Ziarul Călětoriilor, 1898 (Anul 2, nr. 16-88)

1898-01-04 / nr. 16

ZIARUL CALETORIILOR 123 nemiloase ale soartei ştiţi când ne vom întâlni iarâş în bucuria vieţei şi aceasta mă face,— dacă vreau­ sa fiu­ cu totul sincer,— sa mărturisesc că suntem într’o situaţie foarte proastă. Suntem acum la 80° latitudine nor­dică ; în Septembrie eram la 79. Ceea ce însemnează cu totul «un» grad în cinci luni. Dacă vom înainta cu aceeaşi iuţeală, vom ajunge la pol în 45 sad 50 de luni, şi în 90 sad 100 de luni, la 80° latitudine nordică, dincolo de pol, cu speranţa ca apoi în alte vr’o 2 luni să ieşim din ghiaţă şi să ajungem acasă. Va să zică near trebui în total vreo opt ani ! îmi aduc aminte acum că profe­­sorul Bregger înainte de a pleca, gă­­sindu mă plantând în grădină pomi pentru generațiile viitoare, mi-a zis că cine știe ce umbră vor arunca acești pomi, când mă voi­ întoarce. Cine știe, zic și eu, de câte ori or mai înverzi până atunci ? Neactivitatea me apasă, mai ales une­ori. Viaţa mi se pare tot aşa de întunecoasă ca şi noaptea de afară. Nicăieri raze de soare de­cât în tre­cut şi în viitorul depărtat. Simt că trebuie să fac ceva ca să frîng neactivitatea aceasta şi să -mi dobândesc un teren de acţiune. Nu se poate întâmpla ceva? Să vie un uragan, să măture toată ghiaţa aceasta, şi să ne arunce pe valuri furioase, pe marea deschisă; să a­­jungem în primejdii, să ne luptăm pentru viaţă, —dar să nu stăm pe loc! Ce folos însă că stau aci şi mă tânguesc ca o babă. Nu m’am aş­teptat oare la toate astea înainte de a pleca ? Lucrurile nu s'ad întâm­plat mal reui de cât m’am așteptat, din potrivă ași putea zice mai bine. De ce dar această disposiție abătută. Poate va trece totul, când vântul de sud va începe să bată iarăși. De o cam dată trebuie să mă duc să mal scutur de praf ca uri filosof din cei vechi. Astă-seară avem puţină presiune iar o observaţie făcută tocmai acum, pare a ne arăta o reîntoarcere cu 3’ spre sud. 11 ore seara. Presiunea începe să devie puternică. Ghiaţa pârâie, nă­văleşte spre vapor şi’l sgudue. Luni 19­ Februarie.—Să însemn înc’o dată constatarea că noaptea este mai întunecoasă tocmai în ajunul zorilor. Astă­zî a început să bată vîntul de la sud şi a ajuns la o iuţeală de 4 metri pe secundă. Dimineaţa am făcut câte­va son­­dagii, şi am găsit că îndărătul va­porului ghiaţa era de 1 m. 879 gro­sime, cu o pătură de zăpadă de vreo 4 centimetri, iar în faţa vaporului, ghiaţa era de peste 2 metri grosime. Intr’o lună întreagă ghiaţa s’a în­groşat destul de puţin, mai ales a­vând în vedere că temperatura scă­zuse până la 50° sub zero. Azi ca şi ieri am văzut iarăşi chi­pul reflectat al soarelui; astă­zi era sus, peste orizon, şi avea aproape forma unui disc. Unii afirmă că au­ zărit și marginea discului solar în­suși . Peder și Bentsen susțineau­ chiar că ad văzut cel puțin jumătate din discul soarelui; ed însă mă tem că a trecut atâta vreme de când el n’ad mai văzut soarele încât nu’l mai cu­nosc bine. Marți 20 Februarie.—Mare serbare solară astăzi, dar fără soare. Sun­tem siguri că l’am vedea,—dacă n’ar fi nori pe cer. Nu vrem însă să ne lăsăm de serbarea noastră , răraînînd ca să mai facem una, atunci când vom vedea în realitate pentru întîia oară soarele. începem de dimineață cu o mare tragere la ţintă, apoi a urmat un prânz de patru feluri şi vin de Fram, adică zeamă de lămâie, cafea şi mai tirziu­ prăjituri Fram, seara ananas, prăjituri, smochine, banane şi dulce­ţuri. Apoi ne ducem la culcare cu conştiinţa că o jumătate de­­furtună ne împingea de la sud-est spre nord. Moara a umblat azi toată ziua şi dacă adevăratul soare n'a voit să se arate la serbarea noastră, în schimb ne a strălucit soarele nostru de salon la amiază şi seara la masă. Mare spălare pe ochi cu prilejul sosirii zilei. Dumnezeule mare, unde o să ajungem ! Mai mulţi dintre noi au­ aparența unor vite îngrășate, și obrajii lui Juell, au început să ia o ro­tunjime îngrijitoare, când l’am văzut azi din profil, mă gândeam cum și­­ar putea el târî un ast­fel de corp pe ghiață în caz când într’o bună di­mineață ar trebui să părăsim vapo­rul. Trebue să ne gândim să mai reducem câtă­va vreme porțiile. Miercuri 21 Februarie. — Vântul de la sud continuă. Astă­zi am scos pla­sa pe care o lăsasem alaltăeri în apă, până la o adâncime de vreo 90 metri. Era plin de crustacee mici și alte animalcule cari răspândeau­ o fosfo­rescență atât de mare, încât la în­tuneric păreau ca nişte cărbuni aprinşi. Spre marea mea mirare, funia plă­sei ne arăta direcţia spre nord vest, de­şi după vânt, trebuia să mergem drept spre nord. Ca să mă conving mai bine, lăsa­ după amiază iarăşi plasa în apă, dar funia ne arătă tot direcţia spre nord vest, şi aceasta toată dup’amiază fără schimbare. Cum se explică acest fenomen ? E oare cu putinţă că totuşi să ne gă­sim într’un curent ce merge spre nord-vest ? Viitorul ne va arăta, să sperăm, aceasta. Gheţurile par a fi în mare mişcare; banchiza s’a deschis în mai multe locuri formând canaluri. Jou, 22 Februarie.—Funia plăsei a arătat toată ziua spre vest; acum, după’amiazi e verticală, ceea ce în­semnează că stăm, probabil, locului. Vîntul a devenit din ce în ce mai slab până ce dup’amiazî a încetat cu desăvîrșire. Pe urmă începu o adiere ușoară care spre seară ne aduse în sfârșit temutul vânt de nord-vest; pe la 9 ore era destul de tare. O observaţie făcută dup’amiazî, pare a ne arăta că în tot cazul nu suntem mai spre nord de 80° 11’, cu toate că am avut aproape 4 zile vânt de sud. Ce să însemneze aceasta iarăşi ? Cât o să ne mai învârtim aşa pe loc ? Sâmbătă 24 Februarie. — Observa­ţiile de azi ne readuc la 79° 54 la­titudine nordică şi 132° 57' longitu­dine de est. E de mirare că ne am întors aşa de mult spre sud, cu toate că vântul de la nord vest a bătut numai 24 de ore. Duminică 25 Februarie. — Se pare ca şi când ghiaţa ar fi luat acum iarăşi direcţiunea spre răsărit Mi se năzăresc icoane de vară, de copaci verzi şi de murmur de isvoare, ci­tesc despre viaţa secerătorilor, despre viaţa de munte şi mă doare sufletul, mă simt enervat. De ce să ne gân­dim deja de pe acum la ast­fel de lucruri ? Trebuie să mai treacă încă multă vreme până vom revedea toate astea. înaintăm cu încetineala deselă­­toare a melcului, dar nu cu aceaşi siguranţă. Ne ducem casa cu noi; dar cât am înaintat într’o zi, în altă dăm îndărăt. Luni 28 .Februarie. — Mergem spre nord-est. E un viscol teribil. Vântul are une­ori o iuţeală de mai bine de 11 metri pe secundă, urlă şi şuieră peste ghieţuri şi vântură zăpada cu atâta putere încât numai­de cât ar îngropa un om. Stăm şi ascultăm şuierul viscolu­lui prin coş şi prin ventilatoare, ca şi când ne-am­ găsi acasă în Norve­gia. Aripile morii se învârteau­ cu aşa iuţeală, încât nu le mai putea deosebi una de alta; astă-seară a trebuit s’o oprim, de­oare­ce acu­mulatorii erau­ plini, și am legat ari­pile ca să nu le sfărâme vântul. A­proape de o săptămână am avut acum încontinuu­ lumină electrică. Acesta e vântul cel mai puternic pe care l’am avut toată iarna. Dar barometrul scade prea repede; în curând trebuia să avem iar vânt de nord. Speranţa a început să nu mă mai încânte aşa că până acum şi nu prea aştept mare lucru de la această furtună. Mă gândesc la primăvară şi la vară în nesiguranţă de ce schim­bări ne vor aduce. Dar cel puţin noaptea polară, te­muta noapte îndelungată, a trecut şi iar am dat cu ochii de lumina zilei. Şi trebuie să spun acum încă odată, că nu văd în jurul med nie de cum acele fiţa o­lu­s, cu cari

Next