Vremea Nouǎ, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 1120-1198)
1971-11-25 / nr. 1167
# PAGINA 2 Pledoarie de fapte pentru un cod al eticii comuniste "„Codul nostru etic", „codul educației partinice a comuniștilor", „veritabilul cod de etică socialistă" sunt cuvinte pe care le auzim tot mai des în legătură cu expunerea amplă, cuprinzătoare, prezentată de tovarășul Nicolae Ceaușescu la plenara partidului nostru din 3-5 noiembrie. Triumful deplin al principiilor etice și echității socialiste presupune, așa cum s-a și subliniat deja, străbaterea unui drum de durată. Dar ideile călăuzitoare ale vieții noi, socialiste, ale programului de perfecționare morală și spirituală a tuturor oamenilor muncii, prind tot mai mult substanță faptică, se materializează in realizări de muncă - expresie directă a forței de catalizator al acestor mari și generoase idei pornite din popor către partid, și de la partid, din nou, către popor, „Codul", în înțelesul literal de „culegere de norme referitoare la un anumit domeniu de activitate", este făcut de oameni pentru oameni, dar conținutul semantic al acestui cuvint s-a îmbogățit continuu. Vorbim astfel de codul muncii, codul omeniei, codul normelor estetice, codul onocirei, codul familiei, al demnității, de codul modului de a trăi și munci în chip comunist Valorile morale de exemplu, căci despre acestea vrem să vorbim aici, cristalizate in practica relațiilor sociale, constituie scopuri ale vieții. Societatea socialistă promovează cele mai înalte valori morale , ale umanismului și patriotismalut socialist, ale entuziasmului și eroismului în muncă, ale comportării civilizate in familie și societate, valorile idealului moral comunist. „Prin faptele noastre zilnice de muncă, ne spunea Ștefan Dimitriu, locțiitorul de secretar al unei organizații de bază de la I.E.I.L Huși, avem datoria să cultivăm în rândul tinerilor, al tuturor muncitorilor, sentimentul certitudinii comuniste de mine". Ma-am dus la I.E.I.L. Huși să cunoaștem pe acei oameni care, prin munca lor cinstită, demnă, în calitatea lor de producători și proprietari ai bunurilor materiale, au înscris succese însemnate in îndeplinirea și depășirea planului de stat al întreprinderii, al angajamentelor asumate în întrecerea socialistă, chiar dacă la prima vedere munca de dogar, lăcătuș mecanic, tîmplar, la o astfel de întreprindere, pare simplă sau ușoară. Dacă planul anual la butoaie-stejar pentru export, la mobilă și ușiferestre a fost îndeplinit cu două luni mai devreme, aceasta se datorește evident, muncii politice depuse de organizațiile de partid de aici, exemplului convingător al comuniștilor de la secția dogărie, de la tîmplărie-binale și de la sectorul mecanic—fierărie. Cifrele ce le aveam în față vorbeau de la sine despre hărnicia și priceperea unor oameni care, veniți în anii din urmă din împrejurimile Hușului, s-au calificat in majoritatea lor aici, „oameni care au venit la noi doar cu dorul și hotărîrea de muncă, crescuți și educați insă în spirit muncitoresc in această întreprindere'", a ținut să precizeze tov. ing. Flavian Raiter, directorul I.E.I.L. Am discutat cu numeroși muncitori de la dogărie, tîmplărie, de la atelierul mecanic și am desprins frumusețea fără de sfîrșit a perfecționării morale și politice prin muncă a celor cărora ne-am obișnuit să le spunem . „făurari ai socialismului”. Pe Ion Mardare, secretarul organizației de bază de la dogărie, l-am rugat să ne vorbească despre cîțiva fruntași de la el. A rămas puțin pe gînduri : „Nu pot vorbi despre cîțiva pentru că toți cei 30 de muncitori ai secției noastre sînt lună de lună fruntași în producție. Dacă planul pe 10 luni s-a realizat în procent de 112,3 la sută aceasta se datorește activității depuse de toate cele 8 echipe ale noastre". "„La noi, fără să exagerez ,sau să greșesc cumva, ne spune dogarul Gh. Beșliu, de loc odinioară de prin părțile Grumezoaiei, este un colectiv foarte bine închegat. Spiritul de echipă a devenit un fapt de netăgăduit. Acționăm toți strîns uniți pentru îndeplinirea sarcinilor ce ne avem și ne simțim, astfel, mai demni, mai maturi, mai utili societății care o făurim". „Ca organizator de grupă sindicală - a ținut să-și completeze colegul - Constantin Moraru - am primit sarcina să organizez și să urmăresc desfășurarea întrecerii socialiste intre echipe. Rezultatele de pînă acum văd că le cunoașteți. Faptul că la adunarea de partid de acum cîteva zile ni s-a confirmat că sîntem fruntași pe întreprindere, ne umple inimile de bucurie și pentru că eforturile noastre au fost încununate de succes", ne spunea cu mîndrie dosarul căruia anul 1971 i-a adus ca răsplată Medalia Muncii. - Ce vă doriți pentru Anul Nou ? - Eu știu ? Aș vrea mai întîi să-l încheiem pe „’71" cu rezultate tot mai mari în muncă pentru ca, privind înapoi, trecind în noul an, să putem privi cu mîndrie unii la alții. Acasă ? Să-l sărbătorim așa cum se cuvine cu vin de-al năstru, de Huși, cu bucate și cu mulți musafiri , colegii și prieteni . Ion Bălțatu are 23 de ani. A absolvit o școală profesională și lucrează de trei ani la I.E.I.L. De loc era de prin părțile Tătărănilor. A venit la Huși dornic să muncească, să învețe meserie. „Cea mai mare fericire a mea a fost astă vară cînd am fost primit în rîndurile partidului. Mă bucur cel mai mult ca, deși tînăr, colegii mei de echipă mă apreciază. Cînd nu știu cite ceva îmi mai arată, dar avem acuma cursurile de calificare unde ne predau tovarășii ingineri. Deja din angajamentul nostru suplimentar am realizat, prin economii de material lemnos, 48 de butoaie de fag". La secția de tîmplărie binale am discutat cu N. Timofte, Vasile Obreja, C. Iordache și Ioan Brînză. Toți s-au calificat la locul de muncă și în momentul de față sunt muncitori - elevi la cursurile de perfecționare a calificării. "N. Timofte și V. Obreja grunduiau un cadru mare de uși - ferestre cuplate, pentru ca apoi să-i poată monta feroneria. Am observat pasiunea, atenția, dăruirea de muncă pentru ca această piesă să aibă o calitate corespunzătoare. Ștefan Ghencea, proaspătul șef de secție, avea doar 12 zile de cînd își luase în primire funcția, ne-a spus : „Am primit această sarcină de răspundere, nouă și poate grea pentru mine, pentru că îmi cunosc oamenii. Am lucrat aici ca șef de echipă. Munca harnică, cinstită, pasiunea de a cunoaște și a-ți însuși cu mai bine meseria îți aduce azi mari bucurii". Tînărul acesta, de 30 de ani, absolvent al unei școli profesionale din Roman, era dominat de un optimism robust, de o hotărîre nestrămutată de a depune toată capacitatea de muncă și cunoștințele sale pentru bunul mers al secției pe care începuse să o conducă. „Ce-ați dori să aflați în 1972?". „Aș vrea să știu mai bine cum va arăta orașul nostru, întreprinderea noastră în 1975i", Am cerut apoi părerea tov. Jan Catana, secretarul comitetului de partid pe întreprindere: „E drept că secțiile de dogărie și tîmplărie — binare au cele mai bune rezultate în muncă. Toate cele cinci organizații de bază de la noi sunt puternice sub aspectul influenței pe care comuniștii o exercită asupra celorlalți muncitori. La dogărie, de exemplu, din 30 de muncitori, 21 sunt membri de partid -buni meseriași. Oamenii nu există ca individualități izolate, ci ca indivizi aflați în continuă conlucrare cu semenii lor. In acest proces se perfecționează disciplina, morala muncitorească, care conferă fiecăruia demnitate, prestigiu, atrage simpatia colegilor de muncă. Perfecționarea educației socialiste presupune însă și eforturi individuale de pregătire, cunoaștere atît a profesiunii, cît și a normelor de conviețuire socială ; presupune un efort susținut de a fi la înălțimea sarcinilor ce ne revin. Numai astfel poți fi recunoscut ca o valoare creatoare de valori materiale și spirituale". Puținele fapte, din multele pe care le-am fi putut discuta despre colectivele de muncitori de la I.E.I.L. Huși, ne-au ilustrat, cred, totuși, frumusețea morală a acestor demni și harnici constructori ai, socialismului,, animați d ei cele mai nobile ginduri, în legătură cu viitorul în-, [treprinderiulpf, pe care țin să o facă tot mai cunoscută prin produsele de calitate pe care le oferă pieței interne și externe. Faptele lor de muncă, de comportare în întreprindere, acasă, în societate, dincolo, evident, de unele neajunsuri care mai sunt încă legate de comportamentul general al unora - și aceștia devin tot mai puțini - sunt o pledoarie pentru recunoașterea existenței unui cod de etică comunistă ale cărui principii încep să devină principiile directoare de viață ale fiecărui muncitor. „Programul partidului nostru, ne spunea tovarășul Victor Mărăndescu, secretar al Comitetului orășenesc de partid, este o chemare comunistă la fapte, la muncă însuflețită pentru înflorirea patriei, la luptă împotriva oricăror rămășițe ale vechiului din conștiința oamenilor. Organizațiile de partid de la I.E.I.L. au înțeles bine acest lucru, preocupîndu-se în permanență de ridicarea conștiinței socialiste a tuturor salariaților, căci în alfabetul educației nu poate și nu trebuie să existe un „2". GHEORGHE APOSTOL • Demnitatea se învață la școala muncii • O întrebare pusă anului 1975 • Dincovinte, printre fapte și emoții • La temperatura fierbinte a muncii pentru societate • „Mai demni, mai utili, mai maturi11 ” 5B*=S= I n aceste zile de sfîrșit de toamnă, în care prima zăpadă apariția și-a făcut pe neașteptate, am descins în mijlocul colectivului de muncă al Autobazei din Vaslui. Pe poarta principală, era un trafic intens. Unele mașini veneau, altele plecau în cursă. In ateliere, era o agitație permanentă. Prin birouri, de asemenea. — Așa este întotdeauna la dumneavoastră? — ne-am adresat tovarășul Sergiu Popov, șeful autobazei, pe care-l întîlnisem ieșind garaj, unde făcuse din trecere în revistă a activității, ca să cunoască situația „la zi". — Desigur, ne-a răspuns interlocutorul, mai cu seamă în primele ore ale dimineții și în ultimele ore ale serii E, cum ne place nouă să spunem, „o activitate din mers". Discuția a continuat. Despre îndeplinirea planului de producție, despre oamenii cu care lucrează, despre perspectivele de dezvoltare ale autobazei. — In fond, ne-a spus dumnealui, ce altă preocupare să avem, decit îmbunătățirea muncii în toate sectoarele autobazei, perfecționarea profesională, a salariaților noștri în vederea vinei corecte deserviri a beneficiarilor, pentru îndeplinirea și depășirea planului in deplină siguranță a circulației rutiere. De altfel, datorită acestor preocupări, fiind îndrumați in mod permanent de organizația de partid, ne-am situat, în anul în curs, lună de lună, pe locul I pe întreprinderea interjudețeană de transporturi — auto Iași. Fără ca să ne lăudăm, dar n-avem concurenți, de pildă, la indicatorul productivitate., Ceea ce trebuie, însă, subliniat, este contribuția tuturor lucrătorilor autobazei, fie ei conducătoriauto sau mecanici auto, strungari, vulcanizatori, la realizarea acestor succese. Manifestîndu-ne dorința să cunoaștem cîțiva dintre cei care dau totul pentru ridicarea prestigiului unității, interlocutorul nostru ne-a mărturisit că-i vine greu să discearnă: „Cum să faci asemenea lucru, cînd unul e mai bun decit celălalt?". O altă scuză era și aceea că mulți sînt în cursă. Și, totuși, intr-un târziu, după ce s-a consultat cu secretarul organizației de bază și cu șefii de coloană, au fost numiți trei. — Lucrez în cadrul autobazei vasluiene, ne-a spus Ioan Ursan, unul dintre ei, de la înființarea acesteia, în noiembrie 1960. De loc, sunt din Miclești. Am învățat meseria de conducător auto la Brașov. Am mai lucrat și la Iași, dar m-a luat dorul de casă și am revenit printre ai mei. Lucrând pe mașini, cu capacitate mare, am cunoscut toate drumurile patriei. In călătoriile mele am văzut majoritatea orașelor. In cei douăzeci de ani de cînd sînt șofer, pot spune că am văzut țara ridicîndu-se. Pretutindeni, întîlnești același suflu tineresc, însuflețitor. Și, aici, la Vaslui, orașul renaște. Mi-am făcut casă proprietate personală, copiii sînt la școală. Ion — elev, în prima clasă de liceu, Dănuț — într-a V-a, la generală. Dar v-aș ruga să nu dați totul la ziar. Ca mine sunt atîția în țară. Să nu-mi spună colegii, prietenii mei, că mă laud. Mai bine e să fii modest și bun meseriaș ,și e de ajuns să te știe astfel doar ai tăi. Vorbea simplu, cu mult patos, despre muncă și tovarășii săi de muncă, despre faptul că și pe copiii săi și „dăscălește" să iubească munca, cinstit și cu patimă. — Ce să vă spun despre mine ?, ni s-a adresat cea de-a doua cunoștință recentă a noastră — Gheorghe Topărăscu. La cei 23 de ani ai mei, nici n-am intrat bine în viață. De abia am patru ani de cînd am devenit șofer. De curînd, m-am căsătorit. Soția lucrează la Fabrica de confecții. Sunt la fel de tînăr ca noua tinerețe a Vasluiului, căci cu autobasculanta mea — și-mi place să-i spun că-i a mea, pentru că eu o îngrijesc, eu îi dau viață, o întrețin — am transportat mii de tone de materiale de construcții la toate obiectivele social-culturale ale orașului: la sediul politico-administrativ, la clădirea Consiliului județean al sindicatelor, la Casa de cultură, la hotelul turistic. Acum lucrez la înălțarea barajului de la Pușcași și nu știu cum, dar mi se pare că toate acestea fac parte din ființa mea, atît de mult le-am îndrăgit . In ochii inimosului tînăr, care parcă cu timiditatea vîrstei vorbea despre munca lui, am citit sentimentul datoriei împlinite: este el unul din constructoririi noului Vaslui. Tot despre profesia sa, despre „partea decontribuție" la construirea noului Vaslui, ne-a vorbit și Constantin Hușanu, conducător auto pe un autobuz de călători. — Știți, ne-a spus el, eu care-l văd zilnic și care, lucrînd la începuturile meseriei mele pe o basculantă, am transportat primele cărămizi pentru ridicarea, în Vaslui, a primului bloc de locuințe, mi se pare un fapt normal „metamorfoza orașului", cum zice o rudă de-a mea, tot ziarist ca și matale, îmi place, însă, să-i aud pe călători atunci cînd se minunează de ceea ce văd. Și parcă îmi vine să se spun: „am lucrat și eu la ceea ce admirați voi !". Privindu-l pe interlocutorul nostru, un bărbat, în puterea vîrstei, căruia îi place să vorbească mai mult de roadele muncii sale decât despre el, ne-am adus aminte de recomandarea pe care a făcut-o șeful autobazei : „E un foarte bun meseriaș. A lucrat pe o autobasculantă șase ani, în care timp a înregistrat la bordul mașinii peste 300.000 de km., adică aproape de zece ori Ecuatorul. Cu autobuzul pe care îl are în primire a depășit cifra de 200.000 de km. fără a efectua reparații capitale. Recorduri, nu glumă! N-a avut niciodată întîrzieri din cursă sau alte abateri". Ne-am luat rămas bun de la gazde, bucuroși că am făcut cunoștință cu oameni adevărați, constructorii de astăzi ai unei vieți bazate pe echitate socialistă, care nu precupețesc nici un efort la locul unde își desfășoară munca lor nobilă. MIRCEA COLOȘENCO Făurari ai socialismului „Să vorbim despre roadele muncii nvestre, eu despre noi“ VREMEA NOUĂ # Controlul de calitate pe fașă de lucru, constituie o preocupare constantă a întregului colectiv al C.T.C. de la Fabrica de confecții din Bir Iad. In fotografie , controloarea Sofica Cazacu (stînga), examinează executate de produsele mașinistele Ortansa Rășcanu și Aneta Mereuță, din sectorul 1, tura B. Calificativul acordat: foarte bine ! Cînd Marele : :■ •/; Perspicace, impreună cu volul !!:: bitul, dar mai ales mult nervosul și puțin hepaticul său coleg — care, între altele fie spus, din aceste motive, nu-și găsese mustăcioara, dar trecuse de la țigările Carpați fără filtru la Snagov — pachete mici (de unde și le procura numai el știa) — micul perspicace, considerau că merita, după atâta muncă, să petreacă cîteva zile de odihnă pe creația munților, unde venise, zăpada, a picat poștașul cu o telegramă. Un nou caz, destul de indicit de la prima pînă la ultima vedere, se ivise. Primind un tren care nu avea întârziere, deși căzuse prima brumă, inițial cam de un țol și un deget, M. P. și. .m. p. s-au instalat comod într-un confortabil vagon de clasa I bine recondiționat, și care scîrțîia zilnic la cele 43,57 macazuri de pe linia Margaralei de calciu și, deschizând, geamul, contra indicațiilor, pentru a polua aerul zonei cu mirosul persistent de naftalină al scaunelor, au ieșit pe culoarul care nu exista (vagoanele fiind tip secolul XIX) și-au aprins pipa și, respectiv, Snagovul din pachet mic, au oftat — unul astenic și altul hepatic, au slobozit primele două-trei fumuri, au cugetat și au început, să facă deducții. După ce a găsit metodic, după cum avea obiceiul, m. p. a scos telegrama pe care o și înregistrase ca număr de intrare întrucât era un om ordonat, a extras sinteza datelor, alcătuind, în timpul unei opriri mai îndelungate, la Murgeni, pentru manevra locomotivei, de pe două șine pe altele două, următorul tabel care, chiar dacă nu este sinoptic și liniar prezintă exact situația. Redăm pentru necunoscători datele problemei. Reclamanți: Gheorghe Blănaru, șef de echipă, Constantin Bîcu, Vasile Aldea, Dumitru Tenu, Petrache Dobre, Ștefan Caști, Ion Biac — toți muncitori, la stația de betoane de la Complexul intercooperatist Falciu, aparținând Șantierului nr. 5 Bîrlad. Rezumatul reclamației . Cu dispoziția de reținere 10981/31 iulie 1971, s-a poprit salariul celor de mai sus, pentru acoperirea sumei de lei 2.732, ilegale, reprezentînd plăți pentru lucrări neefectuate, încasate de fostul șef de echipă Ulmu Dascălu, care, între timp, decedase. După lectura acestui cuprinzător și, din întâmplare la prima vedere — edificator tabel rezumativ, m.p. a scos din volumineasa-i mapă un dicționar de proverbe, maxime, zicători și alte vorbe de duh, l-a deschis undeva, pe la jumătate, a răsfoit, cu înfrigurare cîteva file urmărind rîndurile cu degetul și a exclamat, desigur convins : ,,Mortu-i de vină", „Să vedem, să ne mai gîndim, s-auzim ce declară“ — răspunse meditativ Marele Perspicace, înmărmurit oarecum de idioțenia — ca să nu mai vorbesc de stupiditatea răspunsului — m.p., în urma unui calcul sumar, evident Vuind în considerație, și vasta-i experiență din care rezultă în mod cert că un mort nu poate vorbi și nu se poate întoarce de la groapă, după ce și-a mai revenit nițel din starea de stupoare în care căzuse, a ingáimat silabisind . ..Ce să declare mortul ?“. După ce i-a explicat un amănunt că nu mortul cu pricina e vorba să declare, ci despre forurile în drept, M. P. a. coborî din vagon, plin de funingine, pentru că tocmai atunci trenul intrase în gara de destinație, care era, cu totul și cu totul întâmplător, și stația terminus a iargaralei. Mai întîi, s-a discutat cu păgubașii. După ce aceștia au explicat, rînd pe rînd, situația fiecăruia în parte, s-a dozvedit, prin metoda verificării pe statele de plată, a deducției, inducției și dactiloscopică, fără nici un fel de putință de tăgadă, că C.F.I-ul a imputat suma de 2.732 lei unor oameni care, pe vremea cînd fostul șef de echipă Dascălu trăia, nici măcar nu lucraseră pe acest șantier. Mulți dintre ei nici măcar nu-l cunoșteau și i-au cerut lui M. P. o poză de-a lui să vadă măcar cum arăta. „Vinovat e păgubașul“' — a exclamat m. p. „Interesant, interesant’' — a mormăit, cu dublu sens M. P. și s-a silit cu prima cursă la Vaslui, la întreprinderea județeană de construcții montaj, Aci a aflat altă minune, la care din astenie era să devină mai rău, in timp ce m. p. din galben devenise pistruiat-stacojiu, de credeai c-a devenit minor și are rujeolă. Aici li s-a spus : „Plățile din eroare, în valoare de 2.732 lei, s-au făcut în luna ianuarie. In foaia de acord a lui Emil Dascălu ele nu figurau, respectiv, nu era trecută cantitatea de 611 tone pământ încărcate și descărcate. Cum insă lucrarea a fost efectuată, dar dintr-o greșeală a inginerului Adrian Fridman, nu a fost pontată, a fost imputată unor oameni nevinovați de greșeală, pentru ca, ulterior, eroarea să poată fi reparată. In concluzie, echipa respectivă nu a fost frustrată cu nimic, deoarece suma scăzută în foaie a fost recuperată de C.F.I., și, ulterior, după ce s-au făcut reclamații (mai multe) adăugată și înapoiata". Clar nu ? Alte explicații, mă scuzați, n-au fost. Degeaba a căutat în dicționar m. p. N-a găsit în nici un pasaj ceva care să se potrivească atitudinii celor de la I.J.C.M. Așa a sucombat o plată ilegală, de fapt legală, pentru care vinovați au fost, la timpul cuvenit, un mort și mai mulți păgubași, și personal, lăsând o vecină să-i păzească motanul și casa, a găsit, cînd s-a întors, lipsă un kg. de smintind. Vecina s-a dezvinovățit repede . Motanul a mîncat-o. Pus pe cântar pentru verificare, domesticul patruped a făcut balanța de egal pentru greutatea de un kilogram. La care, nervos, domnul în cauză a exclamat : „Bine-bine asta-i smintîna, dar un IRBRB de este mila?" Cum vă spuneam, însă, nu despre asta-i vorba, ci despre Alfons, un motan de rasă, gri tărcat, cu ochii pistruiați în galben, care, dând dovadă de un exigent gust în materie de artă culinară a refuzat să consume, pe cînd se află la Vaslui, o oală de cîșleag, cumpărată, de mine drept smintind, la prețul, de la> lei, kilogramul. Ca urmare a acestui fapt, s-a declanșat o anchetă și, după cum se reține probabil, rezultatele ei au fost aduse la cunoștința publicului larg într-un articol intitulat „Afacerea smintîna“. In urmă cu cîteva zile, Alfons a refuzat din nou să consume chișleag cumpărat drept smîntînă, tot la 16 lei kg. Pe această cale, sugerez celor în drept să verifice calitatea produselor puse în vînzare pe piață, că dacă li s-au defectat utilajele li-l pot imprumuta sau chiar vinde, la un preț convenabil, pe Alfons. Pentru că, oricum, nu sunt egoist și mă gândesc și la interesele cumpărătorilor. Spun asta, deoarece Alfons este un multispecialist. , e și un bun constructor, și un excelent proiectant. Nu vă mint, exemplific dacă vreți. Cînd încă nu era realizat proiectul pentru complexul comercial din str. Dornei din Vaslui, Alfons a dispărut. După îndelungi căutări, l-am găsit cuibărit într-un cazan de la centrala termică a cartierului. I-am cerut, într-un mod foarte drastic, să vină acasă și încă imediat. M-a refuzat categoric, mieunînd atît de jalnic și de puțin zoologic, încît mi s-a mutat inima de milă și, cu o nemaipomenită duioșie, l-am întrebat asupra motivelor. Mi-a spus suspinând un fel de torcăit scincil, mai mult canin în poziție, coada-ntre picioare, cu o întrebare : „N-ai să mă trimiți dumneata să fac cumpărături, la iarnă, de la Complexul de peste drum, din Donici ?“ ,.Am să te trimit, tărcatule ! Dar e un complex nou, modern...".. „N-are calorifere, n-are sobe — mi-a explicat Alfons tăios. Unde să mă cuibăresc și eu la pleacă de căldurică ? Vezi ce rău ești, vrei să-mi pîrleșc blana în radiatoare Și s-a cuibărit mai bine, acolo unde-și făcuse culcușul, exact sub focul de la cazanul cel mare. L-am liniștit, după ce m-am interesat la proiectant și beneficiar, spunîndu-i că problema se va rezolva ulterior, pe plan local. Și s-a întors acasă. Peste câtva timp, Alfons a dispărut din nou. Magazinul se dăduse in folosință, se apropia iarna și, după cum prevăzuse inteligentul meu motan încălzire n-avea. Nici măcar coșuri pentru instalarea unor sobe de tuci cu avizul pompierilor, l-am promis de astă dată, că am să-mi fac singur cumpărăturile. Și s-a reîntors. Acum însă, de frică să nu mai par ceva cu el și să intru in cine știe ce dandană, îl vând. Sî inserez următorul anunț: „Vîind convenabil Alfons — motan gri tărcat specialist comerț. Plata în rate:. Adresați-vă la BIGNESCU ■ un FOILETOANE I. Kim a sucombat, fără nici un pic de răspundere, o plată din eroare II. „tind convenabil motan in rate“ smintîna. Nu cui în care se temn, posesorul Desigur că-l cunoașteți pe Alfons, motanul, meu gri tărcat, și cu ochii pistruiați, în galben. Cunoașteți, tot desigur, și întâmplarea cu aceea cu hanspune cu un cetăunui pisoi propriu II