Veselia, 1910 (Anul 18, nr. 1-52)

1910-01-15 / nr. 2

2. --- No- 2- ROMÂNII DIN UNGARIA NOUL GUVERN (Vezi ilustraţia, din pagina I) Naţionalităţile nemaghiare din Ungaria salută cu simpatie cabinetul Khuen Hedervary, în care vede un sincer partizan al votului universal. — reformă pe care ele o reclamă cu atâta stăruinţă. Românii sunt dispuşi să dea tot concursul noului guvern. Universul. Slovaci, croaţi, cu toţii strigă: — Destul atâta silnicie ! Românii prinşi în lanţuri grele, Doresc sa scape de robie. Lumina iacă se arată... — Trăiască noul minister Cu domnul Kimen Hedervary. Că-i mare meşter, pişicher. Promis-a pentru omenirea Din ţara lui austriacă Reformă mare, salutară Ce peste vremuri o să treacă. Vot pentru toţi! Cu mic, cu mare De orice neam şi orice lege, Avea-vor toţi aceleaşi drepturi Şi griji de ţară,—se ’nţelege. Da, vot universal, dar hidra Cu capete Wekerle, Justh Şi Kossuth, strigă ’n disperare: — «Asta la mine nu ai gust» ! —«Nem sobod» ! Zit! Cu pietre zvârlă Şi-ameninţă mereu.: «Ablug» ! O, cum ar vrea pe-aî lui duşmani Să-i vază ’ntinşî şi arşi pe rug ! Dar nu ! Dreptatea ’ngenuchiată, Tot ca şi pasărea Fcenix, Din propria-î cenuşe naşte — Nici când nu dă ea vreun clux. Dulacomprect. și AMOR ASASIN (Mare roman criminal} CAP. L Scrisoarea misterioasă Mă aflam casa amicului meu, Tache Carebeatutun și profitând de lipsa lui, cum sunt că svăpăiată, începui să-l răscolesc prin casă, prin dulap, pe sub masă, prin scrin. Ia scrin am găsit o pungă plină de mucuri de ţigări, bietul Tache! De sigur provizia lui de tutun pentru zilele amare. Intr’un colţ al casei am găsit un teanc de manuscrise. Sâ fi fost cam vr’o două chile. Privind la ele, d’abia atunci îmi explicai de ce băcanul ’mi vindea măsline în... manuscrise. Ca sigur, sărmanul meu amic, care avea obicei ca în nopţi de insomnie, în loc să citească operele celebrului obscur Mhalache Măcelaru, smângălea hârtii, când n’avea bani sâ-şi cumpere tutun, furniza băcănia cu manuscrisele lui. Şi ce mai deliciu, ca împreună cu «halva d’un ban» să primeşti şi o poezie celebră ! îmi adusei aşa de bine aminte de o frumoasă poezie căpătată cu ocazia cumpărării unei litre de caşcaval. In mintea mea im! reconstitui versurile: Caşcaval făcut din lapte, Preparat din cel mai bun. Lira mea cu strune sparte Pentru tine mi-o instrui... Pe dulău, prăfuite, sta un teanc de cărţi. O hârtie galbenă era pusă td’asupra. Era o hârtie ruptă dintr’un ] — Ca scrumul să se înegreascâ şi calendar cu data de 1 Septembrie. ? praful să se aleagă de ea, luao-ar Sept Hârtia conţinea următoare* nemuritoare versuri : Voi cărţi ce staţi dormind la teanc Un somn frumos făr de habar. Ah! Cine ştie ce anticară va răpi pentru un franc î In fine, dădui peste un album de poezii. Când deschisei prima filă, îmi atrase atenţia o hârtie violetă spălăcită, decolorată de vreme. Curioasă cum sunt, o deschisei. Era o scrisoare de dragoste. Scrisul îngrijit şi puţin cam tremurat, trăda emoţia cu care fusese scrisă. Mi-am aruncat în treacăt ochii pe ea şi o senzaţie plăcută îmi străbătu tot corpul. Scrisoarea conţinea cuvinte înduioşătoare, sub o nuanţă de sinceritate naivă. Deşi comit o indiscreţie publicând-o, dar sunt convinsă că voi face un mare serviciu multora din cititoarele mele care îmi vor mulţumi desigur, întrucât scrisoarea de mai jos va servi multora de model pentru viitoarele lor aventuri : • D-le Tache: «Am primit şi ultima d-tale scrisoare unde era pronunţată sentinţa de despârţire prin cuvântul «adio» ! Sentinţa a fost înduioşătoare. De la prima convorbire a noastră, am vizat că eşti o persoană in care pot să mă încred, însă aparenţa înşală întotdeauna. «Unul din lucrurile cele mai grele şi mai preţioase e sa ştii a iubi, lucru pe care eu l’am ştiut, însă tu ai fost departe de a-1 şti. Suferinţele pe care mi le-ai făcut de s£ sărbători afl fost pricinuite din cauza încrederii prea mari ce am avut In fiinţa dumitale, însă toate aceste suferinţe se vor şterge, sburând departe, în Iocurî necunoscute de cel vii, însă odată cu ele nu va suttra şi imagina fiinţei plăcute, ci ea va rămâne săpată adânc în inimă, până la locu-mi de veci. Te-am iubit şi te iubesc cu tot focul, căci a fost primul pas pe care l’am făcut spre acest lucru, tu însă nu m-ai iubit şi nici cel puţin n’ai ţinut la mine ci prin vorbe crude ai căutat să te depărezi de mine. «Cu toate că am fost supărată, dar mi-am adus aminte de învăţăturile Domnului şi de Sf. împărtăşanie pe care am luat-o fiind supărată pe cineva, lucru ce religia noastră nu permite, şi am făgăduit preotului, care n-a sfătuit de a mă împăca, şi deci mă ’mpac cu tine». Je t’mbrasse, Marimra După ce-am isprăvit citirea scrisorii, o pusei la loc şi începui să mă gândesc: — Mă, cine-o fi şi asta ? Dar apariţia lui Tache mă deşteptă din gânduri. Intră în casă vesel, cu o «regală» în gură, semn ce era în fondări. — Te-am prins, hoțoaico ! Dar deodată rămase pe loc. — Ce-ai în mână ? — O scrisoare de dragoste, începu să schimbe fete feţe. Din praful cu dracu s’o ia de slută... nu pun eu mâna pe ea, că i-aș smulge corni ! Curioasă, începui să-i pun diferite întrebări, la care el nu răspunse nimic. Gzu apoi într’o nostalgie adâncă. Faţa lui da semne de o durere crudă. Amintirea ei era prea dureroasă. într’un târziui începu sâ aiureze. — Femeia ?.. O ţigară meseriaşe fără carton. Plăcută în aparenţă, dar amară la gust... Cu cât o fumezi, cu atât îţi vine s’o scuipi, dar totuşi continui s’o fumezi... şi nu o dai dracului decât atunci când îţi frige buzele. Iar când priveşti la chiostecul aruncat în praf, te-apucă nostalgia. Am pus mâna pe pălărie, am aşezat-o cum am putut mai bine în cap şi am şters-o, lăsânde-l să bolborosească înainte verzi şi uscate. Târziu de tot putui descoperi misterul ce învăluia această scrisoare misterioasă. In numărul viitor vom continua cu povestirea acestui roman criminal, începând cu tot: «Poezia macabră». Fetea Hazlie. -------------------------------------------— VESE LA BACALAUREATA Clondirescu și cu nevastă-sa au invitat la masă pe d. Preoţescu, negustor retras din afaceri, vechiu prieten; fiica lor Filomela tocmai îşi luase bacalaureatul. Clondireştii voiau să consulte pe Preoţescu asupra alegerea unei profesiuni , Filomela fiind cam încurcată. Preoţescu, care de cinci ani trăia retras la ţară, primi invitaţi».. .—Nene Preoţescul«, esclamă. Clondirescu, văzărescul sosind, să trăeştî se cunoaşte că’mî eşti prieten, abia te aşteptam; eşti om cu multă minte şi o să'ţi dai cu părerea asupra Filoose toi. De Cinci ani de când n’aî mai văzut-o, sa schimbat mult; nici n'o s'o mai cunoşti. — Trefane să fi crescut — El, asta n'ar fi nimic; e vorba că din punctul de vedere al învăţăturei ea s’a schimbat; ce erezie, acuma nu mai e ca pe vremea noastră, fetele învaţă la fel cu bieţii.Filomela şi-a luat bacalaureaţii ş'acuma vrea să intre în facultate. — Da, ce spui ? zise Preoţescu. — De ar şti cum mai scrie! Orce ar vrea ea să se facă, la toate ar scoate-o la capăt. Astă-vară când se dusese la mătuşă-sa, ne trimetea nişte scrisori de câte şaisprezece fete şi nici ar avea ce să ne spue. —Preotesei».—Ce ar fi fost dacă ar fi avut ceva de spus. Clondir eseu.— Da, nu-i aşa? Iac® că vine. Filomela intră; e o fată înalţii şi slabă, ca o scobitoare; poartă ochelari şi fine sub braţ un caet mare, ■pe care îl pune pe o măsuţă. Clondir eseu. — Prietenul nostru Preoţescu, ce, nu-l mai cunoşti ? Filomela.—Da, puţin, par că mi-aduc aminte. Clondirescu.—El o să te poată sfătui de ce să te apuci. Madam Clondirescu. — Masa-î gata, poftiţi. Preoţescu, aşezdndu-se. — De, să roşu se făcu portocaliu, galben, verne, j R* aleS» 0 carieră nu’i tocmai lucru semn că era român. ! — Unde dracu ai eisit-o? D’a- î Fllomela- ~ ma P°t decide . A ^ * I bărbații acaparând totul, noi fetele tâta timp o căutăm! . I nu mai putem răzbate nicăeri. Apoi cu o mișcare uşoara mi-o j M am gândit la medicină, însă nu zmulse din mâna. Scoase din buza ; prea face pentru o femee; dreptul nar un chibrit şil dete foc. 1 mi-ar plăcea mie, dar în țara noas-Limbi de foc începură să consume f tră nu-i chip; literatura e cam spiscrisoarea. îmi scosei pălăria; la o noasăceremonie așa de solemnă era im- Preotescu. Literatura, poezia e posibil sa ste cu pălăria în cap. * • Când scrisoarea fu complect dis- t minescu. o şi cine e trusă, Tacht lua scrumul în mână ( Filomela .— Dar cine nu ştie de E- şi solemn bestem»r i raineseir. ! Clondiris cil — Iaca chiar etî. Filormeist, ridicând din umere. — D-ta, cine vorbeşte de d-ta. Mă gândeam să intru în teatru. Preoţescu. — Vaî de mine, d-ta în teatru!!... Filomela. — Prejudiţii! aş intra grozav, de nu mi-ar trebui alte cursuri. Conservatorul, declamaţia. Preoţescu. — Ai să debutezi în roluri de ingenuă. Filomela. — Cu instrucţia mea să joc roluri de gâscuţe! grozav mi s'ar potrivi: roluri mari de tragedie. Preoţescu. — Aşa eu am uitat. Filomela. — Am o prietenă licenţiată în litere care a voit să se lanseze în literatură. A scris un roman şi a început să caute un editor. Perinde se prezenta acelaş răspuns : „Nu e rea istorioara d-tale, dar în acest moment 1111-î chip, e o crizăgrozavă, zile întregi nu se vinde nici o carte, dacă ni s'ar aduce operele cele mai de seamă ale celor mai de frunte scriitori şi tot n’aşi da pe ele o ceapă degerată11, şi aici aşa, dincolo altminterea, nimenea nu voi sâ îi publice romanul. Alinei Nineta, aşa o chema pe prietena mea, s'a apucat să dea lecţii particulare de gimnastică suedeză oricui o chema printr'o carte poştală, şi cu asta îi merge destul de bine. Preoţescu. Curioasă meserie pentru o fată. Filomela. — Dar pentru ce, mi rog?Fe*»w» înţelege că de aci înainte să fie liberă şi să se bucure de aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii. Preoţescu. — Adevărat ? Filomela.—Acesta este textul conferinţei mele, pe care am s’o ţin în curând. Femeea pretinde să poată avea orice ocupaţie şi vrea să nu mai aibă nevoe de bărbat, care sub pretextul de a o proteja şi de a o susţine, o stăpâneşte. Clondirescu. — Ei, nu-ţi spuneam eu! cum mai vorbeşte de bine. Preoţescu. — Iartâ-mă, d-.şoară, de, eu poate nu sunt în curent cu mişcarea asta nouă; dar cred că rolul femei, este de a se ocupa de menaj. Filomela. — Da, şi să facă sarmale poate. Preoţescu. — De ce nu, să facă şi sarmale. Filomela. — După d-ta va să zică femeea trebue să fie servitoarea bărbatului care bine-voeşte să-şi facă onoarea a o lua în serviciul lui, bineînţeles cu condiţiunea să aibă şi zestre. Pe când bărbatul, această finţă superioară, se duce la cafenea, să joace o partidă de table or de cine ştie ce alt joc, femeea, fiinţă inferioară, spală vasele, mătură,şterge praful, găteşte, ţi când stăpânul se întoarce acasă, după cum este bine sau rău dispus, pe capul ei cad toţi nervii şi bosumflările d-lui, când mai ales a pierdut la cărţi- Atunci găseşte că mâncarea nu-i bună, că friptura e arsă şi câte şi maî câte. Femeea nu mai vrea să se înjosească la astfel de ocupaţiuni nedemne de dânsa; nu mai vrea să fie servitoarea d-voastră, nu mai vrea să facă sarmale! Dacă vreţi sarmale, făceţi-vă singuri ! Preoţescu. — Alunei d-ră, o să se desfiinţeze mâncarea. Filomela. — Dar birturile ce rost au; cred că nu sunt făcute pentru câini. Acolo eşti servit de bărbaţi ; mâncarea o gătesc bărbaţii, care de altfel se pricep foarte bine. Preoţescu. — Şi familia ce va deveni ? Filomela.—Se va transforma,domnul meu, iacă tot. Totul se schimbă, obiceiurile, moravurile, familia se va americaniza. Du-te în America : familii întregi trăesc tot anul la oţel şi lasă bărbaţilor grija de a se ocupa de amănuntele meschine ale existenţei. Eşti servit de băeţi; ei lustruesc ghetele, spală scândurile, bat covoarele, scutură odăile. Apeşi pe un buton, un băiat aleargă, îi ceri pantofii, se repede sub pat şi ţi-l aduce foarte respectuos. La sfârşitul luneî, dacă eşti mulţumit, îi dai un mic bacşist şi resre-e creaţiunei se arată foarte satisfăcut. Vineri, it T*« warte.. 19-10.