Universul, mai 1951 (Anul 68, nr. 100-125)

1951-05-02 / nr. 100

I 5 2 *­.:Y.V. PE DRUMUL CEL BUN Gerard. Lambert parcurgea de 1­ două ori pe zi cei cinci kilometri ce despărţeau La Pallice de La Rochelle. Pleca totdeauna în zori şi se înapoia pe înserate. Mersul zilnic în aerul curat îmbibat­i de mirosul specific al mării făcea foarte bine sănătăţii lui Gerard, şubrezită serios în cei patruzeci de ani de existenţă din care cel puţin şase — cei în care a partici­pat la război — ar putea să fie socotiţi dublu. Gerard era de la vârsta de două­zeci de ani învăţător în acest de­partament al Franţei, dar în ve­chea şcoală primară de la margi­nea portului La Rochelle nu lu­cra decât de un an. Mica locuinţă — făcută special pentru corpul di­dactic — ce se afla în curtea şcolii, era complect distrusă încă de acum şapte ani când se trans­formase peste noapte în ţinta pre­ferată a unui regiment de artilerie german ce se retrăgea. Aripa dreaptă a şcolii avusese şi ea de suferit de pe urma acestei fantezii a hitleriştilor şi mai stătea şi azi schiloadă, proptită într’o rână. _ _ Şapte ani au trecut, totuşi nici şcoala nu a fost reparată, nici căsuţa reclădită. Numeroasele gu­verne ce s’au succedat la cârma ţării au avut cu totul alte griji decât reclădirea şcolilor: Vietnam, reprimarea grevelor, Marocul, Pac­tul atlantic şi atâtea viţele de acelaş soiu... Astfel că Gerard Lambert con­­tinuă să locuiască mai departe în La Pallice, în căsuţa rămasă de la părinţii săi, făcând mereu naveta de la un port la altul pentru a învăţa copiii să buchisească ste­rele. . Mic de statură, cu o privire dreaptă, cinstită, Gerard inspiră imediat­ încredere şi simpatie. Ta­tăl său a fost deasemeni învăţă­tor iar maică-sa fiică de marinar. Nedesminţând cu nimic educaţia ce a primit, Gerard a fost tipul micului­­burghez de provincie. Spun , a fost ’ pentru că anii răz­boiului’au contribuit mult la for­marea caracterului acestui omu­­leț. Gerard Lambert, locotenent de rezervă în artilerie, a stat doi ani ca prizonier în nordul Germa­niei, In 1942 întorcându-se acasă, află■ că tatăl său a fost împuşcat de nemţi încă din primele zile de ocupaţie. In La Pallice, ca şi în La Rochelle, trupele nemţeşti erau de două ori mai numeroase decât populaţia franceză. Cea mai mică bănuială de spionaj era aducă­toare de moarte. Bun patriot, dorind să lupte cu toate forţele sale împotriva naziş­tilor, Gerard caută să intre în mişcarea de rezistenţă. Nimereşte însă întrunul din grupurile ce ascultând ordinele Londrei, pro­povăduia aşteptarea debarcării, „non-combat’-ul şi interzicea orice ajutor pentru grupurile de patrioţi ce acţionau puternic în regiune. r. Toate au mers cum au mers, până când nemţii au început să construiască „Valul Atlanticului’, centura de fortificaţii menită să-i apere de invazie. Populaţia civilă a fost evacuată din­ regiune, scoa­ de R. GEORGESCU să cu forţa din case şi pusă să sape la tranşee şi să cărăuşească, ajutând organizaţiei „Todt”. Mama lui Gerard a murit de inimă rea, iar el însuşi nu a mai putut răbda să stea inactiv cum îi ordonau şefii lui, în aşteptarea Zilei „I". A desgropat depozitul de arme ce se găsea sub responsabilitatea sa, a împărţit armele mişcării de re­zistenţă şi a luptat în rândurile a­­cesteia până la sfârşitul războiu­lui. Lui Gerard i-a plăcut şi a­­tunci şi după victorie să susţină sus şi tare că el nu se amestecă în nici-un fel de luptă politică şi că nu va face nici­odată în viaţa sa politică. Dorinţa lii a fost ca Franţa să scape de „boşi”. Odată dorinţa realizată, Gerard s’a îna­poiat acasă în La Pallice învă­ţând din nou copiii să buchisea­scă. Toate ar fi fost bune pentru Gerard dacă lucrurile s’ar fi des­făşurat aşa cum îi plăcea lui să viseze pe vremea când lupta în maquis. Din păcate însă an după an, decepţiile lui Gerard creşteau. Totuşi se ţinea tare pe poziţie: nu se amesteca absolut cu nimic în viaţa publică. Spera că în cele din urmă se vor lămuri toate de la sine. începuse însă în ultimul timp să citească din ce în ce mai gândi­tor ziarele, iar de când La Ro­chelle era plin de vase americane şi trupe ce debarcau armament, Gerard începu să se oprească tot mai des în faţa afişelor comitete­lor cetăţeneşti de luptă pentru pace. Ba odată se duse chiar la un meeting împotriva reînarmării Germaniei Occidentale , organizat de vechi membri ai mişcării de rezistenţă din timpul ocupaţiei. Era curios să ştie ce spun foştii lui tovarăşi de luptă despre situaţia actuală,­­ pentru că el personal ura din tot sufletul lui războiul şi în­cepea să vadă că — după toate semnele — Franţa aleargă cu paşi repezi spre unul nou. După meeting vorbi timp înde­lungat cu Robert şi cte Henri, foştii lui comandanţi din maquis. Avea multă încredere în ei şi cele ce a auzit cu această ocazie i s-au imprimat serios în minte. Uimirea şi revolta lui au fost mari când la câteva zile după aceea a aflat din ziare că cei doi au fost arestaţi şi daţi în judecată pentru activitatea lor progresistă. Nu putea să priceapă cu niciun chip cum lupta pentru menţinerea păcii poate fi socotită drept o crimă. Nedreptatea această îl făcu să simpatizeze din toată inima pe aceşti oameni dârzi care nu se te­meau să înfrunte coaliţia război­nicilor. In seara zilei de 14 Aprilie, Ge­rard Lambert îşi termină orele de curs şi porni ca de obicei spre La Pallice, cu sufletul împăcat că şi în ziua aceea îşi făcuse în mod conştiincios datoria.­­ Nu făcuse însă nici o jumătate din drum când, la o cotitură a şo­selei, un grup de cinci soldaţi a­­mericani îi baricadă drumul. Erau toţi beţi. Tăbărîră pe el şi înce­pură să-l buzur­ărească. Micul învăţător îşi adună cu dis­perare toate forţele, izbi cu pumnii, cu picioarele şi izbuti în cele din urmă s-o ia la fugă. întunericul şi starea de beţie a americanilor îl ajutară să scape şi de gloanţele ce timp de câteva minute ţiuiră in jurul lui. Ajunse târziu acasă, abia tră­­găndu-şi sufletul. Peste noapte portul La Pallice cunoscu o activitate foarte bogată, astfel că în zori Gerard constată cu uimire că sute de soldaţi ame­ricani circulau prin oraş, vasul de război „Derby” plutea în larg şi numeroase ambarcaţiuni militare mai mici, venite din La Rochelle, patrulau prin rada portului. Uimirea i se transformă în furie atunci când un compatriot, un francez ca şi el, un agardien de la paix”, veni să-i comunice că în decurs de câteva zile întreaga re­giune trebue evacuată de civili, fiind desemnată ca bază a armatei americane. Asta era prea mult pentru Ge­rard Lambert. Era pentru a doua oară când era dat afară din pro­pria lui casă, prin forța armelor. Se uită în lungul străzii. Grupuri numeroase de oameni stăteau ne­mişcate, lovite de năpraznica veste, cu ochii privind în depărtare, pier­duţi. Lambert privea şi el undeva în largul mării. „Barem, prima dată am putut răspunde tot cu armele”, îşi spuse în gând. „Dar acum, a­­cum o ţară întreagă este târîtă spre un nou măcel, îşi aduse aminte de întâmplarea nenororcită de cu seară, de ares­tarea lui Robert şi Henri, de alun­garea de pe teritoriul Franţei a sediilor centrale ale organizaţiilor progresiste, de teroarea sub care trăesc miile de familii de mineri, de sutele de tineri francezi care mor inutil în junglele Indochinei... Şi Gerard începu să vadă lucru­rile într’o lumină nouă. Da, acolo în paginile ziarelor progresiste, în manifestele şi mee­ting­urile comitetelor de luptă pen­tru pace, numai acolo era arătat cu ce mijloace pot oamenii simpli şi cinstiţi — aşa ca el — să se apere şi să devină puternici, unin­­du-se. . Gândurile nu erau toate limpe­zite în capul lui Gerard. Dar ho­­tărîrea sa fusese luată. Cu paşi siguri se depărtă de casă, privind undeva înaintea lui. Făcuse o mare greşeală că a stat pasiv şi nu s’a alăturat dela început luptei înverşunate împotriva aţâţătorilor la război. _ ~ Citise Apelul Consiliului Mon­dial al Păcii. II va iscăli, ştia si­gur că acum îl va iscăli, rumeni nu va isbuti să-l oprească. Apoi îi va întreba, îi va ruga pe foştii săi tovarăşi din maquis să-l înveţe şi pe el cum trebue să lupte mai de­parte. Ei l’au învăţat cum­ sa câş­tige pacea, tot ei îl vor învăţa şi cum s’o păstreze­­... CULTURA ŞI VIAŢA LITERATURA NOUĂ IN REPUBLICA POPULARĂ CHINEZĂ Noua literatură realistă şi popu­lară chineză s’a născut odată cu ‘ mişcările de eliberare ale poporului de sub jugul asupritori­­lor d'năuntru şi dinafară, încă dela mişcarea revoluţionară chi­neză dela 4 şi 5 Mai 1919 — miş­care iniţiată sub influenţa Marii Revoluţii Socialiste dîn Octom­brie — s’a pus chestiunea unei li­teraturi progresiste chineze, le­gată strâns de problemele de limbă, ceea ce reprezenta o puter­nică ofensivă şi pe această cale, împotriva vechiului feudalism ce trebuia dărâmat. Vechea limbă li­terară, „venit“, în China, era com­plet ruptă de înţelegerea poporului. De aceea ea a trebuit să fie înlo­cuită cu limba vie, vorbită, folo­sind înţelesului tuturor, limba de­numită „haohua“, decretată limbă oficială la 1920. In această mare şi adâncă mişcare de reînnoire a lite­raturii odată cu instrumentul de expresie, limba, s’a aşezat ca un întemeietor marele Lu-Sin (1881— 1936) un scriitor chinez de limbă şi orientare nouă, supranumit „un Gorki al Chinei“. Scriitor, cerce­tător adânc al istoriei şi proble­melor literare, traducător, Lu-Sin a lăsat după el popularizată ima­gina­rii A-Q (ţăran necăjit şi hăr­ţuit de vechea stare de lucruri din China) „simbolizând pe oa­menii din vechiul sat chinez, să­­raci­ lipiţi pământului“, după cum precizează V. Petrov, în articolul său de la care Împrumutăm o bună parte din informaţia noastră. Dar noua literatură chineză n’a întârziat să cunoască orientările deosebite politice ale scriitorilor. Alături de scriitori progresişti şi luptători cum au fost Mao-Dun, Go Mo-jo, Tian,Han şi scriitoarea Din Lin, întemeietorii „Ligii scrii­torilor revoluţionari“ în 1930 la Shanghai, s’au găsit scriitori care după revoluţia din 1925 — 1927, din China, să urmeze pe tră­dătorii poporului chinez, accep­tând şi imitând formulele sârbede literare, ale influenţelor străine. In răstimpul acesta n’au fost mici nici persecuţiile Kuomintangului. In 1931, au fost împuşcaţi 6 scrii­tori revoluţionari, iar luptătoarea scriitoare Din Lin a avut, mai ales, multe de suferit. Astăzi, când în Republica Populară Chineză poporul a ajuns stăpânul propriei Sale so­arte, garda vechilor scriitori arătaţi mai sus duce mai departe arta realismului, pilduind astfel noile încercări. In această privinţă Mao Dun scrie: „Realismul este tra­diţia noii noastre arte. Noi sun­tem împotriva exagerărilor parti­cularităţilor şi împotriva nesoco­­tirii a ceea ce este obişnuit. Noi suntem împotriva panegerismului şi a zorzoanelor, noi suntem îm­potriva miopiei, care vede numai ceea ce se petrece azi şi nu este în stare să arunce o privire în viitor; noi suntem împotriva contempla­ţiei reci şi lipsite de suflet. Noi suntem pentru critica făcută în numele poporului, pentru popor, spre binele poporului’’. După cum se vede, literatura nouă chineză, după marea pildă a literaturii so­vietice, stă pe poziţiile sănătoase ale realismului socialist, ale com­bativităţii în numele şi pentru bi­nele celor mulţi. In felul acesta li­teratura chineză, fiind scrisă astăzi într’o limbă pe înţelesul tuturor şi fiind mult apropiată de popor şi de nevoile lui, se înţelege de la sine că această literatură va avea ca figuri pozitive centrale pe eroii poporului, ai muncii sale, fie din ogoare, fie din fabrici, dispă cum soldatul luptător al Armatei Populare Chineze va fi iarăşi o figură frecventă de erou, în noua literatură. Un nou stil de viaţă va fi descris în poezii, romane, piese; o nouă morală, morala so­cialistă a mititeii libere, va stră­bate toate aceste opere. Dease­meni, după pilda înaintaşilor lup­tători, mulţi scriitori se vor ridica şi se ridică neîncetat din imensă populaţie muncitoare a Chinei. Lucrarea de culturalizare menge in adânc; tipăriturile ating cifre fabuloase — comparabile numai cu cele din Uniunea Sovietică. In fe­lul acesta, din chiar mijlocul mun­citorimii şi al ţărănimii sărace şi mijlocaşe creşte o literatură să­nătoasă — grindă dintre cele mai puternice în edificiul monumental al Chinei celei noi. I. M. S. N­OTE Un document interesant sunt mărturisirile autobiografice ale artistei Suzy Banky de la Tea­trul Naţional din Budapesta. Deşi era o bună actriţă de teatru şi de cinema, Suzy Banky n’a putut avea, până la eliberarea Ungariei, un an­gajament din cauza ideilor ei pro­gresiste. Actriţa povesteşte cum pe vremea când era încă elevă a fost chemată de un cerc de doamne din marea burghezie maghiară, să spu­nă versuri la un festival dat în sa­loanele unui elegant hotel din ca­pitala Ungariei. Aci, ea a provo­cat indignarea unor „respectabile” doamne — care au şi părăsit sala — când a început să recite poezii de Heine. Ucenicia artistică adevărată Stazy Banky şi-a făcut-o în mijlocul muncitorilor iar debutul şi învă­ţămintele ei se leagă de spectaco­lele, crunt cenzurate pe vremuri, din sala Metalurgiştilor. Aci ar­tista a dobândit convingerea că a­­devăratul rost serios al artei şi­ a­­devăratul sprijin e înţeles şi vine numai din lumea muncitorească. În anul eliberării Ungariei, 1945, Suzy Banky şi-a dus arta prin ateliere şi prisi­etine mobilizând muncito­­rir­ea cu recitări din Petőfi, Ady şi Josef Attila... Astăzi, artista de la Teatrul Naţional din capitala Ungariei Îşi încheie astfel mărtu­risirile­ ei: „Nouă, actorilor, elibe­rarea ne-a adus, între alte lucruri, CULTU mari posibilităţi artistice, adevă­rata libertate în artă, cunoaşterea legăturilor ei cu viaţa şi dorinţa de a oglindi realitatea, nu creaţiile noastre”. Şi în domeniul folklorului şi al artei populare cercetătorii sovietici au indicat drumuri noi. Noua concep­ţie a folklorului se datoreşte tot marelui gânditor şi scriitor Maxim Gorki. El a arătat cel dintâi că elementele tradiţionale (teme, mo­tive, condiţionări sociale) din fol­klor pot fi şi sunt puse chiar in lumină de conştiinţa clipei de faţă, şi că in acest fel folklorul este o neîncetată recreare, o disciplină vie. .Folklorul — spune şcoala sovie­tică — nu e numai reflexul contra­dicţiilor sociale şi al luptei de clasă din mediile până unde pătrunde, ci el are şi rolul unui puternic orga­nizator al conştiinţei omeneşti şi e un mijloc de educaţie ideologică a masselor”. In acest sens, nu nu­mai păstrarea şi reconsiderarea te­melor tradiţionale fac preocuparea noii concepţii despre folklor, c­ar şi procesul de creştere culturală a conştiinţei populare. E interesant de arătat cum faţă de această nouă şi temeinică orientare a folklorului, după modelul sovietic, poziţia fol­­kloriştilor americani e dea dreptul ridicolă. Nu de mult, un asemenea R­ALE folklorist reproşa folklorului fran­cez că e de structură aristocrati­că (?) şi că nu restrânge­­a cel american o adevărată democraţie, celebrând, prin diferite producţii, pe supraomul american. S’a dovedit însă, la o mai îndeaproape cerce­tare, că toate materialele americane (scenete, poezii, cântecele) n’aveau nimic popular în ele şi că erau fa­bricate de producătorii de snoave de cafenea contemporani, cari în nici o formă n’aveau nimic comun cu folklorul adevărat. INGINERUL P. CORONEL, din Franţa, fost combatant împo­triva hitlerismului, publică în re­vista „Lettres“­ francaises” o scri­soare adresată ambasadorului Sta­­telor­ Unite de la Paris. Amintind de vechile tradiţii de luptă pentru libertate ale poporului francez P. Coronel protestează în numele tu­turor oamenilor cinstiţi din Franţa împotriva ,,pachetelor” de negri, cari rând pe rând sunt judecaţi şi executaţi în U.S.A. Scrisoarea e urmarea unei precedente misive la care ambasadorul n'a răspuns. Ea e scrisă într'un stil sobru, tă­ios şi făcut să convingă pe ori­cine de tristele realităţi pe care le descrie şi împotriva cărora se ridică adevăraţii democrați de pretutindeni. JL UNIVERSUL Nr. 100 Adeziunea preoţilor reformaţi la Apelul pentru un Pact al Păcii Noi, episcopul şi preoţii epar­hiei Oradea a Bisericii Reformate din R.P.R., care am luat parte la cursul de îndrumare de la Băile 1 Mai, care a avut loc dela 16 la 21 Aprilie a. c., ca slujitori ai Deru­milui, împărat al păcii. Isus Christos, — pe baza poruncilor lui şi a credinţei noastre după evan­ghelie, ConstrUitî pe aaecto po­­runci, — semnăm cu toţi Apelul Comitetului Permanent pentru A­­părarea Păcii din R.P.R., cerând încheierea unui Pact al Păcii în­tre cele cinci mari puteri. Dacă unul­ dintre guvernele celor cinci mari puteri ar refuza întâlnirea în vederea încheierii acestui pact al păcii, vom considera aceasta ca o dovadă a planurilor agresive ale guvernului respectiv. Este datoria noastră sfântă de conştiinţă să chemăm pe toţi cre­dincioşii noştri să sprijine năzuin­ţele noastre privitoare la încheierea Pactului Păcii şi să semneze Apelul Comitetului Permanent pentru Apă­rarea Păcii Împreună cu popoarele tuturor ţărilor. Socotim ca o sarcină a noastră să sprijinim poporul muncitor in realizarea planului cincinal, în ve­derea construiirii socialismului în ţara noastră. Păşind şi muncind în lagărul măreţ al păcii, luptăm îm­potriva oricărei uneltiri război­nice a imperialiştilor anglo-ameri­cani : _ . A­­day Aladár, episcop ; Debrec­­zeni István notar eparhial, Ti­­mişoara ; Boros Jenő, protopop, Satu-Mare ; Dr. Szabó Ludovic, protopop, Oradea ; Boruzs Ludo­vic, protopop, Cherechiu; Kadar Emeric, protopop, Crasna; Nagy Zoltán, protopop, Chişneu Criş; Elekes’ Iuliu, protopop, Lipova ; Biro Ioan, protopop, Cehul Silva­­niei; Orosz Arpad, protopop, Că­rei. ■* Au mai semnat moţiunea şi 185 preoţi reformați. Noi semnături pe Apelul pentru un Pact al Păcii (Urmare din pagina I-a­­ lui de Stat; Margareta Petreşeanu, funcţionară, Vama Poştei,­­ Bucu­reşti); Mihai Borsoşi, factor poştal, Bistriţa; Ştef­a­ina Moiseara, gospo­dină, Oraşul Stalin, str. Republicii Nr. 20; Nicolae Ivănescu, învăţă­tor, comuna Lăuşata, regiunea Vâl­cea; Ion Benea, inginer, mina Pe­­trila; Dr. Aurel Moga, rectorul In­stitutului Medico-Farmaceutic, Cluj; Ion Dobrogeanu, tâmplar, Focşani, str. 23 August Nr. 18; Maria Pin­­tilie, văduvă de război, muncitoare la cooperativa de producţie LO.V.R­­„23 August“, Iaşi; Constantin­­An­­­dreescu, strungar fruntaş, uzinele „Republica“, Bucureşti; Ioana Re­­ghina, circularistă la fabrica de che­restea Bistriţ­a- Bâr­găiulu­i, regiunea Rodna; Aurel Truşcă, tractorist­­fruntaş S.M-T.­Laloş, regiunea Vâl­cea; Matei C. Constantin, ţăran muncitor, comuna Răstoaca, regiu­nea Putin; Ioan Drăguleţ, protee­­teu, comuna Bâileşti, regiunea Dolj; Mircea Ştefănescu, scriitor; Viori­ca Moisescu, activistă C.G.M.; Sa­mo­il Heiner, inginer şef adjunct al construcţiei Canalului Dunăre-Ma­­rea Neagră; Onisi­e Perşă, ţăran muncitor, comuna Dârjeav, regiu­nea Cluj; Emeric Robotoş, redac­tor responsabil al ziarului „Romá­niai Magyar Szó“; Dr. Andrei Ma­gieru, episcop, Arad; Dr. Nicolai­ Luca, şef de laborator la Institutul de cercetări zootehnice, Bucureşti; I®n Iancoves­cu, actor, Teatrul Na­ţional, Bucureşti; Gaspar Ştefan, preşedintele gospodăriei agricole colective „Petőfi Sándor“, comuna Rovine, regiunea Arad; Horia Li­man, redactor responsabil adjunct al revistei „Contemporanul”;­ Os­man Arif, membru în gospodăria agricolă colectivă „Flamura Roşie“, satul Mereni, regiunea Constanţa; Zoia Mucenic, gospodină, Craiova, str. Vlad Ţepeş nr. 5; Carol Gzedly, profesor, Liceul mixt maghiar, Arad; Vasile Ţărmure, învăţător, comuna Chiraleş, regiunea­­ Rodna; Gheorghe Ghemniche, magistrat, Tribunalul Putna, decorat cu Me­dalia Muncii; Ion Gherman, medic, Spitalul Ilie Pintilie, Oraşul Stalin; Ştefan Enciu, activist C.G.M.; Sep­­tici­iu Sever, actor Teatrul Munici­pal, Bucureşti; Nicu Ionescu, croi­tor, Focşani, str. Mare nr. 54; Si­­donia Irsim, muncitoare fruntaşe, fabrica „30 Decembrie“, Iaşi; Ion Mătăsăreanu, miner, şeful unei bri­găzi de tineret de la mina Lupeni; Adalbert Bogoşi, strungar fruntaş, Atelierele C.F.R.­Cluj; Dumitru Zoican, şef de lucrări la calea fe­rată P. Neamţ-Bicaz, decorat cu Medalia Muncii; Gheorghe Muşat, ţăran muncitor, fruntaş în campa­nia de însămânţări, comuna Colbo­­cs, raionul Iaşi; Ernest Boboci, tractorist fruntaş S.M.T­, Aradul Nou, regiunea Arad; Andrei Gheor­ghe, ţăran muncitor, comuna Cum­păna, regiunea Constanţa; Dr. Au­gustin Mureşan, şef de lucrări la Institutul de cercetări ştiinţifice „Dr. Babeş“, Bucureşti; Dinu Cris­­tea, atlet din lotul R.P.R­; Virgil Dumitrescu, inginer şef, Fabrica „7 Noembrie“, Craiova; Vasile Ti­­mişan, student anul II, Institutul de zootehnie şi medicină veterinară, Bucureşti; Gheorghe Gheorghiu, profesor universitar, Facultatea Textile a Institutului Politehnic din București. DELEGAŢIA C. G. M. A PLECAT LA MOSCOVA PENTRU A PARTICIPA LA SĂrfBĂTOMEA ZILEI DE 1 MAI La invitaţia sindicatelor sovietice, a plecat la Moscova pentru a par­ticipa la sărbătorirea zilei de 1 Mai, o delegaţie a Confederaţiei Generale a Muncii, in frunte cu d. Ion Alexandru, membru în Bi­roul Executiv al C.G.M. (Ager­­pres). Deschiderea Expoziţiei „Aspecte din lupta pentru pace a artei plastice sovietice“ Sub auspiciile Consiliului Gene­ral ARLTIS, Sâmbătă dimineaţa a avut loc, în sala din Calea Victo­riei No. 115, deschiderea expozi­ţiei „Aspecte din lupta pentru pace a artei plastice sovietice“. Au fost de :VIS: dr. Iosif Bog­dan, vicepreşedinte al ARLUS-ului, Niculae Teşa, secretar general al ARLUS-ului, Sanda Rangheţ, se­cretar al ARLUS-ului, precum şi activişti ai Consiliului General al ARLUS-ului. Din partea Ambasadei URSS, au fost de faţă : A. A. Golicenkov şi B. A. Savinov, primi secretari de Ambasadă. Deasemeni a luat parte I. A. Ma­­xîmovski, reprezentantul perma­nent al VOKS-ului în R.P.R. Cu acest prilej, a luat cuvântul prof. uniiv. Titina Călugăru, care a subliniat contribuţia însemnată pe care o aduc artiştii plastici sovie­tici în lupta pentru pace, şi ajuto­rul­ pe care îl dau artiştilor plas­tici din ţara noastră pentru a-şi îmbunătăţi necontenit munca lor de creaţie. Apoi, asistenţa a vizitat expozi­ţia, admirând lucrările maeştrilor plastici sovietici care oglindesc momente ale luptei pentru pace a eroicului popor sovietic. CURSURILE DE ŞTIINŢĂ ŞI TEHNICĂ ALE INSTITUTULUI DE ENERGETICĂ AL ACADEMIEI R. P. R. Joi 3 Mai 1951, sala A. S. T. str. M. Eminescu Nr. 3, Ora 19: Ing. I. Popescu: Probleme de a­­menajări în zonele de protecţie ale bazinelor amenajate. Sala A. S. T. Calea Victoriei Nr. 118, ora 19. Prof R. Vădu­leţ: Aplicaţii ale teoriei fenomenologice a câm­pului electromagnetic, ora 20,15 . Conf. C. Penescu: Automatizări­­ în centrale electrice şi sisteme energetice (partea electrică). Vineri 4 Mai 1951, Sala A.S.T. str. M. Eminescu Nr. 3, ora 19 . Asist. ,M. Iacovache: Structura interioară a pământului , ora 20.15: Ing. R. Voinea: Criterii di­namice în Studiul Flambajului , sala A.S.T. calea Victoriei Nr. 118, ora 19: Conf. Ed. Nicolau : Unde Electromagnetice Ghidate. BILANŢ PENTRU ACEASTĂ ZI (Urmare din pag. I-a) în spitale, numărul celor trimişi la odihnă, etc. S-au construit locuinţe muncitoreşti la Reşiţa, Baia-Mare, Moineşti, Ucea, Ga­laţi, etc. Succesele repurtate de oamenii muncii din ţara noas­tră în executarea planului pe trimestrul I au creat condiţiu­­nile pentru îndeplinirea Planu­lui de Stat pe 1951, în 11 luni. Acesta este aportul în reali­zări constructive cu care în­tâmpinăm ziua de 1 Mai şi a­niversarea a 30­ de ani de la în­fiinţarea Partidului clasei mun­citoare. Este o contribuţie pre­ţioasă la desvoltarea puterii economice a Patriei, la ridica­rea nivelului de viaţă şi cul­tură al populaţiei, la întărirea securităţii şi independenţei noastre. Este o contribuţie în slujba muncii constructive şi a păcii, în slujba înfrăţirii şi co­laborării popoarelor. Harel Emir Ionescu Serv­iciul religios de Paşti oficiat la Patrtiarhie Duminică 29 Aprilie, I. P. S. Justinian, Patriarhul României, însoţit de vicarii patriarhali e­­piscopii Antim Târgovişteanu şi Teoctist Botoşăneanu, a oficiat la Patriarhie serviciul religios de Paşti. A fost de faţă prof. Stanciu Stoian, ministrul Cultelor. In cursul serviciului religios a fost citită pastorala adresată de I. P. S. Justinian clerului și credincioşilor bisericii ortodoxe. (Agerpres). Botvinic conduce cu 10-9 in matchul pentru Campionatul Mondial de şah MOSCOVA, 29, (Agerpres). — TASS transmite: Sâmbătă s-a terminat a 19-a par­tidă a matchului de şah între Bot­­vinic şi Bronştein. Această partidă fusese întreruptă într’o poziţie complicată. La continuare, Botvi­nic a reuşit să-şi creeze un pion liber ameninţător pe flancul damei. Bronstein nu a găsit cea mai bună continuare de apărare şi a cedat la mutarea 60. După această partidă situaţia matchului este de 10—9 în favoarea lui Botvinic. SATIRĂ ŞI HUMOR Fiică de arendaş ,de negustoraş, de funcţiomăraş, de avocăţel, de ofiţeraş, de popă — să fi fost papa bulgărei, sârbotei sau grecotei — moftamgioaica este româncă şi prin urmare nobilă, et par consé­­quent ’) nu poate suferi mojicimea. Ea este patronesă, în comitetul unei sau mai multor societăţi române de binefacere sau de cul­tură naţională. Moftangioaica română vorbeşte româneşte nu­mai avec Ies domestiques2), încollo franţuzeşte — acu ia lecţii de limba engleză. ^ In fiece zi, moftangioaica răstoarnă prăvălii în­tregi, de la raftul de sus până la cel de jos, cău­tând eşantioane şi negăsind malheureusement3) niciodată ce-i trebu­e. Bogată ca şi săracă, adeseori i se’ntârpimplă din distracţie, când se uită negustorul în altă parte, să-i scape ceva în manşon sau sub rotondă. Moftangioaica îşi opreşte totdeauna cupeul d’a­­cum tezişul stradei. Pentru dânsa sunt numai două oraşe in care poate trăi cineva: Paris et Bukarest! (Dânsa are unul sau mai mulţi adoratori, nu de plăcere sau de pasiune, ci de datorie: o femeie de aşa înaltă extracţiune trebue să aibă un salvez­­tr.qi 4). Bogată, n’are plăcere mai mare pe lume decât să-şi arate unei amice sărace toaletele şi să-i spuie preţul lor fabulos, şi apoi proiectele, planul şi de­vizul toaletelor viitoare. Moftangioaica săracă este foarte discretă; de­­aceea, nu despreţueşte fondurile secrete, ba chiar din contra. Pentru cine conspiră e prudent să evite pe moftangioaica română. Crudă, adică necoaptă, primeşte cadouri de la răs­copţi bogaţi; răscoaptă, face cadouri la săraci ne­copţi, adică la cruzi. — Ah ! cruid­ule ! Când e vorba de lista „victimelor“ ei, moftan­gioaica română uită şirul, numele şi datele; are insă, în privinţa aceasta, despre amicele ei, o me­morie prodigioasă 5). Când vrei să flirtezi cu moftangioaica, se răţoeşte şi fieorţăeşte. Ii vorbeşti serios, râde, glumeşti,­ e foarte serioasă, o saluţi, d’abia moţie, o iubeşti, te spune târgului. Moftangioaica e amatoare de înmormântări de lux. Trecând prin faţa cluburilor, jalnică scoate ca­pul afară din cupeu. După cimitir, un tour au boîs,6­ cu ochii plânşi şi cu chipul încadrat în dan­telă neagră, este obligatoriu. Moftangioaica e o româncă bravă: ea ştie suferi, cu hotărirea şi eroismul caracteristice românului, tortura concertelor clasice, fort en vogue 7) astăzi... Astfel dacă-ţi place muzica, fereşte-te să mergi la 1) Prin urmare. 2) Cu slugile. 3) Din nenorocire. 4) Urmează-mă, aici: adorator. 5) Uimitoare, minunată. 6) O plimbare la pădure, respectiv la „șosea“. 7) Foarte la modă, acele concerte, de câte ori orchestra o avea oro pianissimo8), moftangioaica cormmencera a causer fortissimo...9) Moftangioaica­ suferă în genere de stemah; ori­când are să iasă în lume seara, nu mănâncă toată ziua în vederea corsetului. Astfel, e prudent să nu o prea iei la vals: suflarea ei te face să-ţi aduci a­­minte cu mult regret de mirosul violetelor de Parma. Poftită ori nepoftită, ea trebue să se afle la toate balurile de rigoare, ale curţii, ale societăţilor, ale lumii mari, la reprezentaţiile prime, extraordinare sau de gală. Ea e abonată la l’Indépendance roumaine şi tre­bue să figureze neapărat în „Carnetul“ lui Clay­­moor. Fiecare moftangioaica spune bucuros din fir in păr toată conversaţia care a avut-o cu prinţesa moştenitoare „aproape o jumătate de ceas“ la ba­lul din urmă de la Cotroceni. Câte mioftamgioaice au fost la bal — că nu lipseşte una! — vezi dumneata câte jumătăţi de ceasuri a ţinut acel bal minunat. O moftangioaică gătită şi împopoţonată de şapte ori mai scump decât s’ar putea explica prin mij­loacele consoartelui d-sale, dacă o întrebi ce pă­rere are despre prinţesa: — Fie, moncher10), nu zic, e tânără, frumuşică, si vous voulez “); da... prea e luxoasă! Când vorbeşte de regina, zice: la pauvre12). La balul curţii mai ales, cum s’a abţinut toată ziua de mâncare, abuzează de şampanie, de icre, de îngheţată, de bomboane — nu de plăcere ori de lă­comie, unu!... de datorie... Odată supează cu un „a­­mic“, pe urmă cu un curtezan, mai despre ziuă se’nţelege, vine şi rândul lui dumnealui: „Aide, co­­coşeluile, la bufet!“ Aşa, după îngheţată, mănâncă iar icre moi, şi după Pomery extra-sec trappé, iar ciucalată fierbinte. A doua zi, doctorul high-Fi­e se vede silit să-i prescrie 0 cutie şi jumătate de cap­sule de ricin. După fiecare bal du­­nonde,3), a doua zi caii dof­torilor ,mondatos 14) aleargă până le iese limba de un cot. Culmea supărării — să o scape din vedere Clay­­moor. Culmea ambiţiei — un minister pentru bărbat și un secretariat pentru amic. — A ! să nu uit... Când vezi două moftangioaice amestecându-și alifia de pe buze și țocăindu-se cu multă căldură, să știi că nu se pot suferi. — Ah ! ma ebére, je ne puis la sentir! >=). 8) Partea ce se cântă foarte încet. 9) Va începe să vorbească tare. 10) Dragul meu. 11) Dacă vrei. 12) Sărmana. 13) Die lumea mare. 14) Monden. 15) Ah ! dragă ! nu pot s’o sufăr. Microbii istoriei războinice MIAMI Missis Godby din orașul Miami, Statul Florida a dat un ospăț, la care a invitat 500 câini. Fiecare câine era servit de câte doi negri. Cu această oca­zie, missis Godby a arătat că nu este de acord cu felul de a se exprima al lui Milford Kalg­­wall, fostul guvernator al Sta­­tului Florida. Dânsul numea negrii ,,câini”. Missis Godby a protestat împotriva acestei în­josiri fildtee... câinilor. Cel mult, — a spus ea — s’ar putea in­sulta câinii, spunându-li-se ,,ne­­gri“ atunci când fac vreo poznă. BONN Autorităţile britanice de ocu­paţie au în­ceput o vastă campa­nie de lichidare a tubermilozei şi­ a altor maladii grele de care suferă germanii din zona occi­dentală. Deoarece s-a constatat că tra­tamentele medicale obişnuite sunt costisitoare şi de lungă durată, autorităţile britanice au socotit că ar fi mai operativ li­chidarea bolnavilor. In acest scop au confiscat spitalul din Wupperthal şi au somat pe cei 560 pacienţi ca până la 15 Au­gust să se însănătoşească, să moară sau să părăsească spita­lul. Guvernul de la Bonn a salutat „în numele naţiei“ această ini­ţiativă şi a trecut la studierea un­ei ■ decizii care prevede­­pe­depsirea oricărui „german cin­­­stit“ care va îndrăzni să se îm­bolnăvească. V­In cadrul unui interview un zia­rist 1-a întrebat pe domnul Konrad Adenauer: Domnule Cancelar e a­­devărat că în Germania Occiden­tală există o puternică mișcare na­­zistă subversivă? La care d. Ade­nauer a răspuns : Nu e adevărat Ziaristul a insistat : Cum, nu e a­­devărat că în Germania Occiden­tală există o mișcare nazistă sub­versivă? Domnul Adenauer a răs­puns din nou : Sigur că nu e ade­vărat ! De unde au scos că e sub­versivă ? PROBLEMA PREŢURILOR Alarmat de nemulţumirile manifestate de populaţi© în urma creşterii preţurilor în USA, parlamentul a consti­tuit o comisie care să „cer­ceteze“ cauzele scumpetei. Sceneta scriitorului ameri­can progresist Allan Max redă un aspect d­intr’o şe­dinţă a acestei comisii BOOLOGG (membru al camerei reprezentanţilor congresului): Vom audia depoziţia martorei Root Armstrong. Ea vorbeşte în numele consu­matorilor din localitate. Luaţi loc, missis Armstrong şi vă rog să răspundeţi chestionarului nostru. Aşa­dar, numele dumneavoastră? MISSIS ARMSTRONG: L-aţi pro­nunţat adineauri. Il ştiţi. BOOLOGG: Totuşi aşa e for­malitatea. Vă rog să răspundeţi. MISSIS ARMSTRONG : Ei bine, numele meu este Root Armstrong. BOOLOGG: Un moment. In acte e trecut Root-Thomas-Arms­­trong. MISSIS ARMSTRONG: Thomas este numele meu de fată. BOOLOGG : Şi de ce-i ascunderi? Dece nu l-aţi declarat când v’am întrebat de nume? MISSIS ARMSTRONG: De când m'am căsătorit, nu mai spun niciodată numele meui cel vechi... BOOLOGG : Aşa? Cum putem lua în seamă declaraţiile dumi­­tale, când dumneata nu-ţi poţi de­clara nîcî măcar numele întreg ?! Dar în fine, spuneţi ce aveţi de spus in numele consumatorilor din localitate. MISSIS ARMSTRONG: In ul­tima săptămână, pâinea s’a scum­pit cu un cent şi jumătate, iar acum, preţul ei... BOOLOGG : Un moment, missis Root-Thomas-Armstrong. Trebue să probezi cele afirmate. Susţii că, în ultima săptămână, pâinea s’a scumpit cu un cent şi jumătate. Unde ai citit dumneata acest lu­cru? MISSIS ARMSTRONG: Nu l-aim­ citit nicăeri. Lucrul acesta mi l-a spus băcanul azi dimineaţă, când m’am dus după târgueli... BOOLOGG: Te iei după băcan?! In nici un caz, comisia nu poate da crezare părerilor unui băcan oarecare. MISSIS ARMSTRONG: Daţi-mi voe : astăzi, pâinea s’a mai scum­pit cu o jumătate de cent. BOOLOGG : Tot băcanul ţi-a spus si svonul ăsta ? MISSIS ARMSTRONG: Dar... BOOLOGG : Cum poţi da atâta crezare părerilor băcanului! MISSIS ARMSTRONG: Am în­cercat ca să nu-l cred, dar până l'am scos încă o jumătate de cent, nu mi-a dat pâinea... BOOLOGG: (scoțând din pupi­tru un ziar). Lasă, că ştiu eu de unde vii dumneata cu svonul ăsta cu scumpirea! Ai citit ziarul a­­cesta ?. MISSIS ARMSTRONG : Mi se pare că nu... BOOLOGG: Minţi. Este singu­rul ziar care a scris despre creş­­terea preţului pâinii. N'aveai de unde să afli decât din ziarul acesta. MISSIS ARMSTRONG : N’am nici un motiv să mint. In definitiv chiar dacă ar fi fost aşa?... _ BOOLOGG : înseamnă că citeşti ziare care sunt contra noastră...’ MISSIS ARMSTRONG : Dar, daţi-mi voe. Scopul venirii mele aici este să discutăm problema preţurilor... BOOLOGG : Stai, mai încet. In primul rând, văd aici In acte că numele dumitale de domnişoară este Root Gryss-Thomas. Adevă­rat? MISSIS ARMSTRONG : Ade­vărat. BOOLOGG : Aşa? Carevasăzică, la început ai zis că te cheamă nu­mai Armstrong; p© urmă ai recu­noscut şi vechiul dumitaie nume, Thomas. Acum, trebue să desco­perim noi că te mai cheamă şi Gryss. Există îndoeli serioase în privinţa numelui dumitale. In chestiunea aceasta, noi suntem ne­voiţi să te deferim justiţiei noastre, americane. Şi în nici un caz nu putem lua in seamă declaraţiile cu privire la preţuri. Să fie introdus martorul urmă­tor... (După „Ogonioc“) ! s I » 1

Next