Adevěrul, ianuarie 1892 (Anul 4, nr. 1049-1077)

1892-01-15 / nr. 1061

T ANUL IV—No. IC61 NUMERUL 10 BANI/ ABONAMENTELE­­ , ^ E FIE­CAREl I.UNÎ 1 ÎNCEP LA I Șl (1 8« plăti In BnenreștT la Din Jude\e și Stri Un an In țară 30 Sea .se luni , 15 trd luni , 8 1$ ' Va' nomS^ a-uua ’nalnte nistrațiel, prin mandate poștale, străinătate 50 , 25 , « Strfiinfit&te 15 bani ' MANUSCRISELE NU SE mPOEAZÂ O ADMINISTRATIA 111,­­ BULEVARDUL ELIS­A­BET­A,­­ îllO EDIŢIA A DOUA mJTZ Director politic: A­LEX. V. BELDIMAND 111, MERCURI, 15 IANUARIE 1892 1­­­ND51ERUL10 BANI ANUNCIURILE nta BDGURESTÎ sl JUDETE se primesc­ NUMAI la ADMINISTRAŢIE. , Din STÎlllNETATE, direct la administrat!« și la toate Oficiile de publicitate. Anunciuri la pagina IV ... . . 0.30 b. linia . » HI....................2.— lei 9 ( D n II...... 3.— le! , f­­timele și Reclamele 3 Ioi rândul.­­ PARIS, ziarul se găsește de vănzare cu nu­la kioscul Ne. Ill, Boulevard St.-MicheL UN NUMĂR VECHI: 30 BANI REDACȚIA BULEVARDUL ELISABETA,­ 111 N’aduce anul ce aduce ceasul! Popii şi Republica Organisarea înveţ. profesional CUIBUL Buchetul Ucigaş Bucureşti, 14 Ianuarie 1892 Fuduesanulegâdu­ce ceasul! S’au rostit ambele tabere cari se vor lupta pentru putere în alege­rile viitoare. Opoziţiunea liberală a ţinut o mare întrunire publică în sala tea­trului Dacia, conservatorii au ţi­nut şi ei o întrunire şi mai mare în sala Băilor Eforiei. Au vorbit bărbaţi marcanţi din­­tr-o parte şi din alta în faţa unui auditor convins mai dinainte. Or ce ar fi zis oratorii liberali sau conservatori, ei erau siguri de a fi aplaudaţi. Nu poate dar fi vorba de a con­stata care din aceste întruniri a avut mai mult succes. Era firesc ca, cu mijloacele de cari dispune guvernul, întrunirea de la Băile E­foriei să fie mai numeroasă de cât aceea din sala Dacia. Vorba este de a cerceta: Cu ce s’a folosit Ţara din cele zise din ambele părţi ? Nu mă sfiesc un singur moment de a zice că, atât opoziţiunea li­berală cât şi patidul guvernamental n’au făcut de­cât a repeta şi de astă dată vechile clişeuri cari au um­plut de sutimi de ori coloanele ziarelor liberale şi conservatoare. Când auzi pe liberali, ai crede că ei au tăcut tot în această Ţară. Când auzi pe conservatori, ’ tre­­bue să crezi tocmai contrariul; li­beralii n’au făcut nimic şi datorim tot conservatorilor. Ştiţi adevérul care reese din a­­ceste exageraţiuni ? Adevérul este că şi unii şi alţii au fost siliţi a face ceva, fiind­că împrejurările şi puterea progresului ’i-a împins; dar tot odată reese şi un alt adever şi mai mare, adică, că ambele partide vechi sunt uzate ; că s’au făcut traiul, că ele nu mai sunt destoinice a da ceva Ţârei. N’are or­dine de cât să recitească cuvîntările rostite în întrunirile am­belor tabere şi se va convinge că naţiunea nu mai poate aştepta ni­mic nici de la una nici de la alta. Nu-şi poate închipui cine­va o sărăcie de idei ca aceia a discur­surilor pe cari le-am auzit rostite aci în Bucureşti de câte­va zile. Şi cum poate să fie alt­fel când aceiaşi oameni cari astăzi se cle­vetesc şi se înjură unul pe altul, odinioară au fost aliaţi şi au stat chiar alături pe banca ministerială? In ce stare de nedumerire tre­­bue să fie mintea unui biet alegă­tor care într’un şir de ani a asis­tat la nenumărate întruniri, în care a auzit pe aceiaşi bărbaţi politici grămădind pe capul adversarilor lor, ba laude umflate şi exagerate, ba acuzări şi insulte de tot felul? Nu poate fi o privelişte mai de­gradatoare, mai desmoralizatoare pentru moravurile noastre politice de­cât aceea a acestor contradic­­ţiuni flagrante, a acestor schimbări subite de opiniuni, în privinţa oa­menilor şi a lucrurilor. Ei bine, această privelişte ne o oferă vechile partide. Lupta lor este de o stîrpiciune absolută pentru ţară, căci nu are altă ţintă de­cât puterea; şi dacă ar alerga barem după putere, cu scopul de a aplica unele idei sau unele principiuri, tot ar­eşi ceva. Dar în zadar cauţi să distingi un punt mai luminos în această învăl­măşeală politică. Unde te întorci, nu dai de­cât de făgăduinţi înşelătoare, de programe alcătuite pentru tre­buinţele momentului, de încovoieri umilitoare în faţa Palatului, de am­biţiuni şi pofte personale şi lipsite de vreun ideal mai înalt, în fine, de cea mai scîrboasă minciună. Iată halul în care ne a adus re­gimul monarhic! Şi ceea ce trebue să ne întris­teze şi mai mult este că vina nu e numai a Monarhiei şi a Suvera­nului în special, ci este şi a noastră a tuturor. Ni se poate cu drept cuvânt a­­plica maxima: „Popoarele n’au de­cât pe Regii pe cari îi merită“. Pe cât timp nu vom găsi în noi înşi­ne bărbăţia de a eşi din­­mo­cirla politică în care ne au cufun­dat vechile partide, lucrurile nu se vor schimba. Datoria sfîntă a democraţiei este de a lupta fără preget la redeştep­tarea conştiinţei publice. Este adevărat că asemenea miş­cări nu se fac într’o clipă, că este nevoie de o mare doză de răbdare şi de abnegaţiune din partea ace­lora cari au curagiul de a se pune în capul lor. Dar pe de altă parte noi democraţii nu trebue să ne descurag­ăm! Ideile noastre repre­zintă un sîmbure sănătos şi încă neatins de veninul dezmoralizărei politice care ne înconjoară. Va sosi ziua în care poporul românesc, scâr­bit de şarlatanii politiciani cari îl storc până la măduvă, va scutura jugul ce-l apasă şi va veni să se umbrească sub încreţiturile drape­lului adevăratei democraţii. N’aduce anul ce aduce ceasul. Dunăreanul Legea şcolară în Germania BERLIN, 13 Ianuarie.—Camera depu­taţilor.—Discuţia generală a legei şcolare continuă. Ministrul a exprimat satisface­rea sa pentru simpatiile manife­tate pen­tru proectul de lege. Obiecţiunile ridicate comisiunei nelovind principiile vor putea fi înlăturate. Este vorba de siguranţa sta­tului. Religia trebue să remâe cu şcoala. COLONIA, 12 Ianuarie — Ministrul Miquel, după ceea ce asigură Gazeta de Colonia, şi-ar fi dat într’adevăr demisia în şedinţa trecută din cauza diverginţei de vederi cu colegii săi în privinţa legei, şcolare, dar împăratul i-ar fi cerut să a­­mâne retragerea sa până după ce se vor cunoaşte rezultatele deliberaţiunilor co­misiunei. Popii şi Republica ALGER, 13 Ianuarie.—Cardinalul La­­vigerie a adresat cardinalului Despre­ o scrisoare de adesiune la declaraţiunea celor 5 arhiepiscopi care au sfătuit pe catolici, aşa precum a făcut-o Papa în­suşi, de a se aşeza cu hotărîre pe tere­nul constituţional pentru a apăra cre­dinţa ameninţată. Cardinalul Lavigerie accentuiază adesiunea sa la republică zicând: „nu numai că nu voim să com­batem nici de cum forma de guvern a „Franciei; ba ceva mai mult, îi vom fi „credincioşi, luăm chiar sarcina de a o „respecta“. TELEGRAME VIENA, 13 Ianuarie.— Corespond­en­ța Politică află din Sofia că comisarul tur­cesc Reşid Bey însoţia şi el pe D. Stam­­buloff în timpul accidentului. Starea pri­mului ministru nu priesintă, după părerea doctorului Misser, nici o gravitate. Tratatele de comerţ BRUXELLES, 13 Ianuarie.—Camera a început discuţia tractatelor de comerţ cu Germania şi Austro-Ungaria. D. Bernaert zice că Francia prin drepturile sale pro­hibitive a silit Belgii să se apropie de cele­l­alte ţări. Ministrul a expus avan­­tagiile obţinute de Belgia adăugând că nici un deputat nu va îndrăzni să ia res­punderea respingerei tratatelor. VIENA, 13 Ianuarie. — Camera senio­rilor a adoptat în unanimitate tratatele de comerț Nemţii si noi ,­­ VIENA, 13 Ianuarie. — In cur­sul discuţiei, tractatelor de comerţ la Camera seniorilor, s'a recoman­dat guvernului de a­ ţine bine seamă in caz de negociări cu România, de interesele micilor cultivatori austriacî şi mai ev, seamă de a fifinfiexiSsiU in privinţa vite« Bob* până nu star deține o garanție corisfciltila contra importului epizootiei. Franteziî şi noi PARIS, 25 Ianuarie. — Temps zice că România a cerut beneficiul tarifului mi­nimum francez; dar trebue să se exami­neze dacă acest Stat acordă Franţei tra­tamentul destul de avantagios.—Dacă s’ar stabili vr’o înţelegere între cele două ţări atunci va trebui să se aştepte rectifica­rea parlamentului care nu se va întruni de­cât la 16 Februarie. Deci de la 1 Februarie până la un nou ordin va trebui să se aplice produselor româneşti, tariful general. SALA TEATRULUI PASTIA Duminică 19 ianuarie 1892 Ora 11/2 dupe ameaz ÎNTRUNIRE PUBLICA La care sub­semnatul invită pe alegă­torii Colegiului 2 de Iaşi Alex. V. Beldimann Directorul Ziarului «Adevĕrul* Buletin dinasticometric Pe ziua de 14 Ian. 1892 OBSERVATORUL­­ADEVĂRULUI*­­ Temperatura dinastică a mai scăzut puţin. Ziarele oposiţioniste au anunţat sosirea Re­gelui în termeni indiferenţi Voinţa Naţională a mers cu îndrăz­neala până să spue că în curtea pala­tului erau sergenţi deghiaţi care au strigat ura la sosirea Regelui. Celsius II. Suntem rugaţi a transmite Domnului ministru al şcoalelor călduroase mulţu­miri din partea corpului didactic al şcoa­­lei Nr. 1 de fete din Giurgiu, pentru nu­mirea Doamnei Elisa Popescu în postul de directoare a acelei şcoale. Fosta di­rectoare, exigentă in extremis precum se ştie, ajunsese cu pretenţiunile până la absurd, cerea adică colegelor sale să însemneze în condica de prezenţă exact ora la care veniau, să intre în clasă numai­de­cât la timpul hotărît de­­ re­gulament şi să nu facă recreaţii mai lungi de­cât un sfert de oră. Auziţi tiranie ! să oblige dumnea­ei pe două cucoane şi pe o Domnişoară, ca, cum s’or scula de pe somn s’o şi plece la şcoală! Era o adevărată başibuzucie aceasta. Nu vrea­u ţie seamă că, ca cucoane se mai du­­ceau şi Dumnealor pe la câte o sindrofie două pe săptămână şi de... ar fi voit poate să se scoale şi Dumnealor a doua zi mai pe la 9 sau 10 ore! Nu. Când se duceau la şcoală tirana le obliga să în­semneze numai­de­cât oara la care au venit. Par’că era să mai ştie ministrul de la Bucureşti, ce fac Dumnealor la Giur­giu , căci, cât despre revisor..., aceasta se ştie, se face mielul lui Dumnezeu cu o cinzeacă de basamac! Inchipuiţi-vă încă alt­ceva şi mai neau­zit. Biata institutoare de clasa II—direc­toarea actuală—îşi luase case de lo­cuinţă aşa de aproape de şcoală, în­cât numai gardul o despărţea, cu chip ca, a­vând copii micuşori, să se poată duce şi ea să-i mai desmerde din când în când—care mamă nu-şi desmeardă co­pii ?—Ei bine, fosta directoare zicea că de ce să şadă colega sa mai mult acasă de­cât la şcoală, că statul îi plăteşte leafă, nu ca să caute de copii săi în cele cinci ore de prelegeri, ci de ai târgului cari îşi scot ochii lăsaţi singuri ceasuri întregi Nu era aceasta o curată brutali­­ste şi un adevărat vandalism pe capul bietelor femei?... Dar, în fine... dreptate s’a făcut. De toate câte le-am spus s’a convins şi D. Zamfir Herescu şi în urma unui raport energic făcut de D-sa ministrului, ra­port care regretăm că nu­­ putem da pu­­blicităţei, ministrul ascultând glasul ce­lor obijduite le-a dat directoare pe aceia ce o doriau Dumnealor, şi iacă, că în­tr’un minut linişte s’a făcut. Acum şi Doamna directoare îşi poate căuta mai conştiincios de copilaşi şi, şi cele­l’alte două colege ale sale mai pot schimba două, trei... vorbe în cancelarie. Şi, daca n’ar mai fi încă un spin, de care se mai încurcă Doamnele profe­soare, fericirea le-ar fi desăvîrşită... In­­chipuiţi-vă ca şi cea de la clasa IV ar consimţi să stea, dimineaţa 2 sau 2 jum. ore şi după prânz 1 sau 1 juni, în can­celarie la conversaţii... pedagogice­­!­ N’ar fi un adevărat paradis acolo ? De aceia, pe lângă mulţumirile atât de călduroase ce i-am comunicat D-lui mi­nistru, permită-ni-se, să-i mai facem şi o rugăciune. Mai trebue s’o spunem oare că dorim să scape personalul atât de es­­celent al şcoalei Nr. 1 de fete din Giur­giu şi de spinul care-l mai supără, tri­­miţând în loc o persoană mai de înţe­legere şi pe cât se va putea de ace­leaşi principii pedagogice... cu restul personalului. D. ministru ştie cât de mult bine face şcoalei armonia în corpul di­dactic şi de aceia îl conjurăm să dea această armonie şi şcoalei de fete Nr. 1 din Giurgiu!... pe studenţi în curent cu maladiile ce se observă prin diferitele servicii, şi --i pune pe toţi în poziţiune de a beneficia de in­teresantele lecţiuni şi reflexiuni ale ma­eştrilor noştri de clinică. Aşa putem cita pe D. Prof. Stoicescu care a publicat în coloanele Revistei Spi­talul lecţ­unile sale ca: Sclerosa în Plăci, Ulcerul simplu, Cancerul pri­mitiv al ficatului, Pleuresie interlo­­bulară, Simfisa Cardiacă, Reumatis­mul articular acut, Stenosa cardiacă şi altele. Pe D-nii Prof. Calenderu, Ba­­beş, Asaki, Severeanu Rîmniceanu, Petrini-Galatz, Manolescu, Draghi­­escu, Alexianu, Felix, Petrescu, Z. I­strati, Sut­zu Afară de aceasta o mulţime de Doctori distinşi din Capitală şi din Provincie ca D­nii Doctori Leonti, Fior­ea Theodo­­rescu, Buicliu, Boicescu, Demetrescu- Brăila, Obre­ja, C. Vasiliu, Vrabie, Augustin, Corsin, Nanu,Apostoleanu, Racovicianu Goilov, Minnescu, Ki­­riac alimentează zilnic coloanele acestei reviste. Nu mai vorbim de interesantele şi in­structivele observaţiuni originale culese la patul bolnavilor şi publicate de stu­denţii în medicină în general şi de emi­nenţii studenţi cari sunt şi asociaţi ai acestei reviste ca D-nii Dumitru Po­pescu, N. Bordescu, G. Marinescu, V. Oprescu, A. Caralb, Isp. Epu­­reanu, Gerota Mendonicii, V. Vineş, St .Mangiurea, Gărdăreanu, Proca, Bobulescu D. Beldimann, Manica­­tide, N. Stoenescu, Costiniu, G. Ni­­colescu. Sarcina e grea şi din cele mai dificile, de­oare­ce bărbaţii cu autoritate şi cu vaste cunoştinţe medicale au avut a în­cerca multe şi amare decepţiuni în calea publicităţii — totuşi studenţii în medi­cină grupaţi în jurul Revistei Spitalul, constituiţi şi organizaţi a­parte, neavând nimic comun cu societatea studenţilor în medicină, care’şi are statutele ei cu totul pentru alt scop, au pus toată energia şi activitatea lor şi au făcut din ea o re­­vistă serioasă care are distinsa onoare de a’şi avea cartonul său pe masa cabi­netului de lectură a facultăţii de medi­cină din Paris — onoare pe cam­ puţine reviste o posedă. Afară de aceasta, întreţine un schimb cu 120 de reviste medicale streine din cele mai importante, multe din cazurile publicate în ea, au fost reproduse în re­vistele Engleze ca medical Record, British medical, în cele francese Le Progrés medical, L’Union medicale, La Semaine médicale, journal de Mag­­nétizme, journal de Bibliographie, Recueil d’ophtalmologie Polyclinique în cele Ruse ca Vratci jurnal acu­­serstva i jenschi bolezni, Spaniole Mi­stencia Publica. Italiane Giornale me­dico. Japoneze ca The-Sei-i-Kwai me­dical jurnal şi în alte multe reviste. Prin ea s’a făcut cunoscută, mai mult chiar de cât la noi, şi de acei ce sunt pe lângă studenţi—literatura noastră me­dicală, ţara şi mulţi din profesorii facul­­tăţei noastre de medicină. Astă­zi revista intră în al 12-lea an al existenţei sale. Salutăm cu dragoste asociaţia stu­denţilor în medicină de la Revista „Spi­talul“ îndemnând ca şi pe viitor să meargă fără şovăire pe calea trasă de studenţii din 1880 fondatorii spitalului şi cam­ astă­zi sunt doctori și anume pe ca­lea Progresului. Scalpe . ii ii ai-l fi umor al revistei „Spitalul Astă­zi este bine ştiut că medicina nu este numai o ştiinţă ce se poate învăţa ex catedra; ea are un domeniu mult mai întins, şi dacă progresele gigantice ce realiza pe fie­care zi ne uimesc cauza este tocmai că învăţământul medicinei a intrat în o nouă faşă a evoluţiunei sale — în faşa experienţei şi a observaţiunei. Clinica tinde a înlocui din ce în ce mai mult amfiteatrele, şi spitalele devin adevăratele focare ale ştiinţelor medicale. Ori­cine poate înţelege că este impo­sibil studenţilor în medicină a urma toate clinicile şi a vizita cu folos toate spitalele şi din acest punt de vedere „Spitalul“, revista medicală a Studenţilor în medi­cină, redactată de o asociaţie de studenţi constituită în anul 1880, şi care se re­­înoesce pe fie­care an, servă ca să ţină DIN CONSTANŢA «Ceea ce frământă mult capetele scrii­torilor, este titlul. Tocmai ce au să scrie nu ştiu­ ei, scriu însă din pornire, din aptitudinea de a înlănţui faptele, unii mai mult, alţii mai puţin, după legile psi­­chologice şi fiziologice. In faţa unei opere comise autorii cel mai celebri chiar stau înlemniţi zile şi luni. Ce titlu să dea ? Bietul Guy de Maupassant ar fi scris odată 500 de titluri pentru o carte a sa şi nici unul nu i-a plăcut; o femee i l-a dat. Zola nu înşira pe hârtie mai puţin de o sută.... & a # S’a comis o proză, de alt­fel nu ininte­­ligentă, semnată un cetățean. Autorul se pare a nu fi strein de atmosfera căzăr.

Next