Adevěrul, octombrie 1891 (Anul 4, nr. 961-990)

1891-10-14 / nr. 974

ANUL IV. — Nr. 974 ABONAMENTELE S ^ ÎNCEP LA 1 Şl 15 ALE FIE­CAREI LUNÎ şl se plătesc lot-d’a-una 'naiste r in Bu­cureşti la casa Administraţiei. Din Judeţe şi Străinătate prin mandate poştale. Un an In ţară 30 Ici. In străinătate 50 Şcase luni ,15 , , -jj, , 25 trei luni, I 8 , . •, 13 Tof tln ndEfcr In Străinătate 15 bani JmANUSCRISELE NU SE mPOEAZÂ N­ &IWGU Ra EpiȚiE Sfc te ferești, Române! de culă strein fu c&sây* V. Alexandri, ksf LUNI 14 OCTOMBRIE 1891 NUMERUL10 BAHÎ MUMEMJL 10 BANI ANUNCIURILE nin BDCOREȘTÎ șl JUDEȚE se prinsese » NUMAl 'la ADMINISTRAȚIE* dîr stp.XînState, direct în adminiistr­aţie şi la toate OSdile de ’partcItate* Anunciuri îa pagina IV . . * . p.30 b. pala ADMINISTRAŢIA 111, — BULEVARDUL ELISABETA, — 111 FED A­CȚ IA YARDUL ELISABETH. ~litDirector politic * ALEX. V. BELDIMANU Lserţiuneîe şi Reclamele 3 ieî rândul. J­A. PARIS, ziarul se găsește de vânzare cu nu­­la kSoscal N®. îl?, Boulevard St*-Klebel. ----—­»ION NUMER VECHIU 30 BANÎ SEPTAMANA Manifestat d-lui Al. Vidraşcu Iar samsarii de procese­­ pi eestinae eamrmii T­ĂCEREA Cronică sciinţifică TE­LEJIANAI... Fapte şi întâmplări wmmm­im zz­mmmsmm­p Duminică 13 Octombre 1891. SEPTAMANA Cu cât se răceşte vremea, cu a­­tât se micşorează şansele de rez­­rooiu. Marile grămădiri de trupe din diferite State s’au împrăştiat şi vi­zitele oficiale se încrucişează. O flotă germană se va duce la Portsmuth, pentru ca să fie pri­mită de guvernul englez cu aceeaşi pompă ca şi flota franceză. Copilul încoronat de la Berlin se resfaţă în bunele graţii ale bu­­niciei de la Windsor şi cere să i se dea şi flotei lui aceeaşi cinste, care s’a dat flotei franceze. In acelaşi timp, o flotă franceză se pregăteşte pentru a merge să salute pe Umberto cel sumbru, Regele Italiei la Palermo. Suveranul acesta a ajuns de cât­va timp un fel de ţintă pentru fo­­curile oarbe ale manevrelor poli­tice. După Carol I, a venit de Giers; după acesta, vine flota franceză şi, de­sigur, din invidie, Wilhelm II va trimete şi el un escadron de ulani, iar Frantz-Iosef va dărui poate Regelui Italiei o statue a lui Radetzki pentru a face prietenia mai strînsă. In urma atâtor onoruri, Regele Italiei va putea să se felicite că a intrat în tripla alianță, căci acestei împrejurări datorește el vizitele ce i se fac. In schimb, poporul italian nu se foloseşte cu nimic din onorurile aduse Regelui său, dar sărăceşte şi mai rău din pricina politicei ex­terioare a lui Umberto. # Politica face pe lupi păzitorii turmei şi pe tirani blânzi ca mieii. Marseilleza, cântecul revoluţionar al Franţei libere, după ce a fost cântat la curtea celui mai mare duşman al libertăţeî şi al revolu­­ţiuneî, la Petersburg, a ajuns acum să fie cântat şi în palatul sultanu­lui, despotul cel mai neţărmurit Aceasta s’a întâmplat cu prilejul primirei la Yldiz-Kiosk a noului am­basador francez, D. Cambon. Sultanul a declarat formal aces­tuia că numai pentru a dovedi sim­patiile sale pentru Franţa, a pus să se cânte Marseilleza. Adevărul este că, Sultanul, de când a intrat în apele politicei ru­seşti — şi aceasta a făcut-o per­miţând flotei ruseşti să treacă prin apele turceşti — s’a schimbat cu totul şi revarsă asupra alianţei franco-ruse toate favorurile sale. Aşa, se anunţă că, cu prilejul şe­dere! Ţarului la Livadia, Sultanul va trimite o delegaţiune, care să-l salute. Delegaţiunea va fi condusă de marele vizir şi însoţită de D. Nelidov, ambasadorul Rusiei la Constantinopol. Congresul democraţie­ sociale de la Erfurt s’a închis. Clasa stâpânitoare din Germania se aştepta ca, din acest congres, social-democraţii să iasă micşoraţi şi slăbiţi, din pricina unei disidenţe ivite de cât­va timp în partid. Dar toată buna ei voinţă a fost zadarnică şi decepţia-i va fi cu atât mai mare acum. înainte de a se închide congre­sul, s’a limpezit şi chestia opozi­­ţiunei, compusă din câţî­va depu­taţi tineri din Berlin, opoziţiune întemeiată numai pe nemulţumirea acestor câţi­va în contra conducă­torilor partidului social-democrat. După ce s’a dat cuvîntul lui Auer­bach, delegatul opoziţiei, preşedin­tele congresului, D. Singer, a pro­pus alegerea unei comisiuni, care să judece pe disidenţi, a căror agi­taţie e dăunătoare partidului. Fiind­că marea majoritate era pentru primirea propunerei, cei cinci opo­zanţi (congresul era compus din peste 250 de delegaţi) s’au retras protestând şi declarând că’şi dau demisia din partid. Această hotă­­rîre, care a scutit congresul de zgomot şi scandal, nu va împedica judecarea în lipsă şi excluderea ce­lor cinci disidenţi. In urmă s’a dat cuvîntul lui Voll­­mar, deputat din Müaich, al cărui discurs naţionalist din anul trecut făcuse mare sensaţie., Vollmar e unul dintre cei mai însemnaţi de­putaţi ai partidului şi în Germania de sud situaţia lui e preponde­rentă. Duşmanii democraţiei­ sociale ex­ploataseră discursul său de atunci în folosul lor, spunând că Vollmar vrea să iasă din partid şi că acea­sta va aduce o mare slăbire demo­craţiei sociale. Azi intrigile lor au rămas fără rost. Vollmar a ţinut în ultima şe­dinţă a congresului un discurs în care a declarat că fusese răa înţe­les, că el n’a voit să se abată de la linia de purtare indicată de pro­gramul şi de şefii partidului şi că retrage tot ce s’ar fi putut inter­preta ca în desacord cu programul so­ci­al-demo­cra­ţiei. In urma acestui discurs şi a res­­punsului lui Bebel, s’a votat o mo­ţiune, prin care se arată că parti­dul social-democrat e un partid internaţional şi Vollmar a rămas în partid. S’a decis ca viitorul congres să se ţie la Berlin şi s’a votat pro­gramul partidului din nou alcătuit. Preşedintele congresului, Singer, a ţinut discursul de închidere şi apoi toată adunarea, în picioare, a cântat Marseilleza. In ţară, avem frământări peste frămîntări. In guvern, e ceartă şi luptă pen­tru preponderenţă. D. Vernescu nu se crede încă destul de tare şi vrea să -şi introducă partizani de genul Pake. D. Catargiu, singur cuc, nea­­vând drept sprijinitor de­cât pe D. O­­lănescu, e nemulţumit şi nu ştie cum să se descurce. Ii pare rău că s’a bă­gat la stăpân, dar nu mai are în­cotro. De alt­fel, ministrul de interne e în ceartă cu primarul Capitalei şi cu eforul Blaramberg; minis­trul de finanţe e în ceartă cu di­rectorul căilor ferate şi cu mini­strul de lucrări publice, ministrul­preşedinte şi-a aprins pas în cap cu revocarea D-lui Enăchiţă Vă­­cărescu şi Carol I nu mai vine şi nici la Berlin n’a fost încă. In tabăra liberală, lucrurile stau şi mai rău. Partizanii devotaţi ai D-lui Du­mitru Brătianu, indignaţi de obrăz­nicia şi de nedisciplina oamenilor lui Mitiţă Sturza, aşteaptă numai întoarcerea şefului pentru a o rupe cu colectiviştii incorigibili. Sturziştii, cari sunt şi ei fără şef acum, văd că au scrîptit’o şi caută să dea înapoi, dar e prea târziu. In sfîrşit miniştrii nu mai pot de necaz, pentru că zizania lor nu le permite să tragă foloase din cearta adversarilor, atrăgând pe u­­nii, ademenind pe alţii şi semă­nând discordia. Situaţia vechilor partide e foarte precară şi, dacă democraţii vor şti să profite de această împrejurare, uninduşi forţele şi deşteptând ne­contenit poporul, vor câştiga în­treg terenul. Unire şi luptă deci! NEAGU ■»BttMgMWMMMgg»»»««« wjbí I ii wH w^ni. a lUUKumuuwnouk«1 líraim Mimi si PARTIDELE NOASTRE POLITICE Avem partide peolitice cari nu vor sâ dea înveţătorilor săteşti inamovibili­tatea. — „Ce se va face cu Statul, cu so­cietatea actuală, zic dînspre, când 3000 de învăţători declaraţi inamovibili — vor deveni agenţi ai socialismului, al anarhismului ? Deci, ca o măsură de p­revenţiune, de siguranţă contra unei asemenea eventua­lităţi, trebue să lăsăm pe învăţătorii a­movibili sub controlul slujbaşilor adm­i­nistrativi începând cu primarul satului, şi, cu soarta lor în mână, ministrului infrucţiunei! Iată şi boala, iată şi fleacul. Să vedem dacă au dreptate aceste par­tide atât în învinuirea ce aduc, cum şi în leacul ce îl dau. Noi întrebăm:­­ cu ce pot dovedi a­­ceste partide ca învăţătorii odată deve­niţi inamovibili, se vor declara agenţi ai socialismului, începea­u propaganda lor neobosită contra stărei actuale de lucruri? Afirmaţiimea acestor partide are ae­rul d’a susţine indirect că, toţi învăţă­torii actuali sunt socialişti;— că ac­tualmente ei tac molcom, numai de tea­ma controlului şi a nesigurei lor posi­­ţiuni, d’a nu isbucni; dar c­ă îndată vezându-se asiguraţi în viitorul lor — se vor da pe faţă de ceea ce sunt!! Aceste partide nu aduc nici o dovadă crezută, pentru a învedera, această sim­plă temere a lor; noi însă vom demons­tra, ori­cum şi par absurdum, ridico­lul acestei temeri, învăţătorii sau sunt socialişti, şi din 3000, e imposibil ca o jumătate, un sfert, 100 de inşi, să nu aibă la convin­gerea lor curagiul d’a face chiar azi propagandă, — dar astăzi nu vedem, nu auzim nimic, sau nu sunt socialişti în­văţătorii, şi ast­fel se esplică — neivirea lor pe nicăeri. — Nicăeri ca în Germa­nia socialismul nu e mai puternic şi mai organisat. — oare învăţătorii de a­­colo şi-au făcut nume de socialişti ? Cui s’a adresat Imperatul Germaniei dacă nu lor spre a combate socialismul ? Dar­ la noi? Ce grozavă literatură socialistă avem? Ce partid organisat, influent ? Cât de dedaţi sunt învăţătorii lectu­rilor sociale şi de tot felul ? Se poate însă ca aceste partide—şi aşa e adevă­rul, să numească socialism, — ames­tecarea învăţătorilor, pe ici pe colo în electorale; protestarea lor prin ziare de mizeria şcoalei rurale şi a „comunei rurale; reclamele lor contra ticăloşilor de prin sate d’ale slujbaşilor! E! In acest caz să ne înţelegem ! — Ast­fel de socialism e fatal, e cronic, contagios şi îl fac toţi oamenii cu inimă şi cu dem­nitate! Dar s’admitem tocmai lucrul susţinut d’acele partide că învăţătorii vor deveni agenţii socialismului prin inamovibi­litate. Insă anchetele, darea în judecată nu sunt oare corectivele acestei inamovibi­lităţi ? învederat că da! De jüasiifä© nu fugiţi. Aşa­dar lea­cul cel mai sigur contra acelei porniri a învăţătorilor nu stă înscris în fruntea legai în care e înscrisă şi inamovibi­litatea ? Fără îndoială. Pa când însă astăzi învăţătorii rurali lăsaţi în bună voe şi la placul tuturor sînjoaşilor, puternicilor zilei şi ai lo­­calităţeî, politicianilor şi interesaţilor in cansă — vecinie loviţi, ameninţaţi — ca efect al reacţiei—vecinie sunt şi ei revoltaţi, vecinie conspiră, căci fatal­mente sunt împinşi a­ face şausă comună cu desmoşteniţii societăţei în mijlocul cărora trăesc ! Aceasta e o veritate prea banală. Su­primaţi dar cauza pentru ca să dispară efectul. Toată acţiunea are reacţiunea sa. Inamovibilitatea aduce liniştea, si­guranţa, şi prestigiul acestui corp; ea îi schimbă absolut posiţiunea actuală; ea face să­ dispară motivele nemulţumi­rei şi revoltei, ea dar face pe individ a iubi starea ce i s’a creat, a o conserva şi a lucra pentru conservarea tuturor aşezămintelor ce o susţin. Toate corpurile declarate inamovibile mut prin excelenţă cele mai conserva­toare, şi mai moderate, căci e în firea lucrului, ca omul asigurat în soarta sa să intre în repaus. Ţepeluş Hâd B­laî 1 !ta _­­ Acum câte­va zile un liberal convins, D. Alexandru Vidraşcu, a publicat un fel de manifest în care constată starea de disolvare şi de amorţire în care se află partidul liberal-naţional, de la moar­tea lui Ion C. Brătianu încoace şi sfă­­tueşte pe liberali de a părăsi programele vechi şi de a se întruni împrejurul unui drapel care nu recunoaşte de­cât o sin­gură suveranitate, aceea a naţiune­. Am vorbit ieri de acest manifest care conţine idei serioase şi sănătoase. Reproducem, aci o parte dintr’însul care face un tablou, fidel al stării de de­cadenţă în care a ajuns partidul liberal, din cauza lipsei de neatârnare cu care a fost condus de acel care au uzurpat şe­fia, ca Mitiţă Sturza şi tovarăşii. Iată cum se exprimă D. Vidraşcu : Cât timp partidul naţional-liberal a stat la putere, Ion C. Brătianu a concentrat totul, singur cugetând, singur studiând toate reformele ne­cesare, singur in fine rezolvând toate cestiunile, iar partizanii sei, plini de încredere în el, s’au obicinuit a nu se mai gândi la nimic, a nu mai lucra, și a lăsa totul pe nădejdea șefilor. Ca drept rezumat al acestei urmări, vedem după moartea regretatului Ion C. Brătianu, partidul naţional-libe­ral până ieri cel mai numeros în ţară, astăzi anihilat, împrăştiat, dis­părut par­că n’a mai fost, iar frun­taşii acestui partid, care se mai luptă pentru a grupa rămăşiţele împrăş­tiate şi a veni în capul lor la pu­tere, nefiind obicinuiţi a se rezema pe el însuşi şi a lua o deciziune sta­tornică, şovăesc în toate părţile şi în loc de a se adresa ţărei ca un pro­gram bine definit, arătându-se decişi a lucra cu energie pentru binele ob­ştesc, se mulţumesc a înoda şi des­­noda o mie şi una de intrigi, aler­gând în toate părţile, cerşind pute­rea de la toată lumea şi uitând că, dacă nici unui partid nu-i este per­mis a primi puterea ca o pomană, partidului liberal îi este cu totul in­terzis. Au uitat în fine că este de datoria liberalilor care bazează as­­piraţiunile lor pe suveranitatea na­­ţiunei, să nu o nesocotească, cerând de la alţii ce ea singură este în drept a­şa. D. Vidraşcu îndeamnă apoi pe liberali, ca să declare mort partidul naţional libe­ral, să aclame marele partid liberal, des­chis tuturor şi să elaboreze un program, cu care să se poată prezenta în faţa ţarei. Dacă liberalii ar fi deştepţi şi doritori de binele comun, ar trebui cu toţii să urmeze sfatul D-lui Vidraşcu. IAR SAMSARII DE PROCESE Trebue să se fi plictisit cititorii noştri cu acest subiect. Cu toate acestea îi ru­găm să nu mai ierte aceste r­­aduri care credem să fie cele din urmă. Ne vom reîntoarce la cestiunile noastre juridice populare. Cine n’a trecut prin strada Stavropo­­leos şi cine n’a putut să vază şi să ci­tească, agăţată de un balcon, o firmă mare, cu litere mari, poleite, pe care stă tjeris: Sapira birou de Notariat ? I­ndine nu s’a întrebat, cu mirare: ce în­semnează aceasta? ce fel de comerț sau ce fel da profesiune e aceasta ? cine este D-nul care o ex­er­citează — în afară da faptul că e un jidan, lucru care se vede după nume? ce garanţii prezintă dânsul pentru acei ce ar veni să-i încredinţeze manipulaţiunea patrimonielor lor? Cine n’a mers şi mai departe şi cine nu s’a întrebat chiar dacă prin natura ei o ase­menea profesiune se poate sau nu exer­cita de ovrei, profesiune care nu e nici mai mult nici mai puţin de­cât exercita­rea profesiunei de avocat pe scaun, ca să zicem ast­fel? Sunt la noi în ţară avocaţi, jurisconsulţi — şi ne permitem a cita numele D-lui Teodosiadi, fost ma­gistrat, care cine ştie din ce împrejurări îşi exercitează profesiunea fără pledoarie. Să nu fie nici o deosebire între Sapira şi D. Teodosiade? Pentru ovrei — care n­ad drepturile publice — nu constitue aceste profesiuni nişte moduri de a eluda legile ţarei ?­­ Iată o mulţime de costu­mi ca se aş­tern bunului simţ al ori­şi cui. Şi mai vine o altă ordine de cestiuni pe care de asemenea şi le pune ori şi cine: cui îi este dat să controleze aceste traficuri , consiliului de disciplină al baroului a­­vocaţilor, avocaţilor personal care su­portă o asemenea concurenţă, ministrului de justiţie, parchetului... cui? Ori cui ar fi, toţi dorm somn adânc şi ovreiul îşi face treburile — foarte lu­crative — pe spinarea noastră.. Se zice că Păcală spărgea odată u® lacăt de la o uşă pentru ea să intre în casă şi să fure. — Ce faci acolo, măi ?... îl întrebă un trecător. — Cânt! — Ce fel cânţi că nu s’aude nimic? — Are să se auză mâine... Suntem întocmai într’această situaţiune. Se vede că celor ce ar putea să intervie şi să ia vre-o mâsură faţă de toate a­­ceste multiple şi fără seamăn escrocherii, Ie place foarte mult muzica evreiască.... Unii pretind — şi după noi, cu drept cu­vânt — că cei mai primejdios! şi mai obraznici samsari ar fi secretarii de avocaţi! Sunt secretari propriu zişi şi secretari improvizaţi. Ovreii ştid să se vîre pe sub pielea omului începând cu milogeala. Se ofer a fa­ce servicii—gratis pe la început — până ce reuşesc a că­păta încrederea cutăruî avocat (de or­dinar fără procese) şi a se oferi ca se­cretar­,. De aci ovreiul obţine o cartă, de secretar al cutărui avocat — cart pe care şi-o plăteşte el. Aceştia sunt secre­tarii improvizaţi. Se poate bine înţe­lege ce poate face samsarul cu o asemenea cartă: mai întâi, începe prin a deveni obraznic faţă de public şi faţă de func­ţionarii instanţelor judecătoreş­i cu care au de-a face; în al doilea rînd, găsesc pentru acţiunile lor, în această cartă un punct de sprijin şi de curaj, in baza a- Ci­stei cărţi ei înfruntă controlul ce s’ar face în contra samsarilor şi sub pretext că se informează de afacerile — pe care nu le are — ale avocatului căruia apar­­ţine, îşi face treburile lui, cu oamenii pe care îi găseşte el, cărora el le ia parale şi îi pungâşeşte. Aceasta se petrece cu toţi samsarii-secretari din amândouă a­­ceste clase. Sunt avocaţi mari, fără dis­tincţie de culoare politică, unde samsarul­­secretar îţi deschide uşa, îţi ia haina, pălăria şi bastonul şi îţi face jerbile; el poartă carnetul avocatului, patronu­lui sold pe care îi înseamnă procesele; el asistă la amânări şi ia cunoştinţă de termene şi c­eea ce este şi mai ruşinos, să ne ierte D-nii magistraţi — ei au şi stimă din partea autorităţilor, fiind­că sunt cunoscuţi a fi samsarul cutărui sad cutărui mare avocat. Sunt rari, foarte rari magistraţii care când văd la bară sad în Camera de consiliu asemenea lepre,

Next