Ziarul Ştiintelor şi al Călătoriilor, 1947 (Anul 61, nr. 1-46)

1947-01-14 / nr. 1

„ŞTIINŢA ELIBERATOARE Oricât de binefăcătoare ar fi unele aplicaţii ştiinţifice pentru a micşora oboseala şi suferinţa oamenilor, ritmul accelerat în care ele se desfăşoară şi introducerea lor intr’o societate insuficient pregătită pentru a le primi — sau prea brută spre a li se adapta — ne pare astăzi primejdios. Aceste noi şi puternice mijloace de acţiune, creiază pentru specia noastră un mediu nou. Va avea ea inteligenţa, imaginaţia, curajul necesar de a trăi în el, de a transforma instituţiile ei, prin evoluţie sau prin mutaţie, sotul va pieri, victimă a propriului său efort, cum au făcut-o alte specii înaintea ei ? Există în adevăr un pericol, pericol economic şi pericol militar. Pericolul economic apare dintr’o beţie tehnică, dintr’o desfăşurare prea repede a in- * dustriei, în condiţii în care maşina — în loc să fie pusă în serviciull omului şi să uşureze muşchii şi nervii lui — vine să-l concureze intens. Vedem astfel oameni fără lucruri fără mijloace în faţa unei paradoxale supraproducţii, iar alţii, cei ce rămâni legaţi de maşină un timp prea lung, devin sclavii ei, pierd iniţiativa, spontaneitatea care făceau valoarea vechiului lucrător. Există de asemeni pericolul militar, care rezultă din teribila eficacitate pe care ştiinţa a dat-o mijloacelor de distrugere. Problema care se pune este de a se şti care va merge mai repede: posbilitatea de a servi sau posibilitatea de a distruge? Mi-am dat osteneala, în ultimii ani, să semnalez pericolul ce rezultă din aplicaţiile ştiinţei în război, să orientez spre un scop util şi paşnc aplicaţiile ştiinţei. Ambele sarcini îmi păreau la fel de importante şi necesare. Cel ce iubeşte ştiinţe şi o vrea binefăcătoare are datoria de a se gândi şi de a lucra în această direcţie. Vreau să arăt că ştiinţa însăşi ne poate servi de ghid şi să ne susţină în «ceartă dublă sarcini, mulţumită valorii ei morale şi spirituale. Să nu uităm că ştiinţa, dela origină, n’a fost numai un mijloc de eliberare material, de dominare a forţelor naturale prin cunoaşterea legilor lor, şi mai ales un mijloc de eliberare intelectuală şi morală prin înţelegerea Universului ce ne înconjoară, printr’o conştiinţă tot mai limpede a situaţiei noastre faţă de ea. Omul primitiv a trăit cu teamă în faţa unei lumi ce-i strivea. Treptat, el a devenit capabil de hotărâri şi de acţiune, s-a descoperit ca fiinţă distinctă printre alţi indivizi la fel cu ei şi capabili să reacţioneze unul faţă de altul prin gesturi şi prin grai. Această disociere a grupului în indivizi a reprezentat primul progres, primele pâlpâiri ale unei ştiinţe; ea corespunda unei reprezentări a fenomenelor umane în sânul grupului prin acţiunile şi reacţiunile reciproce ale indivizilor, apoi unei comcepţii antropomorfice în care fenomenele naturale erau atribuite vinar dorinţ şi voinţe analoage celor ale omului. Întocmai cum voinţa altuia este greu de prevăzut, tot aşa voinţele divine erau de nepătruns, şi oameni trăiau cu frica veşnicâ de mânia zeilor sau a destinului. Procuparea esenţială a primilor fizicieni, care au fost, înainnte de toate, filozofi şi moralişti, Democrit şi Epicur, a fost să libereze omul de teama de zei şi de frica morţii, să le dea pacea sufletului, desvoltând în ei convingerea că ,,natura” nu era domeniul capriciului, dar că totul era supus unor legi, de înţeles şi de prevăzut. Aşi dori să subliniez acest aspect al ştiinţei ca mijloc de pacificare şi de eliberare al spiritului, arătând cum ştiinţele fizice şi biologice şi-au îndeplinit, cel puţin în parte, acest admirabil prgoram. Aşi vrea să arăt că aplicănd metodele şi spiritul acestei ştiinţe tuturor aspectelor realităţii şi în special problemelor umane, vom putea învinge pericolele momentului actual şi sfi «alvăro sp«*1» noastră. Trebue să amintim mişcarea începută de Copernic pentru a pune la locul lor în Univers omul şi pământul ce-l poartă, pentru a pune capăt concepţiilor antropocentice şi geocentrice şi pentru a ne da convingerea Că suntem toţi din ce în ce mai solidari, pe măsură ca ştiinţa se desvoltă, că vom fi toţi salvaţi sau distruşi în acelaş timp, ,la acest glob aruncat In oceanul spaţiului şi al timpului. Biologia, la rândul ei, cu toate Că e mai puţin înaintată, dar mai aproape da problemai romaneşti, ne aduce data foarte importanta şi motive de speranţă. Concepţie darwinistă a evoluţiei lăsa întâmplării grija de a produce schimbări în sinul speciilor şi făcea din luptă mijlociul da selecţie, care permitea supravieţuirea celor mai apţi. Se ştie ce urâtă întrebuinţare au dat «cestui mit partizanii războiului veşnic, care vedeau In distrugere reciprocă mijlocul de a îmbogăţi şi de a înfrumuseţa viaţa. Din fericire, nu mai judecăm a*tfel. Ştim că lupta n’a creat niciodată nimic. Ceeace permite apariţia formelor noi şi mai perfecte de viaţă, este dimpotrivă, procesul de asociaţie şi de ajutor. Datoria fiecăruia, ind vid sau grup, este săContribuie la această îmbogăţire, la această sporire continuă a comoarei comune de înţelepciune şi de ştiinţă. Aceasta pare a fi lecţia ştiinţei, baza ştiinţifică a unei morale pur umane. Uitarea a două datorii ne duce spre două primejdii ale vieţii colective: pericolul egoismului, care compromite solidaritatea, şi pericolul conformismului, care se opune datoriei personalităţii. Cred că am putea găsi aci cheia necesară pentru rezolvarea problemei fundamentale a societăţii umane: căutarea untui echilibru fericit între drepturile individului şi oala «t« eelectivi- WtU. Paul Langevin, mort de tut rând, a fost maibil necontestat al fiicei franceze. Născut la Paris, dintr’o familie foarte modestă, în 1872, bursier la Şcoala Lavoisier“, ,,elev la Şcoala de fizică şi chimie pe care a condus-o apoi, normalist, agregat, doctor in ştiinţe, el a debutat prim lucrări importante asupra corpusculelor electrizate, urmate de o teorie a magnetismului, admisă în mod universal. Se cunoaşte partea lui în elaborarea teoriei relativităţii, mai ales în ceea ce priveşte inerţia energică şi principiile mecanicei. Spirit generos şi liberat de orice fel de prejudecată, Paul Langevin a fost preocupat şi de problemele sociale ale tmpului nostru. In rândurile de mai jos reproducem un fragment dintr’o conferinţă a sa, Paul Langevin 3