Viitorul, iulie 1925 (Anul 18, nr. 5196-5222)
1925-07-22 / nr. 5214
E 1 1 0 acţiune condamnabilă OPOZIŢIA , CAMERELE AGRICOLE Caracterul adevărat al alegerilor pentru aceste Camere Problema datoriilor interaliate DATORIILE BELGIEI către Statele-Unite In Parlamentul dela Bruxelles s’a exprimat speranţa ca Statale-Unite vor admite dispoziţiile tratatului din Versailles, care trece datoriile de război ale Regiei pe seama Germaniei In cursul lunei viitoare vor avea loc primele alegeri pentru constituirea Camerilor agricole. Am avut prilejul într’un articol precedent să arătăm care trebue să fie caracterul acestor alegeri. Camerile agricole sunt organe sub sferă de activitate bine precizată și limitată numai la problemele ce privesc gospodăria agricolă a țării. Aceste probleme prezintă astăzi o însemnătate covârșitoare pentru întrega desvoltare a economiei noastre naționale. îndrumarea activităţii agricole organizarea factorilor chemaţi să sporească producţiunea, satisfacerea în comun a nevoilor ce se resimt în desvoltarea economiei agricole, stabilirea legăturilor cu străinătatea pentru procurarea de seminţe, unelte, vite etc., participarea organizaţiilor agricole la opera de legiferare ce priveşte diferitele ramuri ale activităţii agricole, — toate acestea sunt probleme de o importantă capitală pentru o temeinică organizare şi îndrumare a celei mai însemnate ramuri de activitate şi de producţiune a ţării. In rezolvirea unor asemenea probleme, preocupările şi munca celor chemaţi să conducă şi să îndrumeze activitatea viitoarelor Camere agricole, nu pot avea şi nu trebuie să aibă, nici un fel de contingenţă cu luptele politice dintre partide. ^ " Aşa e firesc, aşa e bine şi aşa e util ,pentru buna îndrumare a intereselor de care Camerile agricole au obligaţiunea legală să se ocupe. In viaţa internă a acestor organe de pură gospodărie agricolă, patimele şi interesele de ordin politic nu mai au ce căuta. Camerile agricole trebuie să fie expresiiunea fidelă a factorilor interesaţi în activitatea agricolă, ele nu pot fi expresiunea cluburilor politice. Numai astfel Camerile agricole vor putea corespunde scopului pentru care au fost creiate şi numai astfel, ele vor putea avea faţă de agricultură rolul pe care l-au avut Camerile de Comerţ pentru buna îndrumare a intereselor comerţului şi industriei. Dar iată că nici menirea pur gospodărească a acestor organe, nici însemnătatea intereselor ce stau legate de activitatea Camerilor agricole nu împiedică grupările din faimoasa coaliţie de a impune un caracter politic alegerilor pentru aceste camere şi de a întreprinde o campanie menită să ştirbească din autoritatea morală a acestor organe de îndrumare şi ocrotire a gospodăriei agricole. Opoziţia coalizată anunţă că se pregăteşte de luptă pentru alegerile de la Camerile agricole şi că se va prezintă şi în aceste alegeri în front unic, ca şi în ultima alegere de la Chişinău. Este încă una din acţiunile condamnabile pe care opoziţia coalizată o întreprinde împotriva intereselor generale. Această acţiune e cu atât mai vinovată, cu cât prin ea se încearcă a se introduce luptele politice în viaţa internă a unor organe noui ală ’ror activitate trebuie să se desfăşoare în afară de orice preocupări de ordin politic şi de partid. In alegerile pentru camerile agricole se pun în cumpănă doui factori: interesele de pură gospodărie ale agricultorilor şi competenţa profesională a celor desemnaţi să conducă aceste Camere. In jurul acestor două factori trebuie să graviteze toate preocupările celor chemaţi să participe la aceste alegeri. A imprima un caracter de luptă politică alegerilor pentru Camerile agricole însemnează să se falsifice rostul acestor instituţiuni, să se paralizeze activitatea lor în viitor şi mai presus de toate înseamnă să se dăuneze profund desvoltarea firească şi rodnică a noastre economii agriîntregei cole. Această acţiune dăunătoare o încearcă grupările din opoziţia coalizată, în frunte cu gruparea ţărănistă care are prilejul odată mai mult să deservească interesele adevărate ale populaţiunei rurale. • NOTE Goana după plăceri Grava filozofie, blânda învăţătură religioasă, morala curentă în care se cresc generaţiile tinere, conştinţa chiar nesprijinită de o mare subtilitate, sunt unanime ca să arate superficialitatea plăcerei, înţeleasă ca un unic scop al vieţei, ca singurul ţel de urmat şi de atins. De altfel, cine vânează plăcerea cu pasiunea jucătorului de cărţi, este în unanimitatea cazurilor un nenorocit, căci natura a fost destul de şireată pentru a nu face fericit pe acela care aleargă după fericire. Din potrivă, cei cari îşi pun în gând altceva decât numai satisfacerea plăcerilor legate de trup, aceia sunt şi cei ce gustă mai bine din paharul plăcerilor. Vechea ironie : Ai ceea ce nu vrei; şi nu ai, ceea ce te munceşti să stăpâneşti! Totuşi în contrazicere cu toate datele conştiinţei reflectate, a mintei conduse de raţiune, a instinctelor chiar, sunt o mulţime de fiinţe cari nu concep viaţa decât ca o serie de plăceri.. Şi ce plăceri ? Nu cartea bună, nu tabloul ,ce încântă ochii, nu concertul ce înalță sufletul în regiunile misterioase, nu. Ci altceva, cu totul altceva . Cheful nerod într'o sală unde mirosuri neplăcute se amestec, automobilul, care e privit nu ca un mijloc de sport sănătos, ci un mijloc de paradare neinteligentă , hetalra plătită şi care joacă rolul amorului destul de prost, toate nimicurile, tot ceea ce este exterior şi superficial, şi trecător, aceasta atrage pe o mulţime de tineri fără experienţa vieţei fără conştiinţa adevăratelor fericiri din viaţă. Sărmani nenorociţi cari nu ştiu ce e fericirea, ca acei oameni nevoiaşi cari cred că paharul de vin prost sorbit într’o cârciumă, e un summum de fericire ! După războiu, această inconştienţă s’a agravat, şi goana după plăcerile cele mai neinteligente s’a intensificat. Nenumăratele cazuri de hoţii, de excrocherii, sunt simptomul vremei în care sufletele nu mai au înfrânarea logică şi prevederea nu mai poate ţine în loc asvârlirea în plăceri care mâine va fi răsplătită cu desonoarea, cu Închisoarea, cu moartea morală! Pentru clichetul sticlei de şampanie pentru surâsul prefăcut al hetairei plătite; pentru linguşirea chelnerului plastronat ce toarnă vinul zaharisit în pahare; pentru poleiala şi falsitatea unei clipe se duc la moarte tineri ce ar fi putut să fie utili, dacă conştiinţele ar fi mai treze şi dacă mintea ar fi mai luminată şi mai puţin obosită! Sărmani tineri! Pieriţi ca musculiţele atrase de flacăra lumânărei! . PETHONIUS Unul din cei cari nu pot ierta franţuzilor îndrăzneala de a nu se fi lăsat bătuţi de Nemţi, apoi în primul rând e domnul D. D. Pătrăşcanu. Şi are dreptate — d. D. D. Pătrăşcanu — să fie duşman neîmpăcat al franţuzilor . Victoria lor i-a stricat toate socotelile. Aşa, de unde d. D. D. Pătrăşcanu visa să-şi facă o carieră strălucită în politica ţării, mulţumită prevederilor sale diplomatice, astăzi se trezeşte într’o astfel de situaţie, încât n’ar încerca să-şi pună candidatura — de deputat — nici chiar în... Basarabia. Apoi, tot din cauza victoriei francezilor, domnul D. D. Pătrășcanu a pierdut proprietatea de a mai putea răspunde la chemarea de : „Herr. Profesor". In cursul discutiun.?, bugetului datoriei publice, cita a avut loc zilele trecute în Camera belgiană, d-l Hymans, fost ministru al afacerilor, streine şi fost prim plenipotenţiar belgian la conferinţa de la Versailles, a rostit un important discurs cu privire la datoriile de războiu ale Belgiei către Statele Unite. , Bărbatul de stat belgian a expus condiţiunile în cari problema s’a pus la 1919, diferitele faze ale negocierilor şi caracterul soluţiunei la care au ajuns şi care astăzi este pusă parţial în discuţie. Un isttoric al tratatului de daţe D-l Hymans a reamintit că articolul 232 din tratatul de laVersailles pune datoria de războiu belgiană în sarcina Germaniei şi adaugă: „nimeni nu putea să prevadă atunci că semnătura aceluia care a exercitat asupra negocierilor de pace o influenţă atât de decisivă, nu va fi ratificată de Statele Unite” Era vorba de semnătura preşedintelui Wilson. Apoi, fostul nu n. de externe al Belgiei a relatat negocierile, discuţiunile şi ameninţările de ruptură între delegaţii belgieni şi d-nii Clemenceau, Wilson şi Lloyd George, călătoria regelui Albert laParis la 8 Aprilie 1919. El a reamintit declaraţia că guvernul belgian refuză să semneze tratatul din Versailles dacă nu i se admite punctul de vedere în chestia datoriilor de război. Hotărârea „celor trei“ în special d. Hymans, a descris şedinţa de la 24 Aprile 1919, pe care de altfel a relatat-o şi d-l André Tardieu în cartea sa La Paix, confirmând-o şi complectând-o. La sfârşitul acestei şedinţe, d-nii Clemenceau, Lloyd George şi Wilson au recunoscut Belgiei avantagiul unei priorităţi de 2 miliarde şi jumătate, şi acela de a se pune în sarcina Germaniei datoria de războiu belgiană, ca o sancţiune a violărei tratatului de neutralitate din 1839. După lungi ezitări, un consiliu de coroană, la Bruxeles, a hotărît să accepte propunerile făcute Belgiei şi să autorizeze plenipotenţiarii belgieni să semneze tratatul. După ce a rezumat înaintea Camerei belgiene istoricul tratatului de la Versailles, d-l Hymans a arătat că prioritatea și liberarea de datorii constituesc două privilegii cari au fost concedate Belgiei din pricina violărei de către Germania a tratatului dela 1893 America s’a angajat D-l Hymans a încheiat expunerea sa, foarte aplaudată de Cameră, în modul următor : „Fără îndoială tratatul de la Versailles , trebuia să fie ratificat de Parlamente; fără îndoială, scrisorile dela 16 iunie 1919 semnate de d-nii Lloyd George, Wilson şi Clemenceau, nu erau decât promisiuni, dar plenipotenţiarii aveau depline puteri, şi cine îşi putea închipui că d-l Wilson care angajase cuvântul poporului american va fi desaprobat şi că semnătura sa Totuşi d. D. D. Pătrăşcanu nu se descurajează. Domnia-Sa nu e omul care se dă învins. D-l D. D. Pătrăşcanu e sigur că revanşa Germaniei bate la uşă şi că timpul dulce al marmeladei va veni iarăşi la Bucureşti. Dar, până să-l răzbune armatele Kaizerului, de toate suferinţele îndurate de pe urma patriotismului său... german, d. D. D. Pătrăşcanu s’a hotărât să-şi ea el singur revanşa împotriva franţuzilor. Şi uite cum: Bizuindu-se pe reputaţia sa de humorist, reputaţie pe cari i-au creat-o prietenii ieşeni, d. D. D. Pătrăşcanu s’a hotărât să acopere cu ridicolul pe toţi franţuzii pripăşiţi la noi. Ce şi-a spus humoristul ieşan ! ?Ridicolul omoară şi eu sunt humorist. Dece nu m’aşi folosi de ava fi ştearsă ?... Oricum ar fi, acestea sunt faptele brutale. Nu stă în puterea noastră de a le tăgădui sau a le distruge. Statele Unite, în plina lor suveranitate, au refuzat să ratifice tratatul din Versailles. Au negociat cu Germnia un tratat special, și nu le putem opune nici textele tratatului de Versailles, nici scrisoarea din 18 August 1919. Dar negocieri se vor începe la Washington. Fără îndoială că ele nu vor privi decât modalităţile de plată. Dar va trebui să se reamintească poporului american origina şi caracterul concesiunilor făcute în 1919 şi tăgăduite astăzi". DeeB^raSâa^sn«ierăaîă Ministrul afacerilor străine d-l Vandervelde, a făcut apoi o scurtă declaraţie care a produs o mare impresiune. El a mulţumit în numele guvernului d-lui Hymans pentru expunerea sa care va fi un puternic sprijin pentru cei cari, în luna August, vor negocia la Weshington consolidarea datoriei belgiene. D-l Vandervelde şi-a exprimat speranţă că se va înţelege în cele din urmă că „sunt angajamente morale de la cari un mare popor nu se poate sustrage fără a se micşora, a suferi a scădere”. Mediana Soltisesperiîori Cei doî „savanţi” englezi cari pretind că au descoperit virusul cancerului. Pentru istoricul descoperirii acestui virus, este interesant să se ştie că, doctorul Gye care este acum în vârstă de 40 ani, luptând cu toate dificultăţile existenţii, şi-a consacrat toată viaţa numai studiilor şi că d. Barnard, de meserie pălăriei se mai ocupă şi cu cercetările microscopice această armă ca să-i omor pe toţi franţuzii care mi-ar cădea în mână ! Cum vedeţi, orizontul Franţei iar se întunecă : In Maroc : iitanii, la noi , Pătrăşcanii !... Ofensiva de exterminare a franţuzilor — în mod individual — d. D. D .Pătrăşcanu a şi pornit-o în numărul trecut al „Adevărului literar şi artistic”. Nici că se putea găsi un câmp de operaţie mai prielnic pentru desfăşurarea unei astfel de ofensive, decât paginile unui ziar democrat ca „Adevărul”. Victima aleasă — de domnul Pătrăşcanu — ca să ispăşească păcatele Franţei, este un oarecare domn Jean Renaud. „Pe domnul Jean Renaud — scrie d. Pătrăşcanu — l-am cunoscut în 1909, când l-am văzut în oraşul P, unde era profesor de limba franceză. „Şi fiindcă l-a cunoscut după ce la văzut, d. Pătrăşcanu ni-l prezintă aşa după cum l-a văzut. Mai întâi franţuzul domnului Pătrăşcanu, este un tip cât se poate de caraghios . E scurt şi gros. Are burta foarte mare, şi când franţuzul acesta umbla pe stradă, lumea să uita după el şi îşi bătea joc. „Mai purta apoi şi pantaloni foarte largi”. ” ii : ' *rr Deşi d. Pătrăşcanu l’a văzut numai o singură dată pe franţuz, totuşi ne spune despre acest profesor caraghioz că: „avea subt braţul drept întotdeauna o servietă, fără să vă pot spune precis ce avea într’ânsa”. Dacă domnul Pătrăşcanu nu ne poate spune precis ce avea franţuzul în servietă, în schimb ne lămureşte : „Ştiu că dimineaţa vâra acolo pane, brânză, măsline şi alte articole de natura aceasta”. Afară de aceste articole, franţuzul mai ţinea în servietă, legături de ceapă şi usturoi. Dovada ieste că : „elevii săi remarcau adesea că temele la franceză miroasă a ceapă şi usturoi”. Mă întreb: să’ nu fi fost oare — d. Jean Renaud — un francez anumit, de ”i plăcea aşa de mult usturoiul1?... Nu cred. Căci, în cazul acesta cei dela .,,Adevărul” n’ar fi agreat ofensiva, şi nici domnul D. D. Pătrăşcanu n’ar fi avut folos să jignească sentimentele naţionale ale democraţilor români. Ca profesor, francezul era şi mai caraghioz, închipuiţi-vă numai: Acest profesor de franceză îşi cânta „lecţiile” în cor cu elevii şi ii acompania cu o vioară hodorogită. Din pricina asta, ceilalţi domni profesori nu-şi puteau ţine cursurile în linişte. Şi în privinţa corectitudinei, acest profesor de franceză lăsa mult de dorit: „Totdeauna era chemat la minister pentru a se descurca de oarecare ponosuri”. Domnul D. D. Pătrăşcanu nu ne spune dacă acest profesor — mereu chemat să se justifice, — a fost dat şi în judecata Consiliului de disciplină. In tot cazul, din înformaţiunile pe care ni le dă d. Pătrăşcanu, se vede lămurit că d. Jean Renaud, pe lângă că era „caraghioz” ca făptură, apoi mai era şi o ruşine a învăţământului nostru secundar. Şi acum să vedeţi cu ce prilej d-l Pătrăşcanu l-a cunoscut mai bine pe d. Jean Renaud : „O plictisitoare afacere comercială m’a dus în nordul Moldovei, aşa că am venit şi în oraşul P... într’o dimineaţă pe un ger straşnic, pe când mă îndreptam grăbit spre hotel, mă opreşte Jean Renand... De bucurie mi-a strîns mâna cumplit şi m’a anunţat că deseară mănânc la dânsul.” D-l Pătrăşcanu ne asigură _ că: inivitaţia lui mă cam plictisea... Dar la urma urmei o masă în familie (ah! restaurantele de provincie!) într-un oraş străin şi pe un ger ca acela, nu era de lepădat”. Făcându-şi această’ mică socoteală, d. D. D. Pătrăşcanu a primit invitaţia franţuzului cel caraghioz şi cu multe „ponosuri de descurcat” lai sara, la ora fixă, d. D. D. Pătrăşcanu s’a dus înfipt acasă la franţuz. Franţuzul şedea într’o mahala îndepărtată şi într’o casă aşa de derăpănată, în cât ar fi căzut, dacă „n’ar fi fost sprijinită de un şarampoi”......Un geam stricat era lipit cu hârtie”. D. Pătrăşcanu a rămas o clipă indecis la uşa franţuzului, dacă trebuie să intre sau nu. Din nefericire şi pentru Domnia sa şi pentru franţuz, d. Pătrăşcanu a intrat: „ori cum o masă în familie nu era de lepădat?". Da ce n’a păţit d. Pătrăşcanu în casa Franţuzului!... Las că iu casa profesorului de franceză era aşa de frig că stăteau membrii familiei cu paltoanele pe ei, dar toate lucrurile din casă erau răsturnate cu josul în sus. Mosafirul abia şi-a putut face loc prin bu- W9M9999999909»»##»»— Continuare în pag. 2-s Prilej răzbunare de xxx- Doctorul GYE și d-l BARNARD final al opt-spre-ieretea No. 5214 4 PAGINI Miercuri 25? fane 1925 2 LEI EX. In TARA 4 LEI ex. tr streiftitele ABONAMfcMfE' IN TARA trn an-------------500 lei Sc£e luni — — — 250 » Trei ---------125 » 2n streinâtste Un an-------------1200 lei Sase luni--------- 600 » Trei ---------------'300 » REDACŢIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI .rvV. STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. IT Telefoanele: Direcţia 31/33, Redactia si Administraţia 19/23 şi 3/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Str Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrag2 LEI EX. In TARA 4 LEI ex. in Mutate Probleme sociale INVATAMANTUL muncitoresc Criza de ucenicie. — Căminuri pentru ucenici. -- învățământul industrial Buletinul ministerului muncii, publică sub semnătura d-lui ing. Stavri C. Cunescu, directorul meseriilor şi învăţământului muncitoresc, o situaţie sumară pe anul şcolar 1923-1924, înainte de a intra în analiza acestei expuneri, nu este de prisos să arătăm azi, cum a luat naştere în ţara noastră învăţământul muncitoresc. In anul 1918, după ce războiul a evidenţiat rolul meşteşugarului naţional (care continuă, până astăzi să stea în slujba patriei, apărându-i patrimoniul economic) un grup de intelectuali idealişti, în legătură cu învăţământul profesional şi industrial, studiind mijloacele cele mai potrivite pentru propăşirea meseriilor în ţara noastră, au hotărât să pue bazele primelor şcoale şi ale primelor, căminuri de ucenici. Criza de ucenicie l a noi Creatorii acestui învăţământ şi-au dat perfect de bine seama că, chestiunea uceniciei trebue clasată printre cele mai importante probleme sociale. Oricât de mare desvoltare ar lua maşinismul în viitor, industria nu se va putea dispensa de lucrătorul specializat. »Şi, alta va fi pregătirea acestui lucrător absolvent al unei şcoli industriale, alta a celui ce nu a urmat la o asemenea şcoală. In ţările cu mare industrie, se observă o criză acută de ucenicie din pricină că, docul meseriaşuluipatron este din ce în ce mai mult luat de marea industrie, care lucrează cu maşini. La noi în ţară criza este agravată de un complex de cauze şi împrejurări, şi anume: 1) Scumpetea viaţei şi posibilitatea de câştiguri imediate, relativ mari, atrag pe copii spre alte profesiuni decât acea de meseriaş. 2) Lipsa de control din partea părinţilor nevoiaşi asupra copiilor face ca aceştia să alimenteze mai degrabă regiunea vagabonzilor, decât atelierele patronilor meşteşugari. 3) Neavând legi care să protejeze munca minorilor in ateliere, mulţi părinţi nu vor, să-şi îndrepte copiii spre meserii. 4) Condiţiunile de trai ce li se impun ucenicilor de unii patroni, la, care sunt găzduiţi şi de care sunt întreţinuţi, fac pe mulţi copii să părăsească meşteşugurile cu totul. 5) Imposibiltatea de găzduire a elementelor de la ţară, care ar trebui să se îndrepteze, în parte spre meşteşuguri. 6) Insuficienţa controlului technic al uceniciei. Rolul căminurilor de ucenici Condiţiunile nefavorabile dezvoltării uceniciei a făcut să scadă considerabil numărul meseriaşilor români. Pentru ca să ne formăm stocul de care avem nevoe, trebuesc înlesnite elementele rurale să se îndrepte spre meserii. Numai astfel vom putea ajunge să avem o clasă puternică de meseriaşi români. Care sunt căile ce duc la acest scop . Este o cale sigură, care constă în schimbarea sistemului anual de tratare a ucenicilor. Găzduirea, îngrijirea şi educaţia ucenicilor să nu fie lăsată decât in seama patronilor meseriaşi bine pregătiti pentru aceasta şi care oferă suficientă garanţie, iar restul ucenicilor, care nu pot fi plasaţi la asemenea patroni, să fie supuşi sistemului colectiv de găzduire şi educare în căminuri şi in şcoli de ucenici. Să li se dea ucenicilor un adăpost omenesc, hrană suficientă, pregătire technică şi educaţie morală. Aşa cum se prezintă problema uceniciei la noi, chestiunea căminurilor pentruucenici depăşeşte cadrul preocupărilor ministerului munci; ea trebue să preocupe deopotrivă: statul, comunele şi întreprinderile particulare, întrucât interesează întreaga viaţă economică a ţării, în viitor, începuturi fericite — în ce privette crearţea de căminuri — se văd şi la noi: „Astra Română” a înfiinţat un cămin la atelierele sale de la Poiana-Câmpina; societatea „Româno-Americană”, un altul la Teleajen; apoi„Astra” din Arad, moara Mare din Timşoara, fabrica de ciocolată Zimfirescu, fabrica de bere Bragadiru, Tipografiile Române Unite etc. / învăţământul muncitoresc vanammaMsaammmaammm rann In anul şcolar 1923-1924 au funcţionat în toată ţara 197 şcoli industriale din cari: 67 şcoli de adulţi, 16 de adulte, 77 şcoli industriale de ucenici, 24 de ucenice, 4 şcoli practice de comerţ; 3 şcoli practice comerciale ca secţii la cele indstriale; şi 6 şcoli speciale. Toate aceste şcoli funcţionează la localurile şcolilor primare deoarece cursurile se ţin de la orele 5-8 d. a. Sunt şi câteva societăţi care au construit localuri proprii pentru şcoalele de ucenici: fabrica Belvedere, Astra Română, Romăno-Americană, „Unirea” şi Şantierul naval Turnu-Severin. Corpul didactic se compune din: 13 profesori secundari, 3 şefi de lucrări la universitate, 356 învăţători şi institutori, 152 maeştri de la şcolile profesionale, 52 ingineri, 2 arhitecţi, 3 farmacişti, 8 medici, 31 licenţiaţi, 7 conducători de lucrări, 8 preoţi, 46 absolvenţi ai şcoalelor comerciale superioare şi 32 cu diferite studii. Numărul elevilor înscrişi a fost de 15.335 din car 5787 la şcolile de adulţi, iar 9547 la cele profesionale. Au urmat cursurile dintre înscrişi, numai 12.278 elevi , dar nici aceştia n’au urmat toţi regulat la cursuri, ci numai 9.1® elevi. La examene s’au prezentat 9.060, promovând însă numai 6.371 elevi. Acest număr de 6.371 elevi, promovaţi şi absolvenţi se compun astfel: 88 pentru şcolile speciali şi de lucrători; 190 şcolile practice de comerţ; 343 şcolile de adulte; 657 şcolile industriale de fete; 1777 şcolile de adulţi şi 3.316 şcolile industriale de băeţi. Continuare in pag. 2-a ECOURI Cursa de baloane pentru cupa Gordon-Benett,a a făcut o victimă. Locotenentul aeronaut Rene Lattu angajat in acest concurs de baloane sferice, căzuse în canalul Mânecei și nu a fost salvat decât după câteva ceasuri. El a murit într’un spital din Portsmouth, de pe urma unei pneumonii.În " În fiecare an ziarul sportiv Auto din Paris organizează o cursă de înnot, la care iau parte cei mai buni înotători, întitulată : „traversarea Parisului în înnot“. Bineînțeles cursa aceasta are loc pe fluviul Sena, de unde intră până unde fluviul ese din Paris. Anul acesta cursa a fost câștigată de italianul Bacigalupo, în 2 ore și 38 minute. ALIAŢIISuierior ţârei Ne parvin, câteva ziare din Rusia sovietică. In ele se resfrâng palmile vecinilor, noştri de la Răsărit, în acea stranie amestecătură de şovinism şi comunism, ce le caracterizează întreaga activitate. România e atacată în ele cu o violenţă deosebită. Suntem barbari, bandiţi, ţigani. Regele nostru e „regele ţiganilor”. El se foloseşte în parlament de „slugi credincioase” iar adevăraţii reprezentanţi ai poporului „sunt excluşi”. In ce priveşte Basarabia şi Bucovina, — căci ziarele ucrainene întind pretenţiile şi asupra acestui din urmă ţinut, melegem sub jugul românilor şi aşteaptă nerăbdătoare momentul „dezrobirei”•"... Toate acestea sunt desigur numai vorbe goale ce nu ar obţine nici o crezare din partea străinătăţii. De aceia ziarele sovietice îşi caută aliaţi chiar în ţara noastră. Şi, cum ei nu pot cita din rapoartele spionilor cu cari ne-au împănat ţara, o întrebuinţează pe politicianii români fără scrupule, ca pe nişte aliaţi bineveniţi. Ţărăniştii şi naţionaliştii in special sunt mult utilizaţi, favoare dobândită prin îmbelşugata recoltă de mărturii în contra ţarei, pe cari sovietele o culeg din discursurile acestor domni. Pentru aceasta în timp ce neamul nostru este calomniat şi insultat în mod trivial , „democraţii” nu se bucură decât de laude. Discursurile d-lor Lupu şi Vaida sunt ridicate în slăvi, aceşti „soldaţi de onoare” ai internaţionalei roşii fiind socotiţi ca pionerii „dezrobirei” minorităţilor din România... Trebue să recunoaştem că, dacă în ţară mai sunt „unele” îndoeli asupra capacităţei politice a naţionaliştilor şi ţărăniştilor, di apoi peste Nistru ca şi peste Tisa, ei se bucură de încrederea unanimă. Duşmanii noştri milenari le acordă un credit nelimitat de care nu ştim dacă trebue să fim mândri. Opinia publică românească se întreabă pe drept: cum se face că interesele Sovietelor, şi ale Ungariei reacţionare, cu totul contrare celor româneşti, se acordă atât de bine cu principiile „democraţiei“ româneşti. Oare transacţia între internaţionalii tovarăşi nu s’a făcut pe socoteala ţarei? Căci ce-ar putea oferi dela ei d-nii Lupu şi Vaida pentru a capta bunăvoinţa interesaţilor tovarăşi? Rămâne de văzut dacă România va „onora” vreodată poliţa dată de fruntaşii naţionalişti şi ţărănişti. Noi nu credem, căci atunci unitatea naţională ar fi numai un vis. „Democraţii!’ aceştia dăunează ţârei prin vorbele lor, dar, vor fi împiedicaţi la timp să le transforme în fapte. Ei rămân însă aliaţii duşmanilor, ţârei, şi de laei România nu are nimic de aşteptat...