Ziarul Ştiintelor şi al Călătoriilor, 1927 (Anul 31, nr. 1-52)
1927-01-04 / nr. 1
BIBLIOTECA |UNIVERSITATii I k ^ \ « gfAmfc yrOTTELffl* Sf AL CXLlTOKUTtcH POVESTEA CALENDARULUI de Moș Deb mare Iar noi suntem datori, — repet: datori, — să ne îndreptăm ceasoarnicele, dacă voim ca în legăturile cu semenii noștri să fie orânduială- Fiindcă dacă fiecare am merge cu ceasoarnicele brambura şi ne-am da întâlnire la o oră anumită, — iar ceasul unuia ar fi cu un ceas înainte şi al altuia cu un ceas în urmă, — s’ar mai întâlni oamenii aceia ? — Fireşte că nu, — răspund mai toţi, — unul ar veni cu un ceas mai de vreme, — iar altul cu două ceasuri după el, când ceilalţi ar fi plecaţi. — Dar dacă moş Gheorghe nu şi-ar întrepta niciodată ceasul, care îi rămâne cam un sfert de ceas* înapoi pe săptămână ? Ce credeţi că, s’ar întâmpla ? După o lună diferenţa ar fi de o oră între ceasul adevărat de pe cer, la 12 toate lumea ar mânca, numai moş Gheorghe ar mai avea de lucru un ceas. După două luni deosebirea ar fi de două ceasuri; după şase luni, de 6 ceasuri, moş Gheorghe ar ieşi la lucru la prânz în loc de 6 dimineaţa, — şi ar mânca seara, crezând, după ceasul lui, că e 12 ! Nu râdeţi, că aşa ar fi, aşa s’ar întâmpla, dacă oamenii nu ar îndrepta ceasul lor, făcut de mâna omenească şi după socoteli omeneşti,, după ceasul de pe cer, orânduit de Dumnezeu. SCHIMBARE ORI ÎNDREPTARE ? CALENDARUL E UN CEASORNIC? PRINSOARE INTRE MOŞNEGI Mai turnă moş Neagu un rând prin pahare şi începu : — Acelaş lucru şi cu îndreptarea calendarului. — Cu schimbarea calendarului vrei să zici, — întrerupse moș Gheorghe. — Ba cu îndreptarea calendarului îi răspunse Neagu, apăsat. Veti vedea numaidecât că am dreptate-După cum trebue să ne indreptam ceasornicele cele mici de măsoară timpul cel scurt, — orele, minutele, — tot astfel trebue să ne îndreptăm şi calendarele, cari sunt nişte ceasoarnice ce măsoară timpul mai îndelungat, — zilele, săptămânile, lunile, anii... — Căndarul şi ceas, întrerupe moş Gheorghe, — auzirăţi măi cu ce vrea marinarul să ne lege la gard, tocmai azi, zi de sărbăltoare ? Ia mai bine să golim păhăruţele astea, au mai mult haz decât ce ne taie el. Auziţi măi • Căndarul şi ceas ! ? ! Şi râde moş Gheorghe, şi râde alde Sava, şi se pornesc bătrâni şi tineri pe râs de scofară şi câinii din sat, — iar baba Smaranda era să verse ceştile de cafea cu cari tocmai apăruse în prag. Cei cu paharul la gură începură a tuşi, a-şi da coate,—iar vorba,calendarul şi ceasa trecea din gură în gura. Toate au un sfârşit, — se potoli şi râsul, odată cu sorbiturile cafelelor. Moş Neagu, care trecuse prin atâtea, nu se dădu bătut, ci mai îndrăzneţ începu : — Să vă fie de bine, că şi râsul e sănătos. Dar eu zic altceva acum : să facem o prinsoare. Dacă vă voi dovedi ca şi cartea de îi zicem calendar e un ceas ? Ţineţi rămăşag ? Pe ce ? Pe cât ? Unde se scoală moş Gheorghe dintre toţi şi spune răspicat : — Noi credeam că şăgiteşti. Dacă e vorba de prinsoare îmi să ne prindem Dacă vei prrde, sfi mai dai o sticlă, de vom pierde noi, atunci se legam,, toţi cari ne vezi aici, să mergem acasă la taica părintele şi să-l rugăm să ne ierte păcatul că nu am fost la biserică atunci când ne-a spus că e Crăciunul, şi nici la Anul Nou, nici când scoase sfânta Cruce la Bobotează. — ba era chiar să-l aducem cu sila să ne slujească după calendarul cel vechi. Ce zici, se prinde? — Se prinde! Se prinde! răspunseră toţi într’un glas. — Bun! Atunci ascultaţi, reîncepe Neagu. CUM A CÂŞTIGAT MOŞ NEAGU PRINSOAREA ! Vă povestii şi văzurăţi cu toţii cum bunul Dumnezeu a pus pe cer, pe lângă alte minunăţii, şi soarele care ne luminează, ne încălzeşte, ne dă, ne ţine viaţa, şi pe lângă toate acestea ne măsoară şi timpul, un ceasornic uriaş ceresc. Aşa e?. — Asta aşa e. • — Vă mai spuneam cum oamenii de acum mii de ani au băgat de seamă că treburile noastre zilnice,—munca, odihna, viaţa plantelor, a animalelor e orânduită după acest ceas ceresc, Dumnezeesc şi s’au căsnit să facă şi ei, cu slaba lor minte, un ceas omenesc care să umble după cel ceresc, să-l aibă la îndemână şi noaptea ori pe vreme noroasă, când soarele nu se vede. Pe vremuri, — eu le-am văzut prin muzee, — ceasurile acestea se făceau cu apă, cu nisip, de lemn. Ele erau bineînţeles slabe, proaste, jucării de copii,— dar încet, încet, pe măsură ce omenirea, propăsia li s’au adus îmbunătăţiri, şi dela pendulele cu lanţ de pe vremea bunicilor noştrii, azi s’a ajuns la ceasornice cu arcuri electrice Chiar pe aceastea oamenii trebue să le indrepteze după cel ceresc, prin telegrafia fără fir, după cum spun astronomi învăţaţi, cari se uită pe cer cu ochiane do vezi luna cum mă vedeţi voi pe mine. — Adevărat măi nene, — întrebi pe moş Gheorghe, — ale noastre de buzunar şi tot nu merg cum trebue, — dar ale de pe vremea de demult ?, înapoiată era omulrea! — Nod vezi ca am apucat alte vremuri şi de nu vom merge cu vremea, vai dfi noi şi de tară ! Ar fi multe de povestit din cele ce am văzut pe unde atu hoinărit, — dar să lăsăm pe altă dată şi să terminăm cu calendarul acum. Tot din vremea de demult au mai băgat oamenii de seamă că luna nu ni se arată mereu cu aceiaşi înfăţişare şi că după un anumit număr de zile, dela o lună nouă avem altă lună nouă, ori dela o lună plinii o altă lună plină. De asemenea au mai băgat de seamă că şi pământul se îmbracă cu verdeaţă, pomii înfloresc, înverzesc după ce se potoleşte frigul, trece iar şi începe primăvara ; cum căldura devine din ce în ce mai mare în vară şi grânele încep să se coacă ; cum iar începe răcoreala în toamnă şi se coc poamele, frunzele cad, ca apoi să se lase frigul, pământul să se acopere de zăpadă, ca să vie iar primăvara, vara şi aşa mai departe; că întreaga viaţă a pământului de care e legată şi felul muncei noastre e în legătură cu soarele care iarna e mai jos la nămiezi, iar vara e mai sus şi de aceia dogorește mai tare : au băgat de seamă într’un cuvânt că viata pe pământ e legată, e orânduită după mult ceeafultnic dupe