Adevěrul, noiembrie 1892 (Anul 6, nr. 1339-1368)

1892-11-26 / nr. 1364

2 angajamentul solemn înaintea naţiune! de a lucra pentru reintrarea în legalitate. Prin intrarea în legalitate, subsemnă­­toriî rezoluţiunei înţelegeau, şi Ţara a în­ţeles cu dânşii, desfiinţarea legii apana­­giuluî şi întoarcerea celor 12 moşii do­meniului Statului. Cum s’au ţinut, conservatorii de cuvânt, îî vedem astăzi. Toate promisiunile date naţiune! când se aflau în opoziţie, erau o înşelătorie neruşinată ; toate protestările­­panglice scoase pe nas şi pe gură de aceşti şarlatani politici, spre a amăgi pe creduli! şi pe proşti! car! ’î-au­ suit cu su­fragiile lor la putere, să dea razia în a­­verea ţerei, să fure, să schingiuească, să asasine, să se târască, să lingă, să se facă uneltele consciente ale străinilor storcă­tori­ sucului de viaţă al Ţărei, numai să conserve... nu avutul, drepturile şi liber­tăţile naţiune!, ci puterea. Nu ştiu­ care va fi socotinţa liberalilor, coreligionarii mei politici, în privinţa nou­lui jaf. Dar ori­care ar fi decisi­unea ce ar lua ei, eu nu se voiu asocia la acea­stă fără-de­lege. Căci eu cred că cei ce au adus pe tronul marilor noştri Domni electivi o Dinastie ereditară străină, şi au votat pactul dintre Ea şi Ţară, n’au în­ţeles să dea zestre tutulor copiilor şi ne­poţilor celor de pe Tron, nu maî ştim până la a câta generaţie, fiind că atunci Românii ar trebui să ajungă în starea fe­­lahilor Egiptului din timpul Faraonilor. Listă civilă reversibilă şi femeilor­­ este o invenţie a conservatorilor din 1892, ne­cunoscută liberalilor de la 1884. Conser­vatorii au vrut să ’î întreacă, şi ’i-au în­trecut. Concurenţă de servilism,—spre ru­şinea Ţărei. România a dat bărbaţi de Stat mari în deosebite vremi. Acum nu mai dă de­cât poşircă, pitici în demnitate, mici în stima de sine, laşi, necutezători de a privi în faţă pe exploatatorul încoronat şi de a -i zice Stăi! Doamne! cât timp va dura această de­gradatoare stare ? -----------------­ N. B. Locusteanu. Vote prin Camera Dacă despre toate şedinţele Camerei poţi face haz şi poţi rîde, despre şedinţa de eri nu poţi fi de cât trist, foarte trist, de atâta lipsă de ruşine, de atâta nedem­­nitate, de atâta cinism şi imoralitate. Eri s’a luat în consideraţie proectul de dotaţie. Mameluciî rideau, erau veseli, votau cu seninătate, căut­au să susţină dotaţia cu... argumente istorice, financiare, constituţionale, sentimentale, etc. Pureau aşa de liniştiţi ca şi cum nimic nu s’ar fi întâmplat. Ce sunt 300 mii lei anual luaţi de pe spetele celor săraci ? Un bă­gatei, pentru o ţară aşa de bogată ca ţara noastră !.... Era atâta decadenţă ori la Cameră în­cât îţi părea că din acel lac de capete care se mişcau, o atmosferă greoie se ridică în tavanurile Camerei ameninţând triburile... Ce oameni! Ce timpuri! * *­­ * In contra acestei cete de mişei, de ci­nici, de neruşinaţi, de mizerabili, cari ex­ploatează poporul, un chip curat, luminos, s’a ridicat. Era deputatul colegiului al II-lea de Roman, V. G. Morţun, neobosi­tul apărător al drepturilor celor apăsaţi. De un aspect modest, dar cu curagiul care ’i dă o viaţă senină şi curată, a e­­xecutat după cum merită odioasa majori­tate conservatoare. V. G. Morţun, cu o elocinţă caldă şi viguroasă, plin de emo­­ţiune şi energie, a ţinut, încordată aten­ţiunea Camerei aproape o oră. Părea un atlet care se lupta cu nişte valuri uriaşe. Cu francheţa sa cunoscută deputatul de Roman n’a cruţat pe nimeni. A vorbit de contrazicerile conservatorilor, arătând e­­xem­plele rele ce dau tinerime­ când ieri flu­­erau pe Rege şi te legau a’i lua apanagele şi azi îi dau încă şi o dotaţie ; a vorbit de ati­tudinea imorală a liberalilor cari vor să par­­vie prin palat; a vorbit de lipsa claselor sărace, de modul cum ele sunt exploatate ; a arătat că nu rezultă nimic politiceşte din această căsătorie şi că dinastiile nu pot face nimic azi. D. Morţun nu s’a o­­prit aci; el a esecutat şi pe gângavul de Jacob Negruzzi, care s’a grăbit a cere în şedinţa de ieri discuţiunea dotaţiuneî. A citit o pagină din scrierile lui Costachi Negruzzi, pagină ce se potriveşte la situa­ţia de azi şi unde se vorbeşte de risipa bugetului făcută de adunările obşteşti în favoarea Domnilor înainte de 1857. A ese­cutat şi pe neruşinatul, ţăran de carnaval Dobrescu-Argeş, care a votat pentru do­­taţie. Apoi a terminat făcând apel la pă­rinţii de familie ca să lase un nume cu­rat, copiilor lor... Ast­fel a fost or­ deputatul de Roman. A încercat să lupte cu valurile mocir­loase din Cameră. In zadar,­­ a dovedit numai că este un om bun, generos şi că mai are iluzii.... * * * La votul luăreî în consideraţie, după propunerea lui Morţun, s’a votat pe faţă. Mameluciî votau cu seninătate pentru Numai doue-zecî de voci independente s’au găsit în cei 102 care au votat contra. înzestrarea lui Ferd’­ e aşa dar un fapt îndeplinit. :---­ W Y. X. Programul liberal v După Biserică şi Invăţămînt, cestiunea care urmează în program e acea a ar­matei. Liberalii, fireşte, sunt amicii militaris­mului. Ei îşi fac chiar o fală de a-i fi întemeiat pe baze solide. Programul ne spune neted că partidul naţional-liberal „nu a cruţat nici o dată nimic, pentru a ajunge ca ţara să aibă o armată tare prin efectivul ei, tare prin o instrucţiune mili­tară perfectă,“ etc. Liberalii cred poate, ca şi conservatorii, că armata e o instituţiune compusă din oameni a­parte, eu simţi minte speciale,­ şi toate cele­l­alte prăpăstii. Totuşi trebue să le recunoaştem meritul de a fi văzut şi ei că această clasică instituţie s’a prea trecut cu dedeochiul. Sub cuvînt, de disciplină arbitrari­ul cel mai desăvârşit domneşte. Ministrul de răs­­boiu întrebuinţează autoritatea sa nemăr­ginită şi fără control pentru a face din armată un mijloc de întărire a partidului său. Ofiţerii superiori tiranizează pe cei inferiori, aceştia pe inferiorii lor, — de la general până la soldat teroare şi arbitrar. Şi daca ar îndrăsni unul să crâcnească,— disciplina s’a dus, armata s’a demoralizat, doctrina special-militărească s’a evaporat!... Pedepse, închisori, degradări, bătăi, schin­giuiri, sunt (după rang) partea celor ne­disciplinaţi, cari n’ar suferi o injustiţie fără a manifesta cât de blând nemulţu­mirea cu care o sufer. Un bun militar trebue să răspundă „s­trăini­­“ superiorului care îl pălmueşte. Şi acest spirit de cazarmă nu se măr­­gineşte în cazarmă. Adânc înrîuriţi de doc­trina specială ce o practică acolo, unii ofiţeri ies cu ea pe stradă şi prin localuri publice, iar civilii gustă şi ei din când în când din delictele şi bine­facerile acestei adorabile doctrine. Liberalii au înţeles că această stare de lucruri nu poate să dăinuiască şi că ea compromite instituţia în sine. De aceea ei propun următoarele soluţii : 1. Ca administraţiunea ministerului de res­­boiu sa fie despărţită de Comandamentul mi­litar. 2. Ca legea posiţiunea ofiţerilor, desfiinţată de conservatori, să fie reînfiinţată de complectată cu măsuri, care să garanteze posiţiunile ofiţe­­rilor şi a serviciului, puindu-le la adăpostul ar­­bitrariului şi la adăpostul intereselor particulare sau de partid. 3. Codul de justiţie militară să fie supus unei revisiuni pentru a se lăsa în competinţa tribu­nalelor militare numai crimele şi delictele cu­rat militare. Soluţiunile aceste, cum se vede, tind să dea pe de o parte ofiţerilor siguranţa po­siţiuneî lor, să nu-i lase la capriciul bu­­nuluî-plac şi arbitrariului celor puternici, iar pe de altă parte o satisfacţie lumei civile, care a avut mult de suferit, mai ales în ultimele timpuri de eroismul ne­socotit, deslănţuit cu furie şi irosit fără socoteală, al unor ofiţeri, cari au uitat sau pe semne nu-şi dau seamă de rolul şi de rostul lor şi cari par a voi să întemeeze caste a­parte, State în State. Cu toate aceste noi nu credem că se va ajunge la vre­un resultat cu aceste re­forme, pentru cuvântul că râul nu e aşa de superficial cum cred liberalii, el e mai profund, el reşede în însăşi natura intimă a instituţiei,—şi câtă vreme militarismul sălbatec va domni, relele ce decurg din el le vom găsi fiinţând. Relele de această natură se pot cel mult atenua, îndulci, dar nu se pot suprima, întru­cât cauza continuă a fi menţinută. De aceea noi, democraţii, cerem schim­barea instituţiei însăşi. Recunoscând ne­voia ce ţara are de o putere de apărare, noi voim a face ca această putere să fie ţara însăşi, naţiunea. Când se îmbunătăţesc condiţiunile de trai­ ale naţiune!, când fie­care cetăţean are ce apăra, are casa lui, avutul lui, — atunci cea maî puternică armată va fi toc­mai această mulţime înarmată cu destule cunoştinţe pentru a se apăra, dar nedes­­ciplinată în sensul stupid al militarismului, care degradează omul şi-l reduce la rolul unei manechine, incapabile de entuziasm şi inconştientă de acţiunile sale, apreciare relativă la noul cabinet. Primi­rea organelor moderate este simpatică; jurnalele opoziţiunei zic că e un fel de spoială. Le Matin crede că D. Ribot a ales pe D. Siegfried la comerţ, pentru că noul mi­nistru, ca liber-schimbist moderat, va a­­păra învoiala franco-elveţiană, apărând susceptibi­lităţile protecţioni­ste. Les Débats insistă asupra integrităţeî de caracter a D-luî Ribot şi speră că de a­­cum înainte guvernul va fi mal ferm, maî consecvent, mai unit. Cercurile parlamen­tare cred că dacă D. Loubet lua cultele, noul cabinet ar fi fost asigurat de o ati­­titudinea bine-voitoare din partea dreptei. Dar se anunţă în mod oficios că D. Lou­bet şi exprimat dorinţa de a se însărcina numai cu ministerul de interne, cultele ar trebui reunite cu instrucţia publică. Casele din Bucureşti, situate pe şoseau­a Bonaparte No. 5, lângă bariera casei Victoria, pe linia trattigaiulu­i, compuse din 16 camere, 12 de stăpîni si 4 de slugi cu tot locul lor şi îm­preună cu locul de alături, unde se ţine tergu­î de ţuică, soseaua Bonaparte No. 7, mn vend îs? condiţiuail excepţional d© favorabilei întinderea suprafeţei totale a ambelor locuri, e de metri patraţi 4,278. Cu puţ cu pompă, apă din vina de la Herestráu. N­emerite pentru instalațiu­­nea unui stabiliment de indu­strie. Doritorii să se adreseze la administrația ziarului nostru. Franţa Hostii ministene.—Panama PARIS, 24 Noembrie.— Comisiunea de anchetă a ascultat azi mai mulţi semna­tari ai cecurilor confiscate şi cari erau bancheri, ingineri, încasatori. Depunerile lor oferă puţin interes căci aproape toate aceste cecuri au servit la a remunera afa­ceri industriale. PARIS, 24 Noembrie. — D. Carnot a semnat decretul de numire a nouilor mi­niştri şi a presidat noul consiliu. Declaraţiunea cabinetului se va face Oamenilor Jos şi va fi foarte fermă sub raportul principiilor de separaţiune a pu­terilor judiciară şi legislativă. Guvernul va accepta discutarea imediată a interpelăreî, care se va face în această privinţă, îndată după declaraţiunea mi­nisterială. In ceea ce priveşte politica străină, guvernul va afirma existenţa bu­nelor raporturi ale Franţei cu toate na­ţiunile ; ea va fi foarte netă relativ la disposiţiunile pacifice ale cabinetului. Pre­­senţa în cabinet şi ministrului anterior al afacerilor străine arată că nimic nu s’a schimbat în politica exterioară. Puţine jurnale au făcut până acum vre o JOI 26 NOEMBRE 1892 Stimabilă Doamnă, Inimele noastre de soaţe, mame, surori s’au revoltat la auzul barbariilor din urmă a pretinşilor cultivatori ai orientului şi a purtărei cavalereşti a maghiarilor. Primiţi, venerabilă Doamnă, încurajările noastre şi vă zicem, Domniei voastre şi tutulor celor­l’alte surori din Transilvania, Temişana, Crişana, Făgăraş şi Bucovina — sus inimele — alăturaţi-vâ cu bărbăţie în grelele lupte pe lângă soţii voştri, adu­­cendu-vâ aminte de ce au făcut străbu­nele noastre, matroanele române şi fe­meile bravilor soţi din munţii apuseni când trădătorii de patrie au îndrăznit să sugrume şi libertatea şi naţionalitatea ro­mână ! Unirea şi idealurile Românilor, în ciuda uneltirilor mizerabile, totuşi se vor îm­plini. Dreptatea trebue să învingă­ încă o dată salutările şi încurajările noastre. Româncele din Slatina. Iu­ni­e 1892. Elise de Lapomeraye, Penescu, Proto­­pescu, M. Boteanu, A. Aldea, M. Brătianu, E. Dobriceanu, E. Deleanu, A. P. Proca, A. X. Veliciea, E. Popp, Michălescu, Ma­­rinovicî, Gartianu, Michalcea, Crainic, Cri­­nescu, Prob­ea, Munteanu, Misilu, Rola, Răducanu, Zisu, Saint-André, Mărculescu, Dumitriu, Stăncescu, Schwenhague, Stăn­­cescu, etc., etc. Această adresă era trimisă prin un de­legat special care trebuia să o înmâneze D-nei Raţifi cu ocaziunea banchetului dat în onoarea luptătorilor de peste munţi. Acest delegat văzând însă disposiţiunile luate a predat D-nei Raţia această adrese la hotel Bulevard. Atragem atenţiunea D-luî Dr. Fe­lix asupra medicului din Adj­ud care se poartă brutal cu bolnavii, după cum ni se denunţă. inforstaţiunii Peste vr’o zece zile Regele va pleca la Neuwied şi la Sigmaringen însoţit de D. ministru P. Carp. Starea Reginei inspiră serioase în­grijiri. Nu se poate ridica da loc în picioare şi refuză de a primi pe ori­cine, care ar vroi s’o vază. Are o oroare nespusă pentru Doc­tori.­­««II Diseară la ora 9 va fi un consi­liu de miniştri. Sunt invitaţi la acest consiliu vreo câţi­va deputaţi şi senatori conser­vatori, pentru a hotărî asupra nu­mirilor în administraţie. Inspectorii generali se întrunesc mâine la ministerul de răsboiu pen­tru a stabili tabloul de înaintare in armată. Julie la Belle este exclusă din con­siliul inspectorilor generali. Consiliul de miniştri a impus D-lui Take Ionescu să facă câte­va modi­ficări simţitoare în proiectul său de reformă a învăţământului primar şi secundar. Proiectul a fost înapoiat ministe­rului instrucţiei pentru modificare. D. Ioan Ralet, profesor la şcoala militară din Iaşi, a fost numit, în urma concursului ce a depus, profesor de Algebră şi teoria func­ţiunilor la facultatea din Iaşi. . Vechiul inginer al Eforiei, D. I. Gold a fost însărcinat să aleagă te­renul, în împrejurimile Bucureştilor, potrivit pentru construirea unui mare ospiciu de alienaţi. —MH­V­ Româncele din Slatina Mergând să văd pe D-na Raţiu, am gă­­sit-o încă suferindă, totuşi făcând multe sforţări pentru a respunde amabil nume­roşilor sei vizitatori. Intre altele D-na Raţiu spunea că regretă starea în care se găseşte mai ales fiind-că din causa ei nu poate merge să vadă teatrul şi pe artiştii români, cari au avut bună-voinţa să vie s’o viziteze. Apoi îmi arată un document: o adresă scrisă pe pergament şi închisă în un al­bum. Atât scrisul adresei, cât şi coperta este o adevârată lucrare de artă. Pe copertă se află dedicaţiunea, şi un sigiliu cu inscripţiunea Turbea Slatina 1892, apoi o panglicuţă pe care citim „Turda loc sfînt al neamului românesc“. Ga stimă din partea oltencelor din Slatina. Arăt D-neî Raţiu dorinţa de a estrage în extenso cuprinsul adresei şi a-l publica. D-sa autorisă aceasta rugându-mâ însă ca o dată cu publicarea să arăt D-nelor din Slatina mulţumirile sale pentru această adresă, îndeplinind această dorinţă a D-neî fRatră dăm în întregimea eî adresa Slăti­­­­nen celor. NUVELELE NOASTRE STREINA Venea regulat la acelaşi birt. Obişnuiţii începuseră a o cunoaşte şi a o aştepta. Avea orele ei. Şi atunci, se vedea apă­rând, cu un pas grăbit, mărunţel, îndrep­­tându-se în­tot­dea­una spre aceiaşi masă, cerând repede să fie servită, mâncând pu­ţin, dar schimbând bucatele numai aşa de poftă. După masă stetea de-şi citea ziarele franceze, şi când isprăvea, le arunca cu un gest plictisit, se lăsa pe rezemătoa­­rea scaunului, şi, cu capul plecat spre u­­măr rămânea cât­va timp gânditoare. A­­poi, de­odată, se îndrepta, cerea socoteala şi eşea. Nu era cu adevărat frumoasă. Dar în toate mişcările, avea ceva atât de drăgă­laş, atâta blândeţe în ochii şi pe buzele eî, atâta farmec în intonaţiunea voceî sale limpezi, că sfîrşea prin a atrage privirile celor care o înconjurau. Dar ea părea că nu prea bagă în seamă aceste atenţiuni, se lăsa în voia impresiu­­nilor momentane, fără a se îngriji de ceea­ ce se va zice şi se va crede de dânsa. De multe ori sta şi privea pe rând pe toţi conmesenii, fără nicî o sfială, ca o sim­plă curioasă, răspunzând privirilor prea stăruitoare printr’un zîmbet bine-voitor, deosebit în totul de zîmbet­ul provocător al cochetelor sau al modestelor ruşinate. Nu i se părea nimic extraordinar; toate le privea cu aceeaşi indiferenţă, cu aceeaşi nevinovăţie de copil neştiutor, crezând că la rîndul eî este văzută tot ast­fel de ceî-l’alţi, cu libertatea obiceiurilor, care se vedea din toate faptele sale. Adesea­ ori un lucru de nimic, o făcea să rîdâ, să bată din palme, să-și facă socotelile cu glas tare, fără a părea de loc mirată de privirile indignate, cu care unii din conmesenî o fulgerau. Nu, căci fără a lua în seamă aceste im­putări ale ochilor, redevenea la timp se­rioasă, relua mâncarea sau cetitul, iar când o necăjea ceva, o înfuria, tot printr’o mişcare expansivă dădea prilej celor-l’alţi de a vedea ce se petrece în sufletul ei. Apoi visarea ei obişnuită o melancolie mo­mentană, din care se smulgea cu putere printr’un efect al voinţei sale, care se ghi­cea de fel sub influenţa entusiasmului, slabă de câte ori îndoiala aducea descuragiarea, cu o fire atât de schimbătoare, şi atât de trădătoare. Nu se ştia de unde vine, nici unde se duce. Dispărea cum a venit, cu mersul u­­şor de zînă, aşa de mică şi de drăgălaşă, atât de modestă în simplicitatea ei, atât de îndrăsneaţă în avânturile sale ! Nu se ştia de e măritată, sau fată. Lăsa să i­ se spună cu indiferenţă Doamnă sau Domnişoară. Negreşit, se storni multe istorii despre dânsa, fie­care judecând’o după ce ar fi fost el în împrejurările în care se găsea ea. Fie­care,.. primind presupunerile ce i­ le spunea cel-l’alt, originea eî părea a-i în­curca mai mult. Vorbea româneşte curat însă cu un accent strein, francez, poate prin faptul rostirei lui „r“ şi prelungirea finalelor. Faţa-i iarăşi părea streină; unii ziceau de nemţoaică, alţii de franceză, ba chiar şi de ovreică, pe când alţii se încăpăţânau­ de a o lăsa româncă pur şi simplu „dis­tinsă. “ Toate acestea însă, puneau un fel de mister împrejurul ei, care sfîrşi prin a o face simpatică tuturor. Iată pentru ce, când începură a o cu­noaşte, o aşteptau cu nerăbdare. * Intr’o zi, după plecarea eî obişnuită, pe când toţi ceî-l’alţî se sculau ea s’o imite, ea reapăru, galbenă, de astă-dată mer­gând mai încet sub greutatea unui pa­chet pe care o acoperea cu paltonul. Se îndreptă spre o canapea, de se des­­cărcă de pretinsul ei pachet, o fetiţă ca de patru ani, sdrenţăroasă şi mantua, pe care o găsise în colţul stradei, căzută de frig şi de foame. Apoi, apropiind-o de foc, cercă s-o rea­ducă la viaţă. Văzând-o aşa de naturală, fără nici un fel de pretenţie, în genunchi înaintea acestei cerşetoare, strengându-i mănuţile ei murdare într’ale sale, cer­când să le încălzească cu suflarea ei, ca o mamă iubitoare,—cine nu s’ar fi sim­ţit cuprins de admiraţie pentru această generositate, de o iubire respectoasă în­­naintea acestei bunătăţi îngereşti ? In ochii eî luceau lacrimi de milă, pri­viri de copil care îşî exagerează perico­lul, şi tot frecând-o şi încălzind-o, îi murmura încetişor chemări mângâietoare, chemări de mamă duioasă aplecată pe leagănul copilului pe moarte. In sfîrşit fetiţa deschise ochii, nişte ochi mari negri, miraţi şi întrebători. Atunci ea isbucni repede în veselia eî copilă­rească, de sigur mulţumită de resultatul eî. — Aşa! bravo! zise ea fetiţei. Şi dându-i la o parte perul de pe frunte, o atinse uşor cu buzele, căutând acum s’o încurajeze, ştiind că e tot o pomană pen­tru clasa asta de oameni, şi vorbele maî blânde, îndepărtarea pentru moment a vi­ziune! mizeriilor lor. Apoi, iute, fără a lăsa timp fetei să se sfiască, începu a-i vorbi, aducându-i să mănânce, evitând totuşi de a o întreba cum a ajuns unde a găsit-o, ghicind «că fetiţa va fi încurcată a răspunde înaintea tutulor curioşilor, cari le înconjurau. Văzând că fetiţa începe să mănânce, zise de-i aduse tot ce-i trebui la masă înaintea ei, şi dispăru, pentru câte­va mi­nute, căci reveni îndată cu un pachet de rufe pentru fetiţă. După ce o îmbrăcă, într’o odae de a­­lăturea, eşiră prin birt amândouă, ţinîn­­du-se de mână, una cu obrazul fericit de a se simţi sătulă şi îmbrăcată, cea­l­altă mulţumită de fapta ei. Zilele următoare, ele se arătară, îm­preună, femeia elegantă şi mica şi săr­mana cerşetoare, amândouă mâncând la aceiaşi masă, amândouă vesele, ameste­­cându-şî rîsul copilăresc cu ciripitul lor drăguţ, par’că s’ar fi cunoscut de când lumea. Puţin timp după acestea, copila şi fe­meia nu se maî văzură. La început, câţi­va curioşi se întrebau de dispariţia asta neaşteptată. Dar ni­meni nu ştia să răspundă. Nimeni nu ştia de unde vine, unde se duce. Tocmai a treia zi, când toţi o uitaseră, se văzu birtaşul intrând foarte mişcat. —D-lor , nu ştiţi! începu el întrerupân­­du-se. D-na în chestiune era o D-şoară moldoveancă, n’are pe lume de­cât o soră, călugăriţă. Am aflat chiar acum că a murit fără de veste. Şi-a făcut testamentul, încă din seara în care a scăpat de la moarte pe fetița cerșetoare. Și fiind-că nu maî avea nici un fel de rude, a lăsat toată averea eî, am auzit că vre­o 50 mii de franci, pentru ajutorul copiilor săraci din ca­pitală. — Idei unice în felul lor, zise cu un aer grav unul dintre meseni. — Se vedea că mititica­rea era cioc­nită la creer, explică un altul, Laura Vampa. Diferit© ştiri Temperatura : Observaţiunea casei A. fiflesiasi et Cassie, opticiani, Calea Vic­toriei 83, pe ziua de 24 Noembrie 1892. Miezul nopţii.........................— 6 7 ore dimineaţa.....................— 4 Amiaza.................................. -1- 2 înălțimea barometrică . . 748.5 Starea cerului : frumos. * Duca-Ferdinand Lunea trecută 23 Noembrie, Friedl a pornit la Londra cu trenul accelerat No. 3. Direcţia G. F. n’a lăsat nici această o­­cazie, pentru a’şî arăta linguşirea. Ordine circulare telegrafice s’au dat pe linia în­treagă de la Bucureşti până la Vârciorova, ca acest tren să se considere ca tren re­gal şi să fie însoţit de inspectorii de miş­care, de inspectorii de tracţiune şi de in­ginerii şefi de secţie, ca măsură de pre­­cauţiune pentru siguranţa circulaţiei, plus responsabilitatea la care sunt traşi toţi şefiii de staţie pentru regulata circulaţie a acestui sfinţit tren. Aceste măsuri spas­modice dovedesc, că direcţia G. F. recu­noaşte nesiguranţa cu care circulă trenu­rile în condiţiunile normale, căci alt­fel nu se poate explica pentru ce atâta grijă, când în unul din trenurile regulate se află şi un Friedl oare­care. Crede oare direcţia C. F. că viaţa a sute de oameni, este de mai puţină va­loare de­cât a unui Friedl? Noi credem contrariul. De alt­fel nu prea regretăm măsurile copilăreşti ale direcţiei, măsuri de care numai ea se poate felicita, căci ,în practică, un tren regal, mult mai uşor

Next