Adevěrul, ianuarie 1892 (Anul 4, nr. 1049-1077)
1892-01-15 / nr. 1061
T ANUL IV—No. IC61 NUMERUL 10 BANI/ ABONAMENTELE , ^ E FIECAREl I.UNÎ 1 ÎNCEP LA I Șl (1 8« plăti In BnenreștT la Din Jude\e și Stri Un an In țară 30 Sea .se luni , 15 trd luni , 8 1$ ' Va' nomS^ a-uua ’nalnte nistrațiel, prin mandate poștale, străinătate 50 , 25 , « Strfiinfit&te 15 bani ' MANUSCRISELE NU SE mPOEAZÂ O ADMINISTRATIA 111, BULEVARDUL ELISABETA, îllO EDIŢIA A DOUA mJTZ Director politic: ALEX. V. BELDIMAND 111, MERCURI, 15 IANUARIE 1892 1ND51ERUL10 BANI ANUNCIURILE nta BDGURESTÎ sl JUDETE se primesc NUMAI la ADMINISTRAŢIE. , Din STÎlllNETATE, direct la administrat!« și la toate Oficiile de publicitate. Anunciuri la pagina IV ... . . 0.30 b. linia . » HI....................2.— lei 9 ( D n II...... 3.— le! , ftimele și Reclamele 3 Ioi rândul. PARIS, ziarul se găsește de vănzare cu nula kioscul Ne. Ill, Boulevard St.-MicheL UN NUMĂR VECHI: 30 BANI REDACȚIA BULEVARDUL ELISABETA, 111 N’aduce anul ce aduce ceasul! Popii şi Republica Organisarea înveţ. profesional CUIBUL Buchetul Ucigaş Bucureşti, 14 Ianuarie 1892 Fuduesanulegâduce ceasul! S’au rostit ambele tabere cari se vor lupta pentru putere în alegerile viitoare. Opoziţiunea liberală a ţinut o mare întrunire publică în sala teatrului Dacia, conservatorii au ţinut şi ei o întrunire şi mai mare în sala Băilor Eforiei. Au vorbit bărbaţi marcanţi dintr-o parte şi din alta în faţa unui auditor convins mai dinainte. Or ce ar fi zis oratorii liberali sau conservatori, ei erau siguri de a fi aplaudaţi. Nu poate dar fi vorba de a constata care din aceste întruniri a avut mai mult succes. Era firesc ca, cu mijloacele de cari dispune guvernul, întrunirea de la Băile Eforiei să fie mai numeroasă de cât aceea din sala Dacia. Vorba este de a cerceta: Cu ce s’a folosit Ţara din cele zise din ambele părţi ? Nu mă sfiesc un singur moment de a zice că, atât opoziţiunea liberală cât şi patidul guvernamental n’au făcut decât a repeta şi de astă dată vechile clişeuri cari au umplut de sutimi de ori coloanele ziarelor liberale şi conservatoare. Când auzi pe liberali, ai crede că ei au tăcut tot în această Ţară. Când auzi pe conservatori, ’ trebue să crezi tocmai contrariul; liberalii n’au făcut nimic şi datorim tot conservatorilor. Ştiţi adevérul care reese din aceste exageraţiuni ? Adevérul este că şi unii şi alţii au fost siliţi a face ceva, fiindcă împrejurările şi puterea progresului ’i-a împins; dar tot odată reese şi un alt adever şi mai mare, adică, că ambele partide vechi sunt uzate ; că s’au făcut traiul, că ele nu mai sunt destoinice a da ceva Ţârei. N’are ordine de cât să recitească cuvîntările rostite în întrunirile ambelor tabere şi se va convinge că naţiunea nu mai poate aştepta nimic nici de la una nici de la alta. Nu-şi poate închipui cineva o sărăcie de idei ca aceia a discursurilor pe cari le-am auzit rostite aci în Bucureşti de câteva zile. Şi cum poate să fie altfel când aceiaşi oameni cari astăzi se clevetesc şi se înjură unul pe altul, odinioară au fost aliaţi şi au stat chiar alături pe banca ministerială? In ce stare de nedumerire trebue să fie mintea unui biet alegător care într’un şir de ani a asistat la nenumărate întruniri, în care a auzit pe aceiaşi bărbaţi politici grămădind pe capul adversarilor lor, ba laude umflate şi exagerate, ba acuzări şi insulte de tot felul? Nu poate fi o privelişte mai degradatoare, mai desmoralizatoare pentru moravurile noastre politice decât aceea a acestor contradicţiuni flagrante, a acestor schimbări subite de opiniuni, în privinţa oamenilor şi a lucrurilor. Ei bine, această privelişte ne o oferă vechile partide. Lupta lor este de o stîrpiciune absolută pentru ţară, căci nu are altă ţintă decât puterea; şi dacă ar alerga barem după putere, cu scopul de a aplica unele idei sau unele principiuri, tot areşi ceva. Dar în zadar cauţi să distingi un punt mai luminos în această învălmăşeală politică. Unde te întorci, nu dai decât de făgăduinţi înşelătoare, de programe alcătuite pentru trebuinţele momentului, de încovoieri umilitoare în faţa Palatului, de ambiţiuni şi pofte personale şi lipsite de vreun ideal mai înalt, în fine, de cea mai scîrboasă minciună. Iată halul în care ne a adus regimul monarhic! Şi ceea ce trebue să ne întristeze şi mai mult este că vina nu e numai a Monarhiei şi a Suveranului în special, ci este şi a noastră a tuturor. Ni se poate cu drept cuvânt aplica maxima: „Popoarele n’au decât pe Regii pe cari îi merită“. Pe cât timp nu vom găsi în noi înşine bărbăţia de a eşi dinmocirla politică în care ne au cufundat vechile partide, lucrurile nu se vor schimba. Datoria sfîntă a democraţiei este de a lupta fără preget la redeşteptarea conştiinţei publice. Este adevărat că asemenea mişcări nu se fac într’o clipă, că este nevoie de o mare doză de răbdare şi de abnegaţiune din partea acelora cari au curagiul de a se pune în capul lor. Dar pe de altă parte noi democraţii nu trebue să ne descuragăm! Ideile noastre reprezintă un sîmbure sănătos şi încă neatins de veninul dezmoralizărei politice care ne înconjoară. Va sosi ziua în care poporul românesc, scârbit de şarlatanii politiciani cari îl storc până la măduvă, va scutura jugul ce-l apasă şi va veni să se umbrească sub încreţiturile drapelului adevăratei democraţii. N’aduce anul ce aduce ceasul. Dunăreanul Legea şcolară în Germania BERLIN, 13 Ianuarie.—Camera deputaţilor.—Discuţia generală a legei şcolare continuă. Ministrul a exprimat satisfacerea sa pentru simpatiile manifetate pentru proectul de lege. Obiecţiunile ridicate comisiunei nelovind principiile vor putea fi înlăturate. Este vorba de siguranţa statului. Religia trebue să remâe cu şcoala. COLONIA, 12 Ianuarie — Ministrul Miquel, după ceea ce asigură Gazeta de Colonia, şi-ar fi dat într’adevăr demisia în şedinţa trecută din cauza diverginţei de vederi cu colegii săi în privinţa legei, şcolare, dar împăratul i-ar fi cerut să amâne retragerea sa până după ce se vor cunoaşte rezultatele deliberaţiunilor comisiunei. Popii şi Republica ALGER, 13 Ianuarie.—Cardinalul Lavigerie a adresat cardinalului Despre o scrisoare de adesiune la declaraţiunea celor 5 arhiepiscopi care au sfătuit pe catolici, aşa precum a făcut-o Papa însuşi, de a se aşeza cu hotărîre pe terenul constituţional pentru a apăra credinţa ameninţată. Cardinalul Lavigerie accentuiază adesiunea sa la republică zicând: „nu numai că nu voim să combatem nici de cum forma de guvern a „Franciei; ba ceva mai mult, îi vom fi „credincioşi, luăm chiar sarcina de a o „respecta“. TELEGRAME VIENA, 13 Ianuarie.— Corespondența Politică află din Sofia că comisarul turcesc Reşid Bey însoţia şi el pe D. Stambuloff în timpul accidentului. Starea primului ministru nu priesintă, după părerea doctorului Misser, nici o gravitate. Tratatele de comerţ BRUXELLES, 13 Ianuarie.—Camera a început discuţia tractatelor de comerţ cu Germania şi Austro-Ungaria. D. Bernaert zice că Francia prin drepturile sale prohibitive a silit Belgii să se apropie de celelalte ţări. Ministrul a expus avantagiile obţinute de Belgia adăugând că nici un deputat nu va îndrăzni să ia respunderea respingerei tratatelor. VIENA, 13 Ianuarie. — Camera seniorilor a adoptat în unanimitate tratatele de comerț Nemţii si noi , VIENA, 13 Ianuarie. — In cursul discuţiei, tractatelor de comerţ la Camera seniorilor, s'a recomandat guvernului de a ţine bine seamă in caz de negociări cu România, de interesele micilor cultivatori austriacî şi mai ev, seamă de a fifinfiexiSsiU in privinţa vite« Bob* până nu star deține o garanție corisfciltila contra importului epizootiei. Franteziî şi noi PARIS, 25 Ianuarie. — Temps zice că România a cerut beneficiul tarifului minimum francez; dar trebue să se examineze dacă acest Stat acordă Franţei tratamentul destul de avantagios.—Dacă s’ar stabili vr’o înţelegere între cele două ţări atunci va trebui să se aştepte rectificarea parlamentului care nu se va întruni decât la 16 Februarie. Deci de la 1 Februarie până la un nou ordin va trebui să se aplice produselor româneşti, tariful general. SALA TEATRULUI PASTIA Duminică 19 ianuarie 1892 Ora 11/2 dupe ameaz ÎNTRUNIRE PUBLICA La care subsemnatul invită pe alegătorii Colegiului 2 de Iaşi Alex. V. Beldimann Directorul Ziarului «Adevĕrul* Buletin dinasticometric Pe ziua de 14 Ian. 1892 OBSERVATORULADEVĂRULUI* Temperatura dinastică a mai scăzut puţin. Ziarele oposiţioniste au anunţat sosirea Regelui în termeni indiferenţi Voinţa Naţională a mers cu îndrăzneala până să spue că în curtea palatului erau sergenţi deghiaţi care au strigat ura la sosirea Regelui. Celsius II. Suntem rugaţi a transmite Domnului ministru al şcoalelor călduroase mulţumiri din partea corpului didactic al şcoalei Nr. 1 de fete din Giurgiu, pentru numirea Doamnei Elisa Popescu în postul de directoare a acelei şcoale. Fosta directoare, exigentă in extremis precum se ştie, ajunsese cu pretenţiunile până la absurd, cerea adică colegelor sale să însemneze în condica de prezenţă exact ora la care veniau, să intre în clasă numaidecât la timpul hotărît de regulament şi să nu facă recreaţii mai lungi decât un sfert de oră. Auziţi tiranie ! să oblige dumneaei pe două cucoane şi pe o Domnişoară, ca, cum s’or scula de pe somn s’o şi plece la şcoală! Era o adevărată başibuzucie aceasta. Nu vreau ţie seamă că, ca cucoane se mai duceau şi Dumnealor pe la câte o sindrofie două pe săptămână şi de... ar fi voit poate să se scoale şi Dumnealor a doua zi mai pe la 9 sau 10 ore! Nu. Când se duceau la şcoală tirana le obliga să însemneze numaidecât oara la care au venit. Par’că era să mai ştie ministrul de la Bucureşti, ce fac Dumnealor la Giurgiu , căci, cât despre revisor..., aceasta se ştie, se face mielul lui Dumnezeu cu o cinzeacă de basamac! Inchipuiţi-vă încă altceva şi mai neauzit. Biata institutoare de clasa II—directoarea actuală—îşi luase case de locuinţă aşa de aproape de şcoală, încât numai gardul o despărţea, cu chip ca, având copii micuşori, să se poată duce şi ea să-i mai desmerde din când în când—care mamă nu-şi desmeardă copii ?—Ei bine, fosta directoare zicea că de ce să şadă colega sa mai mult acasă decât la şcoală, că statul îi plăteşte leafă, nu ca să caute de copii săi în cele cinci ore de prelegeri, ci de ai târgului cari îşi scot ochii lăsaţi singuri ceasuri întregi Nu era aceasta o curată brutaliste şi un adevărat vandalism pe capul bietelor femei?... Dar, în fine... dreptate s’a făcut. De toate câte le-am spus s’a convins şi D. Zamfir Herescu şi în urma unui raport energic făcut de D-sa ministrului, raport care regretăm că nu putem da publicităţei, ministrul ascultând glasul celor obijduite le-a dat directoare pe aceia ce o doriau Dumnealor, şi iacă, că într’un minut linişte s’a făcut. Acum şi Doamna directoare îşi poate căuta mai conştiincios de copilaşi şi, şi celel’alte două colege ale sale mai pot schimba două, trei... vorbe în cancelarie. Şi, daca n’ar mai fi încă un spin, de care se mai încurcă Doamnele profesoare, fericirea le-ar fi desăvîrşită... Inchipuiţi-vă ca şi cea de la clasa IV ar consimţi să stea, dimineaţa 2 sau 2 jum. ore şi după prânz 1 sau 1 juni, în cancelarie la conversaţii... pedagogice! N’ar fi un adevărat paradis acolo ? De aceia, pe lângă mulţumirile atât de călduroase ce i-am comunicat D-lui ministru, permită-ni-se, să-i mai facem şi o rugăciune. Mai trebue s’o spunem oare că dorim să scape personalul atât de escelent al şcoalei Nr. 1 de fete din Giurgiu şi de spinul care-l mai supără, trimiţând în loc o persoană mai de înţelegere şi pe cât se va putea de aceleaşi principii pedagogice... cu restul personalului. D. ministru ştie cât de mult bine face şcoalei armonia în corpul didactic şi de aceia îl conjurăm să dea această armonie şi şcoalei de fete Nr. 1 din Giurgiu!... pe studenţi în curent cu maladiile ce se observă prin diferitele servicii, şi --i pune pe toţi în poziţiune de a beneficia de interesantele lecţiuni şi reflexiuni ale maeştrilor noştri de clinică. Aşa putem cita pe D. Prof. Stoicescu care a publicat în coloanele Revistei Spitalul lecţunile sale ca: Sclerosa în Plăci, Ulcerul simplu, Cancerul primitiv al ficatului, Pleuresie interlobulară, Simfisa Cardiacă, Reumatismul articular acut, Stenosa cardiacă şi altele. Pe D-nii Prof. Calenderu, Babeş, Asaki, Severeanu Rîmniceanu, Petrini-Galatz, Manolescu, Draghiescu, Alexianu, Felix, Petrescu, Z. Istrati, Sutzu Afară de aceasta o mulţime de Doctori distinşi din Capitală şi din Provincie ca Dnii Doctori Leonti, Fiorea Theodorescu, Buicliu, Boicescu, Demetrescu- Brăila, Obreja, C. Vasiliu, Vrabie, Augustin, Corsin, Nanu,Apostoleanu, Racovicianu Goilov, Minnescu, Kiriac alimentează zilnic coloanele acestei reviste. Nu mai vorbim de interesantele şi instructivele observaţiuni originale culese la patul bolnavilor şi publicate de studenţii în medicină în general şi de eminenţii studenţi cari sunt şi asociaţi ai acestei reviste ca D-nii Dumitru Popescu, N. Bordescu, G. Marinescu, V. Oprescu, A. Caralb, Isp. Epureanu, Gerota Mendonicii, V. Vineş, St .Mangiurea, Gărdăreanu, Proca, Bobulescu D. Beldimann, Manicatide, N. Stoenescu, Costiniu, G. Nicolescu. Sarcina e grea şi din cele mai dificile, deoarece bărbaţii cu autoritate şi cu vaste cunoştinţe medicale au avut a încerca multe şi amare decepţiuni în calea publicităţii — totuşi studenţii în medicină grupaţi în jurul Revistei Spitalul, constituiţi şi organizaţi aparte, neavând nimic comun cu societatea studenţilor în medicină, care’şi are statutele ei cu totul pentru alt scop, au pus toată energia şi activitatea lor şi au făcut din ea o revistă serioasă care are distinsa onoare de a’şi avea cartonul său pe masa cabinetului de lectură a facultăţii de medicină din Paris — onoare pe cam puţine reviste o posedă. Afară de aceasta, întreţine un schimb cu 120 de reviste medicale streine din cele mai importante, multe din cazurile publicate în ea, au fost reproduse în revistele Engleze ca medical Record, British medical, în cele francese Le Progrés medical, L’Union medicale, La Semaine médicale, journal de Magnétizme, journal de Bibliographie, Recueil d’ophtalmologie Polyclinique în cele Ruse ca Vratci jurnal acuserstva i jenschi bolezni, Spaniole Mistencia Publica. Italiane Giornale medico. Japoneze ca The-Sei-i-Kwai medical jurnal şi în alte multe reviste. Prin ea s’a făcut cunoscută, mai mult chiar de cât la noi, şi de acei ce sunt pe lângă studenţi—literatura noastră medicală, ţara şi mulţi din profesorii facultăţei noastre de medicină. Astăzi revista intră în al 12-lea an al existenţei sale. Salutăm cu dragoste asociaţia studenţilor în medicină de la Revista „Spitalul“ îndemnând ca şi pe viitor să meargă fără şovăire pe calea trasă de studenţii din 1880 fondatorii spitalului şi cam astăzi sunt doctori și anume pe calea Progresului. Scalpe . ii ii ai-l fi umor al revistei „Spitalul Astăzi este bine ştiut că medicina nu este numai o ştiinţă ce se poate învăţa ex catedra; ea are un domeniu mult mai întins, şi dacă progresele gigantice ce realiza pe fiecare zi ne uimesc cauza este tocmai că învăţământul medicinei a intrat în o nouă faşă a evoluţiunei sale — în faşa experienţei şi a observaţiunei. Clinica tinde a înlocui din ce în ce mai mult amfiteatrele, şi spitalele devin adevăratele focare ale ştiinţelor medicale. Oricine poate înţelege că este imposibil studenţilor în medicină a urma toate clinicile şi a vizita cu folos toate spitalele şi din acest punt de vedere „Spitalul“, revista medicală a Studenţilor în medicină, redactată de o asociaţie de studenţi constituită în anul 1880, şi care se reînoesce pe fiecare an, servă ca să ţină DIN CONSTANŢA «Ceea ce frământă mult capetele scriitorilor, este titlul. Tocmai ce au să scrie nu ştiu ei, scriu însă din pornire, din aptitudinea de a înlănţui faptele, unii mai mult, alţii mai puţin, după legile psichologice şi fiziologice. In faţa unei opere comise autorii cel mai celebri chiar stau înlemniţi zile şi luni. Ce titlu să dea ? Bietul Guy de Maupassant ar fi scris odată 500 de titluri pentru o carte a sa şi nici unul nu i-a plăcut; o femee i l-a dat. Zola nu înşira pe hârtie mai puţin de o sută.... & a # S’a comis o proză, de altfel nu ininteligentă, semnată un cetățean. Autorul se pare a nu fi strein de atmosfera căzăr.