Adevěrul, ianuarie 1889 (Anul 1, nr. 114-136)

1889-01-28 / nr. 135

2 schimba totul, până atuncea ei nu au dreptul să se plângă de obstrucţionism şi de interpelări, iar Camera şi Sena­tul mai muliare de dreptul lor trebue să inspire guvernului mai mult respect faţă cu representaţia naţională, propu­nând la fie­care interpelare o moțiune de blam sau încredere pentru ca să știe că cu interpelări nu e de glumit. --------------------------­ cum în luptă cu regele Mataafa. Un detaşament de marinari germani, care debarcase pentru a opăra plantaţiunele germane, a fost atacat de hordia lui Mataafa. Totuşi, negociaţiunele urmează între Statele­ Unite şi Anglia, şi după ulti­mele rapoarte sosite, cele trei puteri sunt însufleţite de aceiaşi dorinţă de a rezolva chestiunea Samuel cât mai curând şi în conformitate cu interesele tuturor. ADEVĂRUL AFACEREA SAMOA Propunerea Senatului Statelor-Unite. O convorbire cu contele Bismarck. Camera reprezentanţilor Statelor-U­nite a votat un credit de 500,000 franci, pentru stabilirea unui port şi a unui deposit de cărbuni la Pagobago, în insulele Samoa. S­enatul a adoptat o rezoluţiune prin care învită comisiunea afacerilor străine să studieze afacerea Samoa şi să pro­pună măsurile pe cari le va crede ne­cesarii pentru protecţiunea drepturilor americanilor relativ la controlul ce tre­bue exercitat asupra guvernului aces­tui arhipelag. Membrii comisiunei navale protes­tează contra pretenţiunei germanilor de a vizita năvile Uniunei. Ei reamin­tesc că o asemenea pretenţiune din partea Marea Britanie, a pricinuit res­­belul de la 1812. Corespondentul berlinez al ziarului New-York-Herald, povesteşte convor­birea ce a avut-o cu contele Herbert de Bismarck, în privinţa afacere! Samoa. Pe scurt, iată modul în care s’a ex­primat contele: «Opiniunea publică în Germania nu se interesează mult de chestiunea Sa­moel, dacă se poate judeca după ati­tudinea presei germane cât priveşte pe guvern, el nici­odată nu şi-a ascuns dorinţa sa, de a se menţinea la Sa­moa o stare de lucruri legală, şi li­niştită, aşa precum era înainte. Germa­nia ca în­tot­dea­una, joacă cărţile pe masă, nelipsind de la angagjamentele sale şi evitând ori­ce subterfugiu. In 1887, Germania, în unire cu An­glia şi cu Statele­ Unite, a căutat să a­­jungă la o învoiala menita a ocroti interesele acestor trei state în Samoa- Dar conferinţa n’a dat rezultatul dorit. Nu s’au încheiat tractate în privinţa insulei Samoa între Germania şi Sta­tele-Unite, sau între Statele-Unite şi Anglia. Singurele tractate,care există, au fost încheiate între Germania, Anglia şi Statele­ Unite pe de-o parte şi între gu­vernul din Samoa, pe de alta ; prin urmare, menţinerea acestor tractate, e egal importantă pentru toate părţile in­teresate. Răul este că de abia un guvern se stabileşte la Samoa, şi începe a se clă­tina, aproape gata să cadă, din pricina intrigelor intestine ale indigenilor. Aşa­dar ultimele lupte succesive în­tre Malietoa, Tamasese şi Mataafa au adus multă pagubă intereselor Euro­penilor şi Americanilor din Samoa, şi guvernul german a crezut în sfîrşit de datoria sa, să intervină ca să apere interesel naţionalilor săi, pe cât timp ele erau ameninţate în localităţile care serveau de câmp de luptă indigenilor Germanii au fost atacaţi de rebeli ; respingând atacurile, dânşii n’au avut exclusiv în vedere de­cât restabilirea ordinei şi a păcei. Tot în acelaşi scop, guvernul Germa­niei a cerut concursul Statelor­ Unite şi Angliei. Aceste două state au fost invitate să reia negociaţiunele începute în 1887, pentru ca să se ajungă la o învoială care ar garanta interesele mutuale ale celor trei puteri. Un schimb de idei între cele trei puteri la Washington, ar fi de­sigur o soluţiune satisfăcătoare pentru toţi. Din nenorocire, Germania se află a­ INFORMAŢIUNI In seara asta, deputaţii şi sena­torii guvernamentali, se întrunesc la Hotel de France. •* * * Recursul autorilor crimei din str. Dionisie, contra verdictului Curţei cu juraţi din capitală, prin care sunt condamnaţi la munca silnică pe viaţă, va veni înaintea înaltei Curţi de Casaţie, Luni 30 Ianuarie. ** In ziua de 5 Aprilie viitor, Cur­tea cu Juraţi din Turnu-Severin, va judeca procesul falsificatorilor de bi­lete de bancă, din localitate. * * * Autorii devastaţiunilor de la 5 Septembre, vor fi trimeşi înaintea poliţiei corecţionale. Faptele pentru care sunt incul­paţi, cad sub prevederea art. 238, 239 şi 352 din codul penal. * * * Primul contingent al recruţilor va fi chemat sub arme pe ziua de 15 Februarie, iar al doilea la 1 A­­prilie. •* * •­ D. Alexandru Lahovary, minis­trul domeniilor, are de gând să mai micşoreze personalul serviciului fi­­loxenic, şi să reorganizeze acest serviciu. * * * D. judecător de instrucţie, Tă­­tăranu, va asculta mâine depunerile celor din urmă martori, în afacerea devastaţiunilor de la 5 Septembrie. * * * Curtea de Apel din Iaşi a amâ­nat din nou, procesul dintre comu­na Galaţi şi D. Guţă I­eliad. 'I­ * # Se vorbeşte că mai mulţi ofiţeri, atât din garnizonă cât şi din alte judeţe, s’ar fi unit într’o societate, pentru a visita esposiţia Universală din Paris într’un mod mai avan­­tagios.* * Se zice că guvernul rusesc a re­nunţat de a cumpăra locul şi bise­rica Sărindaru în vederea preţului colosal ce i se pretinde. ■» * Sgomotul despre retragerea D-luî M. Ghermani pare a nu se adeveri. Chiar ori D-sa s’ar fi esprimat că­tre o persoană de încredere. „Pen­tru ce m’așî retrage eu, când un alt ministru compromis, persistă în a rămânea în cabinet. Ministrul la care a făcut alusiune D. Ghermani, este de sigur D. Alex. Marghiloman, care s’a compromis până peste urechi în afacerea cri­mei din strada Soarelui patronând pe D. Populeanu, mângâindu-l după ce acesta a fost dat afară, publi­când calomniosul comunicat Starea D-sale la minister consti­­tue un adevărat scandal. * * * Ziarul VIndependance Roumaine află, că vestitul Andronic, pe care justiţia noastră ’l-a condamnat în lipsă pentru diferite escrocherii co­mise, s’ar fi aflând într’un oraş din Germania. Densul nu stă fără ocupaţiune a­­colo, ci s’a făcut directorul unui teatru caraghios (de bâlcifi). * * * La începutul luneî Martie, se vor începe lucrările de nivelare şi de înfrumuseţare a squarului de la E­­piscopie. * * * Prin viitorul buget al ministeru­lui lucrărilor publice, se va prevedea suma necesară pentru nivelarea rîu­­lui Borcea, din judeţul Ialomiţa. Lucrările pentru această nivelare vor începe la primăvară. * * *­ In curend va apare de sub tipar și se va pune în vânzare harta to­pografică a Dobrogei, care a fost ridicată de către ofițerii din statul major. * ** * Peste câte­va zile principele Știr­bei, ministru de interne, va depune pe biuroul Camerei, proiectul de lege privitor la organizarea comu­nelor rurale. * * * In corpul nostru diplomatic s’au făcut următoarele schimbări: D. Dimitrie Olănescu, secretar general al ministerului afacerilor streine, este numit ministru la A­­tena, înlocui D-luî Emil Gh­i­ca, care trece ca ministru plenipotenţiar la Petersburg. Discursul Il­im Dob­escu (Arps) Cestiunea Socialiştilor D. D­. Dobrescu. D-lor, în interpe­­laţiunile şi desbaterile urmate zilele acestea despre ţăranii noştri, mai de multe ori s’a afirmat de o parte şi de alta lucruri ce au­ trecut peste adevă­rata lor măsură. Datoria mea este de a restabili a­­devărul. Şi înainte de a intra în a­­ceastă analiză, constatând cu fericire, întrecerea tuturor în a vorbi cu sim­patie de interesele ţăranilor, pe toată ziua şi ocasiunea,­­ îndrăsnesc a ex­prima o temere , ca, nu tot imputân­­du-ne unii altora că perdem timpul, în discuţiuni zadarnice, tocmai aceste imputaţiuni ce ni le facem, une­ori ore întregi, să ne piardă vremea. Nu atât de jelanii, şi de declara­­ţiuni de compătimire au nevoe să­tenii, nu ? El ne întreabă de practice resultate, nu de discursurile făcute pe toată ziua pentru el. Dar să revenim la cestiune. Se stăruește de mai mult timp, din partea colegilor mei,—socialiști­­—că sătenii ar avea interes să încline către socialism. în Că locuitorii satelor, au şi început a avea convingerea, că astă­zi chiar, numai în socialism pot găsi deslegarea cestiunelor ce’i preocupă. Că, de aceia dânşii fac agitaţiuni la sate, adună prin petiţiuni semnături, şi fac pe alocurea întruniri, care cum văd îngrijeşte pe mulţi, insuflă temeri şi provoacă interpelări, la care, cum de exemplu astă­zi, D. prim-ministru răspunde supărat, că dacă ele vor trece marginele egalităţeî, silit va fi a lua cele mai severe măsuri contra celor ce, sub pretext de propagandă de idei, fac agitaţiuni vinovate, şi asmute populaţiunea rurală asupra al­tor clase. Alţii susţin iarăşi că, socialiştii nu ar avea mare trecere la ţărani. Ei bine, adevărul e cu desăvârşire altul. Ţăranii cum se găsesc astă­zi şi mai cu seamă cei ce votează prin delega­­ţiune,—căci de învăţători, de preoţi, de alegători direcţi, socialiştii se lea­pădă de tot şi nu vor să audă,—acei ţărani sunt într’o fază culturală pri­mitivă, ei nu pot face nici un schimb de idei, ei n’au discernămenui ideilor complexe şi abstracte din programele şi doctrina partidelor noastre politice ; ei nu au putinţa de a şti să facă deo­sebirea între partide înaintate şi par­tide moderate, între liberalismul mo­dern şi între liberalismul clasic, între socialism şi conservatismul ştiinţific. Puţin le pasă ţăranilor de toate a­­ceste distincţiuni, mai mult ori mai puţin subtile,­mai cu seamă când ei ştiu cum aceste partide ’şi-aiî putut ţinea făgăduinţele lor faţă cu dânnii. El ştiu să ’şi dea cu lealitate daj­­diile lor, şi băneşti, şi dajdia de sânge când i se cere, unei societăţi de care el au până acum atâta teamă şi res­pect. Aci se mărgineşte tot rolul lor. Le vorbiţi de principii ? Ei nu ştiu aceasta ! Ţăranii se mişcă numai când e vor­ba de interesele lor materiale. El ştia că, întâi trebue sa aibă cu ce trăi, şi apoi să facă filosofie politică. In zadar, d-lor, cari vă numiţi so­cialişti, susţineţi că ţăranii v’ar crede pe d-voastră mai mult ca pe alţii, că le veţi putea da drepturi şi asigura exerciţiul lor! Trecutul, cu toate ispitele sale, II aminteşte auritele făgăduinţe ale altor politici mai puternici prin cuvânt, prin îndrăsneală şi prin mijloace mai cu­noscute lui de cât D-voastră, şi totuşi ştie cu cât s’a ales în cele din urmă. Mizeriile prin cari a trecut T-a îm­pins a nu mai crede nimic, T-a făcut a vedea pe soarta sa fatalismul neîn­durat, o urgie a lui Dumnezeu. lată cum stă ţăranul cu încrederea sa intimă, ce o ţine ascunsă In sufle­tul său despre oamenii politici, şi de ce nu şi de D-voastră ? E o credinţă la care săteanul ţine şi care nu se va distruge de­cât prin o solidă educaţiune culturală. Dar D-voastră susţineţi totuşi că, pro­paganda ce faceţi astă­zi prin ziare, discursurile în Parlament sunt socia­liste, că ţăranii s’au ales pe programa socialistă, că D-voastră sunteţi socia­lişti. Ei bine, de­şi nu mă aşteptam ca chiar astă­zi să fac lumină întreagă a­­supra pretenţiunilor D-voastră, dar fie şi acum, şi mai pe scurt. Să vă fac interu un rezumat istoric . Ştiu că în 1878 citeam ziarul Basa­rabia care eşia la Iaşi. Intr’ânsul şi în alte scrieri, D-voastră ca socialişti, ca oamenii lumii viitoare, vă declarase­ră­ţi contra religiunei, contra monar­hiei, contra proprietăţii individuale, con­tra tutulor instituţiunilor de astă­zi. Ba eraţi şi atei, şi pare-mi-se şi te­­rorişti — resboiu neîmpăcat contra so­­cietâţei actuale. Eraţi cu desăvârșire contra paria -— Ba da, domnule. — Și ce i-ai răspuns? — Nimic, i-am dat zece franci. — Așa și trebuia să faci... zise Car­dinel, iată-ți banii. Și îl dete un ludovic. Rupse plicul și citi. «D-na Bérard a venit ieri singură, și-a strâns lucrurile și s’a dus la pă­rinții săi, cari au venit astăzi ca să vadă cum stau socotelile. D. Fontaine a avut o mică ceartă cu D. Nither. D. Fontaine a zis că mai nainte de opt zile va lua el conducerea casei în nu­mele copiilor şi a fiicei sale. D. Ni­ther nu l’a mai întrebat pentru ce; şi el a plecat. Ne temem că I­. Bérard a murit». Când se întoarse Cardinet la masă, era așa de galben în­cât Bérard îl în­trebă cu neliniște: — Ce ai ? Cardinet șezu lângă prietenul sau, îi luă mâna și zise : — Bérard, fii tare... — Ce vrei să zici ? — Suntem într’un loc public, nu striga, fii liniștit..., ai mai avut destule suferințe... eşti tare, citeşte. Şi Cardinel întinse scrisoarea lui Bé­rard, mentalismului, şi interziceaţi fără dis­­cuţiune ori­cărui socialist sincer şi cin­stit, intrarea în Parlament. Căci ziceaţi: Nimic bun nu se poate aştepta pentru popor de la burghezie de astă­zi, şi atmosfera parlamentelor sale e mortală pentru socialişti. A­­ceasta fuse prima fază care duse până In 1881—82. Puţin mai în urmă, văd că D-voas­­tră, socialiştii noştri, văzând mişcarea ţăranilor pentru întruniri, şi cererea lor de a avea săteni în Ca­­ră, începu­­răţi a propaga prin ziarele D-voastră ideea că «ţeranii să ’şi aleagă în Par­lament nume ţerani.* Pe de altă parte, răsboiul contra religiunei, a monarhiei, a proprietăţei, îl mai mai arăţi! (aplause) Ba unul şi cel mai aprig socialist, ateu şi liber cugetător, se căsătoreşte cu femeia sa şi civil şi religios (a­­plause). De aci înainte capitulările D-voastră încep a se deşira din ce în ce mai tare. In cele din urmă ajunserăţi oameni ca toţi oamenii, cerând aplicaţiunea legilor, făcură­ţi apeluri la justiţia bur­gheză, vă încumetrirăţî cu partidele politice, atât de amar osândite de voi! Ba vă fâcură’ţi şi apărătorii Regali­­tăţei contra opoziţiunei, secundanţii po­liţiei într’o bună dimineaţă ! (aplause). Dar nu vroesc acum a vă arăta toate metamorfozele prin cari aţi trecut. Păs­trez aceasta unei ocaziuni mai solemne. Cum ? Ce socotiţi d-voastră când în Revista Socială, şi în alte broşuri, ce­reţi pentru ţărani proprietatea colec­tivă, în care vedeţi toată mântuirea să­teanului, şi osândiţi, blestemaţi pro­prietatea individuală, mica proprietate, care ziceţi că poartă într’ânsa mizeria şi robia ţăranului,—iar aci în Cameră conveniţi, stăruiţi pentru mica proprie­tate? Când sunteţi socialişti, azi sau în veacurile viitoare, în Cameră sau în afară? (aplauze). Dar jălbi au dat ţăranii de când îşi aduc ei aminte că au o ţară şi un drept, vorba este,—partea practică, so­cialistă a acestei proceduri care este? Ca socialişti aţi cerut suprimarea monarhiei, şi cu toate acestea în Cameră căutaţi în toate zilele, a do­vedit negreşit cu scop—în ori­ce oca­­ziune, că d-voastră aţi apărat monar­hia când partidele actuale au vorbit, contra Regelui. Socialişti sunteţi? (aplause). Socialiştii, când e vorba de­ a suprima monarhia ei nu cruţă pe monarc dacă ocaziunea li se prezintă,—şi deci nu puteţi obiecta, că mila de popor s-a îndemnat a-l opri să se manifesteze contra Regelui ! Socialiştii sunt duşmanii de moarte ai religiunei pe care o privesc ca te­melia tuturor râtăcirelor trecute,—şi totuşi, unul din d-voastră mi-a decla­rat categoric că, nimic nu împe­­dică pe socialist să fie om religios, evlavios, crezând în toate doctrinele bisericei! Şi alt­fel în faţa lumii, tre­ceţi de socialişti! (aplause). Iată socialiştii care ştiu a împăca capra cu varza; trecutul cu viitorul , socialismul cu organizaţia actuală ! Sunt ei care în ziare şi în reviste, scriu că poporul să nu se aştepte la nimic de la cârmuirea actuală, dar cu toate acestea, în Cameră cer justiţie şi administraţie de la D-nii miniştri. Ei bine, când sunteţi sinceri d-voas­tră, şi unde anume ? Oare caracterul socialismului să proslăveşte în două hipostasuri ? (Ilaritate aplause). Aci în Cameră, votaţi anume cu guvernul, iar în propaganda D-voastră faceţi cele mai negre incriminaţiuni ? Aceasta este şcoala D-voastră ce vroiţi a inaugura? (Va urma). FOITA ZIARULUI „ADEVÉKtUL“ — 1 —,------94 CASĂTORIA OCUNDLUI DE ALEXIS BOU VIER PARTEA A TREIA TRECU­TUI, CAPITOLUL XIV Catastrofa Cunosc scena asta ; e nostimă la tea­tru în stat, dar nu la masă între dom­nul și doamna... Sunt prietenul pe care ’1 chemi în casă și slujește de rachetă ca să arunce mingea... A făcut aşa şi aşa! zice doamna, judecă şi d-ta, d-le Cardinet... Nu, mă iartă... E un prie­ten din copilărie, să-ţi spuie şi Car­dinet... el o cunoaşte. — O cunoaşte, grozăvie ! A ! Domnule Cardinet, te cre­deam prietenul casei... şi aşa şi pe din­colo ?... Bérard, îţi sunt prieten, mi-e foame, vreau să cinez bine și să nu am indigestie... Bérard primesc să ci­nez cu tine afară... și pe urmă să te aduc acasă. Asta e tot ce pot să fac!... Bérard se uită la prietenul său. Știa că nu era în stare sâ-l înșele ; când crezuse că era să se descopere trecu­tul, îl văzuse făcând tot ce putea ca să’l scape ; auzindu’l îşi reluă încrede­rea şi zise : — Fie! Şi fiind­că nu mai vreau să se mai întâmple aşa pentru ori ce lu­cru de nimic, am să fac observaţii foarte aspre Aimăel. — Altă nebunie! Nu face nici o mustrare femeei tale... Aşteaptă puţin, şi ai s’o vezi venind... O să’ți ceară singură el tare. Trenul intra în gară... Cardinel zise : — Mergem să cinăm la Brébant. — Aidem daca vrei... Dar ai să mă duci acasă. — După cum ne-am învoit. Cei d­oi prieteni luară o trăsură și ziseră să’l ducă pe bulevardul Mont­martre. Ajungând la birt, se urcară la catul Intein. Cardinel ceru ce trebuie pentru scris, sub pretext că voia să facă lista. Apoi scrise dedesubt ceea ce po­runcise pentru cină. «Trămiteți pe cine­va în strada Eu­­ghien, casa Bérard, să întrebe la por­tar daca D. și D-na Bérard s’au întors, faceți să aveți răspunsul scris“. Dete cartea chelnerului şi îi zise: — Filip, îţi recomand ceea ce am scris jos... şi te rog să se făcă în­tocmai. Chelnerul citi lista şi zise printr’un semn din ochi : Se va face , şi plecă. — Ce ai scris acolo ? — Ceva care’mi place foarte mult şi care se face numai pentru mine. — Lacomule ! — Ah! să nu crezi că numai Dumas a inventat lucruri bune... Am şi eu grogul Cardinet ; am să’ţi dau să bei într’o zi... Astă seară ai să guşti din rinichii Cardinet, un sos... atâta îţi spun. Şi Cardinet pocni­ din limbă. Cinară destul de vesel; erau pe la sfârşit, când Filip făcu lui Cardinet un semn care voia să zică : — Vi s’a adus răspunsul. Cardinet se sculă fără ca Bérard să bage de seamă și eși; rândașul îi dete o scrisoare. — Cine a scris-o ? — Un comis care era la portar ju­când cărți cu el. — Un comis al casei ? — Da, domnule. —■ Nu te-a întrebat cine te-a trimes? Jacques luă hârtia din mâna priete­nului său, și o citi dintr’o aruncătură de ochi. Efectul se produse ca la atin­gerea scânteiei electrice, mâinele îi tremurară și lăsară să­ scape scrisoa­rea, care căzu jos, fără ca privirea nenorocitului să se poată deslipi după densa. Obrazul i se învineți, picături mari de sudoare îi udară fruntea, gura i se încleștă și simți un fior rece străbă­­tându’i prin sânge... Dar Bérard tare, el trăia tot­d’a­una gata de luptă îm­potriva soartei... Ori­cât de tare fu, lo­vitura o primi fără să șovăe... și, nu­mai singurul Cardinel putu să vază lovitura ce primise prietenul său... El îi luă mâna și ’i-o strânse ca și cum i-ar fi zis : sunt lângă tine. Jacques nu răspunse la strânsoare, nu era învins, era obosit.. se odihnea. Totuși începu să’l coprinză disperarea ; rămase câte­va minute fără să’și poată da socoteală de locul unde se afla... nu mai era omul ajuns, tatăl fericit, comerciantul cel bogat... era numărul 71, ocnaşul­ omorâtorul după podul Estacade. Tot trecutul cel înfiorător i se ridică înainte... şi de­odată, se în­dreptă ca fiind coprins de o halucina­ţie şi arătă perdelile cari ascundeau ușa... (Va urma).

Next