Adevěrul, septembrie 1905 (Anul 18, nr. 5764-5793)
1905-09-01 / nr. 5764
Apare zilele la ora 5 seara ea ultimele știri ale zilei 11 Biurourile ziarului: Str.Sărindar. 11 Oficiosul Ocultei — Un mic document — Ca să se vadă în ce hal a ajuns gazeta oficioasă a Ocultei, care are pretenția de a fi purtătorul de cvînt al întregului partid liberal, vom releva azi aci un mic document ce poartă două peceți, una a redacției și alta a administrației „Voinței Naționale“, precum și firma ziarului. E lângă poliloghia, în întregimea sa, și destul de anostă, ca să merite o reproducere in extenso. O relevare însă se cuvine. Circulara tipăria începe cu o expunere asupra puterei presei și cu insulte la adresa unei părți a ei, bine-înțeles, partea cea mai răspîndită. Apoi vine rîndul „presei bizantine“ și, în fine, se dă, bineînțeles, ca model de gazetă interesantă — vă rog să fiu rîdeți /.....— „Voința Națională“ și se conchide: „Vă rugăm deci să bineYoiți a ne da personal tot sprijinu , căci, dispunînd de mijloace îndestulătoare vom putea face ziarul să fie și mai bine informat și mai de folos. „Atita însă n’ar fi de ajuns. Numărul abonaților și cititorilor noștri e prea mic, răspîndirea ziarului nostru e prea neînsemnată. Iată de ce facem apel la devotamentul dv. pentru ideile liberale și vă rugăm să stărniți cu tot dinadinsul pe lingă prietenii noștri de idei să se aboneze sau măcar sa cumpere ziarul cu numărul. Cu cît numărul abonaților și al cumpărătorilor ar crește, cu atîta mai curînd am putea scoborî și prețul abonamentului și al numerelor. Am putea atunci deslocui ziarele cele vătămătoare și răspîndi ideile binefăcătoare ale liberalismului spre folosul cel mare al dezvoltarei noaste economice, politice, intelectuale și morale“. Aici e aici ! E chestia ca „prietenii de idei“ să deschidă punga. Se vede că rănășelele trimise pe cînd erau „prietenii de idei“ la putere, n’au preazentat și acuma e și ananghia opoziției ! Iată ce înseamnă a te bizui pe fondurile „prietenilor de idei“ și nu pe marele public cititor. Dar pentru ca „prietenii de idei“ ai „Voinței Naționale“ să cunoască halul adevărat în care se află azî acest ziar, îi vom face serviciul de a complecta circulara sa cu date ceva mai exacte, în privința „numărului prea mic al abonaților și cititorilor săi“. „Voința Națională“ are azi un tiraj de 920 de foi, din cari 260 sînt servicii gratuite, rămîn deci 660 de foi. Jumătate cel puțin se trimit abonaților, din cari trei sferturi nu plătesc abonamentul. Rămîn, deci, pentru Capitală și întreaga țară vreo 300 de exemplare. Ei bine, pentru Capitală, ni se afirmă că în tot cursul verei s’au schimbat, zilnic, de către vînzătorii de ziare cîte 7 foi. Din țară se întorc desigur la finele lunei iarăși trei sferturi din cele 300 exemplare trimise. Aceasta e popularitatea și înrîurirea gazetei care are pretenția de a reprezenta partidul liberal. Liberalii să cugete și să avizeze ! Silex NĂZBÎTIÎ Ruperea relațiilor Kir Tumbazis s’a simțitu atinsula ighimonionos, în urma unei note camppărate ce i-a trimis ministrul nostru de externe și a plecat în contect ilimitat. Guvernul n’a avut vreme să-i puie la dispoziție un tren spețial, nici să-l ducă la gara cu „Oligheron ke Kopteron“! Odată urcat în vagon, Kir Tumbazis a avut grija să telegrafieze Europei că relațiile cu Romînia sunt rupte. In urma acestei rupturi, cuta de limonia s’a urcat cu ținți parale și suta dețiriaidem. La rețepțiile diplomatice lipsa ministrului Greției va răpi tot farmecul solemnităței. Nu e de conceput diplomație fără Greția! D’aia suntem de părere să se trimeată la Atena o piaținta mare, jumătate cu carne și jumătate cu brinza și să se reia relațiile, căci altfel ne facem de risu înnaintea Europei ! Pac curg, în mod fatal, pe urma legei abuzive și anticonstituționale a expulzărilor. A ajuns ca nici românul să nu mai fie sigur în țara romînească. Ar fi trebuit ca Tache Sebe să se fi ploconit la legația turcească, declarîndu-se supus turc, pentru a avea poate mai multă siguranță în regatul liber al Romîniei . Iată frumusețile expulzărilor și izgonirilor lăsate pe mîna și la exclusiva discreție a poliției și guvernelor. Și au borodit’o bine cu nenorocitul Tache Sebe, acum, în toiul conflictului cu Grecia! Va fi o mare încurajare pentru romînii din Macedonia de a se declara romîni, înfruntînd bandele grecești și toate persecuțiunile, pentru ca de cîte ori va veni vreunul din ei în Romînia, să-l aștepte soarta lui Tache Șebe! _ 18 Y IL La noi se ’ntîmplă ce s’a întîmplat în Senatul d-lui Sturdza și nimeni nu protestă! Și nimeni nu sa găsit încă să întrebe pe guvernul de azi ce zice de fapta d-lui Sturdza și ce are de gînd să facă cu propunerea de a se recunoaște Liga culturală ca persoană morală? Știm să țipăm, să facem demagogie și șovinism de 24 de ore și nu știm să aducem la îndeplinire, la noi, un act de patriotism elementar, cum e recunoașterea de ființă legală a Ligei culturale! Nu e de ajuns să ne batem în piept și să țipăm că suntem „nr romîni! Că suntem romîni nu e meritul nostru, al celor de azi. E al celor cari am știut să fie romîni! Ei bine, noi nu arătăm că știm să fim romîni, dacă îndurăm rușinea ca o instituție națională ca Liga Culturală să nu aibă calitatea pe care o au cluburile cu mese verzi! Aliam Zemstwoul din Basarabia și guvernul român Zemstwoul din Basarabia și guvernul român — O afacere gravă — Am înregistrat ori știrea că consiliul de miniștri a fost seaizat de cererea Zemstwoului Basarabiei de a i se recunoaște dreptul de stăpînire asupra unor moșii din Rlobînia. Afacerea aceasta nu se preztintă tocmai în condițiunile afacerei Collaro sau a Olimpicelor, fiindcă în moștenirea ce o revendică Zemstwoul Basarabiei n’au intervenit încă particularii. Bar nu e mai puțin adevărat că ori de cîte ori se ridică această chestiune mare, tranșată de altfel prin Constituție, că străinii nu pot poseda imobile rurale în țară, se impune cea mai mare prudență din partea guvernului. Vom arăta azi în ce constă cererea Zemstwoului Basarabiei.• La 1887 moare Vasile Calmuțky, mare proprietar din Basarabia, avînd și proprietăți în Moldova. Prin testamentul său lasă două din moșiile din Moldova anume Gheremiî-Curt și Panaitoaia Zemstnoului din Basarabia de a căror venit se va folosi numai după încetarea din viață a fiilor săi George și Mihai, dacă aceștia nu vor avea descendenți. In Aprilie 1905 încetează din viață, la Odesa, și Mihail Calmuțky, fără a lăsa descendenți. Zemstvoul din Basarabia cere acum autorizarea guvernului român pentru a putea, conform codului nostru civil, intra în posesiunea acestui legat. Prin această cerere se pun în discuție art. 7 din Constituție și, în specie, cu atît mai mult devine gravă chestiunea întru cit este vorba de un stat străin și anume statul rusesc reprezentat prin unul din guvernamintele sale (Zemstvoul), ca să stăpînească, cu titlu de proprietar, în Romînia, un teritoriu. E de notat că înaintea instanțelor românești mai este azî pendinte, o afacere cam ănaloagă și anume testamentul defunctului colonel Roznovanu atacat în nulitate de rudele de sînge (familia Gr. Ghica), tocmai pe motivul că administrarea averei a fost lăsată guvernului rusesc. Dar ceia ce mai este de relevat, în afacerea Roznovanu, e că pînă acum guvernul rusesc n’a făcut absolut nici o cerere guvernului român de a i se recunoaște dreptul acordat de defunctul colonel Roznovanu prin testamentul său. Nu știm pînă acum dacă în moștenirea Calmuțky avem a face cu o intervenție diplomatică de la Petersburg sau numai cu o cerere izolată a Zemstwoului Basarabiei. Ceea ce însă este cert e că de mai bine de două luni de zile avocați influenți de la noi stăruesc din răsputeri pe lângă guvernul român să supună consiliului de miniștri și sancțiune regale acordarea autorizărei. * Chestiunea aceasta, mai ales că este sustrasă Parlamentului, trebue să fie bine chibzuită de guvern, căci poate avea cele mai grave consecințe pentru țară. Ne-am putea pomeni, recunoscînd statelor străine dreptul de a moșteni imobile rurale și dat fiind că sînt mulți străini cari posed imobile rurale, — ne-am putea pomeni cu o bună parte din teritoriul țarei stăpînit de state străine. Nu va scăpa, desigur, oamenilor noștri de guvern, gravitatea acestei chestiuni și se vor gîndi că prin asemenea autorizări se atinge suveranitatea noastră națională, fiindcă la un moment dat nu s’ar putea contesta chiar dreptul de a executa legile noastre de ordine publică pe aceste teritorii declarate ca aparținînd unui stat străin și s’ar putea invoca și exteritorialitatea, mai ales cînd, aceste teritorii nu vor fi stăpînite de particulari străini, ci chiar de state străine. A. V. Cazul lui Tache Sebe Domnnicari acum 2—3 săptămîni polemizați cu noi, susținînd minunata lege a expulzărilor, se alarmează azi de cazul tînărului român Tache Sebe, care urmărit de poliție, spre a fi aruncat peste graniță, și-a tras un glonte și a murit. Este încă una din minunatele urmări ale dreptului dat poliției și guvernelor de a expulza și izgoni oameni din țară, fără control și fără drept de apel din partea celor loviți. Noi am protestat deunăzi înpotriva expulzărei sau așa zisei „izgoniri“ a muncitorului Augustin, român transilvănean, care s'a făcut vinovat că frecventa întrunirile clubului muncitorilor. Nici un ziar de partid, dimpreună cu „Voința Națională“, gazetă scrisă de transilvăneni și de foști socialiști, n’a protestat cu noi. Din potrivă au scris articole, apărînd legea expulzării. Azi un român macedonean e luat și aruncat peste graniță — și numai moartea V a putut păstra pe pămîntul Romîniei. De astă dată presa ocultistă crede că poate trage ceva foloase politice și se alarmează. Alarma ei fățarnică nu prețuește nici o ceapă degerată. Așteptăm să vedem cum va lămuri guvernul cazul lui Tache Sebe, dar noi îl considerăm ca făcînd parte din lanțul de infamii și nelegiuiri ce de . Cum știm să fim romîni" In urma crizei cumplite prin care am trecut, cînd, un moment, independența economică a regatului, a fost amenințată, politiciani, cari se aflau în fața tristelor rezultate ale frămîntărilor lor de treizeci de ani de zile, au simțit nevoia de a-șî da aere de căință și de a declara că încep o eră nouă. „Totul prin noi“ a început să fie devizat să ne întărim sufletește și economicește ca romîni; să ne ajutăm între noi, la noi, fără să alergăm imediat la sprijinul străinilor. Foarte frumoase și virtuoase cuvinte. Să vedem cum am înțeles să fim romîni. Cea mai înaltă instituțiune a neamului romînesc, Liga Culturală, vine prin glasul președintelui ei și totodată senator, venerabilul d. Petre Grădișteanu, și cere să fie recunoscută ca persoană morală. Un străin ar refuza să creadă că „Liga culturală a tuturor românilor“ nu este încă persoană morală. Proectul din inițiativă parlamentară este prezentat cu vre-o 30 și mai bine de semnături. Biroul obiectează că orice propunere se face numai de 7 senatori și atunci propunătorii se conformă. Proectul e admis cu urgență și o secțiune îl și primește. Atunci intervine repede ”. Sturdza, proectul se înlătură și în cartoane a rămas și pînă în ziua de azi, întrebăm pur și simplul în unguri, ori la greci ar fi fost cu putință așa ceva? — ca să nu luăm pildă decît de la popoare cu cari ne putem măsura. Cum este cu putință ca față de instituțiuni cum e Liga, toate voințile să se plece la degetul d-lui Sturdza, care crede că orice clubcafenea, orice societate, mai mult sau mai puțin bine venită, are dreptul să fie recunoscută persoană morală și o instituție ca Liga ființează de ani de zile, fără să aibă autoritatea celui din urmă „cerc“, transformat în tripon ! E de necrezut așa ceva, cînd stai să te gîndeștî puțin. Nici o donațiune, nici un legat nu se poate face Ligel, căci nu are dreptul să intre în stăpînirea lor, nefiind ființă legală. Și aceasta se pare foarte firesc fruntașilor romini de la noi! Nu numai regele, ori un ministru, dar nici Dumnezeu din cer nu î-ar putea opri pe unguri, ori pe greci de a recunoaște ca persoane morale ligile și societățile lor cu scopuri naționale ! —e» Adevăruri»— La ultima oră Aseară la ora 5 p. m. cînd gazeta era sub presă, „Violența“ și-a adus aminte că e ziua luărei Griviței și a... anunțat, la ultima oră, că o serbează cu „avînt patriotic și cu entuziasm“. El »și In opoziție uiți și de Grivița și de tot] Marele Iorga Marele savant și scriitor N. Iorga, scrie despre vizita Sa la Sibiu și între altele spune că a venit acolo cutare, cutare „și apoi o grămadă de „directori“ „de reviste, de „scriitori romîni“ și „Dumnezeu știe mai ce“. N’are a face: Europa știe că un singur director și un singur scriitor român a fost la Sibiu : marele Neculai Iorga! Dar nici nu există alt „director“ și alt „scriitor“ în Romînia ! Precum ca să se știe odată ! Explicație — De ce ofițerii greci se fac capi de bande îa Macedonia ? — Fiindcă li se plătesc benzinele mai regulat! _______________________Rigoletto PĂRERI ȘI IMPRESII Drama din Pitești La Pitești, descoperindu-se cadavrul unui prunc, o tînără femee simțindu-se bănuită de parchet, își trase un glonte în cap, după ce lăsă o scrisoare adresată procurorului, în care spune că copilul e făcut de ea și că T a ucis, spre a nu afla lumea de rușinea ei. Nici un cuvînt, nici o indicațiune n’a străbătut insă în public asupra aceluia, care are, desigur partea sa, in această dramă. Iată dar două vieți omenești nimicite pe urma lașităței și prejudecăților. Și multe vieți au fost, sunt și vor mai fi nimicite astfel. Despre căutarea paternităței nu vor să audă legiuitorii noștri. Le e teamă de inconvenience ce ar putea rezulta pentru Don Juanii criminali și nu au grijă de imoralitatea, disperarea și crima cari înfloresc pe urma seducțiunilor mizerabile și părăsirilor mișelești. Nici de răspunderea materială, cel puțin, a tatălui față de copilul său ilegitim, nu vor să audă moraliștii noștri legiuitori: o lege de răspundere părintească, In felul legilor locale bavareze. Așadar nimic pentru ocrotirea femeei înșelate, nimic pentru viața și existența creaturilor nevinovate ? Să continue la infinit opera seducătorilor, cu convoiul întreg al mizeriei, rușinei, pruncuciderilor, sinuciderilor și crimelor de răzbunare ? Pentru tot soiul de modificări, amendări de legi, făcute de cîte ori se schimbă un guvern, există interes și oameni ; pentru nevoi reale și morale ale societăței nu există nici interes, nici oameni. Dar dacă societatea nu se mișcă, prin reprezentanții ei legali, cel puțin inițiativa privată, femeile mai ales, ar trebui să se gândească la crearea de instituțiuni discrete pentru ca fetele seduse, înșelate, să nu fie împinse la acte de disperare. A. D. F. Moartea . De cînd s’a încheiat pacea ruso-japoneză, m’am gîndit, să intru în poliția Capitalei. Cetățeanul.—Eu văd că n’a intrat moartea în poliție, ei în... cetățenii Modificarea legei baroului Cînd și cum se va modifica legea. — Un regulament interesant.— Opera d-lui Bădărău. — Regulamentul avocaților din Iași.—Alte amănunte.—Pentru avocați Am arătat, de curînd, că d. ministru de justiție Bădărău, a hotărît modificarea legei pentru constituirea corpului de avocați. In acest scop, ministrul a delegat pe d. Mișu Antonescu, decanul baroului de Ilfov, cu studiarea legea și pregătirea unui proiect de lege. In linii generale, spiritul nouei legi va cuprinde in special dispozițiuni disciplinare mai severe și va stabili un stagiu pentru avocații tineri. Acest stagiu va fi făcut de nouăî avocați, pe lîngă avocații mai in vîrstă și prin aceasta se va crea și la noi două feluri de avocați, avocați de instanțe inferioare, judecătorii și tribunale și avocați de instanțe superioare, Curte de apel și Casație. Casă de ajutor a avocaților va fi prin noua lege reorganizată și poate transformată astfel ca să fie de un real folos avocaților la nevoe. Regulamentul avocaților din Iași Acum 3 ani, în ședințele de la 29 Septembrie și 6 Octobrie ale adunărei generale, a corpului avocaților din Iași, s-a aprobat un regulament redactat de către consiliul de disciplină al acelui corp, consiliu din care făcea parte și d. Badaran actualul ministru de justiție. Acest regulament, cuprinzînd 30 articole, înaintat spre aprobare fostului ministru de justiție din guvernul liberal d. Eugen Stătescu, a fost respins. Astăzi, cînd unul din colaboratori — după cu se spune, cel mai activ — la alcătuirea și redactarea acestui regulament se află în fruntea departamentului justiției, credem că regulamentul în chestiune nu numai că va fi aprobat, dar el va servi oarecum de baza nouei reforme. Din acest punct de vedere, regulamentul corpului avocaților din Iași, fiind interesant, „Revista Judiciară“ îl publică în extenso în ultimul său număr. Un capitol important din acest regulament e acela privitor la obligațiunile avocaților și modul de exercitare a profesiunei lor. Obligațiile avocaților Spicuimi din acest capitol următoarele articole : Art. 37.—Este ca desevîrșire oprit a se mai tolera prin grefe, arhive, ședințe ori prin sălile Curții și a tribunalului amestecul persoanelor care fac pe samsarii sau telalii de procese pe lingă împricinați, spre a-î aduce la avocați, a le face acte sau orice alte servicii. Art. 38.—Avocatul care din cauză de absență, de boală sau oricare altă cauză binecuvîntată, nu ar putea Îndeplini mandatul primit de la client fără să fi făcut vreo lucrare, trebue să restitui onorariul. înlocuirea prin un alt avocat nu se poate fără consimțimîntul clientului. Art. 49.—Avocatul care după două somații din partea Decanului nu , va plăti taxa de înscriere precum și cel care va refuza de a plăti cotizațiile votate de Adunarea Generală a avocaților va fi pedepsit cu interdicțiune de a pleda, până la achitarea sumelor ce va fi datorind. Art. 51.—Avocatul care în timpul uinui an va fi fost pedepsit de trei ori cu imputarea sau interdicțiunea, va fi șters din tablou. ^ Asistența judiciară Art. 52.—Se va forma un birou de consultațiuni gratuite, care va ține pe fiecare săptămînă cîte o ședință ; acest birou se va compune din trei avocațî trași la sorți de decan, din avocații și Adul Art IN CURIND: primaici gașa nevinovată Luiza cea frumoasă — MARE ROMAN DE SENZAȚIE LUAT DIN VIAȚA ADEVĂRATĂ — SAU educația mentală Nimic mai dăunător pentru cele mai multe inteligențe decit ignorarea metoadelor de educație a minței. Lecturile cele mai variate, studiile cele mai adinei, nu sînt îndestulătoare pentru a disciplina, a clarifica, a curăți judecata omenească de toate prejudecățile primejdioase și înclinările de intuiție. O ființă cu cît e mai inferioară cu atît e sclavă impulsiuneî și multe din actele sale sînt făptuite în inconștiență. Mă aflam într’o zi într’un corc de oameni neinteligenți. Acolo era și un cunoscut poet al nostru d. C. Venise vorba de literatură și între alții de un tînăr poet care abia are 23 de ani. Toți în cor feroce și fără sfială se întreceau să demonstreze d-lui C. că bietul copil este un nebun. Interesindu-mă mai de aproape am aflat că niciunul dintre acești calomniatori nu vorbise niciodată cu presupusul nebun și luîndu-i de scurt au început să susțină că așa au auzit. Ce dureroasă impresiune mi-au făcut acești ușurel la minte! Așa se formează mai toate judecățile comune și calomniile îngrozitoare și acuzările nedemne. Ia saloane atîtea cometagii meschine, prin cafenele atîtea insulte ticăloase , fiecare va susține despre persoane pe cari nu le cunoaște că au anumite vicii, că posedă anumite diformități, că au făcut crime, că sînt imorale. Aceasta este cea mai inferioară și degradantă formă de judecată omenească, dacă judecată se poate numi o așa pornire de impuls intuitiv. Prin urmare, acești oameni neinteligențî sînt incapabili de observare justă și continuă. Intîia condițiune, rădăcina unei drepte judecăți este observarea; a doua condițiune este modalitatea corpului mental, puterea sa de a primi și de a asimila repede impresiunile externe. Dezvoltarea spiritului de observare este una dintre cele mai interesante metode psihologice și asupra sa vom vorbi în următoarele rînduri. Un om imperfect, un copil, un sălbatic, un idiot, al cărui corp mental este rudimentar, va trece repede pe lîngă cele mai interesante tablouri și va fi izbit numai de senzațiunile cele mai energice. Un om neinteligent nu va citi o carte decit pentru a-și mobila sufletul cu ură și invidie înpotriva autorului ei, va fi incapabil de a pricepe o dramă sufletească mai subtilă, va observa în cel mai superb peisaj numai ceea ce are raport cu simpla sa mentalitate. Altfel va percepe vibrațiunile externe înaintea unui răsărit de soare un pictor sau un poet genial, altfel un burghez și altfel un lucrător a cărui mentalitate e lipsită de delicateța, de fineța și de justeța celui d’intîifl. Pe cînd la teatru, dintr’o dramă psihologică un om neinteligent va rămîne numai cu decorurile, strigătele puternice și crimele zgomotoase— cel inteligent va urmări înlănțuirea și succesiunea pasională, nuanțele estetice și frumusețea piesei. Un poet va fi totdeauna zguduit de o dramă shakespeariană, de un tablou, de un apus de soare, de o iubire adîncă ; senzații și idei luminoase vor țîșni necontenit în sufletul lui și o venerație profundă îl va cuprinde. Prin urmare diferența imaginelor este datorită numai receptivității interne și buna observare este condițiunea indispensabilă a oricărei drepte judecăți. Observarea trebue cultivată în primul rînd. Acolo unde un prost nu va găsi nimic, un om înzestrat cu putere profundă de observare va afla surse inepuisabile de inspirație. Dintr’o mică dramă zilnică pentru care un singur reporter n’ar fi putut găsi decît cîteva rînduri, marele Balzac, observînd împrejurările in care s’a făptuit, starea emotivă a personagiilor, izbucnirea logică, asociațiunile profunde ar fi făurit o lungă și dureroasă epopee. Guy de Maupasant din informațiunile pe care necunoscuții le debitau prin cafenele, compunea nemuritoare mici capodopere de adevăr și frumusețe. Așadar pentru a vă disciplina inteligența și gîndirea trebue să vă dezvoltați facultatea de a observa. Observați total, observați la jarul d-voastră, observați pretutindeni, căci pretutindeni veți găsi motive de inspirație, sorginte de adevăr și de cugetare. Cîți dintre cei pe care-i întrebați de un lucru care va izbit nu răspund „n’am observat“. Mergeți pe stradă ; totul va trece pentru un om cu o simplă inteligență într’o confuziune vagă și fugitivă ; oamenii, casele, trăsurile, vitrinele trec, se schimbă, se pelindează, se uită, se șterg fără urmă. Pe cînd un om inteligent va reține tot și "tot îi va frămînta în interiorul său, va contura și remarca, precizînd din ce în ce tipurile întîlnite, va comenta în tăcere gesturile, privirile, zîmbirile și exclamările incoherente. De aceia sfătuesc pe ori și care să nu treacă nimic cu vederea, afară dacă nu este o natură prea contemplativă, și fiind vecinic închis în sine însuși, cu privirile concentrate asupra simfoniilor sale interne, va observa imensitatea care se desfășoară acolo uitînd fenomenele, lumea și tristețea ei. De aceea e bine ca fiecare, odată întors acasă, să stea în fiecare zi o jumătate de ceas și să se întrebe în liniște și stăruitor, rememorându-șî tot ce a văzut, tot ce a simțit, tot ce l'a impresionat; să se forțeze a detalia toate nuanțele obiectelor care l’au frapat, chiar cele mai neînsemnate și fără valoare ; oamenii, animalele chiar, nimic să nu’i rămînă in mentalitate ,ca fantome confuze și transparente , să le priferțese pa toate ca incăpățînare energică, să le definească, să le lumineze, mărindu le chiar, exagerîndu-le însușirile și defectele. Astfel claritatea minții omenești va cîștiga, puterea sa va crește și însușirea de discernămînt îi va deveni foarte lesnicioasă. Asemeni și cu lecturile. Mulți, mai ales profesorii, citesc și recitesc, își ornează spiritul cu nenumărate tomuri, fără ca cu toate acestea să cîștige ceva în inteligență, dacă nu din potrivă. Căci nu înmulțirea cunoștințelor are vreo valoare, nu capitalul de nume, memorarea de date infructuoase și uitătoare. In această privință se înșeală profesorii cari sînt satisfăcuți cînd elevii cu capul plin de date, de nume, de localități și de rezbele le înșiră pe toate fără greșeală. Acela care citește pentru a’și pierde timpul într’adevăr își pierde timpul fără nici un profit nici pentru sine, nici pentru alții. Cunosc un scriitor și profesor care citește foarte mult, nebunește, încurcat ; el scrie o mulțime de opere pe an, opere în care e uneori savant și liric ; dar din tot ce scrie și tot ce citește se remarcă numai decit superficialitatea cunoștințelor sale cîștigate în teribilă grabă, neasimilația și altercația flagrantă a mentalității. Pentru a face lecturi într’adevăr viguroase, un lector va trebui să citească cu toată atenția încordată, concentrîndu-și toată forța spirituală asupra celor scrise. Intîiu va trebui, ca astfel detașat de orice senzațiune sau impresiune externă, ca spiritul imobil înfrînat cu putere nestrămutată din vagabondajul său, să raționeze la fiecare frază: ce spune, ce senzare, unde țintește, cu ce scop, ce avocații îi treziște, ce interpretări? Și ar fi bine ca întîiui să-și noteze pe hîrtie impresiunile ce-i nasc ideile citite, senzațiunile ce le descoperă, tot ce îl izbește și il nedumirește, încet, încet va ajunge ca prin acesta exerciții dacă sunt continuate cu multă obstinare și forță de voință, mentalitatea sa să funcționeze automatic și inconștient să înregistreze orice imagine din afară voinței. Neapărat o carte citită în atari condițiuni va necesita o trecere de timp mult mai îndelungată, dar mai mult, infinit mai mult va cîștiga lectorul, căci își pune în vibrare propriile sale facultăți, le activează, le afinează și le rafinează. Și odată ajunsă la această funcționare automatică, inteligența omenească prea sensibilă arareori va greși și nu se va încurca chiar în cele mai neînsemnate recepțiuni. Iată o pildă pe care o iau dintr’o broșură a marei maestre Mrs. Annie Besant, care tratează despre „Stăpînirea gîndirei“ : „Pe cînd călătoream, spune dînsa, în America, o întrebare îmi cășună într’o zi asupra numărului pe care-1 avea mașina trenului cu care voiajam. Nu era în nici un chip, un caz de „clairvoyance”. Acest număr se înfățișă instantaneu în spiritul meu. Fără nici o acțiune conștientă din partea mea, mentala mea observase și Înregistrase numărul, cînd trenul intrase în gară și cind fu cerut acest număr imaginea mintală a trenului care sosea, cu numărul său in fața mișinei, țîșni imediat“. Este acelaș fenomen care se produce în cazurile de hipnotism. Multe cunoștințe care zac în inconștientul sunetului, crîmpee de versuri, cuvinte din limbi moarte auzite odată și de multă vreme, izbucnesc cînd această parte a creerului este activată în hipnoză ușoară sau adîncă. Prin urmare acela care nu face de mai multe ori pe zi asemenea exerciții de observare poate cu încetul să-șî corijeze și aberațiile de gîndire. Pe lîngă limpezimea și preciziunea în care ajunge să-și îmbrace ideile, va cîștiga o evoluțiune a facultăților mentale, degajîndu-se toate puterile. El va cîștiga o cunoștință mult mai complectă a obiectelor care-I înconjoară, precum omul într’adevăr genial posedă această facultate de a precede de la sine nuanțele cele mai nevăzute pentru toată lumea, ceea ce Schopenhauer analizează așa de clar în cap. IV din „Lumea ca voință și reprezentare“, și asupra cărui fenomen nu mă pot exprima cu toată claritatea aci. Iuliu Dragomirescu