Veselia, 1910 (Anul 18, nr. 1-52)

1910-06-11 / nr. 23

Vineri, ii lume 1910 VESELIA COMEDIILE MAHALALEI CĂŢELUL LU[NEA NIŢA Când coana Luxa văzu pe nea Ni­­ţă Făcăleţ că intra în curte cu o jigodie după dânsul, încurajând-o cu vorba: „Cuţu! Cuţu!“ Îi şi sări ţan­dăra : — Din ce maidan ai maî adunat şi pe potaia asta ? Se vede că iar te-aî matosit, cum ţi-e obiceiul, şi s’au ţinut câinii din moala după ti­ne, nepricopsitule. — Taci, bre, muere că n’am băut nici măcar o cinzeacă... Viu dela lu­cru.... Știu şi eu de unde s’o fi luat după mine ! M’am pomenit cu el în urma mea.... — Ei, şi trebuia să mi’l aduci plo­con, tontule? Da ce-i aicea stână? Nici măcar câine de curte nu e... O javnă! Marş d’aici potac. Stai că-ţî arăt eu ! Şi coana Luxa apucând o despică­­tură de lemn, vru s’o repează în bie­tul căţel, care se făcuse ghem lângă picioarele lui nea Niţă... — Lasă-l fă, ce ai înebunit? se răs­ti nea Niţă care prinsese milă de câi­ne, luând bățul din mâna coanei Luxei. Tu nici nu știi ce câine e ăs­ta ! adăogă dânsul, având o subită inspirație. — Câine pentru hingher! Ce fel să fie altfel! strigă coana Luxa și maî furioasă... Lasă că­­ fac eu de petrecanie. — Ba să-ți vezi de treabă ! Habar n’aî!... Când l’a văzut nea Vasile, cru­ciumarul, ştii că e vânător, mi-a z­is:—Bravos, Niţă. De unde mai fu­rat, mă! Păi ştii tu ce câine de rasă e ăsta ? E jigărit de nemâncare, să­racul. Ca să-l îngrijeşti şi pe urmă să vezi tu ce iese din el... — Să-ţi fie ’n nas ce-o eşi ! bodo­găni coana Luxa, maî potolită o lea­­că şi ducându-se la bucătărie. * — Ce e mă, Azorică,—aşa ? boteza­se dumnealui—te bate într’una ai? întreba regulat nea Niţă pe bietul căţel, care cum îl simţea intrând pe poartă îi sărea înainte de prin col­ţurile unde se ascundea de frica coa­nei Luxa, care de mâncare aproape nu-i da,—dar din bătaie îl îngrijea de mai multe ori pe zi!.. Ce să faci, mă Azorică, dacă eu lipsesc toată ziua de acasă ?.. Rabdă şi tu, că şi eu multe mai rabd, şi vin să-ţi dea nentu mâncare.... Era un scandal zilnic în casă din cauza câinelui. Coana Luxa dădea tot ce avea pisicei,—şi mai arunca restul pe furiş la gunoi, numai să nu găsească nea Niţă să-i dea ceva. Iar dacă -1 vedea pe acesta că opre­şte ceva în taler, apoi să te ţii gură şi ceartă : — Da ce ! Io cheltuesc pe mâncare ca să dai la câini ? Cine te-a pus să aduni jigodiile de pe stradă? Du-1 la birt să mănânce, dacă ai parale!.. Nu odată Azorică era să fie cauza unei păruele număru ,,aviţ“. Nea Niţă se luase de gânduri.­­ — Numai e casă, dom’le, e Iad! se tânguia dânsul lui nea Vasile,câr­­ciumarul, la care pilea şi mai mult dă necaz, şi căruia îi spusese po­vestea cu „rasa“ câinelui, care Tisă nu îmblânzise ferocitatea coanei Lu­xa.—L’așî da încolo, adăogă amărât nea Niță, îndulcindu-se cu un chil de Ipelin, da am prins slăbiciune dă el, săracu. Și p’­ormă ci că e bine la ca­sa­­omului câine dă pripas !.. — Lasă mă Niță, că-î ac­ea ponta coanei Luxei! spuse Intro zi nea ■Vasile, care era un șmecher și ju­mătate. Mă duc rmâine în lipsa ta pe acasă,—și să vezi dacă nu­­ți-o­ plăcea cum am să aranjez. — Vezi măi nea Vasile, că fac cin­ste cu o vadră, dacă mă scapi de ba­lamuc... — Fii pe pace !... ' — Bună ziua, coană Luxa, zise nea Vasile, intrând a doua zi la nea Niță. — Bună să-ţi fie inima, dom’le Va­sile. Cauți pe Niţă ?.. Are să-ți dea bani pe băutură, ai ? Lua-l’ar.... — Stai, coană Luxo, nu-l blestema cu păcat!.. N’are omu să-mi dea ni­mic. II caut pentru altă daravelă, da, dacă nu­­ pot să-ți las vorbă și d-tale... — Ferește. — Tată ce-i! Am citit o înștiința­re în gazete că s’a pierdut un căţel, tocmai cu semnele ăluia de Ia adus Niţă.. Şi că cine l-o duce înapoi la strada şi numărul pus la gazetă. Îi dă o sută de lei recompensă... — Ce face e? sări deodată ca friptă, coana Luxa, 100 de tei? Nu poate fi pentru potaia lui Niţă... —­ Ba chiar pentru asta... Să potri­vesc aidoma toate semnele... Lite... Cuţu, cuţu Azorică! vino ‘ncoa­mă ! continuă nea Vasile strigând câinele care ’şi scotea doar capul de după nişte scânduri, dar nu îndrăznea să s’apropie. — Păi atunci să-l ducă chiar as­tăzi! zise roşie de emoţie, coana Luxa căreia începuse să-î străluce ochii... 100 de lei! Vezi, tot te-aî priceput, d-ta ! A avut beţivu noroc ! Să-l duc eu acuma... Care-i adresa !... — Ba să te astâmperi, să ţii căţelu tn casă, să-l îngrijeşti bine, câ ăsta e bănet, ţi-o spui eu... Dacă dau ăia recompensă pentru el o sută dă lei, asta arată că e de rasă mare, și tre­­bue să facă trei sute de lei.. — Trei sute de lei! — Vorba e ! Iacă ea ăsta care mă vezi. — îi dau lu Niță două sute pă el... Daia am și venit să-i spui să nu facă prostia să-l ducă.. — Două sute! repetă coana Luxa ca un ecou, buimăcită de ce auzea... — In cap! întări nea Vasile.. Nu­­ma să ţineţi deocamdată câinele aci, ascuns, că la mine, de­ prăvălie, unu pleacă, altul vine, îl văd, se dă vestea şi o păţim... Banii la mine sunt si­guri ori când.. Nunta să îngrijeşti de căţel... — Vai de mine. Păcatele mele, maî e vorbă? Că unde era să ştiu eu.. Credeam că e vr-o jigodie... Am să ţi-l îngrijesc eu maî bine ca pe Niţă, că el nu face atât..... Azorică! Mă Azirocă, vin la maica ’ncoa, băe­­ţaşule... Când nea Niţă se întoarse acasă , găsi pe coana Luxa pieptănând pe Azorică, pe care-l spălase frumos, şi-l gătise cu o panglicuţâ roşie la gât.. Nea Niţă se frecă la ochi şi nu-i venea să crează ce vedea.. — Măi să fie al dracului! Mare far­mazon maî e şi Vasile!... A fermeca­t-o pe Luxa.. Da ce-î asta pe tine bre Luxa? A — Ia taci mă tontule, ce ştii tul Asta nici nu e câine de mutra ta, mâ, ăsta e de viţă boerească, mă... . — Păi par’ofi ziceai... — Ce ziceam? ziceam că eşti un prost care nu ştie nimic şi mai făcut şi pe mine să crez că e vr’o potae... Dar am aflat eu.... Când fu la mâncare nea Niţă îşi a­­duse aminte că vorbise de dimineaţă d’o bucată de fleică... — Da, friptura aia Luxo?... — Ce friptură?... Mănâncă ciorbă și taci.. Ce era să dau cățelului?.. I-am dat lui carnea, mâncat-ar ma­ma, că uite ce slab și flămând e!... — Tiu! al dracului faimazon, Va­sile! A scrântit-o pe Luxa în partea ailaltă! Da­­r­ cum tot era mai bine să fi mâncat eu friptură, își zise în sinea sa nea Nită, înghiţind în sec. Când să se culce, văzu pe Azorică aranjat în colţul patului, învelit fru­mos.. — Ei, mâ, da ştii că te-aî boerit! Ia mai du-te şi sub pat, câ-ţî stă maî bine... Şi vru să-l dea jos, când deodată sări coana Luxa, de par’că o trăsese cineva de coade: — Ce mă ai căpiat? Lasă câinele acolo cu eu l-am culcat! Dormi tu sub pat, că nu faci trei sute de lei.. Iute la dumnealui? Ce-ţi face câinele, dacă doarme şi el acolo, băeţaşul mamei!... — Nu că a înebunit-o d­e binelea Vasile! mormăi nea Niţă. Şi înghi­­ţând iar în sec ,se sculă bodăgă­­nind. Toată noaptea fu prăpădit de pu­reci și înjură ca un păgân... Dar nu îndrăzni să dea câinele jos... Când să plece văzu pe coana Luxa că-î luase lapte și-i dădea cu pâine o strachină plină. Alergă într’un suflet la cârciumă. — Ce dracu ’i făcuși nevesti nea Vasile, de ai întoi’o așa? isbucni Invidie Scandalagiu dat afară din berărie : — Pentru ce nu’l dai afară pe domnii celalt, care face mai multă gălăgie de­cât mine ? Beraru : încă nu şî-a plătit consumaţia. No. 23. — 3. •nea Niţă când intră pe uşe„ MSg numai de nu ne-am găsi beleaua, câ a luat-o la serios de tot Luxa! opină cam pe gânduri, nea Niţă, când află şiretenia.. . — Ce-ţî pasă.. Aştept, cinstea.. Aia câştigai. Mergem Sâmbătă la Moşii îl linişti nea Vasile râzând cu pof­­ tă...* Dar la 3 zile după asta Se pomeni cu nea Niţă, că intră ca o furtună în prăvălie şi de la uşe începu să răc­nească, încurcând vorbele de furios şi înfierbântat ce era: — Ia ascultă mă Vasile, să te duci la câine şi să-i scoţi rasa aia din nevastă, că dărâm prăvălia cu tine! Am ajuns să fiu eu câinele ca­sei, vascrisu şi leturghia! Candila şi căpriorii!... Anonim. --------------------------------------------­ TEM­EI­U DE MOŞI Frunză de teifi, Azi e femeiu, Temeia de Moşi... Calde gogoşi, Sudori pe frunte. Ţuică de munte, Roşcove, poame, Tot felul baloane, Atleţi, luptători, Iţi trece nori. Un ban intrare „Crocodil de mare“, Joc de popiei, Proaspeţi covrigi, Jucării frumoase, Bomboane spirtoase, Bărci sburătoare, Joc de culoare, Călcături Pe bătături. Aer infect, Un tip suspect Şi băutură Peste măsură, Turcoaice, cadâne La lume se ’nchină Şi sun tamburine, învălmăşeală Şi năduşeală. In grădina Eliade: — Noroc, măi, bade, Trec! colea Să bem cafea. Blériot, Santed­er Răsună la cer. Fluerătură Şi ’nvârtitură. Miel şease picioare, Minune mare ! Un june şi-o fată Fac dragoste „lată“. Din belşug praf, Cinematograf, Militari Şi comisari Mare ţinută. Circulaţia oprită. De-odatâ semnal : Automobil regal Iată soseşte, Lume ’ngrămădeşte. Recomandaţii, De inimi palpitaţii. Căluşari ’n fine Joc „Ban Mărăcine“ Sfat şi povaţă, Şampanie la ghiaţâ. Gata serbare, Pregătiri de plecare, Mare alain. Lumea petrece... J­imonadă ,rece! Tramvaele ’s pline De lume mulţime. Adio Moş!­­ Şi... moşi pe groşi. Mathias.

Next