Viitorul, iunie 1922 (Anul 16, nr. 4263-4286)
1922-06-25 / nr. 4282
Anual primsprezecerea nr. 4282 1 II n.m torn ieiu- In streinetate ABONAMENTE IN TARA La ORAȘK Dn an . 200 îei face luni . ICO « Trei iaci . eO » itar In streinatate :^TF| C„ A^ei :0 Vl.|3W'my0 irii V.J> Tre^si^V^'^JO „ RIDACTIA STFI. EDGARD QUINET No. 2 (Vis-a-vis da Hotel Capsa) Telefoane la ADMINISTRATIA STRADA ACADEMIEI No. 17 Direcția 51/23; Redacția și Administrația 9/23 /13/11 ANUNCIURI COMERCIAj rect la Administrația I. 17 și la toate Agențiile d . Manuscriptele nepublicate se di Se primesc direct Academiei No. Duminecă 25 iunie 1922 in fara Ii llei es. în streim OMUL CARE DISPARE Omul care dispare a representat în viata noastră politică și socială, în care a stat pe primul plan timp de aproape patruzeci de ani, a adevărată figură simbolică. El a arătat, prin însuși exemplul vietei sale, cât de armonizate au fost clasele sociale la noi, și cum nașterea nu a putut să fie motiv de diferențiere politică. Astfel Take Ionescu care n’are din aristocrația socială, decât reala aristocrație a talentului, a putut totuși să joace un rol precumpănitor în partidul conservator, în care se părea că tradiția cere ca cei ce-i conduc să fie „boieri“. O dovadă astfel concretă pe care ascendența lui Take Ionescu în mediul politic românesc o dă pentru a ne convinge de greșala celor cari astăzi o plină organizare democratică a țarei, susțin încă ipoteza că la noi ar domni vreun spirit oligarhic sau sectarism de clasă. Este adevărat că Take Ionescu a fost servit în viata lui sbuciumată de un talent care și el are o valoare semnificativă pentru tara noastră, căci prin talentul strălucit al celui ce a închis ochii in Roma, s’a putut deduce cât de bogate sunt puterile ascunse ale acestui neam, care a dat din mijlocul lui, în momentele cele mai neprielnice culturei, personalități politice de felul lui Take Ionescu. Prin marele talent al lui Take Ionescu s’au arătat astfel puterile de viață superioară de care dispune neamul nostru, iar oratoria marelui bărbat politic, luminoasă ca un discurs pronunțat în forum și strâns legată în neîntrecuta dialectică a inteligenței latine, ne arată că aproape am stat— cu toată vitregia vremurilor — de obârșia milenară a neamului nostru. ” Take Ionescu a fost un mare om politic. Aceasta nu i-au putut-o nega adversarii lui fiind încă în viață, cu atât mai puțin va fi contestată marea sa personalitate acum când piatra mormântului a pus strajă, până la ultimul cuvânt al istoricilor ce vor veni după noi, asupra aprecierilor nefavorabile. Take Ionescu era unul din acei bărbați politici cari aduceau în vâltoarea evenimentelor, privirea largă și îndepărtată, concepția luminoasă. Era unul din acei luptători cari, ca adevărații strategi nu se simt bine decât în mijlocul luptei... Timp de aproape patruzeci de ani astfel el a reținut atenția opiniei publice și a fost unul din acei oamenii ai zilei despre care se vorbește totdeauna, de unii în bine, de alții în rău, destul că nu a fost niciodată ignorat. Era prea luminoasă inteligența lui, prea subtilă prisma prim care judeca faptele politice, și prea extraordinar talentul de vorbă și de dialectică pentru ca într’o țară mică cum a fost a noastră, un Take Ionescu să fi fost omis din calculele zilei de azi și pin preocupările zilelor de mâine. Ceea ce va face însă ca numele lui Take Ionescu să nu fie uiitat aste că se desprinde, din întreaga lui viață, care uneori a putut fi greșită — errare humanum est — o iiubire de țară și o constantă preocupare de problemele ei. De numele lui vor rămâne legate astfel toate frământările noastre pentru triumful cauzei românești, precum de acest nume va rămâne nedespărțită acțiunea lui pentru intrarea României în răsboi alături de aliații noștri. Take Ionescu, după o viață de muncă enormă, și de enormă cheltuială de energie, a avut norocul să moară după ce visul românilor s’a înfăptuit. Bucuria ce i-a încântat ochii celui mort departe de țara sa, dar în patria noastră cea veche, va putea fi astfel și o mângâere pentru cei ce au iubit. Dacă soarta a voit să-i curme zilele lui Take Ionescu, să-i fim recunoscători cel putin că a venit atunci când idealul pentru care și Take Ionescu luptase, devenise o fericită înfăptuire. El moare în România Mare. ß GREȘALA parlamentară Se acreditase în opinia noastră publică legenda cum că social-democrații din Bucovina ar întrebuința o moderațiune relativă în luptele politice. Atitudinea pe care a avut-o în ultima ședință a Camerei d. dr. Pistiner, representantul acestui partid, a distrus această legendă. Un adevăr examinând în felul său politica pe care primul delegat al României a susținut-o la Genua, a calificat-o drept agresivă față de Statele vecine și a dat ca exemplu pentru a-și susține teza ceea ce d-sa a numit „tratatul secret încheiat cu generalul Wrangel”. Cu drept această calomnie, pe care deputatul socialist și-a însușit-o cu atâta regretabilă ușurință a provocat indignarea și protestarea Adunărea deputaților. Cu o vie energie șeful guvernului a protestat împotriva acestei infamii. D-sa s'a convins de unde pornesc Știrile false cari sunt apoi strecurate în presa streină, pentru a face atmosferă defavorabilă României. Câtă vreme asemenea calomnii se repetau prin cafenele sau în ziare cunoscute pentru reaua lor credință,, d-sa nu le-a dat însemnătate. Când ele sunt însă aduse la tribună, d-sa a crezut că are datoria să le respingă. Greșala deputatului socialist din Bucovina e cu atât mai neertată cu cât întreaga atitudine a României, și toată politica ei pacinică, desminte cu tărie calomnia reeditată de la tribuna parlamentului. In afacerea Vranghel, România n'a făcut nici măcar ceea ce au făcut celelalte State. Ea n’a recunoscut niciodată pe Vranghel, nici n’a sfătuit pe țările prietene să-i dea ajutor și să întărească rezistența trupelor conduse de el. Astfel nici vorbă nu putea fi de vre un tratat de alianță secret. De aceea faptul de a aduce la tribuna parlamentului român calomniile născocite și răspândite de dușmanii țarei este o adevărată aberație, care și-a primit răspunsul cuvenit, atât din partea șefului guvernului cât și din aceea a unanimității Adunărei. 1 Suntem siguri că opinia publică va face același lucru, și va vesteji această atitudine nechibzuită a representantului social-democraților din Bucovina. 5n jurul Conferinței ^ÎntCaga ANGLIA și DATORIILE INSTEI — Cum fațelgiga gMwrmwR englez si sa rezolve le Conferința e era finassa chestiunea privitoarea , la Rusia —■ In nota pe care guvernul britanic a trimes-o Franței ca răspuns la memorandumul acestea, U. Lloyd George schițează astfel programul conferinței de la Haga: Guvernul britanic dorește, înnainte de toate, ca problema datoriilor rusești să fie rezolvată în mod practic. Memorandumul francez repetă distincțiunea între datoriile dinainte de războiu și cele de după războiu, în termenii fixați de conferința de la Genova. Această distincțiune, făcută clar acolo, încă de la începutul dezbaterilor, este menținută și de guvernul britanic. Delegația rusă la Genova s-a declarat gata, la un moment dat, să recunoască ambele feluri de datorii, însă cu condiția ca, pentru datoriile dinainte de războiu, să se poată amâna achitarea dobânzilor și a capitalului, iar în ce privește datoriile posterioare războiului, creditorii să tină seama de capacitatea de plată a Rusiei și de situația ei actuală. In consecință ,reprezentanții creditorilor dinainte de război vor trebui să participe la confefrința experților, ca fiind mai în măsură să contribuie la elaborarea unui sistem practic pentru satisfacerea petențiunilor lor. Față de datoriile din timpul războiului, guvernul britanic respectă angajamentul luat la 15 Aprilie, în memorandumul de la villa Alberti, de a anula o porțiune considerabilă din creanța pe care o are asupra Rusiei, la organizarea creditelor. Nevoile Rusiei întrec, peste măsură, pu țintele Europei și Americei de a o împrumuta. Guvernul britanic nu urmărește, din această cauză, să îngrădească inițiativa comisiunilor de la Haga și nici nu se teme că argumentele Rusiei ar convinge pe capitaliștii străini. Anglia și rezultatele conferinței de la Haga «main Masnaaqpt Saieiik#« eh» In același timp, el nu-și ascunde marea sa dorință ca aceste trei chestiuni, și mai ales aceia a proprietăței private în Rusia, să fie rezolvate satisfăcător la Haga. Situația actuală, dacă s’ar mai prelungii, ar provoca o luptă acerbă intre toti amatorii de concesiuni ceea ce, fără a ajuta prea mult la restauratiune, ar dezbina guvernele europene. Pentru acest motiv și pentru altele încă, asupra cărora a insistat din răsputeri la Genua, guvernul britanic crede că aplicațiunea practică a rezoluțiunilor de la Cannes este necesară atât Rusiei cât și refacerei continentale, amenințată azi de un haos fără precedent în istorie. Restituirea proprietăților particulare Guvernul britanic dorește, în al douilea rând, ca comisiunile dela Haga să examineze, în detaliu, restituirea bunurilor private ori acordarea unei indemnități proprietarilor. El repetă hotărârea ca ca bunurile acestea să fie restituite, cu precădere, vechilor proprietari sau de nu să li se plătească o indemnitate integrală. Se pare că guvernul britanic nu ar avea nici un avantagiu dacă ar indica sub ce formă vor trebui îndeapizați proprietarii de mai sus. Asemenea chestiuni sunt exclusiv de competența experților. Creditele ce ar urma să se acorde Rusei In al treilea rând, guvernul britanic propune ca comisiunile de la Haga să discute chestiunea creditelor. Nu există nici o obiecțiune la opiniunea franceză asupra acestui punct; totuși necesitatea de a elabora, anticipat, o serie de principii nu poate fi socotita ca plauzibilă. Dacă Rusia trebue să obțină credite, ea le va putea obține numai de la particularii, cari vor considera ca suficiente garanțiile oferite până acum. Această condițiune se aplică, de asemenea și la creditele oferite de către asociațiile pentru favorizarea tranzacțiunilor cu Rusia. Insă, piețele din Apus nu vor acorda credite decât în condițiuni absolut satisfăcătoare pentru ele. Comisiunile de la Haga trebuie să examineze deci modul cum se vor stipula aceste condiț turai și mijloacele cari ar facili ZI CU ZI După procesul comuniștilor, a venit instigația ofițerilor de a-și da demisia în PC. Ca fericire ! Patru mii de ofițeri demisionați ! Suntem siguri că ziarele românești „Lupta“ și „Adevărul“ vor primi în acest caz binecuvântările papei de la Moscova. * ■ifin fine „Lupta“ a găsit formula fericită care resumă rostul opoziției . Ea se grupează într’o coaliție pentru a guverna. Prin urmare opoziția nu se gândește a da jos guvernul actual, ci a guverna pur și simplu. O astfel de guvernare din opoziție nu credem, însă, să fie pe placul tuturor ! Marele bărbat de stat, ce răspunde la numele de Sever, fie chiar și Dan, face un apel la partidele din vechiul regat ca să-i dea ajutor pentru a răsturna guvernul! Suntem siguri că la apelul marelui bărbat se va răspunde cu o imediată adesiune a d-lor Mihalache și Lupu. D-nul Magnificentius pregătește a imortaliza printr'o lucrare de mare artă acest moment istoric.Orin ziarul condus de distinsul polemist, Const. Mille un nou Marc- Aureliu glăsuește sibilic următoarea sentență: „Când vorbim de democratic, suntem reacționari cu toți“... Se vede că noul colaborator al „Luptei“ cunoaște bine mediul în care se complace. Ziarul „Lupta“ are toate simpatiile pentru un deputat ungar care a lăudat în parlamentul nostru fulul cum se fac alegerile în Ungaria-Orice manifestație de discredit a poporului și statului român găsește în coloanele acestui ziar ospitalitatea cea mai largă și cea mai suspectă. # 4 - HOTE Spre euiasieism Prin acel ritm al vietei care readuce ceea ce a fost și îl face nou din vechiu, s‘a pus în Franța ca o noutate problema reîntoarcerei la vechiul liceu unitar, și mai ales la învățământul limbilor greco-latine. Cu tot positivismul vremei noastre, sau poate tocmai printr’o reactiune firească, a idealismului, se simte pretutindeni nevoia studiilor cu caracter idealist si desinteresat In epoca financiarilor si a economiștilor reformatorii liceului în Franța se opresc la soluția ca el, să fie o mare școală de educație a inimei și ca neutilele limbi vechi să-și recapete însemnătatea ce le-o recunoștea un Molière și un Voltaire, un Michelet și chiar un om de știință pură Lavoisier. Noua reformă a liceului unitar și clasic în Franța a avut norocul să găsească un mare apărător, poate pe cel mai adânc cugetător al lumei de astăzi, pe Bergson. Vorbind de importanța clasicismului în licee, subtilul analist al sufletului omenesc a spus în esență următoarele: „Sunt cel mai retrograd dintre retrograzi. Ași pune limba greacă și limba latină in toate clasele, de la cea dintâi pană la cea din urmă. Ași voi ca elevii de mâine să fie tot așa de mediocri la limba greacă cum am fost eu, care eram socotit de către com discipolii mei ca un elev slab, deși făceam versuri în limba elenă , și citeam dialogul lui Platon in limba în care era scris“... Interlocutorul lui Bergson ar fi putut adăuga: Și nu vă simțiți mai rău din cauza aceasta! Cu adevărat liceul nu trebue sa fie o școală ca una de farmacie sau ca una de silvicultură. El nu trebue să dea cunoștințe care se traduc imediat în fapte și ca scădere imediată în bani ci să creeze fiinte cu sufletul deasupra nimicnicinor vieței și care să înțeleagă pulsul etern al frumuseței, pe care atât de vechi și totuși atât de nou sau păstrat cărțile grecești și latinești. Cultura greco-latină păstrează in ea ca mierea albinelor puritatea, parfumul și frumusețea florilor din care a fost scoasă. , Și sufletul generațiilor, de marne va fi mai înălțat prin poleiala spiritului lui Platon, decât prin luxul motoarelor de automobile sau cunoștinței motoarelor de aeroplan. La zgomotul mașinelor să răspundă liniștita apreciere a naturii văzută prin ochii acelora cari făceau din armonie și din vis drumul cel mai sigur de la marea albastră spre cerul senin... PETRONIUS ocal. ECOURS amera din Hamburg a votat un prim credit de 287 milioane mărci pentru ameliorarea portului o în Anglia sunt, acualmente, un 1 milion jumătate de muncitori fără ocupație. Profesorul englez James Mayer, în urma mai multor experiențe, a făcut o descoperire interesantă. El a reușit, prin aplicarea razelor X asupra ouălor de muște, să schimbe sexul muștelor care trebuiau să se nască din aceste ouă. Descoperirea ar demonstra că mecanismul fiziologic al eredității poate fi susceptibil la ameliorări prin mijloace exterioare. Efflinistrul pensiilor din Franța a Slob făcut cunoscut că numărul pri■* zonierilor de război francezi decedați în Germania, se ridică la 18 mai 822. ■ t ---*9»—k iMeapoli stă de câteva zile sub amenințarea vulcanului Vezuviu. Populațiunile din preajma lui se tem de o catastrofă asemănătoare cu cele anterioare. Până acum fenomenul erupțiunei s’a manifestat prin vapori compacți, ploi de cenușe și viteze surde caracteristice unei mari erupțiuni. CULISELE POLITICEI GERMANE MEMORIILE KRONPRINTOLDI ..... . — Prâswa întrevedere eo Elsware Sg.—figace« rea Eulenbure». La Friedrichartulli, ga ocasia aniversării 80-a a cancelîar stîiul de stup — Am vorbit, în linii generale, de memoriile Kronprintului, într’unul din numerile trecute ale acestui ziar. Aceste amintiri conțin lucruri extrem de interesante asupra vieții de la curte și asupra intimei rase a războiului mondial, încercările de a se desvine vățui al Kronprinzului, în fața opiniei publice mondiale, că n’ar fi avut niciodată gânduri războinice și că, n’ar fii unul din provocatorii războiului mondial, nune privesc, și nu putem să le apreciem până ce toate documentele nu se vor fi publicat, secrete și particulare asupra marelui războiu. întrevederea cu Bismarck HRHBflR ® ® fi RiS3E2&S3 Reproducem prima întâlnire a Kronprinzului, când era de zece ani cu Bismarck: „Vorbind acum de cabinetul de lucru al tatălui meu, mi-a venit în miute un eveniment din tinerețea mea, care m’a impresionat așa de vin că nu -am mai putut uita, tocmai pentru că este în legătură cu prima mea visită, cu totul fără voia mea, la prințul Bimarck. Acest lucru se petrecea dimineața de tot. Tocmai vroiam ca fratele meu Eitel-Friederich să mă duc la Bellevue pentru exerciții și, așteptând ora plecării, neavând nimic mai bun de făcut, îmi pierdeam vremea inspectând repede subsolul castelului, îndată iintrai într’o cameră, pe care o credeam neocupată, când mă găsii față în față cu bătrânul prinț, așezat la biroul său și cufundat în hârțoage.Măi intrasem își ridicase capoi și mă tintea cu privirea. Știind din experiență, că în cazuri la fel, nu-i rămânea intrusului, pentru a evita darea afară manu militari, decât s’o ia la fugă, eram gata s’o șterg, când spre marea mea mirare prințul m’a chemat lângă dânsul. După ce lăsă din mână condeiul, a pus mâna sa uriașe pe umărul meu, și m’a privit cu ochii săi străpungători: „Prințișorule, îmi zise, așezându-mă pe scaun lângă dânsul, ci un semn de aprobare din el, prințișorule, îmi placi! caută să nu te dezbari niciodată de gimplicitatea francă ce te caracteriză”. Apoi, mă îmbrățișă și îmi dete drumul, luând-o la goană. „Această aventură m’a ^ făcut așa de mândru de mine însumii încât toată ziua mă uitam de sus la liciul meu frate de la înălțimea măririi mele!“. Amănuntele acestea sunt partea cea maii interesantă a memoriilor. Afacerea Eulenburg Toată lumea cunoaște cazul faimos al prințului Eulenburg. Trebue remarcat faptul că autorul caută mereu să-și arate importanța și nu scapă ocazia de a-și manifesta pacifismul. De altfel din faptele ce înșir reese tocmai contrariul, Kronprințul arată că Wilhelm al II-lea, înconjurat de o clică era foarte greu de abordat și înfățișat de el însuși, când vorbea cu cineva, vorbea doar singur și nu admitea altă părere decât părerea lui. Iată pasagiul din memoriile Kronprințului privitor la afacerea Eulenburg: „Demersul cel mai greu, sub acest raport, pe care Tarn întreprins, a avut loc la începutul lui 1907 și era in chestia prințului Filip de Eulenburg. Nu rămâne nici o îndoială, că la această epocă, ar fi fost de mult de datoria autorității competente de a pune capăt acestui scandal care devenia din zi în zi mai cunoscut Totuși nimeni nu l’a informat, era lăsat, fără a ști nimic. Astfel mire mi-a fost impus, să fac acest demers în fața căruia toată lumea dădea îndărăt. Nici odată nu voi uita expresiunea de disperare și de groază ce se zugrăvi pe fata tatălui meu, fixitate înspăimântată a privirii sale, arătând dezolarea sufletului său, pe măsură ce-i dădeam detalii asupra greșelilor amicului său intim, împăratul fiind un om cu moravuri severe și regulate, nu i-ar fi venit niciodată în miinte să bănuiască pe altcineva de anomalii. „De data aceasta îmi mulțumit călduros de intervenția mea”. A 80-a aniversare a lui Bismarck Cu ocazia aniversării a 80-a a lui Bismarck, Kronprințul primise ordin să îmbrace uniforma pentru a merge la Friedrichsrnd. „Faptul că puteam să îmbrac uniforma era pentru sufletul meu de copil o fericire nemărginită; și, mai mult, mergeam să fac vizită omului, pe care, dintr’un instinct just, îl veneram fără rezervă ca un erou din vechile legende ale mitologiei. Nu închiisesem toată noaptea ochii din ajunul plecării. Bismarck suferea atunci mult de gută și ne-a primit în castelul său, rezemat pe baston. La dejun era de o voioșie și de sănătate uimitoare; aceasta este impresia generală ce mi-a rămas în minte din această visită oficială. In afară de aceasta era, marele dulău al Prințului mi-a dat motiv de îngrijorări. Pe când eram la masă, animalul veni pe ascuns să-și puc botul rece și venind pe genunchii mei și a mârâit nu tocmai amabil ori de câte ori cu teamă voiam, să-l îndepărtez de lri mine. „După masă, Maiestatea Sa în persoană veni călare să aducă omagili bătrânului prinț, în fruntea regimentului de cuirasieri din Halberstadt, al cărui șef onorific fusese numit Bismarck. Acest superb regiment se desfășurase pe câmp, nu departe de casa prințului și acolo, așteptă vizita noului său șef, îmi căzu cinstea să mă duc în trăsură cu bătrânul nobil. In timpul mersului, mi-a atras atenția într-un mod părintesc, asupra numeroaselor frumuseți ale parcului de la Friedrichsrnd. Cu această ocazie, tatăl meu a pronunțat un foarte frumos discurs și i-a dat ca omagiu prințului o sabie de onoare bogat împodobită. După Cantina arca în pagina 2-a Duminica viitoare se ține la Iași al 3-lea congres al societăței „Ocrotirea orfanilor din război”. Presa ieșană unanimă și, după la „Universul”, într’un documentat articol, arată activitatea acestei societăți și rezultatele strălucite ce a dobândit. Ne asociem și noi la manifestațiunea de simpatie ce se cuvine acestei societăți care evocă pagini mărețe ale patriotismului și devotamentului femeesc din timpul războiului. In adevăr, istoria societăței orfanilor din război, de la origine până la ultima ei fază de desvoltare, se leagă de însăși istoria războiului unitătei noastre nationale , de declaratiunea războiului, de retragerea armatei și pribegia în Moldova, de linia frontului, de liberarea teritoriior ocupate în fine, de declaratiunile de unire ale provinciilor românești până mai ori subjugate de străini. Pentru toți aceia cari au urmat fără șovăire politica națională, pentru toți aceia cari au îndurat pribegia ca să rămâie credincioși drapelului țârei, Coroanei și idealului neamului — congresul societătei „Ocrotirea orfanilor din război“ ținut la Iași, în orașul unirilor, acolo unde s’a născut, rosfolește amintiri istorice neperitoare pe care toti acei cari le-au trăit au datoria să le împărtășească acelora cari n’au avut norocirea să le simtă suferințele, emoțiule și speranțele. De aceea si scriem aceste rânduri astfel cum ce inlănțuesc ele în amintirile noastre... INIȚIATIVA IEȘANA PENTRU OCROTIREA ORFANILOR DIN RĂZBOI ȘI A REFUGIAȚILOR.A doua zi după declarațiunea războiului la 14 August 1916, când autoritățile militare și civile desfășurau o activitate febrilă pentru executarea ordinelor de mobilizare, când comitetul local al ..Crucea Roșii” în frunte cu d-nele Maria Moruzzi Elisa general P. Greceanu, Maria dr. Floru, Maria dr. Gavrilescu și altele montau spitalele pentru răniți și organizau serviciile de transporturi; când d-na C. dr. Șumuleanu organiza în str. Arcu prima cantină pentru familiile mobilizaților săraci — d-na Olga Sturdza Cerea autorităților autorizarea de a organiza asistența orfanilor din război din județul și orașul Iași. Să ne devidem,munca, zicea cu drept cuvânt d-na Sturdza, pentru ca să putem face față cât mai bine nevoilor și suferințelor ce războiul le va ridica. Și astfel la 20 August 1916 se instituia în sala societăței de gimnastică din Iași, primul comitet din țară care lua inițiativa asistentei orfanilor , din război. Comitetul era pus subminartul patronaj al M. S. Regina, sub președinția de onoare a I. P. S. S. Mitropolitul Pimen și sub prezidenția activă a d-nei C. Sturdza. La interventiunea acestui comitet M. S. Regina, pururea ocrotitoare a operilor de binefacere, încuviința ca fosta școală elemenaj „Principesa Maria“ să se transforme in primul orfelinat menit să adăpostească primii orfani din județul și orașul lași. In a doua jumătate a lui Septembrie — tristă inaugurare — I. P. S. S. Mitropolit sfințea localul în care se primeau primii 10 orfani din război. Acest orfelinat, împreună cu organizația județeană pentru asistenta la domiciliu și pentru cercetarea copiilor delăsați a celor trecută morți și dispăruți. în listele, publicate de M. C. G. a fost nucleul în jurul căruia un an mai târziu avea să se formeze societatea „Ocrotirea orfanilor din război“. Și pare că atâta n’ar fi fost destul pentru nenorocirile noastre! Când soarta a început să ne fie protivnică, când primul convoi de refugiați dobrogeni și-au îndreptat pașii spre cetatea salvatoare, aceiași d-nă Olga Sturdza lua inițiativa formării comitetului pentru ajutorarea refugiaților săraci... Se poate ca astăzi să se uite toate aceste, dar atunci cu câtă recunoștință se răsplătea devotamentul pe care-l puneau în asistenta refugiaților d-nele O. Sturdza, Marieta Balș, Solomon Halita, doctorul Romalo și alții. In localul istoric, unde fusese ales Domn al Moldovei colonelul Cuza, rămâne și amitirea acestui act de solidaritate națională . PRIMA FAZA DE DEZVOLTARE A CIOCIETATEI. — Cu cât vremea trecea, cu cât războiul se prelungea,cu atâta necesitatea desvoltarea asistenței orfanilor din război se resimțea mai vie. Mai întâi, evenimentele de pe frontul de sud și, mai apoi, retragerea de pe frontul munților, rigorile, iernei î Din 1917, foametea și epidemiile semnalau o mortalitate, cu deosebire în rândurile copiilor, care trebuia să deștepte atențiunei organelor, răspunzătoare ale Statului. Și organizațiile de asistentă realizare de comitetul ieșan, preridat de I. P. S. S. Mitropolitul Pimen și d-na D. S Sturdza se impusese increderei ministerului de război și opiniunei publice. De aceea ministrul de război de atunci încredințează d-nei U. Sturdza mandatul de a organiza asistența orfanilor din război pe întreg teritoriul Moldovei, după cum încredințează d-nei Simona Lahovary mandatul de organizare a asistenței invalizilor din război. Alegerea a fost fericit și într’o direcție și în cealaltă pentru că astăzi se învederează că organizațiile prezidate de ambele aceste d-ne sunt singurele cari au condus la rezultate positive pe tărâmul asistentei ,de război. In mai puțin de trei luni, pe baza acestui mandat și cu concursul devotat al armatei ai, în special, al d-lui general Licente, d-na O. Sturdza a putut organiza asistenta orfanilor din război pe întreg teritoriul liber al țării, în toate județele din Moldova, pe linia frontului și pe micul teritoriu izolat al Ghiliei-Vechi care rămăsese în stăpânirea noastră. Statisticele riguros ținute de comitete, și de manutanțele armatei, după carnetele de distribuire a ajutoarelor dovedesc că peste 25.000 orfani au fost răpiți din ghiarele mizeriei, a bolilor și a mioriei. La mânăstirile Agapia și Văratic sub direcțiunea decedatului profesor Boroianu, la Chilia-Veche sub direcțiunea d-lui Șerban, la Iași sub direcțiunea comitetului local, la Roman sub direcțiunea d-nei Balaiș, a învățătorului Pomârleanu și alții, la Solești sub direcțiunea d-nei O. Volenti, la Galați sub direcțiunea I P. S. S. Episcopului Nifon, la Sascut, la Bacău sub direcțiunea d-nei general Averescul, pe valea Bistriței sub direcțiunea mult regretatei Julieta Antonescu, care a căzut victimă datoriei, funcționau orfelinate și cămine rurale care adăposteau peste 4000 orfani. MIJLOACELE FINANCIARE:— INSTITUȚIILE FINANCIARE.— AJUTOARELE ALIAȚILOR: — CRUCEA ROSIE AMERICANA.— Sf. Doamne, atunci nu era așa ușor de a întreține atâtea așezăminte, pentru că, în afară de ajutoarele în alimente, acordate prin manutanțele armatei, Statul nu avea posibilitatea să acorde nici o subveriiune în numerar. Bugetul societăței se sprijinea pe colectele ce se făceau, pe oicolul ce fiecare dădea din sărăcia lui, rupând din, nevoile ,i lui, pe sub vânf iumea instituțiilor financiare, în frunte cu Banca Nationalii, pe rețetele ce d-l Mavrodi putea realiza de la Teatrul National, pe cotele de la cinematografe ce dădea M. C. G., pe cutiile de m biserici, pe, câteva, donațiuni, pe ajutoarele ce găseau mijlocul să trimită și regimentele de pe front. Activitatea desfășurată în văzul tuturor câștigase într’atâta simpatia și încrederea reprezentanților aliaților în cât în fruntea primilor donatori ai societăței se găsesc marchizul de St. Aulaire, generalul Berthelot, Sir Barclay, Vopica și Fascioti. Puțin mai târziu cu misiunile generalului Scott, a d-lor A. Glasgow, dr. Flexner și colonel Anderson societatea câștigă ajutor efectiv în alimente și îmbrăcăminte. Vizita ce d-nii Glasgow și dr. Flexner au făcut-o pe linia frontului organizațiilor prezidate de d-na Sturdza, i-a făcut să pătrundă energia și sufletul românesc și despărțindu-se de țara liberă, redusă între Siret și Prut au strigat: Vive la grande, petite Bournaide. AMINTIRI DIN PRIBEGIE Primii din război si REFUGIAȚII *u prăsiei „iffcfogji’ea orf wsSos1 * in r — Centiem în pagina 2-a