Adevěrul, ianuarie 1900 (Anul 13, nr. 3751-3775)
1900-01-14 / nr. 3758
V O situaţie normală Unii pretind că situaţiunea actuală a partidului conservator de la crimă este o situaţie anormală, noi din potrivă susţinem că situaţia este foarte pur normală şi foarte logică. Ceea ce se întîmplă astăzi este rezultatul firesc al instinctelor celor cari conduc acest partid compus din câinile vechilor privilegiaţi. Acei cari au crezut că vor putea împăca pe mojici cu cel eşiţi din pulpa lui Jupiter şi că vor putea stabili o durabilă armonie intre vechii conservatori şi nouii democraţi au fost nişte naivi, dacă n’au fost altceva. Cind conservatorii au întins mina unui Panu, unui Fleva şi unui Delavrancea, nici simpatia şi nici dorinţa de a se regenera cu elemente democratice nu i-au împins la aceasta ; a fost pur şi simplu şiretenie şi calcul politic. Cind conservatorii au alergat după d-l Panu şi cind au făcut d-luî Panu cunoscuta primire călduroasă, dinşiî au avut două scopuri: înliiul să răpească junimiştilor un aliat de valoare, al doilea să dovedească naivilor că şi vechii conservatori deschid braţele elementelor populare. Ceva mai mult, fuzionarea cu radicalii, fiind o ruptoare, a biruit toate prevenţiunile şi a încurajat un mare număr de conversiuni. Cind conservatorii au oferit îî îiiî Fie vii un portofolii! şi d-lui Delavrancea primăria Capitalei, alt calcul meschin a prezidat : vechii conservatori au voit pe de o parte să răpească liberalilor doi oratori de frunte, iar pe de alta să se asigure de neastîmpăratul tribun care ar fi putut fi iarăşi cuprins de frigurile agitaţiunei politice, încolo nu’i nici o apropiere între toate aceste elemente populare şi conservatori de baştină. Aceste două elemente trăesc despărţite printr’o adincă prăpastie, între nobili şi mitocani nu’i nici un fel de apropiere posibilă, între aceste două clase, mai bine zis între aceste două rase cari formearză partidul de la cîrmă e atita antipatie instinctivă în cît între membrii lor nu există nici un fel de raport, social, familiile lor nu se cunosc, amiciţii personale nu se pot lega, aşa că singuri bărbaţii, împinşi de trebuinţele politicei, se salută, ise vorbesc si se intîlnesc, dar numai prin localurile publice. Această antipatie e atit de predominantă în cit însuşi d-l Take Ionescu care este intrat în partidul conservator de mai multă vreme, care a mai fost o dată ministru al partidului, care e omul absolut, dar absolut indispensabil guvernului și care, dacă ar demisiona astăzi ministerul ar trebui să cadă miine, însuși d-sa a fost avertizat ca s-o ia mai domol. Prin urmare, cind corifeii conservatori nu se sfiesc ca să maltrateze şi să umilească chiar pe un Take Ionescu, cind dinşii pierd simţul de conservare atunci cind vorbeşte instinctul rasei, trebue să înţeleagă toţi convertiţii cum că de asimilare serioasă in partidul conservator nu poate fi vorba. Așa că tot ce se întimplă astăzi este concluzia acestui antagonism care nu poate muri decit o dată cu amalgamul improvizat în jurul unui guvern fără șef și a unui prim ministru fără portofoliu, Const. C. Bacalbaşa. DIN FUGA CONDEIULUI Pe o săptămînă Am avut miniştri de 6 luni, de 3 luni de o lună şi chiar de 15 zile, dar miniştri pe 7 zile încă n’am avut. Ei bine, un ministru de o săptâmînă are toate şansele ca Să fie numai d. Ionaş Grădişteanu. Cel puţin va fi celebru prin atita dacă nu va avea vreme ea să se ilustreze prin alt ceva. De unde rezultă că, dacă cercelul poate fi aducător de noroc, el poate fi și procurator de ridicol; căci în adevăr ce poate fi mai caraghioz de cit să intri într’un guvern pentru a fi maî efemer de cit însuși d-rul Istrati ? Vax O nouă remaniare Ziarul parizian Le Temps, —îndeobşte perfect informat de ceea ce se petrece in sferele noastre politice — a adus ştirea că în curînd o altă remaniare ministerială va avea loc, dacă in citeva săptâmini d., Cantacuzino nu va fi însănătoşit. Părerea ziarului parizian este şi părerea tuturor oamenilor politici serioşi. E aproape de mintea omului, că în actuala situaţie, trebue să izbucnească în prima linie o criză parlamentară. Dacă un cabinet d. Taker Ionescu va fi in stare să înlătureze influenţa d-lui Filipescu, în parlament sînt atîtea curente că nu se știe dacă, la un moment dat, nu s’ar alcătui o cabală, fie contra d-luî Ionel Grădişteanu, care de astă-dată va plăti oalele sparte, fie contra unui alt membru al cabinetului de nuanța Take Ionescu. Un simptom il avem deja în interpelarea d-luî Ion Brătescu în chestiunea tramvaiurilor, interpelare care nu-i de cit prima bombă ce d. Filipescu prin d. Ionel Grădişteanu o aruncă in tabăra d-lui Take Ionescu. Acesteia îi va urma alta, aşa că ori guvernul va trebui remaniat şi găsit o soluţiune crizei provocate de d. Filipescu, ori întreg partidul va fi silit să se retragă de la putere, căzind în noroiul celor mai rușinoase scandaluri, cari au avut vreodată loc în istoria noastră parlamentară. RĂZBOIUL ANGLO-AFRICAN Nouile invențiuni de luptă ale englezilor: încercări cu scuturi pentru bicicletă. Explicaţiunile d-lui Filipescu — Cedare de pas ori escrocherie — D. Filipescu, cind a plănuit genialul sau plan ca să tragă pe sfoară pe toată lumea şi incă în chip aşa de inteligent a socotit că lucrurile vor merge strună, că toată vina va cădea asupra Nababului şi că d-sa se va putea străcura ca şi altă dată. Acum că i s’a Înfundat îşi dă seama că cel prost a fost d-sa şi vede cu cită imprudenţă şi-a pus tot viitorul pe o singură carte. Nici nu maî neagă acum «mica escrocherie». Tot ce spune drept apărare este că a fost de bună credinţă, cind a împins înainte pe amicul său d. Ionel Grădişteanu. Văzind că nu mai poate tăcea, d-sa a inginat ceva în Epoca şi după ce şi-a aruncat suveranul său dispreţ «Canaliei din presă» şi (.secăturilor cari ascultă pe la uşi» declară că d-sa s’a mărginit numai la această nevinovată operă, ca atunci «cind s'a pomenit de intrarea d-sale in minister, a susţinut că e dator să cedeze pasul d-lui Grădişteanu».* D. Filipescu se fereşte să precizeze, planează in vag. Ei bine, noi ne permitem, noî cari ascultăm la uşi, şi precizăm din nou şi maî bine faptele. In consiliul de miniştri de Vinerea trecută, la care azista şi d. Filipescu, toţi miniştrii au fost de această părere ca d. Cantacuzino să ceară de la rege intrarea d-lui Panu in minister şi numai cind acesta s’ar opune, să propue, nu pe d. Olănescu, cum am spus noi din eroare (de cind asculţi la uşi, poţi să faci cite o mică greşeală) ci pe însuşi d. Filipescu. D-sa n’a protestat, n’a pus înainte numele d-lui Grădişteanu, ci a declarat că face acest sacrificiu, dar că nul va sta mult timp ministru. După această luare de hotăriri, consiliul s’a risipit, râminind ca d. Cantacuzino să meargă a doua zi. Sîmbătă, la rege şi sâ-i ceară următoarele: 1) Un concediu de două luni pentru d-sa şi preşidenţia consiliului fără de portofoliu . 2) Intrarea d-luî Panu in minister, la lucrări publice, şi in caz de refuz din partea regelui intrarea domnului Nicolae Filipescu. 3) D. general Manu va fi desemnat pentru interne, d nul Tache Ionescu pentru finanţe şi d rul Istrati pentru instrucţie. In acest consiliu, nu s’a pomenit deci de d. Ionel Grădişteanu şi d-nul Filipescu n’a pomenit de numele acestuia, tocmai pentru ca să profite de lipsa intelectuală a d-lui Cantacuzino şi a-i face a doua zi să propună regelui numirea acestuia ca ministru. * Ast-fel s’aîi petrecut lucrurile şi desfidem pe cineva ca să ne desmintă. Aşi fiind, cum rămine cu cedarea pasului ? D. Filipescu nu putea ceda pasul amicului sau, Vlăduţul mamei, de cit in cazul cind s’ar fi înlăturat de pe planul intim d. Panu. Ori d. Panu fusese propus de consiliul pe miniștri, d-sa treimea să fie propus regelui și d. Filipescu a cedat ceea ce-i era propus in al doilea rind d-sale, c* *idi regele nu ar voi să primească portofoliul dat fostului şef al radicalilor. Ori regele nu s’a pronunţat asupra d-lui Panu, pentru bunul cuvint că i s’a propus... d. Grădişteanu.* D. Filipescu s’a temut să precizeze. Noi insă,cronicari conştiinţioşi şi doritori a demasca pe acest impudent şi imprudent trăgător de sfori, ne permitem să recapitulăm lucrurile şi să dovedim că micul dictator a jucat colegilor săi de partid şi întreg guvernului o farsă, care dacă a făcut pentru citeva săptămini pe candidul Ionaş, ministru, a dăfimat baraca pe care d. Filipescu de atita vreme să încearcă a o clădi.* A fost dat o tragere pe sfoară grosolană şi orb cit ucigaşul lui Lahovary s’ar zbate in reţeaua explicaţiunilor, va rămine o farsă şi d-sa un om care cu greu va mai găsi pe cineva ca să-l maî păcălească. Indiscret COTIDIANE F1NETELE D-LUI FILIPESCU Dictatorul conservator răspunde prin Epoca cum că nu d-sa este cauza reintrărei d-luî Panu in minister, dictatorul mai adaogă cum că rolul d-sale s’a mărginit la atita, oferindu-se d-sale un portofoliu în actualul cabinet s’a sacrificat în interesul d-lui Grădişteanu. Această afirmaţiune a Epoceî este interesantă nu prin aceea ce afirmă dar prin subînţelesul său. Acest ziar guvernamental declară, cu alte cuvinte, că nici vorbă n’a fost despre intrarea d-lui Panu în cabinet şi că acela care avea, înaintea tutulora, dreptul la un portofoliu era d-l Filipescu şi nimeni altul. In adevăr sunt foarte instructive fineţele d-lui Filipescu. LICHIDAREA Lichidarea partidului de la cîrmă a început. Din toată ţara, din toate judeţele au inceput să scurgă demisiunile ; nemulţumirile, latente pînă acuma, au izbucnit. De-acuma începe sfirşitul. Alaltăeri in cameră un deputat conservator dintre cei mai devotaţi şi mai dezinteresaţi, d-l Ghica Deleni, a declarat că părăseşte partidul din cauza greşitei direcţiuni ce i s’a dat, astăzi preşedintele clubului conservator a primit mai multe demisiuni printre cari cităm una a d-lui Eugen Aslan, profesor la Brăila, şi alta a d-luî dr. Christescu din T-Veste. De-acuma moştenirea este deschisă. Stop. Anul XIII — No. 3758. FONDATOR ALEX. V. BELDIMAXII Abonamente Un an Şase luni Trei luni In ţară..............30 leî 15 lei In străinătate. . 50 „ 25 „ 1© bani în toata țara 155 .. „ străinătate Un număr vechiă bani 20 Vinerii 14 Ianuarie 1900 DIRECTOR FOOTIGros ST. MILLE Animcim’i Linia pagina IY Lei................ o.BO ban Odiosul impozit asupra petrolului In urma experienţei. — Cine plăteşte gloaba. — O primejdie publică. — Ruinarea industriei naţionale. ( înainte ca guvernul să treacă prin Cameră odiosul Iul impozit asupra petrolului, obiect de consumaţie atit de necesar pentru toată lumea şi atit de indispensabil industriei naţionale pentru crearea căreia am făcut şi facem sacrificii imense, am arătat toate dezastroasele lui urmări. Ca un răspuns la aceste critici pe cari nu le puteam funda atunci decit pe raţiune şi pe calcule, d. general Manu a inserat în expunerea de motive a proectuluî săli de lege următoarele considerente : Dintre isvoarele de avuţie, cari au luat in ultimii timpi la noi in ţară o desvoltare mai însemnată şi nu au avut a suporta piuă acum sarcini fiscale, se presintă in primul rind petrolul. Acest isvor aduce beneficii destul de mari exploatatorilor, şi este drept ca dinşii să plătească fiscului un drept proporţional cu venitul ce ei trag. Am avut, insă, în vedere a restringe pe cit posibil impunerea, pentru ca să nu se aducă veni o piedică la dezvoltarea exploataţiunei petrolului. Astfel, propunem înfiinţarea unei taxe de consumaţiune de 30 bani de fiecare litru pentru derivatele petrolului, cari prezintă o calitate mai superioară şi au incomerci, o situaţiune destul de bine asigurată, şi anume pentru benzină, petrolul lampant semi-rafinat sau rafinat şi uleurile minerale a căror densitate nu va fi mai mare de 0.870. Şi mai departe. Cu taxa de 10 bani de litru sîntem in drept a spera că petrolurile din comerciu nu se vor mai scumpi, ca să devină o sarcină grea pentru consumatori, deoarece bogatele descoperiri de ţiţeiu, ne zilnic se fac, vor permite exploatatorilor, fără a avea motiv de plingere, să micşoreze întru citva preţul lui, aşa ca şi acei cari se ocupă cu destilarea şi rafinarea ţiţeiului să nu aibă prilegiul a ridica costul produselor lor. Astea le zice ministrul cu taxa de 10 bani pe litru ! Ce prevedere! Ce inteligenţă ! şi ce şarlatanie grosolană mai ales ! Camera cu un pic mai înţeleaptă ca ministrul, a scoborit taxa la jumătate de cit se cerea. Să vedem acum, după experienţă, cum se comportă observaţiile şi criticile noastre dinainte, şi cum se comportă ideile şi făgăduinţele anunţate în expunerea de motive a guvernului. D. general Manu pretindea că vrea să lovească numai in producători fiindcă cîştigau prea mult. Cititorii îşi amintesc, desigur, de articolele noastre relative la ciştigul producătorilor de petrol şi de răspunsurile lor. Guvernul ne dă deci nouă dreptate. Dar ne-o dă in cuvinte, fără a lua nici cea maî mică măsură pentru a-şi face spusele eficace. Voia să împace şi capra şi varza. Consumatorilor le spunea că loveşte in producători, iar pe producători i-a lăsat liberi să despoaie pe cei dinții. Această duplicitate, această mizerabilă șarlatanie ar trebui să producă cea mai puternică explozie de indignare in opinia publică. Sa vedem cam au fost rezultatele taxei de 5 bani pe litrul de petrol lampant. De unde, înainte de taxă, se plătea 3 lei 80 decalitrul, azi se plătește, cind cumperi direct de la marii negustori, 4 leî 50, iar la detailisti minimum 5 leî. Așa dar consumatorul dă, de fiecare decalitru, pe lingă taxa de 50 bani instituită de guvern, incă 20 de bani in cazul cel maî bun producătorului, iar in majoritatea cazurilor 70 de bani. E ca şi cum guvernul ar fi pus o taxă de 12 baci de litru. Sărăcimea e groaznic lovită de această indoită spoliare, una maî odioasă ca ceai’altă. D. general Mani, şi guvernul întreg, care pretindea că productoriî de petrol ciştigă prea mult de aceea trebuesc puşi la taxe, inţelegind ca aceste taxe să le suporte integral producătorii adică să le plătească din enormele lor foloase fără a scumpi litrul cu o centimă măcar, permite ca producătorii nu numai să scoată taxa de la consumatori, dar să o scoată Întreit, mărindu-şi astfel foloasele dinainte,—găsite prea mari printr’un act oficial,—şi mai mult incă. Ce zice guvernul de treaba asta? Ce zic consumatorii aşa de odios păcăliţi ? Avut-am noi dreptate !rind am spus că tot săracul, tot consumatorul va plăti ? Eşti a guvernul mincinos, sau şarlatan, cum voiţi ? * Să vedeţi cinv stă chestia şi cu benzina, acest produs fără de care industria in genere şi cea mică in special, nu poate trăi. Înainte de taxă, benzina se plătea, ca acciz cu tot, 18 lei şi 65 sala de cîsîlograme. După taxade 5 bani, ea se plăteşte 26 lei şi 15 băni, adică cu 7 lei50 mai mult, cu alte cuvinte producătorii îşi scot odată 5 lei taxa, despre care guvernul afirma că nu va apăsa pe consumatori, şi-şi mai scot 2 1.1 50 pe deasupra. Industria naţională va fi astfel repede şi complect ruinată. Sutele silţurle de motoare cu benzină, eftine, uşoare, comode, cari permiseseră, intr’o ţară complect lipsită de cărbuni, sa se fanteze o mulţime de întreprinderi industriale, au devenit astăzi oneroase graţie taxei du o bani pe litru,«menită să ia din cisstigurile prea mari ale producătorilor». încă odată, ce s’ar fi intimplat dacă taxa răminea de 10 bani aşa cum o fixase guvernul? Aşa plăteşte un popor lipsa de energie care-i face să suprre un guvern de gogomani, de imbecili dublaţi cu şarlatani vulgari. Sărăcia cumplită a publicului, îmbogăţirea şi mai repede a citorva, ruina indstriei naţionale, iată preţul cu care plătim guvernul conservator de astăzi. * Dar mai e incă ceva. Exploatarea neruşinată a publicului nu se opreşte aci. Nemulţumiţi, că,, iau publicului 12 bani de litrul de petrol şi 7 bani şi jun®, litrul de benzină, maî mult en "în,unta de taxa de 5 bani, detailiştii au început să servească o, marfă inspăimintă’toare. Petrolul e tulbure, plin de materii străine, de precipitate dubioase, de gunoaie. Cite-o dată e ca braga și depune la lămpi a treia parte materii solide scîrboase la vedere. Cind e limpede, infectează aerul cu un miros insuportabil. Probabil sunt petroluri nerafinate, cari ard rau şi explodează uşor, a căror valoare comercială e foarte joasă. O să auzim de o mulţime de incendii, de oameni omoriţi, de tot felul de nenorociri provocate de acest explozibil pe care detailiştii il vind ca petrol de regulament, cu preţul petroleuluî bun. Sufere, romíne, şi rabdă, că tu ai voit-o şi o voeştî! Index De peştte nopţi (De la corespondenţii noştri speciali) RĂZBOIUL Situaţia englezilor Londra 12 Ianuarie Toată ziua de azi a fost enervantă, atenţiunea publicului este extrem de incordată. Ştirile de pe timpul de război sunt aşteptate cu o nerăbdare de nespus, deoare-ce astăzi urmează să aibă loc acţiunea decizivă. Toate ziarele recunosc că situațiunea trupelor engleze este foarte serioasă. Warren ocupă o colină inaccesibilă pentru artileria engleză. Noaptea englezii s’au încercat să ia Spionsoop. — John. Ce zice d-rul Leyds Bruxelles, 12 Ianuarie D-rul Leyds declară că încercarea generalului Wahren de a irumpe în centrul bur a căzut cu desăvîrşire. Generalul Buller se află într'o poziţie disperată. Leyds declară că Transvaalul este gata să închee o pac’, onorabilă.—W. CARNETUL MEI. Un ultim cuvint Un cititor din Craiova, d. Hagi Angliei, ne trimite un lung articol asupra chestiei and începe veacul XX. Spaţiul nu ne permite să-l publicăm, mai ales că nu mai e la ordinea zilei. Concluzia d-sale e însă că totul depinde de cum numărăm. După cum anul I se numără din prima zi a erei creştine sau la sfirşitul primelor 365 de zile, sîntem in veacul al XlX-lea sau in al XX-lea. Răspund că e absolut indiferent de cum numărăm. Cantitatea timpului scurs de la o epocă la alta nu se influeţează intru nimic de felul cum ii numărăm noi diviziunile convenţionale. Prin urmare eu susţin că oricum s-ar număra, veacul XX tot la 1 Ianuarie 1901 începe. Să mai dau un ultim argument care sper că va convinge pe toată lumea. Un an e compus din zilele ce se scurg intre 1 Ianuarie şi 31 Decembrie, ambele incluzive. Ca să ai 10 ani, trebue săumeri de 10 07 i 31 Decembrie, ca să ai o sută, de o sută ele ori, şi aşa mai departe. Ca să ai 1900 de ani, adică XIX secole, trebue să numeri de 1900 de ori pe 31 Decembrie in socoteală. Ei bine, al 1900 lea 31 Decembrie e cel ce vine, căci după cum primul a fost in anul 1, al 10 lea in anul X, la sfârşit, şi aşa mai departe, al 1900 lea e in anul 1900, adică în acel ce curge actualmente. La 31 Decembrie viitor se incheie dar 19 veacuri sau 19 sute de ani şi începe suta a 20-a la 1 Ianuarie 1901. 1. T. DIN STREINATATE Nimicirea mahdizmului Cu căderea lui Osman Digma ca prizonier in miînile englezilor, cădere confirmată in mod definitiv de ultimele știri oficiale, dispare de pe scenă cel din urmă căpitan al mahdizmuluî doborît. Nu se dă! Din psihologia ţăranului O seamă din compatrioţii şi contimporanii noştri au fost prinşi subit de grija chestiei naţionale romineştî, de a chestiei interioare insă, în afară de acea de peste graniţă, asupra căreia influenţa noastră, din diferite pricini, n’a fost mare pînă acum. Declamaţiile de altă dată, frazele sforăitoare asupra vitalităţei, energiei, inteligenţei, progresului poporului român din România liberă, nu mai au darul să incinte şi să convingă astăzi. Triste şi neprevăzute evenimente au suflat peste acest nor aurit care ne ascundea realitatea lucrurilor. Sub poezia naivă şi searbădă ca şi sub declamaţia sărlătănească zăcea proza posomorită şi realitatea îngrijitoare. Cum pornirea aceasta de încredere nemărginită în sine, de vanitate deşartă, de jocuri de cuvinte frumoase se,intinsese pînă şi asupra acelor ramure de cunoştinţe cari trebue să se inspire din fapte pozitive, ca istoria, cum pînă şi originile poporului rominesc fuseseră acoperite de frazeologia copilărească a unora, deziluzia a fost amară cind s’a început studiul serios, documentat, atit a rominilor din epoca noastră cit şi a celor din trecut. Documentele în cari zace istoria neamului sunt date pradă mucegaiului şi şoarecilor, cele mai multe. Cele cari au fost cercetate au fost privite cu ochelgii de sgloar, poză şi prin prizma vani ţâţei. Poporul româneso, astăzi a fost şi el cercetat la fel cu documentele vechi. Manechini îmbrăcaţi cu haine multicolore şi strălucitoare, fabricate adesea în ţările nemţeşti, paiaţe în gura cărora patrioţii naivi au pus discursurile cele maî lipsite de senz şi de realitate, natură rustică asupra căreia s’a aruncat necontenit vălul poeziei, iată prin ce şi cum ne-am reprezentat multă vreme masa poporului romînesc şi cadrul în care trăeşte. Din nenorocire nu ne am oprit aci. Luind ficţiunile lor drept stări reale, patrioţii deveniţi oameni politici, oameni de stat, au aşezat pe ele întreaga clădire a aşa numitei Rominii moderne. Fiindcă s’a declamat cîţiva anî că poporul romînesc e foarte inteligent din fire, marcat in frunte cu pecetea divină, însărcinat de providenţă cu o mare misiune în orient, muncitor ca nici unul altul, bogat, etc., i-am lăsat în părăsire cultura minţei şi a sufletului, i-am trintit în spinare budgete enorme, am croit planuri a cărora realizare costa zeci şi sute de milioane, ne-am dat singuri delegaţiunea de a lucra şi de a vorbi in numele lui fără a-l consultă, şi ne-am aşezat in faţa Europei cu miinile in şolduri strigind zilnic in nasul lumei civilizate că sintem şi noi un popor cu viitor, că avem vlagă, bogăţii, conştiinţă naţională, tot ce trebue ca să uimim universul cu o repede dezvoltare, cu o renaştere care se va prenumăra in istorie printre cele maî extraordinare. Lumea civilizată ne-a crezut pînă acura pe cuvint şi ne-a acordat un credit moral şi material aproape nelimitat. Marea nenorocire a fost insă că ne-am crezut şi noî pe noi inşine, că ne am îmbătat de propriile noastre cuvinte. Nu ne a dat un moment in gînd că ne putem înşela, că la spatele spoeleî de civilizaţie de la oraşe stă barbaria complectă şi întunericul desăvirşit, că milioanele al cărora viitor il cîntam n’aveau o conştiinţă naţională, şi n’aveau nici măcar conştiinţa de a fi cu noi in vre-o comuniune oarecare de idei şi aspiraţii. Din cind in cînd cite o revoltă izbucnea în această masă pe care o luam drept piedestalul iluziilor noastre. Am torturat, am împuşcat, am închis, crezind că astfel pace s’a făcut. Dar au survenit alte fapte pe cari ar fi trebuit să Ie cercetăm înainte de a ne croi planurile şi de a ne întocmi declamaţiile. Au venit statisticele. Ele nu corespundeau de loc, dar absolut de loc, cu ceea ce ne plăcea să ne închipuim despre poporul rominesc. Au venit apoi studiile istorice mai serioase cari au inceput să dovedească marea greşală pe care o comisesem de a crede că trecutul făcuse in Rominia, ca in alte ţări, acea operă naţională, politică, socială, intelectuala şi morală de care noi ne dispensasem, acea operă fundamentală pe care se clădesc organizaţiile moderne ale popoarelor. Intre trecutul şi prezentul poporului românesc era o prăpastie teribilă. A venit în cele din urmă criza care ne bintue. Ducă deziluzia morală şi intelectuală, falimentul material. Spiritele serioase au inceput să Se îngrijească. Privirile lor s’au întors spre realitatea lucrurilor. Pretinsă noastră civilizaţie a fost supusă la analiză, minciunile convenţionale cu carine min~ dream au inceput să fie denunţate. * ’Giţîva s’au scoborit pînă la marile mase, căutind să-şi dea seama ce se ascunde în dosul ţăranilor de carnaval, în ce stare se găseşte, din toate punctele de vedere, temelia statului romin. A fost o groaznică revelaţie. Maî intii limba era alta. Nici un ţăran nu putea înţelege scrisul şi vorba noastră, celor de la oraşe, iar dintre noi puţini puteau să înţeleagă pe ţăran. De o parte limba hibridă a sfirşitului veacului, de alta limba lui Mihail Viteazul şi Ştefan cel Mare, nepătrunsă aproape de nici o influenţă modernă. Prima concluzie a fost că invăţămintul rural, că şcoala primară de la sate, era o bătae de joc. Singura legătură ce s’ar fi putut stabili mai lesne intre sate şi oraşe, legătura intelectuală, lipsea. Cercetătorii n’au putut merge insă mai departe. De aci încolo nu lea fost dat decit să numere capetele de oameni şi de vite, să le preţuiască valoarea comercială, să le constate hoaţele, felul înmulţire, etc. Nici o posibilitate nu exista de a pătrunde in sufletul ţăranului, Ca o pădure inextricabilă, ca o mare adîncă, ca un Întuneric absolut, ca un munte de granit, sufletul rural nu prezintă pentru orăşeni nici o parte abordabilă. Era un alt popor, o altă rasă, o altă psihologie, alta moravuri, alte interese, in opoziţie cu ale noastre. Ne bizuiam, nenorociţii ! pe un popor ce nu era al nostru dorit doar prin puterea administraţiei, a jandarmilor şi a baionetelor. De cite ori un orăşan încerca să vorbească unui ţăran de altele decit de afacerile curente ce se pot stabili intre un stăpîn şi un rob, el nu găsea putinţa de a lega două vorbe cu înţeles. Ţăranul nu se da faţă de orăşan. Aceasta e expresia : nu mă dau, nu se dă. Expresie curioasă, îngrijitoare, dovedind existenţa unei stări unice în Europa, a unei prăpăstii insondabile între cele două părţi ale nafiuneî x comune. Inchipuiţi-vă un soldat inteligent prins de duşmani în rǎzboiu. E supus la cercetări. Omul tace sail spune neadevăruri, 011 abundă in senzul celui ce-l întreabă dacă-l vede apucat pe o cale greşită. Soldatul nu se dă vrăjmaşului, căci vrăjmaşul vrea să-i cotropească averea, viaţa, cinstea şi vatra strămoşească. Ce minunată expresie, ce expresivă expresie! Tot aşa şi ţăranul român nu se dă faţă de orăşan. La vederea lui, ne ghemueşte ca un aricin. Intreabă-1, suceşte-1, fă-te prieten cu el, dă-l de băut, arată-te apărătorul intereselor lui, în zădar ! De îndată ce ai altă uniformă, de îndată ce eşti îmbrăcat la fel cu vrăjmaşul etern şi nemilos care-1 exploatează, el nu se dă. Va fi vesel cu tine, va bea, va minca, te va primi în casa lui, iţi va călca in cuvint, va zice ca tine tot ce vei pofti, dar nu vei afla nimic, absolut nimic de ce zace în sufletul lui. Nu se va da ţie. Un instinct puternic i-a închis. In fufa orăşanului, toate secretele lui, toată gîndirea lui. Nu se dă cu nici un preţ, ci nu se dă fiindcă nu se simte dintr’un neam cu vorbitorul. Acest fenomen e unic in Europa. Să nu ni se citeze sufletul închis al ţăranului normand, căci nu e nici o potriveală la mijloc. Normandul e prudent. Închis, tăcut, şi cu ai lui ca şi cu alţii. E teama de a nu păgubi materialiceşte vorbind prea mult. Pe cind ţăranul român e deschis cu ai lui, se destăinueşte lor. Numai cu orăşanul e ca soldatul prizonier cu vrăjmaşul care l-a prins. Faptul acesta e suficient ca să ne ridice ultima iluzie asupra omogenităţei morale şi intelectuale a poporului român, să ne curarisească de toate declamaţiile deşarte de pină acum. Dacă la o mare nevoe ţăranul tot se mai poate bizui pe noi, noi pe dinsul nu ne putem rezăma in mod serios. In zborul către ideal nu ne va urma, luptele noastre nu vor fi ale lui. In caz de primejdie faţă de un atentator la libertăţile publice sau la independenţa ţării, nu putem conta pe solidaritatea lui. Se putea conta in trecut,căci exista măcar o singură legătură : eram creştini cu toţii în faţa păgînului. Dar ce va fi in ziua cind vom avea pe duşman pe creştinii pravoslavnici? In ţara rominească, din cauza nepoţii velei mersului, a culturei, a drepturilor politice, a aplicare a legilor, etc., la oraşe şi la sate, oraşele au format un stat în stat, un popor in popor, pe cari satele le privesc ca cuiburi de unde pornesc toate nenorocirile lor. Ţăranii văd că de aci vin arendaşi, sunt prefecţi, impozite, recrutatori. De aci vin cei ce’fiau pămîntul, munca, birurile şi flăcăii la oaste, cu privirea încruntată sau despreţuitoare, cu mîna ridicată spre a lua sau spre a lovi. Ei, bieţii, de unde voiţi să ştie ce însemnătate şi ce scop au bunicile, soldaţii şi celel’alte ? Nimeni nu i-a luminat, iar cei ce s’au încercat s’o facă au fost prigoniţi, daţi judecatei, condamnaţi ca escroci. De aceea pentru ţărani toate astea sint calamităţi de o potrivă cu ciuma, trăznetul, înecul şi altele. Orăşanul e un duşman. Dacă vorbeşte cam aceeaşi limbă cu el, poate că e ca sa’l înşele mai lesne pe rural. Dar că ar fi dintr’un neam cu dinsul, cu interese comune, formind un popor cu aspiraţii la fel, asta n’o poate pricepe ţăranul. Şi are dreptate el. Iată buba care ne roade, iată crăpătura edificiului nostru naţional prin care vintul îşi face mereu loc pentru a-l nărui. Care e adevăratul patriotism, faţă de o atare situaţie, credem că îşi poate închipui orice român cu mintea întreagă. Cită vreme ţăranul nu se va da, prezentul va fi precar şi viitorul nostru întunecat. X. Teodoresnu