Viitorul, septembrie 1913 (Anul 7, nr. 1998-2027)

1913-09-15 / nr. 2012

bani ABONAMENTE In țară.............. un an 18 Lei ................. șease luni 9 Lei In străinătate .... un an 30 Lei ................. ș­ase luni ÎS Lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI-STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ^ ADMINISTRAȚI­A : TELEFON 22/39 MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ANUNCIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană în pagina III :............. Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV :............. Inserți și reclame pagina III linia .......................... 50 bani 30 bani 2 Lei •K ROMANIA NOUA Vederea panoramică a Dobriciului, cel mai principal centru comercial din noul teritoriu romînesc TREBUE săi vorbim de armată? Domnule Director. " Asistăm de l­a ultima campanie în Bulgaria la o discuție vie asupra chestiilor armatei, care pare că alu­necă cîteodată pe un povîrniș dău­nător marelor interese în joc.­­ De aceea, dați-a mi voie să cercetez punctele împrejurul cărora se în­vârtește discuția care se face. "­­ Rolul covîrșitor pe care l-a­ avut armata în ultimul timp în rezolva­­rea revendicărilor­­ noastre a arătat incă odată mai mult cît de impor­tant este ca nevoile ei reale să fie satisfăcute la timp și, rezultatele ce poate să ne asigure acest factor na­țional de căpetenie.­­ Din desfășurarea evenimentelor de la începerea războiului balcanic pînă la pacea de la București, a ree­­șit limpede că în actuala situațiune politica generală a avut mai multă greutate și eficacitate decit hotărî­­rile concertului european, acțiunea hotărîtă a statelor mici întărite de armata națională ce le servea. In afară de acest învățămînt pen­tru trecut, situația stabilită de ulti­mele evenimente va da desigur și o mai mare importantă rolului arma­tei în complicațiile viitoare de pre­văzut. Iată de ce mai întîi trebue să fim recunoscători armatei prin mijlocul cărei întregul nostru popor de la 23 iunie la 26 iulie a putut face o ma­nifestație rară de energie, de virtute și de simț politic, aș putea zice repa­­rînd astfel greșelile pe care acțiu­nea diplomatică a guvernului nos­tru o făcuse. Această acțiune care ne dusese la conferința de la Peters­burg pusese în neputință utilizarea unei forțe reale cum se putea face prin armată a calităților atît de prețioase ale poporului nostru. Da­­neff dusese printr-o politică nechib­zuită armata bulgară de la Ceatal­­gea la Bregalnița și Iștip, poporul romîni prin armată a dus guvernul nostru dela Silistra la pacea de la București. Dar pe lîngă această datorie de recunoștință pe care trebue să o a­­vem pentru armată, conștiința rolu­lui și mai important ce ea va avea și va trebui să-­l joace în viitor im­pune ca grija nevoilor ei să fie a tuturor, ca îndeplinirea acestor ne­voi să nu fie lăsate numai la bună­voința a cîtorva, ci să facă ca ori­ce mare chestie națională parte din pa­trimoniul întregei suflări româ­­nești.­­ Iată de ce mai cu seamă în con­dițiile actuale de liniște momentană nu văd nici un rău ca o discuție cît de largă, negreșit însă și obiectivă să se facă mai mult de­cît sa fă­cut pînă azi nu numai în presă, dar mai cu seamă în parlament. I Dar acest interes public pentru ar­mată, bine îndrumat, această soli­darizare conștientă a națiunei cu dînsa și care nu poate decit ajuta pe cei ce ar dori să-i asigure mij­loace mai puternice de acțiune, mai este necesar și din cauza unor lip­suri mari ce au apărut în ultima expediție în Bulgaria. I După o perioadă pașnică de 35 de ani am­ făcut cu această ocazie o experiență cum rare ori o poate fa­ce în liniște o armată. Dacă toți am putut constata cu bucurie avîn­­tul puternic ce a însuflețit întrea­ga noastră armată, ofițerime și sol­dați, atît la mobilizare cît și la ac­țiunea ei pînă la armistițiu, nu tre­ime să ascundem că tot această ar­mată față de lipsurile ce a avut să sufere în dauna ei, a trecut Dună­rea înapoi cu alt simtiment decît i­u cel cu care plecase. Toți au sim­țit — și cei ce au fost departe de­­ timpul de operațiuni și cei ce am putut lua parte la aceste operați­uni, dela cei mai mici pînă la cei mai mari, — că dacă avem, un sol­dat, un corp ofițeresc, un material care pot face din armata noastră la forte egale una din cele d’înîti din Europa, au fost lipsuri impor­tante în organizarea serviciilor, în spiritul conducerei generale a ope­rațiilor, în modul chiar cum s’a în­țeles a se face războiul. Cu atît mai lăudabile sunt rezultatele ob­ținute, cu atît mai multă încredere putem avea în puterea noastră ar­mată, cu cît acțiunea ei reală a fost îngreunată de aceste lipsuri impor­tante, care cu puțină prevedere pu­teau fi înlăturate. Este nevoie de această discuție și pentru armată chiar care nu poate fi făcută răspunzătoare de neelii fi­zuin­ța și neprevederea cîtorva. Nu trebue negreșit distrusă încrederea soldaților și ofițerilor în conducăto­rii lor, dar­­ atunci ci ml ei au simțit atît de tare și dureros lipsurile da­torite cîtorva numiri, ar fi o poli­tică de strut de a nu preciza aceste lipsuri și de a nu limita răspunde­rile peutru a învedera întregei su­flări romînești care are cunoștințe de ele, că ele nu sunt datorite ar­matei, că dacă ele sunt importante sunt de suprafață, că nu ating cor­pul sănătos al masiei soldaților și ofițerimei, că ele pot să nu fie de­cît trecătoare, cum sunt și trebue să fie oamenii ce n’au știut să le înlăture. Este un serviciu ce se fa­ce armatei și tărei. Succesele lesni­cioase din războiul Crimeei și al I­­taliei au orbit Franța prea încreză­toare în capacitatea diplomației și a, „St. Armand-ilor“ săi și au dus ar­mată cu calități reale la Metz și Se­dan. Vina lipsurilor nu a fost nici a soldatului, nici a ofițerilor, care în marea lor majoritate și-au îndepli­nit rolul cu sfințenie. Nu. Și fac o mare nedreptate și nechibzuință acei cari prin zia­re, din cazuri izolate de medici ori ofițeri nefăcîndu-și datoria, aduc o acuzare nemeritată întregului corp ofițeresc. Aceste greșeli izolate inerente ori­cărei armate pot fi precizate, aduse la cunoștința administrațiilor res­pective prin presă­ sau prin anchete pur administrative, ele nu trebue și nu pot avea caracterul general ce li se dă fără a vătăma în reali­tate armatei. Vina este a conducătorilor poli­tici mai cu seamă, cari ducînd o ac­țiune externă slabă și nehotărîtă, avînd preocupări interne de ordin meschin de partid, nu erau în stare să facă față evenimentelor impor­tante ce se desfășurau împrejurul nostru. El nu putea să pregătească în mod real un război, să aibă liniș­tea sufletească să compleeteze orga­nizarea din toate punctele de vede­re. In astfel de condiții grija inte­resului general al armatei nu-i pu­tea să facă să încredințeze această pregătire și conducere unor oameni capabili să le ducă la bun sfîrșit. Sunt și azi îngrozit de ușurința ce am văzut la unii din acești condu­cători cu ocazia discuțiilor din co­misiile parlamentare. Cercetarea acestor lipsuri trebue nu numai să conducă la împlinirea lor, dar să pun și țara și armata ne­vinovată de ele, la adăpostul pri­mejdiei ce poate aduce repetirea lor. Cred că azi după modul cum unii chiar din acei cărora li s’a încredin­țat conducerea, au crezut să aducă în public discuția intereselor arma­tei, pune și mai mult în evidență și lipsurile generale absolut necesar de împlinit și mai cu seamă ușu­rința — ca să nu zic mai mult — care a caracterizat întreaga condu­cere. De aceia ca să rezumez, D-le Di­rector, cred că din cauza condițiilor generale în care ne găsim, lipsuri­lor reale de organizare și conduce­re care s’au văzut, este nevoie să se vorbească de nevoile armatei. A­­ceastă discuție făcută în mod obiec­tiv nu poate decît să întărească în­crederea noastră în acest factor na­tional, a cărui însuflețire și spirit de sacrificiu pentru țară l’am vă­zut de la ofițer la cel din urmă sol­dat în ultima mobilizare. Primiți, etc. VINTILA BRATIANU ■-------------------XX------------------­12 Sept. 1913. Tripoul din Sinaia TRIPOTORII BATJOCORESC IN STRĂINĂTATE REȘE­DINȚA REGALĂ Tripotorii internaționali de Mar­­cay, aduși în țară de guvernul d-lui P. P. Carp — cel care și-a aplicat, prin aceasta, singur fierul roșu pe frunte — și luați sub protecția d-lui Crigura Cantacuzino, continuă să jefuiască publicul din Sinaia și Con­stanța. Aceste două frumoase loca­lități, și în special reședința de vară a Familiei regale, au ajuns locurile de întîlnire, de chef și de desfinu a tuturor cocotelor și declasaților. Aci baronii tripotori și toți cavalerii de industrie buzunăresc și jupune lu­mea ca în codrul Vlăsiei, fără nici o teamă de a fi opriți și chemați la răspundere, căci cei în drept a le cere socoteală sînt și ei vîrîți pînă în gît în mocirla acestui desfîru. Îndrăzneala tripotorilor, încura­jați de fostul guvern al „asanărei morale“ și protejați de cel mai mic vlăstar al familiei Cantacuzino, este fără margini. In adevăr, baronii de Marcay au publicat niște anunțuri în străinătate, cu scop de a face re­clamă întreprinderei lor interlope, care sunt o batjocură pentru renu­­mele reședinței regale și o atingere gravă a demnităței noastre națio­nale. Este o mare nerușinare să con­sideri reședința regală ca un loc de bîlciu, închiriat de tine și unde poți face orice fel de negoț vrei. Așa fel de reclame au făcut baronii tripo­tori, vorbind de Sinaia care, pentru toți Romînii, este un loc sfînt de pelerinagiu. Și în vremea asta, cavalerii de in­­dustrie, sub fir­ig, de Murray, își în­­deasă buzunarele cu banii storși din țara noastră, iar Eforia spitalelor civile, tovarășă în această întreprin­dere, rămîne cu buzele umflate. Dar despre chestia asta vom vor­bi cu alt prilej. ---------------xx-----------— NOTE birefaminul El este Solvay din Belgia. Cine a vizitat Bruxelnl, orașul care atîta de frumos a știut să rămînă origi­nal, cu toată vecinătatea Parisului absorbant, cunoaște localul facultă­­ței de medicină instalat într’un parc imens. El e clădit de Solvay. Și da­că treci într’o galerie de tablouri, observi că unul din cei mai măg­­naninii cumpărători, e acelaș Solvay. Donatiuni pentru scopuri de binefa­cere, catedre întregi de știință a­­plicată, burse de călătorie pentru studii, toate au legat de ele numele lui Solvay. Cum a putut să-și agonisească o sumă atît de mare omul acesta ? Răspunsul ni-l poate da chimiștii și industriașii din toată lumea. Sol­vay este descoperitorul procedeului de fabricare al sodei,­­ al sodei ca­re intră în preparația săpunului și sticlei, hîrtiei și nu mai știm la cîte altele... Usine întregi în cari mișună mii de lucrători, case de antrepozit, contuaiuri de bancă, în Paris, în Germania, în Anglia, în America, lucrează și vorbesc ochilor de gran­­diositatea și mai ales de utilitatea inventiunei lui Solvay. Dar spiritul întreprinzător al ma­relui chimist nu a servit sumei, nu­mai pentru ca să dea un produs de o necesitate pe care marea lui în­trebuințare o arată, dar grație ace­stui spirit el a putut să strîngă o imensă avere, pe care să o dăruia­scă cu atîta splendidă înțelepciune. Ferice de-o dată care are pe un Solvay! El­ nu-și răscumpără păcatele rui­nei ce-a produs-o p e capul lui No­bel, inventatorul dinamitei — prin daruri postume, ci aruncă în omeni­re produsul folositor atîtor indus­trii, însoțit de o generositate care va rămîne în analele aurite ale al­truismului superior.... . v ~.......... xx Petronius. One protejează „Tișița“? DE CE NU SE FACE ANCHE­TĂ ASUPRA GRAVELOR SĂL­BATICII ȘI ILEGALITĂȚI DE LA „TIȘIȚA“? Streinii cari conduc societatea fo­restieră „Ti­și­ța“ au tot dreptul să creadă că le este permis orice. In adevăr, în urma denunțurilor făcu­te, în urma faptelor precise date la iveală prin presă, era de datoria autorităților competente să ordone o anchetă amănunțită și imparțială, pentru ca ilegalitățile și sălbătăciile săvârșite să aibă în sfîrșit o sanc­țiune cerută de opinia publică. Nu este admis de­ ea o societate streină, să-și bi^ejbe de legile ța­rei, să persecute limine în mod sistematic national, conti­nuînd totuși s­^st iucure de avan­­tagiile legei .rajare a indus­ Pe ziua de se aduc la cu­noștință o serie d­ î tpte foarte gra­ve, privitoare ‘La modul enm­ condu­cătorii „Țișiteit au conrupt admini­strația din Putna. Este vorba de o serie întreagă d­e „cadouri“ — în va­loare de cîteva mii de lei, pe care d. Enibace, prefectul județului Fut­na le-a primit de la „Tișița“, dînd în schimb concursul administrației în contra lucrătorilor romîni, și a­­sigurînd impunitatea pentru sutele de contravenții de tot felul săvîr­­șite de delicvenții de la „Tișița“. Documentele, semnate cu nume, pe cari le primim, sînt foarte catego­rice și articulează fapte precise, pe cari le vom publica pe rînd. Deasem­enea ni s’au trimis amă­nunte precise asupra modului cum sînt îngropați în mod clandestin morții pe cari îi provoacă desele ac­cidente de pe linia ferată „Tișița“ a cărei exploatare este un scandal perpetuu. Și acuma întrebăm: cînd aceasta e situațiunea, cînd căldările de legi, delictele și contravențiile sînt dove­dite, cînd purtarea barbară și anti­­romînească a streinilor de la „Tișița“ revoltă opinia publică, cine prote­jează pe cei cari o conduc ? De ce nu se face ancheta pe care o cerem de atîta timp ? De ce nu se retrag acestei societăți avantagiile legei industriale ? Vom căuta să des­lușim și chestiu­nea aceasta. --------------0X0------------­ L­iberalii și războiul UN RĂSPUNS PENTRU ZIA­RUL D-LUI FILIPESCU Ziarul d-lui N. Filipescu face în numărul de ori, două afirmațiuni, sprijinite pe citate din discursurile fostului ministru de domenii, afir­mați­uni pe cari o să ne permitem să le calificăm de mincinoase, fiindcă Prima afirmațiune e că la 1877, în sfat împotriva adevărului istoric, ajunul războiului liberalii au desor­­ganizat armata. A doua afirmațiune a „Epocei“ e că războiul de la 1877 nu e opera par­­ti­dului liberal, că guvernul lui Ion Brătianu n’a prevăzut acest război și că, în cele din urmă, liberalii pro­testau în contra declarăre războiului. La prima afirmațiune răspunsul e simplu : cu armata dela 1787 s’a fă­cut războiul, război în mod serios, și s’a cîștigat independența; — iar dela 1877 la 1888, sub regimul lui Ion Brătianu, s’a făcut adevărata orga­nizare a armatei ro­mîne, transfor­med în oștire modernă, armata, pe care la 1876 liberalii o moștenise de­­sorganizată de la conservatori. Lu­crul e istoricește dovedit. La a doua afirmațiune, răspunsul nu e mai puțin simplu, că liberalii au fost pentru război la 1877, do­vada e că sau făcut, că războiul fu­sese prevăzut, e întrevederea lui Ion Brătianu» de la Livadia, întreve­dere în cursul căreia Ion Brătianu făcîndu-și convingerea că r­ăzboiul e neevitabil, a și început opera de or­ganizare și pregătire a armatei, cu a cărei vitejie am repatr­iat victo­riile dela 1877. Acesta e singurul răspuns ce so­cotim că se cuvine ziarului d-lui Nicu Filipescu, dar dacă discută în necunoștință de­ cauză, să citească istoria, în care partidul liberal a scris cele mai glorioase și mai fru­moase pagini, din cuprinsul cărora conservatorii de azi și de mîine vor avea să i­a folositoare pilde și ins­tructive învățăminte.. | ■—----------oxo-------1------­ECOURI rh­iducele Frederic, inspector ge­neral în armata austriacă a ce­rut de la împărat să fie scos din funcție pentru motive de sănă­tate. S­tatistice făcute în școale și în consiliile de reviste ale armatei ne arată că talia japonezilor a crescut de 20 ani încoace. Se crede că aceasta se datorește unei igiene mai... europene, copii ne mai fiind obligați a sta ore întregi cu picioarele încrucișate, pe Scîn­­duri. I niversarea intrării trupelor ita­liene în statul papal din Roma, a fost sărbătorită în toată Ita­­­­lia. Primarul Natian al Romei a fost subiectul uinei vii aclamări. n orașul Nigrura, centru comer­cial important din Manciuria, un incendiu a distrus 600 case. Un mare număr de case de co­merț sunt ruinate. —­­.....­ QXO " • ■ I Se vorbi­a în marele ziare din oc­cident, la începutul războiului bal­canic dintre aliații creștini și Turci, de un cordon sanitar pe ca­re Europa cultă trebuia să-l ia față de barbaria extraordinară din această parte a continentului. Acest „cordon sanitar“ pe care civilisația s’ar apăra de ostilități­le um­eroase din Blacani, revine la ordinea zilei astăzi cu ocazia lup­telor dintre Albania și Serbia. A­­ceste lupte es din cadrul simplelor ciocniri de frontieră. Prin faptul că trupe în regulă năvălesc în Ser­bia, și că acest stat se apără cu e­­nergie și ripostează puternic, ne a­­rată gravitatea situației. Dar cea ce este demn de relevat e faptul că trupele albaneze sunt fățiș conduse de ofițeri bulgari. Protestările pe care statul bulgar le-a făcut la puteri, după care a­­cești ofițeri ar fi fost singuri răs­punzători de gestul nesocotit, nu pot fi prevăzute. Ne aflăm deci în fața unor atitudini ostile și unor ciocniri la care iau parte statele a­­celea cari de abia au eșit din răz­­boiu.­­Vîntul urît al dezastrului bate în Balcani. Și pacea pe care toată lumea o dorea este astăzi tot atît depărtată cît era la începutul răz­boiului celui dîntîi. PARTIDUL LUI ANDRAS­­SY ȘI REFORMELE PRO­­­PUSE In Ungaria s’a constituit pe noi baze partidul contelui Andrassy, care se prezintă ca un partid inain­tat, liberal și democrat. Iată cum relatează ,,Telegraful Român“ punc­tele acestui program : „1. Privitor la parlament, exclu­derea obstrucției tehnice, un nou regulament de casă, care să asi­gure libertatea cuvântului și o des­batere mai repede asupra budge­tului. 2. Dreptul electoral, zice conte­le, trebue întins fără amânare. Re­forma s’ar face pe următoarea ba­ză: 2 milioane și 400.000 de alegă­tori, etatea 24 de ani, votarea ne­mijlocită, fiecare alegător are nu­mai un vot, (pluralitatea va să zi­că s’a dus!); industriașilor li se pro­mit anume favoruri; în unele lo­curi se va face votare secretă chiar 3. Reforma casei magnaților, casa întregindu-se prin alegeri. 4. Noua organizare a orașelor, cu lărgirea autonomiei. 5. Desvoltarea învățământului în școli primare. In școli secunda­re o instrucțiune nouă, practică. 6. Regularea dreptului de întru­nire și de asociere. Libertatea pre­sei. 7. Pe teren bisericesc, egalitate de drept, pace, autonomie catolică, regularea solavelor preoțești și în­­vățătorești. 8. In chesia naționalităților: a­­sigurarea și respectarea autono­miei bisericești pentru naționali­tăți, sprijinirea culturii lor. 9. Ca raport la politica externă, susținerea triplei alianțe“. NEUTRALITATEA BELGIEI Bine cunoscutul publicist mili­tar generalul de Lacroix publică în „Le Temps“ un foarte intere­sant articol relativ la neutralita­tea Belgiei într’un eventual răz­­boiu european: „Chestiunea violărei neutralita­te i Belgiei de către o armată străi­nă a făcut obiectul numeroaselor articole de presă, nu numai în Bel­gia, dar și în Franța, Germania și Anglia. Fără a intra în considerații de ordin strategic, fără a căuta să pă­trundem gîndirea comandanților șefi ai armatelor care se vor găsi față în față, se poate afirma că în­tr’un războiu cu Franța, Germania va avea rațiuni de ordin militar pentru a face să treacă prin Bel­gia nu numai o parte, dar majori­tatea forțelor sale. Desvoltarea ce ea a dat-o căilor sale de comunica­ție, cheurilor și șantierelor de de­barcare ce le-a creat pe granița în­tre Aix-le-Chapelle și Thionville, e de ajuns ca să se prejudece in­tențiile sale de ofensivă, sprijini­tă pe această bază de operație“. Se vede de aci că neutralitatea Belgiei e un cuvînt. Pentru ca să se respecte neutralitățile trebue să fie o forță superioară. Belgia va trebui să dea astfel din ce în ce mai multă atenție întărirei arma­tei sale. Cuvintele regelui Albert, rostite la o solemnitate recentă, sunt reproduse de generalul de La­croix: „Sper că națiunea belgiană va înțelege din ce în ce mai mult, în­tr’o clară vedere a viitorului, ob­ligația supremă și imperioasă ce-i dictează propria sa neutralitate: a­cea de a menține mereu sacrificii­le la înălțimea datoriei pe care ar­mata va avea să o îndeplinească, da­că într’o zi, complicații internațio­nale, totdeauna de temut, ar sil" Belgia să apere inviolabilitatea te­ritorului său“. BULETIN ZILNIC Situația internațională - FAPTE ȘI COMENTARII - CIND UNA CIND ALTA O STEA: B­rUSHIHOAICI E vorba de Directorul general al serviciului sanitar­­..., Celui care a combătut holera cu atîta energie, incit a lăsat’o să cu­prindă în ghiarele ei județe întregi, celui care face samsarise cu mași­nile de desinfectare necesare servi­ciului sanitar, acestuia îi închin rîn­­durile de față, în semn de recunoș­tință, că paza Dumnezeiască ne-a scăpat de virgulele, ...mai periculoa­se chiar decît spada d-lui Nicu Fi­lipescu. Doctorul Minovici este o stea în­tre stele. Este profesor la Universi­tatea din București. Este director general al serviciului sanitar. Intre savanți ca Marinescu, Ba­­beș, I. Cantacuzino, Sion, Toma Io­­nescu,—stele cari lucesc pe bolta ști­inței,— directorul serviciului sanitar și profesorul de la Facultatea de me­dicină, lucește ca un... cărbune de tei. Totuși, Doctorul Minovici este o... stea a țării mele, căci legile parti­dului takist... „așa au voit...“ Gelos de gloria mondială a savan­ților pe cari i-am citat mai sus, chi­nuit de invidie că numele lor e așa de cunoscut în străinătate, savan­tul medic al... partidului d-lui Take Ionescu, a voit ca să-și arunce și el numele, dincolo de hotare. Prin lu­crări ! ! Dar nu face destule lucrări d-rul Marinescu, ori d-rul Cantacu­zino, ori Babeș! ? La ce să-și mai bată și el capul! ? Și pe urmă tre­bue să fii nițel mai original!... Prile­jul i s’a prezentat. Ajuns director general al serviciului sanitar, prin grația d-lui Take Ionescu și mila d-rului Toma Ionescu, a profitat de dreptul pe care i-l dă situația d-sale de funcționar superior, — un minis­tru în miniatură —să nu credeți că e vorba de dr., d-le Disescu ! — și s’a făcut samsar international. Scopul­u i l’a ajuns. Străinătatea îl cunoaș­te !... Doctorul Minovici, este astăzi o stea care strălucește printre... sam­sarii de la „Boulevard“, „Bristol“ și „High-Life“. Deși la bătrînețe, totuși d-rul Mi­novici și-a împlinit visul. Este o stea. Este cunoscut în stră­­inătate • • — 1. 1. — ---------------------------------- 3 în MISTERIOSUL SUFLETULUI CU PRILEJUL NUVELELOR „VENUS“ ȘI „GIOCONDA“ ALE POETULUI CORNELIU MOLDO­VA­NU DouĂ lumi: Cea naivă care se re­zolvă în mișcări pipăite, în fapte, în conturări în spațiu, în ciocniri vizibile, și alta care nu o prinzi nici cu simțurile iscoditoare, nici cu obișnuitele căi de investigație prin care lumea din afară de noi, și din năuntrul nostru ne este cunoscută. Căci mai în adînc decît ceea ce tre­ce pe dinaintea simțurilor și conș­tiinței cuiva, este acel tainic locaș închis în sufletul fiecăruia, dintre noi, unde se plămădesc atîtea do­ruri, atîtea neînțelese h­otărîri, atî­tea porniri pe cari cugetarea seni­nă în simplitatea ei logică nu le poate explica, nu le poate înțelege. Sîntem fiecare sclavii propriei noas­tre taine, ce-o purtăm în cutele cele mai ascunse ale sufletului nostru, și un necunoscut puternic în cunos­cutul mediocru ne­mină firea noas­tră de căile vieței. Acest mister din năuntru nostru, a fost neexplorat de psihologi, dar a fost înțeles prin­­tr’o intuiție ce trece dincolo de pu­terile obișnuite ale min­ței de către unii literați. Maeterlinck e unul din­tre aceștia: ** « *«8 " ^ • **­Și am sentimentul că ultimele nu­vele publicate sub titlul ademenitor de „Venus și Gioconda“ ale poetu­lui Corneliu Moldovanu sunt inspi­rate de această conștiință a profun­­zimei su­fletului nostru; am senti­mentul că poetul este un temepera­­ment înclinat spre necunoscutul mi­stic al propriului nostru suflet, căci toate nuvelele sale din foarte nees­teticul volum (ca aparență tipogra­fică) poartă culoarea aceea a nede­finitului și misteriosului... Și sînt misterioase chiar și descripțiile o­­biective ale florilor a cărora viață Lukian a înțeles’o atît de admira­bil. Iată o pagină suavă de simfo­nii de colori: „Parfumurile crinilor sînt obosi­te, bolnave, tulburi și reci­ — n’au nimic din candoarea aproape religi­oasă a miresmelor limpezi de tei, a căror pulbere parfumată se înalta statornică în unde armonioase și al­bastre, tot astfel, precum în rîndui­­rea vieții noastre sbuciumate, gîn­direa senină și eternă, viețuește mai presus de clocotirea simțurilor tre­zite în goana unei pasiuni. Nici o floare nu se poate asemăna în parfum cu respirarea mistică a florilor mărunte și galbene,­­ nici trandafirii cu aromele stinse și pa­lide, visătoare și triste, nici liliacul cu miros fierbinte, ațîțător și sen­zual, nici tuberoza narcotică, nici salcîmul rustic cu miresmele albe și odihnitoare, nici orh­idea somno­roasă, nici glicina nostalgică, — nici o floare nu răspîndește o mireasmă mai dulce, mai străvezie, mai sfîntă și mai clară, ca floarea de aur a teilor primăverii. Respirînd’o, te simți plutind ca în taina unei rugă­ciuni, mai presus de frământarea grijilor zilnice, iertat de patimi, cu­cerit de ideal și înflorit de cele mai serafimice gînduri, — tot astfel, pre­cum cetirea unei pa­gini înțelepte de Platon ori ascultarea vioarelor cu triluri eterice din imnurile lui Par­sifal, te face să uiți că sufletul tău, o floare și el, își are rădăcina în pă­­mînt“. O adiere ce vine din tainice și de­licate aspecte ale sufletului, armo­nii de surdină executate de o orche­stră misterioasă, enigme de surîsuri în care contrastul de simțiri ne în­fierată înainte de a ne fermeca, pa­radoxe ce trec dincolo de logică, tot miraculosul de sub cortina conștiin­ței îl înțelegem că a fost obiectivul literaturei poetului Corneliu Moldo­­vanu. Și o literatură ce voește să iasă din convențional nu poate decît să capete sufragiile celor cari cer de la artă cît mai multă noutate. Căci literatura capătă o deosebită valoare atunci cînd su­geră acel impregu“, acel nedefinit pe care îl simțim lîngă noi și în noi... Icoana lucrurilor ce sînt— este inutilă, și tocmai din pricina aceasta fotogra­fia e mai puțin interesantă de­cît pictura, și un realism literar dus la extrem nici n’ar fi literatură. Ceea ce este, n’are nevoe de parafrază. Evocînd un misterios, trezind o viață ce e dincolo de viata sensibilă, înțelegînd armoniile ce trăesc sub aspectele rigide ale naturii, litera­tura își găsește obiectul ei, și va­loarea ei. Cei vechi aveau miraculosul în poemă, și fatalitatea în dramă, do­uă intervenții suprafirești în eveni­mentele lumei. Literatura modernă ne mai putînd să aibă candoarea naivă a unei credințe într’un Olimp providențial, îi rămîne ca element de inspirație clocotul și văpaia ce o simțim, fără să o explicăm, în nă­­untrul nostru. Adierea necunoscutului îmbălsă­mează zilele ce trec, cu ale lor prea terestre și vremelnice griji. ..Și ne sugerează aceste reflexii lec­tura nuvelelor „Venus și Gioconda” a poetului Corneliu Moldovanu, ti­părite în chipul cel mai lipsit de gust... Tausa- -------------------XX------------------­ Severitate contra etrioitorll ir ÎNCHIDEREA PRĂVĂLIILOR COMERCIANȚILOR RĂUVOI­TORI FAȚA DE SĂNĂTATEA PUBLICĂ Din nefericire holera face progre­se în țară și dacă pînă acuma capi­tala nu poate fi socotită contamina­tă, nu se știe ce surprize neplăcute poate aduce ziua de mîine. De aceea nimeni nu poate critica măsurile de igienă și salubritate pu­blică pe cari autoritățile sunt datoa­re să le ia. In primul rînd, una din cele mai însemnate din aceste măsuri, este in­spectarea riguroasă a tuturor loca­lurilor de consumațiune din oraș, birturi, băcănii, brutării etc. și asi­gurarea cu ori­ce preț a unei perfec­te curățenii în aceste localuri. Totuși, în trecuta ședință a consi­liului comunal al Capitalei, un domn consilier a crezut de cuviință să protesteze împotriva închiderei prăvăliilor acelor negustori recalci­tranți cari nu vor să respecte nici în vreme de epidemie regulele de i­­gienă cari ar trebui păzite chiar în timpuri normale. Protestarea d-sale a­ rămas însă za­darnică și măsura de închidere a lo­calului a fost menținută, bine înțe­les numai față de cei cari pun sănă­tatea publică în primejdie. C. pri­mar al Capitalei a declarat că față de comercianții necinstiți — căci e necinstit lucru să ții în prăvălie marfă cu viermi și să îmbolnăvești lumea, a hotărît să se procedeze cu cea mai mare severitate. Subscriem la aceste măsuri, bine­înțeles cu condițiunea ca să nu se facă nedreptăți isvorîte din preocu­pări de persoane sau de partid. Și, fiindcă a venit vorba, suntem datori a aduce aminte d-lui Primar, că nu tot această atitudine civiliza­tă a avut-o presa conservatoare mai anii trecuți, cînd, tot pe vreme de e­­pidemie, administrația comunală își luase greaua dar salutara sarcină de a asana localurile de consumație. Pe atunci presa de care vorbim a dus o adevărată campanie contra o­­perei d-rului Botescu, luat partea o­­trăvitorilor publici. Azi, cînd d. Gan­gerei d-rului Botescu, luînd partea , precia bine cît de nedreaptă­ și de rău-venită era campania ziarelor conservatoare. -------------exo-----------

Next