Adevěrul, octombrie 1891 (Anul 4, nr. 961-990)

1891-10-26 / nr. 986

2 simte necesitate licee de fete, pen­tru a se curma cu actuala stare costisitoare şi anevoioasă pentru părinţi. V. Dumitriu. Profesor la şcoala comercială din Galaţi SAMBATA, 26 OCTOMBRIE­ 1891 De asemenea, ni se pare nedrept și reu a se avea în vedere, ca vi­itorilor membrii ai corpului didac­tic primar urban şi rural, să care a li se da cultură deosebiăt, fie ca cantitate, fie ca calitate, procedân­­du-se, în vederea acestui scop, pe căi nepractice şi costisitoare pentru Stat. Mai mult, din faptul că s’ar întreţine actualele externate de fete dinpreună cu corpul lor didactic, — în cazul aplicărei noului pro­iect — cu scopul de a alimenta şcoalele normale de institutori, cari vor avea corpul lor didactic sepa­rat — în timp ce, cu un corp di­dactic cu mult mai restrâns şi cu cheltueli de întreţinere, pe jumătate poate, s’ar putea obţinea rezultatele pe cari le vrem şi în condiţiuni mult mai bune — ar însemna a se crea şcoli pentru profesori, nici de­cum pentru realele necesităţi ale ţarei. Terminând cu aceste cestiunî, conchidem următoarele: a) Cultura necesară viitorilor membri ai corpului didactic pri­mar, urban şi rural, atât ca canti­tate, cât şi ca calitate, să fie a­­ceiaşi. b) Dînsa să se dea în două fe­luri de institute, (unele pentru bă­ieţi şi altele pentru fete) numite şcoli normale, cu programe iden­tice şi cu cursuri de 7 ani, având alăturate, pe lângă fie­care, câte un internat şi câte două şcoli de apli­­caţiune. c) Condiţiunea de admisibilitate în asemenea şcoli să fie: absolvi­rea cursului primar. d) Şcoalele normale existente, reformate în chipul descris şi în­mulţite, dacă se simte necesitate, să servească la formarea corpului didactic primar, urban şi rural, băr­bătesc , iar externatele de fete ac­tuale, identic organizate şi înmul­ţite după necesitate, să servească la formarea corpului didactic pri­mar, urban şi rural, femeiesc, pur­tând numele de: Şcoale normale pentru institutori, şi cele­lalte de: Şcoale normale pentru institutoare. e) Toţi elevii acestor două fe­luri de­­ şcoli normale să fie in­terni, bursieri şi solvenţi, admiţân­­du-se principiul, ca elevilor şi e­­levelor bursieri Statul să le dea tot, pe când elevii şi elevele solvente să plătească individual suma de lei 600, în schimbul căria de ase­menea Statul să le dea tot. Con­­diţiunile de admisibilitate pentru cei ce vor vroi să intre bursieri în asemenea şcoli fiind : a) lipsa de mijloace în­de­ajuns probată şi obţinerea la concurs a unei medii superioare lui 6 sau chiar 6, iar pentru cei cari ar voi să urmeze ca solvenţi: a) plata sumei de 600 lei maximum în trei rate şi b) ob­ţinerea la concurs a unei medii superioare lui 5 sau chiar 5. f) in fine, pentru instrucţiunea tuturor absolvenţilor şcoalelor pri­mare, care nu vor voi, ori nu vor putea intra în asemenea şcoli, să se înfiinţeze în centrele unde se Capitala în pericol D. Dr. Penescu incă recunoaşte că tre­buie un curent repede de apă pent tout à l’egout . Dar avem noi acest curent ? rugăm a ne răspunde tot D-sa. In şedinţa de la 9 Iulie 1891 se acordă şi casei Ioanid din strada Pensionatu colţ cu Bui. Carol I, această permisiune, nu­mai după arătările D-lui Dufour şi numai după aserţiunea primarului, care admi­sese numai pentru canalele mari, dar fără să se aştepte rezultatul cercetărilor comisiunei, ce se votase în şedinţa de la 28 Mai, şi care trebuia să fie compusă din oameni specialişti şi cari nu’s în ser­viciul primăriei, dar care cum se va ve­dea nici nu a funcţionat De aci, acordarea permisiunilor ur­mează numai pe sprijinul aserţiunilor lui Dufour. Ministerului de interne se acordă pe str. Academiei, când în loc de canal această stradă are un tub de 0,50 diametru. Cu toate aceasta Dufour zice, că de­oare­ce ie în apropiere de str. Regală se poate da permisiune. La ministerul Domenielor, pe calea Dorobanţilor, la fundaţiunea universitară Carol I din str. Vămei cu canal mic, str. Artei, la D. Mercuş, str. Luterană la D. Brus, la D. Temistocle Alexandrescu, str. Regală, pretutidenea D. Dufour află că ie bine şi se poate da­ nicăirea rea. La cl­ădirea Maca-Vilacrosse - Caragheor­­ghevici de aşişderea tot în urma spriji­nirii D-lui Dufour se acordă cu precau­­ţiunile şi condiţiunile de la Naţionala, şi in mod revocabil dar noi înţelegem a­­cest „revocabil“, când un lucru a deve­nit fapt îndeplinit. Insă pentru ce revocabil, când un lu­cru e bun ? Pentru experienţe poate ? La de ce atâtea acordări pentru experienţe când era vorba de câte­va o Ie cu ochi şi cu sprincene, D. Dufour n’a fost nici­odată contra. (Să se vadă Mon. comunale Nr. 25—41, pe 1891). Tot­­d’a­una se poate face ceva; faptul e fra­pant . La fie­care caz, are leacul în bu­zunar. De­şi nu e în condiţiile cerute măcar de hotărârea luată cu primarul to­tuşi el sprijină şi se acordă. Fiind­că e aproape de str. Regală, mâine, fiind­că e aproape de cutare stradă. Dar dacă este bine, pentru ce în mod re­vocabil şi în mod escepţional ? Repetăm din nou. Ceea ce ne pune şi mai mult în mirare e că D-rul Felix, care altă dată se abţinea, acum participă, însă pentru. Are D-sa făcută experienţa ? Nu. Are resultatul comisiunei votată a se a­­lege? Nu, căci până acum nu vedem să se fi compus această comisiune Foarte ciudat e că D-sa se sprijină numai pe afirmările gratuite ale D-lui Dufour. Şi cum aceşti medici cari la început faceau mare caz pentru canalele mari a­­cum acordă cu destulă seninătate chiar pentru tuburi de 0,50 diametru supt un uşuratec pretext, că e aproape de cutare stradă. S’ar părea că D. Dufour are o ba­ghetă magică şi influenţează într’un mod nenorocit asupra voinţei medicilor. Iei voeşte, consiliul de igienă are datorie numai să acorde. In şedinţa de la 20 August, ceru ase­menea permisiune D. Barbu Păltineanu in canalul de pe cheul Dîmboviţei, prin ajutorul unui tub in gresie. Aci consiliul nu face remarca cum­ ca nu intră în marginile hotărîrei luate cu primarul, această permisiune, se inchie­­tează numai că nu vor îngheţa tuburile ? — Vom obliga pe proprietar să le în­făşoare în lună, răspunde repede D. Du­four, şi toate se face, în condiţiunile Na­ţionalei, fără restricţie, în mod revo­cabil. Dar, pentru D-zeu, D-lor igienişti, mergeţi la Naţionala şi ori­unde în altă parte şi veţi vedea că în jurul tubului nu că nu s’a pus lină, dar nu s’a lăsat măcar loc în fier pentru a fi înfăşurat de la început. Nu este posibil de crezut că proprietarii la fie­care şase luni vor face şi desface tuburile pentru a le înfăşură în lînă? Nu suntem copii pentru a fi aşa de u­­şor făcuţi să credem o imposibilitate. In acest exemplu se vede din nou cum D. Dufour se grăbeşte a găsi un pretext comod spre a obţine permisiunea de la consiliu. Noi nu înţelegem această grabă în a­­cordarea permisiunilor; pe cine foloseşte ea ? Primarul a spus sa încercăm şi în mod revocabil. Aceste cuvinte dau în­ţelesul că permisiunile vor fi câte­va nu­mai, şi numai pe canalele mari. Ce caută acum şi pe canalele mici? Pentru ce aşa de multe permisiuni, când nu e încă hotărît dacă trebue să ne oprim la acest sistem. Facem de­o­cam­dată a­­ceste nevinovate întrebări. In sfirşit la 17 Septembrie consiliul mai discută cererea episcopului latin, pentru a obţine permisiune de tout a V­­égout la marea clădire a noului seminar din Str. Fîntînei. In această şedinţă vedem că D. Dufour lipseşte. D. Mandrea e prezent. In re­zoluţia pusă de Dufour pe petiţie ur­mează că se poate da permisiune, de­oare­ce canalul din Str. Fîntînei e mare şi poate să-l cureţe un om. Acum D. Dr. Georgescu se ridică şi declară că a fost vorba să se dea câ­te­va permisiuni pentru experienţă, iar nu cum se vede că lucrul s’a generali­zat fără a se avea experienţele. Declară că se abţine de la vot. D Dr. Felix însă îl sileşte ca să vo­teze, zicând că unui membru al consiliu­lui de igienă nu-i este permis a se abţine de la vot (cu toate că D-sa am remarcat că se abţinuse odată). Atunci D. Dr. Geor­gescu votează contra. D. Dr. Roth, e numai pentru canalele mari, şi de­oare­ce aci ar fi un canal mare, ar vota pentru. D. Dr. Penescu zice că în şedinţa cu Primarul se hotărîse ca timp de ura ani să nu se mai acorde alte per­misiuni de­cat cete de pană atunci, spre a se face experienţe şi a se re ■ voca permisiunile, de se va vedea că produce un rău vătămător care nu s’ar mai putea înlătura urmând incă cu permisiunile. Şi aşteptăm dar până la primă-vară când după ce vom face o revizie a canalelor, să vedem atunci cum stăm şi de trebue să permitem înainte. D. Felix aminteşte că ac­esta se dă în mod revocabil (vorbă să fie). D. Mandrea cere ca mai ’nainte de a se da permisiunea sa se constate dacă canalul din str. Fântânei nu este mai tot anul uscat, şi dacă se scurg lichide. Şi se admite permisiunea, ca la Na­ţionala şi revocabil. Şi consiliul a mai exprimat dorinţa ca mai nainte de a se da permisiune, să se constate dacă canalul din str. Fântânei nu este mai tot anul uscat, dacă intră în el o cantitate suficientă de lichide și dacă canalul are o gură de scurgere în stradă, în susul punctului de unde urmează a se vărsa în canal tubul de scurgere ale seminarului catolic. Iată acuma dar cum se pronunţă un specialist, un inginer architect al Primă­riei, de act cunoscător al situaţiei cana­lelor noastre şi cum se rosteşte D. L­u­­four. Ce contrast isbitor. I­. Dufour pentru ce nu ştia toate acestea, când a pus o­­pinia pe petiţia episcopului catolic ? Pentru că voia cu ori­ce preț ca lu­crarea să re­facă, vom răspunde noi, nu­ diferent fiindu-i că mâine cetăţenii Ca­pitalei vor fi expuşi sărăciei şi epide­miilor secerătoare.’ (Va urma). INFORMATIUNI ! D. General Lahovari are de gând să ceară camerelor legiuitoare cre­ditele necesare pentru clădirea a două spitale militare noul după modelul celui din Bucureşti: unul va fi la Craiova şi altul la Iaşi. Sir Drumond Wolff,noul ministru englez la Bucureşti, va sosi în ca­pitală pe la 20 Noembre. —*— Inmormîntarea inginerului Valiin se va face cu cheltuiala ministe­rului de rezbel. Ministrul a decis să i se facă onoruri militare ca unui colonel. Astăzi soseşte în capitală soţia acestui nenorocit inginer. D. Costică I. Frumuşeanu, din comuna Vierişanî, ni se plânge că şeful staţiei Bărbăteşti nu voeşte să dea ziarele curierului său, pe care ’l trimete să-i ia corespondenţa de la gară. D. şef pretinde că jur­nalele nu pot fi date de­cât vătă­­şelului primăriei. Atragem atenţia celor în drept asupra acestui D. şef de gară, ce înţelege rea facerea serviciului poş­tal ce’i este încredinţat şi rugăm să se ia măsuri de îndreptare. Dacă D. Pache s’ar fi preumblat aseară ca altă dată pe bulevard n’ar fi avut plăcerea să se bucure de nici un salut, căci lumina electrică s’a stins. E de neînţeles cum numai la noi se întâmplă asemenea cazuri când în nici o altă parte unde sunt instalaţii de lumină electrică nu se stinge aşa ca pe bulevard. Astă­zi se începe la Facultate concursul pentru catedra de Istorie modernă la Facultatea din Iaşi, de­venită vacantă prin retragerea D-lui Nicolae Ionescu. Alaltăieri a fost concurs la E­­forie pentru posturi de medici se­cundari. Concurenţii, opt la număr, au pro­testat contra regulamentului ce li se impune de amicul Shilockului încoronat, acest regulament nu are aprobare ministerială şi e în con­­tra­zicere cu legea sanitară şi ast­fel nu pot concura. Juriul a admis părerea concu­renţilor şi a suspendat concursul până la noi dispoziţii. In afacerea bursierelor de la şcoala centrală din Capitală, D-nul Poni, examinând raportul depus de comisia de anchetă, a înlocuit pe elevele care obţinuseră note mici la examenul în scris, prin eleve cari făcuseră concursurile într’un mod superior, şi carî pe nedrept nu fu­seseră admise ca bursiere. —*— In Nr. 982 al Adevărului am a­­tras atenţia autorităţilor^ şcolare a­­supra D-lui Grecea, institutor la T.­Ocna, care s’ar fi bătut la cafe­nea cu un coleg al său, din pricina jocului de cărţi. Primim din partea acestui D. institutor scrisori peste scrisori, prin care ne cere numele celui ce ne-a făcut această denunţare fără să pomenească de bătae. ’ Noi rugăm din nou pe D. Poni să însărcineze pe revizorul şcolar sau pe un inspector, ca să anche­teze faptul. Studenţii facultăţei de litere cer ca de­oare­ce cursul de filosofie la D. Maiorescu este frequentat, afară de studenţii înscrişi regulat, şi de alte persoane care vin ca simpli auditori, să li se puc­ă la dispoziţie o sală mai spaţioasă, aşa ca stu­denţii să poată lua notiţele nece­sare, de care până acum mare parte au fost lipsiţi, din cauza insuficienţii locurilor. Credem că D. Maiorescu va re­cunoaşte legimitatea acestei cereri. HUGUES LE ROUX SCRUPULUEI In ziua înmormîntării, prietenii cari o vedeau înecată în lacrămi, așa de aple­cată pe iconostas în­cât voalul său de crep mătura lespezile bisericeî, ziseră : — E de plâns, adevărat, biata D-na Bigot, cu toate astea nu pierde tot , îi rămâne Dumont. Oamenii nu ziceau vorba asta cu rău­­tate. Obiceiul ca să’l vază circulând în viaţă tus­trei, de mână, era aşa de ve­chi în cât nimeni nu se mai’ tulbura. Prietenia lui Bigot şi a lui Dumont ţi­nea încă din copilărie; când fuseseră stu­denţi îa­­tuartierul Latin, locuiseră în­­tr’aceaşi cameră. Căsătoria lui Bigot strânse și mai mult prietenia asta. îndată după întoarcerea din voiajul de nuntă, Dumont ocupa apartamentul de becher din rez-de-chaussée , iar Bigot cu nevasta ocupau catul al doilea. Limbile rele ziceau că D-na Bigot punea pe por­tăreasă ca să spioneze pe Dumont și că chiar şi ea îl spiona prin coşul sobei. Insă era calomnie. Dumont ’ nu putea fi bănuit de infidelitate. Ş’apoi, când a­­vea el aşa de aproape de dînsul toate bucuriile amorului şi ale prieteniei, ce nevoie mai avea să umble după aven­turi. Pentru D-na Bigot gelozia ei nu ar fi avut scuză pe câtă vreme bărbatul seu da o pildă de încredere așa de admi­rabilă. Asta mergea așa de departe în­cât per­soane răutăcioase ziceau că Bigot este complezent. Ziceau : — Știe tot!... — Închide ochii! — Trebue să fie neputincios ! — Are interes ca să tacă!... Bigot nu era neputincios, fiind­că în cartier lumea îl știa că avusese amante: — tot pe ale lui Dumont. Nu era com­­plezant, fiind­că nici­odată nu se ocu­pase ca să știe până unde merge intimi- FOIȚA ZIARULUI „ADEVERUL«desăvîrșită bunătate, ELY MONTCLÉRE Buchetul Ucigaș PARTEA I-a Măritișul Cristinei XII — Te opresc aci, fata mea, zise pre­­zidenta serios. Prietinii mei, răspund eu de dînșii, nu vor face nici odată pe cel din prejurul lor sa sufere.... — Poate că n’o să le plac ? — Atunci drăguța mea, eu sînt ho­­tărîtă să te iau la mine. In interesul d-tale și fiindcă sínt bă­­trînă, posacă, plicticoasă.­ fiindcă trăesc retrasă și fiindcă e trist pentru o fe­­mee tinera ca d-ta... în interesul d-tale zic, mă jertfesc pentru prietinii mei .... Insă dacă nu ve veți înțelege, e altceva — Sunt aproape sigură că o să ne în­ţelegem, din potrivă.. nu’i aşa, doamnă? zise un glas dulce. Christina și prezidenta se întoarseră. O f­emee cât se poate de fină şi dis­tinsă, cu obrazul întipărit de cea maaî o fată. Erau contesa de Montalais și fiica sa Madelena. D-na de Clerfont rîdea din toată inima. — Asta va să zică se lase cineva u­­șile deschise... intră ca la moară și aude orice... Mă m­îngîî însă cînd m­ă gîndesc că nu vorbeam tocmai rău de d-ta, scumpo.. Iacă protejata mea, mistress Howard. — Am ghicit, zise contesa cu un ziai­­bet dulce.... Insă dupe puţinele vorbe câte le am surprins rai se pare că d-na nu prea voeşte să primească. Christina şedea foarte modest, cu ochii în jos, cu mâinile una peste alta pe ge­­nuchi. D-na de Montalais examina pe tînera văduvă fără să lase să se ghicească. Examen foarte în avantagiul ei —Ma­delena pricepu iute. — Stă la îndoială, așa este, zise pre­­ddenta, însă cred că d-ta o s’o faci să nu mai aibă nici un scrupul... Mistress Howard pretinde: întîi că’i daţi prea mult și apoi că locul ce ’i oferiţi este un loc de fantazie ! — De fantazie ? — Da, d-ta nu ai trebuință de damă de companie. — Cine­va are tot dauna trebuință d’o prietină, zise contesa de Montalais. ....și eu îți cer sâ ’mi fii prietină, doamnă... N’o să me refuzi? Dulcele obraz al Alicei de Montalais nu exprimase nici­odată bunătate mai su­verană decât în momentul acesta. Christina răspunse repezindu-se la mâinile contesei. I le sărută.... Chiar îl pică o lacrimă pe ele. Era așa de mișcată ! — O! doamnă, zise tinera văduvă cu un glas sugrumat, numai vorba aceasta ar fi d’ajuns ca să ve închin viața mea ! Toți din cameră aveau ochii lăcră­mați. Madelena și-î ștergea pe furiş, gîn­­dindu-se că femeea aceasta tînără este încântătoare şi că o şi iubeşte mult... . Şi aşa de delicată.... aşa de afectu­oasă!.. Să vedea asta numai­decât... Insă nu cuteza să spue tare impre­siile sale... Nu se cade pentru o fată bine crescută.... D-na de Montalais rupse tăcerea : — Va să zică ne am înțeles... Ești a noastră chiar de- acum ? zise ea Chris­tine­. — Da, doamnă, da... sînt a d-v. — De azi încolo casa noastră este a d-tale.... Atîrnă numai de d ta ca să nu o mai părăsești nici­odată. — Sper și doresc, doamnă! răspunse mistress Howard cu glasul ei cel mai armonios. Și în gînd își zise: — Mi se pare chiar că sînt sigură! Madelena veni rîzend și își puse ca­pul pe umărul mamei saie. — Am voe să vorbesc? zise ea. — Da. Fata întinse mîna Christine! și’i zise din toată inima: — Vrei să fii și prietina mea ? Asprimea britanică a văduvei era pusă la grea încercare în faţa afecţiu­nilor acestora sincere şi tranşe care i se ofereau. XIII De aceea puse ea în strângerea mâi­nilor fetei tot ce o împiedica «moţiunea ta să spue. Buzele ’i tremurau, îşi contracta o­­brazul sed frumos ca şi cum voia să’şi stăpînească lacrimile cari voiau să pice. Era hotărît­..., înţeles... Christina Ho­ward se va duce chiar mâine să se in­staleze în otelul Montalais. Camera ’I era pregătită şi nu era nici cea mai mică nici cea mai puţin ■onfortabilă din otel... din potrivă. Ea va trăi viaţa bunelor inimi care o primeau, voiajând cu dînşii, cu dînşii ducetidu-se la Ginestière, petrecând cu dînşii iarna în Paris. Va mînca cu familia la o masă, chiar când vor fi mese mari. Cât despre toaletele tinerei femei, d-na de Montalais se însărcina cu ele, ca să lase. Christine f leafa întreagă pentru trebuinţele sale. Toate astea fură spuse, explicate no­iei dame de companie cu precauțiuni nespuse și cu un tact deosebit... Nu trebuia să ’i atingă susceptibili­tatea. Biata văduvioara suferise prea mult. Suferința o făcuse poate cam sălbatică și mindră.... Acum se sfîrșise nenorocirea. O vor face s’o uite în casa asta unde fie­care se va întrece ca s’o încânte. Contesa plânsese când auzise din gura bărbatului seu toate nenorocirile vădu­vei și mai nainte de a fi apucat el să’i spue ideile lui, ea zisese: — Trebue s’o luăm la noi. Și Madelena zisese și ea tot așa. intrase, urmată de ( Va *).

Next