Ziarul Călătoriilor, 1911 (Anul 12, nr. 713-764)

1911-01-05 / nr. 713

ZIARUL CĂLĂTORIILOR 4873 Italia­\ „Apă de Franţa“, „Apă de Is­­l­­nda“, „Apă de lava“, etc., etc. Simţind că setea are să-i usuce gâtul, la vederea acestor ape limpezi, Boldo luă o mică sticluţă care era în puterea sa. Dar, nenorocire ! Sticla îi alunecă printre degete, căzu pe pământ şi se sparse. In acelaş timp, o formă uşoară se ridică de la pământ şi ca prin ceaţă, copilul zări o tânără fată frumoasă, cu ochii verzi, cu părul lung blond. Era îmbrăcată cu o roche de gaz de un al­­bastru-verzui, acoperită de verdeţuri mlădiose şi strălucitoare; prin pârul ei erau aranjaţi cu măestrie trandafiri multicolori. Cu o voce limpede ea spu­se aceste cuvinte :­­— Iți mulțumesc, Boldo, salvatorul meu ! Tu m’ai liberat din vraja care apăsa asupra mea. Eram înainte un b­ isvor curat și cristalin, nefăcând altceva de­cât să murmure continuu pe sub mușchi și să servesc de ogindă stelelor noaptea şi florilor ziua Dar zeul Vulcan mă pândea mereu­ : el reuşi să mă răpească şi să mă nchi­­ză în acest borcan, aşteptând să mă fiarbă şi să mă arunce în interiorii pă­mântului pentru a-l reîncălzi. Mulţu­­mită ţie sunt liberă, şi pot să mă întorc acolo, de unde am fost răpită. Dr nu, tu n’ai scăpat o nerecunoscătoar ! Ţi­ne, iată apă proaspătă. Intră o în­drăzneală în sala spectrelor și runcă câte­va picături de apă asupa lor. Zeul Vulcan care este pe drurr de a face să fiarbă cazanul sau infenal, va fi forțat să te lase să eși din aces castel din care de altfel fără aceasta n’i putea să eşi fără permisiunea lui. M. mult, iată un şoarece mare, ţi-l dau el te va servi, în momentul oportu, dacă vei fi înţelept şi cugetător. Ai frică de ce are să se întâmple, şi înt odată înainte ca să te întorci acasă, ccă eşti înţelept şi te porţi cu minte,­­ putea­i dobândeşti norocul şi fericea! Pe măsură ce vorbea, viziuna se ştergea încetul cu încetul. Nu mai era de­cât un vapor uşor care apăru ! Boldo, curagios, deschise almi uşa spectrelor şi intră în sală, stingând sub vestă şoarecele şi sticla dai de mi­ci isvor ! — Vreau să mă duc acasă zise el cu o voce hotărâtă. Nici unul din asistenți nu s mișcă. Atunci, aruncând câteva piciuri de apă în scobitura mâinii, el suni pe e­­nigmaticele personagii. Indattoti se culară cu mare sgomot și apărură a mijlocul unui fum înecăcie Boldo nu mai avu înaintea lui de câte zeul Vulcan. *— Vreau să mă duc acasă, notă el. — Fie ! zise zeul, am să te onduc e­l acolo. Dar nu ştiu dacă cânţi con­diiunea : prima fiinţă înviatăire va trece în mâna mea prin valea sulfu­­roasă, va aparţine zeului Vulc ! se sperie. Dar recomdaţiu­nea micului isvor venindu-i în minte, reflectă o clipă, surâse şi zise : — Am înţeles, te urmez ! După aceea, traversând un labirint de peşteri întunecate, Vulcan eşi din castel şi sosi la intrarea văei pe care Boldo o zărise din sala de sus. In valea întunecată, spectre având forma vaporilor, dansau hora, în mij­locul unui fum cu miros de pucioasă. Vulcan se uită la băiat. — Te-ai gândit? zise el. Boldo făcu semn că da. Atunci Vulcan surâse sinistru și merse înainte. Dar cu un gest mlădios și imediat, Boldo îi trecu pe sub cen­tură o sfericică, la capătul căreia le­gase șoarecele dat de isvoraș și pe urmă vesel urmă pe conducătorul său în drumul prin vale. împrejurul lor domnea o căldură înăbuşitoare. Sub picioarele lor se auzea un zgo­mot înăbuşit, continuu­, dar Vulcan părea că nu vede și n’aude nimic, el mergea mereu. După câteva momente, apăru în de­părtare căsuţa albă unde Linka, buna bunică, trebuia să aștepte pe nepo­tul ei. — Aceasta este ! zise în acelaș mo­ment Vulcan. A venit momentul să-ți ţii promisiunea. Tu îmi aparțin. — De loc, mare zeu, zise Boldo ară­tând rosă­torul care urma pe conducă­tor. Vreau să-mi ţi­i promisiunea , dar, prima ființă vie care a traversat valea sulfuroasă în urma ta, nu sunt eu, ci acest şoarece mare, pe care l-aţi pur­tat după d-voastră. El deci vă aparţine. Vă mulţumesc de bună-voinţa d-voas­tră şi acum... vă părăsesc. Repede ca fulgerul, în timp ce zeul supărat şi uimit că-şi bătuse joc de el îl privea cu mânie, Boldo îi aruncă în faţă restul din apa sa curată şi alergă repede către casa lui. Cum vă închipuiţi de­sigur, bătrâna Linka îl primi cu lacrămi de bucurie şi asculta cu groază şi admiraţie poves­tirea lui minunată. La câteva zile după aceasta, tânărul, fericit că scăpase dintr’o așa încurcă­tură, se gândea la vorbele micului is­vor, care îi amintea fericirea la întoar­cerea lui acasă. Cu toată promisiunea, el continua să fie sărac și nenorocit, căci bunica sa nu mai putea să pără­sească patul, din cauza unui reumatism ciudat. Cum se gândea, întins pe pragul co­libei,crezu că aude un zgomot slab in pământ. Punând urechea la pământ, îl auzi mai deslușit și mai puternic Luând apoi o vergea de fel ce se gă­sea pe acolo, o înrădăcină în pământ, pentru ca să încerce să-l deslipească, dar îndată, o vână puternică de apă se ridică în aer. Mirat şi zăpăcit, Boldo se apropie. Aburii ușori înconjurau a­­ceastă coloană lichidă, și tânărul a­­tingând acolo cu degetele, observă că este clocotită. Deodată, când vesel­a­­alerga să prevestească pe Linka de des­coperirea sa, coloana se micșoră, se o­­pri și Boldo nu mai văzu înaintea lui de­cât o gaură. Desolat, începu să plângă când la moment, cu un sgomot puternic, apa caldă se ridică către cer! Aci se oprea, aci se ridica în­cât Boldo înțelese că acest fenomen era datorit unui isvor intermitent. Găurind pământul în mai multe lo­curi, el descoperi alte isvoare, unele mai puternice de­cât altele; unele se­mănați cu primul, altele aveau apa stătătoare, dar toate erau calde ! Boldo își aminti atunci de prezicerea micului izvor. Aducându-și aminte că auzise că căldura este binefăcătoare bolnavilor de reumatism, el prepară într’un loc din această apă caldă şi a­­duse pe bunica sa să facă baie. Aceasta se simţi mai bine, continuă tratamen­tul şi în curând se vindecă ! Cum Boldo şi Linka erau oameni buni, se hotărâră să facă să profite toată lumea de descoperirea lor. îndată toţi bolnavii ţârei veniră să se caute la Linka, care mulţumită acestui lucru deveni bogată, şi pentru ca să se odih­nească în pace Boldo îi clădi o casă măreaţă! Cât despre isvoarele intermitente, cari se ridicau în aer, făcură admira­ţia tuturor turiştilor. Chiar astăzi ele mai există în Islanda. Islandezii le nu­mesc „Geiseri“ cuvânt irlandez, care însemnează „vârtej“. Acestea sunt isvoarele termale calde, cari sunt alimentate poate de acelaș foc subpământean, care alimentează muntele Hecla. Boldo mai reveni adesea,după aceea la castelul vechiu, dar el nu mai văzu nici­odată spectrele; ele trebuiră să se adâncească in centrul pământului du­pă nenorocirea marelui sau Vulcan. Valea sulfuroasă există încă şi astăzi la nordul muntelui Hecla ; numai că ea este străbătută de o mulţime de is­voare şi de doui geiseri, cei mai re­marcabili din Irlanda. Ea este încon­jurată de munţi şi de stânci, dar nici­odată spectrele nu mai dansează prin ea. Numai seara, aburi calzi din is­voarele binefăcătoare se ridică în for­mă de spirale în aer, întocmai ca nişte forme neguroase. Boldo păstra o mare recunoştinţă micului isvor, cauza bogăţiilor şi feri­cirilor sale ; el căuta destul de departe să găsească un isvor modest, ascuns pe sub muşchi, dar nici­odată nu răuşi. Poate că isvoraşul preferă să trăiască necunoscut de oameni adesea nerecu­noscători şi să servească după cum el însuşi spunea de oglindă florilor şi stelelor! Trad, de PeircJG. Georgeseu T

Next