Ziarul Călătoriilor, 1911 (Anul 12, nr. 713-764)
1911-01-05 / nr. 713
ZIARUL CĂLĂTORIILOR 4873 Italia\ „Apă de Franţa“, „Apă de Islnda“, „Apă de lava“, etc., etc. Simţind că setea are să-i usuce gâtul, la vederea acestor ape limpezi, Boldo luă o mică sticluţă care era în puterea sa. Dar, nenorocire ! Sticla îi alunecă printre degete, căzu pe pământ şi se sparse. In acelaş timp, o formă uşoară se ridică de la pământ şi ca prin ceaţă, copilul zări o tânără fată frumoasă, cu ochii verzi, cu părul lung blond. Era îmbrăcată cu o roche de gaz de un albastru-verzui, acoperită de verdeţuri mlădiose şi strălucitoare; prin pârul ei erau aranjaţi cu măestrie trandafiri multicolori. Cu o voce limpede ea spuse aceste cuvinte :— Iți mulțumesc, Boldo, salvatorul meu ! Tu m’ai liberat din vraja care apăsa asupra mea. Eram înainte un b isvor curat și cristalin, nefăcând altceva decât să murmure continuu pe sub mușchi și să servesc de ogindă stelelor noaptea şi florilor ziua Dar zeul Vulcan mă pândea mereu : el reuşi să mă răpească şi să mă nchiză în acest borcan, aşteptând să mă fiarbă şi să mă arunce în interiorii pământului pentru a-l reîncălzi. Mulţumită ţie sunt liberă, şi pot să mă întorc acolo, de unde am fost răpită. Dr nu, tu n’ai scăpat o nerecunoscătoar ! Ţine, iată apă proaspătă. Intră o îndrăzneală în sala spectrelor și runcă câteva picături de apă asupa lor. Zeul Vulcan care este pe drurr de a face să fiarbă cazanul sau infenal, va fi forțat să te lase să eși din aces castel din care de altfel fără aceasta n’i putea să eşi fără permisiunea lui. M. mult, iată un şoarece mare, ţi-l dau el te va servi, în momentul oportu, dacă vei fi înţelept şi cugetător. Ai frică de ce are să se întâmple, şi înt odată înainte ca să te întorci acasă, ccă eşti înţelept şi te porţi cu minte, puteai dobândeşti norocul şi fericea! Pe măsură ce vorbea, viziuna se ştergea încetul cu încetul. Nu mai era decât un vapor uşor care apăru ! Boldo, curagios, deschise almi uşa spectrelor şi intră în sală, stingând sub vestă şoarecele şi sticla dai de mici isvor ! — Vreau să mă duc acasă zise el cu o voce hotărâtă. Nici unul din asistenți nu s mișcă. Atunci, aruncând câteva piciuri de apă în scobitura mâinii, el suni pe enigmaticele personagii. Indattoti se culară cu mare sgomot și apărură a mijlocul unui fum înecăcie Boldo nu mai avu înaintea lui de câte zeul Vulcan. *— Vreau să mă duc acasă, notă el. — Fie ! zise zeul, am să te onduc el acolo. Dar nu ştiu dacă cânţi condiiunea : prima fiinţă înviatăire va trece în mâna mea prin valea sulfuroasă, va aparţine zeului Vulc ! se sperie. Dar recomdaţiunea micului isvor venindu-i în minte, reflectă o clipă, surâse şi zise : — Am înţeles, te urmez ! După aceea, traversând un labirint de peşteri întunecate, Vulcan eşi din castel şi sosi la intrarea văei pe care Boldo o zărise din sala de sus. In valea întunecată, spectre având forma vaporilor, dansau hora, în mijlocul unui fum cu miros de pucioasă. Vulcan se uită la băiat. — Te-ai gândit? zise el. Boldo făcu semn că da. Atunci Vulcan surâse sinistru și merse înainte. Dar cu un gest mlădios și imediat, Boldo îi trecu pe sub centură o sfericică, la capătul căreia legase șoarecele dat de isvoraș și pe urmă vesel urmă pe conducătorul său în drumul prin vale. împrejurul lor domnea o căldură înăbuşitoare. Sub picioarele lor se auzea un zgomot înăbuşit, continuu, dar Vulcan părea că nu vede și n’aude nimic, el mergea mereu. După câteva momente, apăru în depărtare căsuţa albă unde Linka, buna bunică, trebuia să aștepte pe nepotul ei. — Aceasta este ! zise în acelaș moment Vulcan. A venit momentul să-ți ţii promisiunea. Tu îmi aparțin. — De loc, mare zeu, zise Boldo arătând rosătorul care urma pe conducător. Vreau să-mi ţii promisiunea , dar, prima ființă vie care a traversat valea sulfuroasă în urma ta, nu sunt eu, ci acest şoarece mare, pe care l-aţi purtat după d-voastră. El deci vă aparţine. Vă mulţumesc de bună-voinţa d-voastră şi acum... vă părăsesc. Repede ca fulgerul, în timp ce zeul supărat şi uimit că-şi bătuse joc de el îl privea cu mânie, Boldo îi aruncă în faţă restul din apa sa curată şi alergă repede către casa lui. Cum vă închipuiţi desigur, bătrâna Linka îl primi cu lacrămi de bucurie şi asculta cu groază şi admiraţie povestirea lui minunată. La câteva zile după aceasta, tânărul, fericit că scăpase dintr’o așa încurcătură, se gândea la vorbele micului isvor, care îi amintea fericirea la întoarcerea lui acasă. Cu toată promisiunea, el continua să fie sărac și nenorocit, căci bunica sa nu mai putea să părăsească patul, din cauza unui reumatism ciudat. Cum se gândea, întins pe pragul colibei,crezu că aude un zgomot slab in pământ. Punând urechea la pământ, îl auzi mai deslușit și mai puternic Luând apoi o vergea de fel ce se găsea pe acolo, o înrădăcină în pământ, pentru ca să încerce să-l deslipească, dar îndată, o vână puternică de apă se ridică în aer. Mirat şi zăpăcit, Boldo se apropie. Aburii ușori înconjurau această coloană lichidă, și tânărul atingând acolo cu degetele, observă că este clocotită. Deodată, când veselaalerga să prevestească pe Linka de descoperirea sa, coloana se micșoră, se opri și Boldo nu mai văzu înaintea lui decât o gaură. Desolat, începu să plângă când la moment, cu un sgomot puternic, apa caldă se ridică către cer! Aci se oprea, aci se ridica încât Boldo înțelese că acest fenomen era datorit unui isvor intermitent. Găurind pământul în mai multe locuri, el descoperi alte isvoare, unele mai puternice decât altele; unele semănați cu primul, altele aveau apa stătătoare, dar toate erau calde ! Boldo își aminti atunci de prezicerea micului izvor. Aducându-și aminte că auzise că căldura este binefăcătoare bolnavilor de reumatism, el prepară într’un loc din această apă caldă şi aduse pe bunica sa să facă baie. Aceasta se simţi mai bine, continuă tratamentul şi în curând se vindecă ! Cum Boldo şi Linka erau oameni buni, se hotărâră să facă să profite toată lumea de descoperirea lor. îndată toţi bolnavii ţârei veniră să se caute la Linka, care mulţumită acestui lucru deveni bogată, şi pentru ca să se odihnească în pace Boldo îi clădi o casă măreaţă! Cât despre isvoarele intermitente, cari se ridicau în aer, făcură admiraţia tuturor turiştilor. Chiar astăzi ele mai există în Islanda. Islandezii le numesc „Geiseri“ cuvânt irlandez, care însemnează „vârtej“. Acestea sunt isvoarele termale calde, cari sunt alimentate poate de acelaș foc subpământean, care alimentează muntele Hecla. Boldo mai reveni adesea,după aceea la castelul vechiu, dar el nu mai văzu niciodată spectrele; ele trebuiră să se adâncească in centrul pământului după nenorocirea marelui sau Vulcan. Valea sulfuroasă există încă şi astăzi la nordul muntelui Hecla ; numai că ea este străbătută de o mulţime de isvoare şi de doui geiseri, cei mai remarcabili din Irlanda. Ea este înconjurată de munţi şi de stânci, dar niciodată spectrele nu mai dansează prin ea. Numai seara, aburi calzi din isvoarele binefăcătoare se ridică în formă de spirale în aer, întocmai ca nişte forme neguroase. Boldo păstra o mare recunoştinţă micului isvor, cauza bogăţiilor şi fericirilor sale ; el căuta destul de departe să găsească un isvor modest, ascuns pe sub muşchi, dar niciodată nu răuşi. Poate că isvoraşul preferă să trăiască necunoscut de oameni adesea nerecunoscători şi să servească după cum el însuşi spunea de oglindă florilor şi stelelor! Trad, de PeircJG. Georgeseu T