Adevěrul, iulie 1902 (Anul 15, nr. 4641-4670)

1902-07-31 / nr. 4670

Anul XV.­No. 467DE FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE Un an Şase lun I Trs luni In țară 30 la 15 lei 8 lei în străinătate. 50 25 13 1O bani in toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vechiu 20 bani. c cu rt 31 tunfe IU02 DIRECTOR POLITIC CONST. MIL II 3 anunciurî Linia pagina IV Lei. \­­ 0­.50 lei mai a n ni „ ......................n BIROURILE ZIARULUI 11 — Strada Sărindar — 11 TELEFON în populaţia evree pămînteană şi cri­tica aspră din partea tuturor bărba­ţilor drept-cugetători. Casaţia a venit să dea o preţioasă lecţiune de drept guvernelor cari au­ abuzat de această lege pentru a sa­tisface pasiuni tulbure şi interese inavuabile. Sunt caracteristice aceste simptome manifestate de înalţii magistrati ai ţărei. Departe de luptele şi interesele po­litice, ei sunt de­sigur cei mai în mă­sură a ne arăta care e adevăratul înţeles al legilor, fie ca politicianii să înveţe ceva din aceste avertismente ale justiţiei _________ _- Y­ Declaraţiile complecte din Interview­­i­ lui Sturdza Contra d-lui Take Ionescu ■ Un răspuns al d-lui N. Filipescu­­ S’a încins o polemică violentă în­tre ziarele ambelor tabere con­servatoare : unele atacă pe d-nul Take Ionescu, altele l-au luat apăra­rea. Violenţele însă nu sunt cruţate din nici o parte şi se pare că a­­ceastă polemică personală nu numai că nu va înceta, dar va continua cu aceeaşi violenţă şi poate că va de­genera la toamnă cînd combatanţii se vor întoarce din vilegiatură. Articolul din Conservatorul prin care se răspunde d-lui Carp la a­­tacurile ce a adus d-luî Take Io­­nescu în congresul junimist — arti­col ce se atribue chiar d-lui Take Ionescu—a provocat un violent răs­puns în Epoca, răspuns care se atri­bue d-luî Nicu Filipescu. Ce răspunde Epocă la somaţiile ce a adresat Conservatorul d-lui Carp ? După ce organul d-luî Filipescu se încearcă a descrie fizicul d-lui­­Take Ionescu trece la cariera sa politică şi iată ce-i zice: „Liberal, radical, conservator, ro­­setist, brătienist, fleviat, carpist, la­­hovarist, cantacuzinist... Ce n’a fost şi — ce n’o să mai fie ? „Dorinţa nu i-a lipsit ca să re­­înceapă d’a cape această pribegie a unui nou Ahasver«, rătăcitorul jidov legendar, nu i-a lipsit dorinţa de a fi rebrătienist, recarpist, etc. D. Take Ionescu a cerut într’adevăr să reintre în partidul liberal, însă închizîndu-î uşa comitetului, şi-a a­­dus aminte că în variatu-î repertoriu executase cind­va şi cîte­va cîntece conservatoare și atunci, începu să manifesteze din nou un conserva­tism zgomotos. „Ceea­ ce e surprinzător, ceea­ ce ar pricinui profunda nedumerire a unui psicholog, este seninătatea im­perturbabilă pe care o păstrează în cursul acestui galop vertiginos prin toate partidele“. De la partea politică Epocă trece la cea morală şi susţine că d. Take Ionescu pledează pentru testamente false, aşa precum l-a acuzat d. Carp. Organul d-lui Nicu FilipesCU con­­clu­de ast­fel: „...Aceasta este activitatea d-lui Take Ionescu în opoziţie, iar la pu­tere rolul d-sale se caracterizează prin căp­ătuirea partizanilor, prin în­chirierea caselor amicilor personali, prin risipa favorurilor, a slujbelor, a proceselor, pentru îndestularea celor care i se închină ca unui fetiș, risipă pe care d-sa nu a ezitat să o mărturisească poreclind-o cu un eu­femism delicios: revărsarea Nilului. Dar a uitat aici că e o deosebire: Nilul se revarsă numai în anii de belșug, pe cînd revărsările d-lui Take Ionescu se întîmpla și chiar in anii de secetă cînd visteria statului ajunsese la fund. „...Acesta este omul!“ * Precum se vede, răspunsul d-luî­­Take Ionescu a scos din sărite pe d. Nicu Filipescu şi s’a aruncat a­­supra „fevruaristuluî“ care l’a răs­turnat de la putere şi care nu vrea să audă de unire, cu o furie mare Să ne aşteptăm ca la întoarcerea în ţară a d-lui Take Ionescu o ră­fuială generală să se facă între d-sa şi d-nii Carp şi Nicu Filipescu. După această răfuială numai bine va sosi şi momentul oportun pentru a se... pupa ! Aşa s’a făcut şi se va face poli­tica la noi! * Conservatorul de aseară publică, tot relativ la această polemică, motoarea notă: ur „Constatăm că răspunsul nostru la insinuările d-lui Carp cu privire la d. Take Ionescu, a rămas fără re­plică. „D. P. P. Carp a fost somat să precizeze cari sunt afacerile de suc­cesiune „a la Humbert“ despre cari a vorbit la Teatrul Lyric, şi d. Carp nu a răspuns. „Epoca ne a vorbit într’un număr precedent despre linii drepte, linii curbe, şi alte bazaconii, dar fondul l-a ocolit cu multă îngrijire. In nu­mărul de astăzi ne dă o nouă probă de moravuri asanate, strecurînd o grosolană necuviinţă la rubrica glu­melor, probabil ca să luăm necuviinţa drept glumă. „Toate acestea însă nu fac de­cit să confirme că purificarea de mo­ravuri ar fi trebuit să înceapă toc­mai în rîndurile celor cari o propă­­văduesc. Ele nu schimbă cîtuşi de puţin faţa lucrurilor. „D. P. P. Carp a fost somat să-şi precizeze acuzaţiile. D. Carp e dator să răspunză“. Precum se vede, organul autorizat al conservatorilor reînoeşte somaţia d-luî Take Ionescu pentru a obţine un răspuns direct de la d. Carp. Şeful junimiştilor deşi nu e un partizan al polemicei de presă, to­tuşi va trebui să intervină în această discuţiune. R. P. Din fuga condeiului D. Ganz şi cona Mitiţă Conu Mitiţă a primit să„­fie interviewat de d. Ganz, ziarist german. Mi se spune că Ganz pe nemţeşte in­soamnă gîscă. E semnificativ că Europa trimite o gîscă sî-l intervieveze pe conu Mitiţă. Cu toate astea gîsca nemţească s’a arătat mai inteligentă ca ce. Mitiţă pe care l’a cam luat per pedes, cum s’ar zice. Cum era însă vorba să ce intervieveze d. Sturdza şi în chestia evreiască, •— o ghischi se impunea! D’eia a fost trimis d .. Ganz! Conu Mîtiţi l’a primit şi i-a tras o salată cu de’stu d-sale ăl de la mina dreaptă cu care sîcîie pe toată lumea. Nemulţumit cu atita i-a trimis apoi la hotel hîrtiuţe de tot soiul ca să studieze chestiile cum le studiază şi cc. Mitiţă pînă se ’ncurcă de nu ştie pe unde să m­ai scoată cămaşa. D. Ganz Ie-a răbdat toate, dar cînd s’a pus să scrie n’a scris după notiţele lui cc. Mitiţă, ci după ale­­ sale. — Ganz, Ganz — dar faină pană de gîscă are neamțu­l Per. Casaţia şi expulzările In baza unei decizii a Curiei de casaţie secţia II-a, redigiată de în­suşi preşedintele acestei secţiuni d. Mandrea şi prin care se stabileşte că evreul născut şi crescut în ţară nu poate fi considerat ca străin, a­­celaş înalt magistrat, sub pseudoni­mul de Junius, publică in „Curierul Judiciar“ o adnotaţie la acea decizie în care deduce că de­oare­ce evreii pămîntenî nu pot fi consideraţi ca străini, nu li se poate aplica nici le­gea expulzărilor, care se îndreaptă numai contra străinilor originari din altă ţară şi supuşi protecţiunei unui stat străin. Decizia şi adnotaţia aceasta au­ fă­cut impresiune şi în cercurile poli­tice şi în cercurile jurisconsulţilor şi în cercurile direct interesate ale populaţiuneî evreeşti. Legea expulzărilor a fost adesea întrebuinţată şi de toate guvernele în contra evreilor pămîntenî şi a provocat ast­fel şi adinei nemulţumiri „Epoca” şi IaşiiL. „Epoca“, organul monocliştilor conser­vatori, găseşte de cuviinţă în ultimu-i număr să răspundă articolului meu pri­vitor la societatea raşilor, societate înfi­inţată cu scopul de a face propagandă ca lumea să-şi radă podoaba feţei, barba şi musti­ţile sub cuvîntul că aşa se va face suprema dovadă că rominii au perfectă asemănare cu marele Traian. In special, organul junimist, se ridică în contra articolului sub cuvintul că am atacat pe un „cunoscut şi stimat“ luptă­tor naţionalist,—şi mai ales amic al E­­poceî,—şi pare a aice : ce, n’au oamenii dreptul să-şi rază mustăţile, fără a fi ex­puşi la injuriile perciunaţilor de la Ade­verul ? Mai întîiîi, eu n’am atacat pe „amicul“ Epoceî, pe „cunoscutul şi stimatul luptă­tor naţionalist“,­ cum îl numeşte ea,—pe motivul pur şi simplu că şî-a ras mustăţile şi barba, dar pentru alcătuirea unei socie­taţi de propagandă în sensul ca românii să-și facă chip cioplit num­ai și numai spre a se asemăna cu... Traian !... Din acest punct de vedere am combătut propaganda Iuşilor, pe care o consider nu numai ca neserioasă, dar chiar cara­ghioasă ! Dacă ar fi vorba de o simplă plăcere de radere a „amicului“ Epoceî, ie înţelege că n’aşî fi avut nevoe să mă a­găţ de gustul ori­cit de fistichiu al „cu­noscutului şi stimatului luptător“ naţio­nalist, căci e liber să-şi radă şi sprînce’­nile şi orî-ce altă podoabă, dar să nu facă din aceasta un mijloc de propagandă a la sectele... scapefilor, să nu sa foloseas­c de „entuziasmul“ momentan al unor slabi de îngeri, pentru a i face să-şi radă mus­tăţile şi barba spre a le crea netraiuri în sinul familiilor. Iată pentru ce am atacat­­această sectă şi în special pe omul de la care se care mai multă seriozitate tocmai fiind că e „amicul" Epoceî şi etc. etc. Cît priveşte faptul că Epoca mă face „perciunat“, ii pot spune că sînt gata să-î dovedesc ori-cînd şi ori unde o vrei că nici n’am perciuni şi nici vre-un alt cusur ; şi maî pot spune că sînt mai ro­mîn al ţarei mele de cît amicii Epoceî cari speculează martiragiul lor naţiona! Am zis. Iona !Vu se poate să nu simţi în tonul în care este redat interviewul o per­siflare a premierului, o notă sati­rică. E că în cazul acesta ziaristul fost superior omului de stat, inter­­viewerul cu singe rece îşi ride­a de ministrul infierbîntat care vorbea ca ori­ce naiv incult de alianţa izrae­lită, de presa evreiască, de conspi­raţia contra Romîniei şi de suvera­nul dispreţ cel are pentru opinia publică. Vom reveni mai pe larg asupra interviewului d­lui Sturdza, dar nu putem să nu facem astăzi, înainte de a încheia, o observaţiune . De opinia publică a ţarei sale, ba chiar de opinia partidului său, d-lui Sturdza nu-i pasă. Aşa a declarat cel puţin ziaristului german. In schimb, d-sa, streinofobul, naţionalis­tul sever, ţine grozav la opinia pu­blică străină—alt­fel, de ce primeşte mereu gazetari străini, şi nu in­tot­­dea­una oameni de talia d-rului Ganz, de ce se plinge de campania cores­pondenţilor voiajori, de presa stră­ină, etc.? Aceasta este o constatare care do­vedeşte încă odată cită deosebire este intre vorbele d-lui Sturdza, re­alitatea şi faptele sale. Ad. Interviewul d-luî Sturdza D. Sturdza a acordat un interview. De astă dată nu unui gazetar obscur, cum face de obicei, ci d-rului Hugo Ganz, unul dintre ziariştii cei mai dis­tinşi din presa germană şi austriacă D. Sturdza a spus multe lucruri de care va mai avea probabil să răs­pundă, a spus şi multe adevăruri, spus insă şi unele lucruri pe cari mai bine nu le spunea. Aşa de exem­plu a făcut pe conservatori trădători de ţară, pe corespondenţii de ziare corupţi, pe propriul său partid „in­strument“, pe sine­ şi autocrat, f Ur­maţiuni cari nu se poate să nu stir­nească discuţiuni, atacuri, duşmănii şi nemulţumiri. D. Sturdza a atins in convorbirea ce a avut-o cu ziaristul german toate cestiunile mari cari interesează ţara şi a trecut peste ele cu destulă uşu­rinţă. Pe alocurea d-sa a dat dovadă de multă superficialitate şi une­ori s’a arătat chiar rău informat. Dar unde a ieşit mai ales in evidenţă rea d-sale este cînd discutind c­es­tinni mari, d-sa se perdea in citarea de exemple mici şi neînsemnate cum sint acelea că cutare bancher evreu­ şi-a măritat fiica in ţară şi că la nunta fetei acestuia princese române au fost domnişoare de onoare sau că un alt bancher este intimul sau in­tre intimi. diţia Je seara. 1. ______________________~ -T„ / [postA redacţîeQ Un sfat D-luî l\N. Loco Eşti toată ziua indispus? Ţi se pare că se prăbuşeşte lumea? Vezi totul in negru şi par’că din moment în mo­ment aştepţi să ţi se intimple o neno­­ocire ? Noaptea nu dormi şi al vederii urile... Cu un cuvint— după cum îmi scrii­—eşti nenorocit şi nu ştii ce să faci. Starea d-tale sufletească, o cunosc şi eu, onorate domn. Toată această amărăciune pe care o guşti am gustat-o şi eu. Ca şi­ ta n’aveam nici un motiv ca să fiu­ atit de trist şi disperat, ra­ţionam, judecam şi-mi spuneam că n’am motiv, dar fără să vroiţi gindurile reveneaţi... E aceasta o stare bolnăvicioasă care provine dintr-o prea mare slăbire a nervilor. D ta nu eşti numai nervos, eşti neurastenie. Dar boala aceasta nu după cum crezi d-ta, fara ’leac. Eu insu­mi nu numai că m’am vindecat de dînsa, dar mulţumită tratamentului căruia m’a supus d. dr. Erdreich la institutul d-sale de hidroterapie,—am ajuns atit de sănătos in cit astăzi sint mai In tot-d’a­ una vesel, mă bucur şi eu de viaţă ca şi cei sănătoşi din jurul meu­, măninc cu­ poftă şi dorm bine, şi de vedenii nici urmă. Multe medicamente încercasem, dar nici unul nu m’a ajutat. Acela hidrote­­rapeutic singur,’pe care insă l’am urmat cu multă regularitate şi perzistenţă m’a făcut iarăşi om. Şi ocupaţiunea mea este dintre acelea istovitoare de nervi. Acum suport maî bine munca şi nu mă simt atit de obosit la sfirşitul zilei. Nu sint medic, dar atita iţî pot spune cu privire la boala de care te plingi. Dacă din experienţa mea vei trage şi d-ta sau vre-un alt suferind vre-un folos,­voi fi avea satisfacţia de a fi con­tribuit la aceasta. B. Br. POŞTA MICA Unei cititoare, Loco.­­Din secţia normală a agilu­lui Elena Doamna, cu pot­eşi de cu­­ învăţătoare. D-lui Axinte, Fălticeni. — Examenul de clasa 8-a pentru elevii din liceele bifurcate cari au reuşit la clasa 7 fără corigenţă se va ţine la 1 Septembrie* D-reî N­. Z. Botoşani.— Cu bacalaureatul pe care îl posedaţi puteţi fi înscrise la facultatea de medicină din Baris. Unui cititor, Drăgîaanu.­ La şcoala superioară da ştiinţe de stat nu există pînă acum examen de admi­­tere. Adresaţi-vă d-lui Andronescu, secretarul,şcoaleî, strada Biserica Eneî. D-luî M. V. şi Bacău.—Cereţi in­formaţiunî la Sta­atlich Hamburgische Classen lotterie Hauptkollekteur Hamburg. I, Iroco.—Greu de spus. Intre cele manuale de si­gur al d-lui Lazăr Șăineanu. Alt­felMarele etimologic al Academiei,­­care însă are douâ.dezavantagii, nu e încă complect și e prea scump. D-lui Rică, Suhaia.—E materie întîrziată. Relatați tot­ d’a­una imediat în aceeași zi, despre un. fapt în­­tîmplat și atunci bucuros publicăm. Cenzura guvernului S’a crezut cît­va timp că ţara noa­stră a intrat serios pe calea progre­sului, cu toate acestea guvernul li­beral, tocmai guvernul care ar avea datoria să dea cele mai serioase do­vezi de democratism luminat, e cel care sâvîrşeşte cele mai nesăbuite călcări de legi, introducem în mod pieziş cenzura în serviciul telegrafic al presei noastre. Am arătat în numărul nostru tre­cut cum guvernul ne-a oprit o mul­ţime de telegrame ale coresponden­ţilor noştri din străinătate, telegrame primitoare la serbarea încoronărei re­gelui Angliei şi la congresul mace­donean. Imbecilitatea guvernului e cu atît mai mare, cu cît aceleaşi ştiri trans­mise de corespondenţii noştri din străinătate şi oprite de guvern, sînt pe larg expuse în ziarele străine căci vin în ţară şi sînt citite chiar a doua zi în Capitală !.. Dacă asemenea ştiri guvernul le cenzurează pe cale telegrafică, con­­siderîndu-le ca primejdioase siguran­ţei statului, pentru ce oare nu in­terzice şi intrarea în ţară a ziarelor străine cari cuprind acele ştiri ? Gu­vernul însă n’o face aceasta şi dă odată mai mult dovadă şi de o im­becilitate fără seamăn faţă de presa romînă şi de o înjositoare poltronerie faţă de presa străină!... A trebuit ca să avem la guvern un „mare minister“ în frunte cu d. Dimitrie Sturdza, iar la interne pe celebrul d. Pallade, pentru ca presa romînă să îi fie stingherită în a servi ii pe cititorii ei cu ştirile cele mai re­cente. Dacă mai insistăm însă azi în a denunța opiniunei publice măsurile nedemne ale guvernului liberal cu introducerea unei stupide cenzuri, e ca să demonstrăm tuturora că actua­lul regim are în sinul său oameni de o crasă imbecilitate cari ne fac de­cisul lumei civilizate. Al. Jonesott CARNETUL MEU Limonada la ţară Ţăranii au început să bea limonadă ga­zoasă ! Am văzut chiar personal acest lucru. Şi după cercetările făcute m-am convins, că fabricile din reşedinţele de judeţe şi din alte oraşe de provincie tri­mit cantităţi destul de însemnate de li­monada gazoasă la ţară. De­sigur, că ştirea aceasta nu poate da cît să bin­ure pe domnii din liga antial­coolică. Deşi nu s’ar putea susţine că prin introducerea himonezei gazoase se va stîrpi cu desăvîrşire alcoolismul la ţară, totuşi cred, că nimeni nu va nega că se pune o stavilă răspindirea băuturilor alcoolice. Dar primăriile din comunele rurale vă­­zînd avîntul pe care-l iea la ţară negoţul cu limonada gazoasă, au văzut aci un mijloc de a-şi urca veniturile comunale. Şi au Început a aplica legea maximului. De­sigur, comunele sînt autonome. Ni­meni nu poate obliga pe un consiliu co­munal să pue cutare dări şi să nu uşu­reze de fisc cutare mărfuri. Totuşi auto­rităţile sanitare superioare ar putea re­comanda consiliilor comunale rurale, ca limonada gazoasă şi alte băuturi, cari con­trabalansează râspîndirea alcoolismului să fia ocrotite. In schimb comunele şi-ar putea echilibra budgetul punînd alte im­­posite, ţinînd însă seamă de principiul că materia cea maî impozabilă e aceea care dăunează sănătateî. Dar să fiu bine înţeles. Prin aceste rin­­duri nu vreau de loc să iau in apărare pe fabricanţiî veroşi. Ştifi că se între­buinţează de către unii fabricanţi, puţin scrupuloşi, zaharină. Ştiţi, că se introduc prin fraudă, din străinătate, cantităţi în­semnate de esenţe sintetice. Ei bine! Trebue pus odată capăt acestor tribulaţii. Odată cu lărgirea sferei de popularitate a limonezei gazoase, odată cu introducerea ei la ţară, autorităţile sanitare ar trebui să-şi îndoiască vigilenţa lor şi acei cari contravin la legile sanitare în vigoare să fie pedepsiţi fără mita. [Gh. M. m In urma congresului junimist şi acţiunea partidului conservator de sub şefia lui ec. Petrache, s’a început asanarea moravurilor precum se vede în gravura de faţă! POLITICA EXTERNA Statele nalte ale Europei Statele unite ale Europei e una din acele utopii, cari odată faceau parte din vechiul bagagiu socialist şi care a fost aruncată peste bord pentru revendica­­ţiu­ni mai pozitive, mai practice, mai re­pede realizabile şi mai cu seamă mai folositoare. Dar statele unite ale Europei, pe cari socialiştii voiau să le creeze ca o primă etapă spre fraternitatea popoarelor, azi vor să le creeze regii şi vor să le creeze contra socializmului; căci triplicea, care se contopeşte cu dubla alianţă, pentru a forma o quintuplice, are ca scop final să sfarme, să zdrobească, sau cel puţin să pue piedici mersului socializmului internaţional. Dar ca să nu vorbim de­cit de primii regi ai Italiei, Carol­ Albert a trădat Lombardia, Veneţia, într’un cuvint re­voluţia de la 1848, care a făcut greşală să i se încreadă. Victor Emanuel al II-lea a trădat Austria pentru Franţa. Umberto Franţa pentru Germania şi Austria. Victor­ Emanuel, rezurpindu-i pe toţi, vrea să stea bine cu toată lu­mea. In fond însă el trădează Austria, Germania şi puţin pe amica sa Anglia, pentru Franţa şi Rusia. In acelaş timp el trădează Rusia şi Franţa, reinoind tripla alianţă, contractată unic contra lor şi mai cu seamă contra Franţei, nu pentru­ şase, dar pentru doî­spre­zece ani. * Pe de altă parte spectrul, care canta pe Bismark era izvorirea ideilor nouî că­tre republica italiană.­­ El a declarat in mod public în Ca­meră, la 17 Noembrie 1882: «Uitaţi-vă in Italia. Nu avem deja de a face acolo cu o republică parţială ? «De două­zeci de ani nu se apropie ea oare de această ţintă ?»Nu vreau­ să cred că ea va ajunge acolo, dar e sigur, că ea merge intr’acolo. Centrul de greu­tate e tot mereu spre sli­ga, ast­fel, că nu putem să ne hazardăm pe acest te­ren, fără a cădea pa terenul republi­can.» Şi această frică a lui Bismark se ob­servă la toţi monarchii, cari compun azi tripla alianţă, căci ei ştifi, că republica proclamată in Italia, va fi buleversata de toate combinaţiile liberticide, căderea tronului lor, triumful, în scurt timp, al socialismului.­­ Imperialismul, cuceririle coloniale, for­midabilele trusturi americane,sînt pretex­tul acestei apropieri dintre cele cinci puteri mari ale Europei. Pericolul din această parte e insă foarte depărtat; şi apoi e cam greu de a împiedica Ame­rica de a-şi face afacerile şi de a împie­deca miliardarii ei de a stabili trusturi o­­ceanice. In fond, această politică eminamente dinastică e dusă contra popoarelor, con­tra singurului inamic, care-l ameninţă serios: socialismul. Şi contra acestuia ţin ei pe picior de rezbel, de trei­zeci de ani de zile, armate permanente. Această înarmare formidabilă în timp de pace i-a condus la marginea prăpăs­­tiei. * Pentru a evita această catastrofă de­zonorantă trebuia făcut ceva. O dezar­mare parţială ar fi salvarea. Cum să se ajungă la această soluţie, cind statele stau faţă in faţă, cu dinţii rinjiţi ? Regele Italiei, care era mai aproape de prăpastia economică şi financiară, a făcut primii paşi, primele avansuri. Nimic mai natural, dacă in urma a­­cestei quinm­plice va urma o dezarmare parţială. Victor Emanuel a fost la Peters­burg. El va merge şi la Berlin. El ar voi să se ducă şi la Paris, dar ei o mică piedică, pe care Franţa, după cum a început, ar putea-o înlătura : am­basada de la Vatican. * Dacă Victor Emanuel ar veni la Pa­ris, ar trebui, ca Loubet să­­ întoarcă vizita la Roma. Dar aci e papa şi lingă papa e reprezentantul diplomatic al fău publice! franceze. Ar trebui dori ca pre-­ şedinţele republice! franceze să se umi­lească şi să facă o vizită papei. Dacă va merge la Vatican, el nu va fi primit la Quirinal, care consideră vi­zita— cu drept cuvint— ca o incultă , şi atunci adio la amiciţia Italiei. Dacă va vizita dintru'ntîui pe regele Italiei, usurpalonii, cum îl numesc preo­ţii, el va fi primit greu­ la Vatican, mai ales in urma lovitureî cu congregaţiile. Singurul pas de făcut ar fi suprima­rea ambasadei de la Vatican. De la această apropiere a marilor pu­teri avem totuşi a ne teme. Dar in faţa acţiunea suveranilor celor cinci mari puteri ale Europei, socialiştii de­sigur, că nu vor sta dezarmaţi. East Sarafofff şi răpitorii copiilor români Ultimul număr din „Le Mouvement Macédonien“, revistă, care apare la Paris sub direcţia d-lui Simion Radeff, con­ţine un articol intitulat „Fantezii ro­mi­neşti“... E vorba despre ultima răpire a unor copii romîni din lanica de către bri­ganzi macedo-bulgarî, cari cer acum 50.000 lei preţ da răscumpărare. Re­vista citată pretinde, că această ştire e fantezistă şi că ea face parte din „blo­cul de noutăţi lansate sistematic din Bucureşti cu scop de a compromite cauza obijduiţilor din Macedonia". Trebue să adăugăm, că „Le Mouve­ment Macedonien" e o revistă inspirată de Sarafoff. Cit priveşte ştirea publicată in primul rind de „Adeverul“ relativă la răpirea din Ianina, putem spune, că ea a fost confirmată prin telegramele primite de către ziarele din străinătate, cit şi prin relaţia oficială sosită la mi­nisterul nostru de externe. Chestiuni teatrale Stagiunea viitoare.— Tragedie, dramă, comedie, operă şi opereta. — Două operete!—Teatrele de vară. Peste vre­o cinci­spre­zece zile — la 15 August—personalul artistic al Teatrului Naţional e chemat, după cum se obic­nueşte în fie­care an. a-şi începe repetiţiunile în vederea viitoareî stagiuni, care se deschide în ultima săptămînă din­ Septembrie. Din ziarele străine se poate ve­dea zilnic fierberea ce domneşte în toate teatrele din străinătate în a­­junul reluare! repetiţiunilor. Direc­torii sînt ocupaţi cu citirea de piese noul, regisorii vizitează atelierele de decoraţiun­i unde se prepară monta­rea de nou­ succese, rechizitele sunt în plină activitate, actorii retraşi pe la băi sau staţiuni climaterice stu­diază role noul şi toată această acti­vitate e trîmbiţată lumei întregi de presă, care publică, Situ­t înştiinţări, interviewe­, scrisori de la directori, autori şi actori. La noi, iată-ne cu cinci­spre­zece zile înaintea reluare! repetiţiilor, atît presă cît şi public în complectă ne­ştiinţă de ce ni se rezervă în viitoa­rea stagiune teatrală- Nici o mişcare, nici o înştiinţare — totul tace, totul doarme în lăuntrul şi în jurul Tea­trului Naţional. Cu toate acestea mai mult ca ori­­cînd teatrul acesta are nevoe de o mare încordare pentru a repara de­zastrul anilor trecuţi şi în special a­­cela al stagiunei precedente. Presă, public, artiştii înşişi şi pare­­mi-se că în cele din urmă şi direc­ţiunea au trebuit să convie că de­­bandanda în personalul artistic, hao­sul în repertoriu şi lipsa de abili­tate în antrenarea publicului au a­­dus teatrul în situaţiune de a-şi solda budgetul cu un deficit considerabil, care a redus aproape la mizerie per­sonalul artistic, l’a demoralizat şi a­­pasă greu­ peste stagiunea care va începe la finele lui Septembrie. Urma-va şi în stagiunea 1902 — 1903 aceeaşi stare de lucruri? Tot în Septembrie se va alcătui repertorul din vechiturile biblioteceî şi din ce o bine-voi, din mila sa, să ofere fie­care actor în parte ? Tot sistemul plecărei libere a fie­căruî actor în turneu prin ţară, cînd va voi şi unde va voi? Tot sistemul de a se distri­bui rolurile în familie, după favori­tizm sau după puterea de acaparare a cutăruî sau cutărui artist? Acestea au fost cauzele cari au adus neîncrederea publicului în piese şi în interpretarea lor. Dar, cum am zis, nimic n’a trans­pirat pînă acum din intenţiunile di­recţiune! de a rupe cu aceste cauze ale relelor. Tot ce aş putea relata pînă acum sînt zvonuri. Aşa, am auzit spunîndu-se că pe lîngă tragedia, drama, comedia, far­sa, vodevilul, pe cari le cultivă Tea­trul Naţional, va monta în stagiunea viitoare şi două operete noul: La Pouppée (Păpuşa) şi Die Landstrei­cher (Vagabonzii). Ele au fost tra­duse de d. Gusty, ceea ce e o ga­ranţie că au fost bine traduse. Nu ştiţi întru cît e­ întemeiat zvo­nul acesta. Dacă însă e întemeiat, atunci el arată în deajuns că, pre­cum în stagiunea trecută s’a aler­gat la cămilele, maimuţele şi clov­­nil din Călătoria Lizeteî, sperînd că se va acoperi cu această feerie go­lurile reţetelor de la cele-l’alte spec­tacole, tot ast­fel de pe acum se caută vre­ o două spectacole cam­ „Să salveze situaţia...... materială“ ! N’am avea nimic de zis să se în­jghebeze o trupă bună de operete în afară de Teatrul Naţional,sa ivi, în a­­numite condiţii, chiar înlâuntrul Tea­trului Naţional. Opereta e Un gen care nu înjoseşte de loc arta, mai ales cînd e cultivat cu toată seriozi­tatea. Opereta a fost odinioară ele­mentul de atracţie la Teatrul Naţio­nal, atunci cîtid apăreau în acest gen d-nele Amelia Weiner, Dănescu, Kaiser, Iulian, Mateescu, Gabrielescu, etc. Se pomeneşte cu delici şi de re­prezentarea de atunci a operetelor: Choufleuri, Cintecul lui Fortunio, Mascotta, Zigeunerbaron, etc. Ne întrebăm însă cum s’ar putea înjgheba aşa de­odată, pentru mon­tarea a două operete, o trupă conve­nabilă, cu coruri şi decoruri conve­nabile, ca să se poată salva cel pu­ţin cîte­va „reţete“ ? Noi nu vedem posibilitatea. Sau o vedem, însă cu sacrificiul repertoruluî şi personalu­lui artistic de la dramă, şi comedie, ceea ce înseamnă să dezorganizezi teatrul pentru cîte­va spectacole de operetă. -• * ■ Mai e însă o chestiune: nu nu­mai toate genurile înşirate maî sus se cultivă sub aceeaşi direcţiune, dar şi direcţia Operei, în stagiunea vii­toare, e în mîna direcţiei Teatrului ! Este unică în lume această încăr­care de atribuţii, cu toate că în străi­nătate directorul unui teatru e nu­mai director de teatru şi nu are şi alte ocupaţiuni! Dar ne întrebăm: ce a însemnat părăsirea principiului de a se da o­­pera în antrepriză ? De-abia acum un an s’a dat opera în antrepriză, după ce exploatarea în regie a dat deficite enorme. Ei bine, într’un an se face o experienţă? A cerut im­presarul reziliare ? Se putea publica altă antrepriză, dacă s’a crezut că trebue experimentat principiul an­treprizei. Dar să faci un an an­trepriză şi apoi iar în regie—­ce sta­bilitate de administraţie mai e a­­ceasta ? Arta e ca un petec de pă­­mînt, pe care azi îl arendezi şi mîine îl exploatezi singur ? Şi peticul de pămint suferă sub ast­fel de sistem, necum un corp artistic. Ba, acum, mai auzii una frumoasă: în­­urma unor neînţelegeri între di­recţiune şi unii artişti lirici de la noi, aceştia vor deschide o stagiune de operă la Teatrul Lyric. E vorba deci să avem două opere la iarnă!! Prevedem pentru amîn­­două nişte succese cu totul extra­ordinare ! Dacă se poate atîta uşurinţă în asemenea materie ! Şi se mai miră cei ce patronează* "raiuează şi şi asumă asemenea întreprinderi că pu­blicul e ingrat sau indiferent! Dar este din partea publicului o admira­bilă atitudine aceea de a face gol la spectacolele organizate în acest chip. Este un mare servicii­ care se face adevăratei arte, de­şi de­ocam­­dată serviciul acesta e plătit cu mi­zeria materială şi descurajarea mo­rală a unui întreg personal artistic. Dar sîntem încredinţaţi că numai ast­fel, numai lecţia dură pe care o dă publicul refuzînd sprijinul sau material, va face ca— prin foame— dacă voiţi o expresie drastică — sâ constrîngem să se facă artă şi să fie puşi s’o facă acei ce sînt făcuţi pentru aşa ceva şi cari nu ambiţio­nează de a face şi altele, ci numai aceasta. Vom suferi cu toţii pînă atunci, dar acolo vom ajunge, căci într’a­­colo duce starea de lucruri din ce în ce mai rea prin care trece tea­trul. De­ocamdată însă sîntem încă în vacanţă....Bucureştiul îşi are şi tea­trele sale de vară. In două grădini joacă cîte o trupă romînă de come­dii şi operete. Abia dacă poţi dis­tinge cîte un artist mai de talent. Repertoriu învechit ai un ansamblu deplorabil. Intr’o singură grădină, la „Edison“ joacă o trupă germană de comedii şi operete. Mai în fie­care seară e plin şi în public sînt numeroşi spec­tatori romîni. De ce ? Find­că repertoriul e din cele mai variate, fiind-că trupa conţine elemente, precum e comicul şi ini­micul Amon, care e un artist în adevăr remarcabil, şi fiind-că tot ce se joacă e jucat fără suflet şi e studiat pînă în cele mai mici amă­nunţimi. Artiştii aceştia „do­­ radină“ fac artă şi aceasta le face onoare. Nu e vorba, ei ne vin dintr’im mediu­ artistic de cîte­va sute de ani, unde conştiinciozitatea e o tra­diţie, şi unde înfloreşte o întreagă literatură de „scene-solo“, canţonete şi comedii într’un act cami praţuesc adesea mai mult de cît tragediile în cinci acte. Emil D. Faguri"

Next