Viitorul, iulie 1936 (Anul 28, nr. 8537-8563)

1936-07-22 / nr. 8555

ANUL XXVIII No. 8555 6, pagini 2 Lei A­BONAMENTE Un an . . ... 600 Lei. Un an . . . . . In TARA Şase luni • • • 300 „ In STREINATATE­­ Şase luni . . . Trei luni . . . . 150 „1 Trei luni . . . . Institufiuni publice şi particulare Lei 1000 anual 1400 Lei 700 „ 350 „ REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA — BUCUREŞTI — Strada R. Poincaré 17t TELEFOANE 3*80*30 9 70 12 I» miercun iulie laou Taxa poștală plătită în numerar, conform aprobării No. 137.282/926 1 Partidul liberal , concepţia naţionalistă — Ce trebue să fie această concepţie — In luminoasele declaraţiuni făcute la congresul general al partidului naţional-liberal, atât d. Const. I. C. Brătianu, preşe­dintele partidului, cât şi d. Gh. Tâtărescu, preşedintele consi­liului de miniştri, au socotit ne­cesar să lămurească, odată mai mult, situaţiunea partidului na­­ţional-liberal şi să fixeze con­cepţia sănătoasă faţă de unele curente politice care par a-şi justifica existenţa numai prin monopolizarea sau prin exage­­raţiunile bolnăvicioase a de idee naţionaliste. Preşedintele partidului naţio­­nal-liberal a amintit că acest partid a luat fiinţă din simţi­­mântul naţional al oamenilor din marea generaţie a renaş­terii , iar preşedintele consiliu­lui de miniştri, făcând sinteza epocei de mari sguduiri şi tran­sformări în care trăim, a ţinut să precizeze şi să afirme cu tă­rie că : „în acest vălmăşag, partidul naţional-liberal trebue să fie forţa de stăvilire împo­triva tuturor curentelor care, fie că vin dela dreapta, fie că vin dela stânga, ar putea să pună în primejdie unitatea statului, aşezămintele monarhice cons­­tituţional-parlamentare pe care se ridică România modernă şi ordinea socială existentă, re­­zimate pe respectul proprietă­ţii individuale". Concepţia naţionalistă a stat întotdeauna, după cum stă şi astăzi, la temelia programului şi a întregei opere de stat, rea­lizată de partidul naţional-libe- ral, în cursul lungilor sale gu­vernări. Prin urmare, dacă nimeni nu are dreptul să suspecteze sau să conteste simţimintele, ten­dinţele şi realizările partidului naţional-liberal în materie de naţionalism, în schimb, acest partid are tot dreptul şi întrea­ga autoritate de a se ridica cu e energie împotriva tuturor acţiu­nilor de natură a slăbi şi cora­promite concepţia naţionalistă şi de a arăta comandamentele morale şi politice de care tre­bue să fie călăuziţi acei care vor să vorbească în numele naţionalismului. Doctrina naţionalistă — ca şi însăşi interesele superioare ale statului naţional — implică şi impun în primul loc : ordine. Ordine sub toate formele şi în toate direcţiile. Ordinea morală, ca şi ordi­nea materială. Naţionalismul a cunoscut în trecut lupte grele, a înregistrat uneori decepţii, de atâtea ori a înregistrat izbânzi strălucite. Niciodată naţionalismul româ­nesc­ n­ a fost generator de a­­narhie, rezervând actele de e­­roism pentru câmpiile de luptă, unde s'au împlinit destinele is­torice ale neamului românesc. Pentru vremuri de pace, na­ţionalismul trebue să fie un ge­nerator de muncă şi de creaţie. In această privinţă, d. preşe­dinte al consiliului, definind ro­lul partidului naţional-liberal în viitor, a fixat insăşi linia de desvoltare a naţionalismului ro­mânesc, când a spus : „Nici pe drumul curentelor create de ură sau de spiritul de aventură şi care ar transforma ţara noa­stră, cu hotare de abea între­gite, în câmp de experienţe prăbuşitoare, dar nici pe dru­mul anchilozărei, al împotrivi­­rei şi al negaţiunei, care ar face din ţara noastră o aşezare anachronică în mijlocul prefa­cerilor omenirei". Concepţia naţionalistă — cea sănătoasă, de ordine şi crea­toare — nu poate urma altă e­­voluţie, şi nu trebue să rătă­cească pe alte căi, care nu pot conduce decât la compromite­rea ideei naţionale şi la pră­buşirea a tot ce trebue să se clădească pe ea. 1 NOTE VILA DR. MINOVICI Pe vremea când Şoseaua Kiselef se termina la rândul al doilea, unde poposeau trăsurile elegante ale muscalilor-birjari, pentru a-şi odihni caii şi pentru ca în acest timp boe­­rii din trăsură să poată conversa şi „flirta" de la birje la birje, doctorul N. Minovici, a avut gândul, ce ni se părea atund de neințeles, ca să-și construiască o vilă „la fără", — prea departe de oraș, socoteam noi atunci cari nu alergam cu 100 kilo­metri pe oră. Azi vila „Tăcerii", vila care se făcea anunțată prin sgomo­­tul blând al clopoțeilor de sticlă, nu mai este dincolo de raza oraşului. Automobilele au apropiat-o şi au tulburat-o, făcând-o rivala cafene­­nelei Capşa. Nu se mai întreabă azi: „Ne vedem la Bulevard !", ci „Îi diseară la Minovici ?". Apele fântânei, cari poartă numele eroinei poeticei noastre populare şi ano­nime, apele „Mioriţei", atrag prin frumusețea fâşniței lor în forma de evantaliu, pe înserafii de răcoare, iar proprietarul vilei, care voia să stea isolat, pe vremuri, ascultă poate din admirabilul cerdac al casei lui, mu­sica de la aparatele de Radio din maşinile ce stafionează — era să zic „stopează", dacă nu mi-ar fi fost teamă de fulgerile amicului meu Pi­­zani — lângă minoviciona vilă. Vila doctorului Minovici are, apoi această particularitate . E așezată in mijlocul unui parc, sau unei ferme minunate, cu arbori rari, cu pomi fructiferi, cu... câini de rasă, și cu păsări — „orăfenii" — care de care mai frumoase... Scoarţe româneşti, tablouri, vase smălţuite, totul contribue la pune­rea în valoare a unei case eşifă din dorul de frumos şi de simţire ro­mânească a proprietarului ei. Acest proprietar pasionat de fru­museţe, dărueşte comunei toată bo­găţia adunată în vila-museu, şi în­treaga gospodărie, în care esteticul şi bunul gospodar şi-au dat mâna, Capitala de acum încolo devenind stăpână pe-o frumuseţe arhitectoni­­a, pe o vilă aşezată în cel mai humos coif bi­rog­oţie,an, şi în cea mai aristocratică rânduire de dru­muri ce leagă Capitala de şoseaua ce duce, în depărtări, la munţi­.. Dania este condiţionată de o mică rentă lunară,­­ aşa încât gestul rămâne întreg in frumuseţea lui, pe cât de întreg este câştigul oraşului nostru, care intră în stăpânirea unei construcţii legate de mult cu viaţa Bucureştilor de ieri, şi a celor de azi... PETRONIUS IN PAGINA 6: SERBS­LE ZILEI AVIA­­TIEI SI REVOLUTIA din SPANIA Resemnare — De ce la cuşcă, şefule ? — Nu mă mai ia nimeni In serios şi văd că tre­bue să mă resemnez la o viaţă de câine. ADVERSARIIVALIRIFICAIII Intr’un ziar economic a apărut zi­lele trecute un articol de critică la adresa sistemului de valorificare a cerealelor. Autorul articolului — un fruntaş economist — nu face altceva decât să deplângă pe micii negustori provinciali de cereale și ajunge la concluzia că ţărănimea producătoare ar putea fi speculată de cooperative. Intr’o astfel de argumentare, nu poate să existe decât ori rea credinţă, ori complectă ignoranţă asupra reali­tăţilor din lumea satelor noastre. Regimul de valorificare şi aplicarea lui prin cooperative a fost determi­nat tocmai cu scopul de a fi salvată­­ ţărănimea din ghiarele celei mai te- I ribile categorii de spoliatori. Cum se petrec lucrurile în lumea satelor ? Ţărănimea sărăcită şi lipsită de venituri în tot timpul anului, cum a realizat recolta de grâu o trans­portă la cele mai apropiate târguri provinciale. Aici, samsarii de cereale sunt car­telaţi între ei, şi oferă preţuri de bat­jocură care înseamnă un jaf scanda­los. Totodată, sunt înşelaţi ţăranii la cântăriri, aşa că nu se alege nimic din munca familiilor ţărăneşti pe un an întreg. Acest sistem perpetuat de ani de zile a dus in mare parte la îmbogăţirea unei clase­ de interme­diari fără scrupule. In sistemul actual, cumpărăturile de cereale făcute de cooperative a în­lăturat această stare ruşinoasă şi de­gradantă de lucruri. Preţurile­ oferite sunt cele mai mari de pe piaţă, toc­mai cu scopul de a înlătura micşora­rea preţurilor de către 5 speculanţi. Cooperativele sunt instituţii săteşti, care au de scop în activitatea lor toc­mai de a înlătura jefuirea ţărănimei de către categoria intermediarilor fă­ră scrupule. Dacă ziarul respectiv n’a cunoscut toate acestea, apărarea luată samsa­rilor de cereale poate fi o ■eroare. Da­că le-a cunoscut, atunci înţelege să se pună în slujba acestor speculanţi ca­re şi-au făcut o profesiune din spolie­rea ţărănimii. --------' --- III A.—.-------­ p. dr. ioni, ama de paris Un amic al d-lui dr. Lupu, d. Hudiţă, deputat de Baia, ia a­­apărarea fruntaşului partidului naţional-ţăranist, şi fruntaşului opiniilor comuniste, afirmând că diavolul nu e aşa de negru cât se pare, şi că la d. doctor Lupu, „gâlgâe în toate fibrele fiinţei sale cel mai pur patrio­tism". întrucât n'am făcut ana­liza sângelui d-lui doctor Lupu, luăm drept bun diagnosticul d-lui Hudiţă, amicul şi avoca­tul d-lui dr. Lupu, mărturisind că pentru noi găsim mult mai importante faptele decât cerce­tările sanguine, ori frazele ră­sunătoare. Este dovedit — şi nici apără­torul d-lui dr. Lupu nu contestă — că d. dr. Lupu a luat parte la meetinguri, cari, deşi preco­nizau unirea între popoare şi pacea, totuşi erau populate de comunişti. In faţa fruntaşului comunist Marcel Cachin, şi a reprezentantului comunismului rus, d. dr. Lupu şi-a desfăşurat oratoria sa de „bun român". Acesta e faptul crud ; că d. dr. Lupu simte cum li „gâlgâe patriotismul în vine" aceasta este o chestiune subiectivă, şi fără efect în viaţa publică, căci nu intenţiile sunt cele ce au importanţă în politica unei ţări, ci realitatea manifestărilor şi atitudinelor. Dar d. dr. Lupu nu este la prima sa manifestare comunis­tă, pentru câ ne aducem aminte că a perorat în faţa acelor ce­ferişti ce arborau steagul roşu al internaţionalei şi al soviete­lor. Ceea ce e mai grav acum pentru d. dr. Lupu, e faptul că manifestările sale comuniste au drept arenă cercurile străi­ne, şi că acolo suntem calom­niaţi de către un om cu preten­­ţiuni de a reprezenta opiniile şi programul unui partid politic românesc. Comunismul d-lui dr. Lupu, arătat peste graniţă, dovede­şte, însă, pericolul unor politici conduse numai de oportunism. I­I (Continuare în par ) întâlnim adesea, prin casele bătrâneşti, gravuri reprezentând peisagii sau oraşe, cu case vop­site în culori vii, cu balcoane dantelate, împodobite cu flori, cu acoperişuri ascuţite, din ola­ne, printre şirurile cărora, câte o apă verzue-albastră se scurge netulburată, calmă, pe sub um­bra sălciilor plecate deasupra-i. Un infinit farmec se desprin­de din naivitatea şi archaismul lor. . Strânse în ramele de lemn ne­gru, decolorate, prăfuite, ele ne-au sugerat, întotdeauna, ima­ginea unor ţări depărtate, în a căror atmosferă de vis poveştile se nasc şi mor şi la" hotarele că­rora se opreşte tot ce e sbucium şi trudă, — adică ceea ce for­mează cea mai mare parte din viaţa noastră. Plimbându-mă prin Ni­ren­berg, oraşul cel mai reprezenta­tiv al artei germane, rămăşiţă vie a sbuciumatului ev mediu, cunoscut la noi doar ca un cen­tru în sânul căruia, mâini har­nice, modelează lumea minuscu­lă şi minunată a jucăriilor, du­pă cum şi prin turta dulce, care strânse în foi de ţiglă, împodo­bită cu funde multicolore, te îm­bie să te opreşti, cu o poftă ad­mirativă, prin faţa vitrinelor, — mi-am reamintit imaginile cami odinioară îmi păreau ireale în coloritul şi desenul lor. Pe străzi, de o curăţenie exem­plară, clădirile răsar graţioase, mici, cochete, cu toate că sunt seculare, asemeni unei bătrâne­le, ale cărei linii n’au pierdut nimic din supleţea tinereţii şi ai cărei obraji, măestru fardaţi, în­fruntă cu succes lumina de aur a soarelui. Farmecul oraşului Ni­renberg nu a fost preţuit de­cât acum în urmă. Călători de seamă, ca Goethe şi Mozart, au trecut prin ele, fără să-l ia în seamă, men­­ţionându-i doar numele, fără al­te comentarii, în carnetele lor de drum. Romantic şi pitoresc, el e unic în felul lui. Nicăieri nu întâl­neşti atâta simplitate şi elegan­ţă, atâta simţ al proporţiei. Chiar bisericile lui, n’au nimic din grandoarea catedralelor care te sdrobesc prin dimensiunile lor uluitoare, ori te îngândurează prin avântul temerar al celor cari au vrut să înfigă vârfurile de piatră până în negura nori­lor. Nimic orgolios în ele. Au fost făcute pentru a fi refugiul descurajărilor şi durerilor ome­neşti, pentru ca omul să se simtă mai aproape de Dumnezeu, a­­tunci când îşi strigă bucuria sau îşi chiamă nădejdea. In ele au răsunat corurile mistice ale maeştrilor cântăreţi, în timp ce, liniştita Pegnitz, imobilă ca un lac, oglindind turlele ascuţite, cerdacurile înflorate, săgeţile şi ogivelele unei arhitecturi ideale, îşi purta ca şi acum, valul, în în­­creţiri aproape imperceptibile. Pe alocuri însă, acest aspect înfloritor dispare şi Nürenberg­­ul ne apare sub înfăţişarea sum­bră, trufaşe, a unei fortăreţe.­­ Epoca medievală şi-a trăit, şi­ aici, paginile ei de eroism şi de cruzime. * Pe o înălţime stâncoasă, se înalţă o cetăţuie, străvechiul Burg, în care locuiau reprezen­tanţii împăraţilor, Burgravii. E un grup de clădiri masive, dominate de patru turnuri dife­rite ca formă, cami totuşi, dato­rită poate peisagiului, vegetaţiei bogate, orizontului luminos, se complectează, se desăvârşesc in­tr’o ciudată şi măreaţă armonie. Un parapet din blocuri enor­me de piatră îl înconjoară. Intr’un punct al acestuia, zi­dul arată o adâncitură, urmă lă­sată de copita calului unui ves­tit cavaler-brigand Eppelein, — fapt istoric, dar în jurul căruia legenda nu întârzie să brodeze florile scânteetoare ale imagina­ţiei ei. Acest nobil aventurier, un fel de haiduc de al nostru, nu dă­dea pace nobililor şi bogaţilor hrăpăreţi. In sfârşit, după multe încercări zadarnice, a fost prins şi con­damnat la moarte. Şi cum ultima dorinţă a ori­cărui osândit se respecta, — fiindcă el ceruse aceasta, l­i se aduse calul la care ţinea foarte mult. Atunci, în faţa celor adunaţi, cari fără pic de bănuială pri­veau, cu toată gravitatea impu­să de moment, el sări pe cal. Strigă, şi animalul, ca un ful­ger, trecu peste parapet şi stră­bătu înnot râul, ducându-se de partea cealaltă. După câtva timp, fu prins din nou şi desigur, de data aceasta, nu i se mai îngădui să aibe.... o ultimă dorinţă. In muzeul criminal ce se află în interiorul fortăreţei, ni s’a a­­rătat, într’o cămăruţă, o păpuşă în mărime naturală, făcută după chipul romanticului cavaler şi îmbrăcată cu hainele în care a­­cesta fusese prins. Drumuri şi Popasuri Ni­renberg ROMANTIC ŞI PITORESC, EL E UNIC IN FELUL LUI — de Ion TOTU Ecouri­ rimul ciclu al festivalului wag­­nerian de la Bayreuth a fost inau­gurat ori în prezenţa d-lor Hit­ler, Goebbels, von Papen, von Rib­­bentropp şi Goering, şi a d-nei Wini­fred Wagner, noră a marelui compozi­tor german. Dr. Wilhelm Furtwaengler a diri­jat „Lohengrin“. La 19 iulie 1876, adică exact acum 60 de ani, Wagner a inaugurat la Bayreuth primul său festival, diri­jând tetralogia „Inelul Nibelungilor“. U­n fermier francez de lângă Dijon ocupat cu tunsul oilor cu o ma­şină electrică a fost ucis prin electrocutare ; din nebăgare de sea­mă a călcat cu piciorul gol pe o sâr­mă a maşinei cu care lucra. O comisie de antropologi englezi studiază de mai multă vreme problema dacă statura omului modern e în creştere sau tinde să se micşoreze. După ultimele experienţe cu foarte mulţi indivizi s-a consta­tat că statura individului modern creşte în înălţime. E interesant că fenomenul acesta a fost înregistrat mai ales la cei din oraşe. Pe măsură ce cresc în înălţime indivizii slăbesc la corp, ceea ce poate fi o consecinţă a sportului. fluenţa vizitatorilor la muzeul Louvre din Paris, — deschis şi noaptea până la o anumită oră, — este din ce în ce mai mare. Pen­tru a se evita incidentele la intrare, au fost postaţi numeroşi ghizi gra­tuiţi.. Mulţimea aşteaptă în rânduri compacte până ce sunt introduşi de conducătorii bine instruiţi. P­A m­iara DR. KROFTA ▲micii şi aliaţii noştri cehoslo­vaci — cu simţimintul de solidari­tate naţională ce-l caracteriză — au sărbătorit pe dr. Krofta, cola­boratorul d-ru­­lui Beneş, şi a­­cum urmaşul său la condu­cerea ministe­rului de exter­ne, cu prilejul împlinirei a 60 ani de viaţă. Dr. Krofta este — cum se zicea altădată când diploma­ţia era o carieră închisă — un di­plomat de carieră. A fost ministru la Vatican, a representat ţara sa la Viena şi la Berlin. Şi sărbătorirea recentă n'a fost de­cât o manifes­tare a simţimintelor de respect şi de iubire pe care poporul şi cer­curile conducătoare ale Republicei vecine le păstrează faţă de carac­terul integru şi sclipitoarea inteli­genţă politică a d-lui dr. Krofta. Cuvântarea sa recentă la ban­chetul sărbătoresc i-a dat prilejul să facă o declaraţie care zugră­veşte sufletul celui ce-a făcut-o : „Dacă Cehoslovacia ar întreprinde ceva, sau dacă ar avea numai in­tenţia să întreprindă, apoi nu­ o va ascunde faţă de aliaţii ei : Mi­ca Antantă, Franţa şi Rusia". E­ o declaraţie francă, sinceră şi caldă care arată felul cum titularul ministerului de externe din Ceho­slovacia înţelege să conducă la postul său de comandă destinele politicii externe ale Cehoslovaciei. Intru­cât ne priveşte, noi ne sim­ţim alături de poporul cehoslovac pentru a ura d-rului Krofta ani mulţi încă de activitate spornică pentru ţara sa şi pentru succesul ideei de pace. I ! Cu un deosebit fast, a fost redes­chisă ori, Duminică, biserica sf. Pa­triarhii ortodoxe a României, în care nu se mai slujea din 1932. Atât interiorul vechei catedrale, cât şi jumătatea din faţă a exteriorului, au fost pictate din nou, în fresco, de cunoscutul pictor bizantinist Dem. Belizarie. Altarul, mai cu seamă, lu­crat după reguli strict picturale bi­sericeşti, este o splendoare. Deaseme­­nea portetele M. S. Regelui Carol II, I, P. S. S. patriarh Miron şi ale ve­chilor domnitori ctitori. Vecernia. — Litia Sâmbătă seara ă’a slujit, în mare sobor, cu P. S. arhiereu-vicar Venia­min Ploeşteanu, vecernia, litia şi pri­­vigherea. Slujba s’a terminat cu împărţirea arteşelor, la ora 8 seara. Procesiunea Eri. Duminică, la ora 7 dim. s’a făcut, conform programului, procesiu­ne cu sf. moaşte ale sf. Dimitrie Basarabov. Convoiul a pornit din palatul pa­triarhal, întocmit astfel : praporele, crucea patriarhală, purtate de călu­gări; repidele (de la biserica Sf. Gheor­ghe-Nou) lucrate în aur, cu chipurile în relief ale familiei lui Const. Brân­­coveanu; patru stareţe cu sf. moaşte ale sf. mucenici Teodor Tiron şi Carp; patru călugări-cântăreţi, şase călugări purtând racla cu sf. moaşte ale sf. Dimitrie cel Nou (Basarabov); psalţii patriarhiei, marele eclesiarh, protosingeli, ieromonahi, preoţi; pro­­toiereii Capitalei: G. Georghescu-Sil­­vestru, Stoica Ionescu, Traian Vinti­­lescu; arhidiaconi, diaconi; în sfârşit P. S. arhiereu Veniamin, având ală­turi pe P. C. stareţ arhim. mitrofor Dionisie al Sinaiei. Reprezentanţi ai mănăstirilor epar­hiei erau: de la Cernica, Zosima Pâr­­vulescu, stareţ, Augustin Mateu­, Ila­rion Stoica, Chiril Arvinte, Teodosie Saitoc, Modest Vlăsceanu, Ioachim Io­nescu, Nicodim Sachelarie, Nectarie Ioniţă, Nicodim Bartolomei; de la Clă­dăruşani: Filaret Pamfil, stareţ, Mar­­tinian Stoenescu, Pangrate Cotoro­­ban, Ionchentie Lupan, Leonte Bragă, Irinarh; de la Ghigiu, Atanasie Dincă, stareţ, ierod. Proca, Ilarion Marin, Casian; dela Pasărea, Filofteia, sta­reţă, Arcadia, Evlampia, Steliana, Am­filochia; dela Ţigăneşti: Leonida, sta­reţă, Emilia, Xenia, Sighitihia; dela Viforîta: Evghenia Stănescu, stareţă Cornelia, Xenia, Domnica, Zenovia; în sfârşit păr. Dionisie Lungu şi păr. Grigore Brânzeu, diacon al capelei române dela Paris. Cortegiul astfel format s’a oprit in dreptul ferestrei dela strana dreaptă a catedralei, unde s’a rostit o ectenie, răspunsurile fiind date de psalţii Pa­triarhiei şi membrii frăţiei „Pariarhul Miron“, conduşi de d. Tom­a Culcea, doctorand în teologie. In sunetele clopotului mare de la Patriarhie şi în cântările religioase ale frăţiei „Patriarhul Miron“, s’a mers apoi până la crucea lui Brânco­­veanu din fosta Piaţă Mare. Aci, P. S. Veniamin a citit „rugă­ciunea a toată Litia“, întoarcerea s’a făcut pe aleea din dreapta, psalţii Patriarhiei cântând „Slavoslavia mare“ de Chelasie Ba­sarabeanul. La monumentul de lângă altarul Patriarhiei s’a rostit o nouă ectenie mică, după care P. S. Veniamin a fă­cut elogiul Mitropolitului Theodosie, dela Veştem (Sibiu), înmormântat aci, la 1708. (Teodosie şi înaintaşul lui, mitropolitul Ştefan, doi mari naţio­nalişti, au suferit pedeapsa surghiu­nului pentru luptele lor naţional­­creştine. Mitropolitul Teodosie a avut doar parte să fie îngropat aci, lângă întâia mitropolie a Ungro-Vlahiei). Serviciul sfintei liturghii La uşa Catedralei, după ce s-au ci­tit „Apostolul“, Sf. Evanghelie şi „Ru­găciunea de sfinţire de biserică“, P. S. Veniamin a rostit de trei ori tra­(Continuare în pag. 2-a) Redeschiderea CATEDRALEISF. PAIAHI — Slujba sfinţirii — Procesiunea — Cu­vântarea P. S. S. Veniamin — Procesiunea cu moaştele Sf. Dumitru

Next