Adevěrul, ianuarie 1894 (Anul 7, nr. 1741-1766)

1894-01-14 / nr. 1750

ANUL VII. — No. 1750. NUMERUL DO BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 ŞI 15 ALE FIE­CAREI LUNI‘ 81 SE PLĂTESC TOT-D'A­UNA ÎNAINTE ls Bucureşti la casa administraţiei din Judeţe şi Streinătate prin mandate POŞTALE UN AN ÎN ŢARA 30 LEI­ ÎN STREINĂTATE 50 LEI [f . . 15 » » » 25 » ŞASE LUN TREI LUNÎ8 » 13 » Un immer în­­treinatat« SO bani MANUSCRIPTELE NU SE INAPOIAZA EDIŢIA A TREIA Să te fereşti Romane de cuit strein în casă NUMERUL 10 BANI ANUNCIURILE » Bucureşti şi judeţe se primesc numai la Administraţie din Streinătate, direct la administraţie şi la toate oficiile de publicitate ANUNCIURÎ la pag. iv.... , 0,30 b. lini« a » » iii...............2,— leî » 9 » » ii..............3,— » * INSERŢIELE ȘI RECLAMELE 3 LEÎ RÎNDUL. La Paris, ziarul se găsește de vînzare CU NUMERUL LA kioscal No. 192, Boulev. St.­Germain V. Alexaassarf. UN NUMER VECHIU*3«! BANI DIN ADMINISTRAŢIA PASAGIUL BĂNCEI NAŢIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) Director politic: ALEX. V. BEDDÎMAMD REDACŢIA- \,v ■ PASAGIUL BANCEI­ NAŢIONALE (CASELE KAr­AGEORGEVICI) ' a '** • » ' ✓ ­ REGELE SI BATAIA IN ARMATA Se petrece un fapt foarte curios. In toată campania dusă de presa democratică în potriva bătăii in ar­mată, unul din factorii cei mai vi­novaţi de toate cîte se petrec, a fost lăsat de o parte. Factorul acesta e Regele. In chestiuni politice, cind parti­dele se plîng de pasivitatea Suve­ranului, interpreţii iudaici ai Cons­tituţiei răspund imediat: — Regele nu poate fi acuzat, pen­tru că e Rege constituţional. Şi regii constituţionali domnesc, dar nu gu­vernează. E o interpretare ca ori­care alta, şi poate că in principiu ea se poate susţine. Cind insă e vorba de afaceri mi­litare, teoria asta nu-şi mai poate avea locul. In adevăr, pe cînd articolul 31 din Constituţie zice că „toate puterile Statului emană de la Naţiune,“ art. 93 al. 10 spune că Regele este capul puterei armate. Prin urmare, cind e vorba de ar­mată, Regele încetează de a fi ne­responsabil, el este pur şi simplu şeful militar. El are dar să răspundă de tot ce se petrece în armată. Aşa fiind, procedăm cu Regele cum am proceda cu ori­ce şef. Cînd într’o instituţiune oare­care se pe­trec abuzuri, ilegalităţi, etc., nu-i aşa că ne adresăm şefului acelei institu­ţii? Cine, de pildă, e răspunzător de Căile ferate, dacă nu şeful, Directo­rul Căilor Ferate? Cine poate fi răs­punzător de cine se petrec în ar­mată, dacă nu Capul puterei ar­mate? Ia să vedem acum, ce face Regele acesta, ca să potolească bătăile şi torturile pe care le sufer nenoro­ciţii săi supuşi militari. Nimic, absolut nimic. Toate agi­taţiile din presă şi din întruniri în­otriva scandalurilor din armată­­au lăsat în tot-d’a­ una rece. Ba mai mult de cit atita, s’au găsit nişte mizerabili cari să săvîrşească cel mai mare scandal public, pentru a salva aşa numita «onoare a Dinas­tiei»,—şi Regele a tolerat scandalul. Ba încă el a răsplătit pe pahonţii săi, decorînd pe Cocea, — căci de Cocea vorbim. Lăsind însă de o parte afacerea asta, în care regele-om putea să aibă pasiuni, — infame, dar pasiuni, — întrebăm înc’o dată: luat-a Regele vre-o măsură ca să se înceteze cu torturile din armată? Ştim toţi că el merge adese­ori pe la cazărmi ca să inspecteze tru­pele, dragă Doamne ! Dar ştiţi ce sînt inspecţiile astea ? Regele asistă la mînuirea armelor ori la puţină şcoală de batalion, şi atîta tot, în­colo, dacă soldaţii trăesc relativ bine, dacă ei au vre-o plîngere de făcut, astea nu interesează pe capul pu­terei armate, par’că ar fi vorba de Zuluşi, nu de nişte supuşi ai lui. Şi apoi, inspecţiile regale sînt un fel de inspecţii de operetă. Regele are grija să şi le anunţe cu o săp­­tămînă înainte, ca şi cum ar vroi să spue superiorilor : «Băgaţi de seamă că am să vin­; luaţi mesuri să nu primesc vre-o plîngere». Şi, fireşte, plingerile nu se arată, iar Regele nu întreabă de ele. De unde vine nepăsarea asta ? Mai înt­i, un lucru e sigur: în general Regele n’are nici o simpatie pentru cei ce sufer. El domneşte ca peste o ţară de sălbatici, cari nu-i inspiră nici dragoste nici sen­timente de umanitate. Suferinţele noastre nu-l neliniştesc şi aspira­ţiile noastre el nu le înţelege. Şi cum ar pricepe asemenea lu­cruri? Venit dintr’o ţară străină, el şi-a lăsat inima acolo, şi inima lui nu-i aşa de largă ca să poată cu­prinde două iubiri. In privinţa sen­timentelor lui faţă de noi, scrisoa­rea către Auerbach e destul de convingătoare. Afară de asta, nu uitaţi că Re­gele vine din Prusia, unde milita­rismul e mai sever ca în toate Statele. Crescut în principiile mi­litarismului german, Carol de Ho­­henzollern voeşte să introducă şi la noi educaţia sălbatică de acolo. Şi, la urma urmei, adevăratul motiv este că un Rege se sprijină mai mult pe şefii oastei de­cît pe ori­ce altă putere. Cînd aceşti şefi ţin să bată şi să tortureze, Regele nu-i poate opri, dacă nu voeşte să piardă stilpii cei mai puternici. In special Regele Carol a avut tot­dea­­una principiul că răzvrătiţii tre­­buesc menajaţi ; aşa se explică de ce omul de încredere al suvera­nului este colonelul Candiano-Po­­escu, fostul republican de la Ioeşti. Tactica urmată cu bravul Can­­diano e aplicată pretutindeni. Re­gele ştie că nu pe soldaţi s ar pu­tea sprijini, căci în rîndurile aces­tora n’are nici o simpatie, ci pe superiori; să menajăm deci pe su­periori, — să ocrotim boala şi pe bătăuşi. Aceasta e situaţia. Dar dacă Regele se poartă in modul acesta detestabil, dacă el apără şi încurajază actele sălba­tice,­­ oare cetăţenii trebue să se plece în faţa voinţei lui ? De­sigur nu. Şi cum el este ca­pul puterei armate, nu se încape îndoială că ori de­ cite­ ori vorbim de bătăile suferite de soldaţi, tre­bue să înfierăm şi purtarea şefului suprem. Neindoelnic, dacă Regele s’ar ho­tărî să pedepsească pe bătăuşi, de multe cruzimi ar fi scutiţi soldaţii. Să ne facem, deci, datoria. Pre­cum stigmatizăm pe toţi Călima­­niî, trebue să dăm şi marelui Că­­liman răspunderea ce i se cuvine. Căci ce fel de şef este acesta, care rămîne surd la prinsul victimelor ce el comandă ? Cînd cine­va e şef şi voeşte să aibă drepturi nemărginite, el trebue să ia asupră-i şi datoriile ce i se impun. Regele Carol nu vrea să ştie de aceasta,—trebue să-l facem noi să asculte. Fără el, Călimanii n’ar eg­­zista­­ să lovim deci în gazda şi o­­crotitorul de Călimani ! Anton Bacalbaşa bunalului de Tutova ingerase în favoa­rea candidatului junimist, D. Romalo. Alaltă­ieri, D. C. I. Stoicescu citeşte Ca­merei o telegramă de la colegul său D. Demetrian, care protesta contra ingerin­ţelor prefectului de Romanaţi; acest pre­fect ameninţase el însuşi pe mai mulţi alegători bănuiţi că ar vota cu opoziţia, etc. etc. Imediat D. Al. Marghiloman, în urma unui semn făcut cu cotul de către D. Las­car Catargiu, se scoală şi-şi repetă for­mula cunoscută : — D-lor deputaţi, prefectul de Roma­naţi n’a putut să facă ingerinţe de­oare­ce el nu este altul de­cît fostul procuror Sfetescu, pe care îl cunoaştem... Acest integru magistrat... — D-le ministru de justiţie, strigă D. Fleva ; eu afirm înaintea Camerei că pre­fectul de Romanaţi a sfeterisi drepturile alegătorilor!... La această apostrofare care nu era pre­văzută in formula sa, D. Marghiloman tace şi se aşează la loc. Acum aflăm încă una. In privinţa arestărei preventive a lui Păduraru—pretinsul­ omorîtor din strada Senatului,—ni se spune că numai D. Po­­puleanu, celebrul Populeanu, e de vină. D. Fratoştiţeanu, judecătorul însărcinat cu instruirea afacereî, s-a pronunţat de mult pentru liberarea lui Păduraru; după cum au publicat chiar şi ziarele guver­namentale, D-sa e convins de nevinovă­ţia acuzatului. Cu toate astea, Populeanu a poruncit să se preînoiască mandatul dat contra lui Păduraru, fiind­că lui ii trebue cu ori­ce preţ un vinovat. Cînd am scris, acum cîte­va zile, arti­colul Acuzaţi şi judecători, nici nu bănu­iam că ar putea fi amestecat Populeanu şi nu această afacere. Astă­zi nu mă mai mir de neomenia acestei pretinse justiţii... Dar, denunţaţi D-lui Marghiloman pe Populeanu (cumnatul său). El vă va res­­punde: — D-lor, acest integru magistrat... Fiind­că actualul ministru al justiţiei este omul formulei,—chiar cind formula nu ar fi a sa. .­ us. — atunci să dea ea cei o mie de lei pentru săraci, şi să fie obligată a pu­­bl­ica timp de o lună in fruntea zia­rului vinzarea exactă a Adevărului. Aşteptăm răspunsul pină In 24 de ore. Dacă Ţara nu se va conforma acestei cereri, o vom trată cum i se cu­vine. ACEST INTEGRU MAGISTRAT... In sfirşit D. Al. Marghiloman, minis­trul justiţiei, a găsit formula cu care să salveze ministerul de toate atacurile pe care i le-ar aduce opoziţia, cu ocazia ale­gerilor. Formula aceasta e din cele mai simple. Ministrul de justiţie dă acelaşi răspuns tipic la toate acuzările de ingerinţe elec­torale, şi drept mulţumire, guvernul l’a delegat să înveţe fraza pe de rost şi s’o repete ori de cîte ori va îl nevoie. Debutul şi l’a făcut cu ocazia interpe­lări D-lui deputat N. C. Buciuc, asupra ingerinţelor preşedintelui tribunalului de Tutova. D. Marghiloman s’a sculat atunci de pe banca ministerială şi, nici prea roşu nici prea galben, a respuns : — D-lor deputaţi, resping cu indignare acuzaţiunile ce se aduc D-lui Vidraşcu, preşedintele tribunalului de Tutova... Ma­gistratura este sfîntă şi mai pre­sus de ori­ce bănuială... Cunoaştem personal pe D. Vidraşcu, şi vă putem asigura că D-sa este un magistrat integru, care... Totuşi, s’a dovedit că preşedintele tri­ !! RĂMĂŞAG !! Ne hotăriserăm să nu vorbim nici­odată de o gazetă ce apare in Capitală sub nu­mele «Ţara», — pentru că nu face să vor­beşti de toate alea. De astă dată însă, pentru o singură afa­cere, stăm de vorbă cu numita, — şi cerem crtare cetitorilor. Ai anunţat, cumătro, că Adevărul nu are de­cit un tiraj de 4500 de foi şi că tu ai 8000. Noi nu ne-am amestecat nici­odată în afacerile tale. Ştiam că trăeşti din fonduri murdare, şi te-am lăsat în pace; ştiam că te inspiri de la Lesviodax şi de la Creţu, şi nu ţi-am zis nimica. Dar acum spui minciuni de acelea care ar putea constitui o escrocherie,—cuc­ asta e afacere comercială. Ascultă : Noi iţi propunem rămăşagul următor: Vinzarea Adevărului pe luna Decembre, de pildă, iată-o : 7800, 7850, 7900, 8000, 7300, 8150, 8000, 8100, 8000, 8100, 7100, 8250, 7920, 7915, 7700, 7670, 7800, 7170, 8150, 7900, 7460, 7255,7225, 6150 (ţifra aceasta din urmă reprezintă vinzarea in ziua cînd a fost viscol şi trenurile întrerupte) 7900, 7600, 8000, 8500. Să aleagă Ţara doi ziarişti guverna­mentali şi dacă ei vor găsi că această, vân­zare nu este exactă, Adevărul se obligă să dea O MIE DE LEI pentru să­racii din Bucureşti. Să se facă însă aceeaşi anchetă la Ţara. Şi dacă se va dovedi că vinzarea mijlo­cie de 8000 cu care sa lăudat, nu există. VINERI, 14 IANUARIE 1894. NĂZDRĂVĂNII CAZONE Cai cu perciuni.—­Jupan melitar Următorul ordin de zi e un giuvaer care nu trebue lăsat de o parte. Am fi nedrepţi cu pos­teritatea, dac’am lipsi-o de asemenea nepreţuit model de stil cazon: « Conf. ord. corpului III Armată No. 11348 urmat după al Ministerului de Război și No. 9460, sunteţi rugat că ori de cîte ori veţi constata oameni fricoşi de cai israiliţi să cereţi trecerea lor în Infanterie». (ss) Maior Retoricii. Aţi văzut ce face don maior, cînd se dă la stil? A dracului meliţia, dom’le ! Ea are cai israiliţi ! Spune-le să se boteze, leat, — capra pogribaniii mînăstirii din cer 1 * * * In vara anului 1893 s’au făcut măsurări pen­tru topografia judeţului. Ofiţerii însărcinaţi cu măsurătorile au făcut însă, zice-se, imprudenţa de a trece cu 2 şi chiar 3 kilometri dincolo de frontiera ungurească. Ştiţi care va fi rezultatul ?­ Cind se vor stabili hotarele definitiv prin tăerea pădurilor, au să se întimple conflicte grave cu Ungaria. Unii cred că asemenea greşeli de aliniere s’au făcut pe toată frontiera Moldovei, care se înve­­cineşte cu Transilvania. Noi nu ştim pînă la ce punct o fi adevărată denunţarea asta, pe care de alt­fel o ţinem de la o persoană de încredere. In tot cazul, făptui ne aminteşte pe Jupan din Voevodul Ţiganilor, care şi el călcase hotarele lui «hoţ asta de Borinkay». Dar nu ştiam că Jupan s’a făcut melitar­­ Răcan. A se vedea ultime telegrame la pagina a treia. Barbarii Militare Din garnizona Focșani Avem denotat serii întregi de bar­barii militare. Ele ar putea forma volume. Noi le vom publica zilnic, pentru că ele constituesc un dosar care e bine să fie cunoscut. începem, deci: In ziua de 1 Ianuarie, locotenen­tul Panaitescu din compania a doua, Regimentul 2 de geniu (Focşani), a bătut într’un mod barbar pe soldaţi. Tuturor celor cari nu eraţ­ bine în­cinşi, el dedea cite douâ­zeci de palme, —aşa că ameţea pe bieţii oameni. Acest brav locotenent e cunoscut ca bătăuş. Cind soldaţii aud că el e de­­iurnă, le vine mai lesne să dezerteze. Tot aşă pot fi socotiţi sergentul Ca­­ralea şi caporalii Cireş Sava şi Bo­­tescu Ştefan, din compania 5, acelaşi regiment. Ei bat şi canonesc pe nemiluite. Aşă, intr’o zi ei şi-aiî bătut joc de trei oameni in modul următor: i-aii pus cu toată muniţia ’n spinare şi cu armele la ochi şi i-au­ ţinut aşă vre­ o două ceasuri. Cine mişcă, „vai de mama lui!“ zicea sergentul. Intr’altă zi, caporalul Botescu a bătut crunt pe un soldat şi î-a spart capul. Superiorii au văzut, au­ auzit şi... au­ tăcut. De azi încolo, urmă regulat, dosarul acesta la Cazon. 4 PORTRETE O­Ul SENAT VIII SEFENDACHE ^ Roşcovan ca miezul unei rodii coapte. Foarte cochet, îmbrăcat cu o eleganţă îngrijită şi afectînd tot­d’auna un fel c­e tinereţe tomnatecă. Tipul senatorului care s’amuză cu po­litica, în lipsă de alte ocupaţiuni mai se­rioase. E vecinic mulţumit; şi în cele mai fur­tunoase şedinţe păstrează calmul unui idol dintr un templu păgin. Cind e plictisit de discursurile orato­rilor, îşi înclină capul pe umărul sting, închide ochii şi... Numai macul roşia la faţă doarme dus pe ceea lume... Cînd se trezeşte, se uită cu oare­care ciudă la orator, apoi părăsindu-şi locul se duce să-şi facă plimbarea obicinuită pe Calea Victoriei sau la şosea. Nici o dată nu remîne pînă la sfirşitul şedinţei. Ia cuvîntul rar. Cînd se discută legi stă­ri­serioase, niştit în bancă, ascultă, doarme sau unde cu un coleg. Iar cînd e la ordinea zilei o lege neînsemnată, atunci ia un aer grav, pare neliniștit de gîndurî și... cere cu­vîntul ! Printre senatori, în tribunele publice, se produce o adeverată uimire. Venerabilul se face mai roșiu, mai în­flăcărat,—e o văpaie ! Glasul sau sună ca un clopot spart.... Frazele ies încurcate şi obscur­e, ideile sînt par’că chinuite, senatorii încep să facă zgomot, părăsesc sala , dar venera­bilul îi dă ’nainte.... Toţi se întreabă: la ce atîta risipă de vorbă pentru nişte chestiuni înţelese de toţi şi cari nu mai au nevoie de-a fi dis­cutate ?... — Serendache, a sosit ora plim­bărei ! îi strigă un coleg. Dar oratorul iraude, nu vede, vorbește mereu, gesticulează, pînă devine, — pa­lid !­­ ! Trad­em. O DESMINŢIRE Marina.... originală In ziarul Adevărul de la 5 Ianuarie, s’a publicat un articol asupra marinei noastre comerciale, în care se arăta foloasele mo­rale şi materiale ce statul nostru trage din înfiinţarea ei, adresînd tot de-o dată cuvinte foarte elogioase la adresa guver­nului , zicînd că aideea a fost admirabila şi resultatele obţinute pină acum sînt foarte satisfăcătoare»....... De cît, o obiecţiune se iveşte. Autorul acestui mic articol, — pe care îl bănuesc a fi un fost comandant al bricului Mir­­cea,—se plinge că sînt şi streini în această nouă sorginte de bogăţie pentru ţara noastră. Ei bine, să admitem că sunt şi streini, întreb : aceasta e o crimă? sau D. căpi­tan crede că un personal technic şi aşa de numeros se poate obţine cu uşurinţă? In anul 1880 cind D. general Fălcoianu a fost numit director general al căilor fe­­ratte rescumpărate, mi-aduc aminte că directorul general numise trei ingineri romîni, ca şefi de servicii­, pe D-nii P. Miclescu, Paciurea și Zahariade, în noia­nul de streini ce conducea exploatarea căilor ferate. Ei bine, nici acestor trei şefii de servicii, nici chiar directorului general, care era un colonel, nu le-au trecut prin minte că va fi posibil să dea afară pe toţi streinii şi să-i înlocuiască cu romîni, ba chiar azi după atîta timp cu greu vei putea înlocui un Caiman sau Lateiner din serviciul comercial, ori un Winkler de la comptabilitate. Putem afirma că azi avem foarte mulţi români şi puţini dar foarte puţini streini, graţie grijei ce au avut şefii de servicii prin creearea de şcoli pregătitoare şi de o practică înde­lungată. Aceasta e starea de lucruri la drumu­rile de fier. La marina comercială, de curind înfiinţată, lucrurile stau cu totul alt­fel. Dacă există un singur comandant de vas strein, D. Vucsanovicî, pe care l’ara admirat la cîrmă în momentele trecere!

Next