Adevěrul, ianuarie 1898 (Anul 11, nr. 3045-3072)

1898-01-14 / nr. 3056

Anul XI, No. 3056 Abonamente încep ln 1 şi 15 ale fla-cărei luni şi se plătesc înainte: Un an In tară 30 lei, în străinătate 50 lei Şase luni 15 „ „ „ 25 „ Trei luni 8 „ „ „ 13 „ Numărul IO Hani In strâinătate 15 Bani 5#! Numărul IO Ban Un număr vechi şi 20 R­ e d a e ţ i a ÎARAGIELBĂNCEI NAŢIONALE (TELEFON No. 23). Director politic : ALEX. V. BELDIMANU A­d­­m­­i­n­i­s­t­r­a­ţ­i­a PASAGIUL BĂNCEI NAȚIONALE (TELEFON No. 28).* ŞI LA FIE­CARE EDIŢIE Criza liberala Camera s’a redeschis şi, odata cu aceasta, am­ aflat că d. Geor­ge Faliade, zaharisitul de eri, a ajuns ministru de justiţie. Faptul nare nici o impor­tanţă. Ceea­ ce este de remar­cat in toate zvârcolirile de Du­minica trecută, e că din nou­ d. Sturdza şi-a bătut joc de aurelia­nişti. D. Sturdza, cirul a mers să întindă d-lui Aurelian ramura de măslin, nu a făcut aceasta cu gind să cedeze, ci să i se cedeze. Din punctul d-sale de vedere, are perfectă dreptate. E mai bine să fii stăpîn, de­cit să impar­ţi puterea cu alt­­cine­va. Ceea­ ce insă este de mirat, e că dizidenţa liberală, şi de astă dată, a avut naivitatea să ia in serios aceste propu­neri, să le discute vre­o săp­­tămină de zile, să alcătuiască chiar şi ministere, pentru ca apoi totul să cază în baltă şi să se convingă şi acuma că, singura soluţiune a crizei liberale este distrugerea ocultei, a acestei şan­dramale reacţionare, care îm­piedică ori­ce orientare spre re­forme a liberalizmului. In cearta dintre cele două ta­bere liberale, dacă este vorba de logică, ea e de partea primu­­lui-ministru. ICI ştie perfect că puterea nu poate a împărţită cu gruparea d-lui Aurelian, că o concentrare, dacă se va face, trebuie de făcut sub o singură firmă: Sturdza satt Aurelian, şi omul s’a încercat să tragă pla­­poma in parte. Nu tot aşa se întimplă cu fostul prim-mini­­stru. Dinsul are naivitatea să creadă că se poate guverna cu d. Sturdza, că acesta poate fi adus la sentimente democratice și că, in orî-ce caz, o încercare nu strică, de a alcătui o con­centrare in care, stăpini pe si­­tuatiune să fie cei patru șefi liberali: Slătescu, Sturdza, Fleva d-sa. Azi d. Aurelian ar putea să se convingă că nu se poate face nimic, că singur numai războ­iul crincen şi pe moarte poate rezolva criza liberală, in care o parte merge spre reacţiune, iar alta spre democraţie. Exemplele trecutului ne fac însă să bănuim că, nici de astă dată, nu se va învăţa minte. Sunt oameni meniţi ca in­tot­­deauna să aibă dulci iluziuni şi să încerce imposibilul, ori­cit de vădit este că încercarea nu poate reuşi. In aceste împrejurări e greu de prevăzut o soluţiune. Ceea­­ce este aproape, sigur, e că, gra­ţie codiţei d-lui Aurelian şi a inepţiei d-lui Sturdza, veni­rea conservatorilor pare un ce foarte apropiat. Odată în opo­­ziţiune, totul se va sfirşi prin impături şi lacrimi, se va ri­dica steagul sfint pentru recu­cerirea puterei, iar veleităţile democratice vor fi amînate pen­tru maî tirziu, adică pentru tim­purile fericite ale puterei, cînd se uită făgăduinţele din opoziţi­­une. Partidul liberal ar fi putut fi scăpat de la o moarte ruşi­noasă. I-a lipsit insă oamenii cari să aibă curagiul de a ri­dica steagul democraţiei. Coast. Klille. SATIRA POLITICA Pallail redhITDS! Ura ! trăiască d. Palladn ! Abdomenistul, devenit atît da celebru din cauza legei pescărilorui, om­ul-chix, o­­mul-fiasco, a fost readus la suprafaţă şi numit ministru al justiţiei. Portofoliul acesta i se cuvinea sărmanu­lui matador, căci mari şi amari au fost pă­ţaniile sale de cînd cu vestita zahariseală şi pînă astăzi. Astăzi Palladu e mai zaharisit ca ori­cînd, e un dublu zaharisit, e un răcit, vorba lui Christache, Ciceronele Cîmpu­lungului, căci, după o cădere dezastroasă de la Domenii, îşi pregăteşte alta, încă şi mai oribilă, de la Justiţie. Am zis­­ Tax. iMiţta de Sftaru f* pupilii Declaraţiile de ori ale Guvernului şi prin strigătele bandelor, pe cari cerca- i cazul, să se adreseze şi d-lui Aure­­rile catolice le dezlănţuire pe străzile . • Uau, jvfl întâlnirea acestora, a azis­tat şi d. Lascar, şi delegaţii aurelia­­niştilor au cerut îndeplinirea a pa­tru puncte : 1) Concentrarea liberală prin îm­păcarea cu d-nii Stătescu şi Fleva; 2) Un program de reforme prac­tice şi democratice intre cari sus­ţinerea colegiului unic la alegerile judeţene şi casa rurală ; 3) Conducerea partidului să fie în­credinţată tuturora, aşa ca şi gre­şelile guvernului să cada asupra ce­lor ce le-au făptuit, dezlănţuire pe raşelor. Iau act de această încăpăţînat v­oinţă a întunecătorilor, dar îi anunţ că nu le va folosi la nimic. Căci de ce n’ai vroit să incriminezi toate spusele mele, îţi voi arăta, şi, pentru că te temi de lumina zilei, uzezi de mijloacele procurorului. Ţi s’a descoperit, art. 52, care’mi permite’ do­vada numai pentru acele fapte, cari sunt pomenite în citate, şi acum eşti liniştit, nu-i aşa ? Şi crezi că nu voi­ putea face dovada­? Greşeşti. Te fac d’inainte atent ai fost rău sfătuit. S‘afi gîndit întîi şi să mă traincă înaintea tribunalului colecţio­nar, n’au avut curajul însă, căci Curtea de casaţie ar fi distrus o asemenea procedură. Apoi s’au gîndit să lungească lucrurile prin instrucţiune, dar s’au temut să nu dea o­ nouă turnură afacerei. In desperare de cauză, s’au hotărit să-mi opuie o luptă neegală, legîndu-mi-se d­inainte mîinile, pentru a’ţi asigura d-tale, printr’un chiţibuş juridic, victoria pe care, dintr’o dezbatere liberă n’o puteai aştepta. Ai uitat că am ca judecători 12 cetă­ţeni francezi independenţi. Voi­ învinge prin puterea dreptăţei, voim­ aduce lumină în conştiinţă prin strălucirea adevărului. Legea îmi permite, să fac dovada, şi legea ar fi duşmană, dacă, impunindu-mi această datorie, m­i-ar refuza mijloacele pentru rea­lizarea ei. Cum să aduc dovada pentru a­­cuzările ce le ridici contra mea, dacă în apărare n’aş putea expune faptele şi dacă aş fi împiedecat să pun toată afacerea în adevărata ei lumină? Libertatea mărturiei este puterea pe care mă bizui“. I­imiile Zola 4) Remaniarea ministerială. Angajamentele d-lui Sturdza D-su şi-a luat­ obligaţiunea de a face pace atât cu d. Stătescu căt şi cu d. Fleva■ Pentru acest din urmă s’a dat însărcinare şi cetior doui drapelişti, ca să’l împace, fără a se preciza in ce chip. In ceea ce priveşte punctul al doi­lea şi al treilea, iarăşi s’a căzut la învoială. In privinţa, însă, a remaniereî mi­nisteriale, d. Sturdza a propus dra­­peliştilor trei ministere, cu observa­ţia că nu poate ceda externei© şi «atentele. Ruperea tratativelor Propunerea aceasta a fost adusă o discuţiune a grupului de la Drape­lul şi s’au emis două păreri: 1) Să se ceară negreşit d-lui Sturdza mi­nisterul de interne, pentru a se cu­raţi administraţia de toate vechitu­­ile liberale şi a se face o îndrumare democratică in administraţie ; 2) Să i-o cedeze, acum de­o­cam­dată, şi­­­rapeliştii să se mulţumească cu por­tofoliile instrucţiei, al domeniilor şi al j­u­stiţiei. De această ultimă părere au­ st d-nii: (Irădişteanu, Valerian-Ur­­.­fi Lusvar. Maree­ majoritate insă a cerut ca o condiţia de sine qua non ministerul de interne, lucru pe care d. Sturdza a declarat că nu-l poate conced­a. Tratativele s’au rupt Sâmbătă seara şi, după o încercare desperată ca d. Vasile Missir să primească portofoliul justiţiei, cabinetul s’a com­plectat cu d. Pallade. X.­Y. 25, judeţ şi pe oameni, îşi bate joc de toţi, îşi bate joc del adversari, îşi bate joc de amicii politici, îşi bate joc de opinia publică. Acum doi ani, cînd s’au făcut a­­legerile generale, N. Săveanu şi-a pus candidatura la colegiul I de Se­nat şi a fost ales, peste două zile şi-a pus candidatura la colegiul I de Cameră şi iarăşi a fost ales Alaltăeri, la colegiul al III-lea de Putna, a fost ales fiul lui Săveanu, iar astăzi, fiind un loc vacant la co­legiul I senatorial, candidează iarăşi deputatul N. Săveanu. Săveanu, Săveanu şi iarăşi Să­­veanu ! In Focşani nu mai e nimeni de­cît Săveanu şi copiii lui Săveanu! Săveanu ţine judeţul de păr, Săvea­nu candidează pe rînd­ui toate co­legiile, Săveanu se laudă pretutin­­deni că are pe pam­eni în buzunar şi-î conduce după plac. Nici un judeţ al ţârei n’a ajuns la­ o asemenea desăvârşită decădere, nici un judeţ al ţârei n’a renunţat pînă într’atîta la voinţa, la onoarea şi la demnitatea sa! Ruşine, de o mie de ori ruşine pentru judeţul căzut atît de jos ! VAragroş St. Ciocirlan Architectul artist, care­ s’a distins printr'o ser­ie de lucrări importante şi prin splendide decorări. Cine i- a admirat decoraţiile, făcute cu un extra-ordinar gust artistic, la serbă­rile presei şi la gara de Nord, cînd cu vi­zita împăratului Frants Joseph ? Membru în­ comitetul societății presei fi în comitetul societăței „Ileana.“ Antă-scară fine o conferință la Atenei1 despre : Artele în Romînia. Pic. i­ma scrisoare a lui Zola toiussre necom­plectA.­CAtre mi­nisterul de i-Aebelli.—T­extul scrisiorel Am arătat în numărul nostru de ori că actul de acuzare contra lui Zola este ne­­complect. Cu privire la aceasta, Zola a pu­blicat în „Aurore“ de la 10 Ianuarie o nouă scrisoare deschisă, adresată ministru­lui de război a Billot.* Iată textul scrisorii: „Ca răspuns la acuzarea ce am ridicat-o contra d-tale, contra egalilor şi subordona­ţilor d-tale, m’ai invitat pentru ziua de 26 Ianuarie la juraţi. Voi fi la acest „rendez­vous“, voi­ fi pentru o dezbatere loială, la lumina zilei. Dar evident că n’ai citit a­­cuzaţiunea mea, d-le ministru de rǎzboiu. Cine­va ţi-a spus că am atacat numai con­siliul de rǎzboiu. Aceasta numai, n’ar sa­tisface trebuinţa mea de dreptate. Dacă am cerut dezbateri la lumina zilei, am făcut-o pentru că vroiam să arăt adevărul în faţa Franţei întregi. De aceia am ridicat abuză­rile la cari te refer, şi altele încă, nu mai puţin formale, nu mai puţin clare, nu mai puţin hotărîte. Reciteşte, d-le ministru, ce am scris, şi recunoaşte că nu am evitat nici preciziunea, nici claritatea. Am putut să scriu că generalul Mercier a fost com­plicele uneia din cele mai mari nedreptăţi ale acestui veac, şi nu îndrăzniţi să mă urmăriţi pentru aceasta. Am putut să scriu că d-ta, d-le ministru de rǎzboiu, ai avut probe sigure în mînă pentru nevinovăţia lui Dreyfus, şi le-ai sugrumat, că, din ten­dinţe politice, pentru a salva statul major, te-ai făcut vinovat de o crimă în contra u­­manităţei şi dreptului, şi d-ta, d-le ministru de rǎzboiu, nu îndrăzneşti să mă urmăreşti pentru aceasta. Am putut să scriu că biu­­rourile ministerului de­­rǎzboiu, duc o cam­panie detestabilă prin presă, pentru a in­duce opinia publică în eroare, şi nu în­drăzniţi să mă urmăriţi. Am spus toate a­­ceste lucruri, şi le menţin. « „Este oare cu putinţă, ca să nu vroieşti o dezbatere a unor acuzări aşa de clare, cari sunt tot aşa de serioase pentru acu­zatori ca şi pentru acuzaţi? Credeam că voi vedea în faţă-mi pe Paty du Clam, pe generalii Mercier, Boisdeffre, Gonse, Pel­­lieux şi pe maiorul Ravary. Am atacat lo­ial în faţa tuturor şi nu mi se răspunde de­cît prin înjurături tipărite în ziare plătite D. Palladu ministru (Discuţie aprinsă între maî mulţi băeţî „d’ai noştri“). Berechet. — Care va să zică, a intrat dom’ Palladu ? Să trăiască, că’i bun ! E d’aî noştri ! Un băiat de zahăr, nu, alt­ceva. Lungii (eu chef). — Fireşte că’i de zahăr, că are diabetu, nene ! Berechet. —■ Se vede că matale te-ai cam zaharisit... Ei, băețî, propuia să’i facem lu dom­' Palladu un alaiu număru aiit. Lunga. — Să-’i facem, că e om cu greutate și la vreme de nevoe... Berechet. —■ Sireacu dom’ Palladu ; d’aia l’au­ și Inatără în ministeriu, că e om cu greutate, 120 de kilomane, nene... Sa poftească să-l răstoarne p­e dumnealui, dacă-i dă mîna sfrijitului ăla de Barbu şi aurelianiştilor lui... (risete). Nea Nae Pantofaru­. — Al dracului Palladu ăla. Pe toţi i-a pus în cofă. Ba, că să intre Lascăr, ba Delavranciu, ba Aurelianu —­ şi cînd colo a pus dom’ Palladu picioruşu în prag și uite-l, îi ministru al dreptățeî. O să-i ajustez una pereche pantofi și mă duc să-i prezant — că are obiceiu, mititelu, să se cam descalțe de cîte o gheată, cînd lucrează la ministeriu... Berechet. — Brava, nene Nae! Aî o idee nobilă!... Da oare de ce vo fi numit pă dom’ Palladu, ministru al drep­tățeî ? Lungu. —N'aţi-o bună. D'apoi bine, nene, nu știi că cu sfrijitu ăla de Giu­­varu se strîm­base rău de tot cumpăna dreptățeî — și d’aia s'au gînditără ai noştrii să pună în cumpănă pă dom’ Palladu, ca să se maî dea niţel balanţu dreptățeî şi de partea noastră... Berechet. — Brava, Lungule, că bine le mai tălmăcești tu ! Lungii. — Apoi, firește, nene Bere­chet , cum era să-l pună la abdomeniile alea, cînd e bolnav omu de abdomen ? Berechet.. — Așa el... Ei, dar fi fa­cem un alaiu la dom­’ Pallady? „Ai noștri“. — Da, cum să nu ? Las’ că-î turbăm noi pe ăi cu programiul şi cu d'al de astea! Ura, băeţî — şi hai la dom’ Pallady! Salivas. ! CULISELE POLITICE Istoricul tratativelor Pentru ce a ieşit 8. 1Djuvara din minister Motivul secret al dem­isi­un­ii d-lui Djuvara nimeni nu-l ştie. Nu avem de­cit pricina pe care d-sa o arată că i-a determinat t­­ot­uri­rea. Aceasta ar fi că, vazind duşmănia ce se arată grupărei aurelianiste de guvernul d-lu! Sturdza, d-sa a declarat că nu înţelege să facă parte dintr’un cabinet, care combate o grupare liberală, din care fac parte toţi tinerii liberali şi ciţi­va mai bă­­trinî, cu apucături democratice, şi pen­tru cari d-sa are multă simpatie. D, Sturdza la d. Lascar îndată ce s’a văzut că d. Djuvara nu poate fi readus în minister, d-na Sturdza a mers la d. Lascar, să-i propună pacea. Fostul ministru de interne a cerut d-lui Sturdza ca să vină cu propuneri concrete și, în tot Const Gr. Lahovary Doctor în drept de la Paris, fost magis­trat­, fost profesor suplinitor la facultatea de drept, din Iaşi, avocat în Bucureşti. D. Const. Lahovary este membru al partidului conservator, şi unul dintre cei mai inteli­genţi şi mai culţi tineri conservatori. A scris la mai multe ziare şi acum s’a devo­tat cu totul „Sovietăţei Ileana, pentru dez­voltarea artelor în Iiomînia..“ Aeto-seară ţine la Ateneu­ discursul prin care se inaugurează seria conferinţelor din anul acesta ale „Societăţei Ileana". .. O ruşine! Asupra judeţului Farna s’a abătut o ruşine ne maî­pomenită, o ruşine pe care o simte şi o înţelege orî­ce om de onoare, dar pe care, cu re­gret trebuie să o spunem, focşeniii singuri nu o simt.. Focşanii era odată un oraş min­ăm, un centru intelectual al ţară, în Focşani era o activă viaţă poli­tică, în fruntea curentelor şi a gru­părilor se aflau, oameni politici dis­tinşi, oratori de valoare, bărbaţii de mîna întîia conduceau opinia publică, şi ilustrau luptele din localitate. Astăzi, vedem cu durere mare că mîndrul Focşani de odinioară s’a avilit, a degenerat, s’a înjosit pînă a deveni o unealtă în mîna unui po­litician ordinar, a unui samsar po­litic, şef de bande electorale şi satrap a tot puternic al judeţului. Nicolae Săveanu, şeful partidului liberal din Putna, a ajuns un semi­zeu şi o dezonoare în acelaşi timp. Omul acesta a pus stăpânire şi pe Mercur! 14 Ianuarie 1898 Anuneiurî­le primesc direct la Administrația ziarului Linia pagina Vl-a . . . » lei 0.50 bani ii ii V-a • • « « ii 2. ii ii ii lV-a I • • • ii 2. ii La un mare număr de lin­ii se fac re­ducții din tarif 5 Etlevent Autorul atentatului anarchist în contra nenorociţilor sergenţi de stradă. Ellevent este o virstă de 32 ani şi unul dintre cei­ mai cunoscuţi anarchişti. S-a născut la Paris. E un bun orator , abia în iulie anul trecut a scăpat de închisoare: fusese condamnat la cinci ani pentru un furt de dinamită, care precedase atentatul lui K­avachol. Urmărit­ din nori pentru o broşură care conţinea atacuri, violente con­tra preşedintelui republicii, Ellevent a fu­git­ în străinătate şi a fost condamnat la 2 ani închisoare în contumace. S-a răntors pentru a comite crima pentru care așteaptă să-și primească acum pedeapsa. Inst. CARNETUL MEU O cu cursuri de Iarăşi un concurs şi iarăşi un scandal! Eforia spitalelor civile a publicat un concurs pentru şase locuri de medici secundari, şi mulţi din tinerii noştrii doctori s-au prezentat la un examen pe care toată lume­a îl con­sidera şi greu şi stupid. E de ajuns să spun că aceste probe ţin vre-o două luni . Două luni de enervare, de muncă, de părăsirea clientelei! Cu toate acestea, au fost candidaţi cari s’au supus acestei torturi, de a pre­găti materia şi apoi a susţine concur­sul timp aşa de îndelungat. El, in sfirşit, s’a isprăvit şi au­ re­uşit patru candidaţi! Eforii însă, cari aveau protejaţi căzuţi, fau casat pur şi simplu Cum ? Pe ce motive ? Mister şi nepotism ! Aşa fiind lucrurile, ne întrebăm la ce mai pot servi concursurile, cînd ele sînt făcute numai pentru a că­pătui pe un protejat, pentru a aco­peri pe miniştrii sau pe efori ? In acest caz, mai bine ar fi fost de desfiinţat. Ori şi cine ar şti că mij­locul de a reuşi este protecţiunea şi fie­care ar face ce ar putea în a­cest sens. A se spune însă unor tineri cari vor să se consacre unei cariere, mun­ciţi şi veţi reuşi şi apoi să se între­buinţeze protecţia şi favoritizmul, este a le întinde o infamă cursă şi a Ie a­­duce o tristă decepţiune de la pri­mul moment cînd intră în lupta pen­tru trai­. Cit despre educaţiunea ce se face tinerimei, nu mai vorbim ! Ea este detestabilă şi e de natură a face din generaţiunile viitoare oameni şi mai lipsiţi de moralitate, ca întreaga pă­tură conducătoare de la noi. C. M. Scandalul din Camera franceză — Cuvîntările lui Caraisnac, Al* line şi Jam­es — Şedinţa de Simbătă a Camerei fran­ceze reprezintă un moment pr­ea im­portant în senzaţionala Afacere Dreyfus, pentru ca să nu vorbim maî amănun­ţit asupra ei. In acest Ioc, vom arăta cum a decurs şedinţa, pînă în momen­tul cînd, prin întreruperea contelui de Demis, s’a ridicat scandalul, care a dat loc la cunoscutele scene violente. * îndată după deschiderea ședinței, Ca­­vaignac și-a dezvoltat interpelarea. E adevărat, zise el, că Lebrun-Renaud a declarat la protocol mărturisirea lui Drey­fus. Faptul acestei mărturisiri a fost constatat, la 6 ianuarie s. n. 1895, printr’o scrisoare adresată generalului Gonse. De ce face guvernul ? Bernard Lazare a de­clarat că acest raport nu există. Gu­vernul susţine că voeşte să protejeze autoritatea cauzei judecate, dară in a­­celaş timp, el însuşi intentează un pro­ces, în care cauza judecată va fi foarte mult discutată. Dacă sunt două cuvinte in raport, cari ar putea provoca o com­­plicaţiune internaţionala, atunci nimeni nu cere guvernului ca să publice acest pasagifi. (Mişcare şi aplauze la stingă). Atitudinea guvernului sufere de o con­trazicere intrinsecă; cuvintele lui spun: da; faptele lui, nu. (Aplauze vii). A­­ceastă atitudine nelinişteşte, jigneşte pe toţi bunii cetăţeni. Afară de aceasta, gu­vernul permite ca ţara să fie răscolită prin tot felul de pasiuni. La început guvernul spunea că nu există o Afacere Dreyfus, astăzi el lasă să se continue campania pentru revizuire. Ministerul tr­ebuie să vorbească, de­oare­ce ţara nu poate pricepe tăcerea. (Aplauze la stingă) Ministrul preşedinte Méline declară că guvernul nu poate publica raportul căpitanului Lebrun-Renaud, recunoaşte insă că el există. (Aplauze ostentative). Camera a declarat deja că nu va per­mite o discuţiune asupra Afacere! Drey­fus, căci ea voeşte ca această cauză să păstreze caracterul ei juridic. O alt fel de procedare ar însemna să apuci pe calea revizuire. Imputările lui Cavai­­gnac sint nedrepte. Cind apărătorii lui Dreyfus au­ acuzat un ofiţer, s’a cerut avizul unui consiliu de război. In presă s’a dus o instrucţiune formală, apoi a judecat consiliul de război. Ar trebui ca fie­care să se plece Înaintea acestei sen­tinţe. Lucrurile nu s’au intimplat aşa. Un’ publicist de mare talent a întrebu­inţat pana sa, pentru a dezonora ar­mata. (Jaurés protestează). Chiar experţii n’au găsit graţie in ochii lui. Cu un exces de lipsă de conştiinţă, el a dus campania sa, şi ca şi dinsul, şi alţii s’au incarcat cu o mare răspundere faţă de ţară. Liber este fie­ cine să creadă in nevinovăţia lui Dreyfus, dar nici odată nu trebue să se aplice aşa a­ijloace, ca acele cari au fost alese. (Tumult la stingă extremă ; protestări; Faberot in­sultă pe contele de Remis şi este che­mat la ordine). Ţara—continuă Méline — aşa de li­niştită, aşa de cinstită, aşa de laborioasă, este de cît­va timp victima pasiunilor sălbatice. Am dat articolul lui Zola pe mina juraţilor şi renunţăm de a mai sch­imba legea presei. Ni se impută că acuzam numai o parte din atacurile lui Zola. Nu vroim ca autorităţile judici­are să judece onoarea generalilor ar­matei. (Chauvin întrerupe: «generalii n’au deci încredere in­juraţi ?») Moline ridică cestiunea de incredere. Guvernul nu poate publica documentul. Pentru a apăra secretele poliţiei mili­tare, a insistat ca dezbaterile să fie se­crete. Acum se cere ca aceste secrete să fie divulgate ac. Ministrul-preşe­­dinte condamnă la urmă demonstraţi­­unile de stradă şi critică atitudinea socialiştilor. Ce priveşte manifestaţiu­­nile in stradă,—zice Méline—vom şti să le punem capăt şi să restabilim or­dinea. Reproşează ziarelor socialiste ata­curile lor şi provocările la revoluţiune şi observi, că, cu aceste mijloace, se pregăteşte o nouă ediţiune a «Débacle­­ului». E de nevoie—încheie Méline—ca ţara să­ ştie că ministerul e sprijinit de Cameră. Cavaignac retrage interpelarea, cu observaţiunea că ministerul a recunos­cut că mărturisirea lu! Dreyfus există. Aceasta ii dă o satisfacţie morală. Jaurès reia interpelarea lui Cataig­­nac. El atacă pe Méline, care n’ar fi trebuit să atace pe socialişti, şi n’ar fi trebuit să se ascundă dinapoia contelui de Mun şi a amicilor clericali ai ace­stuia. Se face tot posibilul spre a salva ministerul pentru reacţiune şi pentru privilegiaţi. (Aplauze furtunoase la stin­sa). Aceia cari pregătesc înfringerea lui

Next