Viitorul, iulie 1925 (Anul 18, nr. 5196-5222)

1925-07-22 / nr. 5214

E 1­ 1­ 0 acţiune condamnabilă OPOZIŢIA ,­ CAM­ERELE AGRICOLE Caracterul adevărat al alegerilor pentru aceste Camere Problema datoriilor interaliate DATORIILE BELGIEI către Statele-Unite In Parlamentul dela Bruxelles s’a exprimat speranţa ca Statale-Unite vor admite dispoziţiile tratatului din Versailles, care trece datoriile de război ale Re­giei pe seama Germaniei In cursul lunei viitoare vor a­­vea loc primele alegeri pentru constituirea Camerilor agricole. Am avut prilejul într’un articol precedent să arătăm care trebue să fie­ caracterul acestor alegeri. Camerile agricole sunt organe su­b sferă de activitate bine pre­cizată și limitată numai la pro­blemele ce privesc gospodăria a­­gricolă a țării. Aceste probleme prezintă astăzi o însemnătate co­vârșitoare pentru întrega desvol­­tare a economiei noastre naționa­le. îndrumarea activităţii agricole organizarea factorilor chemaţi să sporească producţiunea, satisfa­cerea în comun a nevoilor ce se resimt în desvoltarea economiei agricole, stabilirea legăturilor cu străinătatea pentru procurarea de seminţe, unelte, vite etc., partici­parea organizaţiilor agricole la opera de legiferare ce priveşte diferitele ramuri ale activităţii a­­gricole, — toate acestea sunt pro­bleme de o importantă capitală pentru o temeinică organizare şi îndrumare a celei mai însemnate ramuri de activitate şi de produc­­ţiune a ţării. In­­ rezolvirea unor asemenea probleme, preocupările şi munca celor chemaţi să conducă şi să în­­drumeze activitatea viitoarelor Camere agricole, nu pot avea şi nu­ trebuie să aibă, nici un fel de contingenţă cu luptele politice dintre partide. ^ " Aşa e firesc, aşa e bine şi aşa e util ,pentru buna îndrumare a in­tereselor de care Camerile agri­cole au obligaţiunea legală să se ocupe. In viaţa internă a acestor organe de pură gospodărie agri­colă, patimele şi interesele de or­din politic nu mai au ce căuta. Camerile agricole trebuie să fie expresiiunea fidelă a factorilor in­teresaţi în activitatea agricolă, ele nu pot fi expresiunea cluburi­lor politice. Numai astfel Came­rile agricole vor putea corespunde scopului pentru care au fost cre­­iate şi numai astfel, ele vor putea avea faţă de agricultură rolul pe care l-au avut Camerile de Co­­m­erţ pentru buna îndrumare a intereselor comerţului şi indus­triei. Dar iată­ că nici menirea pur gospodărească a acestor organe, nici însemnătatea intereselor ce stau legate de activitatea Came­­­­rilor agricole nu împiedică gru­pările din faimoasa coaliţie de a impune un caracter politic alege­rilor pentru aceste camere şi de a­ întreprinde o campanie menită să ştirbească din autoritatea mo­rală a acestor organe de îndru­mare şi ocrotire a gospodăriei a­­gricole. Opoziţia coalizată anunţă că se pregăteşte de luptă pentru alege­rile de la Camerile agricole şi că se va prezintă şi în aceste alegeri în front unic, ca şi în ultima ale­gere de la Chişinău. Este încă una din acţiunile con­damnabile pe care opoziţia coali­zată o întreprinde împotriva in­tereselor generale. Această acţiune e cu atât mai vinovată, cu cât prin ea se în­cearcă a se introduce luptele po­litice în viaţa internă a unor or­gane noui a­lă ’ror activitate tre­buie să se desfăşoare în afară de orice preocupări de ordin politic şi de partid. In alegerile pentru camerile a­­gricole se pun în cumpănă doui factori: interesele de pură gospo­dărie ale agricultorilor şi compe­tenţa profesională a celor desem­naţi să conducă aceste Camere. In jurul acestor două factori tre­buie să graviteze toate preocupă­rile celor chemaţi să participe la aceste alegeri. A imprima un caracter de lup­tă politică alegerilor pentru Ca­merile agricole însemnează să se falsifice rostul acestor instituţi­­uni, să se paralizeze activitatea lor în viitor şi mai presus de toate înseamnă să se dăuneze profund desvoltarea firească şi rodnică a noastre economii agri­întregei cole. Această acţiune dăunătoare o încearcă grupările din opoziţia coalizată, în frunte cu gruparea ţărănistă care are prilejul odată mai mult să deservească interese­le adevărate ale populaţiunei ru­rale. • NOTE Goana după plăceri Grava filozofie, blânda învăţătu­ră religioasă, morala curentă în care se cresc generaţiile tinere, conştinţa chiar nesprijinită de o mare subtilitate, sunt unanime ca să arate superficialitatea plăcerei, înţeleasă ca un unic scop al vieţei, ca singurul ţel de urmat şi de atins. De altfel, cine vânează plăcerea cu pasiunea jucătorului de cărţi, este în unanimitatea cazurilor un nenorocit, căci natura a fost destul de şireată pentru a nu face fericit pe acela care aleargă după fericire. Din potrivă, cei cari îşi pun în gând altceva decât numai satisfa­cerea plăcerilor legate de trup, a­ceia sunt şi cei ce gustă mai bine din paharul plăcerilor. Vechea iro­nie : Ai ceea­ ce nu vrei; şi nu ai, ceea­ ce te munceşti să stăpâneşti! Totuşi în contrazicere cu toate datele conştiinţei reflectate, a min­tei conduse de raţiune, a instincte­lor chiar, sunt o mulţime de fiinţe cari nu concep viaţa de­cât ca o serie de plăceri.. Şi ce plăceri ? Nu cartea bună, nu tabloul ,ce încântă ochii, nu concer­tul ce înalță sufletul în regiunile misterioase, nu. Ci altceva, cu totul altceva . Cheful nerod într'o sală unde mirosuri neplăcute se ames­tec, automobilul, care e privit nu ca un mijloc de sport sănătos, ci un mijloc de paradare neinteligen­tă , hetalra plătită şi care joacă ro­lul amorului destul de prost, toate nimicurile, tot ceea­ ce este exterior şi superficial, şi trecător, aceasta atrage pe o mulţime de tineri fără experienţa vieţei fără conştiinţa a­­devăratelor fericiri din viaţă. Sărmani nenorociţi cari nu ştiu ce e fericirea, ca acei oameni nevo­iaşi cari cred că paharul de vin prost sorbit într’o cârciumă, e un summum de fericire ! După războiu, această inconştien­ţă s’a agravat, şi goana după plă­cerile cele mai neinteligente s’a in­tensificat. Nenumăratele cazuri de hoţii, de excrocherii, sunt simptomul vremei în care sufletele nu mai au înfrâ­­narea logică şi prevederea nu mai poate ţine în loc asvârlirea în plă­ceri care mâine va fi răsplătită cu desonoarea, cu Închisoarea, cu moartea morală! Pentru clichetul sticlei de şampanie pentru surâsul prefăcut al hetairei plătite; pentru linguşirea chelneru­lui plastronat ce toarnă vinul zaha­risit în pahare; pentru poleiala şi falsitatea unei clipe se duc la moarte tineri ce ar fi putut să fie utili, dacă conştiinţele ar fi mai treze şi dacă mintea ar fi mai lu­minată şi mai puţin obosită! Sărmani tineri! Pieriţi ca mus­­culiţele atrase de flacăra lumână­­rei! . PETHONIUS Unul din cei cari nu pot ierta franţuzilor îndrăzneala de a nu se fi lăsat bătuţi de Nemţi, apoi în primul rând e domnul D. D. Pă­trăşcanu. Şi are dreptate — d. D. D. Pă­­trăşcanu — să fie duşman neîmpă­cat al franţuzilor . Victoria lor i-a stricat toate so­cotelile. Aşa, de unde d. D. D. Pătrăşca­nu visa să-şi facă o carieră stră­lucită în politica ţării, mulţumită prevederilor sale diplomatice, as­­tă­zi se trezeşte într’o astfel de si­tuaţie, încât n’ar încerca să-şi pună candidatura — de deputat — nici chiar în... Basarabia. Apoi, tot din cauza victoriei francezilor, domnul D. D. Pătrăș­­canu a pierdut proprietatea de a mai putea răspunde la chemarea de : „Herr. Profesor". In cursul di­scut­iun.?, bugetului datoriei publice, cita a avut loc zilele trecute în Camera belgiană, d-l Hymans, fost ministru al afa­cerilor, streine şi fost prim plenipo­tenţiar belgian la conferinţa de la Versailles, a rostit un important discurs cu privire la datoriile de războiu ale Belgiei către Statele­ Unite. , Bărbatul de stat belgian a expus condiţiunile în cari problema s’a pus la 1919, diferitele faze ale ne­gocierilor şi caracterul soluţiunei la care au ajuns şi care astăzi este pusă parţial în discuţie. Un isttoric al tratatului de daţe D-l Hymans a reamintit că ar­ticolul 232 din tratatul de la­­Ver­sailles pune datoria de războiu bel­giană în sarcina Germaniei şi a­­daugă: „nimeni nu putea să pre­vadă atunci că semnătura aceluia care a exercitat asupra negocieri­lor de pace o influenţă atât de de­cisivă, nu va fi ratificată de Sta­tele­ Unite” Era vorba de semnă­tura preşedintelui Wilson. Apoi, fostul nu n­­­.­ de externe al Belgiei a relatat negocierile, discuţiunile şi ameninţările de rup­tură între delegaţii belgieni şi d-nii Clemenceau, Wilson şi Lloyd George, călătoria regelui Albert la­­Paris la 8 Aprilie 1919. El a rea­mintit declaraţia că guvernul bel­gian refuză să semneze tratatul din Versailles dacă nu i se admi­te punctul de vedere în chestia da­toriilor­ de război. Hotărârea „celor trei“ în special d. Hymans, a descris şedinţa de la 24 Aprile 1919, pe care de­ alt­fel a relatat-o şi d-l André Tardieu în cartea sa La Paix, con­firmând-o şi complectând-o. La sfârşitul acestei şedinţe, d-nii Cle­­menceau, Lloyd George şi Wilson au recunoscut Belgiei avantagiul unei priorităţi de 2 miliarde şi ju­mătate, şi acela de a se pune în sarcina Germaniei datoria de răz­boiu belgiană, ca o sancţiune a violărei tratatului de neutralitate din 1839. După lungi ezitări, un consiliu de coroană, la Bruxeles, a hotărît să accepte propunerile făcute Bel­giei şi să autorize­ze plenipoten­ţiarii belgieni să semneze tratatul. După ce­ a rezumat înaintea Ca­merei belgiene istoricul tratatului de la Versailles, d-l Hymans a ară­tat că prioritatea și liberarea de datorii constituesc două privilegii cari au fost concedate Belgiei din pricina violărei de către Germania a tratatului dela 1893 America s’a angajat D-l Hymans a încheiat expune­rea sa, foarte aplaudată de Came­ră, în modul următor : „Fără îndoială trat­atul de la Ver­sailles , trebuia să fie ratificat de Parlamente; fără îndoială, scriso­rile dela 16 iunie 1919 semnate de d-nii Lloyd George, Wilson şi Cle­­menceau, nu erau decât promisi­uni, dar plenipotenţiarii aveau de­pline puteri, şi cine îşi putea în­chipui că d-l Wilson care angaja­se cuvântul poporului american va fi desaprobat şi că semnătura sa Totuşi d. D. D. Pătrăşcanu nu se descurajează. Domnia-Sa nu e omul care se dă învins. D-l D. D. Pătrăşcanu e sigur că revanşa Germaniei bate la uşă şi că tim­pul dulce al marmeladei va veni iarăşi la Bucureşti. Dar, până să-l răzbune armatele Kaizerului, de toate suferinţele în­durate de pe urma patriotismului său... german, d. D. D. Pătrăşcanu s’a hotărât să-şi ea el singur re­vanşa împotriva franţuzilor. Şi uite cum: Bizuindu-se pe reputaţia sa de humorist, reputaţie pe cari i-au creat-o prietenii ieşeni, d. D. D. Pătrăşcanu s’a hotărât să acopere cu ridicolul pe toţi franţuzii pri­păşiţi la noi. Ce şi-a spus humoristul ieşan ! ?Ridicolul omoară şi eu sunt hu­­­morist. Dece nu m’aşi folosi de a­va fi ştearsă ?... Ori­cum ar fi, acestea sunt fap­tele brutale. Nu stă în puterea noastră de a le tăgădui sau a le distruge. Statele­ Unite, în­ plina lor suve­ranitate, au refuzat să ratifice tra­tatul din Versailles. Au negociat cu Germnia un tratat special, și nu le putem opune nici textele trata­tului de Versailles, nici scrisoarea din 18 August 1919. Dar negocieri se vor începe la Washington. Fără îndoială că ele nu vor privi de­cât modalităţile de plată. Dar va trebui să se rea­mintească poporului american ori­gina şi caracterul concesiunilor fă­cute în 1919 şi tăgăduite astăzi". DeeB^raSâa^sn«ierăaîă Ministrul afacerilor străine d-l Vandervelde, a făcut apoi o scur­tă declaraţie care a produs o mare impresiune. El a mulţu­mit în numele guvernului d-lui Hymans pentru expunerea sa ca­re va fi un puternic sprijin pentru cei cari, în luna August, vor ne­gocia la Weshington consolidarea datoriei belgiene. D-l Vandervelde şi-a­ exprimat speranţă că se va înţelege în cele din urmă că „sunt angajamente morale de la cari un mare popor nu se poate sustrage fără a se mic­şora, a suferi a scădere”. Mediana Soltisesperiîori Cei doî „savanţi” englezi cari pre­tind că au descoperit virusul can­cerului. Pentru istoricul descoperirii a­­cestui virus, este interesant să se ştie că, doctorul Gye care este a­­cum în vârstă de 40 ani, luptând cu toate dificultăţile existenţii, şi-a consacrat toată viaţa numai stu­diilor şi că d. Barnard, de meserie pălăriei se mai ocupă şi cu cerce­tările microscopice a­ceastă armă ca să-i omor pe toţi franţuzii care mi-ar cădea în mână ! Cum vedeţi, orizontul Franţei iar se întunecă : In Maroc : iitanii, la noi , Pătrăşcanii !... Ofensiva de exterminare a fran­ţuzilor — în mod individual — d. D. D .Pătrăşcanu a şi pornit-o în numărul trecut al „Adevărului li­terar şi artistic”. Nici că se putea găsi un câmp de operaţie mai prielnic pentru desfăşurarea unei astfel de ofen­sive, de­cât paginile unui ziar de­mocrat ca „Adevărul”. Victima aleasă — de domnul Pă­trăşcanu — ca să ispăşească pă­catele Franţei, este un oare­care domn Jean Renaud. „Pe domnul Jean Renaud — scrie d. Pătrăşcanu — l-am cunos­cut în 1909, când l-am văzut în ora­şul P, unde era profesor de limba franceză. „Şi fiindcă l-a cunoscut după ce la văzut, d. Pătrăşcanu ni-l prezintă aşa după cum l-a vă­zut. Mai întâi franţuzul domnului Pătrăşcanu, este un tip cât se poa­te de caraghios . E scurt şi gros. Are burta foarte mare, şi când franţuzul acesta umbla pe stradă, lumea să uita după el şi îşi bătea joc. „Mai purta apoi şi pantaloni foarte largi”. ” ii : ' *rr Deşi d. Pătrăşcanu l’a văzut nu­mai o singură dată pe franţuz, to­tuşi ne spune despre acest profe­sor caraghioz că: „avea subt bra­ţul drept întotdeauna o servietă, fără să vă pot spune precis ce a­­vea într’ânsa”. Dacă domnul Pătrăşcanu nu ne poate spune precis ce avea franţu­zul în servietă, în schimb ne lă­mureşte : „Ştiu că dimineaţa vâra acolo pane, brânză, măsline şi alte ar­ticole de natura aceasta”. Afară de aceste articole, franţu­zul mai ţinea în servietă, legături de ceapă şi usturoi. Dovada ieste că : „elevii săi remarcau adesea că temele la franceză miroasă a cea­pă şi usturoi”. Mă întreb: să’ nu fi fost oare — d. Jean Renaud — un francez anu­mit, de ”i plăcea aşa de mult us­turoiul1?... Nu cred. Căci, în cazul acesta cei dela .,,Adevărul” n’ar fi agreat ofensiva, şi nici domnul D. D. Pătrăşcanu n’ar fi avut folos să jignească sentimentele naţiona­le ale democraţilor români. Ca profesor, francezul era şi mai caraghioz, închipuiţi-vă numai: Acest profesor de franceză îşi cân­ta „lecţiile” în cor cu elevii şi ii acompania cu o vioară hodoro­gită. Din pricina asta, ceilalţi domni profesori nu-şi puteau ţine cursurile în linişte. Şi în privinţa corectitudinei, a­­cest profesor de franceză lăsa mult de dorit: „Totdeauna era chemat la minister pentru a se des­curca de oare­care ponosuri”. Domnul D. D. Pătrăşcanu nu ne spune dacă acest profesor — me­reu chemat să se justifice, — a fost dat şi în judecata Consiliului de disciplină. In tot cazul, din în­formaţiunile pe care ni le dă d. Pătrăşcanu, se vede lămurit că d. Jean Renaud, pe lângă că era „caraghioz” ca făptură, apoi mai era şi o ruşine a învăţământului nostru secundar. Şi acum să vedeţi cu ce prilej d-l Pătrăşcanu l-a cunoscut mai bine pe d. Jean Renaud : „O plictisitoare afacere comer­cială m’a dus în nordul Moldovei, aşa că am venit şi în oraşul P... într’o dimineaţă pe un ger straş­nic, pe când mă îndreptam grăbit spre hotel, mă opreşte Jean Re­nand... De bucurie mi-a strîns mâ­na cumplit şi m’a anunţat că de­seară mănânc la dânsul.” D-l Pătrăşcanu ne asigură­ _ că: inivitaţia lui mă cam plictisea... Dar la urma urmei o masă în fa­milie (ah! restaurantele de pro­vincie!) într-un oraş străin şi pe un ger ca acela, nu er­a de lepă­dat”. Făcându-şi această’ mică soco­teală, d. D. D. Pătrăşcanu a primit invitaţia franţuzului cel caraghioz şi cu multe „ponosuri de descur­cat” lai sara, la ora fixă, d. D. D. Pă­trăşcanu s’a dus înfipt acasă la franţuz. Franţuzul şedea într’o mahala îndepărtată şi într’o casă aşa de derăpănată, în cât ar fi căzut, dacă „n’ar fi fost sprijinită de un şarampoi”......Un geam stricat era lipit cu hârtie”. D. Pătrăşcanu a rămas o clipă indecis la uşa franţuzului, dacă trebuie să intre sau nu. Din nefericire şi pentru Domnia sa şi pentru franţuz, d. Pătrăşca­nu a intrat: „ori cum o masă în familie nu era de lepădat?". Da ce n’a păţit d. Pătrăşcanu în casa Franţuzului!... Las­ că iu casa profesorului de franceză era aşa de frig că stăteau membrii familiei cu paltoanele pe ei, dar toate lucrurile din casă erau răs­turnate cu josul în sus. Mosafirul abia şi-a putut face loc prin bu- W9M9999999909»»##»»— Continuare în pag. 2-s Prilej răzbunare de­ ­xxx- Doctorul GYE și d-l BARNARD final al opt-spre-ieretea No. 5214 4 PAGINI Miercuri 25? fane 1925 2 LEI EX. In TARA 4 LEI ex. tr streiftitele ABONAMfcMfE' IN TARA trn an-------------500 lei Sc£e luni — — — 250 » Trei ---------125 » 2n streinâtste Un an-------------1200 lei Sase luni--------- 600 » Trei ---------------'300 » REDACŢIA ADMINISTRAŢIA BUCUR­E­ŞT­I .­rvV. STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. IT Telefoanele: Direcţia 31/33, Redactia si Administraţia 19/23 şi 3/11 A­NUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Str Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrag2 LEI EX. In TARA 4 LEI ex. in Mutate Probleme sociale INVATAMANTUL muncitoresc Criza de ucenicie. — Căminuri pentru ucenici. -- învățământul industrial Buletinul ministerului muncii, publică sub semnătura d-lui ing. Stavri C. Cunescu, directorul me­seriilor­ şi învăţământului munci­toresc, o situaţie sumară pe anul şcolar 1923-1924, înainte de a intra în analiza a­­cestei expuneri, nu este de prisos să arătăm azi, cum a luat naştere în ţara noastră învăţământul muncitoresc. In anul 1918, după ce războiul a evidenţiat rolul meşteşugarului na­ţional (care continuă, până astăzi să stea în slujba patriei, apărân­­du-i patrimoniul economic) un grup de intelectuali idealişti, în legătură cu învăţământul profesi­onal şi industrial, studiind mijloa­cele cele mai potrivite pentru pro­păşirea meseriilor în ţara noastră, au hotărât să pue bazele primelor şcoale şi ale primelor, căminuri de ucenici. Criza de ucenicie l a noi Creatorii acestui învăţământ şi-au dat perfect de bine seama că, chestiunea uceniciei trebue clasată printre cele mai importante pro­­bleme sociale. Ori­cât de mare des­­voltare ar lua maşinismul în vii­tor, industria nu se va putea dis­pensa de lucrătorul specializat. »Şi, alta va fi pregătirea acestui lu­crător absolvent al unei şcoli in­dustriale, alta a celui ce nu a ur­mat la o asemenea şcoală. In ţările cu mare industrie, se observă o criză acută de ucenicie din pricină că, docul meseriaşului­­patron este din ce în ce mai mult luat de marea industrie, care lu­crează cu maşini. La noi în ţară criza este agra­vată de­ un complex de cauze şi împrejurări, şi anume: 1) Scumpetea viaţei şi posibili­tatea de câştiguri imediate, relativ mari, atrag pe copii spre alte pro­fesiuni decât acea de meseriaş. 2) Lipsa de control din partea părinţilor nevoiaşi asupra copiilor face ca aceştia să alimenteze mai degrabă regiunea vagabonzilor, de­cât atelierele patronilor meşteşu­gari. 3) Neavând legi care să protejeze munca minorilor in ateliere, mulţi părinţi nu vor, să-şi îndrepte copiii spre meserii. 4) Condiţiunile de trai ce li se impun ucenicilor de unii patroni, la, care sunt găzduiţi şi de care sunt întreţinuţi, fac pe mulţi copii să părăsească meşteşugurile cu to­tul. 5) Imposibiltatea de găzduire a elementelor de la ţară, care ar tre­bui să se îndrepteze, în parte spre meşteşuguri. 6) Insuficienţa controlului tech­nic al uceniciei. Rolul căminurilor de ucenici Condiţiunile nefavorabile dezvol­tării uceniciei a făcut să scadă considerabil numărul meseriaşilor­ români. Pentru ca să ne formăm stocul de care avem nevoe, tre­­buesc înlesnite elementele rurale să se îndrepte spre meserii. Numai astfel vom putea ajunge să avem o clasă puternică de meseriaşi ro­mâni. Care sunt căile ce duc la acest scop . Este o cale sigură, care con­stă în schimbarea sistemului a­nual de tratare a ucenicilor. Găz­duirea, îngrijirea şi educaţia uce­nicilor să nu fie lăsată decât in seama patronilor meseriaşi bine pregătiti pentru aceasta şi care oferă suficientă garanţie, iar restul ucenicilor, care nu pot fi plasaţi la asemenea patroni, să fie supuşi sistemului colectiv de găz­duire şi educare în căminuri şi in şcoli de ucenici. Să li se dea uce­nicilor un adăpost omenesc, hra­nă suficientă, pregătire technică şi educaţie morală. Aşa cum se pre­zintă problema uceniciei la noi, chestiunea căminurilor pentru­­u­­cenici depăşeşte cadrul preocupă­­rilor ministerului munci; ea tre­­bue să preocupe deopotrivă: statul, comunele şi întreprinderile parti­culare, întrucât interesează întrea­ga viaţă economică a ţării, în viitor, începuturi fericite — în ce pri­­vette crearţea de căminuri — se văd şi la noi: „Astra Română” a înfiinţat un cămin la atelierele sale de la Poiana-Câmpina; socie­tatea „Româno-Americană”, un altul la Teleajen; apoi­„Astra” din Arad, moara Mare din Timşoara, fabrica de ciocolată Zimfirescu, fa­­brica de bere Bragadiru, Tipogra­fiile Române Unite etc. / învăţământul muncitoresc vanammaMsaammmaammm rann In anul şcolar 1923-1924 au func­­ţionat în toată ţara 197 şcoli in­­dustriale din cari: 67 şcoli de a­­dulţi, 16 de adulte, 77 şcoli indus­­triale de ucenici, 24 de ucenice, 4 şcoli practice de comerţ; 3 şcoli practice comerciale ca secţii la cele indstriale; şi 6 şcoli speciale. Toate aceste şcoli funcţionează la localurile şcolilor primare deoare­ce cursurile se ţin de la orele 5-8 d. a. Sunt şi câteva societăţi care au construit localuri proprii pen­tru şcoalele de ucenici: fabrica Belvedere, Astra Română, Romă­­no-Americană, „Unirea” şi Şantie­rul naval Turnu-Severin. Corpul didactic se compune din: 13 profesori secundari, 3 şefi de lucrări la universitate, 356 învăţători şi institutori, 152 maeştri de la şcolile profesionale, 52 ingineri, 2 arhitecţi, 3 farma­cişti, 8 medici, 31 licenţiaţi, 7 conducători de lucrări, 8 preoţi, 46 absolvenţi ai şcoalelor comer­ciale superioare şi 32 cu diferite studii. Numărul elevilor înscrişi a fost de 15.335 din car­ 5787 la şcolile de adulţi, iar 9­547 la cele profe­sionale. Au urmat cursurile din­tre înscrişi, numai 12.278 elevi , dar nici aceştia n’au urmat toţi regulat la cursuri, ci numai 9.1® elevi. La examene s’au prezentat 9.060, promovând însă numai 6.371 elevi. Acest număr de 6.371 elevi, pro­movaţi şi absolvenţi se compun­ astfel: 88 pentru şcolile speciali şi de lucrători; 190 şcolile prac­­tice de comerţ; 343 şcolile de a­­dulte; 657 şcolile industriale de fete; 1777 şcolile de adulţi şi 3.316 şcolile industriale de băeţi. Continuare in pag. 2-a ECOURI C­ursa de baloane pentru cupa Gordon-Benett,­a a făcut o vic­timă. Locotenentul aeronaut Rene Lattu angajat in acest concurs de baloane sferice, căzuse în canalul Mânecei și nu a fost salvat decât după câte­va ceasuri. El a murit într’un spital din Portsmouth, de pe urma unei pneumonii.În " έn fiecare an ziarul sportiv Auto din Paris organizează o cursă­ de înnot, la care iau parte cei mai buni înotători, întitulată :­ „tra­versarea Parisului în înnot“. Bine­înțeles cursa aceasta are loc pe flu­viul Sena, de unde intră până un­de fluviul ese din Paris. Anul acesta cursa a fost câștiga­­tă de italianul Bacigalupo, în 2 ore și 38 minute. ALIAŢII­­Suierior ţârei Ne parvin, câteva ziare din Ru­sia sovietică. In ele se resfrâng pa­lmile vecinilor, noştri de la Răsă­rit, în acea stranie amestecătură de şovinism şi comunism, ce le ca­racterizează întreaga activitate. România e atacată în ele cu o vio­lenţă deosebită. Suntem barbari, bandiţi, ţigani. Regele nostru e „re­gele ţiganilor”. El se foloseşte în parlament de „slugi credincioase” iar adevăraţii reprezentanţi ai po­porului „sunt excluşi”. In ce pri­veşte Basarabia şi Bucovina, — căci ziarele ucrainene întind pre­tenţiile şi asupra acestui din ur­mă ţinut, m­ele­gem sub jugul ro­mânilor şi aşteaptă nerăbdătoare momentul „dezrobirei”•"... Toate acestea sunt desigur nu­mai vorbe goale ce nu ar obţine nici o crezare din partea străină­tăţii. De aceia ziarele sovietice îşi caută aliaţi chiar în ţara noastră. Şi, cum ei nu pot cita din rapoar­tele spionilor cu cari ne-au împă­nat ţara, o întrebuinţează pe po­litici­anii români fără scrupule, ca pe nişte aliaţi bineveniţi. Ţărăniş­tii şi naţionaliştii in special sunt mult utilizaţi, favoare dobândită prin îmbelşugata recoltă de mărtu­rii în contra ţarei, pe cari sovie­tele o culeg din discursurile aces­tor domni. Pentru aceasta în timp ce neamul nostru este calomniat şi insultat în mod trivial , „de­mocraţii” nu­ se bucură decât de laude. Discursurile d-lor Lupu şi Vaida sunt ridicate în slăvi, a­­ceşti „soldaţi de onoare” ai inter­naţionalei roşii fiind socotiţi ca pionerii „dezrobirei” minorităţilor din România... Trebue să recunoaştem că, dacă în ţară mai sunt „unele” îndoeli a­­supra­ capacităţei politice a naţio­naliştilor şi ţărăniştilor, di apoi peste Nistru ca şi peste Tisa, ei se bucură de încrederea unanimă. Duş­manii noştri milenari le acordă un credit nelimitat de care nu ştim dacă trebue să fim mândri. Opinia publică românească se în­treabă pe drept: cum se face că interesele Sovietelor, şi ale Unga­riei reacţionare, cu totul contrare celor româneşti, se acordă atât de bine cu principiile „democraţiei“ româneşti. Oare transacţia între internaţionalii tovarăşi nu s’a fă­cut pe socoteala ţarei? Căci ce-ar putea oferi dela ei d-nii Lupu şi Vaida pentru a capta bunăvoinţa interesaţilor tovarăşi? Rămâne de văzut dacă România va „onora” vreodată poliţa dată de fruntaşii naţionalişti şi ţărănişti. Noi nu credem, căci atunci unita­tea naţională ar fi numai un vis. „Democraţii!’ aceştia dăunează ţâ­rei prin vorbele lor, dar, vor fi îm­piedicaţi la timp să le transforme în fapte. Ei rămân însă aliaţii duşmanilor, ţârei, şi de la­­ei România nu are nimic de aşteptat...

Next