Ziarul Ştiintelor Populare şi al Călătoriilor, 1922 (Anul 26, nr. 1-51)
1922-08-08 / nr. 32
378 — No. 32 ZIARUL ŞTIINŢELOR POPULARE ŞI AL CĂLĂTORIILOR Marţi 8 August 1922 Excursii şi călătorii ştiinţifice Pantelimonul oferă, iarăşi multe frumuseţi excursionistului şi între altele remarc faptul că posedă o vegetaţie abundentă. Aceste introduceri în lungile excursii de vară se fac cu piciorul şi tocmai în Maia amatorul se începe pe acele cu trenul la Pasărea, Comana,ţigăneşti, Ciocăneşti, etc. In orice fel de excursii tânărul nu trebuie să uite lucrurile notate în articolul precedent şi următoarele sfaturi. 1) Fluturii se aşează cu aripile lipite una de alta în plicuri unde polenul de pe aripi nu se strică. 2) Nici un fel de gândac nu se omoară în timpul excursiei căci acasă se pot întrebuinţa la diferite experienţe fiziologice. 3) Nu se omoară decât insectele despre care naturalistul este sigur că le va pune imediat în colecţiuni. 4) Nu uitaţi sfatul d-lui Ionescu din anul precedent cu carnetul de note. Cunoştinţele iau un aracter mai general observând anumitele legături naturale între plante şi insecte. 5) Se recoltează cât mai mulţi indivizi din aceeaşi specie mulţi putându-se rupe sau strica în timpul întoarcerii. 6) Hymenopterele se prind cu batista sau cu şapca iar cele mari, cu plasa şi contra înţepăturilor lor se recomandă amoniacul. 7) Plantele se aduc în ghiozdan sau în cutia de herborizat, dacă avem, şi aceasta după ce s’au învălit în hârtie de jurnal. 8) Plantele comune (acelea care sunt în număr mare şi peste tot locul) se culeg către sfârşitul excursiei. 9) Toate plantele la întoarcere fie aceasta chiar noaptea târziu, se pun într’un vas cu apă în aşa fel încât florile să nu fie ridate. A doua zi ele sunt complet înviorate şi pot fi preparate pentru ierbar. Am uitat să adaog că toate plantele trebuiesc recoltate cu rădăcini şi aceasta cu ajutorul unei lopeţi sau unei scafe. Insectele pentru colecţiuni se prepară astfel: individul este întâi omorât cu spirt, benzină, sau amoniac (se ţine 3—5 minute în sus notatele lichide) şi după ce i se netezeşte perii corpului, cu un ac de gămălie, i se aşază picioarele în poziţie naturală şi la nevoie i se proptesc cu bolduri. Antenele trebuiesc deasemenea aşezate. Acul trebuieşte înfipt la gândaci numai în elitra dreaptă iar i.icidecum în torace sau in mijlocul spinării. Pe insectele cele mici are înfipte în ace ori s’ar sfărâma, ori ar alcătui un sol puţin estetic le lipim cu gumă arabică la colţul unor mici triunghiuri de carton subţire şi aşa le aşezăm în colecţiuni. Fluturii sunt întinşi pe mici tăbliţe de lemn moale în care crăpăm cu briceagul cîteva şenţuleţe unde le potrivim corpul. Marginea de jos a aripelor superioare trebuieşte să facă un unghiu drept cu cornul, iar cele inferioare vin imediat după ele. Ilumenopterele, neuropterele ortopterele se usucă în acelaş fel ca şi celelalte două clase. Insectele odată uscate se aşează în cutiile preparate de cu iarnă unde se etichetează cu ajutorul manualelor indicate. Plantele se presează după manierele cunoscute; exemplarul este întins pe o hârtie de jurnal în aşa fel încât florile şi frunzele să nu prezinte cute şi apoi este acoperit cu o altă foaie. Pachetul astfel obţinut este presat cu ajutorul unei greutăţi (o ladă, câteva ghiulele sau o buturugă). Bineînţeles că se presează mai multe, de o dată. Din două în două zile se schimbă hârtiile până ce planta este complet uscată. După aceia se cumpără hârtie albă de împachetat şi se fac în mărimi egale. Pe fiecare foaie se aşează unul sau mai multe exemplare de acelaşi fel. Plantele se prind cu ajutorul bentiţelor de hârtie iar etichetele se lipesc la colţul drept al ţoalei. Pe etichetă se menţine numirea populară, cea ştiinţifică, familia din care face parte, locul felul terenului şi luna când a fost recoltată. Foile de hârtie se numerotează şi se pun în cartoane. Niciodată însă nu se cos sau se lipesc împreună. Plantele prea mari, adică acelea cari nu încap complet îin foaia herbariului, se taie în două jumătăţi şi se prind cu bentiţe separat sau se îndoaie. Fiecare exemplar va purta rădăcină, frunze, tulpina, floare şi dacă se poate şi fruct De la arbori se presează o ramură tânără cu flori şi una cu frunze. Cartoanele se aerisesc din timp şi se prăfuesc cu naftalină. Când o plantă din anii trecuţi este mai prost conservată decât una nou recoltată, se inlocueşte astfel ca ierbarul să fie mereu în bună stare. Dacă într-o grădină de oraş nu se pot aduce decât câteva liliaceae de pădure, celelalte fiind improprii atmosferii comunale şi îngrijirilor noastre, se pot însă transporta acasă mai toate vietăţile pe care le recoltăm şi ale căror moravuri le-ana bănui interesante. Pentru aceasta ne trebuiesc insectarii şi acvarii. Pe cele din urmă le înlocuim, dacă în comerţ nu se găsesc vase speciale, cu un borcan cu gura largă, pe fundul căruia punem nisip curat şi presărăm scoici şi în care instalăm plante acvatice. Locuitorii lacurilor noastre o duc destul de bine şi în asemenea apartamente improvizate, bineînţeles dacă au hrana necesară. Insectariile 1) se comandă de la tâmplar sau se construesc de însăşi amatorul dacă acesta are oarecari aplicaţii arhitectonice. Un instector este format din trio cutie cu geamuri şi cu fereşti de sârmă metalică sau din trio cutie cu fundul de lemn şi cu ceilalţi păreţi de sârmă. Sârma se improvizează fiecare devenind în acest moment meşter arhitect. Trebuieşte doar puţină îndemânare la înădirea pânzelor în aşa fel încât prizonierii dinăuntru să nu poată eşi. Pământ punem ca la trei degete şi sădim plante. Dacă se poate punem înăuntru şi un cristalizar cu apă pe care îngropându-l redă imaginea, unui lăcuşor. In insectariu să ţi» gândacii, lăcuste, şopârle, burateci şi alt* gângănii pe care voim să le observăm. Pe fluturi sau pe omizi le creştem aparte în borcane sau ghivece de pământ sclumfeându-le necontenit hrana. Amatorul trebuie să aibă un carnet unde să-şi noteze observaţiile şi eperienţele căci, ori şi cine cu aceste două însuşiri poate dă multe adevăruri ştiiaţe. Vorba românului1: „nici nu ştii de unde sare iepurele“. Mircea Eliade Kih. Industria sabofilor In Belgia, această industrie este mai desvoltată ca în orice altă ţară, făcând obiectul unui destul de mare export. Sunt perse dooo de mici întreprinderi de acest fel, mai ales în comunele de pe malul stâng al Escautului, în apropierea Anversului. De cele mai multe ori, tatăl lucrează împreună cu copii săi, sau cu 2—3 lucratori, plătiţi cu 2— 2.5o fr. pe zi. Un lucrător, având lemnul tăiat, scobeşte şi fasonează, servindu-se de dălţi şi cuţitoaie speciale, o pereche de saboţi, în 10—15 minute. Un meşteşugar abil, dacă lucrează pentru contul său propriu sau după comandă, dar cu bucata, poate realiza, pe zi, un câştig destul de frumos. Unele firme angrosiste, pentru a avea marfă uniforma de export, îşi au lucrătorii lor anumiţi, cărora le procură numai lemnul şi le plăteşte lucrul pe numărul perechilor de saboţi. Lucrătorii pe cont propriu îşi desfac marfa cum pot, la magazinele din sate şi oraşe. Sabotul este o încălţăminte foarte durabilă şi foarte ieftină, purtată de