Ziarul Ştiintelor şi al Călătoriilor, 1946 (Anul 60, nr. 1-34)

1946-01-15 / nr. 1

PRODUSE SECUNDARE Mersul ştiinţei ţinteşte mereu progresul; cercetă­rile continuă cu mare râvnă în jurul unor produse secundare ale bombei ato­­mice, cu acţiune medicală sau practică c­­ea mai mare parte din­ discuţiile jurul bombei atomice, s-au ocu­pat până acum să stab­ilească dacă e „bună“ sau „rea“. Unii sunt de păre­re că ar fi fost mult mai bine pentru lumea întreagă dacă secretul liberării energiei atomice nu ar fi fost deloc des­coperit. Aceste persoane nu-şi dau însă seama că nici o invenţie nu e numai­decât destructive. Cercetările asupra eliberării energiei­ atomice cont­inuă, şi ar fi foarte greşit să presupunem că ele sunt concentrate în întregime asu­pra producţiei unor bombe mai mari şi mai bune. Produsele secundare întâmplătoare ale cercetărilor atomice se vor dovedi extrem de veloroase — şi primul mi­nistru al Angliei, ca răspuns la o în­trebare în Parlament, a arătat că An­glia nu intenţionează să fie lăsată în urmă în nici o revoluţie ştiinţifică.. Aproape toate lucrările preliminarii care au condus la bomba atomică s-au împlinit în Anglia, unde se găsesc câ­teva centre tehnice cu o veche tra­diţie a cercetărilor atomice. Desigur că în desvoltarea „produselor secundare“ Anglia va juca deasemenea un rol con­ducător. Aceste produse secundare sunt dife­rite şi încă incomplet cercetate, pen­tru că nevoia cea mai urgentă în răz­boi a fost de a desvolta bomba. Câ­teva descoperiri interesante au trebuit să fie lăsate deoparte fără a fi expe­rimentate, tocmai din cauză că nu erau în legătură directă cu războiul. ISVOARELE DE RADIOACTIVITATE p­oate că cea mai interesantă des­­­­coperire este aceea a produselor ra­dioactive secundare din grafitul ura­nic. Până acum, nu avem în realitate decât un singur izvor puternic radio­activ : radiul însuşi. Acum, ca re­zultat al pilei de uirainilut îşi grafit, avem mai multe zeci. Vom fi în stare să producem radioactivitatea pe scară mare şi destul de ieftin. Radiul se gă­sea în cantităţi limitate şi foarte scump. Niciodată nu se găsea destul radiu pentru trata­rea tuturor celor ce aveau nevoe de el. Radioacti­vitatea „sintetică“ nu va fi des­igur un tratament şi mai eficace al unor boale cum este cancerul, decât radioacti­vitatea naturală. II va pune, însă, le îndemâna cât mai multor bolnavi­ ale BOMBEI ATOMICE Bomba atomică poate să nu devină o „cură“* a cancerului. In definitiv, tratamentul radioactiv era un fel de chirurgie. In schimb, ea va face ca acest tratament — cel mai bun pân­ă acum — să devină cu putinţă pentru un număr­­mult mai marre de oameni. Şi, — nu trebue să trecem peste posi­bilitatea eventuală ca unele elemente devenite artificiel radioactive sâ­­se dovedească atât de eficace încât să mărească cu mult şansele de vinde­care. Ele oferă posibilitatea radio­activităţii administrată oarecum „in­tem“. Este bine cunoscut faptul că unele elemente au o afinitate naturală pen­tru anumite organe din corpul nos­tru. De exemplu, iodul din corp este atras de tiroidă, calciul și fosforul de oase. Ei bine, dacă putem fa­ce dife­ritele elemente — rezultate din ener­gia atomică — radioactive, vom avea mijlocul de ai îndrepta radioactivitatea asupra unor anumite organe, dându-le pe gură. Această cale extrem de interesantă de cercetări este lărgită de medici care prevăd timpul când orice tumoare sau boală ce e distrusă prin tratamentul radioactiv, va putea fi atacată în ori­ce parte a corpului fără ca ţesăturile sănătoase înconjurătoare să fie atinr­se. Pentr­u a trata oasele, o formă ra­dioactivă de stronţiu care e atrasă de oase va putea fi folosită. Pentru a tra­ta o boală a tiroidei (ca boala lui Gra­ve), se va încerca cu iodul radioactivat. FOTOGRAFIA PARTICULELOR DIN CORP fi­ercetările sunt foarte mult ajutate ** de faptul că particulele radioactive din corp pot fi făcute uşor să-şi „scrie singure povestea lor“. Trecere lor poa­te fi înregistrată fotografic. De fapt, aceasta înlesneşte stablirea rolului anumitelor „oligoalemente sau substan­ţe ce se găsesc în cantităţi foarte mici în corpiul nostru. Se ştie că, pe lângă mici cantităţi de fier, iod şi calciu, corpul are nevoe de urme din anumite alte elemente c­um ar fi magneziul („oligoelemente“). Dar rolul jucat de aceste „urme“ nu a fost încă bine cunoscut. Făcând aceste ele­mente radioactive şi urmărindu-le a­­poi trecerea prin corp, putem să le descoperim adevărata soartă. Spre deosebire de­­folosinea substan­ţelor radioactive sintetice pentru tra­tamentul tumoarelor, avem folosirea se pentru razele X. Până acum, era ne­voe de un aparat greoi şi voluminos de raze X pentr­u fotografierea struc­turilor mari metali­ce, pentru a des­coperi unele lipsuri. Acum, în loc de r­azele X născute pe cale electrică, pu­tem s­ă folosim o mică bucată dintr’un element radioactiv sintetic, şi în locul unui aparat mare şi voluminos putem obţine fotografii cu, ajutorul unei mici bucăţi, care naşte razele străpungă­toare. Efectul transformării altor substan­ţe, pe cale artif­­ială, în substanţe ra­dioactive, rămâne să fie în­că cerce­taţi. Ca „produse secundare“ ale e­­nergiei atomice, putem avea vitamine, hormoni şi chiar alimente radioactive. Ce efect vor avea ele, neu putem şti încă, dar posibilităţile sunt evidente ! STĂPÂNII TIMPULUI ! P­rivind încă şi mai departe, energia TM atomică, chiar înainte de a fi per­fect stăpânită pentru a fi folosită în maşini, ne poate da totuşi un, oare­care control asupra stării atmosferice, asupra vremii, încercările precedente de a stăpâni timpul au dat greş, pen­tru că forţele pe care le putem folosi enaiu unele însemnate, în comnpairaţie cu acelea ale naturii. Dar când putem pune echivalentul a 20.000 de tone de trinitroglicerină în spaţiu l­a 23 de li­tri, ne-am apropiat foarte imiult din scana forţelor naturale. Puţini oameni îşi dau seama de forţele imense ce lucrează în acele „depresiuni“ atmos­ferice care aduc ploaia — aces­te energii au fost socotite ca sufi­ciente pentru a ţine un milion de be­curi­ electrice aprin­se timp de 50 de ani (sau echivalentul a 1000 de bombe atomice, aşa cum le cunoştem astăzi!). Acestea sunt însă numai unele din­tre posibilităţile ce se nasc din cerce­tarea bombei atomice. Ele sunt sufi­ciente pentru a dovedi că nici o cer­cetare ştiinţifică nu duce neapărat la descoperiri distructive. Vieţile sal­vate de către bomba atomică, în ur­mătorii douăzeci de ani pot întrece, ca număr, pe acelea pierdute prin în­trebuinţarea sa. Pe lângă aceasta, mai avem domeniul cel mai mare de cercetări, anume cum să eliberăm energia atomic­ă pe încetul şi în porţiuni controlate, aşa că să avem o sursă nelimitată de energie electrică pentru luminat, încălzit şi forţă. In An­glia, de exemplu, s-a calculat că nu va fi nevoe decât de aproximativ 150 de tone de uranium pe an pentru a da echivalentul electricităţii cheltuite as­tăzi. Oamenii de ştiinţă englezi ţintesc să scoboare preţul de producere al u­­raniului la mai puţin de 1000 le lire kilogramul, ceea ce l-ar aduce — con­­parativ energetic — la acelaşi preţ cu cărbunele. Vor mai trece în­că mulţi ani până câtind visull „puterii libere” va putea deveni practic. Cu mult înainte de a­­ceasta vom avea însă haine mai bune, noul materiale sintetice, tratamente medicale îmbunătăţite, aliaje mai pu­ternice şi o mulţime de alte avantaje năs­cute din cercetările asupra ato­milor. Este un fapt că aceste descoperiri se vor baza, toate, pe cercetările începute, în anul 1911, la Manchester, în Anglia Dr. S. I. Kinga .

Next