicile, încro­­peau apa şi îmbăiau copiii, spre mirarea dar şi neîntemeiata spaimă a mamelor, care nu pu­teau pricepe că se poate umbla aşa de îndemânatec cu odorul lor, pe care nici nu îndrăsneau să-l atingă bine. De data aceasta, însă era vorba de ceva organizat în comun şi în mai bune condiţii de înţele­gere şi lămurire. Mamele au priceput folosul şi au venit. La început toate cele poftite, dar mai pe urmă cu rân­dul. La cele 15—20 de lecţii s’au perindat vreo 75 de persoane. Dar să urmeze statornic, dela început până la sfârşit, n’a fost decât o singură doamnă ! Şi este interesant de ştiut cine era: o doamnă învăţătoare care şi ea aştepta un copil! Două învăţăminte se pot trage din această încercare: unul, că persoana care simte într’adevăr nevoia de a se instrui, stăruie in hotărîrea pe care a luat-o şi al doilea, că bunăvoinţa există, dar se risipeşte repede, pe drum... ! Dacă am scris aceste rânduri, este pentru că acolo, în marginea Bucureştilor, reîncep în zilele a­­cestea, lecţiile date cu o neobo­sită râvnă şi fără să se ţină seamă de posibilele dezertări. O singură persoană de ar rămâne şi cursurile vor urma până­ la sfârşit. In jur este un cartier mare, foarte populat. Poate că citind viitoarele mame rândurile acestea, se vor găsi 20 de per­soane, care să meargă să înveţe tot ce trebue, pentru ca să nască copii frumoşi şi sănătoşi. Iar adresa celor ce lucrează pe tăcute, cu răbdare şi încre­dere că în cele din urmă tot vor reuşi este­ surorile de ocrotire ale Centrului de sănătate de la Maşina de pâine Dr. VATAMANU TEATRUL MUNICIPAL B-DUL SCHITU MAGUREANU 1. _______TRI­FFON 4.6­1.EI ASTASEARA ORA 7 MARELE SUCCES RIGĂ, două DAME și un VALET Comedie in 4 acte, de Fr. porche cu : LUCIA STURZA BULANDR­A, NATASA ALEXANDRA (de la a T. Național), Rence Anny, Mya Coca, Ulpia Botta, Aurel Rogal- S­achi, Ion Aurel Ma­nolescu şi George Sion CALENDAR LUNI, 9 IANUARIE IM­ Crt. I Sfinţii Doctori fără de plată Ciru »» Ion. Cat. I Sfântul Petre Nolaae. prot.­­ Virgitiu. Rug. apaxeonu. 7.37; Ap. soarelui 17.20 RADIO LUNI, 31 IANUARIE 1M4 RADIO ROMANIA, RADIO BUCUREŞTI ŞI POSTUL DACIA ROMANA 6.55—8.00: ORA DIMINEŢII — Des­­chiderea emisiunii: Radio-jurnal; Concert de dimineaţă. RADIO ROMANIA, RADIO BUCUREŞTI ŞI POSTUL DACIA ROMANA 11.45 : Deschiderea emisiunii: Ra­­dio-jurnal (Informativ, agricol şi cultural). 13.00 : ORA OSTAŞULUI RADIO ROMANIA ŞI RADIO BUCUREŞTI 13.55: ştirile serviciului german. 14.00 : Radio-Jurnal. 13.40: ORA RĂNIŢILOR: I. Friptura de curcan, scenariu radiofonic; n. Or­chestra soc. de Editură. RADIO ROMANIA ŞI POSTUL DACIA ROMANIA 15.30 : POŞTA MILITARĂ RADIO. 16.10: Emisiune specială in limba rusă. 16.30 : închiderea emisiunii. RADIO ROMANIA ŞI RADIO BUCUREŞTI 17.57: Deschiderea emisiunii — Cronica vieţii studenţeşti. RADIO ROMANIA 18.15: Jurnal in limba turcă. RADIO BUCUREŞTI 18.15: ştirile serviciului german. RADIO ROMANIA ŞI RADIO BUCUREŞTI 18.30: Corala Municipiului Bucu­reşti, condusă de Ştefan Mureşanu: Muzică populară românească de Si­meon Nicolaescu. 19.90: orchestra Ştefan Micu; voce: Dorina Drăghici. 19.50 : Radio-jurnal. 20.00: Muzică de balet (discuri). 29.40 : UNIVERSITATEA RADIO : „Folklorişti români” Ovidiu papa­­dima: „G. Dem. Theodorescu”. 21.00 : TEATRU : „Fără speranță“ scenariu radiofonic de Eugen Petit. 21.50: Vals din „Cavalerul roze­lor” de Richard Strauss (discuri). 22.00 : Radio-jurnal. Sport. 22.20 : D-na Cella Delavrancea­plan. Muzică franceză. 22.50 : Muzică variată uşoară (disc.) * 23.30 : închiderea emisiunii. RADIO MOLDOVA pe unda medie de 260.9­01 unda scurtă de 48.5 12.30 : Deschiderea emisiunii — în­vățătura zilei. Potpuriuri diferite (discuri). 13.00 : Muzică vocală românească (discuri). 13.30 : Radio-jurnal (Ti. 13.45: Orchestra Barbu Mironescu. 13.30: închiderea emisiunii de prânz. 18.30 : Muzică variată (discuri. 19.00: Cronica vieţii moldoveneşti. 19.15 : D. Constantin Horceag-clari­­net şi d-na Mariana Pamica-pian. 19.30: Muzică vocală uşoară (disc.) 20.00 : CONFERINŢA : D. prof. Ro­mulus Vulcanescu : „Dansurile ro­mâneşti In comparaţie cu cele străine”. 20.15 : D-ra Lucia Burada-vioară. 20.35 : Orchestra de salon (discuri). 21.00 : Radio-jurnal (II). 21.15 : SEARA DE OPERA (discuri). 21.45: Dela menuet la rumbă (disc.) 22.30 : închiderea emisiunii. DACIA ROMANIA 32,4 m. 9200 kHz. 2 kw. 21.40: Jurnal În limba Italiană: Muzică. 22.00: Emisiune In limba germană* Muzică. 22.20 : Emisiune In limba italiană.­­ 22.40 : Emisiune In limba franceză. 32.50—23.00 : Emisiune In limba en­gleză. Cinematografe O melodie pentru doamne. SCALA: „Minciuna dragostei” și jurnal. nai și trupă de NISSA : Arietta, EXCELSIOR: Legea Inimii. capitol : Să-mi cânţi ţigane ţi jur­nal. fantasio : Aţa vreau să trăiesc ţi Jurnal. REGAL: Conflict ţi Jurnal. TRIANON: Tonelli. FEMINA : Bestia umani. SELECT: Cărări întunecoase. A.R.P.A. : Hoaţa de nevaati­mea ţi jurnal nou. CASARDRA: (str. Carol I): Paradisul regăsit ţi Jurnal. bulevard palace ! Prietenă de ocazie ţi Jurnal. VICTORIA : Citare (Inimă de copii) şi Jurnal. EU SEE : Vă piece soţia mea T­OMNIA : Cine pierde... câştigă, Jur­nal ţi tru­pă de reviste. NISSA : Arietta, Jurnal şi trupă de reviste. CORSO : Astă seară nimic nou ţl Jurnal U. F. A. - O. N. C. Nr. 99 FRANKI,IN : Bamatoc şi Jurnal de război. ALCAZAR: Valea Diavolului, Bale­tul Alcantara şi Jurnal de război Nr. 99. AIDA: Poveste de dragoste, comp. de revista şi Jurnal de război 99. AMERICAN: Cenuşăreasa ţi trupă de revistă. ASTORIA : Neapele sub sărutul fo­cului, Jurnal şi revistă. BARCELONA: Lanţuri nevăzute, jurnal şi trupă de reviste. Carmen : Pat şi Patachon In Ham­let şi Ofelia. COTROCENI : Macarie şi Banda ve­selă şi jurnal de război O. N. C. şi IX. F. A. CRANGAŞI: Femeia şi păcatul ţi Jurnal. CLASIC (str. Liceanu) : Frederic cel Mare şi Jurnal O. N. C. - N­. F. A. DACIA : Orice fată se mărită odată, jurnal de război nr. 97. DIANA: Contele de Monte Cristo, jurnal şi trupă de revistă. DICHIU : Ultimul spectacol, Jurnal şi trupă de reviste. ELDORADO : Prima întâlnire, tru­pa de reviste şi Jurnal. FLORIDA : Pat şi Fatachon în Ca­valerii veseli, trupă de reviste şi jurnal de război. GLORIA : Prima iulblire ţi jurnal. IZBANDA: Contele de Monte Cri­sto (seria­n) şi jurnal U. F. A.­O. N. C. Nr. 99. ILEANA : De-aş fi prinţesă, Jurnal de război Nr. 98 şi trupă de re-­ viste. LIA: Singură pe lume ţi Jurnal Nr. 99. MARCONI: Past şi Pat­schon în Ca­valerii veseli şi comp. de reviste.­­ MARNA: Cenuşăreasa, Jurnal O.N.C. I şi compania de revistă Titi Mihăi­­­ lescu. MILANO: Cele două orfeline, Jur­nal şi comp. de revistă.­­ MIORIŢA: Un cân­tec pentru tine şi jurnal. MODEL : Cele două orfeline, Jurnaî şi artişti. NERO : Macario Viconte şi Jurnal Nr. 96. NONI: Macario şi banda veselă şi Jurnal 92. ODEON : Cele două orfeline­ţi Jur­nal de război. PACHE: Beatrice Cenet, Jurnal 99 şi trupă de reviste. PARIS : Prietenă de ocazie, jurnal şi revistă. PICOLO : Neapoile sub sărutul focu­lui, jurnal şi comp. de revistă. ROMA: Mătuşa lui Carol, cu Ma­cario, trupă de reviste şi jurnal 99. REX : Au fost şase şi jurnal. SPLENDID : Iţi încredinţez nevasta, comp. de reviste şi Jurnal Nr. 90. TOMIS : Suflete în furtună şi jurnal. TRIUMF : Macario cowboy şi Jurnal Nr. 94. . . . UNIREA : A fost doar o glumă. Jur­nal şl trupă de reviste. UNIC : Prima femee care trece şl jurnal. . . . VERGII : Taverna roşie, jurnal de război Nr. 98 şl trupă de revistă. VOLGA: Carnavalul dragostei şl jurnal Nr. 98. VENUS : Unde cerul şi marea se în­tâlnesc şi jurnal de război. VOLTA-BUZEȘTI: Premiat In căs­nicie, Jurnal și trupă de reviste. Muzică. EXPOZIŢII SALA „UNIVERSUL" « Expoziţia pictorilor: Claire Cantemir şi X. Mândru. . . ATENEUL ROMAN: Expoziţia picto­rilor: d-na Maria Chelsoiu-Cris­­tea, D-tru Lorman şi Paul Verona. SALA DALLES : Janeta Scăueru-Teclu şi Liviu Teclu, pictură; Coca Meţianu, pictură; Eugen Ispir, pic­tură; Ion Vlasiu, pictură și sculp­ UNIVERSUMmmmAnul al 61-lea Nr. 31 Marti 1 Februarie 1944 „Rolul şi importanţa strategiei“ A trat conferinţă­­ d-hri general N. Stoenescu In cadrul ciclului de conferinţe cu titlul: „Iniţierea In teorie războiu­lui”, ţinut de d. general N. Stoe­­nescu, la Ateneul Român, d-sa a vor­bit Marţi după amiază la ora 0 des­­pre: „Rolul şi importanţa strate­giei”. Din numeroasa şi selecta asis­tenţă am remarcat prezenţa la acea­stă conferinţă a d-lor : Aleta Constan­­tinescu, ministrul comunicaţiilor ; prof. George Brătianu, amiral Bălă­­nescu, general Potopeanu, Eugen De­­metrescu, secretar general la ministe­rul de finanţe; Ştefan Ion, preşedin­tele Ateneului Român, general Stân­­gaciu, general Georgescu-Plon, gene­ral Ganea, general Burileanui, prof. Petre Papacostea, I. Seceleanu, col. Ionescu, col. Zăgărnescu, col. Con­­stantinescu V., col. Petrovici, col. Preajbă, It.-col. Carozzi, numeroşi ofi­ţeri superiori, etc. Păşind la desvoltarea subiectului, d. general Nicolae Stoenescu, a spus, in rezumat, următoarele : Definindu-se războiul, s-a precizat că forţa militară constitue elemen­tul de execuţie principal şi determi­nant al acestuia. S'a emis atunci părerea că este ne­cesar a se concepe o strategie gene­rală a răisboiului, din care strategia militară coned­­iue numai un frag­ment. Armata cons­ti­tue domeniul strate­giei militare. Strategia militară este arta de a cre­­a mijloacele şi a combina forţele militare pe teatrul de război, pen­­-tu tninopos­esraSupa iusolul » noi mărit prin război. Teoretic, strategia urmăreşte dis­trugerea armatei inamice prin bătă­lie şi suprimarea sau cel puţin dimi­nuarea — prin ocuparea teritorială şi distrugere — a potenţialului militar adversar. Puterea de cuprindere a strategu­lui şi tacticianului de azi, faţă de aceea din timpul Iul Epaminonda, primul strateg al timpului său, se gă­sesc Intr’un raport de ordin cosmic. Aceasta cere ca dinamica strategiei de azi şi de mâine să fie , prin ştiinţă la artă, prin artă la ştiinţă. Strategia — de altfel ca şi tactica — este guvernată de principii, care con­­stituesc osatura manifestărilor sale de ac­­vitate. Aceste principii sunt: Principiul acţiunei şi reacţiunei; Principiul eco­nomiei forţelor şi Principiul libertă­ *­ţii de acţiune. Această trinitate principială repre­zintă deci liniile de forţă dealungul cărora se desfăşoară conflictul armat. Alte adevăruri strategice ridicate la rangul de principii precum sigu­ranţa, surprinderea, concentrarea mij­loacelor, ofensiva, cooperarea forţe­­lor, unitatea de acţiune, Înşelăciunea, etc., sunt sau corolariile principiilor fundamentale enunţate sau procedee. Principiul este adevărul cel dintâi şi cel din urmă Principiul acţiunii şi reacţiunii: Orice acţiune, în mecanică, produce o reacţiune de egală intensitate şi de sens contrar. Transpus în domeniul răsboiului aceasta Înseamnă suprima­rea posibilităţilor de reacţiune a adversa­rului pentru a­tingerea scopu­lui propus. Această suprimare vizează : armata organizată şi potenţialul militar ina­mic. In consecinţă va trebui, teoretic, să urmărim distrugerea forţelor mili­tare adverse şi să atacăm potenţialul său militar. Distrugerea armatei adverse nu o putem obţine decât prin bătăile. Principiul economiilor forţelor: E­conomia forţelor însemnează cratarea mijloacelor celor mai eficiente, prin exploatarea resurselor de tot felul şi judicioasa lor întrebinţare în timp şi spaţiu, pentru a obţine rezultatele necesare contra voinţei adversarului. In forma iniţială economia forţelor cere: Creiarea mijloacelor de luptă; Organizarea unităţilor; Însufleţirea lor cu un spirit militar dinamic. In bătălie principiul economiei for­ţelor acţionează trei coordonate: ma­ssa, timpul şi spaţiul, în sensul de a produce o stare de desechilibru în punctul şl 1* momentul voit In avan­tajul nostru. Concentrarea mijloacelor însemnea­ză a duce In siguranţă şl prin sur­prindere maximum de forţe In mi­nimum de timp şl pe un anumit punct. Surprinderea, ridicată de mulţi au­tori militari la rangul de principiu, este numai un cprotar al economiei forţelor. Realizarea ei este de o ca­pitală importantă prin efectele mora­le şi materiale pe care le provoacă, constituind un aport sensibil şi ade­sea determinant în reuşita operaţiu­nilor. Principiul libertăţii de acţiune : In ofensivă, a putea concentra mij­loace­le necesare acţi­unei principiale, a le angaja şi a des­voi­ta operaţiunea o­­fensivă, fără ca inamicul prin contra­­manevră, să stânjenească atingerea obiectivului finei. In defensivă, a fi In măsură, după ce inamicul a pătruns în dispozitiv şi şi-a desvălilt direcţiunea de efort, să-l facem faţă cu rezervele necesare, să-l oprim acţiunea ofensivă şi să câş­tigăm iniţiativa operaţiunii prla con­tra ofensivă. In zona interioară, organizarea forţelor interne de producţiune şi a­­provizonarea lor, pentru a putea con­tinua producerea necesarului pentru alimentarea bătăliei, prin procurarea materiilor prime, stopairea de produ­se semi-fab­ricate sau finite etc. Organizarea manevrei­ trebue să ţi­nă seama de Inamic din dublu punct de vedere al situaţiei şi al posibiiită­­ţilor. Situaţia implică o apreciere a forţelor ce avem în faţă, a dispoziti­vului lor şi a condiţiunilor în care forţa prezumată a Inamicului combi­nată cu valoarea terenului, permit desvoltarea în bune condiţuni a ope­raţiunilor tactice. Secretul operaţiunii întârzie reac­­ţiunea inamică şi permite să nu se schimbe raportul tmp-spaţiu dintre cele două grupări de forţe antagoni­ste şi prin acesaeta contribue la des­făşurare® manevrei In condiţiuiuile concepute. Aplicarea acestor principii trebue să conducă la o înmănuchere armonioa­să şl adequată a lor. In domeniul strategiei, teoretic vorbind, generalul comandant trebue să fie întrecut şl deci dotat pentru a fi şef pe armate; el nu se poate In nici un caz Improviza. Studiile şl a­­plicaţkunille Ii vor da baza ştiinţifică a bătăliei, însă niciodată arta de a concepe şi conduce o bătăile, sau mai ales de a combina bătălii. Cunoaşterea principiilor este deci numai un început; a le aplica şi a le aplica bine poate fi truda unei vieţi Întregi la eşaloane mai mici, sau sa­tisfacţia recunoaşterii unor merite ex­cepţionale Inăscute, la eșaloane mai mari de Comandament. EMINESCU ŞI CREANGĂ Conferinţa d-lui prof. T. Paimescu-Ulmui In cadrul Universităţii Ateneului Român, d. prof. T. Păunescu-Ulmu şi-a desvoltat Miercuri 26 Ianuarie a­n prima conferinţă din ciclul său, închinată lui Eminescu şi Creangă. Marele poet şi minunatul poves­titor sunt evocaţi în bogate amă­­nunte sugestive, stăruindu-se asu­pra fericitei lor întâlniri şi a con­secinţelor prieteniei dintre ei, pen­tru opera lor şi literatura română în general. Eminescu Intelectual superior, ros de întrebări, nelinişte şi cău­tări, reprezentând înălţimea meta­fizică şi estetică a neamului, iar Creangă produs curat şi puternic al purităţii muntoase din Neamţul şi al poporului în creaţiile lui de basm, limbă şi legendă miraculoa­să — s’au înţeles şi s’au completat adesea deplin, s’au iubit totdeauna şi au fuzionat într’o prietenie a­­dânc vorbitoare şi simbolică, pen­tru cultura noastră şi destinele ei. Într'adevăr, Eminescu se întărea în vigoarea şi prospeţimea artei popu­lare înfăţişate de Creangă , iar Creangă hotărât, se rafina din contactul cu Eminescu şi se hotăra să dea tiparului poveştile şi fabula­ţia sa tocmai datorită Influenţii roditoare a poetului. De aceia, cu­noaşterea şi împrietenirea lor în Iaşii din 1874 — prezentată de d. T. Făunescu-Ulmu a fost urmărită cu Interes de publicul care umpleau sala. SPECTACOLELE SAPTAWA1VH •——* ' ToT307_Tara- ——~ ———■■■ ■■■—.n - ----------1 1 "“■■■■■■■■■■■ mmm—mmmmmmm Mort* Gloria Strigoii ramia____ 2 Febr. ~~ Ochii Lanțuri----- ®*î. Pan,e- ---------2--------- . » .. » -----------------------------2--------­strigoiului ___Valet____ .. „ " -----------------------------~------ ---------2--------- -----------------­____________ Tereza „ •» 1 I Raguin _______m _______ _____________ ______ _______ _________ _______ _________ ,Toi Maria Stuart Școala Cu capu *n 3 Febr. Carmen —„__—,— cerșetorilor ___nori „ EVOLUŢIE SAU REVOLUŢIE (Urmare din pag*­n­a) Pentru ca să se accelereze evo­luţia spiritului omenesc, s’a năs­cocit şcoala. Şcoala însă a luat naştere nu dintr’o evoluţie a gândirii umane, ci dintr’o revo­luţie a unor capete gânditoare. Se înţelege că în urmă noua născo­cire a evoluat şi ea; această evo­luţie însă este numai de câteva mii de ani şi în orice caz naşte­rea şcolii este un rezultat al unei revoluţii sociale. Şcoala a avut la început un caracter privat, căci în vechime, până în epoca împăratului Ves­pasian (70—79 d. Chr.), lumea antică n’a cunoscut şcoala publi­că, fiecare cetăţean fiind liber să-şi facă educaţia după voia sa, sau să nu şi-o facă de loc, Statul neavând nici un amestec în acea­stă privinţă. Numai de la Vespa­sian înainte am început să avem un învăţământ dirijat, iar şcoala să se prefacă intr’un stimulent al evoluţiei sufleteşti a individului. Dar, crearea şcoalei însăşi este un rezultat al unei revoluţii so­ciale, iar nu al unei evoluţii lente a spiritualităţii omeneşti. Scurta evoluţie ce s’a obţinut în cele câteva milenii, de când omenirea a putut să se conducă după idei morale — şi pe care noi o socotim ca un rezultat mai mult al unei revoluţii a sufletului omului, decât ca o evoluţie a lui —* este singurul nostru bun, câş­tigat de aşa numita civilizaţie umană. El constitue fondul mo­ral al omenirii, constitue cultura noastră istorică, la care, dacă am renunţa, lumea întreagă ar fi lip­sită, întocmai ca şi oamenii ste­pelor asiatice, de cel mai sigur îndreptar pe care l-a avut şi-l are omenirea. In special, cei destinaţi de la natură să fie conducători de po­poare şi de mulţimi — de sigur nu majoritatea oamenilor, — a­u nevoe de această cultură istorică şi vor trebui să aibă o cunoştinţă cât mai aprofundată a istoriei acelor popoare de cultură cari au determinat cultura propriului for popor. Şi popoarele de cultură cari nu numai că au influenţat cultura popoarelor moderne, a tu­turora, dar cari, oare­cum, au şi creiat-o, ca nişte părinţi pe fiii lor, sunt poporul grec şi poporul roman. Fără de cunoştinţa aces­tor două popoare, n’am putea şti nici cine suntem, nici de unde venim, nici ţelurile la cari tin­dem. A aştepta însă să ne orientăm după o altă evoluţie ce ar rezulta din noua revoluţie a stepelor a­­siatice şi care evoluţie ar mai fi lipsită şi de ideile umanitariste ale creştinismului, ar însemna a pune în primejdie de moarte tot ce s’a câştigat în scurta noastră evoluţie de câteva milenii. INFOR­MAŢII AAAAAAAAAAAA_AAAA/NAAAAA CĂRŢI FRANCEZE ULTIMELE NOUTĂŢI Le puteţi procura din LIBRĂRIA „UNIVERSUL“ BREZOIANU 23—25 \AAAA/VWWWWW”SAAAAA/ ♦ C. prof. Ion Petrovici, mi­nistrul culturii naţionale şi al cultelor, îşi reia cursul de „Isto­ria filosofiei contemporane”, azi Luni, la orele 18, în amfiteatrul „Titu Maioresc­u” de la facultatea de filosofie şi litere din Bucu­reşti. DOMNUL Societatea Română de Neuro­logie va ţine şedinţa de comu­nicări Marţi 1 Feb. 1944 ora 80s seara în amfiteatrul Spitalului Colţea. 15 Teatrul MARIA FIL0TTÍ® In fiecare seară ora 7.30 Matineuri ora 3.30 cu TANŢI COCEA, R. BULFINSCHI, C. LUNGEANU etc. Avocat EMIL VASILIU * CLUJ şi-a reluat activitatea Consultaţiunile se fixează prin telefon 3.63.98 Ştirbey-Vodă No. 23 Etaj 5 1900 + Societatea studenţilor în medicină din Bucureşti (B-dul Schitu Măgureanu 2), va ţine şe­dinţa de comunicări ştiinţifice, Marţi 1 Februarie, om 8.30 seara. CĂRŢI JURIDICE splendid legate piele, Laurent, Alexandrescu, Baudry, Garraud, Demolombe, etc. Str. Concordia 6, orele 8—9 şi 2—3. 18 Farmaciile de serviciu­­ GRUPA l­a­­t în nopţile de 1, 11 şi 21 ala fiecărei luni Guri Constantin, calea Victoriei 33, I, 3.77.16; Ramaşcan Gabriel, bd. C-tin Brâncoveanu 37, I, 4.17.94; Du­­mitriu C. S­sori, calea Rahovei 5, I, 4.91.31; Borş Dumitru, str. Vasile Lascăr, 42, I, fără telefon; Benţe Georgeta, calea Griviţei, 80, II, 3.15.34; Leist Alexandru, bd. Filantropia, 191, I, 3.16.90; Calcan Dumitru, sos. Crân­­gaşi, 49, I, 4.33.23; Dr. Voltunovici V. Arthur, calea Victoriei 206, III, n’are telefon; Checiulescu Margareta, str­ Romană, 150, III, 2.48.91; Uleia Elena, str. Maica Domnului, 53, III, 2.51.95; Berbler Alexandru, bd. Regele Carol I, 65, IV, 3.00.83; Gavrilliu Gheorghe, şos. Pantelimon 213. IV, 2.13.71; Bejan Aristiţa, calea Dudești 133, IV, 3.39.74; Valeriu L. S­sort, str. 11 Iunie, 65, V, 3.65.94; Tita Săndulescu Dr. Hamat, 13 Septembrie, 276, VI, 6.38.35; Pan­­delescu Iorga, str. Sf. Elefterie, 4, VI, 4.31.46. TEATRUL SAVOY Comp. Cărăbuş Direcţia O.TANASE După cererea generală irevocabil ultima săptămâna RABDARE TANASE Joi, Sâmbătă şi Duminică ultimele matineuri Vineri 11 Februarie PREMIERA l­ NU TE LĂSA ,TANASE Revistă de uriaşă montare . . Biletele s'au pus în vânzare la Cala teatrului Tel. 3.55 03 Instituţia divorţului, pe care o găsim în obiceiurile germanice şi în iliegea veche evreiască, îşi tra­ge originea din Dreptul Roman, care admitea desfacere­a căsăto­riei chiar după simpla voinţă a unuia dintre cei doi soţi. In dreptul canonic, interpre­­tându-se evanghelia, se discu­tă dacă Iiisus Christos admitea sa­u n­u divorţul pentru cauză de a­­dulter. Blândul nostru Mântui­tor este înăţişat de pictorul N. Poussin intr’un tablou aflat la muzeul Luvru din Paris, pede­psind femeia adulteră­ Până la 1925, în Spania, Italia şi Austria divorţul nu era îngă­duit ; în Ungaria nu se puteau despărţi decât soţii cari nu erau de religie catolică. La noi, găsim dispoziţiuni re­lative la divorţ în Codurile An­­dronachi Donici (1814) şi Caragea (1817). Instituţia actuală am luat-o însă din Codul Civil fran­cez de la 21 Martie 1804, modificat în 1807. In Franţa ea a fost in­­­­trodusă la 1792, de­oarece revo­luţia a considerat-o că este im­pusă de principiul libertăţii indi­viduale, care nu admite ca un om să fie obligat a trăi alături de alt om, în contra voinţei sale. La 1816 divorţul a fost suprimat de Restauraţie, sub influenţa ideilor religioase, dar înfiinţat din nou la 1884, când l-au readus ce de revoluţionare. Când legiuitorul va socoti de cuviinţă să revizuiască această instituţie, el trebuie să aibă în vedere trei idei conducătoare, care par că se exclud una pe alta. De aici rezultă marea difi­cultate a unei bune alcătuiri In această materie. Iată care sunt aceste idei: întâi, este în firea naturii omu­lui să nu poată trăi alături de alt om — chiar dacă ett est de sex diferit, — când din antipatie reciprocă sau chiar unilaterală, viaţa comună devine un adevărat chin. Legea este deci datoare, în asemenea cazuri, să-l despartă. In al doilea rând, nu se poate admite destrămarea căsniciilor, după simplele capricii ale soţilor. Căci celula societăţii este cămi­nul, iar o societate în care ce­lulele ei sunt lipsite de consisten­ţă, poate fi considerată că se află pe calea prăbuşirii. Cine se căsă­toreşte, trebuie să nu o facă cu uşurinţă şi deci să se gândească bine că îşi alege un tovarăş de viaţă pentru totdeauna. Deci, din acest punct de vedere legiuitorul este dator să vegheze la menţine­rea căminurilor. In sfârşit, în al treilea rând, când dintr-o căsnicie au rezultat copii şi mai ales cât timp ace­ştia au nevoie de veghe con­stantă şi educaţie din partea ambilor părinţi, pentru a deveni elemente sănătoase atât din punctul de vedere fizic ca şi din cel moral, menţinerea acestei căsnicii este de mare interes so­cial, începând prin a discuta ultima idele, admitem că într-adevăr copiii au ned­ărată nevoie, în timpul creşterii şi educaţiei lor, de duioasa căldură a unui că­min. Dar dacă din vina unuia sau a ambilor soţi, căsnicia de­vine un adevărat infern, în care copiii nu a­u de învăţat decât lu­cruri rele şi apucături urâte, este în interesul lor să se admită despărţirea părinţilor. Copiii în aceste cazuri vor fi încredinţaţi aceluia dintre autorii lor care nu este în culpă, cellalt fiind o­­­bligat să contribu­e la sarcinile materiale. Când însă ambii pă­rinţi au rele purtări, copiii ar urma să fie crescuţi de Asistenţa Publică. In această privinţă, ma­rele jurist francez Planiol scrie că, în asemenea cazuri, divorţul va îmbunătăţi soarta copiilor, în loc să fie crescuţi într’o casă în care — soţii ne mai trăind îm­preună — riscă să devie mar­torii uiuiui concubinaj adulter, ei vor putea regăsi o familie legi­timă printr-o nouă căsătorie a tatălui sau a mamei lor. De aceea socotim că pentru a­­semenea cazuri nenorocite, acest ,,rău necesar" (cum îl numesc atât Planiol cât și Josserand) trebuie admis, păstrându-se Insă vechea procedură extrem de în­ceată, cu serioase dovezi admini­strate, — nu cu scrisori de com­­plezenţă, dictate de avocaţi, — şi sub controlul Ministerului Pu­blic, care va fi ascultat în con­cluziile sale. Dar chiar pentru aceste cazuri, legiuitorul ar pu­tea stabili un termen de mini­mum un an, pentru durata în­tregului proces, timp în care soţii şi-ar putea veni în­ fire, schim­­bându-şi purtarea lor. Un astfel de termen este necesar, să fie prevăzut de legiuitor, spre a nu se mai întâmpla ca sub imperiul, procedurii prevăzută de Codul Civil, când dintre toate litigiile, sub presiunea intervenţiilor deşi procedura de divorţ era cea mai înceată din tot Codul, procesele de divorţ se judecau cu cea mai mare urgenţă. Când însă nu sunt copii la mijloc, pentru împăcare® prime­lor două principii de mai sus, divorţul ar putea fi admis mai cu uşurinţă.­­ Planiol cere însă ca legea să ia măsuri pentru a se împiedeca abuzurile. O asemenea măsură socotim că ar fi şi obligaţia so­ţului care solicită divorţul să manifesteze voinţa lui în scris, timp de trei ani consecutivi, din 8 în 6 luni. Aceste declaraţii ar putea fi făcute la ofiţerul stării civile care a celebrat căsătoria, deci in afară de orice procedură înaintea Instanţelor de judecată. Astfel, dorinţa perseverentă a unuia dintre soţi va dovedi că nu este vorba de un simplu ca­priciu sau de un gest nesocotit din partea lui, dar porneşte din convingerea hotărâtă că el nu mai poate suporta legăturile căsniciei. ,,A intemee divorţul pentru că este supărător — scrie Planiol, — este ca şi cum S’ar interzice amputarea, pentru că chirurgul mutilează pe bolnav. Nu divorţul este acela care dis­truge instituţia sfântă a căsni­ciei, dar neînţelegerile dintre coţi, cărora divorţul le pune ca­păt“ Noi mai credem că prohibirea cu desăvârşire a divorţului, ar omorî căsniciile, pentru că te­­mându-se de o vreo alegere ce nu va pute® îi remediată, băr­baţi ca şi femei vor ezita să se mai căsătorească. In această privinţă, regretatul meu profesor Josserand scrie • „Societatea n’are interesul să menţie uniunile nenorocite care tocmai sunt departe de a con­stitui o reclamă pentru institu­ţia (căsătoriei), şi care ar contri­bui mai curând să o discrediteze în opinia publică; această insti­tuţie are tocmai interesul con­trar, anume ca să menţie numai perechile, dacă nu fericite, dar cel puţin posibile“. In celebrul lor tratat de drept el­vil francez, d-nii Colin şi Ca­­pitant menţionează că utilitatea divorţului în principiu este o chestiune asupra căreia autorii nu sunt de aceeaşi părere, pri­mul socotind că ,mariajul Înte­meiază familia, iar divorţul o dis­truge“. În sistemul pe care îl preconi­zăm, injuria gravă nu va fi sin­gură un suficient motiv pentru admiterea acţiunii de divorţ, dacă nu este însoţită din partea aceluia care o suferă şi de per­severenta voinţei sale de a ve­dea căsătoria desfăcându-se, ma­nifestată expres timp de trei ani consecutivi, astfel cum arătăm mai sus. Aceasta de­oarece simt cazuri in care insultele grave şi chiar căile de fapt alături cu părăsirea domiciliului conjugal, nu ar putea constitui motive decisive. Căci pe deo parte ele pot fi efectul unei enervări de un moment la soţul care le-a să­­­vârşit şi în urmă le regretă sin­cer. iar pe de altă parte prin trecerea timpului ele pot fi ier­tate, uitate de victimă. Cam acelaş lucru se poate spune şi despre cea mai gravă dintre ofensele pe care un soţ le poate aduce celuilalt soţ adul­terul. Căci şi acest fapt poate fi pricinuit de un moment de rătă­cire a unuia dintre soţi şi urmat de iertarea celuilalt. Adulterul însă odată dovedit, ar putea au­toriza soţul inocent să ceară de la preşedintele tribunalului o ordo­­nanţă de separaţiune provizorie de corp. Şi în acest caz, aceeaşi procedură administrativă este de preferat faţă de o judecată în faţa tribunalelor, cu martori şi alte dovezi, care (cu tot secretul) se află în public, provoacă scan­daluri ce ating fiinţe nevinovate şi mai ales, pun soţii în situaţia de a nu se mai putea împăca în viitor. Judecători cu zeci de ani de experienţă pot afirma că cu procedura actuală este foarte greu de stabilit într’un proces­ de divorţ care din cei doi soţi ar fi cel vinovat, ţinând seamă mai ales de puterea de d­isimulaţie cu care natura a înzestrat pe cea mai­gin­oa­să dintre făpturile ei. Numai trăind zilnic cu soţii în­tr’o casă, s’ar putea şti (şi încă!) care d­in doi este cel vinovat. Prohibirea divorţului de unele dogme religioase nu poate fi considerată ca un serios obsta­col la admiterea acestei institu­­ţiuni. O astfel de oprire contra­zice chiar legile firii, care nu admit ca procrearea să fie opera a doi duşmani. Şi-ar voi cine poate spune care ar fi, în această pri­vinţă, voinţa lui Dumnezeu? Unde este adevărul şi, — mai ales, — care este dl ? Aproape toată lumea crede­­ nepotrivirea de caracter ar unul din motivele pentru cai legea noastră îngăduie divorţ. Aceasta pentru că oricine știe c este o adevărată pacoste casm­ia între doi soţi având caractere a­tât de opuse, care îi fac să s certe la fiecare clipă. Or, în realitate, legiuitori nostru nu admite nepotrivirea e caracter ca motiv de divorţ, de­cât atunci când această nepotri­vire are drept urmare insuli sau loviri. Consecinţa acest­ lacune este că între oamenii de­licaţi, cari, deşi au caractere o­puse, nu recurg la violenţe ,i limbaj sau de fapt, căsătoria n ar putea fi desfăcută. Şi tocmi astfel de soţi sunt cei cari sufer mai mult! Li se face o mare ne­dreptate, silindu-i să recurgă­­ scrisori insultătoare de comple­zenţă (dacă pot fi numite astfel dictate de avocaţi, spre a pute obţine divorţul, deşi în suflete lor simt revolta în contra une astfel de procedee, după car rămân urme supărătoare în ar­hivele tribunalelor. Astfel cum este alcătuită ac­tual această instituţie a divorţu­lui, după părerea noastră nu poate fi privită decât ca o con­strucţie artificială şi desuetă menţinută fără nici o reparaţie din timpurile în care împăraţii Napoleon, pentru raţiuni de sta (poate şi altele!) îşi presate* despărţirea lui de­­Tosefina de Beauharnais. CRONICA JURIDICĂ Instituţia divorţului Ce este şi cum ar trebui sa fie de EUGEN PETIT consilier la Curtea de casaţie

Next