Vremea Nouǎ, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 1120-1198)

1971-10-14 / nr. 1131

PAGINA 2 AUREL JIQUIDI, critic al societății burgheze F ârâ nici o exagerare: creația plas­tică în tendințele ei critice de a­­naliză a societății burgheze, ego­iste, mincinoase și corupte, a atins forme de satiră usturătoare, care sunt în același timp capodopere artisti­ce. Această critică revelatoare poate, in adevăr, ajunge la o mare forță de ex­presie în reprezentarea absurdităților, contradicțiilor și nedreptăților societății burgheze. In acest mod, satira plastică ajută în chip efectiv la depistarea relelor sociale și prin aceasta ajută la transformarea societății și la progresul omenirii. Chiar în antichitate se spunea că prin rîs se transformă moravurile, pentru că ridi­culizarea satirică este un mijloc foarte viu de a impresiona și de a îndrepta. Facem sublinierea că, deși semnificația omenească și atitudinea critică sunt mai esențiale în caricatură, desenul satiric poate ajunge insă la mai mari adincimi critice, la o mai mare forță polemică, la adevărate creații geniale, „corespun­zătoare culmilor din satira literară”". In a­­cest sens, putem aprecia că dese­nele lui Aurel Jiquidi, ating un nivel de puternică atitudine critică — socială și psihologică — ele constituind certe realizări ale șarjei satirice în plastică. Dacă în unele din desenele lui Jiquidi circulă un freamăt de poezie, de uma­nitate atentă, îndurerată, revoltată, în al­tele, demascarea critică este de o duri­tate izbitoare și satira merge «intens și adine“, ea demască toate tarele unei so­cietăți improvizate, unei burghezii in­trată în descompunere. Jiquidi crede cu intensitate în frumo­sul omenesc, în­ justiția socială, în capa­citatea de progres a umanității, dar a­­ceeași credință îi dădea forța să biciu­­ie fără cruțare viciile unei societăți ab­surde și nedrepte. Conștient de rolul social al artistului, de menirea operei sale, Aurel Jiquidi, „cu eforturi și sacrificii proprii“, a editat trei albume de litografii satirice : „Scrisoa­rea pierdută“ și „Noaptea furtunoasă“, închinate lui C­aragiale, «cu care își sim­­­țea mari afinități“, și „Mica publicitate“, album în care Jiquidi izbutește să ex­prime plastic, „tot ridicolul, tot grotescul și mai cu seamă tot amestecul de absur­ditate și de josnicie“ ce se putea ascunde în anunțurile publicitare ale ziarelor ce apăreau în acea vreme. Cu toate că Aurel Jiquidi «a adus în satira plastică românească daruri certe de observație, de fantezie și de umor, u­­neori accente de o impresionantă forță de sugestie“, artistul, lucrînd doar cu „inteligența criticii sale naturale“, n-a putut adunei „toate substraturile econo­mice, sociale și psihologice în galeria sa de tipuri grotești“. Oricum, în perspectiva timpului, noi putem găsi astăzi în opera acestui dese­nator de mari posibilități ..un comentator plastic de o rară vigoare de expresie sa­tirică, de o rară eficacitate, de un supe­rior nivel artistic“. Se născuse Aurel Jiquidi la București, în octombrie 1896. Tatăl său Constantin Jiquidi (1863—1899) se afirmase ca dese­nator satiric și caricaturist în publicații­le politice și umoristice progresiste din ultimul pătrar de veac al secolului tre­cut, el fiind o prezență «de un mare pi­toresc in societatea de atunci, vădind cer­te simpatii democratice“. Feciorul său, respins la concursul de admitere al Școlii de Arte frumoase ca lipsit de „aptitudini artistice“, lucrează totuși ca „audient“ în atelierul — clasă al școlii, avînd ca profesori pe Ipolit Strimbu, Gh. D. Mirea și Gabriel Popes­­cu. In timpul primei conflagrații mondia­le, Aurel Jiquidi, venind la Iași, se an­gajează ca pictor scenograf la Teatrul Național. Bineînțeles, între timp, el con­tinuă să deseneze, să picteze. Ba ceva și mai mult, în septembrie 1918, are loc și prima sa manifestare publică: deschide o expoziție, împreună cu pictorul Sabin Pop la Vaslui, prezentând lucrări în ulei, în special peisaje. După ce „cu o sumă minimă“ ajungînd la Roma, la Paris, „lucrează succesiv prin atelierele unor academii particulare“, în 1­921 revine la București, „preocupările­­ sale evoluind spre o artă de conținut so­cial, cu caracter satiric“, înscriem aici fără nici o ezitare faptul că „deosebit de grăitoare pentru pozi­ția militantă a lui Jiquidi“ este colabo­rarea sa de mai mulți ani la revista „Cu­­vîntul liber“, publicație săptămînală pro­gresistă, suprimată de cenzură. In 1923 (cînd Aurel Jiquidi era încă tî­­năr), N. N. Tonitza scria : „Dacă d. Jiqui­di va trăi mai adinc în viața noastră, va putea deveni în artă ceea ce este Cara­­giale în literatură“. Pe linia „profeției lui Tonitza, se poa­te, cu justificare, afirma, că opera lui Aurel Jiquidi „inspirată din realitățile ■sociale ale anilor in care a trăit (octom­brie 1896 februarie 1962) în partea ei ■finală, reflectă — rezultat al „trăirii a­­dînci“ a lui Jiquidi în viața noastră — transformările socialiste ce au avut loc în țară, în anii celui de al șaselea dece­niu. Distins cu titlul de maestru emerit al artei, Aurel Jiquidi ne-a rămas ca un model de artist — cetățean conștient de funcția socială a artistului. VALER MITRU F ■ 7­iară îndoială. Pla­neta maimuțelor, filmul regizo­rului Franklin Schaffer după ro­manul scriitorului fran­cez Pierre Boulle, era și­­dincolo de spectaculosul măștilor și de recuzita inedită — o fericită transpunere cinemato­grafică a unei surprin­zătoare cărți de antici­pație. Secretul planetei maimuțelor, realizat de o nouă echipă de cine­aști condusă de regizo­rul Tim Post, nu este decit o încercare neiz­butită de a „serializa” un film care își înde­plinise mesajul. Achiziționînd dreptul de a turna o continuare a peliculei lui Franklin Schaffer, păstrind mult discutatele măști ale maimuțelor „umanizate’’ și asigurindu-și partici­parea a trei dintre pro­tagoniști. Tim Post în­cearcă reeditarea unui succes deja omologat, dar scenariul pe care-l are la dispoziție nu fa­ce decit să transforme tensiunea din prima po­vestire cinematografică in relatarea unei banala urmăriri, denaturindu-i. conținutul filozofic. Fără voie, cu fiecare secvență care se de­rulează, făgăduind să ne dezvăluie... secretul „planetei maimuțelor”, nu ne putem opri să nu rememorăm momente sau chiar scene întregi din primul film. li re­găsim pe Z­ir­a (Kim Hunter), doctor Zaius (Maurice Evans) și No­va (Linda Harrison) an­trenați — alături de alți cițiva eroi — într-o nouă aventură, du-și întimplările trăin­­pe Terra la sfîrșitul mile­niului al treilea, intr-o lume devastată de răz­boaie atomice, unde maimuțele evoluate îi terorizează pe oameni. O stranie „civilizație” subpăminteană, aparți­nând­ unor oameni care populează niște grote ce par a fi ruinele fos­tului metrou neuiyorkez și care se închină unei­ bombe cu cobalt, este atacată de armata mai­­­­muțelor care urmă­resc­­ expansiunea terito­rială. Latura filosofică, spe­culată anterior cu ma­re îndemânare, este ne­glijată complet de Tim Post care mizează doar pe caracterul spectacu­lar al situațiilor și pe aventuros, pe posibili­tatea — practic nelimi­tată — de a insera in scenariu orice întimpla­­re sau personaj, orb­it de fabulos sau nevero­simil. O concluzie se impu­ne de la sine: „Secre­tul...” nu este decit un film comercial, de ge­nul celor care caută succesul de casă cu ori­ce preț, lipsit de valoa­re artistică sau educa­tivă. „Secretul planetei maimuțelor“ Intîlnire cu o necunoscută D­acă, văzind Intîl­­nire cu o necu­noscută — în re­gia lui­ Vasili Giorgiades —, am trece cu vederea o serie de amănunte (costume, vagi referiri, la eveni­mente contemporane) și ne-am limita la celelal­te coordonate ale filmu­luii, am putea crede că avem de a face cu o pe­liculă realizată prin anii ’30, cîndva într-o epocă oarecum naivă — pe vremea cind dramo­­letele sentimentale și tragediile zise „de al­cov’’ erau la mare preț. S-ar părea că Vasili Giorgiades a uitat — s­au s-a prefăcut că ui­tă — tot ce s-a intim­­plat, între timp, în ci­nematografie și in lu­me — marile experien­țe de viață și necesita­tea de a găsi un mod de a le transpune, da a se ridica la nivelul exi­gențelor actului artistic. Afe­stînd lucrurile, asistăm la desfășurarea unor „evenimente” care nu ne solicită în nici un fel participarea afec­tivă: viața unui cuplu în care soțul, mult mai virstnic, este preocupat — in primul rind — de­ problemele lui pro­fesionale, iar tinăra so­ție — care n-are nimic de făcut — își consu­mă spleen-ul intr-un de­cor luxuriant, avînd de ales intre plimbarea pe faleză și cea pe apă. A­­pariția celui de „al trei­lea” personaj — un tî­­năr care trăiește în chip de artist „izolat” pe o insulă, așteptind sau căutând nu se știe exact ce — declanșează un fel de „dramă” sentimenta­lă care sfirșește cu îm­pușcături. Inutilă încercarea de a­­ scoate vreo morală din toate aceste întîm­­plări, de a căuta vreo interpretare — totul se reduce la folosirea ex­cesivă a gros-planurilor, la filmări de peisaje — gen reclamă turistică — și la lungi tăceri nesem­nificative, care lasă o accentuată impresie de lapsus. Cei patru protagoniști (de prisos încercarea de a le reține numele) pro­vin cu siguranță din teatru, pe tot parcursul evoluției lor avem im­presia că ceea ce vedem nu este decit teatru (și încă nu de cea mai bu­nă calitate) filmat. SILVIA STEFANESCU Bustul poetului Alexandru Vlahuță, ridicat în satul natal, din comuna ce-i poartă numele. Foto: P. Badea VREMEA NOUĂT Disputată pe parcursul a aproape trei luni - timp în care, la diferite etape au par­ticipat la atractive și intere­sante întreceri sportive, peste 1.500 de salariați. Olimpiada de vară a sindicatelor" s-a încheiat duminică, 10 octom­brie, la Vaslui. Timpul exce­lent nu a atras insă prea mulți spectatori, finalul aces­tei interesante competiții des­­fășurîndu-se aproape în ano­nimat. Sîntem siguri ca dacă ar fi fost, ci­ de cit, populariza­te, mult mai mulți vasluieni ar fi asistat la întrecerile de du­minică. O altă carență a fi­nalei primei ediții a „Olim­piadei sindicatelor" a consti­tuit-o lipsa nemotivată a re­prezentanților unor asociații sportive. Datorită acestei si­tuații, echipa de volei a Șco­lii de cooperație din Huși și de handbal „Știința" Vaslui au fost decretate cîștigătoare fără a disputa, în final, nici o partidă (!). O slabă com­portare, din cauza lipsei de pregătire, au avut și unii atleți și atlete, care au aban­donat în probele la care se înscriseseră. „Olimpiada sindicatelor" nu este o competiție în care pri­mează recordul, ea fiind des­chisă tuturor membrilor de sindicat, din rîndul cărora, e­­lementele tinere, talentate, cu dorință de afirmare și pe tă­­rîmul sportiv, pot fi, cu oca­zia unor asemenea concursuri, remarcate de specialiști și promovate. Dar, duminică, in rîndul concurenților, au intrat și unii care au considerat participarea la etapa finală un simplu agrement, o excur­sie. În general, întrecerile au fost pasionante, la multe pro­be cîștigătorii fiind cunoscuți în ultimele clipe. La atletism, printre cei mai buni îi notăm pe Eugen Go­logan (Unirea Negrești), cla­sat întîiul la 100 m, și sări­tura în lungime și pe locul al doilea la aruncarea greu­tății, probă cîștigată fără e­­moții de Nicolae Taciu (Spolr­­tac Bîrlad), Gheorghe Beldi­­man (Rulmentul Bîrlad), cîști­gătorul primelor locuri în pro­bele de 200 m. și 800 m., iar la fete pe Georgeta Enache (Confecția Vaslui), învingă­toare în probele de 100 m., aruncarea greutății și sări­tura în lungime, Cezarina Mi­­hoci (Confecția Vaslui), care a obținut locul întîi la 200 m., Valeria Sîrmă (Confecția Vas­lui), cîștigătoarea probei de 400 m, precum și pe Maria Tunaru (Confecția Vaslui), ca­re a ocupat locul întîi la 800 m. După cum se vede, atle­tele de la Confecția Vaslui au dominat cu autoritate în­trecerile, în timp ce la băieți a existat un echilibru mai mare între diferitele asociații prezente în finala atletică a „Olimpiadei”. Voleibaliștii hușeni, cîștigînd partidele cu Rulmentul Bîrlad (3-0) și Unirea Negrești (3-1), au ocupat primul loc, fiind urmați de sportivii de la Ne­grești, care și-au adjudecat victoria (3-1) în partida cu Rulmentul Bîrlad. La fotbal, partidele s-au dis­putat pe durata a două re­prize de câte 25 de minute, primul loc revenind echipei Unirea Negrești, care a ter­minat ambele partide ce le-a avut de disputat cu un scor nedecis, victoria fiindu-i atri­buită datorită mai bunei exe­cuții a celor cinci lovituri de la 11 m. acordate. Pe locu­rile următoare s-au clasat, în ordine, formațiile „Sculărie" F.R.B., „Reparații mecanice" F.R.B. și Energia Vaslui. P. CONSTANTIN Finala primei ediții a 19 OLIMPIADEI DE VARĂ A SINDICATELOR“ DIVIZIA NAȚIONALA A JUNIORILOR $1 ȘCOLARILOR LICEUL AGRICOL HAȘI IAȘI U—9 (6—5). Victoria, absolut necesară ambelor e­­chipe, și-a pus amprenta asupra acestei partide, care poate fi caracterizată ca o specifică partidă de campionat. Elevele profesorului V. Ungureanu au avut un bun start, încă din primele minute Kapocz reușind să înscrie trei goluri consecutiv. Din acest moment, jocul se echilibrează, ieșencele reușind de șase ori să egaleze, fără însă să preia nici măcar o singură dată conducerea. La scorul de 9—9, cînd mai erau doar două minute de joc, bu­­șencele înscriu două goluri de toată fru­musețea, cîștigînd pe merit o partidă în care au fost mai bune decît adversarele lor. Totuși, ele au evoluat încă sub po­sibilități, antrenorul echipei declarîndu-ne că speră ca, duminica viitoare, la Boto­șani, tinerele sale eleve să joace mai bi­ne, pentru a cîștiga partida ce­ o au de disputat cu formația Voința din localitate. Punctele echipei hușene au fost înscrise de Ștefan Paulina (4), Kapocz (3), Stoica, Ploaie, Matei și Maftei (clte unu). LICEUL NR. 2 IAȘI — LICEUL NE­GREȘTI 22—15 (11—6). Handbaliștii din Negrești au avut du­minică o sarcină dificilă, întînind, la Iași, pe una dintre cele mai bune for­mații de juniori din țară: Liceul nr. 2. In aceste condiții, în mod normal, nu sa mai putea pune problema învingătorului, gazdele avînd de partea­ lor o experiență competițională mult mai mare (elevii din Negrești iau parte pentru prima dată la o asemenea competiție), o pregătire teh­nică superioară (liceul ieșean are profil de educație fizică) și, în ultimă instan­ță, avantajul (de loc neglijabil) terenu­lui propriu. Cu toate aceste „atu“-uri de partea lor, ieșenii nu s-au prea simțit in largul lor, deoaarece oaspeții, spre lauda lor, le-au oferit o replică extrem­ de dur­­ză, mai ales in repriza a doua. Astfel, după un început timid, handbaliștii din Negrești și-au dat seama că adversarii lor mai au unele... lipsuri (o apărare mai puțin mobilă), pe care le-au speculat cu promptitudine, reușind astfel să echili­breze in multe momente jocul. De altfel, este concludent­ in acest sens faptul că, in repriza a doua, ieșenii au înscris tot 11 goluri, ca și in prima, insă au primit 9, față de numai 6 goluri in prima par­ie. Față de aspectul jocului, îndrăznim chiar să afirmăm că, in ciuda valorii incontestabile a ieșenilor, față de situa­țiile ivite pe parcursul­ jocului, scorul ii îndreptățește pe oaspeți. Desigur, cu mai multă precizie in șuturile pe poartă, oaspeții ar fi putut realiza un scor și mai strîns. Dar și așa comportarea lor in me­ciul acesta este meritorie și ea ne face să sperăm că, lucrînd, in continuare, cu sîrguință, cu pasiune, la antrenamente, se vor putea situa printre formațiile din prima parte a clasamentului. Golurile formației negreștene au fost realizate de către Ivan (10), Enache (3), Mandarine și Cristian. G. V. RULMENTUL BÎRLAD — S. S. RIM­­NICUL-SARAT 0—3­­—9, —12, —4). Adversarii de duminică ai bîrlădenilor, pe care juniorii „Rulmentului" îi învin­seseră în turneul de calificare disputat la Bîrlad, erau conform acestui precedent „victime“ sigure. Insă gazdele au consti­tuit o neașteptată și neplăcută decepție, oferind rare momente de sincronizare a acțiunilor de atac și apărare. In fața unei echipe, care în ultimele două luni a făcut un mare salt valoric, totuși ne­­avînd o comportare deosebită, bîrlădenii au capotat lamentabil, gustînd încă o da­tă din cupa amară a înfringerii. Sperăm, totuși, că evoluția sub orice critică a ti­nerilor voleibaliști bîrlădeni nu a fost decît un accident, că ei vor ști să-și re­vină la timp din aceste momente dificile. LICEUL GHEORGHE GHEORGHIU- DEJ BÎRLAD — S. S. FETEȘTI 68—94 (20—34). începutul partidei a fost identic cu cel din meciul disputat în compania forma­ției Școlii sportive nr. 3 București. Adi­că, un început mai puțin sigur al gaz­delor, care a permis oaspetelor să ia în scurt timp conducerea, pentru ca apoi să-și mărească în continuare avantajul pină la categorica diferență de 26 de puncte, înregistrată in finalul partidei. Elevele birlădence, evoluînd sub nivelul posibilităților lor, au prestat un joc total dezordonat, în care au abundat greșelile elementare și, bineînțeles, ratările. Echi­pa Școlii sportive Fetești, mai omogenă, cu cîteva realizatoare de primă mină și mult mai atente în apărare, au reușit să cîștige fără emoții această partidă, cu­ scorul de 68—94 (20—34). S-au remarcat Alexandrina Riga și Eu­genia Angelescu, de la oaspete, și Maria Negulescu de la gazde. D. REMUS corespondent C.S.M. Viitorul a înregistrat, ieri, pe teren pro­priu, un semieșec, l—1 cu Petrolul Moi­­nești, care nu poate fi considerat — nici pe departe — o catastrofă (privită prin prisma rezultatului), dar care trebuie să dea de gîndit, dacă ne referim la com­portarea jucătorilor vasluieni. Avertiza­rea a doi jucători (Constantin și Străoanu) și eliminarea altor doi (Duțu­­ și portarul Mihai), decizii absolut juste dictate de ar­bitrul întâlnirii, au evidențiat, acum, cu pregnanță, lipsurile ce se manifestă de mai mult timp în pregătirea m­oral­­volitivă a formației vasluiene. Vociferări­le, insultele adresate coechipierilor sau adversarilor, protestele la deciziile arbi­trului — de care se fac vinovați însă ju­cătorii ambelor echipe — au dus la o luptă surdă și anarhică, în care pripea­la și lipsa de concentrare au fost la loc de cinste. Deși, în prima repriză, au avut o lungă perioadă de dominare teritorială, gazdele nu au pus în real pericol nici măcar o singură dată: poarta apărată de Lebăda. Abia în min. 43, am putut remarca o centrare periculoasă (pavată frumos de portarul oaspete) și un șut puternic al lui Duțu. Dar, repetăm, acestea nu pot fi consemnate la capitolul ocazii de gol. A doua repriză a avut, în primele 10 minute, o desfășurare mai cursivă, Străo­anu reușind să imprime atacului vasluian mai multă claritate și eficiență. De fapt,­ eforturile sale au fost concretizate — în mod indirect — prin faultul cu care a fost oprit în ultimă instanță de unul din fundașii adverși. Lovitura de la 11 m, executată slab de Angheluță, a fost res­pinsă de Lebăda, dar tot Angheluță (min. 58) a reluat mingea și a expediat-o în gol, 1—0 pentru Viitorul. In numai 10 oameni, prin eliminarea lui Duțu, vaslu­ienii se retrag în apărare. Oaspeții, ce nu folosiseră în atac decât două vîrfuri și care nu-și înscriseseră la activ decât un șut sau două pe spațiul porții, atacă mai decis, reușind, în min. 80, prin fundașul central Voinea, să înscrie, cu capul, go­lul egalizator. Imediat după primirea go­lului, Mihai lovește cu pumnul pe unul din adversari, fapt pentru care este eliminat de pe teren de către arbitrul H. Mihăilă (Galați). In 9 oameni, cu fundașul Petro­ra transformat în portar, Viitorul rezistă pină la finele partidei, prelungită cu 3 minute din cauza deselor opriri ale jocu­lui. C. PETRESCU I CR. LALUCI I Divizia C VIITORUL—PETROLUL MOINEȘTI 1-1 (0-0) i. Experiențe care costă Casă mare și arătoasă a avut Mihai Carp, dirt. Ghermănești- Drînceni. Era plină cu de toa­te ale gospodăriei. Numai un singur „lucru“ i-a lipsit : grija de a o preveni de incendiu. Vi­na provocării dezastrului îi re­vine, în totalitate, Melentinei­­, soția lui M. C., care, într-o bu­nă zi, pe cînd pregătea mînca­­rea la lampa de gătit cu pe­trol, s-a dus in grădină să cu­leagă niște pătrunjel și mărar să dreagă borșul. Și „dres" fost... A fost de-ajuns ca lampo­a să aprindă hirtia cu care a fost tapetat peretele și, apoi, în­treaga locuință. Experimentul făcut a costat-o. După stingerea valoarea pagubelor incendiului, materiale provocate eu fost evaluate la frumuși ca sumă de peste două­sprezece mii de lei. In ultimul timp, prin asemenea „întimplări" au trecut și D. Ber­­tea, din Blăgești, Sultana Me­­linte și Sevastița Pascu, din Bîrlad. Poate, citind aceste rinduri, se va fi de învățătură de min­te și altor neglijenți. Un păgubaș s-a prezentat. In ziua de 30 septembrie a.c., ziarul nostru publica la rubrica „Adunate și redate“ o notă in­titulată : „Ați pierdut ceva in care arătam că tovarășul Pantiru Emil a găsit o cutie cu 11.000 de capsule de staniol și îl așteaptă pe păgubașul res­tant. In urma publicării „faptu­lui divers", Popa Aurel, de la Întreprinderea vinalool - Huși, a răsuflat cu ușurință, deoarece nu mai trebuie să caute expli­cații pentru lipsa din gesti­une a 11.000 capsule de sta­niol. ...al doilea păgubaș încă nu! In dupa-amiaze de marți, 27 septembrie a.c., in curtea între­prinderii de prelucrare a tulpi­­nelor de cinepa au apărut 6 oi fără stăpîn. Fiind în situația de... nepoftite, acestea au fost alungate pe cimp. A doua zi dimineața, dormeau lângă șo­seaua națională. Proprietarul lor nu mai are nevoie de ele ? în­trebarea este potrivită, deoarece din acea zi și până astăzi, ni­meni nu s-a interesat de cele 6 oi, ceea ce l-a făcut pe tova­rășul Boroagă Gheorghe (str. Ana Ipătescu, nr. 33, orașul Vaslui) să ne roage să anun­țăm că oile se află, acum, la el acasă și ii provoacă destule cheltuieli. Poate că nota de azi îl va face pe cineva să spună : „Ei, și­ acum să ne întoarcem la oile noastre !“ și să-i mulțumească tov Bojoagă Gh. pentru bunăta­te și cinste.­ ­Varul năstrușnic ! Pe rampa stației C.F.R. din Vaslui, a fost depozitată, vorba vine, cu cîtva timp în urmă, o cantitate respectabilă de var nestins (fără ca să fie protejat, de eventualele intemperii, cu prelate) pentru șantierul de construcții „Carpați". Deasupra grămezii, au fost descărcate ma­teriale pentru instalații sanitare necesare construirii spitalului județean I Colac peste pupăză, a venit ploaia, a stins varul și, datorită reacției chimice dintre apă și var, s-a degajat o mare cantitate de căldură care a a­prins ambalajul instalațiilor sa­nitare . Datorită temperaturii, a­­cestea s-au degradat. Prejudi­ciul constatat se ridică la pes­te optsprezece mii de lei, întrebarea e : cine va plăti ? Ploaia sau... șantierul ? Noi cre­dem că altcineva, fapt pentru care cerem să ni se confirme supoziția. „Concurs“ fără ciștigători ? De mai mult timp, in comuna Zorleni, au izbucnit, anual, cite cinci incendii, iar în comuna Fălciu, cete trei. Așadar, la nu­măr de incendii, zorlenenii sunt pe primul loc, in schimb, la va­loarea pierderilor materiale, făl­­ciuenii, căci, la aceștia, în ul­timii doi ani, pagubele s-au ri­dicat la suma de 135.000 lei, față de 9.000 lei, la ceilalți... Tot pentru ocuparea primului foc aspiră și comuna Bunești-A­­verești, unde, numai într-o sin­gură lună, s-au înregistrat patru incendii . Cauzele, și la unii și la alții, au fost aceleași : neglijarea ce­lor mai elementare reguli de prevenire a incendiilor. In prezent, cei care s-au fă­cut vinovați stau (ca pe foc), așteptind rezultatul „comisiei de arbitraj" pentru... departajare­a Uitucii! _1 O îndatorire de primă nece­sitate a organelor de stat loca­le o constituie anunțarea, în termen de 24 de ore, la Grupul de pompieri, a izbucnirii incen­diilor, indiferent de situație. Es­te o stipulație prevăzută în art. 1, punctul 49, din nr. 2285/1969 și nu o sarcină de serviciu oarecare. Cei ce se fac vinovați de călcarea acestei prevederi sunt pasibili de a fi amendați contravențional cu o sumă cuprinsă intre 200-400 lei. Din păcate, consiliile popu­lare comunale Dragomirești, Rebricea, Tăcuta sau Văleni re­zolvă problema într-un „stil personal", care contravine ho­­ tărîrii amintite : se achită de sarcină după ce trec mai bine de două săptâmini ! ? ! Rubrică realizată de V. STORIN și M. CENUȘĂ © E3BE3

Next