Veselia, 1926 (Anul 34, nr. 1-53)

1925-12-31 / nr. 1

a iuirat înainte de anul 1933/ Cronica din Anul nou Păşim într’un alt an. Cum a fost cel ce s’a dus­ il ştim : sărac, păcă... dar nu ! în dicţionarul de citate şi locuţiuni al d-lui B. Marian, stă scris că ,,De morb­is nihil nisi bene“. Prin urmare, să nu mai vorbim de el. Anul nou care se prezintă pentru intrarea în serviciu e perfect ne­cunoscut. Cum s’o purta, nu ştim , ii facem, credit. Dar un singur păcat are : e frate cu toţi ceilalţi care au trecut.­­ * Anul nou vine cu cadourile. O o­­bligaţie din cele mai plăcute când primeşti , foarte dureroasă când tre­­bue să dai. Alegerea cadourilor este totdeauna o grozăvie. Tr­ebuesc ade­vărate calcule matematice cu inte­grale şi paraintegrale, ca să nu fie nici urât, nici scump, nici aşa cum au, alţii, să placă celui Ce-l primeşte, etc­ .­­Nu e­ deci de mirare ca într’atâtea calcule să scape o greşală pe undeva şi cadoul ales să iasă anapoda. Nu e iarăşi rar, în cazul când calculul este exact, ca o persoană să primeas­că de­ mai multe ori acelaş cadou, de la mai multe persoane. Asta nu e ceace se numeşte în matematică o eroare neglijabilă. Cele mai adeseori problema pusă’, nu se poate rezolvi decât prin reducere la absurd şi la idioţie. De anul nou, se rupe învelişul ca­­lomfaru­lui ca să apară acel­­ plin de eleganţă, de voe bună şi de nădejde. Calendarul deşi înseamnă în filele . -~A,,4S 0 nfătir despre Nea Ion, e tot ce poate fi mi elegant ; pai’c’ar fi ciocoi, îmbrăci naţional la balul mascat al societ­ţei „Dancingurilor orfanale“ în ca­­naval. Are obrajii rumeni şi buze, date cu „rouge“... Alteori calendarele sunt chiar a­­tistice. Au pe ele un peisaj înfiorătr de frumos, tras cu tapetul; un Ic îngheţat albastru cu cer verde şi pomi maron , ori o moară de vâr roşie, cu aripile violete şi cu pumni galbeni, cam aşa cum e d. Costafcu când nu-i soseşte la timp pensioara de la Moscova. Mai sunt, nu-i vorbă, şi calendare picante. Se prind în perete cu o funduliţă roz sau bleu şi au pe ele pictat de un elev în clasa IV pri­mară, câte o „­cucoană“ luată din revistele franţuzeşti ilustrate, unde nu se obişnuesc cămăşi mai lungi ca jumătatea coapselor. Bine­înţeles că toate aceste mos­tre de artă se plătesc ; se plătesc cu atât mai scump cu cât şi timpul „de modă“ al lor e mai scurt. Eu unul de multă vreme îmi cumpăr calendar în Mai sau Iunie. Se vând la caşuri pe stradă şi pe alese. Atunci pun câte unul în fiecare odae şi chiar în în­căperi d­i­n indicaţie specială... Tr. D. Badurul VESELIA DE ANUL NOI PEŢITORII Cei cari se însoară cu bucătăreasa ori îşi găsesc nevastă prin Mea Pu­blicitate, cred că e lesne să teci de la situaţia de burlac, cu cameri mobi­lată la mahala, la aceea de fater fa­­milias. Afacerea, însă, e grea, e grea mai vârtos când ai venit dela Dodul Roşu ; te-ai făcut, cu şaizec de lei pe lună, belfer la gimaziul evreiesc şi ai eşit doctor în medicină tocmai când te lăsaseră ultimele pitgele pe care ţi le mai făcuse cismaru, pe da­torie. Născut în Ghetto, lângă Nicolina, unde şi creştinii vorbesc idiş, crescut în strada Saul, la Bucureşti, în bu­cătăria unui filantrop zugrav de fir­me , şi deprins, de când se pomenise, să taie firul de păr în patru ca să se ajungă la cele de trebuinţă. Sami TatA’ ISi Or, pentru loaze, siminichia spe­cialistului e suverană,­­ iar pentru Sură, un şipuşor cu bromar pune capăt neastâmpărului. Cu astfel de clienţi, însă, nu se plăteşte nici patenta, necum, celelalte cheltuieli, într’o vreme când leul e kretizat, iar polul, exact o jumătate de rublă ! Trebuie, deci, altceva, —­ trebuie zestre. Dar noul doktor a uitat pe cei dela Podul Roşu, iar pe cei din strada Saul, n’a avut vreme să-i cunoască în noaptea prelungită cât au ţinut anii de studii. Cum să se însoare, dar, cui să se adreseze tânărul care a trăit exclusiv cu el şi care din ale lui ’şi-a îndestulat trebuinţele, din pruncie şi până acum, în pragul ma­turităţii l­asitatea peţitorului devine, la fieînlăturabilă, de îndată ce­ctualul ’şi-a pus firmă la g­­rul Goldenberg, feciorul di­n factoriţă la Crucea de Piatră 3, pe stradă, haine vechi, numa cochetărie şi ca să nu mănânci buzunar. Activitatea, de pe urm­ea trăieşte el şi o liotă de code ! cu care s-a miluit Iehova, e pi­eia, ,— e arta de a orândui căsi­i între perechi cari nu s’au vi niciodată. , o meserie rentabilă, aceasta. '. liţi, meserie care împreună cale precoce a junelui din Sadagm conjuctivita târzie a darnici­i Dudeşti, fără ca, în târgul sta, să fie comun între miri al­t­a decât fudulia socrului de a s­are de ginere un doktor şi don nărului de a se înfrupta din agr­­eala bogasierului vanitos. Dragi ea, prietenia, însușirile st­ftete st mt elemente în tot­d’nuna străin-­­ calcul în această problemă cu to

Next