Ziarul Călětoriilor, 1901 (Anul 4, nr. 192-195)

1901-01-17 / nr. 192

151.8 ABONAMENT „Ziarul Călătoriilor“ SDF 1*01111*0 I an 5 lei 'W Premii: 1 Almanah al «Universului» pe 1901 și 2 romane din «Biblioteca Economică a Universului». «J Pentru 6 luni lei 2.000 Premii : 1 Almanah al «Universului». — LA ZIARUL CALÉTORIILOR A MOCUL IVebunia furioasă a malaezilor Neleda era o drăguţă mică javaneză, cu o faţă nostimă de chineză; ea eşia abia din copilărie, şi betelul (o plantă pe care o rumegă indigeni nu umflase încă buzele, nici nu-i înegrise dinţii, nici nu-i rosese gingiile. Trebuia să o vezi vie şi uşoară, îmbrăcată în haina ei multicoloră, din care îl ieşiau, gol umerii admirabil rotunjiţi şi braţele frumos modelate ; trebuia să o vezi, în timp de repaos, galeşă, aşezată în mijlocul paserilor sale, în mijlocul florilor sale, sub veranda care împodobeşte faţada căsuţei sale făcută din bambus împletit şi al cărei coperiş este construit din rogojini butucoase. Cu frumosul ei păr legat la ceafă cu mari bolduri de aramă, ea necăjea micii soi papagali de tot felul şi graurii roşii cu aripile de un albastru închis. Fericirea ei era să aibă trandafiri, regine-marguerite şi vineţele, flori exotice mai puţin rare în Java decât la noi, kambola Malaesieî, cu petalele galbine deasupra şi albe dedesubt. Din nenorocire, tinera fată, fie din cochetărie, fie din uşurinţă, nu descuraja nici pe unul din respectuoşii săi adoratori. Aceasta îl făcu pe Jata, inspectorul recoltelor coloniale din partea guvernului olandez, ca, renunţând să mai ia în serios pe Neleda, să-şi strămute stăruinţele pe lângă Sura, cu buzele roşii ca sîngele, care desigur era departe de a se putea compara cu Neleda. Dar cel mai amorezat dintre javanezii din marele sat sau kampong de Baya, era Brani. Brani impresariul luptelor de cocoşi, îşi uitase şi să mai mănînce şi să mai bea; dispreţuia chiar fiertura sa de orez. Cocoşii rămăseseră uitaţi în coliviile lor. Dar a păţit-o săracul băiat. Intr’o seară, el află că Neleda a făcut o alegere irevocabilă. Dintre toţi suspinătorii, frumoasa copilă a găsit de bine să primească propunerile de căsătorie ale lui Ulian, un fel de fanfaron. La această ştire, Brann simţi că părăseşte sângele rece. Cum să prefere Neleda pe Ulian, al cărui tată şi mamă fuseseră loviţi cu pietri pentru că comiseseră mai multe crime ? Toată bogăţia rivalului său se datora prosperităţeî pe care aceste crime o dăruiseră hanului pe care î l ţineaţi părinţii lui Ulian şi sub temeliile căruia el îngropaţi în fiecare an o mică fată furată şi asasinată de el,—urmând astfel sfatul unui bătrân, un fel de vrăjitor, pe care îl găzduiseră până în ziua catastrofei. Și Neleda nu se îngrozia să se unească soarta cu a vlăstarului acestor blestemați. Toate acestea, poate, fiindcă Ulian are un inel de aur pe degetul cel mare de la mâna dreaptă, şi la brâu un pumnal cu mânerul de aur, ornat cu pietre scumpe, — câştigate prin tot atâtea fapte rele! Brann intră în casă. Se aruncă pe pat şi încercă a se ameţi. El bea arac şi fumează opiu. Dar mintea i se rătăci. Atunci el făcu versuri în onoarea urîtei Sura, a cărei faţă o compara cu strălucirea lunei, ale cărei sprincene semănând cu două frunze din arborul ninbo le lăuda, lăudând ochii ei scînteietori, dinţii negri, buzele de coloarea scoarţei de mangustan, obrajii de forma rotunjimei unui fruct frumos, piciorul turtit pe pamânt şi mersul majestos ca acel al unui elefant. Sublimă perfecţiune . Sura era parfumată cu atîta artă, încât era cu neputinţă de a se deosebi mirosul vreunuia din parfumurile sale!? Versurile însemna şi începutul nebuniei. El îşi umpluse deja de trei ori pipa sa cu opium. Lucrul era de neînlăturat. Trebuia să ajungă amic (nebun). Beţia îl cuprindea, beţia de opiu, nebunia furioasă a malaezilor. El fuge din locuinţa sa fără să’şi îmbrace vesta de lână vopsită, legându’şi numai larga sa cingătoare în jurul brîului şi punîndu-şi o basma pe cap, el agită cu aer ameninţător crisul său, acest teribil pumnal a cărui lamă pare că scînteie ca o flacără , sclipitoare. El aleargă la rivalul său. Fanfaronul e încă în pat, poate că legănat de vreun vis. . Brani Îi taie capul cu grozava armă. Dar răsbunarea lui nu e complectă. Sub stăpânirea otrăvei care circulă în vinele sale, Brani, de obicei blind și fricos, se jură ca să facă să piară şi aceea care este causa atîtor nenenorociri şi se îndreptează spre locuinţa Neledel. Din fericire pentru frumoasa fată, strigătul amoc a răsunat în întreg kampongul; păzitorii de noapte şi garda pun mâna pe arme. Un om care e amoc a devenit un pericol public. Dus de turbarea sa, el e capabil să omoare fără nici un motiv pe toți aceia pe cari îi va întîlni în drumul său. Pe când unii bat thong thongul, alţii urmăresc pe Brain. Ei n'au uitat să se înarmeze cu un bandhill, care este un fel de furcă mare a cărei descriere o dăm aici mai jos după Russel Wallace, exploratorul Malaeziei. Bandhill-ul este o armă extrem de ingenioasă. Este o furcă ale cărei două braţe sunt prevăzute cu o plantă spinoasă (doerl), în aşa chip că spinii intră în carnea pacientului şi nu numai îl împiedică de a scăpa, dar îl paralisează în mod absolut mişcările şi îl fac de o docilitate perfectă. Omul cel mai furios este îmblânzit numai de cât de durerea oribilă ce-i causează bandhillul. Brann fu aruncat în închisoare și judecat numai de cât de un tribunal indigen, care î l condamnă să sufere până la moarte torturi oribile. Dar tribunalul olandez schimbă această condamnare şi Brann fu osândit la spânzurătoare. Această beţie de opiu produce efecte teribile asupra organizmului malaezilor. S’au văzut adese ori indivizi coprinşi de această nebunie furioasă comiţând câte 15—17 asasinate. Răniţii sunt atinşi mortal când crişul (pumnalul) este muiat în suc de rădăcină de apus. Constant. Aniero. DIN ŢARA NOASTRĂ T U L C EA Tulcea, capitala judeţului Tulcea, este un oraş cu vreo 20.000 locuitori, aşezat pe malul Dunărei care în dreptul ei face un cot mare. Tulcea este aşezat pe trei dealuri şi de aceea se vede de la o mare distanţă. In general, Tulcea nu este oraş frumos, căci are majoritatea caselor joase şi derăpănate, iar stradele, afară de câteva mai principale, sunt strimte şi murdare, iar unele nu sunt de loc pavate. In Tulcea sunt două pieţe : o piaţă a legumelor şi alta a fructelor. Piaţa legumelor este situată cam în centrul oraşului. Ea este foarte animată Marţea şi Sâmbăta, când vin şi ţăranii de prin satele din prejur. Cealaltă parte este ceva mai de-