Ziarul Ştiintelor şi al Călătoriilor, 1927 (Anul 31, nr. 1-52)

1927-01-04 / nr. 1

/ gfAHOL1 STIINTEITOR ST AL CĂLĂTOR­IU­,OK_______4 care cam la 365 de zie avem pe pământ acelaşi fel de viaţă. Iată dar pe cer, aşezat de bunul Dumnezeu, un ceas mare care ne orândueşte viaţa din an în an după cum tot ceasul ceresc o orânduieşte pe cea din zi în zi. Şi atunci învăţaţii de pe vremuri, cu capii Bisericei la un loc, s’au gândit şi s’au casnit să facă şi­ um ceas omenesc care sa se ţie după cel Dumnezeesc. Acestui ceasornic i-au dat numele de calendar, — pe care să-l poarte omul în buzunar, ca şi pe cel de măsoară ceasurile, — calendarul de buzunar, — ori să-l pue pe masă ori să-l anine în perete, — calendarul de pe­rete. lată dar mm calendarul e tot un fel de ceasornic, chibzuit de mintea omului ca să măsoare zilele, săp­tămânile, lunile, anii arătaţi de ceasornicul ceresc, după cum ceasornicele obişnuite măsoară secundele, minutele, orele arătate pe cer tot de ceasornicul Dum­­nezeesc. Cel ceresc are ca limbă soarele, —­ al nostru are fel şi chipuri de roate şi rotiţe, limbi şi foi, — fiindcă Dumnezeu face ceea ce face simplu, uşor, pe când noi, încurcat şi cu nevoia să tot îndreptăm. Ei, mai aveţi ceva de zis ? Am câştiga­t prinsoarea ? Ceilalţi tac. Dar moş Gheorghe nu se lasă. — Că al naibi mai eşti. — Doamne iartă-mă, — se vede că ai umblat şi citeşti Ziarul Călătoriilor. Eu unul mă dau bătut. Aşa e mă fraţilor : după cum când mă uit la ceas ca de buzunar ori la ăl de perete ştiu cât mai e până la masă ori când să mă duc la con­­siliu la primărie, — tot aşa mă uit la calendarul de buzunar ori la ăl de perete ca să văd cât mai e până la Paşti ori să-mi plătesc datoria la Cassa de Gaj, ori când trebue să iau banii de la pământul arendat. DIN NOU: SCHIMBARE ORI ÎNDREPTARE? NEINDRE­PTAREA CALENDARULUI Dar acum o întrebare: dacă ceasul-calendar fu chib­zuit de oameni învăţaţi şi de ai Bisericei după cel ceresc, de ce îl schimbară ? Acum să te văd. — Apoi aici e buba, neînţelegerea de a adus vrajbă între oameni cu scaun la cap şi cu frica lui Dum­nezeu , nu îl schimbară măi, ci îl îndreptară, întoc­mai cum îndreptăm noi ceasul când vedem că nu se potriveşte cu cel Dumnezeesc. — Păi atunci cel strămoşesc de Tam apucat noi era greşit ? Spuneai că mari învăţaţi l’au chibzuit: cum vine asta ? Toţi ţipăm şi luptăm să păstrăm cre­dinţa strămoşească. — şi acum noi să o schimbăm ? — Aici n’ai dreptate, moş Gheorghe- Ceasul d-tale din buzunar, pe care o ai dela răposatul tată, care nu avea nici putinţa, nici ştiinţa să-l controleze după cel ceresc, nu-l îndreptezi acum cu toate că e moştenire părintească ?. Ai spus singur ce s’ar întâmpla de l’ai lăsa aşa cum l’ai moştenit. Şi dacă îl îndreptezi, ţi-ai schimbat credinţa strămoşească ? Aşa şi cu îndreptarea calendarului , întrucât se schimbă credinţa ? E vre­o zi mare care să nu fie trecută în el ? Nu avem Crăciun, Paşte, înălţare, Buna Vestire ca şi strămoşii ? Neîndreptarea lui chiar ar fi mâniat pe Cel de Sus. Când Patriarhul Nostru şi Sfântul Sinod ne spune că azi e zi de lucru, nu e o dovadă de necredinţă şi de neascultare să ne credem noi mai învăţaţi decât cei cari urmăresc cu ochianele ceea ce a aşezat Dum­nezeu pe cer ? Să ne credem mai credincioşi decât păstorii noştrii sufleteşti. Sfinţii Părinţi ai Bise­ricei ? — Pare că are dreptate măi, — zic unii. — Fireşte că o am. Am să vă dau o dovadă numai­de cât, istorisându-vă Povestea Calendarului. POVESTEA CALENDARULUI. CE AU PATIT TUR­CIT DACA NU L’AU ÎNDREPTAT. CALENDARUL JULIAN In vremea de demult, pe când oamenii erau cu cea­sornice de apă şi nisip, nu se putuse încă bine urmări de învăţaţii de pe atunci, cari ştiau mai puţin decât ştim noi cei adunaţi aci, ceasul cel ceresc. Făcură şi ei calendare, fiindcă se simţea nevoia de ele, dar în legătură cu luna, aşa cum au încă turcii şi ovreii. Turcii nu-i mai îndreptară și din pricina aceasta sărbătoarea lor de primăvară. — Bairamul, — cade când vara, când toamna, când în toiul iernei. Sărbă­toarea care după datini trebuia prăznuită cu miel fript ca la Paştile nostru, cade alandala, când mielul e­rae curată ! întocmai ce s’ar întâmpla cu ceasul lui moş Gheorghe de nu Tar îndrepta din când în când. Ovreii băgară de seamă însă că luna nu e de 29 zile în cap, ci mai trece şi câte­va ceasuri, cari tot adu­­nându-se an de an, ar face ca să cadă Paştele lor ca Bai­ramul turcesc, nu totdeauna primăvara, după datina strămoşească. De aceia ei, după un anumit număr de ani, în loc să aibă anul de 12 luni, au câte unul de 13 luni,—îl mai îndreptează cu o lună, ca să meargă calendarul — ceas pământesc mână în mână cu cel ceresc. îndreptează deci calendarul tocmai ca să se ţie de credinţa strămoşească, să serbeze Paştele pri­măvara şi Cuştile toamna. La strămoşii noştrii Romani cu calendarul era chiar o zăpăceală întreagă. Se urcă însă pe tron marele şi viteazul împărat Iuliu Cezar, care hotăra să facă un calendar care să meargă după soare, după Dumnezeu. A pus atunci pe un mare învăţat Sosi­­gene, care a socotit cum putea el socoti pe atunci, că anul durează 365 de zile şi un sfert. Atunci împăra­tul Iuliu Cezar* a hotărît, în anul 44 înainte de Chris­tos — cu 44 de ani înainte de naşterea Mântuitoru­lui deci, — ca toată lumea să se ţină după calenda­rul Iulian în care anul are câte 365 zile şi e împărţit in 12 luni de câte 30 şi 31 de zile, — afară de Fe­bruarie cu 28. Iar ca acest calendar să se poată po­trivi cu­ cel ceresc de 365 zile şi un sfert,—din patru în patru ani, adică tocmai când calendarul omenesc ar lua-o înainte cu o z întreagă, se îndreptează calen­darul, întocmai ca şi a pasul, dându-l înapoi cu o zi,— adică făcându-se anul de 366 zile. Ziua se adaogă la luna lui Februar, care din patru în patru ani, când se îndreaptă calendarul, are 29 de zile în loc de 28. Calendarul după care umblau strămoşii noştri era deci un calendar chibzuit cu mult înainte de a se şti măcar de creştini pe lume ; era chibzuit însă după cel ceresc cu mijloacele de pe vremurile acelea, când Soarele, ceasornicul ceresc care ne arată lunile. ţ

Next