Viitorul, iulie 1911 (Anul 5, nr. 1242-1264)
1911-07-22 / nr. 1256
* Y ANUL AL PATRULEA—Noi bani ABONAMENTE In țară.....................un an 18 lei.................șease luni 9 lei In străinatate .... un an 30 lei..............șease luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni — PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE— 1 ANUNCIURI COMERCIALE,1 * ■Ria5 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI. 17. — BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 Linia corp 7 pe o coloană în pagina III.....................50'•’ Linia corp 7 pe o coloană în pagina VI.....................30 bani Inserții și reclame pagina III linia...............................2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMU MELBERT , VINERI 22 IULIE 1911 fi .-a.. bani Take Protopopescu In timp ce veștile sosite din Lausanna, ne dădeau cele mai formale speranțe că în curînd Take Protopopescu va fi pe deplin restabilit și în timp ce banii și numeroșii lui prieteni îl așteptam în mijlocul nostru cu aceiași unanimă nerăbdare și bucurie pe care ți-o procură revederea unei persoane scumpe, după o îndelungată și critică absență, o telegramă laconică și brutală ca însăși lovitura pe care o primam pe neașteptate, ne anunță că Take Protopopescu a încetat din viață. De trei luni de zile, o soartă vitregă ne urmărește cu aceiași îndîrjire oarbă, cu care ne răpea în Mai pe Gostică Stoicescu iar în Iunie pe Constantin Alimăneștianu. Cu moartea lui Take Protopopescu, țara și partidul liberal încearcă iarăși una din acele pierderi ireparabile, a cărei mîngîiere nu o poți găsi decît cel mult în faptul și speranța ca viața celui dispărut va servi drept pildă vie celor tineri și neexperimentați, cari se găsesc abia la începutul drumului cînd cei mai bătrîni îi ating sfîrșitul. A vorbi de activitatea politică, economică, administrativă și națională a lui Take Protopopescu— activitate care i-a ilustrat și cinstit numele mai bine de trei decenii — ar însemna să alcătuim cea mai prețioasă călăuză cetățenească din care să se inspire, mai tîrziu, toți cei cari vor năzui să își servească în mod exemplar, ca și Take Protopopescu, țara, partidul și semenii lor. Viața lui Take Protopopescu n’a fost decît un imens rezervoriu de energie omenească, a cărei prodigiozitate nu-și găsea mulțumirea decît într’o continua acțiune și pe care nu-1 putuse s*eca nici numărul anilor, nici loviturile meschine pe cari dușmanii politici nu scăpau ocazia de a le încerca, ori de cîte ori li se părea momentul bine venit. Dar Take Protopopescu nu era din aceia cari dezarmează fără motiv și cedează cînd știe totuși că dreptatea este de partea sa. Muncitor fără preget și aproape fără odihna, fructuoasa lui activitate pusă aproape în serviciul tuturor manifestăriilor sociale, devenise o forță mecanică a cărei precisiune nu mai era discutată și ale cărei rezultate nu puteau fi altele decît acelea ce se avuseseră în vedere. Ca magistrat, ca funcționar superior al Statului, ca director al diferitelor instituțiuni financiare și ca părtaș al atîtor alte nobile inițiative culturale, Take Protopopescu a știut să rămînă toată viața lui, aceeași impunătoare figură de bronz, neclintită, oricit de tare ar fi bătut vîntul oarbelor reacțiuni. Ca publicist, Take Protopopescu și-a asigurat în presa romînă una din cele mai trainice și luminoase pagini. După moartea lui Gogu Cantacuzino, Take Protopopescu ia conducerea presei liberale, devenind inspiratorul ei în ceea ce privește mai ales chestiile de economie națională. Sub pseudonimul: AGRICOLA, Take Protopopescu a dus multă vreme prin «Voința Națională» o campanie în favoarea Casei Rurale, preconizată de partidul liberal Încă din anul 1895. Articolele lui purtau ca moto : «n hoc signo vinces». Tot el a denunțat la timp și camăta de la sate, agitînd pentru prima oară ideia înființărei Băncilor populare, asupra cărora credem că-i de prisos să mai insistăm. Ca parlamentar, Take Protopopescu a fost unul din cei mai apreciați membri ai Camerei și Senatului, att prin modul luminos și documentar prin care știa să-și apere de la tribună convingerile sale politice, cît și mai ales prin spiritul eminamente practic și prin vastele lui cunoștințe economice pe cari le punea în serviciul pregătirei legilor. Organizator și șef al partidului național-liberal din județul Olt, Take Protopopescu reușise să transforme dragostea partizanilor săi într-o adevărată admirație. Popularitatea sa trece hotarele județului și în scurtă vreme numele lui Take Protopopescu se impune in politica generală a țărei. Multă vreme șef electoral al Capitalei și administrator al clubului liberal din Capitală, Take Protopopescu n’a făcut decît să-și mărească simpatiile pe cari departe de a le cîștiga prin oportunitate, se cucerea grație înaltelor și neprețuitelor sale calități sufletești. Dar dacă pentru partidul național-liberal, Take Protopopescu a fost unul din cei mai prețioși și neclintiți sfetnici, pentru conjudețenii* lui, el a fost un adevărat părinte. Pietatea sinceră cu care Oltenii pronunță numele lui Take Protopopescu ne vorbește mai mult decît or ce alte *meșteșugii de fraze. Povățuitor sufletesc și filantrop discret în adevăratul sens al cuvîntului, Take Protopopescu nu lăsa pe nimeni dintre cei cari îi trecuseră pragul c așei, să plece fără ca mai intîi să-l satisfacă sau să-l îndrumeze pe adevărata cărare. Numeroasele Bănci pe care le-a fondat atît la Slatina cît și în județ, pentru a veni în ajutorul negustorilor, agricultorilor și țăranilor nevoiași, făcuseră* din Take Protopopescu pivotul principal în jurul căruia se învîrtea întreaga viață politică și economica din vecinătățile* Oltului. Tot el* este după cum se știe inițiatorul și fondatorul «Bancei* Romînești» al cărui capital de 17 miloane—capital românesc în întregime—fusese subscris la primul apil cu acea încredere, pe care nu ți-ar fi inspirat-o decit competința financiară a unui Take Protopopescu. Cu un cuvînt, Take Protopopescu a fost un adevărat Proteu al vieței noastre politice și economice. Cu el dispare unul din cei mai bătrîni și iluștrii membrii ai partidului național liberal și unul din cei mai luminați și activi patrioți. Dureroasa însă și puternica emoție a momentului, ne împiedică să spunem aci despre Take Protopopescu, ceea ce ar fi de datoria tuturor să spună fără înconjur în fața acestor lovituri brutale, cu cum fatalitatea înmulțește numărul golurilor ce nu mai pot fi astupate. Fie-i țărîna ușoară, memoria cinstită vecinie ,iar viața pildă generațiilor de minte. # * # Născut în comuna Poboru, jud. Olt, la 6 ianuarie 1850, Take Protopopescu moare în vîrstat de 61 ani. Și-a făcut studiile secundare în țară iar cele universitare la Paris, de unde s-a întors licențiat în drept. Supleant și judecător de ședință la trib. Buzău (1876—77) și apoi președinte al trib. Ialomița (pînă la 20 Mai 1878), Protopopescu a lăsat amintirea unui eminent, luminat și activ magistrat. Chemat în postul de director al vămilor și contribuțiunilor indirecte, din ministerul de finanțe, și mai tîrziu în acela de secretar general al aceluiași minister, a organizat cu totul administrația centrală și exterioară a acestui departament. In 1883, a fost numit director general al Regiei monopolului tutunurilor, de curînd trecută la Stat. Și aoi, desvoltă o muncă încordată, făcînd din această administrație una din cele mai bine organizate și mai rentabile pentru Stat. Odată cu direcțiunea Regiei, a îndeplinit pînă la retragerea guvernului lui Ion C. Brătianu în 1888, și atribuțiunile de secretar general al ministerului de finanțe. După denunțarea convențiunei de comerț cu Austro-Ungaria și declararea războiului vamal cu această monarhie, el a prezidat la aplicarea noului tarif, prima manifestare a independenței noastre economice. Retras odată cu guvernul lui Ion C. Brătianu, Take Protopopescu se prezintă la alegorie generale din toamna anului 1888, făcute sub guvernul Th. Rosetti, și este ales cu o foarte mare majoritate ca deputat al colegiului I de Olt, unde se bucura de o mare popularitate. A fost apoi necontenit reales în opoziție în alegerile generale din 1891 și 1892, retrăgîndu-se din Cameră odată cu întreaga opoziție liberală (1895), ca protestare contra legei minelor. In acest interval a fost ales ca administrator al societăței «Bistrița» pentru exploatarea fabricei de hîrtie «Letea». La revenirea la guvern a partidului național-liberal, în octombrie 1895, Protopopescu a fost solicitat să reia conducerea regiei mononbirilor Statului și secretariatul al ministerului de finanțe, fur în cari a stat doai ani. In acest timp a fost delegat pentru încheierea tratatului comercial cu Turcia și a luat o parte activă și importantă la pregătirea și realizarea conversiunei din 1898 a unei părți din datoria publică. In Martie 1897, devenind vacant postul de sub-director al Creditului funciar rural, în urma morții lui Petre Stoicescu, consiliul de administrație l’a oferit lui Protopopescu. Acum 4 ani s’a retras din această funcțiune, fiind ales în urmă membru în consiliul de administrație al instituțiunii. După constituirea cabinetului liberal în Februarie 1901, Protopopescu a fost ales deputat al colegiului II de Olt, iar majoritatea din Cameră i-a ridicat la demnitatea de vice-președinte. In legislatura conservatoare din 1905, în cea liberală din 1907 precum și în cea actuală, a fost reales senator al colegiului 1 de Olt, în cursul zilei de ori, cele două registre, deschise unul la clubul liberal din Capitală și altul la locuința defunctului din Strada Sălciilor, au fost acoperite de numeroase semnături. Balconul clubului liberal din Capitală a fost îmbrăcat în doliu mare. Steagul negru a fost arborat la Creditul funciar rural, Banca Romîneascâ, Cassa Rurală, Creditul Rural, Clubul Tinerimei, precum și la Băncile Pieței, Amzei și Oborului, fondate de către defunctul nostru amic. Clubul liberal din Slatina, precum și diferitele instituțiuni financiare din localitate și județul Olt, au arborat de asemenea steagul negru. « * * Moartea lui Take Protopopescu a fost comunicată telegrafic d-lui Ion Brătianu care se găsește la Predeal unde sărbătorește tocmai, cu întreaga familie, aniversarea d-nei Pia Brătianu. * * # Corpul decedatului va fi adus în țară, probabil în cursul sâptâmînei acesteia. D-nii Ion și Ștefan Protopopescu cari se găseau într’o escursie cu automobilul pe valea Prahovei au fost înștiințați ori despre moartea părintelui lor.* * * D. Ionel Brătianu și-a aminat plecarea în străinătate ca să poată asista la înmormîntarea lui Take Protopopescu. De Fiii lui Take Protopopescu, au plecat azi la Lausanne și, după toate probabilitățile, cel mai tîrziu Duminică corpul regretatului Protopopescu va fi adus în țară. SCANDALUL cu colonia piară din Iași Din cauza tembelismului conducătorilor, Societatea „Colonia școlară“ — deși are fonduri — nu trimite nici o co* jps*3 în vilegiatură. Incapacitatea la lucru și tembelismul conservatorilor se dă pe față ori de cîte ori nu e un interes personal la mijloc. Un exemplu din multele ce ne dau, e ceea ce s’a petrecut la Iași cu colonia școliră. In adevăr e revoltător. Se știe că în localitate se înființase, din inițiativa d-nului Halița, o societate «Colonia școlară» cu umanitarul scop de a trimite copii debili și săraci să ’și refacă sănătatea în localități climaterice. Datorită sîrguinței comitetului societăței și în primul rînd d-nului Fîntînscu, fost prim-ajutor de primar, socitatea a prins baze puternice și ea a trimis anul trecut o numeroasă colonie de elevi la mînăstirea Neamț. Pentru mai bună garanție a prosperării acestei societăți, în statutele societăței s-a prevăzut că președinte este de drept inspectoral general al învățămîntului primar, vi jub președinte inspectoral școlar al circumscripției, iar președinte de onoare primarul orașului. Sub foștii conducători activitatea societăței a dat roade strălucite, asigurându-i un viitor trainic. Odată însă cu venirea noului guvern și cu numirea altor inspectori, fatal a urmat și schimbarea comitetului societăței. Se știe halul în care s’au făcut numirile de inspectori școlari. Tot ce-i mai rău s’a cocoțat sus. E de sine înțeles că odată societatea ajunsă pe mîna d-lor Greceanu, care ca primar—conform statutelor a devenit președinte de onoare, și C. Praja—președinte activ —activitatea ei s’a redus la zero. In adevăr ce activitate poți cere unei societăți cînd și președintele activ și cel de onoare n’au timp, nu vrea și nu pot să se ocupe cu altceva decît cu interesele lor personale ? D. Greceanu de fapt e un președinte de paie și nici nu știe măcar că e și o societate« Cantina școlară». Dar d. Praja? D-sa e ocupat cu replantarea viei d-sale și n’a dat o singură dată pe la societate. Luînd pildă deja mai mari, însuși noul casier nu s’a ostenit încă să ia calsă în primire. Curată debandadă și batjocură. Rezultatul acestei dezinteresări complecte din partea celor obligați a fost cu adevărat revoltător ? Societatea, deși are fonduri îndestulătoare, n’a putut trimite un singur copil, nu o colonie școlară, nicăeri pentru a respira un aer mai sănătos și binefăcător. Cu banii cari s’au strîns — bine înțeles cu neobosită muncă de foștii conducători ai societăței — se putea trimite o colonie cît de numeroasă. Vina întreagă cade asupra conducătorilor actuali, cari nu s’au ostenit nici măcar să țină o singură ședință pentru a aproba listele de elevi ce urmau să plece în colonie,— liste alcătuite de directorii școalelor primare,—și alte dispozițiuni. Și iată cam din tembelismul unor oameni ce pretind că poartă grija educațiunei și învățămîntului mulți copilași plăpînzi cari puteau fi trimeși la aer curat, au rămas pe la casele, colibele lor, în aerul greu al orașului. Indignarea produsă printre membrii corpului didactic printre părinții copiilor și toată lumea eșană e mare. Fiindcă faptul constitue o vină de neertat el se va aduce la cunoștința d-lui ministru al instrucțiunei pentru ca să pedepsească pe vinovați. Pînă atunci opinia publică să-i judece și să-i înfiereze după cum merită. Svonuri mincinoase Epoca încearcă să-și insufle singură curaj. întocmai ca timidul care într’un moment de zăpăceală, a făcut un pas mai mult decît voia sau un gest mai violent decît îi îngăduia temperamentul său, partidul conservator pare speriat de «lovitura» de.. toroipan a d-lui Marghiloman. De aceea, guvernamentalii toți sunt uimiți, încîntați și speriați. Nimeni nu se aștepta ca d-l Marghiloman să fie cuprins, în toiul căldurilor, de accese atît de violente de... omnipotență. Iar presa conservatoare nu este decît oglinda perfectă a acestei stări generale ce se manifestează în partidul conservator. Dovada cea mai caracterică a acestei zăpăceli generale este că Epoca, neștiind la ce expediente să mai recurgă spre a ține sus prestigiul elegantei lovituri de toroipan a d-lui Marghiloman, răspîndește fel de fel de svonuri asupra situației pe care această lovitură a omnipotentului de la interne ar fi creat-o în partidul liberal. Ca să se isprăvească odată cu insinuările, suntem în plăcuta posibilitate de a anunța «Epocei» că este cu desăvîrșire exactă știrea, care i-a produs atîta plăcere, că partidul național-liberal a renunțat de a mai lupta pentru a face să se respecte hotărîrile precedentului consiliu de miniștri și consiliu comunal liberal cu privire la înființarea și funcționarea societăței comunale de tramwai. N’am fi intervenit ca să nimicim această dulce iluzie cu care «Epoca» își propusese să se legene în timpul verei, dacă n’am fi văzut și în această insinuație intenția unei noi perfidii. Prin urmare, să știe guvernul: la toamnă va avea să dea socoteala de procedeurile banditești pe cari le-a utilizat acum pentru a compromite o întreprindere romînească de însemnătatea societăței comunale de tramvaie. Partidul liberal nu poate să nu se împotrivească, cu toate forțele și cu toată energia de care este capabil, uneltirilor d-lui Marghiloman contra acestei întreprinderi cînd în joc nu sunt numai soarta unei societăți și interesele atîtor subscriitori romîni,— cari și au angajat capitalurile sub garanția unei legi speciale, votate de parlament și sancționate de M. S. Regele,—ci însăși ideea mare, ce stă la baza programului nostru economic național. Partidul național liberal este dator să nu lase a se compromite această idee, de la a cărei înțeleaptă realizare atîrnă viitorul economic al Romîniei și n’o va lăsa. Sfîrșitul ? Interviewul, acordat de d. C. Cmerion revistei ,,Sâptămîna politică și culturală“ constitue un act de o inconștiență incalificabilă. Ceea ce a făcut ministrul instrucției este în adevăr, fără precedent. Nebunia ce la cuprins pe ministrul de interne parcă ar fi contagionat și pe titularul instrucției. Altfel nu se explică cum e cu putință ca un ministru să-și însușească, într’un interview, toate calomniile presei de scandal, nu putem pricepe cum un consilier al Tronului a fost in stare să se coboare la josnicul rol de ponegritor al învățâmîntului, pe care el este dator să-l apere. Incepînd cu învățătorii, — acești modești apostoli admirabili ai deșteptărei poporului, acești harnici organizatori ai economiei noastre rurale,— și sfîrșind cu profesorii universitari, — toți și toate au fost calomniate de d. C. C. Arion cu o învierșunare sălbatică. N’avem localuri de școală, n’avem învățători, n’avem institutori, n’avem profesori secundari și Universitari. Nimic n’avem. Totul este de refăcut. Iar acela pe care Providența la adus la ministerul instrucției spre a salva școala romîneascâ și viitorul culturei neamului nostru este... d. G. C. Arion. Și poate că, dintr’un anumit punct de vedere are dreptate ministrul instrucției. Fiind-că, în definitiv, singurul mijloc de a putea spune la plecarea sa din minister că a făcut ceva pentru școală, este să afirme că pînă la venirea sa nu se făcuse nimic. Dar oare faptul că, înainte de a pleca în concediu. Arion a simțit nevoia să facă aceste declarații, nu cumva înseamnă că ministrul instrucției presimte că ora fatală se apropiel? ZAVRACURI Neputincioși De cîteva zile ziarele guvernamentale din «neputincioși» nu ne mai scot. Va fi totdeauna interesant să vedem că presa pe care o inspiră d-l Marghiloman ne acuză de neputință ! Originea milioanelor Epoca se ocupă de originea milioanelor liberalilor. E neconsolat oficiosul junimist că nu poate găsi la această origină nici exproprieri scandaloase, nici jefuiri de țărani, nici vînzări de armăsari impotenți I Aghiuță, Discursul părintelui dr. Vasile Lucaci - Rostit in limba franceză, la congrese internațional al rasselor, ținut la Londra — Iată după Românul, oficiosul partidului național-romîn din Ungaria, textul admirabilului discurs rostit de energicul luptător român de peste munți, părintele V. Lucaci, la congresul internațional al raselor, ținut la Londra: Domnilor, Salut cu respect și cu mîndria omului însuflețit pentru ideile progresiste, acest mărit Congres internațional al raselor, cari compun omenirea viețuitoare. In acest Congres vedem întrupată ideia mare, cuparirea civilizațiunei moderne, respectul rasseior. Și e timpul suprem, ca să fîlfîie steagul acesta în viața omenirei. După ștergerea sclavajului, după stîrpirea feudalismului, după dominațiunile nesuferite de clase, foarte adesea împreunate cu prepotența de rassa Z a trebuit să urmeze, după ideile de libertate, egalitate și frățietate, concepțiunea mare a respectului rasselor. Situațiile de actualitate politică, din veacurile cele mai îndepărtate, și pînă în zilele noastre, își au terminologiile lor proprii, vocabularul lor particular pentru justificarea unor stări, de multe ori condamnabile și detestabile. Și nu arareori am văzut în istorie minți puternice, plecîndu-se în slujba unor idei preconcepute, cari n’au putut să rămînă nerăsturnate. In legislațiunile unor personalități istorice, cari au determinat curente culturale pe veacuri, pentru anumite popoare, la Buddha, Confuciu, Faraonii, Lipurg, legislatorii romani, vedemi condificate și stabilite gîndiri și concepțiuni politice și sociale, economice, și mai ales religioase-morale, cari numai spre binele sau în serviciul umanismului și al civilizațiunei n’au fost și nu sínt. Și astăzi, după atîtea hecatombe de victime omenești, ce s’au jertfit pe altarele prepotențelor tiranice, sau pentru îndestularea unor deșertăciuni criminale, unde suntem încă de la realizarea idealului sublim, care ne strălucește în cele două cuvinte de veșnică și nestrămutată valoare : «Tatăl nostru», prin care toți oamenii, de orice rasă, de orice națiune, suntem proclamați de frați, va să zică egali, avînd aceleași drepturi și aceleași datorinți. O nobilă odraslă a raselor omenești constitue națiunea romînă din Orientul Europei. Și fiind-că în programul acestui mărit Congres se contemplează chiar apropierea și comunicațiunea între Apus și Răsărit, cred a fi vrednica ca mărital Cogres să ia cunoștință mai deaproape despre această națiune vrednică. Și aceasta cu atît mai vîrtos, că în dacursul multor veacuri trecute, pămîntul locuit de Romîni, și apele rîurilor și mărilor cari îi spală țărmurii, după războaiele singeroase de veacuri, au fost drumurile și liniile mari și neîntrerupte de comunnicațiune între Occident și Orient. Și nu e atît de departe vremea, cînd la «tîrgul moșilor» din București se întîlneau caravanele din Anatolia, cu negustorii din Apusul Europei. Și astăzi putem constata, că din Carpați și din Balcani, pînă la Bosfor, în tot Arhipelagul mediteran, și pînă în Alexandria, Smirna, Ierusalim și în toate porturile Mărei Negre pînă sus la Sinope, și de la Odessa pe lungă linie de comereni pînă sus în Caucaz poți comunica cu limba romînă. Iată o parte din idealul acestui mărit Congres, adecă comunicațiunea între o parte de Apus și Răsărit, realizat în faptă, prin elementul romînesc. Nu vorbesc de luptele teribile, de războaiele nesfîrșite, între Orient și această parte a Occidentului, locuit de Romîni. Calea războaielor au deschis calea comercialul, pe mare și pe uscat. Și dacă a apus vremea războaelor, spre bucuria tuturor, dorim să rămînă pentru vecie deschise căile de comunicație pentru comercin, ca pe ele să se răspîndească ideia de libertate și de înfrățire a popoarelor. Ceea ce ne arată istoria trecutului, comunicațiunile comerciale de odată cu războaele îngrozitoare, sînt fapte constatate și netăgăduite. Existența națiunei romane, precum și originea ei etnografico-istorică, este ca și proclamată pentru toate timpurile prin celebra declarațiune a dinastiei Asanilor, prin împăratul Ioanițiu, către Pontificele Roman Inocențiu III, cînd din Balcani trimite salutări fraților de la Tibru, și le spune în auzul lumei : «Nos genere et sanguine Romani». In această constatare se cuprinde obîrșia etnico-istorică a națiunei române din Orientul Europei. Că acest element «roman», în cursul vremilor a fost supus unor influențe naturale prin asimilarea elementelor străine : slave, grecești, turcești, etc., în corpul său național, precum și în limba sa : asta nu schimbă, nu alterează caracterul «roman», din contră s1 relevează cu o putere zdrobitoare, față de orice tendință contrară, dovedind în mod mai presus de toată îndoiala, că în limba și alcătuirea sa etică, neamul acesta a fost și este «roman», — a asimilat și a prefăcut după tipul și asemănarea sa toate elementele de limba și de etnografie străină, ce a primit în trunchiul său puternic «roman». Istoria acestei națiuni cu Traian începe, se continuă cu războaiele nesfîrșite și neîncetate, în contra inimicilor cotropitori, și astăzi se manifestă în silințele mărețe ale sufletului romînesc, pentru conservarea și dezvoltarea culturei noastre naționale romînești, față de orice tendințe de ootropire și deznaționalizare. Am fost și suntem, la porțile Orientului european, și în preajma popoarelor orientale, după poziția lor geografică, sentinelă neadormită de cultură și de civilizațiune națională romînă ! Deși împărțiți politicește în mai multe State, reprezentăm în limba și în ființa noastră etnografică, un popor unitar în cultură, o națiune de mai bine de 12 milioane, către care se adaug alte milioane, cari vorbesc dulcea noastră limbă, aga că astăzi din preerii Carpaților poți merge cu limba românească, neîmpedecat, pînă în Constantinopol, și mai departe, precum am amintit mai sus. Și aceasta rassă nobilă, deși în parte sufere și astăzi într'o situație ce nu răspunde aspirațiunilor sale spre cultură și civilizațiune, a dat în cursul veacurilor istoriei, oameni, eroi de nume mare : Ștefan cel Mare, Mircea, Mihai Eroul, Ioan Corvin Huniade, și fiul său, Regele Ungariei, Matei, supranumit «cel drept». Aici, în această chestie de judecată istorică, asupra bărbaților renumiți, revine justificarea marelui principiu, proclamat prin faptul acestui mărit Congres , respectul raiaelor. Deși natura vremilor istorice, deși constelațiunile politice n'au permis, ca un fin distins, ieșit dintr’o anumită rassa, să-și poată jertfi toate puterile exclusiv în folosul, pentru binele, cultura și mărirea rassei sale, se cuvine, ca simțul de dreptate și respectul reciproc, impus de cultură, să recunosc în fiii eminenți ai rassei, însăși nobleță, capacitatea și vitalitatea acelei rasse. Astăzi putem proclama, fără teamă de contrazicere, acest principiu. Cu atît mai vîrtos trebue să ne bucurăm, cînd vedem, că geniul ban al omenirei a mărturisit acest adevăr și în veacurile trecute. Iată, de pildă, ce zice domnitorul Ferdinand I, în diploma sa către Arhiepiscopul de Strigon, Nicolae Olah, din 23 Noembrie, anul 1548 : «Haeo vero sunt omnes propemodum laudatissimarum gentium originea, inter quas Valachi, gentiles tui, minime postremas babent, ut pote quos ab ipsa rerum Domina, Urbe Roma oriundos constat, unde nune quoque sua lingua Romani vocantur; una ista gens fortitudine praepollens fuit, multorum paestantissimonum Ducum genurix, inter quos Ioannes Hunyades, Inclyti Matthiae regis Pater, et illius aetati proximi maiores, Tui potissimum eniquisse feruntur.» (Romînește . Acestea sunt originile aproape ale tuturor neamurilor celor mai lăudate, între cari Valahii, conaționalii Tăi, nu sunt cei din urmă, ca și unul, despre care e constatat, că își derivă neamul de la însăși stăpîna lumii, Urbea Roma, de aceea în limba lor și acuma se numesc Romani; neamul acesta al Tău, a fost prea strălucit prin vitejie, a fost părintele multor prea distinși beliduci, între cari și Ioan Huniade, tatăl înaltului rege Matia, strămoșii Tăi, despre cari se zice, că au strălucit mai mult pe timpul acela). Se poate întîmpla, că împrejurările vieții fac, ca fiul unei rasse, să ducă aptitudinele sale în serviciul politic, cultural sau economic al unei alte rasse. Cultura și civilizațiunea pretinde, ca respectul rasselor să se manifeste, chiar în recunoașterea și apreciarea virtuților și a prestațiunilor eminente, ce au adus fiul unei rasse, în serviciul alteia. Alta e asimilațiunea prin generațiuni ce se urmează, și alta e rolul unui individ, care se naște într’o rassă, și împrejurările vieții îl pun în slujba artei rasse, străină de obîrșia lui. Oricit ar vrea cineva să mistifice lucrurile, natura își are legile sale, și aceste se afirmă, față de orice tendințe sau uneltiri împotriva lor De aceea Congresul acesta mărit formează un monument epocal în evoluțiunea vieții popoarelor, a rasselor deosebite. Acest mărit Congres este Tribuna glorioasă, din care se vestește libertatea, egalitatea și frățietatea tuturor raselor, și tot odată se condamnă, se osîndește orice tendința de asuprire, de hegemonie, de supremație de rassă.