Viitorul, iunie 1912 (Anul 6, nr. 1548-1577)

1912-06-11 / nr. 1558

bani ABONAMENTE In țară . ................un an 18 lei..................sea 8 luni 9 lei In străinătate. . . . un an 30 lei.................șease luni IS lei Abonamentele Încep la * 15 ale fiecărei luni PENTRU PREOT­ SI INVATATORI PRETU ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE REDACȚIA ȘI COG ISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADĂ ACADEMIE, 17—BUCUREȘTI -------------------— NEGACTIA: TELEFON 13M7 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/89 MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA­­ V*,"••***­­ .4 ANUL AL­ CINCILEA — Nc. 1558­ 2 LUNI 11 IUNIE 19135 ANUNCIURI COMERCIALE Linia cere pe o coloană in pagina Ii­ .................50 bani Linia corp 7 pe o coloană In pagina IIV.....................30 bani Inserții și reclame pagina III linia ......... 2 Ici A SE ADRESA J1 ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT 5 bani Industria și meseriile PACEA SOCIALA la orașe Politica industrială a partidu­lui conservator prime­a dezvoltarea pașnică cei naționale. Roadele politicei nesăbuite a guvernului conservator încep să se arate. Lumea muncitoare e în plină agitație. In fie­care zi iz­bucnesc noi si greve industriale, iar aplicarea legei meseriilor a dat naștere la întinse și generale nemulțumiri cari, departe de a lua sfirșit, sunt din ce în ce mai intense. Am dovedit in nenumărate rîn­­duri că atît legea industrială cît și legea meseriilor n’au izvorît din grija de interesele generale ale economiei naționale și ale pă­­turei muncitoare,’ci din’interese strivite de partid. S’au acordat favoruri nejustificate și în detri­mentul intereselor naționale unor industriași, speculîndu-se nevoile clasei muncitoare,—tocmai în ve­derea slujirei intereselor de partid. Efectele acestei politici dezas­truoase și condamnabile încep să se simtă azi. Atmosfera tulbure și nesigură care învăluie activita­tea industrială a țării e una din primele ei consecințe,—și nu cea de pe urmă. Guvernul stă cu mîinile încru­cișate în fața grevelor ce se i­­vesc, fiind-că n’a avut nici price­perea, nici prevederea ca, odată cu așezarea noului regim indus­trial, să legifereze normele după cari se vor rezolva conflictele i­­nevitabile dintre capital și muncă. Dar nu numai lucrătorii și me­seriașii sînt nemulțumiți. La rîn­­dul lor, industriașii impută amar guvernului faptul­­ că nu intervine in conflictele ce se ivesc. Este de­sigur o secțiune dureroasă pentru dilnșii, dar au și ei partea lor de răspundere intr’insa. In adevăr, orbiți de satisfacerea intereselor lor materiale imediate, industriașii au crezut că e destul să obțină de la guvern și parlament un regim nejustificat de impozite,—care ar trebui să lege minuile Statului pe 30 de ani,—și să primească suprimarea ori­cărei măsuri de protecțiune a factorilor naționali in industrie, servind interese străine. Chestiunea nu era însă așa de simplă. Faptele învederează astăzi enor­ma și vinovata greșală ce s’a fă­cut atunci când guvernul conser­vator a avut în vedere numai in­teresele stricte ale unor industriași apropiați de guvern, trecând cu ușurință condamnabilă peste ace­lea ale­ clasei muncitoare. Guvernul nu a știut și nu­ a voit să profite de momentul psi­hologic oportun al acordarei noi­lor avantagii industriale, pentru ca să așeze pe baze solide și le­gale regularea raporturilor dintre capital și muncă. Rezultatul nenorocit îl vedem azi, greve și tulburări neconte­nite, care paralizează activitatea industrială a țărei. Ele sunt de­sigur și urmarea politicei incon­știente pe care guvernul o duce de doui ani de zile față de miș­carea sindicalistă, internaționalist și anarhistă,— politică ce­ a culmi­nat prin legi speciale menite să dea acestei mișcări un conducător care tot cu atîta înlesnire s’ar fi pus in fruntea muncitorilor bul­gari sau muscali... Față de această stare de anar­hie complectă, partidul național­­liberal nu putea rămine Nepăsă­tor. Ca partid în realitate demo­cratic, care in­totdeauna in ches­tii de acest fel n’a avut in ve­dere de­cit interesele generale și permanente, iar nici de­cum pe cele de partid și momentane, era dator să avizeze asupra situației. încrezător în priceperea con­ducătorilor săi, partidul liberal, care are la activul său marea o­­peră a armonizării intereselor păturei țărănești cu acelea ale proprietarilor rurali și restabili­rea solidarităței și a păcei sociale, zdruncinată atât de cumplit la 1907, —a înțeles că tot lui ii va reveni cinstea de a face să dispară a­narhia de azi, de a armoniza in­teresele legitime ale păturei mun­citoare de la orașe, cu interesele generale ale industriei noastre. Desigur că situația primejdioasă creată de legislația­ industrială ne­chibzuită și păgubitoare interese­lor generale, a guvernului conser­vator—și care se înrăutățește pe fie­ce zi,— este o piedică la­ desvol­­tarea pașnică și rodnică a indus­triei noastre. Vom avea deci, cu sau fără voia noastră, să ne ocupăm și de che­stiunea industrială în genere, mai curînd de­cît se crede. Aplicarea pripită și dezordonată a legei meseriilor, și întreaga po­litică de expediente­, sectară și dă­unătoare, pe care guvernul a a­­vut-o față de o mișcare serioasă care a căutat să tulbure liniștea țărei, a impus însă partidului na­țional-liberal datoria de a se ocupa mai întîi de chestiunea a doua, aceea a organizărei meseriașilor și a asigurărilor muncitorești. Prin comunicatul pe care l am publicat, comitetul executiv al partidului liberal a pus primele baze de discuțiune ale chestiunei, învederînd normele după cum­ în­țelege să o rezolve. Vom reveni deci, dezvoltînd di­feritele puncte atinse in acest co­municat, pentru ca opinia pu­blică, în deplină cunoștință de cauză, să-și poată da seama pe de-o parte ,cît de mari și de grave greșeli a săvîrșit partidul conser­vator în această chestiune, iar pe de alta cit de îndreptățită și de necesară este intervenția parti­dului liberal, pentru restabilirea păcei sociale la orașe, a­num­ v UnăriiF și croat în Ungaria, care cad e vorba de a­­părarea drepturilor sale pragmatice, e foarte geloasă și dîrză, nu are a­­ceeași atitudine față de Croați cu care a încheiat un pact în 1868. Ea nu se silește să nesocotească drep­turile sfinte ale Croaților. Din această cauză ea nu are pace din partea Croaților. Aceștia tin să-și apere cu strășnicie autonomia națio­nală. Cută vreme guvernul din Bu­dapesta uza de mijloace mai blînde se mai găsea la Agram grupări po­litice cari, nevoind să forțeze lucru­rile, se acomodau cu dominațiunea ungară. Dar de cînd Maghiarii, exas­perați că Croații nu vor să renunțe la ființa lor etnică, au început a recurge la mijloace represive vio­lente, toți Croați au făcut bloc și azi Ungurii n’au un singur amic la Agram. Recentul atentat împotriva banu­lui Diuvay, care a costat însă viața unui altuia, dovedește cît de iritate sunt spiritele în Croația. Baronul Diuvay a găsit de cuviință să suspendeze legi și constituții, contramandat alegerile din care avea să iasă noua dietă Croată. Dar aceste măsuri, an loc să potolească pe Croați, i-au îndârjit și mai râu și au înarmat mina unui patriot care a atentat­­ viața banului absolutist. Lucrurile în Croația sunt foarte departe de a se calma. Iar Ungaria, care are destul de furcă cu criza ei parlamentară, își agravează situația nea voind să nesocotească cu ori­ce preț drepturile unei­ naționalități care, la rîndu-i,vrea să-și patreze, neștir­bită, autonomia.___________ HOTE Sufletul și savanții S'ar părea — și părerea n’ar fi gre­șită — că nimic nu e mai intim, mai sustras influențelor de afară de­cit acel tonus al vieței noastre sufletești, de­cît caracterul, felul nostru de a fi. Și totuși savanții de astăzi cari au toate curiozitățile și nici o ezitare, s’au gîndit dacă nu ar fi posibil ca pe căi externe, prin tratamente să se schimbe firea omului. In parte au ajuns chiar la rezultate surprinzătoare. Nimic fi­rește nu este mai penibil pentru ființă, de­cit durerea. Ea e piedica pe care Moartea o pune Vieței, a fugi de du­rere este însăși viața. Dar cum? Cind e vorba de durerile provocate pe cale chirurgicale, medicina a întrebuințat de mult anestezicele cu­noscute. Dar contra suferinței morale, contra durerilor pricinuite de cauze psi­hice la ce medicament s’ar putea re­curge? D-rul Bérillon ne va spune că nu e durere, nu e mîhuire, nu e regret care să nu dispară prin psihoterapie, a­­dică prin aplicarea suggestiunei și ip­­nozei. Și paralel cu aceste susțineri citim un studiu al d-rului Parhon din „Noua re­vistă romina“, în care nu se dovedește negru pe alb că este de ajuns ca să se modifice glanda tiroidină pentru ca tem­peramentul, caracterul omului să se mo­difice în chip consecutiv. Insuficiența secrețiunei glandelor ti­­roidiane produce o amorțelă psihică. O bolnavă studiată de d-nii d-r Stoicescu și Bacaloglu cunoștea limbile spaniolă, ebraică, franceză și bulgară. „Dar, sub influența insuficienței tiroidiene ea uită limbile franceză și bulgară. Fiind su­pusă la tratamentul cu glanda tiroidă reciștigă limbele pierdute și învață într’o lună și jumătate limba românească pe care nu o cunoscuse pînă atunci“. Sufletul omenesc, fragment din ma­rele suflet al lumei, apare în ochii sa­vanților ca o anexă a secrețiunei glan­delor. Cabanis reînviază , și cu el îm­preună dispare poesia și altitudinea pu­­terei morale din suflet. Petronius CHESTIA TRAMVAELOR Despăgubirile Un ziar oficios desminte știrea că d. Marghiloman va plăti despăgubirile la cari a fost condamnat Statul Un ziar guvernamental desminte in modul cel mai categoric știrea pe care am dat-o deunăzi, că d. Marghiloman, principalul autor al isprăvilor înfie­rate de justiție, în chestia tramvaelor, va plăti cu din averea sa personală despăgubirile la cari a fost condamnat Statul și Comuna. De altfel, cei cari cunosc caracterul omului „neplăcerilor sentimentale» au înțeles din primul moment că știrea dată de noi era o simplă ironie. Ar fi fost să calomniem pe d. Marghilo­man dacă l'am fi presupus în mod se­rios capabil să facă un asemenea gest. Cu toată desmințirea, pe care o aș­teptam, chestiunea rămine însă în­treagă, deschisă. Cine va plăti daunele însemnate la cari a fost condamnat Statul ? D. Marghiloman, prin acțiunea sa nebunească, a acoperit de discredit partidul conservator și pe șeful său. Asta nu ne privește. Dar, în afară de chestia morală, mai e cea materială. Statul și comuna nu sunt datori să plătească cu banii contribuabililor greșelile și inconștien­­țele oamenilor politici nedemni de si­tuațiile pe cari le-au ocupat. Nu mai amintim de răspunderea zdrobitoare pe care și-a asumat-o fos­tul ministru de interne, lipsind po­pulația Capitalei, timp de un an în­cheiat, de un mijloc repede și ieftin de transport. D. Marghiloman va trebui deci, cu voe sau fără voe, de astădată, să plă­tească din averea sa personală, «ne­plăcerea sentimentală“ pe care i-au pricinuit-o cele cinci sentințe ale in­stanțelor noastre judecător­ești. Nu în­totdeauna neplăcerile sentimentale aduc sute de mii de lei celor cari le pre­țuiesc în bani.... In chestia locomotivelor „Pacific" CITE-VA ÎNTREBĂRI DIRECȚIEI CĂILOR FERATE ȘI MINISTE­RULUI LUCRĂRILOR PUBLICE. Intr'unul din numerile noastre trecute, am vorbit despre modul ne­regulat în care direcțiunea generală a căilor ferate, a dat în întreprin­dere furnizarea unui număr de 20 locomotive de tip mare, cu tonaj mare și de mare iuțeală, numite lo­co­motive a Pacifice. Pe lângă faptul că acest tip de locomotive, nu vor fi de nici un folos pentru căile noastre ferate, de­oarece actualele terasamente ale liniilor noastre ferate, nu vor pu­tea suporta nici tonajul și nici vi­teza acestor locomotive, de tipul cel mai mare, mai este și modul nere­gulat cum s’a dat in întreprindere această furnitură, care se ridică la mai multe milioane lei. După ce direcția căilor ferate a chemat la licitație mai multe case speciale, după ce a admis un anume proiect al unei anume case, a anu­lat licitațiunea și a dat întreprin­derea prin bună învoială, casei Mafiei. Pentru a se lamuri această ches­tiune, punem următoarele întrebări ministerului lucrârilor publice și di­­recțiunei G. F. R.:­­) Este adevărat că pentru loco­motivele «­Pacific», direcțiunea G. F. R., a avut de la o altă casă, ante­­proectele ? 2) Este adevărat că ultimul ante­proiect al acelei case, a servit de bază la licitația ce s’a ținut? 3) In ce constă diferența de Pro­prietate intelectuală intre proietul care a servit de bază la licitațiunea ținută și care era al casei care-1 concepuse și proiectul lui Maffei, care nu poate servi de bază nouei licitațiuni, fără ca direcția C. F. R. să nu facă un act de incorectitu­dine care să scadă buna reputație a Statului român ? 4) Condițiunile de licitațiune au fost întocmite așa, că să se facă ad­judecarea în mod demn casei ce va prezintă cea mai favorabilă ofertă și fără să scadă buna reputație a statului român așa cum prevede le­gea comptabilității, sau au fost așa ticluite în­cît să se poată după bun plac adjudeca furnitura favoritului cunoscut de mai înainte ? Sperăm că ni se va răspunde la aceste chestiuni, pentru a nu fi si­liți să răspundem noi în locul celor în drept. După inaugurarea clubului VIAȚA POLITICA LA SATE In comuna Filipeștii de Tîrg, după inaugurarea clubului liberal, sătenii și fruntașii noștri din Prahova fac dovadă, prin n­umărul lor, de marea forță politică la sate, căreia i se dă viață prin noua organizare. DIN LUMEA CELOR ALEȘI ARTA LUI Brătescu-Voinesti Cu firii&jii! volumului I „Insunerec și Lumină“. Cetind și recitind nuvelele și schi­țele d-lui loan Al. Bratescu-Voinești, se evocă—spiritele de elită sunt esen­­țialmente evocatoare—rostul artei în jocul sufletului nostru. Arta scrisului e cea mai grea din­tre toate. Nu e nici sinteza realită­­ței numai, nu e nici imitația ei. E o oglindire a vieței în care oglinda ce reflectă e prinsă în pervazul unui temperament de artist. Și artistul este un ciudat, foarte ciudat imitator al naturii. O imită, dar o și creiază, o ia drept model, dar o idealizează. E amestecul sufle­tului cu lumea care poate in fond este tot o proecțiune a sufletului. Și sunt fericiți aceia cari pot să prinză momentul ce rezumă o viață întreagă, clipita ce luminează un colț de lume. Și un astfel de ales al artei este Ioan Al. Brătescu-Voinești. Caracteristic pentru literatura d-lui loan Al. Brătescu-Voinești este că ea ne face să întrevedem toate furtu­nile sufletești ale micilor necăjiți ai soartei, ne face să înțelegem dure­rile puternice, mîhnirile adinei, nu­anțele cele mai delicate ale suflete­lor mărunte. Dintr’un foarte mic fapt sufletesc se evocă luptele acelea interesante în care sin­gur conflictul de sentimente e interesant, iar nu o­­biectul ce le provoacă. Un exemplu: un sărman funcțio­nar de la o judecătorie din provin­cie, Isaia, rîvnește de zeci de ani să-și cumpere o blană... Și precum alții doresc să devină milionari, alții, înalți demnitari, Isaia avea și el un ideal care să-i facă viața mai de trăit: cumpărarea unei blăni. A cumpărat-o în sfirșit. Ge eve­niment ! Și cît de plastic de evoca­tor, ne face d-nu Brătescu să sim­țim și noi, însemnătatea sentimen­tală a unei atari cumpărături ! Și ochii lui unde, și inima lui Isaia palpită de cite ori privește blana din cuier. Reveria fericirei se amestecă cu monotonia bi­rocratică : 12.858... idem... idem... La dirigintele oficiu­lui poștal, loco, a comunicat unde se găsește aparatul telefonic care­... etc. etc... Și blana îi trimete o rază de soare peste... „10,643... Medicul veterinar a se aproba vînzarea animalelor de rasă notate Dar fericirea nu e pentru această lume, ori­ce ar zice Leibnitz și Mon­sieur Candide a lui Voltaire ; a sim­țit-o aceasta și Isaia de la o prefec­tură din provincie . Blana i-a fost furată în chiar ziua cînd îl făcuse fericit cumpărînd-o... «Acum e tirziu, s’a înoptat de mult. In tot localul prefecturii nu mai e nimeni de­cît Isaia, oolo lingă sobă, cu coatele pe genunchi, cu capul în mîini... Rind pe rînd au plecat de mult toți colegii. De cîte­va ori s’a deschis ușa: «Ce, tot nu ți-ai găsit blana, nene Isaia ?» El a clătinat din cap și cei ce l’au întrebat s’au duse­și acum e singur... A trimis apro­dul să-i aducă de acasă paltonul’al vechiu... Și pe cînd crivățul urlă iu burlanele sobei, prin mintea lui os­tenită trec vedenii din scurta lui fe­ricire : azi dimineață la plecare, ne­vasta i-a luat capul cu amîndoua mîinile și l'a sărutat: «S’o porți să­nătos, Isaia...» Și Florica, fata a mare care-i netezea cu sfințenie gu­lerul... și Irina, care-1 peria cu în­grijire : «S'o porți sănătos, tăticule»... Și prîslea, Raducu, din brațele sluj­nicei : «S’o porți sănătos, tăticule»... Aceasta e schița a cărei alegere ne-a fost dată de intîmplare. Dar cită viață și adevăr, și putere de su­ge­stiune în toate celelalte schițe și nu­vele, cari fac din Ion Al. Bratescu- Voinești un scriitor ce ne reamin­tește concisiunea și nervositatea ma­rilor povestitori ruși, unită cu fineța psihologică, cu misteriosul lui Guy de Maupassant . C. I. Brătescu-Voinești este un nu­velist pe cari îl atrage conflictele sufle­tești din mintea celor simpli, și ta­lentul său ne evocă agitația patimi­lor în suflete cari nu sunt eroi de tragedie... In intimitatea celulelor și atomelor se petrec fenomene cutre­murătoare în misteriosul ce le în­conjură , și a înțelege jocul legilor lirei in micele atome e de multe ori mult mai interesant și mai greu de­cit într'o catastrofă fizică. D. I. Bră­tescu-Voinești este un atomist al su­fletului, și nu un geograf care des­crie—după atîția alții­­ —Alpii, sau, mutatis mutandis, spectacolele banale ale conflictelor de pasiuni bune pen­tru teatru. Delicateța simțirei, fineța analize­lor, adîncimea observațiilor, face pe d-l I. Brătescu-Voinești a fugi de pa­tos și de persoanele cari se mișcă pe scena prea luminată a lumei; el conduce cu o mină de maestru în dedalul psihologic al celor ce sufer în tăcere, a celor ce trăesc într’o sferă îngustă și depărtată. Arta d-lui I. Brătescu-Voinești este o lumină aristocratică pusă în ser­viciul unei democrații modeste. E o artă care moralizează, pentru că ne face să simțim egalitatea și comuni­­tatea sufletelor !... Tăușan ' i CHESTIUNI ECONOMICE Creșterea vitelor Convorbire cu d. D. ALEXANDRESCU inspector veterinar „Sunt sate întregi fără o vacă ! „Toți așteaptă de la Stat. „Ne trebuesc doctori veterinari”, spune distinsul inspector Chestiunea creșterea vitelor de hrană și de muncă este din cele mai interesante pentru întreaga popula­­țiune a țărei. In această privință am obținut o convorbire cu d. D. Ale­­xandrescu, inspector-veterinar, pe care o redăm aci pe cît ne va fi cu putință mai exact. Mai întîi, distinsul uinspector-vete­­rinar ne-a declarat că chestiunea creșterei vitelor ar trebui să preo­cupe mai mult pe toți factorii eco­nomiei noastre naționale. Statul, ju­dețele, comunele, proprietarii, aren­dașii și sătenii sunt datori să contri­­bue, în limitele puterei lor, pentru creșterea vitelor de muncă și de hrană. In afară însă de Stat, ceilalți factori nu fac aproape nimic — nu vorbim se înțelege de cazurile rari și excepționale. — Eu am inspectat aproape toată țara, ne-a spus d. Alexandrescu. Ei bine, vă pot afirma că am dat peste sate întregi în oari nu exista nici o singură vacă și nu se găsea nici o picătură de lapte. Cum voiți, prin urmare, să avem vite suficiente de muncă și de hra­nă cînd mai întîi ne lipsesc vacile de reproducție ? — Așa­dar, dv. credeți că scum­pirea cărnei se datorește numai lip­sei de vite? — Nu, sunt mai multe cauze cari au contribuit la aceasta. Mai întîiu este anul agricol bun și finețurile a­­bundente, așa că sătenii nu-și vînd vitele ca în alți ani. Afară de asta, agricultura din ce în ce mai inten­sivă care se face la noi reclamă mai multe vite, aceasta în special primă­vara. Pe deasupra tuturor acestora, a mai contribuit la scumpirea părnei și specula unor negustori, doritori de cîștiguri mai mari. Am rugat apoi pe d. inspector A­­lexandrescu să arate ce crede d-sa că ar fi bine de făcut în chestiunea creșterei vitelor, așa ca să fie des­tule și pentru muncă și pentru hra­na populațiunei. — La noi, a răspuns inspectorul veterinar, toți așteaptă numai de la Stat. Județele, comunele, societățile și sindicatele agricole, instituțiunile particulare, proprietarii și arendașii nu fac nimic pentru creșterea vite­lor, pentru desvoltarea și propășirea acestei ramuri de bogăție națională. Afară de Domeniul Coroanei, a continuat d. Alexandrescu, nimeni aproape nu încurajează creșterea vi­telor. Dintre toate județele țărei, singu­rul R.­Sărat s'a gîndit să organizeze o expoziție regională și să încuraje­ze creșterea vitelor. Asemenea ex­­pozițiuni ar trebui organizate de toa­te județele și comunele țării, pre­cum și de societățile și sindicatele agricole. Ar trebui ca județele, co­munele, societățile și sindicatele a­­gricole să înființeze mici expozițiuni cu premii și chiar proprietarii și a­­rendașii să dea premii crescătorilor de vite. Numai așa s’ar încuraja și îndemna sătenii să crească vite. Ar trebui apoi înființate pretutindeni de­pozite de tauri pentru reproducțiune. Ar mai trebui de asemenea să se dea toată atențiunea culturei fura­jelor artificiale, căci cu sistemul ac­tual de pășune nu mai poate merge. Toți factorii de mai sus ar trebui să facă tot posibilul ca să nu existe sătean fără să-și aibă vaca lui de lapte și de reproducție. Numai așa vom ajunge, nu numai să îndestulăm cu prisosință nevoile consumațiunei interne, dar să și concurăm în export cu ori­care altă țară din Europa. • Pentru a se ajunge cu­ mai repe­de la o înbunătățire reală, individu­ală și numerică, a vitelor și deci la o rentabilitate mai simțită, a spus de inspector Alexandrescu, este ne­­voe de mai mulți apostoli, cari să vulgarizeze, pe o scară largă, toate cunoștințele în chestiunea de mai sus. In această privință însă trebue să se ia măsuri ca școala veterinară să dea anual un număr cît mai mare de medici veterinari, nu ca pînă a­­cum numai cste 5—6. Pricina pentru care nu ies mai mulți este că la școala veterinară se duc foarte puțini absolvențți ai licee­lor. Aceștia preferă școala militară unde, după doi ani, sunt înaintați sublocotenenți cu leafă de 270 lei lunar, plus alte avantaje ale meseriei, considerația în societate și perspec­tiva pentru viitor. De asemenea, ab­solvenții liceelor se duc la drept, unde după trei ani obțin licență, sau la medicină, unde muncesc tot atîția ani ca la școala veterinară, dar au alt viitor și altă perspectivă morală și materială. Se impune deci ca, față cu timpul de muncă și condițiunila ce se vor,

Next