Universul - Provincie, februarie 1945 (Anul 62, nr. 23-46)

1945-02-01 / nr. 23

C& 1­3 OPERAȚIILE DE PE FRONTURILE DE LUPTĂ ARMATA A TREIA AMERICANĂ A PĂTRUNS IN GERMANIA Paris, 29 (Rador). — După c­’.iu anunţă un corespondent de război pe lângă armata a III-a americană, trupe americane şi-au deschis drum­­uri peste râul Our în Germania în două locuri, în vecinătatea localităţii Ober­hausen, la 12 kilometri spre sud de Saint-Vith. Rezistenţa germanii a fost în­verşunată. Pentru prima dată, pe frontul armatei a III-a sunt semne si­gure că germanii retrag trupe de pe acest front, trim­iţându-le spre răsărit, probabil pe frontul rus. ❖ Paris. 29 (Rador). — După cum anunţă un corespondent pe lângă cartierul general aliat al forţelor expediţionare, o divizie din armata I-a americană a îna­intat Luni 2 kilometri, ajungând în cartierele mărginaşe ale ora­şului Bull­ingen, localitate situa­tă la 15 kilometri spre est de Starmedy. La 1, kilometri mai spre sud, alte trupe au înaintat circa 3 ki­lometri, pr­ntr'un teren împădu­rit. LA PERIFERIA ORAŞULUI COLMAR Paris, 29 (Rador). — Cores­pondentul special al agenţiei Reuter pe lângă grupul şase de armate de pe frontul Binelui comunică: Trupele armatei întâia france­ze, de sub comanda generalului Dei,Ittre de Tassigny au ajuns lt mai puţin de un kilometru de periferia nord-estici al oraşului Colmar. In acel­aş­i mp, forţele fran­ceze s- apropo­­instant de ca­nalul Rin-Ren, pentru a tăia forţele germane din coridorul ce merge dea lungul canalului la nord de S­trassbourg. COMUNICATUL MARELUI CARTIER AL GENERALULUI EISENHOWER Pant. 29 (Rador). — Comu­­nicatul dat de cartierul general al generalului Eisenhower, co­mandantul suprem al forţelor expediţionare aliate, anunţă: Forţele aliate au dat un atac în regiunea de la nord-est de Saint Vith. Întâmpinând o re­zistenţă uşoară sau moderată. Ara ocupat localităţile Hepscheid şi Heppenbach. S-au mai realizat câştiguri la est de Arableve şi spre platoul situat la 8 km. sud­­est de Saint Vith. La sud-vest de Saint Vith, am scos pe ina­mic din Gruflange. Mai departe spre sud-est, u­­nităţile noastre au Înaintat până în apropiere de Bracht, după ce au înlăturat minele puse de ina­mic, la vest de oraş. La nord-est de Weiswampach, am Înaintat până la o milă de râul Oure, iar patrulele noastre au ajuns la Kaleorn (8 km. nord­­est de Olerveux). Localitatea Munshausen, la sud-est de Cler­­vaux, este în mâinile noastre. In regiunea Founalles, la nord vest de Via­den, unităţile noa­stre au ocupat Vahlhausen şi Weiler, atingând totodată platoul situat la nord-est de Weiler. In regiunea de la sud-est de traatac inamic în apropiere de tratat inamic In apropiere de Sinz, începând din regiunea Sarre­bruecken, peste Vosgii Inferiori şi in Alsacia de nord. acalmia continuă. Operaţiunile au fost împiedecate de ninsori mari.­­ La nord-est de Calmar, forţele­­ noastre au ajuns la canalul Col­mar. La marginea sudică a sec­torului Calmar, am realizat noul­­ câştiguri limitate. Avioane de vânătoare au a­ta­ , pat pas poziţii de mortiere la sud-­­ vest de Meeuwen şi un punct­­ fortificat la sud-est de Nijmegen.­­ Bombardiere de vânătoare au a­­tacat comunicaţiile din Olanda­­ şi din nord-vestul Germaniei. ] Liniile ferate au fost tăiate In­­ regiunea Utrecht-Deventer, pre-­­ cum şi la nord-vest de Rheine. 4 In nordul şl nord-estul ţinutului Ruhr, ai fost atacate deponii de­­ locomotive şl deposite de mate­rial rulant. Bombardiere grele escortate au atacat. In formaţiuni puter-­­ nice două uzine de benzol, In apropiere de Dortmund, precum şi podurile de peste Rin din re­giunile Duisburg şi OioMa, îm­preună cu gările flit. aceleaşi re- 1 giuni­­ ( Bombardiere mijlocii şi uşoare I escortate au atacat poduri de­­ cale ferată la Remagen, Sinsig, ( * Eîter fl Kaiserlaistemt, precum şi centrele de comunicaţii Mayen­­ şi Wengarohr. Noaptea trecută, bombardiere grele au acţionat în formaţiuni­­ puternice deasupra Germaniei,­­ având ca obiective principale co­municaţiile feroviare din apro­piere de Stuttgart. A fost bom­bardat şi Berlinul. COMUNICATUL CARTIERULUI GENERAL ALIAT AL FORŢELOR DIN MEDITERANA Roma, 29 (Rad­or). — Comu­nicatul dat de cartierul general al forţelor aliate din Meditera­­na anunţă: Grupul 15 de armate. — In ciuda condiţiilor atmosferice foarte rele, patrulele au fost ia­răşi active atât pe frontul arma­tei a cincea, cât şi pe frontul ar­matei a opta. Frontul aerian. — Bombardie­re mijlocii, bombardiere de vâ­nătoare şi avioane de luptă ale aviaţiei tactice şi-au desfăşurat ori activitatea împotriva comu­nicaţiilor şi liniilor de aprovi­zionare inamice din Italia de nord. Bombardiere mijlocii au atacat podurile de cale ferată din regiunea Brenner. Bombar­dierele de vânătoare şi avioane­le de luptă au atacat podurile de cale ferată și depozite de ma­terial rulant, provocând tăierea liniilor ferate în numeroase puncte, în valea Fadului Docurile de la Genua şi fabri­ca de la Mossa au fost deaseme­­nea atacate cu succes. Forţele aeriene din Balcani au atacat depozite de muniţii şi clă­diri militare în insula Melos. Vremea neprielnică a Împiede­cat considerat­ operaţiunile ao-Lipsesc două dintre avioanele noastre. Aviaţia aliată din Med­erana a executat MO de ac­tei la ina­mic. C­HICAM GENERALULUI MAC ARTHUR Pearl Harbour, 29 (Rador). «— Comunicatul dat de marele car­tier al generalului MacArthur din sud-vestul Pacificului anunţă că oraşul Rosario de pe insula Luzon a fost cucerit de trupele americane. In clipa de faţă, aceste trupe înaintează dincolo de Rosario în direcţia imui important nod ru­tier. Japonezii din acest sector au fost din punct de vedere practic eliminaţi. Pe de altă parte, trupele ame­ricane care au cucerit oraşul An­geles au luat Duminică cu asalt localitatea Mexico, important nod rutier la 6 km. depărtare de San insulă la I divizii. Fernando. Ocupând aerodromul americanii au făcut o de război. In secolull de sud-est, ameri­canii hărţuise în lupte înverşu­nate poziţiile japoneze aflate din­colo de oraşul San Manuel Aviaţia a bombardat apărările de coastă japoneze din Corregi­­dar şi baza navală de la Davite. ♦ Londra, 29 (Rador). — Rădic Tokio a anunțat Luni că Încă două divizii americane au debar­cat pe insula Luzon, ridicând forța americană debarcată pe Clark, pm6. ULTIMELE INFORMAŢII INTERNE . Ministerul muncii a dat Du­­­­mini­că seara la Cercul Militar o­­ recepţie în onoarea delegaţilor , români şi străini la congresul sindicatelor. Au luat parte mem­brii guvernului în frunte cu dr . general adj. N. Rădiscu, preşe­dintele consiliului de miniştri şi­­ un mare număr de invitaţi. • D. I. V. Săndulescu a fost nu­mit consilier economic la ministe­rul producţiei de război. • D. St. Voitec, ministrul edu­­i­­­caţiei, a obţinut un fond de 60 mi­­i­lioane lei din care se vor acorda :­ 1 burse studenţilor. • Zilele acestea va apare deci­­ziunea prin care d-nii loan David­­ şi Demanstene Poulopol, consilieri la Curtea de Apel, sunt delegaţi secretar­ generali la Ministerul ■ Justiţiei In locul d-lor consilieri Traian Broşteanu şi G Bărgăoa- ■ nu, care au fost înaintaţi consilieri la înalta Curte de Casaţie. EXTERNE • S’a anunţat constituirea unor tribunale care vor judica pe cola­boraţionişti. Printre aceştia sunt cuprinşi oamenii politici care au deţinut­­ portofoliul vreunui departament în­­ timpul ocupaţiei germane (Aignfte­r • Pentru eminente merite în desvoltarea teatrală sovietică nu cu prilejul celei de a 30-a aniversări a teatrului Kamerny din Moscova, artistul poporului RSFSR, Alexan­dru Tairov, a fost decorat c cu or­dinul Lenin, iar 7 artişti şi regi­zori au fost decoraţi cu ordinul „Drapelul Roşu al muncii”. Au mai fost acordate titluri de artist de merit mai multor actori ai acestui teatru. (Rador). • Intr'o emisiune militară a posturilor germane de radio s’a a­­nunţat că dr. Spielh­ngen, prima­rul oraşului Breslau, a fost execu­tat eu­ pentru „laşitate în faţa datoriei”. Execuţia a fost făcuta în faţa primăriei de către un pluton de oameni din Volkssturm. (Rador). • înotătorul peruvian Daniel Carpio a bă­ut toate recordurile anterioare, înotând în fluviul La Plata de la Colonia (Uruguay) până la Pun­ta Lara (Argentina) în 22 de ore şi 52 de minute. (Rador). • In cursul reuniunii politice a conferinţei anuale a federaţiei sio­niste din Marea Britanie şi Irlan­da. d. Beri Locker, membru în co­mitetul executiv al organizaţia­ sio­niste, a declarat că numărul evrei­lor din Europa a fost redus de la 6 milioane la un milion, în afară t­e m W** ft** 4 UNIVERSUS 3 Mareşalul Stalin anunţă cucerirea oraşelor Memeî, Poprad şi Novi-Targ din Cehoslovacia precum şi pătrunderea armatelor sovietice in Pomerania Moscova, 29 (Rador). — Intr’un al doilea ordin de zi dat în cursiuil serii de Duminică, mareşalul Sta­lin anunţă că o nouă ofensivă a fost dezlănţuită în regiunea bal­tică şi că oraşul Memel (Klaipe­da) a fost cucerit de trupele so­­vietice. Lituania a fost complet elibe­rată de germani. Corespondentul agenţiei „Reu­ter" precizează că Memel se află la 98 de km. nord de Koenigs­­berg. Se pare că această nouă ofen­sivă are de scop lichidarea gru­pului german de la Liban. Noua înaintare a generalului Bagramyan arată că armata ro­șie dă lovituri în partea de sud a acestui port de la Marea Bal­tică, care poate servi­­ la retrage­rea germanilor. Este vorba de grupul de germani ce a mai ră­mas din grupul de armată Schoer­­ner din zona baltică, ale cărui legături terestre cu spatele au fost tăiate pe uscat de mai multe liint. ♦ Moscova, 29 (Rador). — Intr’un al treilea ordin de zi dat în cursul serii de Duminică, mare­şalul Stalin anunţă că trupele sovietice au cucerit oraşul Po­prad, mare centru administrativ din Cehoslovacia. Corespondentul agenţiei „Reu­ter“ precizează că oraşul Po­prad, de pe răul cu acelaşi nume, se află la 125 kilometri sud de Cracovia şi la 23 kilometri sud de graniţa dintre Eio­acia şi Po­lonia. Oraşul este într-o vale în­conjurată de câteva din cele înalte piscuri din Carpaţi, printre care Tatra Mare şi Tatra Mică. Pentru a cuceri oraşul, forţele centrale ale generalului Petrov au trebuit să-şi croiască drum prin­­tr-o regiune dintre cele mai săl­batece din Europa, în plin miez de iarnă. ❖ Moscova, 29 (Rador). ■— X Un ordin de zi dat de mareşalul Stalin şi adresat generalului de armată Petrov, comandantul frontului 4 ucrainean, şi şefului său de stat major, generalul-lo­­cotenent Korjenevici, spune prin­tre altele : Astăzi, 29 ianuarie, trupele de pe cel de al 4-lea front ucrai­nean, continuând ofensiva în condiţii grele de teren, prin re­giuni muntoase şi împădurite din Carpaţi, au cucerit localitatea Novi-Targ, important centru de fortificaţii şi punct de sprijin inamic fortificat. ❖ Moscova 29 (Rador). — Un al doilea ordin de zi, dat de mare­şalul Stalin, este adresat mare­şalului .Iukov, comandantul fron­tului I bielorus, şi şefului său de stat major, general-col­iei Ma­linin, şi spune printre a­cele ! Astăzi, 29 ianuarie, trupele de pe frontul I bielorus, desvoltând ofensiva lor încununată de suc­ces, au trecut frontiera germană la vest şi nord-vest de Poznan și au invadat Pomerania ger­mană. Trupele noastre au cucerit ora­șele Schonlanke, Lucaskreuz, Woldenberg și Driesen, puter­nice puncte de sprijin inamice. Armata mareşalului Jukov înaintează dealungul şoselei Poznan-Berlin Moscova, 29 (Rador). — După cum anunţă corespon­dentul agenţiei „Reuter", deşi la Moscova nu s'a de­clarat oficial, se crede că grupul central al armatelor mareşalihd Jurcev înaintea­ză spre vest, dealungul şo­selei pentru automobile Poznan-Berlin, Londra, 29 (Rador). — Agenţia germană „Transocean" anunţă Luni noaptea că oraşul Kreuz din provincia Brandenburg a fost e­­vacuat şi liniile germane au fost retrase. Agenţia „Reuter“ subliniază că acest oraş este situat pe calea ferată care duce direct către Berlin. ÎNCERCUIREA ORAŞULUI SCHNEIDEMUHL Londra, 29 (Rador).­­ Agenţia germani „Transocean“, prin pur­tătorul său de cuvânt militar, a anunţat Luni că oraş al Schneide­­rmihl, important nod de comuni­caţii, situat la 8 km. în interiorul Germaniei şi la circa 200 km. spre nord-est de Berlin, a fost uncer­­cuit. Schneidemuhl se află situat pe linia ferată principală Berlin. Danzii care actualmente se pare că a fost tăiată de forţele ma­reşalului Jukov. Pierderea aces­tui nod de comunicaţii răpeşte germanilor cea mai bună legă­tură cu forţele lor din Danzig Agenţia „Reuter“ precizează că și din coridorul polonez. CENTUL KOENIGSBE­RGULUI BOMBARDAT DE ARTILERIA SOVIETICĂ Londra, 29 (Rador). — După cum retransmite agenţia „Reu­ter“, corespondentul de război al postului de radio german a trans­mis următoarea ştire din oraşul Koenigsberg, actualmente încer­cuit de trupele sovietice: „Artileria grea sovietică bom­bardează centrul oraşului. Koe­­nigsbergul a devenit un oraş în care nu mai poţi dormi. Proec­­tilele explodează în clădiri. Cerul este roşu înspre răsărit din cauza incendiilor. Nici unul din oamenii chemaţi să apere acest centru de rezistenţă nu a mai închis ochii de o săptămână. Femeile, bătrâ­nii şi bolnavii se află adăpostiţi în pivniţe". «♦ Moscova, 29 (Rador). — Se anunţă oficial că armata roşie se găseşte la mai pu­ţin de 3 kilometri de Koe­niosbera. ” COMUNICATUL MILITAR SOVIETIC Moscova, 29 (Rador). — Comu­nicatul militar sovietic dat de Biroul de Informny.mni, asupra operaţiilor din ziua de 28 Ianua­­rie are următorul cuprins: Trupele de pe primul front din Baltica, deslănţuind ofensiva în ziua de 28 Ianuarie, au cucerit oraşul Klaipeda (Memel) din Le­tonia, important port de pe ma­lul Mării Baltice şi puternic punct de rezistenţă fortificat al inamicului. In felul acesta, în­treaga Letonie sovietică a fost curăţ­­ă de cotropitorii germani. In Prusia Orientală, trupele noastre, continuându-şi ofensiva, au ocupat oraşele Sensburg şi Bisch­ofeburg, precum şi prin lupte au ocupat peste alte 150 de localităţi, printre care Darm­­nen, Keiben, Trutenau, Guten­feld, Wikkboled, Wernsdorf, Wittenberg, Multhausen, Absch­wangen, Grosschenau, Denhof­­stadt, Körnen, Schenfries, Wei­senburg, Zeeghemste®, Laagen­dorf, Boroven, Ribben şi Bim­uni. Simultan, la nord-vest de o­­raşul Allenstein, trupele sovie­tice au respins toate atacurile infanteriei şi tancurilor inamice, provocându-i acestuia mari pier­deri de oameni şi materiale de război Spre sud de oraşul Graudens, trupele noastre au curăţit de forţele inamice malul estic al fluviului Vistula şi au ocupat o­­raşul Kulm şi localităţile Nop­­sas şi Bohrenthal. In regiunea Thorn, trupele noastre au continuat luptele pentru nimicirea garnizoanei încercuite. La nord şi nord-vest de oraşul Bromberg, trupele noastre, continuându-şi înainta­rea, au ocupat oraşele Krone, Temnolno (Tempelsburg), Mroc­­zen, Lobsen şi au cucerit dease­­meni alte peste 200 de localităţi. La nord şi sud-est de oraşul Poznan, trupele de pe primul bmM Mtfacaa M «Kttfti o«««to ^ ... Czarnikau, Opalenica, Pirne, Dretz, Veleibovo, Cost­ea, Schmi­­ghel şi peste alte 400 de loca­lităţi. Totdeodată trupele de pe acest front au dat lupte pentru nimicirea garnizoanei oraşului Poznan. La nord şi nord-vest de ora­şul Kalisz, trupele sovietice au cucerit, pe teritoriul Poloniei, următoarele oraşe: Gostoni, Lis­­sa (Lesno) şi Ponetz. Trupele de pe primul front u­­crainean au ocupat, printrun a­­tac frontal, oraşul Katowice, centru industrial al regiunii car­bonifere Domtorovo. Deasemeni au fost cucerite oraşele Iesno­­wicze şi Koenigshütte, iar In Si­­lezia a fo­st ocupat oraşul Beu­­then. Astfel, regiunea carboni­feră Dombrovo şi sudul Sileziei Superioare au fost curăţite de inamic. Armatele de pe cel de al 4-lea front ucrainean, continuându-şi ofensiva în ziua de 28 ianuarie, au ocupat în Cehoslovacia ora­şul Popra­d, centru administra­tiv şi important nod de comu­nicaţii al inamicului. Au mai fost deasemeni ocupate prin lupte oraşele Spisk­uBela, Ko­­marck şi localităţile Slovenska- Ves, Buhovţe şi Velikaia-Dom­­niţa. La Budapesta, continuă lup­tele pentru lichidarea garnizoa­nei inamice încercuite. In cursul acestor lup­te, trupele noastre au cucerit 3,2 blocuri de case. La sud-vest de Budapesta, forţele noastre au dat mai multe con­­tra-atacuri în urma cărora po­ziţiile noastre au fost ameliorate. In iua de 27 ianuarie, trupele noastre de pe toate fronturile au avariat sau distrus 140 de tancuri germane, dintre care 33 la sud­­vest de Budapesta. In lupte aeriene sau de arti­leria anti-aeriană au fost dobo­rî­te 18 avioane inamice. '•­­­i regentâ in iugoslavia Londra 29 (Radar). — Primul mi­nistru iugoslav Sil­bășici a înmânat Regelui Petru demisia guvernului. Regele Petru a primit demisia și a însărcinat pe d. Subasici cu for­marea noului guvern. Londra 29 (Radar). — In legă­tură cu demisia guvernului iugo­slav Subacici, departamentul iu­goslav al informaţiilor mai anunţă că Regele Petru a semnat decla­raţia referitoare la trecerea pute­rilor sale regale asupra unui con­siliu de regenţă, până când Adu­narea Constituantă va lua o hotă­­rîre. Guvernul a fost pe deplin de acord. Noul guvern este compus din ur­mătorii membri: Ivan Subacici, prim ministru, ministru de afaceri străine şi mi­nistru al războiului; Drago Marusiei, ministru al co­municaţiilor, al justiţiei şi al edu­caţiei; Sava Kosanovici, ministru al in­ternelor, al sănătăţii şi al asigu­rărilor sociale şi al lucrărilor pu­blice; Jura Sui­ret, ministru al finan­ţelor, al Industriei şi al poştei şi telegrafului; Sreten Vukosavlievici, ministru al agriculturii, al aprovizionării şi al pădurilor şi minelor. Se crede că guvernul va pleca în câteva zile în Iugoslavia. Declaraţia mai spune că misiu­nea acestui guvern este punerea in practică a acordului încheiat cu comitetul de eliberare naţională. Guvernul este aproape neschim­bat; numai ministerul de război, care era deţinut de generalul Ristici, este deţinut acum du d. Subash­i cuaiwuu In Hisutele Luzon, triple americane se îndreaptă spre Malta Per Harbour, 80 (Rador). — Comunicatul dat de marele cartier al generalului MacArthur din sud­­vestul Pacificului ara urmiătorul cuprins : In insula Luzon, trupele ameri­cane au cucerit orașul San Fer­nando, pe șoseaua ce duce spre Manilla. San Fernando se află la 5 km. depărtare de oraşul Mexico, a cărui cucerire a fost anunţată Luni. Americani se află acum la mai puţin de 10 km. depărtare de la­ Pierderile japoneze în campania din Luzon sunt de peste 25.000 de oameni. Pierderile de echipament de război şi de provizii ale inami­cului sunt înspăimântătoare. Efectul de surpriză pe care l-a provocat debarcarea noastră In spatele inamicului şi dezorganiza­rea completă a forţelor sale ce a urmat şi care l-a silit să lupte In grupuri izolate într’o regiune re­lativ deschisă, a făcut ca trupele americane să aibă pier­deri mici, aproape fără precedent. REVENDICĂRILE FRANCEZE VILEVANT Londra 28 (Rador). — Genera­­­lul-maior Spears, fost ministru al Angliei în Siria şi Liban, se referă intr’un articol din Sundai Express la declaraţia făcută de generalul de Gaulle în cursul ultimei confe­rinţe de presă la Paris, după care Franţa are in Siria şi Liban „o poziţie preponderantă­ pe care ea vrea să şi-o păstreze’’. In comentariil său, generalul­­maior Spears declară: „Generalul de Gaulle a lăsat impresia că el nu ar putea să discute tratatul de alianţă anglo-francez dacă nu ob­ţine satisfacţie pentru revendică­rile franceze în Levant. Cu alte cuvinte, noi nu putem obţine ali­anţa cu Franţa dacă nu îi dăm mână liberă să revendice Siria şi Libanul, lucru pe care ambele ţări 11 resping in mod energic. Eu nu cred că poporul englez va accepta, ca acea garanţie solemnă de independenţă pe care noi am dat-o Siriei şi Libanului să fie cal­­cată în picioare chiar când ar fi vorba de o alianţă cu Franţa”. In încheere, generalul Spears afirmă că este greu să se creadă că generalul de Gaullle „înţelege independenţa Siriei şi Libanului ca o realitate atunci când el refuză să dea în mâinile Statului controlul propriilor sale armate, control promis în 1941”._______________ CELE DIN URMĂ ȘTIRI *—■ iiiiiiiiiiiiiiiii­ii—I limn lln■■lll■llll■ll■ll■ll■■■llw^ Trupele sovietice au năvălit in Pomerania germană ocupând importante oraşe Cucerirea a peste 100 de Moscova, 30 (Rador). —« Bi­roul sovietic de informaţiuni transmite următorul comunicat cu privire la operaţiunile din ziua de 29 Ianuarie. In cursul zilei de 28 Ianuarie, în Prusia Orientală trupele noa­stre au cucerit peste 100 de lo­calităţi, printre cari marile lo­calităţi Lapban, Mollenen, Sied­ling la 8 km. nord-vest de Koe­nigsberg, Ludwigswaide, Aiten­­berg la 4 km. sud de Koenig­sberg, Mansfeld, Tarau, Schrom­­genen, Stolzenfeld, Gross-Lang­­waide, Stummnebel, Ressel, Gie­­seben precum şi gările Laptau, Gross-Raum, Nesselbek, Schrom­­­benen şi ResseL In acelaş timp, la nord-vest de Ailenstein, trupele noastre au respins atacurile unor forţe mari de infanterie şi de care blindate inamice, care încercau să-şi croiască un drum spre vest. In cursul zilei de 28 ianuarie, trupele de pe cel de-al treiea front bielorus au capturat 130 de avioane, 136 tunuri, 270 auto­vehicule şi au făcut prizonieri mai mult de 1300 de ofiţeri şi soldaţi germani. In regiunea oraşului Thorn au continuat luptele pentru lichi­darea unităţilor inamice încer­­cuite în oraş. La nord şi la nord-vest de o­­raşul Bydgosacz (Bromberg) tru­pele noastre şi-au continuat o­­fensiva lor, ocupând oraşul Fandsburg şi luând cu asalt alte 60 de localităţi, printre care ma­rile localităţi Briesen, Paust şi Kemirovo. Trupele de pe cel dintâi front bielorus, dezvoltându-şi ofensiva lor victorioasă au trecut graniţa Germaniei la vest şi la nordvest de Poznan şi au năvălit în Po­merania germană luând cu asalt in ziua de 29 Ianuarie oraşele avioane inamice, anari localităţi in Prusia Suhoeniike, Lukatz-Krez, Wal­­denbrg şi Driesen, importante noduri de comunicaţii şi puter­nice puncte de sprijin ale apă­rării germane. Ele au ocupat pe teritoriul Pomeraniei germane peste 150 de alte localităţi. In acelaş timp trupele acestui front au ocupat pe teritoriul po­lonez oraşele Zirke, Birnbaum, Neustadt, Neu-Tomische, Deut­schen, Wolstyn şi peste alte 400 localităţi. In regiunea oraşului Poznan, trupele noastre au continuat luptele pentru lichidarea garni­zoanei inamice care este încer­cuită. La sudvest şi la vest de Kato­wice, trupele noastre au ocupat în cursul ofensivei peste 70 de localităţi printre care marile lo­calităţi Schoenwalid, Knurov, Bw­­jakow, Wyry, Kobla, Wolau, Ka­­nev, Bostvima, Koay, Lipnik şi Porombka. Trupele de pe cel de-al patru­lea front ucrainean, continuân­du-şi şi in ziua de 29 ianuarie ofensiva print un teren muntos şi împădurit din Carpaţi au cu­cerit oraşul Novy Târg, un im­portant centru de comunicaţii şi un puternic punct de sprijin al inamicului. Ele au ocupat şi alte 100 de localităţi, printre care ma­rile localităţi Brmanov, Sidzina, Spytkovice, Czsrny, Dunace, Zbolyar şi­­Shunyava. La Budapesta, trupele noastre continuă luptele pentru nimici­­rea garnizoanei inamice încer­cuită în partea de vest a oraşu­lui, la Buda şi au ocupat 32 de locuri de case. In cursul zilei de 28 ianuarie, pe toate fronturile, trupele noas­tre au distrus sau au scos din luptă 203 care blindate germane. In lupte aeriene şi de artileria antiaeriană au fost doborite 116 + Inginer Ioan şi Christina Cantacuzino cu copiii, Doc­tor Alexandru şi Mariana Cantacuzino cu fiul, Maria Balş, Ioana Balş, Sevastia Carp, Constanţa Cantacuzino, familiile Balş, Marinescu, Ressel, Carp Sturdza, Miclescu, Soutzo, Ghica şi facsimile înrudite cu adâncă durere fac cunoscut încetarea din viaţă în ziua de 29 Ianuarie a scumpei lor ELENA PROF. DR. I. CANTACUZINO născută BALŞ Serviciul religios azi Marţi 30 Ianuarie ora 3 după masă in Bi­serica AmzeL 170 Eforia Spitalelor Civile a­­duce la cunoştinţă cu a­­dâncă părere de rău să­vârşirea din viaţă a Doem-+ nei ELENA PROF. DR. I. CANTACUZINO soţia fostului ei Efor Prof. Dr. I. Cantacuzino şi mama Eforului ei Dr. Al. Cantacuzino. 117 . In veci nemângâiaţi: Viţa EHrb soţie, Locotenent Costel Ra­ji­coţeanu frate, Vasile şi­­ Costilcă Ionescu unchi, fa­milia Gego şi Dinculescu enunţă cu dorire moartea CĂPITANULUI Ion Gr. Racoteanu (NELU) din Divizia „Tudor Vladimirescu” decedat eroic pe câmpul de luptă, înmormântarea va avea loc la Cimitirul Militar Ghencea Marţi 80 ianuarie a. c. ora 15. 1­0 Cu tot mai nemângâiată durere, familia CoL Magistrat D. Răşcanu aminteşte celor care l-au iubit şi preţuit. Împlinirea a nouă luni de la jertfa eroică a scumpului lor LOCOTENENT Radu D. Răşcanu din artileria de gardă Slujba religioasă pentru pome­nirea sufletului său. şi al camara­zilor de regiment căzuţi odată cu el s’a oficiat Sâmbătă 27 c. la bis. ViBariom. 70 l«HHIIIBHHIllf HI 11 ................. 5 Doamna Lyse Smarandescu — Domnul­ui Doamna Dim, Ghimia­­mila —mulţumesc pe această cale, tuturor acelora cari prin prezenţa lor, sau prin flori, scrisori şi tele­grame — au luat parte la marea durere, ce au suferit — prin pier­derea prea iubitului lor soţ şi pă­rinte PROFESOR ARHITECT Paul Smarandescu + In veci nemângâiaţi: Ni­culae şi Ioana părinţi, 31 că Ştefan şi Aneta fraţi. Ju­­necaţi în lacrimi anunţă rudele şi prieteni Încetarea din viaţă a scumpului tor SOLDAT Popa Dumitru de 22 ani din Regi. 4 Dorobanţi căzut la datorie In luptele din Munţii Tatra. 112 + Adânc Îndureraţi Iulie A­­VTSun mamă, Horia, Anets şi G. Micu Delabăseşti ne­pot, soră şi cumnat, inginer Lazăr Avram şi Elena Pop frate şi soră, împreună cu toate rudele, cu nemărginită durere enunţă moaştea dragului lor SERGENT NICOLAE ADAM Funcţionar la secţia­­ L. S. Brad Mort ca un erou pentru Ardealul milenar românesc. 6161 Familiile General Profesor Doc­tor Mii­hăilescu, General adjutant Grigorescu, Inginer Inspector Ge­neral Grigorescu, Romulus Gri­­gorescu, Colonel Lipan, Doctor A­­thanasiu, Doctor Goştea, Doctor Grigorescu Decebal, Nana Grigo­­rescu, mulţumesc călduros Liceu­lui de fete Regina Maria, presei, rudelor, prietenilor şi cunoscuţilor care au luait parte şi au manifes­tat atâtea Înalte sentimente cu o­­cazia morţii mamei, bunicii şi străbunicii lor Eleonora ş­l Grigorescu Arap 79 Emilia Şt. Popescu, soţie, cu a­­celaşi nesfârşită durere anunţă că parastasul de 9 luni pentru odihna sufletului lui Ştefan Popescu fost Director General al Contabi­lităţii Ministerului Cultelor şi Artelor se va oficia Marţi 30 Ianuarie 1945 orele 10, la Biserica Mavrogheni- Monetăriei. 65 Familiile: avocat George Cris­­tescu, avocat Costel Brătuianu. Ion Beleş, Lucreţia Roger Chérel, împreunnă cu copiii, cu aceeaşi ne­mărginită durere, anunţă paras­tasul de un an al scumpei şi ne­uitatei lor Mame, Sultana D. Brătuianu care va avea loc Miercuri 31 Ia­nuarie a. c. ora 10 jumătate dimi­neaţa în Sft. Biserică Răzvan din stradela Răzvan, prin Calea Mo­şilor nr. 45—47, aperi la cimitirul Bellu şi Pâinea zilnică. 41 . Adânc îndureraţi Floarea soţie, Alexandru Dumitres­­cu frate, fiice, gin­eri, ne­poţi şi nepoate, anunţă în­cetarea din viaţă a celui ca a fost dragul nostru Dinu Dumitrescu 65 ani înmormântarea va avea loc azi 30 Ianuarie 1945 la cimitirul Bellu. era 3.30. 107 «WRM1MH3-------------­+ Monodora fiică, Iosefîna şi Petre Chilian părinţi, Ele­na Chilian soră, Aurora Eremi soacră Lily Dimi­­trîevici cumnată şi familiile Înru­dite, au nemărginita durere a adu­ce la cunoştinţă Încetarea din via­ţă a neuitatei lor Margareta Rădutescu în vârstă de 24 ani decedată la 27 Ianuarie 1945 după o lungă şi grea suferinţă, înmormântarea va avea loc la Cimitirul Militar Ghencea. Marţi 30 Ianuarie ora 15. 119 . Cu nemărginită durere Ni­­cu Vasilescu fiu şi familiile înrudite, anunţă încetarea du­­n viaţă a scumpei lor mamă, soră, cumnată şi mătuse. Mam­a Vasilescu Rămăşiţele pământeşti se află în Capela Ci­mitirului Belu, înhu­marea făcându-se Miercuri 31 Ia­nuarie ! Neconsolaţi sufleteşte Gică, Bacuţă, Ionel, Noe fii, Eva soră, Lenuţa, Adela, Dudu­ia, Lenuţa nurori, Adriana, Sanda, Mielui nepoţi şi Mina gine­re, vestesc pierderea mult iubitei lor Zamfira S. Boghiceanu refugiată din Huşi şi decadată la Nucet-Dâmboviţa, unde va avea loc şi înmormântarea provizorie, în ziua de 30 Ianuarie 1948. 1­o­w? Adânc îndurerată, Nelly soţie cu micul Andrei, pă­­rinţi, socri, surori, fraţi, a­­nunţă încetarea din viaţă a scumpului lor LOCOTENENT REZERVA­­ DOCTOR I Petre Gh. Bubu Chirurg secundar decorat cu Steaua României, Co­roana României cu panglică de Virtute militară, Crucea Regina Maria, căzut la datorie la Miskolc. Marţi 16 Ianuarie Serviciul­­ religios se va oficia Duminică 4 Februarie in comuna Glâmbocel-Muscel. 91 . Profund îndureraţi: Con­­stantin Anastasie unchi, Aristide, Maria SL Ancuţa, frate cumnată şi nepoată precum şi familiile înrudite anun­ţă moartea scumpului şi bunului lor Constantin Antoniu­ (COSTEL) ► Elev sergent t. r. fost elev al Liceului Lazăr Buc. In vârstă de 21 ani Corpul depus în Capela Crema, tonului Cenuşa va fi incinerat Marţi 30 Ianuarie 1945 orele 14.30. 92 In ziua de 23 Ianuarie s’a stins din viaţă DIMITRIE CIOARIU Preşedinte onorar la înalta­­ Curte de Casaţie şi-l plâng îndureraţi :: Maria, so­­ţie, Eugenia Colonel Dimitriu şi Ana Cihodariu, surori; familiile: Dimitriu, Constantinescu, Vladi­mir Tudor, C. Vlad, Selina Ciho­­dariu, Victor Munteanu, G. Sofro­­ne ing. V. Burglaele, nepoţi şi rude. înhumarea Marţi 30 ianuariie a. c., ora 3 p. na., la Cimiitirul Belu, unde se află depus. 57 m,.-»i.iac3asa- -'.-.assfat . tftgdSSHH Doamna Alexandra Broad­water, Doamna Florica Grandpierre cu fiul, D-l Victor Suditu şi Doamna­­ Maria-Macdalina Colonel Drossu, au nemărginita durere de a anun­­­­ţa încetarea diai viaţă a bunului lor frate şi unchiu INGINER Vladimir Simu a cărui înmormântare la Tuferd (Teleorman) in cavoul familiei, va fi Marţi 30 Ianuarie 1915. 48 Fundaţia Anastase Stan» anunţă cu multă părere de rău încetarea din via­ţă, a nepreţuitului său membru In comitetul de conducere INGINER I Vladimír Sima care va fi Înmormântat la Tufeni (Teleorman) Marţi 30 Ianuarie 1945 49. Baagffiggmmii-u. ni——|f gis Dănuţ fiu, Ana Sglimbea «ffihn mamă, Octavian, Emil. El* M­aiia şi Emilia fraţi şi sup­­­rori, familiile Ing. Văsuţ, Avocat Oprescu, Ing- Buzdugan nepoţi şi nepoate, familia Mil­&Eid­­­escu, Maria şi Jean Alexandrescii socri precum şi familiile înrudite anunţă cu multă durere decesul fulgerător al scumpului kw­­, DOCTOR T Gheorghe Sglimbea Director Ministerul Sănătăţii, d«M curat cu mai multe ordine *1 Inmormântar­ea Miercuri 31 nuarie ora 15 Cimitirul Sf-ta V­neri, in capela căruia este­­*~"’ + Întristaţi: Pestin, soţ; Paul, fiu; Ileana şi Paraschiv Băb­­dulescu cu Petrică, Mo­­rio­ara şi Pet­re Bădiţă.T­­ţi­ cu Bebică Oiţa şi George Geor­­gescu cu Mitică, Constantin Stă­­nişteanu, frate surori, cumnaţi şi nepoţi ; Bălaşa Şi Ile Voiculescu, socrii, anunţă pierderea scumpei lor Steil­ana Far­van (PUICA) înmormântarea. Marţi 30 ianua­­rie 1945, ora 14, la cimitirul „Smâr­­m ” Vasile şi Mariana, fiu şi noră . Mioara şi col. C­­­oşman, fiică şi ginere, au nemărginita durere de a anunţa moartea iubitului lor tată şi socru Marin Dragomirescu de 74 ani a fost comerciant înhumarea. Marţi 30 ianuarie 1945, ora 15,30, în cimitirul Sf. Haralambie, in a cărui capelă se află depus corpul defunctului.6135 îndureraţi: Cleopatra şi Dumitru Anton cu copiii anunţă încetarea din via­ţă a iubitei Ica- Mamă şi­ Bunică ALEXANDRINA N. POPESCU înmormântarea va avea loc Marţi 30 Ianuarie ora 15 Cimitirul Sf-ta Vineri. 63 ■ Victor Bălăceacu soţ, im* K&fsm preună cu Tina şi Colo­nel N. Ştefă nescu-Gogu TM cumnată şi frate, au ma­rea durere a face cunoscut rude* lor şi prietenilor pierderea scum* pei lor I Elena V. Bălacescu decedată în ziua de 27 Ianuare 1945 la moşia sa „Zădăriciu-Vla*­ ca” unde se va oficia înhumarea care va avea loc în ziua de Marţi 30 Ianuarie a. c. orele 11. 58 E. Cu nemărginită durere că Egoy­nunţă moartea soţului şi tăticului lor drag Sofia so­­ţie şi Si­ndica firică. Zdrobite de durere vom străba­te drumul zilnic la mormântul tău şi-l vom stropi cu lacrimi de mare durere. Teodor Msistacan în etate de 40 ani înmormântarea va avea loc Marţi 30 Ianuarie 1945, orele 14 la Cimitirul Ghencea. 86­­ Maria soţie, Ica şi Profe­sor Emil Diaconu, Vasile şi Nataliţa copil precum şi familiile înrudite anunţă pierderea ticului lor bun şi drag Iacob Ciezer­i­u Slujba religioasă va avea loc Marţi 30 Ianuarie orele 13 30 la Biserica Pantelimon unde se află depus­ înmormântarea la cimitirul Ian­cu Nou Bălăneanu. 95 Ecaterina, soţie, Fl­orica şi Titu, copii, anunţă pierde­rea dragului lor GHEORGHE CONSTANTÎHESCU Pensionar C.A.M. înmormântarea are loc maic al Ianuarie, ora 16 la Cimitir Reînvierea.­­ 90­­ + + + 1 da”. Giurgiu. 6184 HITLER N A VORBIT LA 30 IANUARIE Şi nici n’au fost festivităţi in Germania Londra SC (Rador).­­ Arătând mai pe ocol că Hitler nu va vorbi la 30 Ianuarie, agenţia germană „Transocean” a declarat Luni noaptea : „In Germania nu vor avea Ioc festivităţi, avându-se în vedere gravitatea situaţiei. Se reaminteşte că Fuehrend nu a vorbit, cu acest prilej, nici în anul trecut. Mâine va fi o zi de luptă, aşa cum sunt toate zilele de acum”. Regentul Greciei ivită pe fruntaşă elasişti la „conferinţa de pace” Atena, 30 (Rador). — Arhiepis­­copull Damaschinos, Regentul Greciei, a trimis o notă frunta­şilor elasişti, d-nii Giogos San­tos, general Mandacas şi general Hadgimihailis, fixând propusa „conferinţă de pace” pentru Joi, 1 Februarie, la Atena. Nota roagă organzaţia să tri­mită numai trei reprezentanţi ca­re să includă pe fruntaşul comu­nist Stantos, secretarul general al partidului comunist şi membru al comitetului central al organi­zaţiei ELAS, şi pe d. Nitsos Parti­­salides secretarul general al co­mitetului central al organizaţiei EAM. La această conferinţă genera­lul Ser­aphis, comandantul su­prem al forţelor EL­AS, va putea lua parte în calitate de consilier militar.­­ CETATEA VATICAN­ULUI AMENINŢATĂ DE GREVA A 400 LUCRĂTORI Londra, 30 (Rador). — Cores­pondentul din Roma al lui Daily Telegraph anunţă : Cetatea Vaticanului este ame­ninţată de greva a 400 de lucră­tori, care au înce­put să se agite la urma amânării soluţionării uări salariile. Aceşti lucrători nu sunt cetă­ţeni ai Vaticanului, ci locuitori ai Romei, care trăesc în afara graniţelor Cetăţii Vaticanului. Dacă greva s’ar d­eslănţui, ea ar fi prima grevă Înregistrate în 5 P*

Next