Veselia, 1940 (Anul 48, nr. 1-52)

1939-12-29 / nr. 1

Crăciunul a trecut bine, însă creştinii au... ieşit cam greu din lupta lor cu diversele comestibile. Cârnaţii, după o statistică întocmită de d. Potârcă, au format un lanţ cu care s’a înconjurat de trei ori frontierele României­ Mari. S’a fabricat peste un miliard o sută patru zeci kilometri de cârnaţi. Cifra aceasta nu este o ficţiune, ea rezultă din raportarea la populaţia ţării a câte pa­tru kilometri cârnaţi de fiecare. Sarmalele, după statisticele din ora­şele capitale de judeţe, au revenit la frumuşica cifră de trei miliarde opt sute milioane. S’a scăzut neapărat din cifra totală sarmalele luate peste nas de bu­cătărese, atunci când delicioasele pre­parate n’au avut întâmplător compo­ziţia adecvată sau când, fiind încăl­zite, n’au fost supraveghiate atent şi s’au ars pe fund. O constatare interesantă, în cursul a­­cestui interval, este şi aceea a mini­sterului sănătăţii şi a depozitului oficial de medicamente, la care s-au adăugat rapoartele tuturor farmaciilor şi dro­­gneriilor din ţară. La 29 Dec­­c. nu se mai găsea nicăeri un gram de sare amară sau bicarbonat de sodiu. ★ Anul nou, sărbătoarea speranţelor­ Sperăm că anul 1940 . Pe cei cheli, nu-i va mai sili să-şi pună mâna în cap. Pe cei slabi, nu-i va mai trimite la cântar ca să nu se sperie. Pe cei proşti îi va deştepta, dacă vor pune cesornic care sună. Sunt speranţe că sărăcia nu va fi de­cât sărăcie de case de bani cari să adăpostească bănetul adunat. In vede­rea acestei probabilităţi s-au luat mă­suri de pe acum ca debitul Dâmbovi­­ţei să fie mărit­ Cei cari nu vor mai avea unde să pue banii îi vor ar­­nca pe gârlă. La toate locuinţele particu­lare ferestrele vor fi mărite. Monetele, în cazul acesta, vor putea fi aruncate pe fereastră. Necesitatea asta nu se va simţi pentru unele instituţii unde banii se aruncă obicinuit pe cheltueli inutile. S’a comandat şi în străinătate —fiind­că producţia lemnului în ţara noastră păduroasă este redusă — o cantitate suficientă de lopeţi cu cari cetăţenii să-şi vânture avuţia. Iar pentru o com­pletă asigurare că banii nu vor copleşi, nu vor îneca pe cetăţeni, s’a găsit cea mai definitivă soluţie: s'a aranjat să mai fie aduse în ţară noui croitorese, modiste, cocote şi perceptori. Fiscul nu va mai bate toba. S’a oferit cetăţenilor asigurarea că operaţia a­­ceasta va rămâne numai pentru cei cari vor răci la piept. Cititorii ştiu că, atunci când tuşeşti, se zice că baţi toba. Presupunând că pe 1940 ar putea să curgă lapte (plus miere) se dă ca cert că râurile din ţară nu vor mai avea rost şi implicit speţa lăptarilor, cari sunt apari sau sacagii, va dispare. Este sigur de asemenea că, în cazul dispariţiei a­­pelor, vinurile vor deveni păgâne, nu vor mai primi botezul — ceea ce nu ştim până la ce grad trebue să bucure pe creştini. Şi în felul acesta — mii şi mii de iluzii.Căci aşa este anul nou: cea mai utilată fabrică de speranţe. ★ N'aş vrea să închei aceste rânduri fără a releva unele adevăruri cu pri­vire la cadouri. Când primiţi un cadou de valoare vă e permis să exclamaţi cu indiferenţă: „n’are a face valoarea, gestul îl apre­ciez!”. Cadourile între soţi constitue un obicei prost; tot ce dă bărbatul soţiei este ,,eftin” ori „de prost gust”. Iar când primiţi de la soţie ceva, nu vă felicitaţi prea mult. Căci un mare umorist a zis: „când îmi face nevasta un cadou, am două surprize: întâi ca­doul, al doilea „factura!” mniiuiHiiiiuiiiaiiiiimiiiiiiiiiiiiiiiMiiiiiiiiimuiiiiinmiiiiiiinimnnmiiiinfiiinriiiiinniiiiaTiiniinniiiiiiiiniNiiiiiiiiiiiiiiiiuiiiiiiiiiinaiian» — Cine e femeia ? — Nevasta unui ambasador. — Hm ! Frumos corp diplomatic !

Next