Veselia, 1936 (Anul 44, nr. 1-52)
1936-01-02 / nr. 1
„VESELIA“ urează cititorilor săi mulţi ani cu sănătate şi belşug Anuil nou ! Zi de bucurie, zi de primit cadouri!... Anuil nou! zi de întristare, zi de dat cadouri... E bine de copii acum : ei ştiu că au să primească jucării, fără să le ceară măcar. Dar cu femeile e altfell : vremurile sunt grele, bărbaţii aşteaptă să le zici de două ori, şi campania pentru obţinerea cadourilor cere o strategie savantă... Nu vorbim, desigur, despre nenumăratele cutii de bomboane de ciocolată, ori (ceea ce e mai rău) asortate, nici de nenumăratele jerbe de flori, care se află în circulaţie. Astea sunt glume proaste, suportate încă, te miri de ce! Eu dac’aş fi femeie, m’aş supăra foc pe bărbatul care ar îndrăzni să-mi trimeată un kill de bomboane sau o duzină de flori. Astea sunt cadouri care cele mai adeseori se întorc la punctuil de plecare. Madam X primeşte de la d. A., o cutie de bomboane... Se strâmbă şi o trimete cu cartea de vizită dnlui I. Acesta nici n’o desface şi se grăbeşte să o repeadă la d-na Z., împreună cu sinceriile sale urări. D-na Z. o aduce în persoană bunei sale prietene, d-na A. care-şi mănâncă propria ciocolată; neapărat o găseşte de o calitate foarte inferioară. Astfel, o singură cutie a servit la patru cadouri ; e ingenios şi bineînţeles, economic. Dar nu e mulţumitor. Buchetele de flori şi cutiile de bomboane călătoare nu ţin de foame prieteniei şi cu atât mai puţin dragostei care e mai lacomă. In ziua de astăzi numai cadourile de valoare rămân. Cutiile de bomboane, versurile, scrisorile de dragoste au valoare când o au, doar la trimiţător, nu şi la primitor. Ar fi foarte nostim de studiat cele mai bune mijloace care se pot întrebuinţa pentru ca să ţi se ofere cadoul ce-l doreşti. Cel mai simplu e să-ţi cumperi singur bijuteria sau mobila aleasă ; pe urmă trimeţi factura „amicului” cu două-trei vorbe: „Dragul meu, vezi că nu te uit , fii aşa de drăguţ şi achită nota asta, şi abia delicateţa de a nu mai îmi aduce aminte niciodată despre ea”. E un mijloc elegant, dar sunt persoane strâmbe la cap care pot găsi procedeul de pirost gust. Alt mijloc e să te prefaci că ai pierdut un inel ori o brăţară, într’o seară când erai invitată de un domn la teatru ori ia bal. Dacă nu e mojic, va înţelege că-i e responsabilitatea angajată, şi-ţi va oferi iun inel ori o brăţară ca o ilegitimă compensaţie. O singură condiţie: să nu laşi pe urmă la vederea domnului bijuteriile pierdute, şi-ar pierde încrederea şi ar fi păcat. Unele femei au obiceiul să-ţi trimeată ele cadou, ca să te oblige. E micul capital vărsat în afacere, în vederea unui mare profit... Feriţi-vă de femeile ce vă trimit un ac de cravată de 200 lei ori o pereche de butoni de 300. Sunt alte femei atât de delicate încât le e ruşine să ceară vreun cadou şi însărcinează pe vreo prietenă să ceară în locul lor! E un procedeu bun, dar trebue aleasă persoana ce va sluji de intermediar, căci poate să-ţi şteargă cadoul. E preferabil să pui, de exemplu, un copil. Sunt bărbaţi care ar rezista mamei, şi care dezarmează, când o voce dulce de copil gângure: — „O să-i dai mămichii diamantul ăla, care-i trebue la cercel ? Când primiţi un cadou de valoare, vă e permis să exclamaţi cu indiferenţă : „n are a face valoarea ; gestul îl apreciez!”. Cadourile între soţi constituie un obicei prost ; tot ce dă bărbatul soţiei e „ieftin” ori „de prost gust”. Iar când primiţi de la soţie ceva, nu vă felicitaţi prea mult. Căci un mare umorist a zis : ,vcând îmi face nevasta un radou, am două surprize: întâi cadoul, al doilea factura !”. Costache Glumici AVARIȚIE — Și pentru voiajul vostru de nuntă, vă ofer două corespondente de tramvai ! Sa JUk Să Sa Să