Veselia, 1944 (Anul 52, nr. 16)
1944-05-30 / nr. 16
Proprietary Soc. An. „Universul“, Bucureşti Str. Brezoianu 23—25 Director şi Autor delegat: STELIAN POPESCU Redactor responsabil: CONSTANTIN COSCO Înscrisă sub Nr. 162 Trib. Ilfov Redacţia şi Administraţia: Bucureşti Str. Brezoianu 23—25, tel. 3.30.10 ABONAMENTE : Pe 12 luni Lei 700 i* t » iî 570 2 ® VESELlJ Un ziarist celebru — De când sunt n'am păţit încă una ca asta! zise tipul ştergându-şi furios faţa, cu o batistă mare, cât o basma, presărată cu floricele de toate culorile şi de toate mărimile! Escroci domnule ! Escroci pe toate drumurile! L’am privit cu gura căscată, uluit de tonul furios cu care mi se adresa — Extraordinar domnule! Nu se mai poate trăi în ţara asta din pricina escrocilor. Mişună ca viermii: peste tot, pe străzi, prin case, prin localuri, în trenuri.. Batista intră din nou în funcţiune absorbind râurile de sudoare ce curgeau pe obrajii lui roşii şi bucălaţi. II priveam tot atât de uluit ca la început, cu răsuflarea oprită şi cu sufletul la gură. In viaţa mea nu-l mai văzusem. Mic de statură, chel şi gras, părea că a înghiţit un butoi de bere şi se silea să-şi ridice burta din când în când ca să nu-i ajungă pe sub fotoliile pluşate ale vagonului . Cu mâna stângă îşi apicase pălăria şi-şi făcea vânt, iar cu dreapta în care ţinea batista lui mare îşi ştergea faţa umedă. Un moment privi pe fereastră apoi descheindu-şi gulerul şi cravata, glăsui din von. — Extraordinar domnule! Trebue făcut ceva! O măsură drastică în contra acestor paraziţi, acestor bandiţi ordinari, se impune imediat. Nu mă las! îşi ridică mâniat burta, cu ambele mâini, apoi ştergându-şi furios faţa de sudoare urmă ■ — Mâine merg la ministru! Dacă nu-mi dă satisfacţie în douăzeci şi patru de ore, ridic parlamentul în picioare- înţelegi? II ridic în picioare!... Intimidat de tonul agresiv al bolobocului dar mai ales că acesta urma să ridice parlamentul in picioare, nu îndrăzneam să-l întrerup. Intr’un târziu, când omul meu se mai liniştise, dusei mâna la cravată pentru a-i aranja nodul, tușii de două ori și zisei, cam sfios: — Ce nenorocire, întotdeauna se întâmplă așa! Oridecăteori nu port ochelarii, reîncepe durerea de cap. — Dacă îmi permiteți, domnule, cu cine am onoarea ? Surprins de întrebare s’a oprit deodată cu batista pe gură și m’a privit cu ochi uluiţi, uitând un moment să-şi mai şteargă năduşala — Cum "? Nu mă cunoşti ? Nu citeşti ziarele niciodată ? — Ba da., citesc zilnic „Simplonul”... am îngânat eu stins şi emoţionat, aşa cum trebuia sa fiu în faţa unuia care urma să ridice în picioare parlamentul şi de care se vorbea în ziare atât de mult ca să-l cunoască lumea fără să-l mai fi văzut vreodată Ca lovit în creştetul capului, tipul a dat ochii peste cap şi s’a prăvălit cu toată osânza spatelui peste rezemătoarea fotoliului Cum ai spus ? Simplonul ? Citeşti „Simplonul”? Citeşti ziarul acela injurios, fiţuica aceia blestemată plină de braşoavele unor nebuni ? Eşti dumneata în stare să-ţi pierzi timpul citind un asemenea ziar ? Tipul şi-a ridicat un picior şi l-a trântit greoi veste celailt. — Nu mă aşteptam domnule! Pe cuvântul meu că nu mă aşteptam ! De cum te-am văzut, mi-am zis: uite un om care na citit niciodată „Simplonul”. Uite un om care nu are sufletul pervertit de acei bandiţi, nu are gândurile înegurate de articolele lor murdare. Când colo, dumneata citeşti... citeşti „Simplonul”! Încăodată se dovedeşte cât de adâncă este cugetarea că aparenţele înşeală. Tuşeam sufocat, nu mai îndrăzneam, să respir. îmi coborâsem privirea în pământ şi nu îndrăzneam să o mai ridic — Dumneavoastră ce ziar citiţi ? întreb eu înecat Ochii lui mici s’au înfundat în grăsimea obrajilor, apoi gura lui mică s’a deschis ca o cavernă și fericit mi-a răspuns :