Universul, mai 1950 (Anul 67, nr. 99-122)

1950-05-01 / nr. 99

1 MAI IN LUMEA ASUPRIRII CAPITALISTE BR (Din „Timpuri Noi") " Un ’timp, ce oamenii muncii din Juniunea Sovietică ţi ţările de 'democraţie populară se pregătesc să 'Sărbătorească 1 Mai prin în­­treceri socialiste, cinstind astfel realizările lor şi progresele înre­gistrate, frarii lor, din ţările în­feudate capitalismului, întâmpi­nă ziua solidarităţii internaţio­nale sub semnul luptei grele pentru drepturile lor vitale la pâine, pace şi libertate. Zdrobi­toarea superioritate a sistemului socialist nu mai este astăzi un se­cret pentru nimeni. Oricât ar în­cerca propaganda pusă în servi­ciul imperialismului să nege sau să ascundă realitatea, adevărul iese la lumină. "Desființarea ex-Economiștii burghezi asudă de zor în cabinetele lor capitonate pentru a da impresia măc­ar pe de departe a unei stări normale a lucrurilor. Din nefericire pentru ei, cârpelile lor statistice nu prea sunt pe placul stăpânilor lar, ca­pitaliştii monopolişti. Cusurul acestor lipituri cu pap este că şi oamenii ne­specialiş­ti pot afla adevărul sub străvezia şablata­­niei. Buletinul de statistică a ONU-lui a publicat de curând o mostră a­ acestei statistici. Din acest buletin lipsesc Statele Uni­te, Germania occidentală şi Ja­ponia. Dar alcătuitorii buletinu­lui, oricât de „experţi”­ nu pot ascunde adevărul. Chiar, aşa tru­cât, rezultatul este că producţia industrială a lumii capitalistei de la sfârşitul anului 1948, este într’o­ simţitoare scădere, cu 89/9­1?i timp de 9 luni de zile. Dece­ credeţi că s’a întocmit acest bu­letin fără Germania, Japonia, Statele Unite ? Pentrucă rezulta­tul total ar fi fost­ mult mai de­zastruos. Numai în Germania oc­cidentală în al treilea trimestru 1949, producţia industrială atin­gea, abia 85°Io din cifra din 1939. ÎTABLOUl REAL AL SITUA«­Tlfil DIN ŢĂRILE CAPI­TALISTE Nefericitele cârpeli ale statisti­­­câi oficiale sunt, în realitate, în­cercări disperate pentru at­nvu­­l­gar­ea dezastrului economiei ca­pitaliste. Inflaţia, este în creştere îngrijorătoare în ţările marshal­­lizate. Ministrul britanic de finanţe Stafford Cripps, prezentând pro­­ectul de buget pe 1950—1951, a recunoscut oficial că „tendinţa­ inflaţionistă constitue cel mai mare pericol în ce priveşte suc­cesul politicii externe britanice. In acelaş timp, el a adăugat că se va continua cu politica de în­gheţare a salariilor, cu reducerea până la 55 milioane lire sterline a subvenţiunilor pentru industria alimentară, şi, în fine, cu ridi­carea cheltuielilor militare până la 780 milioane lire. In Franţa, tendinţa inflaţio­nistă este şi mai îngrijorătoare. Maurice Thorez a arătat că din Aprilie 1947 până în Martie 1950 cantitatea de hârtie monedă a­­flată în circulaţie a crescut de la IDacă şomajul şi mizeria mas­­selor muncitoare­­ pot mări be­neficiile patronilor, în schimb capacitatea de luptă a masselor capătă proporţii uriaşe. Omul, lipsit de pâine şi ameninţat să fie întrebuinţat drept carne de tun într’un nou război, se îndâr­jeşte, pentru că îşi dă seama că lupta pentru pace este legată şi de revendicările lui materiale. Atunci regimul capitalist capătă forma lui cea mai odioasă, for­ma fasicistă de represiune. In Statele Unite, proectul de lege Muncit care,­­doi ani de zile n’a putut fi pus în aplicare din pri­cina împotrivirii opiniei publice, a trecut de curând prin comisia juridică a Senatului american. In virtutea acestui proiect, cetăţe­nii americani, bănuiţi de idei ploatării, munca pentru îmbună­tăţirea traiului, construirea so­cialismului şi a comunismului, iată ce explică succesele cres­cânde ale Uniunii Sovietice, iată ce determină avântul creator din ţările de democraţie popu­lară. E lesne­­de înţeles că întrece­rea dintre cele două sisteme nu poate fi câştigată decât de Uniu­nea Sovietică, pentru că, în timp ce energiile ţărilor capitaliste sunt sleite prin fabricarea arme­lor ucigaşe, Uniunea Sovietică îşi concentrează eforturile în ve­derea îmbunătăţirii condiţiilor de trai al celor ce muncesc. 800 miliarde la 1300 miliarde. In acelaş interval de timp, in­dicele oficial al preţurilor de vânzare cu amănuntul a crescut de la 837 la 1.922. Salariul real al muncitorilor şi funcţionarilor francezi a scăzut cu 50°lo faţă de 1938. Acelaş sa­lariu real a scăzut în Italia cu 2T%'o, în Germania occidentală cu 30%, în Anglia cu 7%. In acelaş timp, profiturile trusturi­lor americane sunt în creştere. In 1949 ele au crescut cu 7°/o în medie generală; unele, ca de pildă, „General Motors Corpora­tion“ au depăşit câştigurile cu SONO. Şomajul în statele capitaliste a depăşit cifra de 40 milioane, dacă ne-am gândi şi la familiile lor am obţine cifra de 150 mili­oane de oameni fără lucru şi muritori de foame, echivalentă cu populaţia din Anglia, Franţa, Italia, Belgia şi Olanda, progresiste, trebuie să treacă pe la Ministerul de Justiţie pentru a fi înregistraţi. Cei învinuiţi de „activitate subversivă” pot f­t fi condamnaţi până la 10 ani în­chisoare. Un sindicalist, cerând o sporire a salariului, riscă să fie aruncat pe cinci ani în în­­chisoare. Din ordinul imperialiştilor ame­­ricani, în Franţa s-a votat, o lege asemănătoare care a fost redac­tată de Renée Mayer şi votată in Cameră de către majoritatea gu­vernului americanizat. Nu e prima dată în istoria Franţei, când lovi­­turile de tip fascist începeau prin legi criminale. In 1894, ca să se ascundă opiniei publice scandalul Afacerii Panama, s’a propus o lege care ameninţa libertăţile republi­cane. Atunci a protestat Jauvris, Desen de Grant după cum, in 1921 o încercare de acelaş fel a ridicat glasurile auto­­rizate ale lui Anatole France şi Romain Rolland. Astăzi scandalul cu generalii afacerişti Mast şi Re­vers este acompaniat de legea criminală a lui Mayer „Să apărăm armata împotriva propagandei pentru pace” — este motivul ipo­crit al acestei legi. Nu propaganda pentru pace demoralizează armata, ci atitudinea fascistă şi incorectă a conducătorilor. Poporul francez se ridică împotriva generalilor es­croci şi cere încetarea războiului nedrept din Vietnian, tocmai pen­tru că ştie cine l-a pus la cale şi cui foloseşte.­­ In Italia, Scelba, folosind ace­leaşi izvoare fasciste şi călcând in mod flagrant Constituţia, a trimis o circulară în virtutea căreia orice prefect poate abroga pe timp de trei luni libertăţile constituţionale. Cu alte cuvinte, legea bunului plac aplicată acelora care luptă împo­­triva închiderii uzinelor, împotri­va exploatării moşiereşti. LUPTA EROICĂ A MUNCI­TORIMII APUSENE Legile criminale nu fac decât să înteţească lupta pentru pace, pen­tru pâine, pentru libertate, indi­solubil legate în lupta clasei mun­citoare. Astfel, în Statele Unite, legea Muncii, ca şi legea Taft- Hartley, a dus la înregistrarea ce­lui mai mare număr de grevişti cunoscut in istoria Statelor Unite. Lupta minerilor împotriva com­paniilor carbonifere s'a încheiat cu triumful muncitorilor. In Franţa, legea Mayer nu poate împiedeca refuzul docherilor dela Marsilia, Nantes, Saint Nazaire sau Alger­ie a încărca sau descărca material de război pentru Vietnam. In Italia, ţărănimea muncitoare continuă să ocupe pământurile, în ciuda ordonanţelor prefecţilor lui Sceiba şi în ciuda suspendării li­bertăţilor democrate. împotriva muncitorimii care apără industria naţională italiană contra acaparării monopoliste americane, s a încer­cat înarmarea unor bande de tip fascist sub numele de „Mişcarea socială“. La Torino, reacţiunea muncitorilor împotriva provocări­lor fasciste, a fost promptă. Ei au ocupat marile întreprinderi, au o­­cupat şi devastat sediul organiza­ţiei fasciste „Mişcarea socială“. La San-Genero în Apulia poliţia încadrată de bandele fasciste ale „Mişcării sociale“ au susţinut o luptă fără succes împotriva mun­citorilor organizaţi. Apelul lansat de Comitetul Per­manent al Congresului Mondial al Partizanilor Păcii găseşte munci­torimea din Apus intr’o încleştare uriaşă împotriva imperialismului a­­drumurilor. Vapoarele care descăr­caţ­ altădată cărbune sunt îndrep­tate spre portul Anvers. O întrea­gă armată de muncitori şi funcţio­nari sunt supuşi unei asfixii eco­­ţâţător la războaie şi intrat în faza finală a descompunerii. Lupta pe care muncitorimea apuseană o duce alături de toţi oamenii cin­stiţi e cu atât mai semnificativă, cu atât mai importantă, cu cât ea se duce in foarte grele condiţiuni. Am văzut înrobirea economică a ţărilor marshallizate, scăderea sau îngheţarea salariilor, creşterea u­­luitoare a preţurilor, mizeria şi şomjaul. Pentru a vedea cum im­perialiştii lucrează sistematic la ruinarea masselor producătoare, dar şi, în acelaş timp, cum oa­menii muncii duc lupta tot aşa de sistematic şi cu răsunet interna­ţional, vom lua cazul portului Cher­bourg. Acest port a fost destinat, în planurile imperialiştilor, pentru încărcat şi descărcat material de război. Simţind însă că docherii ■— şi după ei muncitorii de tot felul şi cei dela arsenalul oraşului — se vor opune, imperialiştii americani s’au ho­tărit să constrângă oraşul prin înfometare. Cherbourg are as­pectul unui oraş asediat. Sub pri­virile îndobitocite ale primarului — un om devotat lui de Gaulle — s’a procedat la ocuparea milităreas­­că a oraşului. Patrule de soldaţi americani, înarmaţi cu mitraliere, sunt postate la toate răscrucile nomice lente. — „Oraşul nu reîn­vie decât dacă se descarcă arma­ment“, este cuvântul de ordine lan­sat de stăpânii anglo-americani prin intermediul trădătorilor social­­democraţi de dreapta (de tipul „Force ouvriere“). Docherii se gă­sesc într’o mizerie indescriptibilă. Au dreptul numai la aşa zisul sa­lariu de garanţie care revine la 375 franci odată la ISO zile. Alocaţiile familiare au fost suprimate. Copiii muncitorilor, din lipsă de haine şi de încălţăminte, pe un timp în permanenţă umed, se văd nevoiţi a nu veni la şcoală. Funcţionarii se văd în primejdie zilnică de a fi concediaţi. Chiar micul comerţ suferă, din pricina salariilor redu­se la ultima expresie ale muncito­rilor şi funcţionarilor. Note de credit neplătite ale acestora se ri­dică la sume de 15—20.000 franci. Criza de locuinţe se resimte în urma neglijenţei criminale a au­torităţilor faţă de primejdia inun­daţiilor. Şî totui, oraşul Cherbourg rezistă. La alegerile sindicale, ma­­noperile socialiştilor de dreapta au fost demascate şî candidaţii Con­federaţiei Generale a Muncii au fost în unanimitate aleşi. Doche­rii sunt îndeaproape urmaţi de muncitorii şi funcţionarii de la Ar­senal. La un meeting ţinut în Fe­bruarie, la care au participat mii de oameni , s’a cerut de lucru în scopuri paşnice. S’a cerut chiar înapoierea portului Cherbourg Fran­ţei, într’atât pare astăzi de în­străinat! Docherii au lansat un apel în care se spune răspicat: „De şapte luni, guvernul şi com­plicii săi ne fac să murim de foa­me. Ei ne leagă de sărăcie îm­preună cu soţiile şi copiii noştri în speranţa că, la sosirea năvilor cu armament, ne vom arunca asupră-le ca nişte înflămânziţi. E adevărat că ni-i inima strânsă, că nu putem da o bucăţică de pâine copiilor noştri. Dar ştim, în acelaş timp, cu siguranţă că ceea ce am descărca astăzi, mâine ne-ar cădea în cap pentru interesele capitaliştilor fran­cezi şi ai stăpânilor lor, miliar­darii americani“. Şi docherii mul­ţumesc tuturor acelora care-i ajută în lupta lor pentru că „ei sunt convinşi că a­cţiunea muncitorilor din Franţa va face să nu reuşească planurile provocatorilor la război şi că împreună cu toţii, putem câşti­ga bătălia păcii“. Şi exemplul do­cherilor din Cherbourg se întinde tot mai mult. Zilele trecute un tren care transporta muniţii spre Saint-Nazaire a fost oprit la Char­tres de muncitorii feroviari care s-au aşezat pe şine. Trenul a mai fost oprit la Angers, iar după ieşi­rea din oraş, o explozie la roţile locomotivei, l-a oprit definitiv pe o bună bucată de vreme. Şi din Franţa, exemplele se întind mi departe: în Italia la Livorno, la Ancona, la Spezzia, la Civita Vec­­chia, la Bari, la Brindissi, la Ve­neţia, în Olanda, la Rotterdam şi Amsterdam, in Belgia la Ostende; în Danemarca la Copenhaga; în Germania occidentală la Brema, Hamburg, Bremenhaven, etc. Suc­cesele înregistrate până acum do­vedesc că nici o forţă distructivă nu-i destul de puternică pentru a se opune forţelor productive­­ creatoare care se confundă cu ir­săşi existenţa clasei muncitoare. Aşa luptă muncitorii, împreu­r cu oamenii cinstiţi în Apus, aş îi găseşte 1 Mai, în lupta impo­triva asupririi imperialiştilor răz­boinici. Al. Dimitriu­ Păuşeşti Minciunile convenţionale ale statisticei capitaliste legi criminale pentru desfiinţarea libertăţii Propaganda de bâlci americană Ca Ire majoritatea oraşelor Italiei, populaţia din milano manifestează împotriva politicii anti­­m­uncitotreşti şi antinaţionale’ de represiune fascistă, dusă de guvernul de Gasperi. •Muncitorii de la marile­ uzine. Renault (Franţa) semnează ra­pactul pentru pace ».vasi Grandioase spectacole festive in cinstea zilei de la Mai Ziarul „Sovietskoe Iscusstvo“ vorbeşte în numărul său de Marţi despre pregătirile pentru sărbătoa­­rea de 1 Mai, ale oamenilor artei, despre marele avânt creator în tea­trele, studiourile cinematografice, instituţiile muzicale şi în colective­le de artişti amatori. Teatrele din Kiev vor prezenta în zilele de sărbători spectacole noi, precum şi cele mai bune piese din repertoriul stagiunii. Teatrul dra­matic ucrsinian a pregătit premie­ra piesei „Dumbrava de călini“ de Corneiciuc. Activiştii teatrelor, ai filarmoni­cilor, ai teatrelor de estradă vor da concerte în întreprinderi şi în pie­ţele publice. In ziua de 2 Mai, va avea loc la Odesa un festival de cântece şi dansuri pentru mase. Pe imensul stadion al Parcului de Cultură şi Odihnă va concerta un ansamblu de coruri compus din 25.000 de cân­tăreţi. Totodată pe imensa estradă se vor produce 500 de dansatori. In ziua de 1 Mai vor ave­a loc festi­valuri populare de cântece în toate raioanele din regiunea Kiev şi în­tr’o serie de alte regiuni din R.S.S. Ucrainiană. Mulţi colhoznici din regiunea Lvov vin adesea la Lvov pentru a asculta spectacolele de operă. Acuma în preajma sărbători­lor de 1 Mai, Opera a in­vitat oaspeţi din colhozuri. Specta­­tor­ii de la sate au ascultat nu de mult, cu mult interes, minunata o­­peră „Ivan Susanin” de compozito­rul rus Glinka, „Dalibor” de Sme­tana şi „Logodnica bogată” de com­pozitorul Enke, cu subiecte din via­ţa colhoznică. In ziua sărbătorii de 1 Mai, gala de spectacole va primi din nou oaspeţi din multe sate din regiunea Lvov. In Republica Letonă. In ziua de 1 Mai, pe scenele a sute de teatre de estradă,­­ de la oraşe şi sate, vor da reprezentaţii peste 80.000 de artişti amatori. In aceste zile peste 500 de colective dramatice, 1.300 de colective corale şi 400 colective de dansatori vor prezenta noile lor programe festive. In Republica Karelo-Fină, in zi­lele sărbătorii de 1 Mai, artiştii vor vizita cele mai îndepărtate sate din raioanele Kalevalki, Kestenksk, Sab­uhsk şi Rogozersk. Studioul de filme cinematografice din Stalinabad a produs in cinstea lui 1 Mai un film de lung metraj, „Pământul tinereţii". Fiecare scenă din acest film ilustrează Înflorirea economiei, ştiinţei şi a culturii Tai­­jikistanului Sovietic. Muntenii din Caucaz fac nume­­roase pregătiri in cinstea lui 1 Mai. Ansamblul naţional cerchez de cân­tece şi dansuri va prezenta cu pri­lejul lui 1 Mai un nou program şi consacrat ţărilor de democraţie populară şi luptei popoareloor pent*­tru pace. Pentru prima dată, In rf- file cercheze vor răsuna cântede despre lupta eroică a poporului chinez: „Salut Chinei” şi „Fără adi­munişti China nu poate exista"» Sărbătorirea a 25 ani de funcţionare a unei maşini de laminat tip „600“ In primăvara anului 1925, în­­tr’unul din atelierele uzinei meta­lurgice din Zlatoust a fost pusă în funcţiune o maşină de laminat de tip „600“ — prima producţie a industriei metalurgice sovietice din Sudul Uralului. In cei 25 de ani care au trecut de atunci, colecti­vul uzinei a produs multe mii de tone de metal pentru economia naţională a ţării.In aceşti ani, pro­ductivitatea maşinii a crescut de câteva ori, muncitorii laminatori producând astăzi­ metal de calitate superioară. In anii planurilor cincinale stali­­niste şi în anii postbelici, toate muncile grele, care necesită o mare cantitate de forţă fizică, au fost mecanizate, uşurându-se condiţiile de muncă ale muncitorilor. Patria sovietică a apreciat cum se cuvine glorioasa şi îndelungata muncă a laminatorilor de la maşi­­na „600”. 14 muncitori sunt deco­raţi cu ordinul Lenin, 25 — cu ordinul Steagul­­­oşu al Muncii și peste 50 — cu diferite m­edali. Laminatorii au sărbătorit c ca de al 25.lea an de funcționare a mașinii prin noi succese în mâne­că. Făcând schimburi stahanoviste în cinstea zilei de 1 Mai, ei pro­duc zilnic metal de prima calitatee peste normele prevăzuta de plan. Consfătuirea Arhitecturii industriale din U. R. S. S. La 10 Aprilie a început la Mos­cova consfătuirea Arhitecturii in­dustriale din TIRSS, la care parti­­cipă arhitecţii , ingineri, construc­tori, precum şi conducători ai or­­ganizaţiilor de proectări şi con­strucţii, veniţi ,din toate colţu­rile ţării. In raportul său asupra construc­ţiei industriale şi sarcinile arhi­tecturii sovietice, Ivan Onufriev, ministrul adjunct al construcţiilor întreprinderilor pentru industria grea a URSS, a arătat că în primii patru ani de după război, au fost construite, refăcute şi puse în funcţiune 5.200 întreprinderi indus­triale de stat. Volumul lucrărilor capitale efectuate în anul 1949 a depăşit cu aproape de două ori pe cel al lucrărilor efectuate în cel mai bun an antebelic. Sute de organizaţii pentru pro­iectarea lucrărilor de construcţii, cei mai de seamă arhitecţi sovie­tici, precum şi o serie întreagă de institute pentru cercetări ştiinţifice se­ ocupă cu construcţiile indus­triale. In URSS a fost creată o puter­, nică industrie de construcţii. In lucrările de construcţii se aplică pe scară largă tehnica cea mai înaintată, hol materiale de cons­trucţie şi o tehnologie perfecţiona­tă. Arhitectura industrială sovietică e pătrunsă de ideea­ grijii stalinis­­te pentru om. Toate proectele d întreprinderi industriale prevă crearea condiţiilor celor mai faf­­vorabile de muncă pentru munci­­tori. PRIMUL 1 MAI Chicago, 1886... De doi ani, criza făcea ravagii pe întregul cuprins al Statelor­ Unite. Mii de fabrici închise, tri­lioane de oameni aruncaţi pe dru­muri... Şomaj, foamete, mizerie... Mulţimea cerea de lucru, cerea pâine. Dar capitaliştii erau ocupaţi să strângă averi cât mai mari, să acapareze căi ferate, mine, fabrici, să alcătuiască trusturi şi carteluri. Muncitorii care mai aveau de lucru, erau storşi de vlagă, siliţi să robească 12-14 ore pe zi şi chiar mai mult, pentru un salariu din ce în ce mai mic. Cu 20 de ani în urmă, în 1866, Uniunea Naţională a Muncitorilor­­din America ridicase steagul luptei pentru ziua de lucru de 8 ore. „Primul şi marele imperativ al momentului de faţă, având ca scop eliberarea muncii de sclavia capi­talistă în această ţară, este adopta­rea unei legi prin care ziua de 8 ore să fie declarată zi normală de muncă” — declara Congresul ge­neral muncitoresc ţinut în August 1866. Iar muncitorii din Dunkirk declarau: „Durata timpului de muncă cerută sub actualul regim este prea lungă şi nu-i lasă mun­citorului timpul necesar pentru re­creare şi desvoltare, ci îl reduce, dimpotrivă, la o­­stare de servitute care abia este mai bună decât sclavia”. In 20 de ani, situaţia nu se schimbase. Se ridicaseră, în 1877, muncitorii din Chicago, atrăgând de partea lor întreaga sărăcime a oraşului, pentru a cere condiţiuni omeneşti de lucru. Dar oamenii flă­mânzi şi goi fuseseră atacaţi de poliţie, cererea lor fusese înnăbuşită în sânge. Acum însă, în 1886, cuţitul ajun­sese la os. Peste 600.000 de mun­citori se ridică o luptă pentru ziua de lucru de 8 ore, pentru îmbună­tăţirea condiţiunilor de muncă. Muncitorii din fabrici se solidari­zează cu şomerii. Grevele se ţin lanţ. Solidaritatea celor ce muncesc începe să-şi arate roadele. La 1 Mai 1886 muncitorii­ din Chi­cago declară grevă generală, în­treaga activitate a oraşului este paralizată. Capitaliştii simt că în faţa lor s’a ridicat o forţă uriaşă, pe care nu o vor putea stăpâni. Şi atunci ei recurg la o provocare mârşavă. Cu prilejul unei întruniri muncitoreşti, la Chicago, o bombă este aruncată de un poliţist, în mijlocul manifestanţilor. Fruntaşii muncitorilor sunt arestaţi, patru dintre ei sunt spânzuraţi. Dar teroarea şi spânzuraturile nu pot înnăbuşi voinţa de luptă a muncitorilor. In 1888 Congresul Federaţiei Muncitorilor din Ame­rica hotărăşte să organizeze o mare acţiun© pentru ziua de lucru de 8 ore. Acţiunea trebuia să înceapă la 1 Mai 1890. Acestei acţiuni i se alătură proletariatul din lumea în­treagă. Internaţionala II-a hotărăşte, la primul ei congres, ţinut în 1889, ca ziua de 1 Mai să fie prăznuită de muncitorii din toate ţările ca o zi de manifestare a solidarităţii ce­lor ce muncesc. La 1 Mai 1890, în toate ţările din lume muncitorii demonstrează pe străzile oraşelor pentru ziua de lu­cru de 8 ore, pentru îmbunătăţirea condiţiunilor de muncă, împotriva exploatării şi asupririi capitaliste. In această zi istorică, Engels scria, după ce participase la marea de­monstraţie muncitorească de la Lon­dra, care întrunise 500.000 de mun­citori: „Astăzi, când scriu aceste rânduri, proletariatul din Europa şi din America îşi trece in revistă forţele de luptă mobilizate pentru întâia oară, i mobilizate ca o sin­gură armată, sub un singur steag şi pentru un singur ţel imediat: pentru stabilirea, prin lege, a zilei normale de muncă de 8 ore... Şi priveliştea de azi va deschide ochii capitaliştilor şi moşierilor din toate ţările, arătându-le că azi proletarii din toate ţările sunt într’adevăr uniţi. De-ar fi Marx lângă mine să vadă toate acestea cu ochii lui­­...“ De la 1 Mai 1890 şi până astăzi, timp de 60 de ani, oamenii muncii, din lumea­­,întreagă au prăznuit, an de an, ziua internaţională a so­lidarităţii celor ce muncesc, sub semnul luptei împotriva exploatării şi asupririi. Mişcarea muncitoreas­că a crescut, s’a întărit şi s’a că­lit în luptă. In ţara noastră, încă în 1890, cu prilejul primei demonstraţii de 1 Mai, peste 1­000 de muncitori au îeşit pe străzile­­ Capitalei. De a­­tunci, în fiecare an, în oraşele ţării muncitorii luau parte la demonstra­ţiile de 1 Mai manifestându-se ho­­tărîrea de a lupta pentru o viaţă mai bună, pentru pace, pentru so­cialism. Nici teroarea, deslănţuită de clasele exploatatoare împotriva muncitorimii, nici diversiunile puse la cale de uneltele burgheziei, n’au reuşit să întunece caracterul re­voluţionar al zilei de 1 Mai. Acum mai bine de 32 de ani po­poarele din Rusia s’au rupt din lanţurile exploatării capitaliste, au zdrobit jugul imperialist şi au fău­rit primul stat socialist din lume, Uniunea Sovietică. Victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie 1917 a deschis, calea pentru elibe­rarea altor sute de milioane de oa­meni, care au pornit pe calea con­struirii socialismului, în ţările de democraţie "populară.­­­­Astăzi stau faţă lin faţă două lumi: de o parte lumea libertăţii, a păcii,, a progresului, în frunte cu marea Uniune Sovietică; de altă parte lumea exploatării, a războiu­lui, a barbariei capitaliste, în­­­pun­te cu Statele­ Unite. De o parte lu­mea care creşte, care are în faţă viitorul, lumea democraţiei şi a so­­cialismului, de altă parte lumea trecutului, imperialismul în des­compunere, lumea exploatatorilor urîţi de popoare. Graniţele care despart cele două lumi nu pot fi urmărite pe hartă; ele trec prin fiecare ţară, prin fiecare oraş, prin fiecare sat al lumii capitaliste. Ni­ciodată popoarele n’au văzut atât de limpede faţa hidoasă a forţelor întunecate alei exploatării şi ale războiului, niciodată în istorie for­ţele libertăţii, progresului şî păcii n’au fost atât de uriaşe. Sute de milioane de oameni ai muncii din Uniunea Sovietică şi din ţările de democraţie populară ies astăzi în stradă, pentru a-şi manifesta voinţa de luptă pentru­ pace, împotriva imperialismului. Lor li se alătură sutele de milioane de oameni cinstiţi din lumea capi­talistă, care luptă împotriva exploa­tării, împotriva pregătirilor război­­nice ale imperialiştilor. Nicio putere nu va fi în stare să abată pe oamenii muncii de la dru­mul lor de luptă împotriva războ­iului imperialist, împotriva aţâţă­torilor la un nou măcel mondial. 1 Mai 1950 va dovedi odată fr­ai mult că forţele păcii sunt mai pu­ternice decât întunecatele forţe ale războiului. SERGHEI MIK­ALCOV VREAU AGASA PI­EMIIM. STALIN 1949 BORIS LAVRENÎEV VOCEA AMERICII PREMIUL STALIN 1949 ANATOL SUROV CONCETĂŢEANUL PREŞEDINTELUI Lupta popoarelor din colonii pentru independenţă şi pace Pe măsură ce mişcarea de eli­berare din colonii capătă propor­ţii de masive, oprimarea imperia­listă devine din ce în ce mai grea. Războaie nedrepte şi barbare se duc în puncte pe care imperialiş­tii le consideră vitale pentru ex­ploatarea pe scară mare a popoa­relor. Astfel în Malaia colonialiş­tii britanici duc un război de ex­terminare împotriva populaţiei ma­­laeze, care luptă pentru indepen­denţă. In Malaia se găseşte importan­tul port Singapur, pe care impe­rialiştii îl consideră drept cheia dominaţiei lor în Asia. Pentru aceasta, legi draconice pedepsesc pe orice cetăţean al Singapurului cu 3 ani închisoare şi zece mii de dolari amendă pe cel ca­e nu se înscrie în registrele poliţiei şi nu-şi pune pe cerere amprentele digitale. Peste două milioane de dolari sunt afectate special pentru construirea de noi şi noi închisori. Aspectul oraşului oferă un con­trast izbitor dintre luxul desfăşu­rat de colonialişti şi mizeria fără margini a populaţiei muncitoare. Vilele somptuoase ale stăpânilor englezi se ridică alături de colibe primitive sau „locuinţe” improvizate din vechi bidoane de petrol. Nimic nu este mai ieftin la Singapur de­cât munca omenească. Astfel, un­­docher malaez este plătit cu un dolar pe zi, care este preţul­­unei străchini de orez. Această ne­ruşinată exploatare, explică rezis­tenţa şi lupta poporului malaez. In­­trun an de zile numai —■ anul 1949 *— 160 trenuri au fost aruncate în aer, 47 atacuri au fost îndreptate împotriva gărilor principale, poduri au fost avariate, șine de tren au fost demontate. In cursul ultimelor luni, trupele engleze, sub presiunea par­tizanilor, au fost nevoite să pără­sească mai multe localităţi. In In­dia, lupta dintre grupărie imperia­liste americane şi engleze se dă pe spinarea poporului indian. Starea agriculturii este îngrijorătoare, deşi 80% din populaţie este cons­tituită din plugari. Explicaţia aces­tei înapoieri se datoreşte regimului feudal de exploatare, precum şi in­strumentelor primitive de lucru. In acest timp, industria indiană se pră­buşeşte sub loviturile monopoluri­lor americane. Astfel, numai în oraşul Ahmedabad, 7 industrii tex­tile au fost închise, 12.000 munci­tori rămânând pe drumuri. Acestora nu Ie rămâne decât să se întoarcă la ţară, de unde au fugit, goniţi de foame şi mizerie. In contrast cu această stare de lucruri profiturile imperialiste cresc vertiginos. Ast­fel într’un an de zile, India a im­portat mărfuri americane de 400 milioane dolari. Legi fasciste de reprimare nu pot înăbuşi mişcarea de eliberare, care câştigă teren spre spaima exploatatorilor care văd că locul lor în Asia va fi iremedia­bil pierdut. Un război desguistători se duce în Vietnam de către colonialiştii francezi. Prizonierii vietnamezi sunt supuşi unor torturi speciale. Astfel ziarul catolic „Mărturia creştină” relatează că la postul militar Cho­­lon, prizonierii erau puşi la maşina electrică pentru a denunţa pe tova­răşii de luptă. Acei care rezistau acestei torturi „ştiinţifice” erau de­capitaţi, iar craniile lor serveau drept scrumiere m­ilitariştilor fran­cezi. Războiul din Vietnam ascunde corupţia generalilor francezi, afa­cerile neruşinate ale guvernatorilor şi plantatorilor. Dar armatele de partizani înaintează zilnic spre Sai­gon, capitala Indochinei, unde dom­neşte „înparatul” Bac Dai, zis şi „împăratul localurilor de noapte”, marionetă inventată de clica milita­rista şi capitalistă franceză. Pe Coasta de Fildeş, în Africa, un alt guvernator francez, Péchoux duce un război fără cruţare îm­potriva Partidului Democrat al Coastei de Fildeş. Se înscenează procese monstre împotriva patrio­ţilor, cum e acel deja Bessam, unde, împotriva mărturiilor chiar ale po­liţiei, fruntaşi democraţi au fost­­ condamnaţi la zeci de ani de tem­niţă grea. Se arestează zilnic mun­citori şi intelectuali. Şcolile, şi aşa destul de lăsate în părăsire, sunt lăsate fără învăţători, ridicaţi du­r clase de către poliţia lui Péchoux. Partidului Democrat li creşte zil­nic forţele şi nu va înceta lupta până la gonirea „civilizatorilor” francezi. Exemplul Republicii Populare Chineze, eliberarea a 475 milioane de oameni de sub jugul capitalist, arată că mişcarea de eliberare a popoarelor din colonii va alunga, până la urmă, pe cei mai crunţi exploatatori şi asupritori pe care i-a cunoscut istoria omenirii. A apărut: mc NOD Nr. 19 din 28 Aprilie 1950, cu următorul cuprins: ♦31­1 Mai, afirmarea forţei de ne­învins a proletariatului inter­naţional de Mihai MUJIC Membru supleant în G.G. al P.M.R. Uniunea Sovietică, reazimul pă­cii din lumea întreagă de Boris LEONTIEV ♦3­ Cercurile ARLUS contribue ac­ tiv la lupta pentru pace ❖ Primăvara omenirii de Alexei SURCOV ♦3» 1 Mai la Arctica de Boris GORBATOV *** „Apteron” —■ un roman al întrecerilor socialiste în in­­dustria petroliferă sovietic, de Silvian 10SIFESC ❖ Petroliștii dela MuntenV Ochiul' lup'â pentru pac dând Patriei mai mult netro , 48 tractoare, 50 semănătoare şi 42 motopompe peste pian la „Sovromtractor“ Braşov & Clădirile înalte ale Moscovei, monumente ale epocii stalteiste

Next