Vremea, ianuarie-iunie 1933 (Anul 6, nr. 269-293)
1933-06-11 / nr. 291
_> \ 10 PAGINI 5 IEI An. VI Nr. 291 — 11 Iunie 1933 T" RESTAURAȚIA Țara, și alături de ea, lumea politică, a sărbătorit trei ani de la suirea pe tron a Regelui Carol al II-lea. Amintirea evenimentelor din preajma zilei de 8 Iunie 1930, constitue pentru cei ce au cunoscut desfășurarea lor, o strălucită pagină de energie și devotament. Observatorul imparțial al situației de atunci va discerne cu ușurință cât de departe au fost oamenii noștri politici de sentimentul general al națiunii. Câtă încordare La cei mulți pentru Prințul care avea să isprăvească cu sfidarea Maniu Sărățeanu, și câtă neînțelegere a situației, la partidele politice . Problemele grave pentru desvoltarea sau chiar pentru existența însăși a Statului, cereau să fie rezolvate printr-un spirit nou, altul decat cel care prezidase zece ani de la războiu. O colaborare mai strânsă și mai înțelegătoare, dintre factorul constituțional și popor, trebuia să asigure progresul normal al țării în momentul în care o criză economică mondială, îl amenință. Regența nu corespundea, sub nici o formă necesităților imediate iar provocarea regenții Sărățeanu eclância prăpastia dintre factorul Constituțional și opinia publică. Prelungirea îndelungată a confuziei provocate prin actul din 4 ianuarie 1926, nu mai putea continua, fără grave urmări, în ziua proclamării rudei unui ministru ca membru al Regenței. Și dacă totuși această stare de fapte nu a fost imediat înlăturată se datorește tot partidelor politice, care încercau din această diminuare a prestigiului factorului constituțional să-și asigure pentru fiecare din ele foloasele unei, îndelungate guvernări. Dar să nu mai recapitulăm faptele de acum trei ani, unul mai neînțeles decât celălalt. Să căutăm mai bine voința populară, care urmărea de la Prințul exilat autoritatea, și priceperea unor noui realizări românești. Răstimpul celor trei ani de domnie, începută în vremurile de sărăcie universală, a deșteptat iluziile noastre de mai bine. Suveranul de azi, mai aproape decât mulți, de spiritul opiniei publice, a dat dovada unei reale înțelegeri a problemelor ce frământă țara. Atitudinea fermă și în nenumărate ori manifestată în decursul acestor ani, călăuzesc drumuri noui, drumurile înțelept trasate ale edificiului de mâine a României noui. România nouă! Dar cine dintre fruntașii vieții noastre publice îndrăznesc să atace această problemă care constitue totuși dezideratul permanent și popular de la războiu încoace ? O țară întreagă, o populație de peste cinsprezece milioane de oameni, așteaptă an de an imboldul hotărît și competent la acțiunea de plămădire a aspirațiunilor românești. Intelectualii nenumărați, transformați în șomeri cu sau fără indemnizații, inginerii învinși de concurența concesionarilor străini, cărturarii și profesorii istoviți de o salarizare insuficientă și necontenit redusă, așteaptă cu toții apel la lucru, la înălțarea noului edificiu al țării întregite. Nimeni nu putea să dea mai bine semnalul operei constructive pe care suntem datori să o realizăm, decât însuși Carol II-lea. Crescut în mijlocul nostru, în mediul românesc, cunoscând îndeaproape nevoile de ori și de azi ale mulțimii, cu atât mai ușor poate pătrunde frământarea națiunii. Ziua Restaurației ne procură încrederea unor vremuri noui. Munca națională, inițiativa românească, progresul țării în toate domeniile, tineretul întreg își pun speranțele în acțiunea lui Carol II-lea. Singur, Suveranul de azi, poate provoca în massele adânci ale populației, emulația necesară înfăptuirilor viitoare. 8 Iunie este sfârșitul dominațiunii unui club politic, sunt zorile unor vremuri mai bune. Votul unanim al Parlamentului, entusiasmul spontan al populației, au reparat cu prisosință greșeala politicienilor călăuziți numai de interesele lor personale. Politicianismul mărunt înfrânt în zorile unei noui mentalități, iată prima semnificație a zilei de 8 Iunie. Restaurația, repararea unei nedreptăți și ziua primelor iluzii naționale. Carol II-lea înțelegătorul nedesmințiit al aspirațiunilor unui neam întreg, animatorul neostenit al operei de refacere, sărbătorește împreună cu noi toți, trei ani de la suirea Sa pe Tron. Intrările sincere ale populației» Suveranul să vadă iluziile și entusiasmul unei țări care-l înconjoară cu dragoste și cu încrederea unor zile mai bune. Sub cerul patriei... Se împinesc trei ani de când Carol al II-lea sa urcat pe tronul tatălui său după patru ani de exil. Destinul a restabilit astfel dreptatea. Logica firească a lucrurilor a învins. Se părea că tot ce sa făcut de către oamenii noștri de Stat de la moartea regelui Ferdinand ducea în mod imperios la soluția ce ne-a venit pe calea azurului pe aripi de pasăre mecanică. m. Să fim drepți. Nu se poate spune că Regența, odată instalată, nu a cucerit stima opiniei publice. Marea autoritate personală a lui Gheorghe Buzdugan ne-a dăruit de la început, sentimentul certitudinei în liniștea și ordinea ce va să domnească în această țară subit covârșită de dolii năpraznice, murit primul rege al tuturor Roamânilor, și, aproape odată cu dânsul bărbați de Stat care au fost chezășia vieței noastre publice normale. In urma lor, un mare gol s’a făcut și nu fără îngrijorare am văzut deschizăndu-se epoca Regenței. Dar, cum am spus, Regența și-a luat însă din primul timp locul prevăzut; ea se arăta măsurată, scrupuloasă de normele constituționale, preocupată de a conduce carul statului pe drum încet dar sigur. Pavăza ei și a noastră a fost înalta conștiință a lui Gheorghe Buzdugan care aducea, în exercitarea misiunei regale spiritul de obiectivitate și judecată care a fost cinstea întregei sale vieți de magistrat. Și lucrurile au mers cu pas normal... m Dar ne-a fost scris ca mersul acesta să se poticnească, odată mai mult, de moarte , Gheorghe Buzdugan s’a săvârșit din viață. Și din nou, neliniștea și îngrijorarea, au coborît în sufletele noastre. Parcă prevedeam nerozia politică ce-și va da câmp liber. Alegerea noului regent a fost o sinistră parodie, o glumă proastă... Până în clipa din urmă, nimeni dintre cei cari constituiau Adunarea Națională, nu știau cui ii este sortit să ia locul înaltului defunct. Iar când în clipa a 12-a, în marele vestibul al parlamentului, a fost aruncat numele d-lui Sărățeanu, a fost o imensă stupoare : — Sărățeanu ! ! Care Sărățeanu ? — Costică al nostru, comentă jovial generalul Nicoleanu... Și... a fost, unu a dezaxat toate mințile, a deschis toate orizonturile... — După asta, poate veni orice... Evident. Politicianii care încep și isprăvesc prin a fi politiciani, vedeau în alegerea „perfectată" de către d. Maniu un precedent de care vor căuta să se servească la prima ocazie. In toate lagărele partidelor, năștea ideia unui regent „al nostru". Rostogolirea adică, a paterei regale până, hăt jos, în fundul abjectului electoralism cațavencesc... Dar întru aceasta colectivitatea este superioară individului că ea discerne, cu instinctul ei sigur, cu imperioasa ei nevoie de o pârghie, ■••ostul imediat al lucrurilor. Și pănă ce politicianii să-și pună bateriile în mișcare, glasul rmulțimei s’a făcut auzit, fără zgomot, fără sonorități, fără paradă : — Sa vie Carol, că-i mai bine! Să vie Carol! m Pe freamătul acesta de glasuri a și venit. Numărul acesta imens și continuu a fost chemarea de care a ascultat și care a învins și micimea politicianilor și găunoasa vanitate a celor ce-și ziceau „carliști", adică, se socoteau, in pseudo-conspirațiunile lor, factorii determinanți ai restaurării dorite de continuare în pag. X-a) X. VLADIMIR DONESCU . Din ziua aceea datează „cariismul" ca un sentiment agitant și viu. Năstrușnica ideie a d-lui Ma Daca va eșua Conferința de la Londra... ultimul congres se vaine O sărbătoare a presei Sărbătoarea „Universului" pentru cei cincizeci de ani de apariție pe care i-a împlinit, nu poate fi privită astfel decât ca o sărbătoare a întregei prese românești. Cu toată deosebirea de vederi și de atitudini ce au ziarele la un moment dat, există totuși între ele o legătură firească și trainică, ce le-o dă scopul comun ce-l urmăresc : servirea intereselor cetățenești. Este explicabil așadar ca aniversarea bătrânei gazete românești să fie simțită de toată presa românească. Universul reprezintă în viața noastră publică o ponderare a tot ce se face și se gândește. Nu numai îndelunga sa existență ii dă acest caracter. Dar permanenta sa politică de susținere a burgheziei, îi impune obligația de a păstră atitudini lipsite de avânturi îndrăznețe. Nu știm, dacă burgheziei plac drumuri ferite de emoții, sau ii emoțiile destramă burghezia. Fapt e că Universul pătrunde în casa burghezului, cum intră preotul în casa creștinului, aducând harul dumnezeesc. Burghezul crede in Universul fără reticențe și fără cumpăniri. Ziarul acesta nu e un organ de simplă informație. Este însăși sursa de idei a burgheziei românești. Cei ce citesc Universul gândesc prin el și de la el- Nu este prin urmare vorba de-o încredere ce-o poartă cetitorul gazetei pentru corectitudinea informației. El crede în însăși infailibilitatea judecății lui. 1 De câte ori eu însumi nu am simțit ciuda răsărindu-mi în suflet, fiindcă în cercul în care susțineam o ideie cineva mă combatea cu argumente de soiul acestuia: ...„dar Universul zice altfel". De câte ori nu m’am revoltat contra acestor oameni, strigându-le în față „să mai lase Universul, și să mai judece și prin propriul lor creier". __De ce nom mărturisi o ?... pentru noi cei tineri, cu temperamente mai neastâmpărate, cu idei mai îndrăznețe, veșnic in căutare de soluții mai bune pentru nesfârșitele probleme sociale. Universul a fost o piedică, dar poate și o frână. Reprezentând burghezia, adresându-se burgheziei, Universul opune rezistență oricărei transformări rapide. Și devine prin acest fapt apărătorul unei stabilități în așezarea socială-incontestabil utilă trainicei desvoltări a unei țări — și păstrătorul tradițiilor ce dă continuitate și înțeles istoriei unui popor. Așa se explică, neapărat, și linia și caracterul Universului. De cincizeci de ani — colecția sa e martoră — nici o pornire a modernismului nu l-a ispitit. Înfățișarea sa e veșnic sobră, și atitudinea tot atât de cumpătată. Drumul său a rămas lin ca și sufletul burgheziei ce nu se lasă tulburată. Dar rolul său devine din zi în zi mai important. In ziua în care anumite transformării pe care conjectura internațională, le vor imune, în ziua în care omenirea va încerca noui căi de salvare a civilizației moderne printr’o largă cooperație internațională Universul va avea misiunea să lumineze burghezia, încadrând-o în ritmul general al popoarelor-Pentru rolul său până în prezent și pentru cel ce-l are de îndeplinit în viitor, decanei presei românești și d-lui Stelian Popescu, excelent conducător de opinie publică,cele mai românești simțăminte ale Vremii. C. A. DONESCU GEORGE I. DUCA Plimbări în două continente (Schițe, tipuri, dialoguri) Ed. Vremea Lei 60