Ziarul Călětoriilor, 1898 (Anul 2, nr. 16-88)
1898-01-04 / nr. 16
ZIARUL CALETORIILOR 123 nemiloase ale soartei ştiţi când ne vom întâlni iarâş în bucuria vieţei şi aceasta mă face,— dacă vreau sa fiu cu totul sincer,— sa mărturisesc că suntem într’o situaţie foarte proastă. Suntem acum la 80° latitudine nordică ; în Septembrie eram la 79. Ceea ce însemnează cu totul «un» grad în cinci luni. Dacă vom înainta cu aceeaşi iuţeală, vom ajunge la pol în 45 sad 50 de luni, şi în 90 sad 100 de luni, la 80° latitudine nordică, dincolo de pol, cu speranţa ca apoi în alte vr’o 2 luni să ieşim din ghiaţă şi să ajungem acasă. Va să zică near trebui în total vreo opt ani ! îmi aduc aminte acum că profesorul Bregger înainte de a pleca, găsindu mă plantând în grădină pomi pentru generațiile viitoare, mi-a zis că cine știe ce umbră vor arunca acești pomi, când mă voi întoarce. Cine știe, zic și eu, de câte ori or mai înverzi până atunci ? Neactivitatea me apasă, mai ales uneori. Viaţa mi se pare tot aşa de întunecoasă ca şi noaptea de afară. Nicăieri raze de soare decât în trecut şi în viitorul depărtat. Simt că trebuie să fac ceva ca să frîng neactivitatea aceasta şi să -mi dobândesc un teren de acţiune. Nu se poate întâmpla ceva? Să vie un uragan, să măture toată ghiaţa aceasta, şi să ne arunce pe valuri furioase, pe marea deschisă; să ajungem în primejdii, să ne luptăm pentru viaţă, —dar să nu stăm pe loc! Ce folos însă că stau aci şi mă tânguesc ca o babă. Nu m’am aşteptat oare la toate astea înainte de a pleca ? Lucrurile nu s'ad întâmplat mal reui de cât m’am așteptat, din potrivă ași putea zice mai bine. De ce dar această disposiție abătută. Poate va trece totul, când vântul de sud va începe să bată iarăși. De o cam dată trebuie să mă duc să mal scutur de praf ca uri filosof din cei vechi. Astă-seară avem puţină presiune iar o observaţie făcută tocmai acum, pare a ne arăta o reîntoarcere cu 3’ spre sud. 11 ore seara. Presiunea începe să devie puternică. Ghiaţa pârâie, năvăleşte spre vapor şi’l sgudue. Luni 19 Februarie.—Să însemn înc’o dată constatarea că noaptea este mai întunecoasă tocmai în ajunul zorilor. Astăzî a început să bată vîntul de la sud şi a ajuns la o iuţeală de 4 metri pe secundă. Dimineaţa am făcut câteva sondagii, şi am găsit că îndărătul vaporului ghiaţa era de 1 m. 879 grosime, cu o pătură de zăpadă de vreo 4 centimetri, iar în faţa vaporului, ghiaţa era de peste 2 metri grosime. Intr’o lună întreagă ghiaţa s’a îngroşat destul de puţin, mai ales având în vedere că temperatura scăzuse până la 50° sub zero. Azi ca şi ieri am văzut iarăşi chipul reflectat al soarelui; astăzi era sus, peste orizon, şi avea aproape forma unui disc. Unii afirmă că au zărit și marginea discului solar însuși . Peder și Bentsen susțineau chiar că ad văzut cel puțin jumătate din discul soarelui; ed însă mă tem că a trecut atâta vreme de când el n’ad mai văzut soarele încât nu’l mai cunosc bine. Marți 20 Februarie.—Mare serbare solară astăzi, dar fără soare. Suntem siguri că l’am vedea,—dacă n’ar fi nori pe cer. Nu vrem însă să ne lăsăm de serbarea noastră , răraînînd ca să mai facem una, atunci când vom vedea în realitate pentru întîia oară soarele. începem de dimineață cu o mare tragere la ţintă, apoi a urmat un prânz de patru feluri şi vin de Fram, adică zeamă de lămâie, cafea şi mai tirziu prăjituri Fram, seara ananas, prăjituri, smochine, banane şi dulceţuri. Apoi ne ducem la culcare cu conştiinţa că o jumătate defurtună ne împingea de la sud-est spre nord. Moara a umblat azi toată ziua şi dacă adevăratul soare n'a voit să se arate la serbarea noastră, în schimb ne a strălucit soarele nostru de salon la amiază şi seara la masă. Mare spălare pe ochi cu prilejul sosirii zilei. Dumnezeule mare, unde o să ajungem ! Mai mulţi dintre noi au aparența unor vite îngrășate, și obrajii lui Juell, au început să ia o rotunjime îngrijitoare, când l’am văzut azi din profil, mă gândeam cum șiar putea el târî un astfel de corp pe ghiață în caz când într’o bună dimineață ar trebui să părăsim vaporul. Trebue să ne gândim să mai reducem câtăva vreme porțiile. Miercuri 21 Februarie. — Vântul de la sud continuă. Astăzi am scos plasa pe care o lăsasem alaltăeri în apă, până la o adâncime de vreo 90 metri. Era plin de crustacee mici și alte animalcule cari răspândeau o fosforescență atât de mare, încât la întuneric păreau ca nişte cărbuni aprinşi. Spre marea mea mirare, funia plăsei ne arăta direcţia spre nord vest, deşi după vânt, trebuia să mergem drept spre nord. Ca să mă conving mai bine, lăsa după amiază iarăşi plasa în apă, dar funia ne arătă tot direcţia spre nord vest, şi aceasta toată dup’amiază fără schimbare. Cum se explică acest fenomen ? E oare cu putinţă că totuşi să ne găsim într’un curent ce merge spre nord-vest ? Viitorul ne va arăta, să sperăm, aceasta. Gheţurile par a fi în mare mişcare; banchiza s’a deschis în mai multe locuri formând canaluri. Jou, 22 Februarie.—Funia plăsei a arătat toată ziua spre vest; acum, după’amiazi e verticală, ceea ce însemnează că stăm, probabil, locului. Vîntul a devenit din ce în ce mai slab până ce dup’amiazî a încetat cu desăvîrșire. Pe urmă începu o adiere ușoară care spre seară ne aduse în sfârșit temutul vânt de nord-vest; pe la 9 ore era destul de tare. O observaţie făcută dup’amiazî, pare a ne arăta că în tot cazul nu suntem mai spre nord de 80° 11’, cu toate că am avut aproape 4 zile vânt de sud. Ce să însemneze aceasta iarăşi ? Cât o să ne mai învârtim aşa pe loc ? Sâmbătă 24 Februarie. — Observaţiile de azi ne readuc la 79° 54 latitudine nordică şi 132° 57' longitudine de est. E de mirare că ne am întors aşa de mult spre sud, cu toate că vântul de la nord vest a bătut numai 24 de ore. Duminică 25 Februarie. — Se pare ca şi când ghiaţa ar fi luat acum iarăşi direcţiunea spre răsărit Mi se năzăresc icoane de vară, de copaci verzi şi de murmur de isvoare, citesc despre viaţa secerătorilor, despre viaţa de munte şi mă doare sufletul, mă simt enervat. De ce să ne gândim deja de pe acum la astfel de lucruri ? Trebuie să mai treacă încă multă vreme până vom revedea toate astea. înaintăm cu încetineala deselătoare a melcului, dar nu cu aceaşi siguranţă. Ne ducem casa cu noi; dar cât am înaintat într’o zi, în altă dăm îndărăt. Luni 28 .Februarie. — Mergem spre nord-est. E un viscol teribil. Vântul are uneori o iuţeală de mai bine de 11 metri pe secundă, urlă şi şuieră peste ghieţuri şi vântură zăpada cu atâta putere încât numaide cât ar îngropa un om. Stăm şi ascultăm şuierul viscolului prin coş şi prin ventilatoare, ca şi când ne-am găsi acasă în Norvegia. Aripile morii se învârteau cu aşa iuţeală, încât nu le mai putea deosebi una de alta; astă-seară a trebuit s’o oprim, deoarece acumulatorii erau plini, și am legat aripile ca să nu le sfărâme vântul. Aproape de o săptămână am avut acum încontinuu lumină electrică. Acesta e vântul cel mai puternic pe care l’am avut toată iarna. Dar barometrul scade prea repede; în curând trebuia să avem iar vânt de nord. Speranţa a început să nu mă mai încânte aşa că până acum şi nu prea aştept mare lucru de la această furtună. Mă gândesc la primăvară şi la vară în nesiguranţă de ce schimbări ne vor aduce. Dar cel puţin noaptea polară, temuta noapte îndelungată, a trecut şi iar am dat cu ochii de lumina zilei. Şi trebuie să spun acum încă odată, că nu văd în jurul med nie de cum acele fiţa olus, cu cari