Viitorul, iulie 1911 (Anul 5, nr. 1242-1264)

1911-07-22 / nr. 1256

* Y ANUL AL PATRULEA—No­i bani ABONAMENTE In țară.....................un an 18 lei.................șease luni 9 lei In străinatate .... un an 30 lei..............șease luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni — PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE— 1 ANUNCIURI COMERCIALE,1 * ■Ria5 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI. 17. — BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA­: TELEFON 22/39 Linia corp 7 pe o coloană în pagina III.....................50'•’ Linia corp 7 pe o coloană în pagina VI.....................30 bani Inserții și reclame pagina III linia...............................2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMU MELBERT , VINERI 22 IULIE 1911­­ f­i .-a.. bani Take Protopopescu In timp ce veștile sosite din Lausanna, ne dădeau cele mai formale speranțe că în curînd Take Protopopescu va fi pe de­plin restabilit și în timp ce banii și numeroșii lui prieteni îl așteptam în mijlocul nostru cu aceiași unanimă nerăbdare și bucurie pe care ți-o pro­cură revederea unei persoane scumpe, după o îndelungată și critică absență, o telegramă laconică și brutală ca însăși lovitura pe care o prim­­am pe neașteptate, ne anunță că Take Protopopescu a încetat din viață. De trei luni de zile, o soartă vitregă ne urmărește cu ace­iași îndîrjire oarbă, cu care ne răpea în Mai pe Gostică Stoi­­cescu iar în Iunie pe Constan­tin Alimăneștianu. Cu moartea lui Take Proto­popescu, țara și partidul libe­ral încearcă iarăși una din acele pierderi ireparabile, a că­rei mîngîiere nu o poți găsi de­cît cel mult în faptul și speranța ca viața celui dispă­rut va­ servi drept pildă vie celor tineri și neexperimen­tați, cari se găsesc abia la în­ceputul drumului cînd cei mai bătrîni îi ating sfîrșitul. A vorbi de activitatea poli­tică, economică, administrativă și națională a lui Take Proto­popescu— activitate care i-a i­­lustrat și cinstit numele mai bine de­ trei decenii — ar în­semna să alcătuim cea mai prețioasă călăuză cetățenească din­ care să se inspire, mai tîr­­ziu, toți cei cari vor năzui să își servească în mod exemplar, ca și Take Protopopescu, țara, partidul și semenii lor. Viața lui Take Protopopescu n’a fo­st de­cît un imens rezer­­voriu de energie omenească, a cărei prodigiozitate nu-și găsea mulțumirea de­cît într’o con­tinua acțiune și pe care nu-1 putuse s*eca nici numărul ani­lor, nici loviturile meschine pe cari dușmanii politici nu scă­pau ocazia de a le încerca, ori de cîte ori li se părea momen­tul bine venit. Dar Take Proto­popescu nu era din aceia cari dezarmează fără motiv și ce­dează cînd știe totuși că drep­tatea este de partea sa. Muncitor fără preget și aproape fără o­­dihna, fructuoasa lui activitate pusă aproape în serviciul tu­­turor manifestăriilor sociale, de­venise o forță mecanică a cărei precisiune nu mai era discu­tată și ale cărei rezultate nu puteau fi altele decît acelea ce se avuseseră în vedere. Ca magistrat, ca funcționar superior al Statului, ca direc­tor al diferitelor instituțiuni financiare și ca părtaș al atîtor alte nobile­ inițiative culturale, Take Protopopescu a știut să rămînă toată viața lui, aceeași impunătoare figură de bronz, neclintită, ori­cit de tare ar fi bătut vîntul oarbelor reacțiuni. Ca publicist, Take Protopo­pescu și-a asigurat în presa romînă una din cele mai trai­nice și luminoase pagini. După moartea lui Gogu­ Can­­tacuzino, Take Protopopescu ia conducerea presei liberale, devenind inspiratorul ei în ceea­ ce privește mai ales ches­tiile de economie națională. Sub pseudonimul: AGRI­COLA, Take Protopopescu a dus multă vreme prin «Voința Na­țională» o campanie în favoa­rea Casei Rurale, preconizată de partidul liberal Încă din a­­nul 1895. Articolele lui purtau ca moto : «­n hoc signo vinces». Tot el a denunțat la timp și camăta de la sate, agitînd pen­tru prima oară ideia înființă­­rei Băncilor populare, asupra cărora credem că-i de prisos să mai insistăm. Ca parlamentar, Take Proto­popescu a fost unul din cei mai apreciați membri ai Ca­merei și Senatului, at­t prin modul luminos și documentar prin care știa să-și apere de la tribună convingerile sale poli­tice, cît și mai ales prin spiri­tul eminamente practic și prin vastele lui cunoștințe econo­mice pe cari le punea în ser­viciul pregătirei legilor. Organizator și șef al partidu­lui național-liberal din județul Olt, Take Protopopescu reușise să transforme dragostea parti­zanilor săi într-o adevărată ad­mirație. Popularitatea sa trece hotarele județului și în scurtă vreme numele lui Take Proto­popescu se impune in politica generală a țărei. Multă vreme șef electoral al Capitalei și ad­ministrator al clubului liberal din Capitală, Take Protopopescu n’a făcut de­cît să-și mărească simpatiile pe cari departe de a le cîștiga prin oportunitate, se cucerea grație înaltelor și neprețuitelor sale calități sufle­tești. Dar dacă pentru partidul na­țional-liberal, Take Protopopes­cu a fost unul din cei mai prețioși și neclintiți sfetnici, pentru con­județenii* lui, el a fost un adevărat părinte. Pie­tatea sinceră cu care Oltenii pronunță numele lui Take Pro­topopescu ne vorbește mai mult de­cît or ce alte *meșteșugii de fraze. Povățuitor sufletesc și filan­trop di­scret în adevăratul sens al cuvîntului, Take Protopo­pescu nu lăsa pe nimeni din­tre cei cari îi trecuseră pragul c așei, să plece fără ca mai in­­tîi să-l satisfacă sau să-l îndru­­meze pe adevărata cărare. Numeroasele Bănci pe care le-a fondat atît la Slatina cît și în județ, pentru a veni în ajutorul n­egustorilor, agricul­torilor și țăranilor nevoiași, făcuseră* din Take Protopope­scu pivotul principal în jurul căruia se învîrtea întreaga via­ță politică și economica din vecinătățile* Oltului. Tot el* este după cum se știe inițiatorul și fondatorul «Ban­­cei* Romînești» al cărui capital de 17 miloane—capital româ­­nesc în întregime—fusese sub­scris la primul api­l cu acea încredere, pe care nu ți-ar fi inspirat-o de­cit competința fi­nanciară a unui Take Protopo­pescu. Cu un cuvînt, Take Protopo­pescu a fost un adevărat Proteu al vieței noastre politice și e­­conomice. Cu el dispare unul din cei mai bătrîni și iluștrii membrii ai partidului național liberal și unul din cei mai lu­minați și activi patrioți. Dureroasa însă și puternica emoție a momentului, ne îm­piedică să spunem aci despre Take Protopopescu, ceea ce ar fi de datoria tuturor să spună fără înconjur în fața acestor lovituri brutale, cu cum fatali­tatea înmulțește numărul golu­rilor ce nu m­ai pot fi astupate. Fie-i țărîna ușoară, memoria cinstită vecinie ,iar viața pildă generațiilor de minte. # * # Născut în comuna Poboru, jud. Olt, la 6 ianuarie 1850, Take Pro­­topopescu moare în vîrstat de 61 ani. Și-a făcut studiile secundare în țară iar cele universitare la Paris, de unde s-a întors licențiat în drept. Supleant și judecător de ședință la trib. Buzău (1876—77) și apoi pre­ședinte al trib. Ialomița (pînă la 20 Mai 1878), Protopopescu a lăsat a­­mintirea unui eminent, luminat și activ magistrat. Chemat în postul de director al vămilor și contribuțiunilor indirecte, din ministerul de finanțe, și mai tîr­­ziu în acela de secretar general al aceluiași minister, a organizat cu totul administrația centrală și exte­rioară a acestui departament. In 1883, a fost numit director ge­neral al Regiei monopolului tutunu­rilor, de curînd trecută la Stat. Și aoi, desvoltă o muncă încordată, fă­­cînd din această administrație una din cele mai bine organizate și mai rentabile pentru Stat. Odată cu direcțiunea Regiei, a în­deplinit pînă la retragerea guver­nului lui Ion C. Brătianu în 1888, și atribuțiunile de secretar general al ministerului de finanțe. După denunțarea convențiunei de comerț cu Austro-Ungaria și decla­rarea războiului vamal cu această monarhie, el a prezidat la aplicarea noului tarif, prima manifestare a in­dependenței noastre economice. Retras odată cu guvernul lui Ion C. Brătianu, Take Protopopescu se prezintă la alegorie generale din toamna anului 1888, făcute sub gu­vernul Th. Rosetti, și este ales cu o foarte mare majoritate ca depu­tat al colegiului I de Olt, unde se bucura de o mare popularitate. A fost apoi necontenit reales în opo­ziție în alegerile generale din 1891 și 1892, retrăgîndu-se din Cameră odată cu întreaga opoziție liberală (1895), ca protestare contra legei minelor. In acest interval a fost ales ca administrator al societăței «Bistrița» pentru exploatarea fabricei de hîrtie «Letea». La revenirea la guvern a parti­dului național-liberal, în octombrie 1895, Protopopescu a fost solicitat să reia conducerea regiei mononbiri­lor Statului și secretariatul al ministerului de finanțe, fur în cari a stat doai ani. In acest timp a fost delegat pen­tru încheierea tratatului comercial cu Turcia și a luat o parte activă și importantă la pregătirea și reali­zarea conversiunei din 1898 a unei părți din datoria publică. In Martie 1897, devenind vacant postul de sub-director al Creditului funciar rural, în urma morții lui Petre Stoicescu, consiliul de admi­nistrație l’a oferit lui Protopopescu. Acum 4 ani s’a retras din această funcțiune, fiind ales în urmă mem­bru în consiliul de administrație al instituțiunii. După constituirea cabinetului li­beral în Februarie 1901, Protopo­pescu a fost ales deputat al cole­giului II de Olt, iar majoritatea din Cameră i-a ridicat la demnitatea de vice-președinte. In legislatura conservatoare din 1905, în cea liberală din 1907 pre­cum și în cea actuală, a fost reales senator al colegiului 1 de Olt, în cursul zilei de ori, cele două registre, deschise unul la clubul liberal din Capitală și altul la locuința defunctului din Strada Sălciilor, au fost acope­rite de numeroase semnături. Balconul clubului liberal din Capitală a fost îmbrăcat în do­liu mare. Steagul negru a fost arborat la Creditul funciar rural, Banca Romîneascâ, Cassa Rurală, Cre­ditul Rural, Clubul Tinerimei, precum și la Băncile Pieței, Amzei și Oborului, fondate de către defunctul nostru amic. Clubul liberal din Slatina, precum și diferitele instituțiuni financiare din localitate și ju­dețul Olt, au arborat de ase­menea steagul negru. « * * Moartea lui Take Protopo­pescu a fost comunicată telegra­fic d-lui Ion Brătianu care se găsește la Predeal unde sărbă­torește tocmai, cu întreaga fa­milie, aniversarea d-nei Pia Bră­tianu. * * # Corpul decedatului va fi a­dus în țară, probabil în cursul sâptâmînei acesteia. D-nii Ion și Ștefan Proto­popescu cari se găseau într’o escursie cu automobilul pe va­lea Prahovei au fost înștiințați ori despre moartea părintelui lor.* * * D. Ionel Brătianu și-a aminat plecarea în străinătate ca să poată asista la înmormîntarea lui Take Protopopescu. D­e Fiii lui Take Protopopescu, au plecat azi la Lausanne și, după toate probabilitățile, cel mai tîr­­ziu Duminică corpul regretatului Protopopescu va fi adus în țară. SCANDALUL cu colonia piară din Iași Din cauza tembelismului conducătorilor, Societatea „Colonia școlară“ — deși are fonduri — nu trimite nici o co* jps*3 în vilegiatură. Incapacitatea la lucru și tembelis­mul conservatorilor se dă pe față ori de cîte ori nu e un interes per­sonal la mijloc. Un exemplu din multele ce ne dau, e ceea­ ce s’a pe­trecut la Iași cu colonia școliră. In adevăr e revoltător. Se știe că în localitate se înfiin­țase, din inițiativa d-nului Halița, o societate «Colonia școlară» cu uma­nitarul scop de a trimite copii de­bili și săraci să ’și refacă sănătatea în localități climaterice. Datorită sîr­­guinței comitetului societăței și în primul rînd d-nului Fîntînscu, fost prim-ajutor de primar, soci­tatea a prins baze puternice și ea a trimis anul trecut o numeroasă colonie de elevi la mînăstirea Neamț. Pentru mai bună garanție a pros­­perării acestei societăți, în statutele societăței s-a prevăzut că președinte este de drept inspectoral general al învățămîntului primar, vi jub preșe­dinte inspectoral școlar al circums­cripției, iar președinte de onoare pri­marul orașului. Sub foștii conducători activitatea societăței a dat roade strălucite, a­­sigurându-i un viitor trainic. Odată însă cu venirea noului gu­vern și cu numirea altor inspectori, fatal a urmat și schimbarea comite­tului societăței. Se știe halul în care s’au făcut numirile de inspectori școlari. Tot ce-i mai rău s’a cocoțat sus. E de sine înțeles că odată so­cietatea ajunsă pe mîna d-lor Gre­ceanu, care ca primar—conform sta­tutelor a devenit președinte de o­­noare, și C. Praja—președinte activ —activitatea ei s’a redus la zero. In adevăr ce activitate poți cere unei societăți cînd și președintele activ și cel de onoare n’au timp, nu vrea și nu pot să se ocupe cu alt­ceva de­cît cu interesele lor per­sonale ? D. Greceanu de fapt e un preșe­dinte de paie și nici nu știe măcar că e și o societate« Cantina școlară». Dar d. Praja? D-sa e ocupat cu re­­plantarea viei d-sale și n’a dat o singură dată pe la societate. Luînd pildă deja mai mari, însuși noul casier nu s’a ostenit încă să ia calsă în primire. Curată debandadă și batjocură. Rezultatul acestei dezinteresări complecte din partea celor obligați a fost cu adevărat revoltător ? Socie­tatea, deși are fonduri în­destulătoare, n’a putut tri­mite un singur copil, nu o colonie școlară, nicăeri pentru a respira un aer mai sănătos și binefăcător. Cu banii cari s’au strîns — bine înțeles cu neobosită muncă de foștii condu­cători ai societăței — se putea tri­mite o colonie cît de numeroasă. Vina întreagă cade asupra condu­cătorilor actuali, cari nu s’au oste­nit nici măcar să țină o singură șe­dință pentru a aproba listele de elevi ce urmau să plece în colonie,— liste alcătuite de directorii școa­­lelor primare,—și alte dispozițiuni. Și iată cam din tembelismul u­­nor oameni ce pretind că poartă grija educațiunei și învățămîntului mulți copilași plăpînzi cari puteau fi trimeși la aer curat, au rămas pe la casele, colibele lor, în aerul greu al orașului. Indignarea produsă printre mem­brii corpului didactic printre părin­ții copiilor și toată lumea eșană e mare. Fiind­că faptul constitue o vină de neertat el se va aduce la cuno­ștința d-lui ministru al instrucțiu­nei pentru ca să pedepsească pe vi­novați. Pînă atunci opinia publică să-i judece și să-i înfiereze după cum merită. Svonuri mincinoase Epoca încearcă să-și insufle sin­gură curaj. întocmai ca timidul care într’un moment de zăpăceală, a făcut un pas mai mult de­cît voia sau un gest mai violent de­cît îi îngăduia temperamentul său, par­tidul conservator pare speriat de «lovitura» de.. toroipan a d-lui Mar­ghiloman. De­ aceea, guvernamentalii toți sunt uimiți, încîntați și speriați. Nimeni nu se aștepta ca d-l Mar­ghiloman să fie cuprins, în toiul căldurilor, de accese atît de vio­lente de... omnipotență. Iar presa conservatoare nu este de­cît oglin­da perfectă a acestei stări generale ce se manifestează în partidul con­servator. Dovada cea mai caracterică a a­cestei zăpăceli generale este că Epoca, neștiind la ce expediente să mai recurgă spre a ține sus pres­tigiul elegantei lovituri de toroipan a d-lui Marghiloman, răspîndește fel de fel de svonuri asupra situa­ției pe care această lovitură a om­nipotentului de la interne ar fi creat-o în partidul liberal. Ca să se isprăvească odată cu insinuările, suntem în plăcuta po­sibilitate de a anunța «Epocei» că este cu desăvîrșire­­ exactă știrea, care i-a produs atîta plăcere, că partidul național-liberal a renunțat de a mai lupta pentru a face să se respecte hotărîrile precedentului consiliu de miniștri și consiliu co­munal liberal cu­ privire la înfiin­țarea și funcționarea societăței co­munale de tramwai. N’am fi intervenit ca­ să nimicim această dulce iluzie cu care «E­poca» își propusese să se legene în timpul verei, dacă n’am fi văzut și în această insinuație intenția u­nei noi perfidii. Prin urmare, să știe guvernul: la toamnă va avea să dea socoteala de procedeurile banditești pe cari le-a utilizat acum pentru a com­promite o întreprindere romînească de însemnătatea societăței comu­nale de tramvaie. Partidul liberal nu poate să nu se împotrivească, cu toate forțele și cu toată energia de care este capabil, uneltirilor d-lui Marghiloman contra acestei întreprinderi cînd în joc nu sunt numai soarta unei societăți și in­teresele atîtor subscriitori romîni,— cari și au angajat capitalurile sub garanția unei legi speciale, votate de parlament și sancționate de M. S. Regele,—ci însă­și ideea mare, ce stă la baza programului nostru economic național. Partidul național liberal este da­tor să nu lase a se compromite această idee, de la a­ cărei înțeleaptă realizare atîrnă viitorul economic al Romîniei și n’o va lăsa. Sfîrșitul ? Interviewul, acordat de d. C. Cm­erion revistei ,,Sâptămîna politică și culturală“ constitue un act de o inconștiență incali­ficabilă. Ceea ce a făcut ministrul ins­trucției este în adevăr, fără pre­cedent. Nebunia ce la cuprins pe ministrul de interne parcă ar fi contagionat și pe titularul in­strucției. Altfel nu se explică cum e cu putință ca un ministru să-și în­sușească, într’un interview, toate calomniile presei de scandal, nu putem pricepe cum un consilier al Tronului a fost in stare să se coboare la josnicul rol de po­­negritor al învățâmîntului, pe care el este dator să-l apere. Incepînd cu învățătorii, — a­­cești modești apostoli admirabili ai deșteptărei poporului, acești harnici organizatori ai economiei noastre rurale,— și sfîrșind cu profesorii universitari, — toți și toate au fost calomniate de d. C. C. Arion cu o învierșunare săl­batică. N’avem localuri de școală, n’avem învățători, n’avem insti­tutori, n’avem profesori secun­dari și Universitari. Nimic n’a­­vem. Totul este de refăcut. Iar acela pe care Providența la a­­dus la ministerul instrucției spre a salva școala romîneascâ și vii­torul culturei neamului nostru este... d. G. C. Arion. Și poate că, dintr’un anumit punct de vedere are dreptate mi­nistrul instrucției. Fiind-că, în definitiv, singurul mijloc de a putea spune la plecarea sa din minister că a făcut ceva pentru școală, este să afirme că pînă la venirea sa nu se făcuse nimic. Dar oare faptul că, înainte de a pleca în concediu­­. Arion a simțit nevoia să facă aceste de­clarații, nu cum­va înseamnă că ministrul instrucției presimte că ora fatală se apropiel? ZAVRACURI Neputincioși De cîte­va zile ziarele guvernamentale din «neputincioși» nu ne mai scot. Va fi totdeauna interesant să vedem că presa pe care o inspiră d-l Marghilo­man ne acuză de neputință ! Originea milioanelor Epoca se ocupă de originea milioane­lor liberalilor. E neconsolat oficiosul junimist că nu poate găsi la această origină nici expro­prieri scandaloase, nici jefuiri de țărani, nici vînzări de armăsari impotenți I Aghiuță, Discursul părintelui dr. Vasile Lucaci - Rostit in limba franceză, la congrese­ internațional al rasselor, ținut la Londra — Iată după Românul, oficiosul par­tidului național-romîn din Ungaria, textul admirabilului discurs rostit de energicul luptător român de peste munți, părintele V. Lucaci, la congresul internațional al ra­se­lor, ținut la Londra: Domnilor, Salut cu respect și cu mîndria o­mului însuflețit pentru ideile pro­gresiste, acest mărit Congres inter­național al raselor, cari compun o­­menirea viețuitoare. In acest Congres vedem întrupată ideia mare, cuparirea civilizațiunei moderne, respectul rasseior. Și e timpul suprem, ca să fîlfîie steagul acesta în viața omenirei. După ștergerea sclavajului, după stîrpirea feudalismului, după domi­­națiunile nesuferite de clase, foarte adesea împreunate cu prepotența de rassa Z a trebuit să urmeze, după ideile de libertate, egalitate și fră­țietate, concepțiunea mare a respec­tului rasselor. Situațiile de actualitate politică, din veacurile cele mai îndepărtate, și pînă în zilele noastre, își au ter­minologiile lor proprii, vocabularul lor particular pentru justificarea u­­nor stări, de multe ori condamna­bile și detestabile. Și nu a­rare­ori am văzut în istorie minți puternice, plecîndu-se în slujba unor idei pre­concepute, cari n’au putut să ră­mînă nerăsturnate. In legislațiunile unor personalități istorice, cari au determinat curente culturale pe veacuri, pentru anumite popoare, la Buddha, Confuciu, Fa­raonii, Lipurg, legislatorii romani, vedemi condificate și stabilite gîndiri și concepțiuni politice și sociale, e­­conomice, și mai ales religioase-mo­­rale, cari numai spre binele sau în serviciul umanismului și al civiliza­­țiunei n’au fost și nu sínt. Și astăzi, după atîtea hecatombe de victime omenești, ce s’au jertfit pe altarele prepotențelor tiranice, sau pentru îndestularea unor deșer­tăciuni criminale, unde suntem încă de la realizarea idealului sublim, care ne strălucește în cele două cu­vinte de veșnică și nestrămutată va­loare : «Tatăl nostru», prin care toți oamenii, de ori­ce rasă, de ori­ce națiune, suntem proclamați de frați, va să zică egali, avînd aceleași drep­turi și aceleași datorinți. O nobilă odraslă a raselor ome­nești constitue națiunea romînă din Orientul Europei. Și fiind-că în programul acestui mărit Congres se contemplează chiar apropierea și comunicațiunea între Apus și Răsărit, cred a fi vrednica ca mărital Cogres să ia cunoștință mai deaproape despre această națiune vrednică. Și aceasta cu atît mai vîr­­tos, că în dacursul multor veacuri trecute, pămîntul locuit de Romîni, și apele rîurilor și mărilor cari îi spală țărmurii, după războaiele sin­­geroase de veacuri, au fost drumu­rile și liniile mari și neîntrerupte de comunnicațiune între Occident și Orient. Și nu e atît de departe vre­mea, cînd la «tîrgul moșilor» din București se întîlneau caravanele din Anatolia, cu negustorii din Apusul Europei. Și astăzi putem constata, că din Carpați și din Balcani, pînă la Bosfor, în tot Arhipelagul medi­­teran, și pînă în Alexandria, Smir­na, Ierusalim și în toate porturile Mărei Negre pînă sus la Sinope, și de la Odessa pe lungă linie de comereni pînă sus în Caucaz poți comunica cu limba romînă. Iată o parte din idealul acestui mărit Congres, adecă comunicațiu­­nea între o parte de Apus și Răsă­rit, realizat în faptă, prin elementul romînesc. Nu vorbesc de luptele teribile, de războaiele nesfîrșite, între Orient și această parte a Occidentului, locuit de Romîni. Calea războaielor au deschis calea comercialul, pe mare și pe uscat. Și dacă a apus vremea războaelor, spre bucuria tuturor, dorim să rămînă pentru vecie des­chise căile de comunicație pentru comercin, ca pe ele să se răspîn­­dească ideia de libertate și de în­frățire a popoarelor. Ceea ce ne arată istoria trecutu­lui, comunicațiunile comerciale de odată cu războaele îngrozitoare, sînt fapte constatate și netăgăduite. E­xistența națiunei romane, precum și originea ei etnografico-istorică, este ca și proclamată pentru toate timpurile prin celebra declarațiune a dinastiei Asanilor, prin împăra­tul Ioanițiu, către Pontificele Ro­man Inocențiu III, cînd din Balcani trimite salutări fraților de la Tibru, și le spune în auzul lumei : «Nos genere et sanguine Romani». In această constatare se cuprinde obîrșia etnico-istorică a națiunei române din Orientul Europei. Că acest element «roman», în cursul vremilor a fost supus unor influențe naturale prin asimilarea elemente­lor străine : slave, grecești, turcești, etc., în corpul său național, pre­­cum și în limba sa : asta nu schim­bă, nu alterează caracterul «ro­man», din contră s1 relevează cu o putere zdrobitoare, față de ori­ce tendință contrară, dovedind în mod mai pre­sus de toată îndoiala, că în limba și alcătuirea sa etică, nea­mul acesta a fost și este «roman», — a asimilat și a prefăcut după tipul și asemănarea sa toate ele­mentele de limba și de etnografie străină, ce a primit în trunchiul său puternic «roman». Istoria acestei națiuni cu Traian începe, se continuă cu războaiele nesfîrșite și neîncetate, în contra i­­nimicilor cotropitori, și astăzi se manifestă în silințele mărețe ale su­fletului romînesc, pentru conserva­rea și dezvoltarea culturei noastre naționale romînești, față de ori­ce tendințe de ootropire și deznaționa­lizare. Am fost și suntem, la porțile O­­rientului european, și în preajma popoarelor orientale, după poziția lor geografică, sentinelă neadormită de cultură și de civilizațiune națio­nală romînă ! Deși împărțiți politi­cește în mai multe State, reprezen­tăm în limba și în ființa noastră etnografică, un popor unitar în cul­tură, o națiune de mai bine de 12 milioane, către care se adaug alte milioane, cari vorbesc dulcea noa­stră limbă, aga că astăzi din preerii Carpaților poți merge cu limba ro­­mânească, neîmpedecat, pînă în Con­­stantinopol, și mai departe, precum am amintit mai sus. Și aceasta rassă nobilă, deși în parte sufere și astăzi într'o situație ce nu răspunde aspirațiunilor sale spre cultură și civilizațiune, a dat în cursul veacurilor istoriei, oameni, eroi de nume mare : Ștefan cel Mare, Mircea, Mihai Eroul, Ioan Corvin Huniade, și fiul său, Regele Unga­riei, Matei, supranumit «cel drept». Aici, în această chestie de jude­cată istorică, asupra bărbaților re­numiți, revine justificarea marelui principiu, proclamat prin faptul a­­cestui mărit Congres , respectul rai­­aelor. Deși natura vremilor istorice, deși constelațiunile politice n'au permis, ca un fin distins, ieșit dintr’o anu­mită rassa, să-și poată jertfi toate puterile exclusiv în folosul, pentru binele, cultura și mărirea rassei sale, se cuvine, ca simțul de drep­tate și respectul reciproc, impus de cultură, să recunosc în fiii eminenți ai rassei, însăși nobleță, capacitatea și vitalitatea acelei rasse. Astăzi putem­ proclama, fără tea­mă de contrazicere, acest principiu. Cu atît mai vîrtos trebue să ne bu­curăm, cînd vedem, că geniul ban al omenirei a mărturisit acest ade­văr și în veacurile trecute. Iată, de pildă, ce zice domnitorul Ferdinand I, în diploma sa către Arhiepiscopul de Strigon, Nicolae Olah, din 23 Noembrie, anul 1548 : «Haeo vero sunt omnes propemodum laudatissimarum gentium originea, inter quas Valachi, gentiles tui, mi­nime postremas babent, ut pote quos ab ipsa rerum Domina, Urbe Roma oriundos constat, unde nune quoque sua lingua Romani vocantur; una ista gens fortitudine praepollens fuit, multorum paestantissimonum Ducum genu­rix, inter quos Ioannes Hunya­­des, Inclyti Matthiae regis Pater, et illius aetati proximi maiores, Tui po­­tissimum eniquisse feruntur.» (Ro­­mînește . Acestea sunt originile a­­proape ale tuturor neamurilor celor mai lăudate, între cari Vala­hii, co­naționalii Tăi, nu sunt cei din urmă, ca și unul, despre care e constatat, că își derivă neamul de la însăși stăpîna lumii, Urbea Roma, de aceea în limba lor și acuma se numesc Romani; neamul acesta al Tău, a fost prea strălucit prin vitejie, a fost părintele multor prea distinși beli­­duci, între cari și Ioan Huniade, tatăl înaltului rege Matia, strămoșii Tăi, despre cari se zice, că au stră­lucit mai mult pe timpul acela). Se poate întîmpla, că împrejură­rile vieții fac, ca fiul unei rasse, să ducă aptitudinele sale în serviciul politic, cultural sau economic al unei alte rasse. Cultura și civilizațiunea pretinde, ca respectul rasselor să se manifeste, chiar în recunoașterea și apreciarea virtuților și a prestațiu­­nilor eminente, ce au adus fiul unei rasse, în serviciul alteia. Alta e asimilațiunea prin genera­­țiuni ce se urmează, și alta e rolul unui individ, care se naște într’o rassă, și împrejurările vieții îl pun în slujba artei rasse, străină de o­­bîrșia lui. Ori­cit ar vrea cine­va să misti­fice lucrurile, natura își are legile sale, și aceste se afirmă, față de orice tendințe sau uneltiri împotriva lor De aceea Congresul acesta mărit­ formează un monument epocal în e­­voluțiunea vieții popoarelor, a ras­selor deosebite. Acest mărit Congres este Tribuna glorioasă, din care se vestește liber­tatea, egalitatea și frățietatea tutu­ror raselor, și tot odată se condam­nă, se osîndește ori­ce tendința de asuprire, de hegemonie, de supre­mație de rassă.

Next