Viitorul, august 1908 (Anul 2, nr. 262-291)
1908-08-05 / nr. 266
ANUL n. No. 2669 ABONAMENTE Un număr vechi u 30 bani UN AN SASE LUNI in tari................................................18 lei 8 lei In Sîmmătate.................................30 lei 18 lei Abonamentele încep la I sl 18 ale fiecărei luni. Pentru preoți și învățători prețul abonat, pe fumat. REDACȚIA : 66, Calea Victoriei, 66, — București. «aes ■ [UNK]...........== TELEFON 1847 ====== A fost odată ca niciodată Domnul G. Gr. Cantacuzino a avut fericita inspirație să cedeze șefia partidului conservator d-lui Petre Carp. E adevărat că partidul conservator nu s’a schimbat de atunci — deoarece, se vede, că la conservatori cu cât se schimbă șefii, cu atât nu se schimbă nimic — tocmai cum spunea spiritualul romancier francez Alphonse Karr. Plus cu change, plus c'est la même chose, dar toată lumea credea că fostul prim ministru a înțeles că nu e croit pentru așa ceva și că s’a hotărât să se retragă din viața publică. Prea cunoscutul interview al d-lui Carp ne-a dat prilejul unei desamăgiri. D. G. Gr. Cantacuzino continuă să facă pe bărbatul de stat. Așa fiind, suntem siliți să eșim din rezerva ce ne impuseserăm față de veneratul bătrân. D. Cantacuzino face o mare greșală. Ce dovadă de înțelepciune ar da d-sa, dacă ar lua rezoluțiunea să petreacă restul vieței în splendidul castel de la Florești . Departe de zgomotul și de gâlcevele lumei, departe de combinații și de crize, să stea pe sofaoa moale și să asculte cum bate ceasul, cum trece vremea. Să filosofeze, cum poate, asupra nestatorniciei firei omenești, care face din opaiț lumină electrică, din diligență drum de fier, din călărașul pomejnicului telegraf, din poruncă domnească regim parlamentar, și dintr’un nabab un prim-ministru. Să cugete la toate astea făcând patența lui Napoleon și să-și amintească de poezia trecutului, de clipele cari au zburat ca niște valuri, rostogolind în mersul Ioi tot ce plănuia odinioară sfatul boerilor... ...Căci nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi», — cum a zis răposatul întru Hristos, Miron Costin. Și când i-or perinda în minte toate astea , când îl va purta gândul în amurgul unor vremi apuse, în care se credea că roata rânduirei lumești nu se mișcă tot ca roata stelelor în văzduh,—va lăcrăma poate de jale, Conu Iorgu, ca după niște scumpe ființe moarte —dar ne va înțelege pe noi cei de astăzi. Conu Iorgu a trăit într’o vreme în care câteva parale și trei șuruburi puteau face pe cineva om mare. N’a citit de 50 de ani decât Dramele Parisului, — și cu toate astea a ajuns al doilea după Vodă. Așa au fost odinioară vremurile. Azi lucrurile merg altfel. Crucea de tibișir, chinorosul, pasențele dumnealui, chibzuelile de iatac cu prefecții, — nu mai au trecere. S’au răcit. Omenirea care se ridică azi, cere altceva, — și dumnealui nu mai are ce să dea. Se ridică la viață clase sociale nouă, se nasc alte aspirații, alte idei, alte curente, tot ce-a fost vechiu se preface, tot ce în vremea logofeților, era bun miroase a mucegai, viața toată se învește, un potop de necunoscuți se arată la porțile politicei, — să lase în cui pușca cu cremene, pe Lupu Costache și regularisirile dumnealui clasice. Dacă d. Cantacuzino ar avea prieteni buni — le-ar fi auzit toate acestea, dar d-sa nu are prieteni sinceri și dovada cea mai strălucită i-a făcut-o maestrul Delavrancea. E o poveste a unui englez, căruia-i ziceau Shakespeare. N’a auzit de el pentru că nici prefect n’a fost, nici ministru. Engleza ăsta a făcut o piesă de teatru, în care un prinț învățat și sceptic anume Hamlet, spunea umei fete: « ori ce-ai face, e degeaba... la monastire, la mănăstire!* De-ar avea un prieten, i-ar spune tot așa de verde ca prințul englezului: — La Florești! La Florești! ... Căci la ce să mai încurce o lume pe care n’o înțelege, cu basmele cari i-au legănat copilăria?... I-ar fi așa de bine să stea acasă, la gura sobei, să-i toarcă pisica în poală; iar dumnealui, întorcându-se cu ochii minței înapoi, să străbată noianul de vreme în care, copil și fără grije, asculta duiosul și eternul: — A fost odată ca niciodată.. D. Ionescu-Quintus NOUTĂȚI Un caz de maternitate precoce: Pata Mița Vasile Dumitriu din com. Bilabancea (Tulcea), un etate numai de 13 ani, a dat naștere unui copil de sex feminin. Atât mama cât și copilul sunt sănătoși.» Farman dezminte zvonul lansat de ziarele NewYorkeze, după care el ari avut intenția să-și vândă aeroplanul guvernului Statelor Unite. Alegerile din Turcia se vor face în mod indirect. Repartiția pe aceasta : 50000 alegatori vor trimete în Parlament un deputat: sandjacurile care nu au mai puțin de 25.000 alegatori aleg asemenea un deputat. Orice otoman independent, în vârstă de 25 ani, care se bucură de toate drepturile civile și plătește un impozit oarecare, are dreptul de a f 1 alegător. Funcționarii publici și miniștrii n’au dreptul de a fi aleși, exceptându-se militarii. Alegerile vor fi conduse de niște comisiuni electorale, fără vreun amestec al autorităților politice.• «Gil-Blas» comite suprema indiscreție de a da în vileag vârsta autorilor și actrițelor de la Comedia franceză. Decanul lor este Manet-Sully care are g1 de ani. Vin aici Paul-Mounet 55 ani, Silvain 54 ani, Huguenet 50 ani, Le Bargv 50 ani, de Ferandy 49, Leloir 48, Albert Lambert 43, Dufles 46, Beer 41, Feneux 38, Siblot 37 și Ravel 37. In ce privește vârsta actrițelor «Gil-Blas credincios vechei galanterii franceze, nu le dă decât anul nașterei lăsând astfel pe cititori să facă socoteala. Cea mai bătrână dintre societate este D-na Piersson născută în 1842. Vine apoi B na Bartet în 1854, Second-Weber în 1867, du Minil în 1868, Cerny în 1868, Cecili Borelin 1872 și cea mai tânăra Pierat în 1885. ZIAR DE DIMINEAȚA CUVINTE LIBERE EXAGERĂRILE întâmplarea unei vilegiaturi vagabonde a făcut să pot controla știrea dată de mai multe ziare, în termeni aproape identici, ceace dovedește unitatea isvorului, că la Aricești, în Prahova, doui oameni au fost complect carbonizați, pe când lucrau la sonda No. 2 al Stelei Române în urma unei groaznice exploziuni, provocată de faptul că au umblat cu țigările aprinse, și că în stare muribundă au fost transportați la spital. Știrea este absolut exactă, cu aceasta... mică diferență că : 1) Oamenii în chestie n’au lucrat la sondă, ci la puțul din a cărui apă se alimentează motorul și care are din timp în timp emanațiuni gazoase inflamabile, asupra gravității cărora erau de altfel bine edificați; 2) n’a fost o groasnică explozie, ci, din fericire una destul de benignă, ceea ce a făcut ca nesocotiții cari au contravenit cu fumatul lor unui ordin precis de zece de ori repetat, să nu fie carbonizați nici complect, nici pe jumătate, nici pe sfert, nici măcar pe a zecea parte, ci numai ușor pârliți pe obraz ; 3) n’au fost transportați în stare muribundă la spital, ci, din fericire, se află destul de bine, sunt în afară de orice primejdie, și au putut declara în aceeași zi, cum s’a întâmplat accidentul, recunoscând că au umblat cu țigările aprinse, încolo, vorba aceea, totul este adevărat, punct cu punct .. Și iată cum ziarele sunt informate de unii din corespondenții lor, și cum ele la rândul lor informează publicul mare... Rezultatul e foarte simplu : Cele câteva sute de persoane din localitate și împrejurimi, care cunosc accidentul și adevăratele sale proporțiuni, rămân uimite de cele ce citesc în gazetă despre accidentul petrecut sub ochii lor, și, ceea ce e mai rău decât uimirea, rămân convinse că presa exagerează întotdeauna, fie dintr’o trebuință instinctivă de a dramatiza, fie spre a specula asupra fanteziei cititorilor, și că nu e în stare să arate lucrurile cum sunt, nici chiar acolo unde nu e în joc nici un interes politic. ... Cear dacă presa s’ar plânge mai puțin contra rău-voitorilor ei și și-ar face mai întâi ei însăși un mic examen de conștiință? N’ar fi timp perdut degeaba. Alcest, făcută deunăzi de un confrate liberal, că s’ar putea ca takiștii s’o ia înaintea carpiștilor la deschiderea succesiunei la putere, prin faptul că sunt mai numeroși și au un simț mai exact al situației. «Conservatorul» a găsit că tocmai această observație vine în defavoarea takiștilor, deoarece e știut că adversarul pentru care ai cuvinte bune, e cel slab și neserios. Persistă oare „Conservatorul“ în teoria sa, astăzi col.’.d confratele liberal in chestie ază fi motivele pentru care un guvern Take Ionescu ar fi o nenorocire pentru țară ? După acea teorie, ar urma că takiștii sunt adversarul cel tare, de oarece de ei se spune cu vigoare și hotărâre, nu că nu pot, dar că nu trebue să vie la putere... Și atunci cum rămâne cu prima sa autoconsolațiune ? * E adorabilă presa takistă, când îl atacă pe d. Filipescu pentru motivul că ar fi acceptat, fără reservă, la 1904, în ajunul retragerei guvernului liberal, propunerea d-lui Barbu Păltineanu de a se forma un guvern Carp-Take Ionescu, cu excluderea d-lui G. G. Cantacuzino, „veneratul șef de pe atunci... Cum ? D. Păltineanu e leal, când, făcând parte dintr'un partid, vine să propună unui adversar formarea unui guvern cu excluderea șefului său, și e corect când, nerealizându-se această propunere, rămâne apoi sub conducerea acestui șef, care nu știa de cele urzite de d-sa în culise, și cu care se simte atât de legat, încât nu mai târziu decât după trei luni, declară a forma un bloc indisolubil ? Și este neleul d. Filipescu, că a consimțit la 1904, când era adversarul ireductibil al d-lui Cantacuzino, ca acesta să fie decapitat? Nu ne amestecăm în destăinuirile și contra-destăinuirile dintre takiști și carpiști. Ne mulțumim a le înregistra și a nu le nota cât mai bine. Dar asemenea aprecieri asupra unor acte devenite publice, nu primim. Sunt o sfidare pentru orice cuget onest și pentru orice om de bun simț. ț D. Păltineanu afirmă că nu Va pus în curent pe d. Take Ionescu cu demersul d-sale la d. Filipescu, decât după convorbirea ce a avut-o cu fruntașul carpist, și că răspunsul șefului său de astăzi a fost formarea guvernului Cantacuzino... Dacă d. Păltineanu avea conștiința că face o faptă corectă și reală, de ce n’a luat mai întâi și avizul d-lui Take Ionescu ? Iar dacă și a dat seamă că acel demers nu e tocmai recomandabil, de ce sa făcut d-sa P Și apropos . Unde e dovada că d. Take Ionescu n’a aflat de propunerea d-lui Păltineanu decât după întâlnirea acestuia cu d. Filipescu ? Și unde mai este dovada că d. Take Ionescu n’a admis’o . Nu credem ca d. Take Ionescu, care fără a fi prea reservat evită însă indiscrețiile, să fie prea mulțumit de „declarațiile senzaționale» făcute de fostul vice-președinte al Camerei, sub impresia entusiasmului comunicativ al unei agape. • Monumentele istorice ale Capitalei Biserica Slobozia Voevozii noștri erau foarte plecați către biserică și de aceia aproape după fiecare izbândă ce repurtau împotriva vrăjmașilor lor, înălțau câte o biserică, ca mulțumire lui Dumnezeu că i-a norocit în războaie. Și astfel se explică cum cele mai multe biserici din țara noastră sunt zidite de voevozi. Dăm mai sus fotografia bisericei Slobozia din Capitală cum și a crucei care se află așezată în curtea acestei biserici, căreia cei două plopi de pe laturi îi dau o înfățișare cu totul poetică. Această biserică se află situată In strada Leon-Vodă, la intrarea dinspre calea Șerban-Vodă, și pentru că a fost ridicată pe loc domnesc, poartă supranumele de Slobozia. Iată, în rezumat, istoricul acestei biserici: In luna lui Gustav a leatului 1631, Leon-Vodă, domnitorul țârei pe acele vremuri, avu o bătălie cu aga Matei din Brâncoveni, care mai târziu ajunse domn sub numele de Matei Basarab, și care se pusese în capul boerilor pribegi, pornind de peste munți, din Transilvania, împotriva domnitorului Leon Voevod. Intru pomenirea celor căzuți în luptă, domnul țârei ridică o cruce mare de piatră, închinată sf. Gheorghe, și care se află astăzi păstrată în bună stare. Fiul lui Leon-Vodă aduce mai multe îmbunătățiri crucei ridicate de tatăl său și, în anul 1665, clădește lângă ea o biserică închinată sf. Dimitrie, înzestrând-o cu cele de nevoe unui asemenea locaș sfânt , dăruind-o cu multe lucruri, după cum se vede din votul domnesc, prin care dă de veci și personalului ei scutire de toate birurile ce vor fi cândva în țară. După o trecere de timp de aproape opt decenii, această biserică mică și de lemn e înlocuită cu una de zid, de către marele vistier Constantin Năsturel cu soția sa Anicuța, fiica marelui medelnicer Preda Pârșcoveanul și a jupânesei Stanca. Biserica cea nouă a fost sfințită în ziua de 8 Septembrie 1743, de când are și al doilea hram al „Nașterei Maicei Domnului," pe vremea voevodului Constantin Mavrocordat, după cum ne arată pisania așezată în tinda bisericei. Tot vistierul Constantin Năsturel a zidit și biserica „Dobroteasa“ în anul 1730. Biserica cea veche de lemn a fost mutată în mahalaua Cărămidarilor din vale, tot de Costache Năsturel, spre bariera Piscului și Calea Văcărești. Această biserică rezidindu-se în anul 1854, a devenit biserică parohială a „Cărămidarilor de jos,“ cu hramul sf. Gheorghe. Bisericei Slobozia de la zidirea ei și până azi i s’au făcut mai multe reparațiuni și îmbunătățiri, în anii 1746, 1873 și 1899- 1890. Epitropii acestei biserici au însă intențiunea ca, cu capitalul adunat din economii, să construiască o nouă biserică mai încăpătoare, mai solidă și mai artistic lucrată. Biserica posedă mai multe bunuri imobiliare, între care moșia Urdăreanca din jud. Romanați. Afară de aceste bunuri, ea mai are astăzi un capital de circa 146.100 lei, în efecte funciare urbane 5 la sută și depuse la Casa de depuneri și consemnațiuni. Cu cei doi plopi străjeri din vremuri bătrâne, această biserică te poartă cu gândul spre acele fericite timpuri când viața poate nu era atât de sigură ca azi, iar credința Ia ceva sfânt făcea ca să nu fie atât de sălbatecă pornirea dușmănoasă de la om la QBft. Biserica Slobozia. Iarăși d-nul Fernie «Adevărul» ocupându-se mai deunăzi din nou despre cazul d-lui Fernie, prezidentul Camerei de comerț din Galați, are aerul de a spune că ministerul comerțului a făcut act de părtinire atunci când a numit pe d. Fernie în comisiunea însărcinată a face ancheta. Confratele nostru trebue să știe cel puțin atât, că în urma cererei adresată de membrii Camerei de comerț din Galați, în sânul căreia se desbătuse raportul d-lui dr. Stavrescu după lege trebuia să facă parte din această comisiune și d. Fernie ca prezident al Camerei de comerț, și că în această calitate d-sa nu a avut nici vot consultativ, nici deliberativ, ci simplu informator pe lângă comisiunea însărcinată cu ancheta. Dar ce să mai insistăm atât asupra acestui fapt, care trădează reaua credință a confratelui nostru. Căci la articolul răutăcios al „Adevărului“ din prima pagină, răspunde însuși corespondentul numitului ziar pe pagina doua, cu următoarea relație: «Comisiunea din care fac parte d-nii Fințescu, I. C. Atanasiu și dr. Sion, a terminat vizitarea a 36 case industriale, și acum se lucrează la prefectura de Covurlui, la raportul ce urmează a fi înaintat serviciului sanitar. «Din sorginte absolut sigură, și care nu poate fi dezmințită, aflăm că raportul acesta va arăta că salubritatea fabricilor din Galați lasă extrem de mult de dorit- S’au constatat cu ocazia anchetei lucruri mult mai grave chiar decât cele cari au fost relatate în raportul d-lui dr. Alexandrescu, raport care a fost intercalat în cel înaintat serviciului sanitar de către medicul comunal Stavrescu: «In ce privește, mai ales industriile alimentare, conserve, bomboane, jambonerii, apă gazoasă, rahat, halva, ele au fost găsite într-o stare execrabilă. «In sensul acesta se va alcătui raportul comisiunei de anchetă». * Acum, d. secretar. tV rydacțiy are surfcatul. ap **** 1 Luni 4 (17) August 1908 Un număr vechiu ANUNGIURI Linia de petit pe o coloană în pag. 1|1 . 80 Bani Idem IV . 20 Bani »» « 1» »= «14» Inserțiunl yl reclame linia.......................... 8 Lai Anunciurila yl Innaratiunile aa primase numai |a —cp . 1 Adminiatrația =====ac=s=mB ADMINISTRAȚIA: Oalaa Victoria!, 66, Buoureytl. -rr ................ TELEFON I8|47 saaaSESaan 30 bani BANI fewi Excursiunea studenților forestieri Spre Pietroșani.—Spre T. Jiu. — Banchetul.—Alte toasturi.—Sfârșitul. Spre Pietroșani Când soarele era sus, pe cer, escursioniștii se îndreaptau spre Pietroșani din ținutul Hunedoarei, pe frumoasa șosea ce merge șerpuind când pe un mal când pe altul al râului Jiu. Poduri, solid construite, servesc drept trăsuri de unire între șosea și cele două maluri ale râului. Ambele versante ale acestei văi, par prin sâlbătăcia lor, că păzesc spre a nu fi răpită, bogăția forestieră ce-i desfătează. Cu cât înaintezi în susul Jiului, valea să îngustează din ce în ce mai mult, iar la vama Păiuș, „valea e așa de îngustă, că pe toată distanța asta nu s’a putut găsi un loc așezat, pe care să se poată zidi o casă de vamă mai aproape de hotar“. După ce’și iau rămas bun de la patria lor pentru două zile, escursioniștii trec vama ținând mai departe șoseaua Jiului. Pe drum, în țara străină, se iveau din când în când grupuri de români, ce mergeau la munca câmpului cari, la auzul graiului românesc, salutau prietenește pe frați „din cea țară“ Pe la patru ajung la Pietroșani. Aci am fost întâmpinați, cu multă dragoste, de către primul Pretor al ținutului Hunedoarei, d. Vasile lamza, căruia escursioniștii, entru deosebita atențiune și multă unăvoință ce ie-a arătat ca aceste două zile să le fie cât mai plăcute și cât mai profitabile, îi datorează mult. Seara am vizitat Pietroșanii, un mic orășel înființat acum 30 de ani, cu numeroase fabrici : de cherestea, cărbuni etc. și cuprins de o parte și alta de nesfârșite păduri. A doua zi, însoțiți fiind și de d. Milohovici, am vizitat minele de cărbuni din apropierea Pietroșanilor. După cercetările specialiștilor, sunt cele mai mari mine după întreaga suprafață a pământului având o adâncime de 700 metri, o lățime de 15 kilometri și o lungime de 75 km. întreaga populație a Ungariei nu ar putea consuma această bogăție nici în o mie de ani ! După masă am vizitat instalațiunile și fabrica de cherestea de la Cimpa, a societății de exploatare „Polascheck et Schreiber“ unde d. profesor Saegiu a dat escursioniștilor amănunțite explicațiuni asupra scopului și funcționărei lor. Pe sub sață, am fost din nou la Pietroșani, unde au luat masa împreună cu d-nii: Milohcovici, Vasile Amza, locotenent Pereianu, Condrea etc. A treia zi, escursioniștii părăsesc aceste localități, ducând cu ei un plăcut suvenir de momentele fericite ale unei manifetațiuni de frăție, din partea bunilor Români ai ținutului Hunedoarei, îndreptându-se iarăși pe valea Jiului, spre Târgu-Jiu. Spre Târgu-Jiu In drum spre Târgu-Jiu, excursioniștii au vizitat în apropiere de Bumbești, rămășițele unei cetățui de pe timpul luptelor dintre Romani și Daci. De aci, în josul Jiului, pădurile ce acoper ambele versante ale văii, aparținând în marea lor majoritate moșnenilor, sunt proaste atât din cauza pășunatului cât și din ca«rm aceea a ignoranței de a le tăia fără nici o normă și fără nici o îngrijire, neținând seamă de nici una din cerințele firești ale arborilor din pădure. Ca o urmare logică și a uneia și a celeilalte cauze, se văd pe terenurile șese numeroase ochiuri, goluri și poeni, iar pe cele în pantă multe ogașe și râpi. E timpul de a se pune o barieră tendinței de distrugere a acestui bun, deoarece o Românie fără păduri va fi, economicește vorbind, o țară pierdută ca toate celelalte cari n’au știut să se folosească în mod înțeleptese de această avuție, cum sunt Sicilia, numită în vechime din cauza fertilității solului„Grânarul Italiei“ iar astăzi complect săracă, Palestina, numită de Biblie „țara unde curge lapte și miere“ astăzi un întins deșert. Spania și altele. Dacă proprietarii sunt prea neprevăzători, dacă nu au în vedere decât prezentul, fără a se găndi la viitor, statul, persoană abstractă, și neperitoare, are nu numai dreptul, dar și datoria ca în asigurarea viitorului să impue reguli, reguli pentru exploatarea sistematică și rațională a acestor bogății, a căror împuținare interesează pe toți, de oarece l'avenir lui appartient comme le présent. E drept că fiecare e liber de uza de dreptul mobilului și imobilului așa cum voește, dar tot așa de drept e că dacă proprietatea dă drepturi, apoi impune și oarecare obligațiuni.Statul, în unele circumstanțe, cum sunt cele referitoare la păduri, prin măsuri, prin legi poate circumscri acest drept sfânt, deoarece aci sunt în joc interese mult mai înalte și generale decât cele prezente și particulare. Seara, târziu, escursioniștii ajung în Târgu Jiu și în sunetul muzicei militare sunt primiți de către cetățenii acestui oraș și județ reprezentate prin d-nii Alex. Potoceanu, primarul orașului, Capeleanu, ajutor de primare, I. Georgescu, directorul prefecturei, Minov, advocat, Tiberiu Popescu și Sterescu, profesori etc. Banchetul La banchetul oferit de Comună, s’au ținut cu acest prilej, multe toasturi călduroase și entusiaste. D. I. Georgescu, salută pe escursioniștii cari au călcat în acest județ de unde la 1821 a pornit semnalul redeșteptărei noastre naționale prin brațul vânjos și cu multă energie al lui Tudor Vladimirescu și dorind escursioniștilor ca amintirea acestui mântuitor al neamului să-i înalțe sufletește, închină în sănătatea lor zicându-le „bun venit“. D. N. G. Popovici, directorul școalei, mulțumește reprezentanților acestui oraș și județ de frumoasa, nobila și înălțătoarea primire făcută școalei superioare de silvicultură și ridicând paharul în chină în sănătatea d-lor. D. Alex. Potoceanu, urează de asemenea bun venit excursioniștilor din partea cetățenilor orașului pe care îi reprezintă. D. Ciurileanu, stagiar silvic, exprimă în numele elevilor, călduroase mulțumiri, d-lor reprezentanți ai județului, orașului, corpului profesoral și baroului, cari cu toții s’au grăbit a-i primi cu atâta dragoste în mijlocul d-lor, și cu mulțumire, atribue aceasta, nu atențiunei deosebite dată escursioniștilor, cât ramurei pa care au îmbrățișat-o. D. Mihălescu, sub inspector silvic, face o privire în trecutul nu tocmai îndepărtat când codrii de pe munții Parângului, formau o splendidă podoabă și o însemnată bogăție a țărei, deși prin sălbăticiile lor erau greu de străbătut, astăzi însă știința a înmulțit mijloacele de transport, dar tot ea ne procură durerea de a privi cum funicularile trec peste graniță, bogăția țarei. D. Capeleanu releveazâ serviciile aduse de d. Popovici, corpului silvic, de o importanță capitală, motivată tocmai prin marele rol social ce e chemat a juca și închină în sănătatea atât a d-lui Popovici, cât și a tinerimei forestiere, căreia îi este încredințat spre păstrare, Codrul, — leagănul românismului—care după petrol e o a doua bogăție a țărei. D. Tiberie Popescu, recomandă a se păstra Codrul, căci el e bogăția țărei, iar țara va dura atât timp cât va fi bogată. D. Luchian, sub-inspector silvic închină pentru inimosul apărător al poporului de jos, d-nul advocat Minov. D. Posie, sub-inspector silvic, constată cu durere jaful ce se face de către străini în exploatările pădurilor Gorjului și își exprimă dorința ca întocmai după cum la 1821 redeșteptarea națională a pornit din aceste părți, tot de aci să pornească acum semnalul redeșteptărei noastre economice, referitoare la devastările pădurilor ce se practică și în restul țărei. D. D. Drâmbă, silvicultor și secretar al școalei arată foloasele însemnate pe care escursioniștii le-au tras din cele întâlnite și studiate, în timpul escursiei, pe care constată cu bucurie că școala de silvicultură o face într’un mod demn și de adevărat folos instructiv în fiecare an, dar mai cu deosebire anul acesta. D. N. Saegiu, profesor al școalei și inginer de mine, închină în sănătatea corpului profesoral din Târgu-Jiu. Alte toasturi După masă, escursioniștii au vizitat primăria, un splendid local cu construcție și arhitectură, construit de curând și care face cinste cetățenilor acestui oraș. In corpore, apoi, pornesc la o berărie unde iarăși s’au pronunțat călduroase și entuziaste toasturi, de către d-nii Potoceanu, Popovici, Saegiu, Bosie, Capeleanu, Minor, care recomandă tinerimei, în sănătatea căreia închină, să nu uite pe țăranul român, alături de care e menită să trăiască și prin urmare poate să contribue mai mult ca om și cine la vindecarea rănilor de care suferă, atât din punctul de vedere moral, cât mai ales economic. „Să-l iubiți, spune mai departe d. Minor, așa cum trebue iubit acela, care cu sângele lui ne-a dat independența, cu vitejia lui a pus coroana de oțel pe fruntea M. S. Regelui, cu brațele și sudoarea frunței lui ne hrănește pe noi toți. Iar de nu, apoi, și buturugile vă vor striga în limbagiul lor: Caine, Caine, ce ai făcut cu fratele tău Abel?“ S’a mai remarcat toastul d-lui Popovici, care cu însuflețirea ce-l caracteriză, a accentuat asupra faptului că, dacă în trecut pădurile au avut o importanță din punctul de vadere istoric, ca păstrătoare ale neamului, în viitor însă pe lângă rolul național vor avea de îndeplinit și importantul rol economic, căci agricultura, care formează baza bogăției țărei, nu va prospera decât atâta timp cât va prospera și pădurile... Sfârșit In ziua următoare s’a făcut desconcentrarea, încheindu-se cu chipul acesta una din cele mai mari și instructive escursii de studii pe cari le-a făcut școala superioară de silvicultură, rămânând ca tot materialul științific adunat, toate colecțiunile silvice, botanice, geologice făcute, toate fotografiile luate în număr de peste 300, toate datele culese să servească ca un întreg plan tras pentru viitor, ca un farvor de studii și de amintiri. M. G. G. Grupul escursioniștilor. Stăvilărele satului de lei Vidră pe râul