Viitorul, iunie 1922 (Anul 16, nr. 4263-4286)

1922-06-25 / nr. 4282

Anu­­al prim­spre­zecerea nr­. 4282 1 I­I n.m torn­­ iei­u- In streinetate ABONAMENTE IN TARA­­ La ORAȘK Dn an .­­ 200 îei face luni . ICO « Trei iaci . eO » itar In streinatate :^TF| C„ A^ei :0 V­l.|3W'm­y0­ irii V.J> Tre^si^V^­'^JO „ RIDACTIA STFI. EDGARD QUINET No. 2 (Vis-a-vis da Hotel Capsa) Telefoane la ADMINISTRATIA STRADA ACADEMIEI No. 17 Direcția 51/23; Redacția și Administrația­­ 9/23 /1­3/11 ANUNCIURI COMERCIAj rect la Administrația­­ I. 17 și la toate Agențiile d . Manuscriptele nepublicate se di Se primesc direct Academiei No. Duminecă 25 iunie 1922 in fara Ii l­lei es. în streim OMUL CARE DISPARE Omul care dispare a representat în viata noastră politică și socia­lă, în care a stat pe primul plan timp de aproape patruzeci de ani, a adevărată figură simbolică. El a arătat, prin însuși exemplul vie­tei sale, cât de armonizate au­­ fost clasele sociale la noi, și cum­­­ naș­terea nu a putut să fie motiv de diferențiere politică. Astfel Take Ionescu care n’are din aristocrația socială, decât reala aristocrație a talentului, a putut totuși să joace un rol precumpănitor în partidul conservator, în care se părea că tradiția cere ca cei ce-i conduc să fie „boieri“. O dovadă astfel concretă pe care ascendența lui Take Ionescu în mediul politic românesc o dă pentru a ne con­vinge de greșala celor cari astăzi o plină organizare democratică a țarei, susțin încă ipoteza că la noi ar domni vre­un spirit oligar­hic sau sectarism de clasă. Este adevărat că Take Ionescu a fost servit în viata lui sbuciu­­mată de un talent care și el are o valoare semnificativă pentru tara noastră, căci prin talentul strălucit al celui ce a închis ochii in Roma, s’a putut deduce cât de bogate sunt puterile ascunse ale acestui neam, care a dat din mij­locul lui, în momentele cele mai neprielnice culturei, personali­tăți politice de felul lui Take Io­­­nescu. Prin marele talent al lui Take Ionescu s’au arătat astfel puterile de viață superioară de care dis­pune neamul nostru, iar oratoria marelui bărbat politic, luminoasă ca un discurs pronunțat în fo­rum și strâns legată în neîntre­cuta dialectică a inteligenței la­tine, ne arată că aproape am stat­­— cu toată vitregia vremu­rilor — de obârșia milenară a neamului nostru. ” Take Ionescu a fost un mare om politic. Aceasta nu i-au putut-o nega adversarii lui fiind încă în viață, cu atât mai puțin va fi contes­tată marea sa personalitate acum când piatra mormântului a pus strajă, până la ultimul cuvânt al istoricilor ce vor veni după noi, asupra aprecierilor nefavo­rabile. Take Ionescu era unul din acei bărbați politici cari aduceau în vâltoarea evenimentelor, pri­virea largă și îndepărtată, con­cepția luminoasă. Era unul din acei luptători cari, ca adevărații strategi nu se simt bine decât în mijlocul luptei... Timp de aproape patru­zeci de ani astfel el a reținut atenția opi­niei publice și a fost unul din a­­cei oamenii ai zilei despre care se vorbește totdeauna, de unii în bine, de alții în rău, destul că nu a fost nici­odată ignorat. Era prea luminoasă inteligența lui, prea subtilă prisma prim care judeca faptele politice, și prea ex­traordinar talentul de vorbă și de dialectică pentru ca într’o țară mică cum a fost a noastră, un Take Ionescu să fi fost omis din calculele zilei de azi și p­in preo­cupările zilelor de mâine. C­eea ce va face însă ca numele lui Take Ionescu să nu fie uiitat aste că se desprinde, din întreaga lui viață, care uneori a putut fi greșită — errare humanum est — o iiubire de țară și o constantă preocupare de problemele ei. De numele lui vor rămâne le­gate astfel toate frământările noastre pentru triumful cauzei românești, precum­ de acest nume va rămâne nedespărțită acțiunea lui pentru intrarea României în răsboi alături de aliații noștri. Take Ionescu, după o viață de muncă enormă, și de enormă chel­tuială de energie, a avut norocul să moară după ce visul români­lor s’a înfăptuit. Bucuria ce i-a încântat ochii celui mort departe de țara­ sa, dar în patria noastră cea veche, va putea fi astfel și o mângâere pentru cei ce­­ au iubit. Dacă soarta a voit să-i curme zilele lui Take Ionescu, să-i fim recunoscători cel puti­n că a ve­nit atunci când idealul pentru care și Take Ionescu luptase, de­venise o fericită înfăptuire. El moare în România Mare. ß GREȘALA parlamentară Se acreditase în opinia noastră publică legenda cum că social-de­­mocrații din Bucovina ar întrebu­ința o moderațiune relativă în lup­tele politice. Atitudinea pe care a avut-o în ultima ședință a Came­rei d. dr. Pistiner, representantul acestui partid,­ a distrus această legendă. Un adevăr examinând în felul său politica pe care primul delegat al României a susținut-o la Genua, a calificat-o drept agresivă față de Statele vecine și a dat ca exemplu pentru a-și susține teza ceea ce d-sa a numit „tratatul secret în­che­iat cu generalul Wrang­el”. Cu drept această­­ calomnie, pe­ care deputatul socialist și-a însu­șit-o cu atâta regretabilă ușurință a provocat indignarea și protesta­rea Adunărea deputaților. Cu o vie energie șeful guvernu­lui a protestat împotriva acestei infamii. D-sa s'a convins de unde pornesc Știrile false cari sunt apoi strecurate în presa streină, pentru a face atmosferă defavorabilă Ro­mâniei. Câtă vreme asemenea ca­lomnii se repetau prin cafenele sau­ în ziare cunoscute pentru rea­ua lor credință,, d-sa nu le-a dat însemnătate. Când ele sunt însă a­­duse la tribună, d-sa a crezut că are datoria să le respingă. Greșala deputatului socialist din Bucovina e cu atât mai neertată cu cât întreaga atitudine a Româ­niei, și toată politica ei pacinică, desminte cu tărie calomnia reedi­tată de la tribuna parlamentului. In afacerea Vranghel, România n'a făcut­ nici măcar ceea ce au fă­cut celelalte State. Ea n’a recunos­cut niciodată pe Vranghel, nici n’a sfătuit pe țările prietene să-i dea ajutor și să întărească rezistența trupelor conduse de el. Astfel nici vorbă nu putea fi de vre­ un tratat de alianță secret. De aceea faptul de a aduce la tribu­na parlamentului român calomni­ile născocite și răspândite de duș­manii țarei este o adevărată abe­rație, care și-a primit răspunsul cuvenit, atât din partea șefului guvernului cât și din aceea a una­­nimității Adunărei. 1 Suntem siguri că opinia publică va face același lucru, și va vesteji această atitudine nechibzuită a re­­­­presentantului social-democraților din Bucovina. 5n jurul Conferinței ^ÎntCaga ANGLIA și DATORIILE IN­STEI — Cum fațelgiga gMwrmwR englez si sa­ re­zolve le Conferința e­ era finassa chestiunea privitoarea , la Rusia —■ In nota pe care guvernul bri­tanic a trimes-o Franței ca răs­puns la mem­orandum­ul aces­­tea, U. Lloyd George schițează astfel programul conferinței de la Haga: Guvernul britanic dorește, în­­nainte de toate, ca problema da­toriilor rusești să fie rezolvată în mod practic. Memorandum­ul francez repetă distincțiunea­ între datoriile dinainte de războiu și cele de după războiu, în termenii fixați de conferința de la Genova. Această distincțiune, făcută clar acolo, încă de la începutul dezba­terilor, este menținută și de gu­vernul britanic. Delegația rusă la Genova s-a declarat gata, la un moment dat, să recunoască ambe­le feluri de datorii, însă cu con­diția ca, pentru datoriile dinain­te de războiu, să se poată amâna achitarea dobânzilor și a capita­lului, iar în ce privește datoriile posterioare războiului, creditorii să tină seama de capacitatea de plată a Rusiei și de situația ei actuală. In consecință ,reprezen­tanții creditorilor dinainte de război vor trebui să participe la confefrința experților, ca fiind mai în măsură să contribuie la elaborarea unui sistem practic pentru satisfacerea p­etențiuni­­lor lor. Față de datoriile din tim­pul războiului, guvernul brita­nic respectă angajamentul luat la 15 Aprilie, în memorandum­ul de la villa Alberti, de a anula o porțiune considerabilă din crean­ța pe care o are asupra Rusiei, la organizarea creditelor. Nevoi­le Rusiei întrec, peste măsură, pu țintele Europei și Americei de a o împrumuta. Guvernul britanic nu urmărește, din această cauză, să îngrădească inițiativa comisiu­nilor de la Haga și nici nu se teme că argumentele Rusiei ar convinge pe capitaliștii străini. Anglia și rezultatele con­ferinței de la Haga «m­ain Masnaaqpt Saieiik#« eh» In același timp, el nu-și as­cunde marea sa dorință ca aces­te trei chestiuni, și mai ales aceia a proprietăței private în Rusia, să fie rezolvate satisfăcător la Haga. Situația actuală, dacă s’ar­­ mai prelungii, ar provoca o lup­tă acerbă intre toti amatorii de concesiuni ceea ce, fără a ajuta prea mult la restauratiune, ar dezbina guvernele europene. Pentru acest motiv și pentru altele încă, asupra cărora a insis­tat d­in răsputeri la Genua, gu­vernul britanic crede că aplicațiu­nea practică a rezoluțiunilor de la Cannes este necesară atât Ru­siei cât și refacerei continentale, am­enințată azi de un haos fără precedent în istorie. Restituirea proprietăți­­lor particula­re Guvernul britanic dorește, în al douilea rând, ca comisiunile dela­ Haga să examineze, în deta­liu, restituirea bunurilor private ori acordarea unei indemnități proprietarilor. El repetă hotărâ­rea ca ca bunurile acestea să fie restituite, cu precădere, vechilor proprietari sau de nu să li se plă­tească o indemnitate integrală. Se pare că guvernul britanic nu ar avea nici un avantagiu dacă ar indica sub ce formă vor trebui înde­apizați proprietarii de mai sus. Asemenea chestiuni sunt ex­clusiv de competența experților. Creditele ce ar urma să se acorde Rus­ei In al treilea rând, guvernul britanic propune ca comisiunile de la Haga să discute chestiunea creditelor. Nu există nici­ o obiec­­țiune la opiniunea franceză asu­pra acestui punct; totuși necesi­tatea de a elabora, anticipat, o se­rie de principii nu poate fi soco­ti­ta ca plauzibilă. Dacă Rusia trebue să obțină credite, ea le va putea obține numai de la particu­larii, cari vor considera ca sufi­ciente garanțiile oferite până a­­cum. Această condițiune se apli­că, de asemenea și la creditele ofe­rite de către asociațiile pentru favorizarea tranzacțiunilor cu Rusia. Insă, piețele din Apus nu vor acorda credite decât în con­dițiuni absolut satisfăcătoare pen­tru ele. Comisiunile de la Haga trebuie să­ examineze deci modul cum se vor stipula aceste condiț tu­rai și mijloacele cari ar facili­ ZI CU ZI După procesul comuniștilor, a venit instiga­ția ofițerilor de a-și da­ demisia în PC.­ Ca fericire ! Patru mii de ofițeri demisionați ! Suntem­ siguri că ziarele româ­nești „Lupta“ și „Adevărul“ vor primi în acest caz binecuvântările papei de la Moscova. * ■if­in fine „Lupta“ a găsit for­mula fericită care resumă ros­tul opoziției . Ea se grupează în­tr’o coaliție pentru a guverna. Prin urmare opoziția nu se gândeș­te a da jos guvernul actual, ci a guverna pur și simplu. O astfel de guvernare din opoziție nu cre­dem, însă, să fie pe placul tutu­­ror ! Marele bărbat de stat, ce răs­punde la numele de Sever, fie chiar și Dan, face un apel la partidele din vechiul regat ca să-i dea ajutor pentru a răsturna guvernul! Suntem siguri că la apelul mare­lui bărbat se va răspunde cu o i­­mediată­­ adesiune a d-lor Mihala­­che și Lupu. D-nul Magnificentius pregătește a imortaliza printr'o lucrare de mare artă acest moment istoric.­­Or­in ziarul condus de distinsul po­lemist, Const. Mille un nou Marc- Aureliu glăsuește sibilic următoa­rea sentență: „Când vorbim de democratic, sun­tem reacționari cu toți“... Se vede că noul colaborator al „Luptei“ cu­noaște bine mediul în care se­ com­place. Ziarul „Lupta“ are toate simpa­tiile pentru un deputat ungar care a lăudat în parlament­ul nostru fu­lul cum se fac alegerile în Unga­ria-Orice manifestație de discredit a poporului și statului român gă­sește în coloanele acestui ziar os­pitalitatea cea mai largă și cea mai suspectă. # 4 - HOTE Spre e­uiasieism­ Prin acel ritm al vietei care rea­duce ceea ce a fost și îl face nou din vechiu, s‘a pus în Franța ca o nou­tate problema reîntoarcerei la ve­chiul liceu unitar, și mai ales la învățământul limbilor greco-latine. Cu tot positivismul vremei noas­tre, sau poate tocmai printr’o reac­­tiune firească, a idealismului, se simte pretutindeni nevoia studiilor cu caracter idealist si desinteresat In epoca financiarilor si a econo­miștilor reformatorii liceului în Franța se opresc la soluția ca el, să fie o mare școală de educație a ini­­mei și ca neutilele limbi vechi să-și recapete însemnătatea ce le-o recu­noștea un Molière și un Voltaire, un Michelet și chiar un om de știință pură Lavoisier. Noua reformă a liceului unitar­ și clasic în Franța a avut norocul să găsească un mare apărător, poa­te pe cel mai adânc cugetător al lumei de astăzi, pe Bergson. Vorbind de importanța clasicis­mului în licee, subtilul analist al sufletului omenesc a spus în esen­ță următoarele: „Sunt cel mai re­trograd dintre retrograzi. Ași pu­ne limba greacă și limba latină in toate clasele, de la cea dintâi pană la cea din urmă. Ași voi ca elevii de mâine să fie tot așa de medio­cri la limba greacă cum am fost eu, care eram socotit de către com­ discipolii mei ca un elev slab, deși făceam versuri în limba elenă , și citeam dialogul lui Platon in lim­ba în care era scris“... Interlocuto­rul lui Bergson ar fi putut a­­dăuga: Și nu vă simțiți mai rău din cauza aceasta! Cu adevărat liceul nu trebue sa fie o școală ca una de farmacie sau ca una de silvicultură. El nu tre­bue să dea cunoștințe care se tra­duc imediat în fapte și­ ca scădere imediată în bani ci să creeze fiinte cu sufletul deasupra nimicnicinor vieței și care să înțeleagă pulsul etern al frumuseței, pe care atât de vechi și totuși atât de nou sau păs­trat cărțile grecești și latinești. Cultura greco-latină păstrează in ea ca mierea albinelor puritatea, parfumul și frumusețea florilor din care a fost scoasă. , Și sufletul generațiilor, de marne va fi mai înălțat prin poleiala spi­ritului lui Platon, de­cât prin lu­xul motoarelor de automobile sau cunoștinței motoarelor de aeroplan. La zgomotul mașinelor să răs­pundă l­ini­știta apreciere a naturii văzută prin ochii acelora cari fă­ceau din armonie și din vis dru­mul cel mai sigur de la marea al­bastră spre cerul senin... PETRONIUS o­cal. E­COURS­ amera din Hamburg a votat un prim credit de 287 milioane mărci pentru ameliorarea portului­­ o­ î­n Anglia sunt, acualmente, un 1 milion jumătate de muncitori fără ocupație. P­rofesorul englez James Mayer, în urma mai multor experiențe, a făcut o descoperire interesan­tă. El a reușit, prin aplicarea razelor X asupra ouălor de muște, să schim­be sexul muștelor care trebuiau să se nască din aceste ouă. Descoperi­rea ar demonstra că mecanismul fi­ziologic al eredității poate fi suscep­tibil la ameliorări prin mijloace ex­terioare. Effl­inistrul pensiilor din Franța a Slob făcut cunoscut că numărul pri­­■* zonierilor de război francezi de­cedați în Germania, se ridică la 18 mai 822. ■ t ---*9»—k iM­eapoli stă de câteva zile sub a­­menințarea vulcanului Vezuviu. Populațiunile din preajma lui se tem de o catastrofă asemănătoare cu cele anterioare. Până acum fenome­nul erupțiunei s’a manifestat­ prin vapori compacți, ploi de cenușe și viteze surde caracteristice unei mari erupțiuni. CULISELE POLITICEI GERMANE MEMORIILE KRONPRINTOLDI ..... . — Prâswa întrevedere eo Elsware Sg.—figace« rea Eulenbure».­­ La Friedrichartulli, ga oca­­sia aniversării 80-a a cancelîar stîiul de stup —­ Am vorbit, în linii generale, de memoriile Kronpri­ntului, într’u­­nul din numerile trecute ale ace­stui ziar. Aceste amintiri conțin lucruri extrem de­­ interesante a­­supra vieții de la curte și asupra intimei rase a războiului mon­dial, încercările de a se desvine vățu­i al Kronprinzului, în fața opiniei publice mondiale, că n’ar fi avut nici­odată­­ gânduri răz­boinice și că, n’ar fii unul din pro­vocatorii războiului­ mondial, nu­ne privesc, și nu putem să le a­­preciem până ce toate documen­tele nu se vor fi publicat, secrete și particulare asupra marelui răz­boiu. întrevederea cu Bismarck HRHBflR ® ® fi RiS3E2&S3 Reproducem prima întâlnir­e a Kronprinzului, când era de zece ani cu Bismarck: „Vorbind acum de cabinetul de lucru al tatălui meu, mi-a venit în mi­ute un eveniment din tine­rețea mea, care m’a impresionat așa de vin că nu -am­ mai putut uita, tocmai pentru că este în le­gătură cu prima mea visită, cu totul fără voia mea, la prințul Bimarck. Acest lucru se petrecea dimi­neața de tot. Tocmai vroiam ca fratele meu Eitel-Friederich să mă duc la Bellevue pentru exer­ciții și, așteptând ora plecării, neavând nimic mai bun de făcut, îmi pierdeam vremea inspectând repede subsolul castelului, în­dată iintrai într’o cameră, pe care o credeam neocupată, când mă găsii față în față cu bătrânul prinț, așezat la biroul său și cu­fundat în hârțoage.­­Măi intra­sem își ridicase­­ capoi și mă tin­­tea cu privirea. Știind din expe­riență, că în cazuri la fel, nu-i rămânea intrusului, pentru a e­­vita darea afară manu militari, decât s’o ia la fugă, eram gata s’o șterg, când spre marea mea­­ mi­rare prințul m’a chemat lângă dânsul. După ce lăsă din mână condeiul, a pus mâna sa uriașe pe umărul meu, și m’a privit cu ochii săi străpungători: „Prinți­­șorule, îm­i zise, așezându-mă pe scaun lângă dânsul, ci­ un semn de aprobare din el, prințișorule, îmi placi! caută să nu te dezbari nici­odată de g­implicitatea francă ce te caracteriză”. Apoi, mă îmbrățișă și îmi dete drumul, luând-o la goană. „Această aventură m’a ^ făcut așa de mândru de mine însumii în­cât toată ziua mă uitam de sus la liciul meu frate de la înălțimea măririi mele!“. Amănuntele acestea sunt par­tea cea maii interesantă a memo­riilor. Afacerea Eulenburg Toată lumea cunoaște cazul faimos al prințului Eulenburg. Trebue remarcat faptul că auto­rul caută mereu să-și arate im­portanța și nu scapă ocazia de a-și manifesta pacifismul. De alt­fel din faptele ce înșir reese­ toc­mai contrariul, Kronprințul a­­rată că Wilhelm al II-lea, încon­jurat de o clică era foarte greu de abordat și înfățișat de el în­suși, când vorbea cu cineva, vor­bea doar singur și nu admitea altă părere decât părerea lui. Iată pasagiul din memoriile Kronprințului privitor la aface­rea Eulenburg: „Demersul cel mai greu, sub a­­cest raport, pe care Tarn între­prins, a avut loc la începutul lui 1907 și era in chestia prințului Filip de Eulenburg. Nu rămâne nici o îndoială, că la această e­­pocă, ar fi fost de mult de dato­ria autorității competente de a pune capăt acestui scandal care devenia din zi în zi mai cunoscut Totuși nimeni nu l’a informat, era lăsat, fără a ști nimic. Astfel mire mi-a fost impus, să fac acest demers în fața căruia toată lu­mea dădea îndărăt. Nici odată nu voi uita expresiunea de dis­perare și de groază ce se zugrăvi pe fata tatălui meu, fixitate în­spăimântată a privirii sale, ară­tând dezolarea sufletului său, pe măsură ce-i dădeam detalii asu­pra greșelilor amicului său in­tim, împăratul fiind un om cu moravuri severe și regulate, nu i-ar fi venit nici­odată în miinte să bănuiască pe altcineva de a­­nomalii. „De data aceasta îmi mulțumit călduros de intervenția mea”. A 80-a aniversare a lui Bismarck Cu ocazia aniversării­ a 80-a a lui Bismarck, Kronprințul pri­mise ordin să îmbrace uniforma pentru a merge la Friedrichsrnd. „Faptul că puteam să îmbrac uniforma era pentru sufletul meu de copil o fericire­­ nemărginită; și, mai mult, mergeam să fac vi­zită omului, pe care, dintr’un in­stinct just, îl veneram fără re­zervă ca un erou din vechile le­gende ale mitologiei. Nu închiisesem toată noaptea ochii din­­ ajunul plecării. Bismarck suferea atunci mult de gută și ne-a primit în castelul său, rezemat pe baston. La dejun era de o voioșie și de sănătate ui­mitoare; aceasta este impresia generală ce mi-a rămas în minte din această visită oficială. In a­­fară de aceasta era, marele dulău al Prințului­ mi-a dat motiv de îngrijorări. Pe când eram la masă,­­ animalul veni pe ascuns să-și puc botul rece și venind pe genunchii mei și a mârâit nu toc­mai amabil ori de câte ori cu teamă voiam, să-l îndepărtez de lri­­ mine. „După masă, Maiestatea Sa în persoană veni călare să aducă o­­m­­agili bătrânului prinț, în frun­­­tea regimentului de cuirasieri din Halberstadt, al cărui șef o­norific fusese numit Bismarck. Acest superb regiment se des­­fășurase pe câmp, nu departe de casa prințului și acolo, așteptă vizita noului său șef, îmi căzu cinstea să mă duc în trăsură cu bătrânul nobil. In timpul mersu­lui, mi-a atras atenția într-un mod părintesc, asupra numeroa­selor frumuseți ale parcului de la Friedrichsrnd. Cu această oca­zie, tatăl meu a pronunțat u­n foarte frumos discurs și i-a dat ca omagiu prințului o­ sabie de onoare bogat împodobită. După Cantina arca în pagina 2-a Duminica viitoare se ține la Iași al 3-lea congres al societăței „O­­crotirea orfanilor din război”. Presa ieșană unanimă și, după la „Universul”, într’un documen­tat articol, arată activitatea aces­tei societăți și rezultatele străluci­te ce a dobândit. Ne asociem și noi la manifestațiunea de simpa­tie ce se cuvine acestei societăți ca­re evocă pagini mărețe ale patrio­tismului și devotamentului femeesc din timpul războiului.­ In adevăr,­ istoria societăței orfanilor din răz­boi, de la origine până la ultima ei fază de desvoltare, se leagă de însăși istoria războiului unitătei n­oastre nationale , de declaratiu­­nea războiului, de retragerea ar­matei și pribegia în Moldova, de linia frontului, de liberarea terito­riior ocupate în fine, de declaratiu­nile de unire ale provinciilor ro­mânești până mai­ ori subjugate de străini. Pentru toți aceia cari au urmat fără șovăire politica na­țională, pentru toți aceia cari au îndurat pribegia ca să rămâie cre­dincioși drapelului țârei,­ Coroanei și idealului neamului — congresul societătei „Ocrotirea orfanilor din răzb­oi“ ținut la Iași, în orașul u­­nirilor, acolo unde s’a născut, rosf­­olește amintiri istorice neperitoa­­re pe care toti acei cari le-au trăit au datoria să le împărtășească a­­celora cari n’au avut norocirea să le simtă suferințele, emoțiu­le și speranțele. De aceea si scriem ace­ste rânduri astfel cum ce inlănțu­esc ele în amintirile noastre... INIȚIATIVA IEȘANA PENTRU OCROTIREA ORFANILOR DIN RĂZBOI ȘI A REFUGIAȚILOR.­­A doua zi după declarațiunea răz­boiului la 14 August 1916, când au­toritățile militare și civile des­fă­­șurau o activitate febrilă pentru e­xecutarea ordinelor de mobilizare, când comitetul local al ..Crucea Ro­șii” în frunte cu d-nele Maria Mo­­ruzzi Elisa general P. Greceanu, Maria dr. Floru, Maria dr. Gavrile­scu și altele montau spitalele pen­tru răniți și organizau serviciile de transporturi; când d-na C. dr. Șumuleanu organiza în str. Arcu prima cantină pentru familiile mo­bilizaților săraci — d-na Olga Sturdza Cerea autorităților autori­zarea de a organiza asistența or­fanilor din război di­n județul și orașul Iași. Să ne devidem,munca, zicea cu drept cuvânt d-na Sturdza, pentru ca să putem face față cât mai bi­ne nevoilor și suferințelor ce răz­boiul le va ridica. Și astfel la 20 August 1916 se instituia în sala so­cietăței de gimnastică din Iași, pri­mul comitet di­n țară care lua i­­nițiativa asistentei orfanilor , din război. Comitetul era pus subminar­tul patronaj al M. S. Regina, sub președinția de onoare a I. P. S. S. Mitropolitul Pim­en și sub prezi­denția activă a d-nei C. Sturdza. La interventiunea acestui comitet M. S. Regina, pururea ocrotitoare a operilor­­ de bine­facere, încuviința ca fosta școală ele­menaj „Princi­pesa Maria“ să se transforme in primul orfelinat menit să adăpos­tească primii orfani din județul și orașul lași. In a doua jumătate a lui Septembrie — tristă inaugura­re — I. P. S. S. Mitropolit sfințea localul în care se primeau pri­mii 10 orfani din război. Acest or­felinat,­­ împreună cu organizația județeană pentru asistenta la do­miciliu și pentru cercetarea copiilor delăsați a celor trecută morți și dispăru­ți. în listele, publicate de M. C. G. a fost nucleul în jurul căruia un an mai târziu avea să se for­meze societatea „Ocrotirea orfani­lor di­n război“. Și pare că atâta n’ar fi fost des­tul pentru nenorocirile noastre! Când soarta a început să ne fie protivnică, când primul convoi de refugiați dobrogeni și-au îndreptat pașii spre cetatea salvatoare, ace­iași d-nă Olga Sturdza lua iniția­tiva formării comitetului pentru ajutorarea refugiaților săraci... Se poate ca astăzi să se uite­ toate a­­ceste, dar atunci cu câtă recunoș­tință se răsplătea devotamentul pe care-l puneau în asistenta refugia­ților d-nele O. Sturdza, Marieta Balș, Solomon Halita, doctorul Ro­mal­o și alții. In localul istoric, un­de­­ fusese ales Domn al Moldovei colonelul Cuza, rămâne și amitirea acestui act de solidaritate națio­nală . PRIMA FAZA DE DEZVOLTA­RE A CIOCIETATEI. — Cu cât vre­mea trecea, cu cât războiul se pre­lungea,cu atâta necesitatea des­­voltarea asistenței orfanilor din război se resimțea mai vie. Mai în­tâi, evenimentele de­ pe frontul de sud și, mai apoi, retragerea de pe frontul munților, rigorile, ier­­nei î Din­ 1917, foametea și epidemi­ile semnalau o mortalitate, cu deo­sebire în rândurile copiilor, care trebuia să deștepte atențiunei or­ganelor, răspunzătoare ale Statu­lui. Și organizațiile de asistentă realizare de comitetul ieșan, prer­­idat de I. P. S. S. Mitropolitul Pi­men și d-na D. S Sturdza se impu­sese increderei ministerului de răz­boi și opiniunei publice. De aceea ministrul de război de atunci în­credințează d-nei U. Sturdza man­datul de a organiza asistența orfa­nilor din război pe întreg terito­riul Moldovei, după cum încredin­țează d-nei Simona Lahovary man­datul de organizare a asistenței in­valizilor din război. Alegerea a fost fericit și într’o direcție și în cealaltă pentru că astăzi se înve­derează că organizațiile prezidate de­ ambele aceste d-ne sunt singu­rele cari au condus la rezultate po­sitive pe tărâmul asistentei ,de răz­boi. In mai puțin de trei luni, pe baza acestui mandat și cu concur­sul devotat al armatei ai, în spe­cial, al d-lui general Licente, d-n­a O. Sturdza a putut organiza asis­tenta orfanilor din­ război pe în­treg teritoriul liber al țării, în toa­te județele din Moldova, pe linia frontului și pe micul teritoriu­ i­­zolat al Ghiliei-Vechi care rămă­sese în stăpânirea noastră. Statis­ticele riguros ți­nute de com­i­te­te, și de manutanțele armatei, după car­netele de distribuire a ajutoarelor­ dovedesc că peste 25.000 orfani au fost răpiți din ghiarele­ mizeriei, a bolilor și­ a mioriei. La m­ânăstirile Agapia și Văratic sub direcțiunea decedatului profesor Boroianu, la Chil­ia-Vech­e sub direcțiunea d-lui Șerban, la Iași sub direcțiunea co­mitetului local, la Roman sub di­recțiunea d-nei Balaiș, a învăță­to­­rului Pomârleanu și alții, la So­­lești sub direcțiunea d-nei O. Vo­lenti, la Galați sub­ direcțiunea I P. S. S. Episcopului Nifon, la­ Sas­­cut, la Bacău sub direcțiunea d-nei general Averescul, pe valea Bistri­ței sub direcțiunea mult regretatei Julieta Antonescu, care a căzut victimă datoriei, funcționau orfe­linate și cămine rurale care adă­posteau peste 4000 orfani. MIJLOA­CELE FINAN­CIARE:— INSTITUȚIILE FINANCIARE.— AJUTOARELE ALIAȚILOR: — CRUCEA ROSIE AMERICANA.— Sf. Doamne, atunci nu era așa u­­șor de a întreține atâtea așezămin­te, pentru că, în afară de ajutoare­le în alimente, acordate prin ma­nutanțele armatei, Statul nu avea po­sibilitatea să acorde nici o subveri­­iune în numerar. Bugetul societă­­ței se sprijinea pe colectele ce se făceau, pe oicolul ce fiecare dădea din sărăcia lui, rupând din, nevoi­le ,i lui, pe sub vânf ium­ea instituțiilor financiare, în frunte cu Banca Na­­t­iona­lii, pe rețetele ce d-l Mavrodi putea realiza de la Teatrul Natio­nal, pe cotele de la cinematografe ce dădea M. C. G., pe cutiile de m biserici, pe, câteva, donați­uni, pe a­­jutoarele ce găseau mijlocul să tri­mită și regimentele de pe front. Activitatea desfășurată în văzul tu­turor câștigase într’atâta simpa­tia și încrederea reprezentanților aliaților în cât în fr­untea primilor donatori ai societăței se găsesc marchizul de St. Aulaire, genera­lul Berthelot, Sir Barclay, Vopica și Fascioti. Puțin mai târziu cu misiunile generalului Scott, a d-lor A. Glasgow, dr. Flexner și colonel Anderson societatea câștigă ajutor efectiv în alimente și îmbrăcămin­te. Vizita ce d-nii Glasgow și dr. Flexner au făcut-o pe linia frontu­lui organizațiilor prezidate de d-na Sturdza, i-a făcut să pătrun­dă energia și­ sufletul românesc și despărțindu-se de țara liberă, re­dusă între Siret și­ Prut au stri­gat:­ Vive la grande, petite Bou­rn­aide. AMINTIRI DIN PRIBEGIE Primii din război si REFUGIAȚII *u prăsiei „iffcfogji’ea orf wsSos1 * in r — Centiem în pagina 2-a

Next