Adevěrul, septembrie 1892 (Anul 6, nr. 1281-1309)

1892-09-26 / nr. 1305

2 de lege pentru transportarea la Pantheon a rămăşiţelor lui Michelet, Edgard Quinet şi Renan. LONDRA, 24 Septembre. — Celebrul poet Tennyson a murit. NEW-YORK, 24 Septembre. — In statul Georgia candidaţii democraţi au avut în alegerile pentru funcţiunile publice o ma­joritate de 50.000 voturi. NEW-YORK, 24 Septembrie.—O bandă de tâlhari care a jefuit de curând un tren, a atăcat alaltă­ierî două băncî din Coffey­­ville (Kansas) ; s’a încins o luptă între dânşii şi locuitori; 5 locuitori şi 4 tâlhari au fost omorâţi. BUDA­PESTA, 24 Septembrie. — Depu­tatul Pazmandy a protestat la cormisiunea financelor în contra denumire­ de „ungu­rească“ ce societatea de drumuri de fer a statului Austro-Ungar, continuă să poarte; ea compromite ast­fel Ungaria în chestiu­nea reţinerei impozitului asupra obligaţiu­nilor hipotecare. D. Wekerle, ministru de finanţe, a zis că în convingerea sa societatea nu avea dreptul de a opera această reţinere, dar societatea ne mai existând în Ungaria, gu­vernul unguresc nu are dreptul de a in­terveni nici în mod direct, nici indirect. Diformii Romiul) -Dipresc Citim în La République Fragaise următorul interesant, articol: Studenţii români din Transilvania şi Un­garia au publicat de curând un memoriu în care după ce fac istoria cestiunei ro­­mâne, resumă nemulţumirile naţionalită­­ţei lor. Camarazii lor din Bucureşti luase deja, într’o lucrare analogă apărerea con­­sîngenilor lor supuşi jugului maghiar. Stu­denţii maghiari răspunseră atunci într’o broşură la care ripostează memoriul Ro­mânilor transilvăneni. Acest memoriu (Replica) se prezintă cu multă dibăcie şi este serios documentat , fără îndoiala, ici colea, autorii lui, sub in­­dignaţiunea pe care li le causează nedrep­tăţile, ale căror victime sunt ei, s’au lă­sat să fie tîrîţî la câte­va violenţe de ex­­presiunî, care se scuză, fiind dată starea spiritelor in Transilvania. Cu toate aces­tea revendicaţiunile studenţilor români nu par mai puţin fundate, şi lucrarea lor nu este pentru aceasta mai puţin o expunere perfect de limpede şi exactă a diferendului româno-maghiar. Am insistat de mai multe ori asupra acestei lupte, atât de înverşunată astăzi, între maghiari şi elementele nemaghiare de sub coroana Sf.­lui Ştefan, şi am ară­tat cât de puţn se poate justifica purtarea compatrioţilor lui Francisc Deack şi a lui Kosuth. Poporului maghiar, care a cucerit ad­­ministraţiunea generală prin eroismul ca­valeresc, pe care l’a desvoltat în marile zile ale înălţăreî sale naţionale, pare a fi fost prins de ameţeală îndată ce s’a sim­ţit liber şi puternic. In loc de a îşi aduce aminte de vechile sale suferinţe, şi de a tnbunătăţi soarta raselor în mijlocul că­rora trăesc, a dovedit, chiar a doua zi după înfiinţarea dinasticismuluî apăsătorul cel maî teribil al acestor rase. Intr’adevăr, maghiarii cari au protestat odini­oară atât de energic In contra ger­­m­anisărei, fac astăzi o maghiarizare la cuţit, maghiarisare pe care nimic nu o poate legitima, căci ei sunt toţi în Tran­silvania 6 milioane cel mult, contra mai bine de 10 milioane de nemaghiarî. Pro­gramul lor politic este foarte intransigent. Iacă-i din câte­va trase scoase care a fost fondat la Budapesta în onoarea aniversă­­reî de 25 de ani a Incoronăreî împăratu­lui Francisc Iosif ca rege al Ungariei și care e intitulat: Revista Austro- Ungariei. „Costă ce o costa, zice acest ziar, cu cinismul naiv al fanatismului intolerant, costă ce o costa, Slavi de Nord şi Slavi de Sud, Români, Germani, toate popoa­rele, fără deosebire de rasă, prin faptul că locuesc pământul unguresc, trebue să se supue stăpînireî noastre... Ca şi Turcii, Maghiarii au putere ; e destul ca să fie 3 sau 4 într’un oraş ca să le impue tu­turor. “ Plecând de la acest princip, Maghiarii au interzis Românilor din Transilvania, întrebuinţarea limbei lor, au confiscat drep­turile politice ale acestui nenorocit popor şi­ am­ anexat Transilvania pur şi simplu. Dar, aceşti Români îşi aduc aminte cu toate acestea că înainte de Dieta din Pesta de la 1868, înainte de împăcarea (Aust­­gleich) de la 1867, şi atârnau de a drep­tul de la împăratul Austriei, că îşi aveau cancelaria lor particulară la Viena, Dieta lor naţională care Îşi ţinea şedinţele în Sibiu, şi că autoritate imperială nu se sim­ţea de­cât prin presenţa în Sibiu a unui Gubernium regium­. Ei au păstrat în me­moria lor această autonomie, ei apreciază libertatea de care se bucură fraţii lor din România şi nu vor să lase ca ei să fie absorbiţi. Ei aspiră la federalism, la care se opun Maghiarii, în care aceştia văd ruina speranţelor şi ambiţiunilor lor. Şi cu toate acestea, acest federalism austriac ar fi scăparea imperiului Austro­­ungar şi chiar a rasei maghiare. Cu cât mai bine inspiraţi erau patrioţii de la 1848! Proectul de o constituţiune federalistă, făcut de marele istoric cech Palacky, care egaliza situaţiunea principalilor naţionalităţi din imperiu, era început după logica lucrurilor. Nenorocirea a făcut ca­­ să cadă dinain­tea sforţărilor centralizate ale bărbaţilor de stat germanofili­, a unor Pittersdorf Schmerling şi Stadion, şi că el făcu loc nenorocitei constituţiunî reacţionare din 4 Ma­rtie 1849, care a fost prefaţa împă­­căciunei (Auskgleich). Austria perduse ast­fel o minunată ocasiune de regenerare. Se maî presentară încă şi alte ocasiunî. Federalismul făcea parte din reformele proectate de cabinetul Potocky, ajutat de patrioţii cechi Palacky, Rieger şi Klam- Markinitz în 1868 ; el se regăsea de ase­menea în programul ministerului Hohen­­wart în 1871. Toate aceste bune-voinţe luminate s’au sfărîmat de tertipurile bărbaţilor de stat maghiar. Contele Andrassy a fost acela, care, după întrevederile sale cu D. Bis­marck la Ischl şi Gastein, a provocat în 1871 căderea cabinetului Hohenwarth şi a cancelarului Beust, luându-i moştenirea. De atunci prevalează la Viena politica ma­ghiară şi Austria este supusă direcţiunei exclusive a unor Andrássy, Kálnoky, Tisza. Aceştia, pentru a sprijini propaganda ego­istă, pentru a susţine campania de maghia­rizare, au fost siliţi de a se întoarce spre singura putere care a avut interes să apere această politică, adică către Germania; şi ast­fel ei au legat în contra voinţei ei pe Austria la tripla alianţă, justificând apre­­ciaţiunea atât de judicioasă a D-lui Lave­­leye : „Ungurii nu văd de fel de cât ceea ce este conform cu dorinţele lor; întru cât privesce ceea­ ce’î contrariază, ei sunt orbi“. Da, intr’adevăr foarte orbi, căci eî au semănat, violenţa şi au ridicat ura tutu­ror naţionalităţilor care formează marea majoritate a imperiului. Cu o politică echi­tabilă şi respectuoasă a intereselor legitime ale raselor, şi-ar fi cucerit încrederea şi recunoştinţa; eî ar fi făcut din Austria o federaţiune puternică, deschisă fără în­cetare popoarelor slave, ostenite de jugul musulman, unită într’un loialism fără re­­servă, sub sceptrul casei Habsbur-Lota­­ringia, federaţiune capabilă de a resista uneltrilor ruse­ şi germane, care vor înă­buşi imperiul dualistic. Eî ar fi fundat, după expresiunea fericită a D-luî Ludovic Leger, „pe Dunărea de jos adevăratul im­periu de la răsărit (Österreich). In loc de aceasta, eî au făcut o Ir­landă orientală, el au silit toate naţio­nalităţile pe care le apasă de a se întoarce spre regaturile îndepărtate de aceiaşi rasă ca a lor. Noi nu putem de­cât să sfătuim pe stu­denţii Români de a urma să revendice drepturile evidente ale naţionalităţei lor, recomandându-le să observe tot­deauna le­galitatea, moderaţiunea în formă, şi a evita înainte de toate de a ameninţa pe Ungaria de separatism, ameninţare, care ar autoriza toate rigorile maghiare. Dem­nitatea purtărei lor, dreptatea reclama­ţiunilor lor le-ar asigura simpatiile a tot ce Europa cuprinde ca spirit liberal. Felix Leseur. HOLERA VIENA, 24 Septembrie.—Nu se ştie ni­mic în cercurile competinte In privinţa unul pretins deces prin holeră la Viena, deces despre care s’a răspândit ştirea. ATENA, 24 Septembrie.—Consiliul me­dical a propus o carantină de 11 zile pentru bastimentele care vin din Austro- Ungaria şi care au călători pe bord , şi o observaţie de 5 zile pentru acelea care nu au călători. ANVERS, 24 Septembrie.—De la 6 Au­gust pănă la 5 Septembrie au fost 220 caşuri şi 78 decese. Municipalitatea a ce­rut consulilor de a recomanda guvernelor lor mai puţină asprime în contra prove­­ninţelor din Anvers. CORK, 24 Septembrie.—Un amploiat al societăţeî de navigaţie a murit de holeră. CRACOVIA, 24 Septembre. — La Cra­covia, de ieri dimineaţă până azi dimineaţă la 8 ore, 2 cazuri de holeră, 1 deces. S’au produs cazuri noul la Debnieki. La Lusina un caz suspect. La Zwierrymec ori­ce bănuială de ho­leră este înlăturată. BUDAPESTA, 24 Septembre. — De la 4 Octombre, la miezul nopţii pănă la 5 Oc­­tombre, miezul nopţii, au fost 47 cazuri de holeră şi 19 decese; 15 bolnavi au fost vindecaţi; de la 5 Octombre, la­­mie­zul nopţii pănă astă seară au fost 37 ca­zuri noui şi 12 decese. PARIS, 21 Septembre.—Ieri au fost la Paris 23 cazuri de holeră şi 5 decese ; în împrejurimi 5 cazuri şi 3 decese. La Havre 4 cazuri şi nici un deces. HAMBURG, 24 Septembre.—Ieri au fost 21 cazuri de holeră şi 8 decese, dintre care 10 cazuri şi 3 decese pentru zilele precedente. Redeschiderea şcolilor s’a permis cu oare­cari măsuri de precauţiune. BUDAPESTA, 24 Septembre.—Ministrul de comerţ a interzis drumurilor de fer şi vapoarelor de a transporta din Budapesta cârpe, haine şi rufărie uzată, fructe, carne, produse animale, etc. Intrarea acestor pro­duse în Bosnia și Herțegovina și în Tur­cia, prin Semirn, este interzisă. Mceol clasic şi real DE PETE Direcţiunea D-nel Filionescu profesoară de Pedagogia şi Filosofi­a la scorla centrală de Fete 16, STRADA ITALIANA, Bucureşti Liceu clasic complect.—Liceu real. Cursuri primare. — Examene la stat. Cursuri speciale de limbi.—Şcoala de picture. —Muzica. SAMBATA 26 SEPTEMBRE 1892 Educaţia copiilor; Şcoala maternelă 3 D-nei Maria T Talbott. Educaţiunea copiilor din vârsta cea mai fragedă e o cest­iune cu mult mai impor­tantă de cât cum s’ar părea la înteia ve­dere. De direcţiunea ce se dă educaţiuneî copilului atârnă tot viitorul omului şi toate predisposiţiile, care vor caracteriza mai târziu viaţa cetăţeanului. Sufletul său, încă neformat, ia forma ce i se dă; în­clinările şi preferinţele lui psihice vor fi acele ce i se vor insufla din copilărie. In­fluenţa mediului vine numai de se adaugă mai târziu, ca un nou strat­, la aceste predispoziţii, la acest teren format; dar ele rămân cele hotărîtoare, ele sunt fon­dul intim care se va trăda la fie­care pas, la fie­care mişcare, la fie­care acţiune a omului. Jean Jacques Rousseau zicea în una din operile sale asupra educaţiuneî copiilor : Mintea omului aşi putea-o asemăna unei pături de asfalt, moale încă: ea se poate schimba cu încetul după multă trecere de vreme, dar cele d’înteiu impresii nu se şterg nici o dată. Aşa e: cele d’inteiu impresii rămân prinse de sufletul şi mintea omului pe toată viaţa. De aceea când căutăm să sta­bilim şi să conturăm individualitatea psi­hică a unui om, unul din principalii fac­tori de care trebue să ţinem socoteală e copilăria lui, mediul în care a trăit la a­­ceastă vârstă, impresiile acumulate atunci, trebue să ştim cu alte cuvinte ce fel de oameni, cu ce fel de înclinări au fost tata, mama, sau cel ce încunjurau copi­lul, atunci când el se forma, atunci când de mintea lui, de sufletul lui, veneau să prindă cele d’întâi impresii. Cine nu ştie ce influenţă a avut asupra lui Goethe educaţia ce i-a fost dată în copilărie de mama sa ? Mozart n’a ajuns un mare muzicant în chip incidental : în cas­a părinţilor săi se făcea muzică şi el se simţea zilnic îndemnat către această artă. B. Pascal a descoperit de copil teoria sunetului şi propagărei sale, în mijlocul unei familii liniştite şi studioase. Şi aşa mai departe. Tot aşa în ren . Cei mai mari crimi­nali au moştenit de la părinţii lor nu numai o structură a creerului şi o confor­maţie a craniului speciale, ci şi o edu­caţie potrivită să-î facă criminali. O bună educaţie ar fi isbutit a face maî puţin pe­riculoase societăţeî predispoziţiile eredi­tare. Şi iată dar că fie omul de talent, în ori­ce ramură s’ar manifesta acest talent, —fie hoţ sau criminal, el are mult, foarte mult de datorit educaţiuneî, întrelor im­presii primite. Şi după cum un grădinar iscusit şi conştiincios poate parveni a face ca un pom sălbatec să dea cele mai bune roade, tot aşa o bună şi înţeleaptă edu­caţie poate îndrepta ceea ce prin ereditate ar putea fi sub formă de înclinări rele în­tr’un copil. Intr’un cuvânt educaţia copiilor, fiind o cestiune din cele mai importante pen­tru societate, ea merită să atragă cea maî serioasă luare aminte a părinţilor, — şi toate institutele bune cu această menire se cuvine să fie încurajate şi sprijinite. Un ast­fel de institut este fără îndoială şi Şcoala maternală a D-nei Maria Talbott din Iaşi. D-na Talbott este o franceză inteligenţă, cultă, foarte activă şi foarte conştiincioasă De 40 de ani D-sa se ocupă de creşterea şi educaţia copiilor, ocupaţie din care D-sa ’şi a făcut astă­zi o specialitate, dar şi o recreaţie intelectuală şi o adevărată mul­­ţămire sfletească. Toată ziua D-na Talbott stă împreună cu copiii, în mijlocul lor, le vorbeşte şi Ie dă tot felul de lămuriri la nevinovatele lor curosităţi. D-sa, ca cea mai bună mamă, supraveghiază toate mişcările lor, cu o dragoste pe care ei o simt şi pentru care o iubesc şi o ascultă. Şcoala maternală îţi face într-adevăr impresia unei mari familii, a unei fami­lii liniştite şi cuminţi, unde copiii mici bine înbrăcaţi, curaţi, se joacă cele mai plăcute şi nevinovate jocuri şi unde cei mai mari învaţă recit­easă poezii, pentru ca isprăvind de învăţat, să se joace şi dân­şii. Emulaţia între micii copilaşi nu lip­seşte nici o dată, e par’că în aer,­­ şi pe care se întrece a fi mai pe placul „ma­mei Talbott­“. Să adăugăm buna îngrijire fie­care se bucură, masa substanţială ce li se serveşte, curăţenia lent­urilor şi a hainelor în genere şi vom înţelege mai bine ce bine­facere este acest institut, pentru părinţii ce ştiu­ face sacrificiul de a renunţa să-şî ştie copilul „crescută casă“, cu preţul de a lăsa educaţia lor pe seama slugilor. Afară de aceasta este o adevărată plă­cere să asculţi aceste mici creaturi gân­­durind franţuzeşte ; ei ajung într’un an de zile cel mult să înţeleagă şi să vorbească destul de bine această limbă atât de răs­­gândită şi atât de necesară omului care voeşte să-şi facă o cultură serioasă. Nu­mai la această vârstă un om poate căpăta accentul şi poate prinde toate fineţele u­­nei limbi. D-na Talbott a avut apoi fericita ideie de a introduce în şcoala sa şi cursul pri­mar. Copiii sunt preparaţi în particular şi apoi depun examen la şcoalele statului. Nici un copil pănă acum, de trei ani de când şcoala există, n’a căzut la aceste examene, din contra, toţi au reuşit cu mult succes. In faţa atâtor avantaje pe care le pre­zintă o ast­fel de instituţie pentru edu­caţia şi cultura copiilor noştri, m’am cre­zut dator a scrie aceste câte­va rânduri, ca să aduc omagiile mele D-nel Talbott pentru zelul şi activitatea ce pune tn con­ducerea institutului Şcoala maternelă pe care’l dirijează şi ca să atragem atenţiu­nea părinţilor asupra acestui institut vred­nic de toată lauda şi de toată încurajarea. Iaşi, 22 Septembrie 1892. Un părinte, ----------»——»•---------­ INFORMAŢIUNII Crimele din Dorohoi. Convocarea Presei Directorul nostru a trimes azi urmă­toarea convocare tuturor ziarelor cotidiane din Bucureşti, Bucuresci, 25 Septembrie 1892 Stimab­te confrate, Cred că ai cetit în Adevĕrul de astăzi crimele săvârşite în judeţul Dorohoi. Reîntors aseară din partea de sus a Moldovei, pot asigura că astăzi, in jude­ţul Dorohoi—sub pretext de a stârpi con­trabanda — împuşcarea este la ordinea zilei, fără ca administraţia sau justiţia să se mişte. Am adus cu mine în Bucuresci două din trei văduve ale împuşcaţilor. Te rog, stimabile confrate, să bine­­voeşti a veni astă seară la opt oare la redacţia ziarului Adevĕrul, pentru a interoga chiar Domnia Ta pe nenorocitele văduve râmase cu copiii pe drumuri. Nu voesc a face o chestie politică din aceste crime rămase nepedepsite— Gheor­­ghe Tihon a fost împuşcat la 26 Iulie şi Vasile Topală cu Toader Rusu la 31 August—dar sunt convins că Dom­nia Ta vei înţelege că întreaga presă are dreptul şi chiar datoria a cere o anchetă ce trebue să se facă sub controlul ei. Te rog, stimabile confrate, a mă onora cu un răspuns, şi a primi asigurarea distinsei mele consideraţiuni. Alex. V. Beldimann. Directorul ziarului Adevĕrul. Ni se spune că ministerul de in­terne a ordonat o anchetă pentru a constata abuzurile comise la pre­fectura de Ilfov cu fondurile desti­nate pentru lucrările publice. —MMM— Sunt patru săptămâni de când fai­mosul Leventis din Plopi, judeţul Te­leorman, a omorît pe vizitiul său, şi totuşi parchetul din Turnu-Măgurele n’a luat încă­ nici o măsură în contra acestui asasin. Pe de altă parte guvernul având nevoe de concursul acestui asasin pentru ale­gerea de deputat în locul Dlul Sutzu, numit la Banca Naţională, nu inter­vine de loc pentru darea lui în jude­cată.. Cu această ocazie relevăm că D. ge­neral Berendel n’a fost martor ocular la acest asasinat, ci fiind la gara Beoca în apropierea căreia s’a comis crima, tatăl victimei­­ a denunţat crima şi i-a cerut un sfat, şi D. general Etrendel i-a spus să se adreseze procurorului general. Din 12 candidaţi de bacalaureat în seria IV au reuşit D-nii Panteli­­mon Ionescu, Ioan Moruzi (teolog), G. Movneanu, Mihail I. Nadian, Con­stantin Notara, Flaminin Pavelescu şi Paul Perieţeanu. Alaltăieri a­ reuşit cu un succes eminent D-şoara Constanţa Balşeanu, absolventă a institutului D neî E. Dobrescu. —«MW»*­ ilicatului Ressu-Robescu, se numeşte Gheorghe Telu­ga. Relevăm aceasta pentru ca să nu se confunde cu fraţii sai, toţi oa­menii cinstiţi. In urma insultei adusă corpului didactic al liceului Sf. Sava în per­soana D-lui profesor N. Barbu de către D. Victor Ionescu, fratele mi­nistrului instrucţiei, direcţiunea li­ceului va presinta un memoriu mi­nisterului instrucţiei cerând o anchetă severă. D. Herescu, directorul liceului a asistat la scandalul pe care l-am re­latat ieri şi a râmas surprins de ati­tudinea provocătoare a fratelui mi­nistrului, care a declarat în mod oficial în numele ministrului însuşi, că va trimite pe D. N. Barbu la Dorohoia, dacă nu va da o notă de trecere nepotului său. Toate svonurile înregistrate de unele ziare guvernamentale în pri­vinţa plecării D-lui N. Fleva în străi­nătate şi a retragerei sale din viaţa politică, sunt de domeniul fantasiei. D. N. Fleva a plecat la Viena pen­tru a consulta celebrităţile medicale asupra boalei sale de mână. D-sa se va întoarce pe la 10 Oc­tombre. In numărul nostru de ieri, trecând declaraţiunea D-lui rector Orăscu, am omis un cuvânt care schimbă întreg înţelesul frazei. Pentru complectare şi pentru lă­murirea lucrului adăugăm că fraza „cred că funcţiunea de profesor uni­versitar nu este incompatibilă, etc.“ să fie înţeleasă; „cred că funcţiunea de profesor onorar universitar...“ De altmintrelea chiar D. ministru Ionescu resolvând petiţiunea prin care D. Orăscu a presintat demisiunea D-sale din profesorat, a emis o opi­­rciune identică. Şi D. ministru crede că nu există incompatibilitatea între funcţiunea de Rector şi aceea de profesor onorar universitar. Sau cel puţin aşa credea când a resolvit petiţiunea D-lui Orăscu. D-nii studenţi universitari sunt ru­gaţi a se întruni astă-seară la orele 8 în sala cea mare de la Universi­tate pentru a aviza la mijloacele ne­­cesare,­pentru continuarea mişcărei naţionale.­­ IDecemvirii sunt rugaţi a se întruni azi la­ otele 5 p. m., în strada Seaune No. 33. Preie­ctul de lege pentru reorga­­n­izarea judecătoriilor de ocoale este aproape terminat. Această lucrare este opera D-lui Dem. Alexandrescu, secretarul gene­ral al ministerului de justiţie. Judecătoriile de ocoale se vor în­mulţi şi se va institui şi judecătorii comunale. Ştirea dată de noi acum câte­va zile despre numirea D-lui deputat Bol­dur-Voin­escu în postul de direc­tor al Eforiei în locul D-lui Ions­ Slătineanu, este astăzi un fapt în­deplinit. D. Boldur-Voinescu este numit pe ziua de 1 Octombre în această func­ţiune. Faimosul inspector de accize din Galaţi, depus pentru enormele fraude pe cari le-a comis sub protecţia sin- Lângă mormânt Micuţa Ela nu avea nici mamă, nici tată; trăia cu bunicul ei, un bătrân bun, un fost căpitan în armata română şi care luase parte în campanie şi din pricina unei mâini rupte, trebui să se retragă, destul de tânăr încă, şi cu destulă părere de rea. Avuse doi băeţî pe cari promisese a o da ţârei, căci vedea el că de mici copii aveau dragoste pentru sabie, haine mili­­tăreştî şi cu câtă plăcere şi luare-aminte ascultau eî când tatăl le istorisea mici în­tâmplări din viaţa lui de militar. Insă pe Ionel, cel mai mare, de 12 ani atunci, avu nenorocirea să’l piardă, căci, mai slab, roşi ret şi muri peste două luni. Bietul om simţi o durere fără margini, şi îl plânse mult cu soţia lui, buna Emilia, care peste patru ani s’a dus şi ea să’şi regăsească copilul, lăsând pe celăl’alt în paza tatălui. Această nouă lovitură i-a stors multe lacrămi, l’a desnădăjduit, pănă la disperare, căci vedea iluziile, fericirea lui pierând încetul cu încetul, că a văzut viitorul trist şi pustiu, o noapte neagră în care lucea o singură stea, insă cu o lu­mină palidă, că nu ştiai de se tinge sau de se măreşte — şi această steluţă nu l’a lăsat să fie copleşit de durere, l’a oţelit, căci era fericirea lui de acum. Mai avea un copil, şi pe copilul ăsta când II vedea bun şi plin de viaţă, îi a­­părea vie steluţa care lumina viitorul ve­sel şi viaţa senină. La 16 ani copilul in­tră în şcoala militară şi, la 22 era un o­­fiţer distins, fericirea bătrâneţelor unui tată, care de­şi nu uitase pe scumpii lui morţi, era însă fericit că amintirea tre­cutului să fie alt­ceva de­cât un regret vag şi foarte atare, mai ales atunci când copilul puse epoletul de ofiţer, smulse la­crămi din ochii tatălui şi copilului, lacrămi de bucurie şi durere, atunci când amândoi îngenuchiaţî, se rugau înaintea portretului mamei şi soţiei. Traian retraşi, nu aveau de­cât un sin­gur prieten, un vechiu camarad de arme, în retragere şi el, care împreună cu copila lui Maria, impărtăşa ei fericirea bunului

Next