Adevěrul, septembrie 1906 (Anul 19, nr. 6118-6146)
1906-09-26 / nr. 6144
Amit al XVIII-lea. —No. 6144 FONDATOR Alex. V. Beldimann PUBLICITATEA . CONCEDATA EXCLUSIV AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER ACo București, Str. Karageorgencî 18 Telefon 3 PENTRU AUSTRIA, UHU ABIA « GERHMA A *e adre«» d-ior Babes nasM. Mai AuristMi Emerich Lessner. — viena concesiune exclusivă TELEFON I Pentru Capitala Wo. 1410 5 bani In toatft țara Morburi 26 Senfomltn'r? 1606 DIRECTOR POLITIC CONST. MlXiiaS „ ABONAMENTE On »n . . . . .felie.~1 6 Inul O Inna . . . . „ 1.50 In Instate tudott * KW* * HK VI*: AHMKWn.ATE (AdtxSml >. tin an . , /fiy-i , iel.63.ti,’ Í • -V- » ftSZm - *> Inna • >. W*-’:- " S,*, ! in tirllniítité Provincie și Străinătate No. 12140Apare zilnic la ora 5 seara în ultimele știri ale zilei Biurcurile zUrului Str. Sărindar, îl ná MiBÍ BB1ÍÍ B11MBBBBÉÍ1 BMBBBÍÍlM tEgpzmmm Ce este „takismul“.-3 Democratizarea partidelor să-și mai ia avere de a cenzura patriotismul altora și de a suspecta cinstea guvernului, a Camerei, a tuturor. Dar am avut satisfacția de a vedea că grecoteii d-lui Flipescu sub loviturile ce le-am dat au trebuit să dea înapoi. Și acum îi vedem pe această cale căcî în numărul de ero ai gazetei lor agenții lui Tombazis nu maî întreabă cînd, unde și cui a dat guvernul român bani în Macedonia, ci afirmă numai că nu s’ar fi plătit lefurile corpului didactic. Și după ce face această afirmațiune și după ce a suspectat cinstea guvernului român, gazeta d-lui Filipescu e silită să scrie: „Nu putem preciza, căci nu avem încă știri...“ Apoi mizerabilii au prevăzut, au căutat să furnizeze iarăși gazetelor grecești material ca să-și poată bate joc de țara noastră . Lumea cinstită să-l judece și să conchidă de ce fac atîta gălăgie pentru a suspecta patriotismul altora. Scopul lor nu e altul decît să poată comite nedreptăți infamiile lor. Epcul. Acum partidele nu se mai pot alcătui de sus în jos ele n’au putere de viață decît dacă se organizează de jos în sus, dacă se bazează pe democrație. A* * Ce este „takismul“ Cum a definit însuși d. Take Ionescu ce este „takismul“" D. Take Ionescu rostind cîteva cuvinte la solemnitatea dezvăluirea bustului său, instalat la clubul conservator din Craiova, a definit, cu mult spirit, ce este „takismul“. Pentru ce această definiție? Fiindcă d. Take Ionescu cunoaște bine moravurile noastre politice și era încredințat că, a doua zi, adversari d-sale vor spune că tot ce s‘a petrecut la Craiova e „takism“. De aceea a vorbit de „takism“ și a răspuns d-sa la denumirea care se dă, de atîta vreme, acelor cari aprobă și urmează politica ministrului de finanțe. Dacă „takismul, a zis între altele d. Take Ionescu, înseamnă că pe lîngă legăturile de principii politice între d-sa și amicii d-sale, mai e și o legătură de frăție personală, aceasta nu e un cusur, aceasta e o forță pe care nimenî n’ar distruge-o vreodată. Și d. Take Ionescu a complectat ideia spunînd că oamenii nu se grupează numai pe comunitate de idei, căci pentru a se putea impune, unui partid întreg, o hotărîre politică, trebue, adesea ori ca, pe lîngă judecata rece, să inspiri și simpatie, ca să fi ascultat, ca să poți menține disciplina în massele politice, cu care, de multe ori, conducători! unui partid viu în conflict. Nimic mai adevărat. Toti conducătorii partidelor noastre politice au făcut și fac un așa fel de... „takism“, altfel nu s’ar putea niei guverna și nu s’ar putea conduce, nici în opoziție, un partid. Un om politic care vrea să joace un rol, care are aspirațiuni, poate să fie un talent extraordinar, poate să aibă reputația unui consumat feirbat de stat, dar dacă, din nenorocire, e un hursuz, un temperament căruia nu-i pasă de ce se petrece în partidul său, nu va pute niciodată să aducă un serviciu public, fiindcă vecinii va fi în conflict cu massele politice, care îl vor detesta. Un om politic superior, mai ales de talia d-lui Take Ionescu, ar fi absolut nefolositor acțiune politice, dacă, de pildă, ar sta izolat, i-ar fi indeferentă atitudinea masselor față de el și nu ar avea legături frățești cu toți acei care reprezintă ceva în lumea politică. De aci nu rezultă dacă, de pildă, d. Take Ionescu n’ar avea nici un partizan politic, că nu i s’ar aprecia însușirile sale, talentul și capacitatea. Dar ar rămînea pur și simplu o strălucită personalitate prin aceste însușiri, care nu i se pot distruge, însă în viața politică n’ar putea juca singur rolul pe care îl joacă în mijlocul forțelor cari înconjoară și-l sprijină. în Așa au procedat toți oamenii noștri politici cari și-au creat o popularitate, nu din vanitate, ci pentru a izbuti să facă ceva folositor pentru țară. 1. Take Ionescu, fiind un talent extraordinar și conștient de însușirile sale de om de stat, are ambițiunea de a face pași mai repezi în cariera sa politică decît acei pe care îi știe și el, și toată lumea, ca mai inferiori din toate punctele de vedere. De aci acuzarea că face... „takism*. Dar acest fel de „takism* al d-luî Take Ionescu, place mașșelor noastre politice, cari simpatizează mult cu oamenii superiori can vor ceva, cari sa mișcă și de la cari aștepți realizarea unui act ceva mai de seamă decit la ceilalți. De ce n’ar pune dar la îndoială sinceritatea definițiunea takismului făcută de însuși d. Take Ionescu? La liberali nu sunt sturdziști ? Sturdzismul nu se manifesta în sensul că tot ce făcea d. Sturdza, era ireproșabil, chiar atunci cînd toate partidele se ridicau și protestau ? Dar Brătienismul întru cît se deosebește de takism ? Nu vorbim de brătienismul cel vechi. ! Vorbim de brătienismul care-l face d. Ionel Brătianu. Intre aptitudinele politice ale d-lui Ionel Brătianu și ale d-lui Take Ionescu, nici nu încape o comparație, aceasta o vor recunoaște chiar brătieniștii. Brătienismul de azi trăește încă pe rămășițele vechiului brătienism, cu deosebire că Ionel nu e un Ioan Brătianu, dar totuși se face în jurul d-lui Ionel Brătianu, brătienism. Dacă dar în partidul liberal, tineretul și democrații, se învîrtesc în jurul unui om care a moștenit un nume, dar n’a moștenit acele mari calități de om de stat ale lui Ioan Brătianu, care de cînd face politică n’a produs absolut nimic, deși a fost dela început răsfățat, liber și atotputernic, de ce să se vorbească de „takism"? D. Take Ionescu n’a moștenit nici un fel de...’„takism“. Nu „takiștii“ l-au înălțat acolo unde se află, ci capacitatea cu care șî-a creat importanta situație de azi în stat. De ce s’au deprins politicianiî să vadă, sturdziști, brătieniștî, carpiști și chiar filipesciștî, și nu admit „takiștî” ? Aci intervine o altă chestie. Boeriî, numele istorice, un Brătianu, un Carp, un Filipescu, pot avea... partizani poliției, un Ionesco, un Lascar, un Delavrancea, trebuie să se mulțumească a fi pururea partizanul altuia, ori cît de străluciți bărbați politici ar fi. Și la aceasta a răspuns indirect, d. Take Ionescu,—ceea ce vom releva. A. W. * I ^ I Agenții lui Tomba zis Mizerabili grecozei de la card. Nicu Filipescu a luat în arendă gazeta sa sub rezervă se vede că în chestiile grecești el se va conduce după Inspirațiunea lor,—au început să dea înapoi, după ce le-am rupt pentru a nu știm cîtea oară masca. Spioni! aceștia a lui Tombazis avuseseră îndrăzneala să-și ia pe față rolul de agenți provocători și întonul obraznic curent exinioninî dictator au cerut guvenului roman socoteală unde, cînd și care a dat bani în Macedonia. Nu credem că în toată Europa să mai existe o țara în care să se tolereze o gazetă și unui politician ca în momentul unui conflict cu un stat strein, în care e angajată onoarea și demnitatea țărei, să ia partea acelui stat strein și să-i facă jocul, pentru că prin aceasta s ar putea da vre-o lovitură guvernulntărea. Numai la neimizerabilii grecotei cari Înconjoară pe politicianul Nicu Filipescu au putut să comită o asemenea obrăznicie și totuși NAZBITII Politica celor 24 de măsele Cînd bate toba la Craiova se aude în toată Moldova și d. Bădărani trebue să fi tresărit de bucurie la Iași, cind a auzit cum a eșit întrunirea și banchetul de la Craiova, în onoarea ministrului de finanțe! Acuma să te ții pînză, căci o să se tragă niște sfori — Manilla prima calitate! Ceea ce rezultă pentru rubrica noastră, eminamente serioasă, este că la Craiova s’a declarat că Oltenia conservatoare va ține cu dinții ca situația ministrului de finanțe să nu poată fi știrbită! Aceasta nu înseamnă puțin lucru în patria politicei cu 24 de măsele. Numai cei 400 de comeseni de la banchet — a cite 24 de masele unul — dau frumoasa cifră de 9600 de măsele. Vai de ăl în cari s-ar înfige/ De*ocamdata au devorat cu mult entuziasm „meni“l banchetului/ Ce o mai fi — vom vedea/ Pro — * Adeveruri*— Dezamăgire Eminenta foae de plăcintă — „Violența Naționale“ — declară că discursul ministrului de finanța la Craiova, „a fost o... dezamăgire"! Pentru această singură dată credem și noi în sincera. dezamăgire a celor dela sostia ocnașului Mărgăritescu !! Noroc * „Noroc“ zice „Dmandantul“ „că nu „lucrăm noaptea la redacție, căci altfel „am fi stat în întuneric Simbătă seara, „deoarece era să ni se tac firul electric" ! Curat „noroc“! Cu toate astea, cind a încasat de la Hallier ca să pledase cauza instituire! tribunalului străin a văzut și fără fir electric, deși lucra... în întuneric! ! Gazetărie, nn glumă „Așteptăm darea de seamă a corespondentului nostru și publicarea discursului, scrie „Violența“ despre vizita la Craiova a ministrului de finanțe „spre a ne pronunța, căci nu ne putem „orienta după dările de seamă apărute „în ziare“. Asta gazetă—zic și eu ! Cu cititori cari au răbdare!.. Peste opt zile o să vorbească și „Violența“ de cele petrecute la Craiova ! Piigoletto Democratizarea partidelor In cuvîntarea pe care a rostit-o la Craiova d. Take Ionescu a face dintre altele aluziune la evoluțiunea politică a țărei noastre, care oricît s’ar deosebi în aparență de a aceea altor țări, în fond este aceeași. Și d. Take Ionescu a conchis cu drept cuvînt că evoluțiunea noastră politică, merge spre democrație. Acesta e un fapt pe care nu cred să 'l mai conteste cineva, atît este de evident. Aiurea vedem evoluțiunea aceasta mai înaintată, la noî e încă în fașă, căcî regimul partidelor noastre politici are încă mult caracterul unei oligarhii. Dovadă că atît in partidul liberal cît și mai ales în partidul conservator se dă necontestat lupta între boerimea care crede că prin naștere i se cuvine dreptul de a guverna, și democrația care în locul averei și al descendenței, pune talentul, munca, aptitudinile. De-î drept, în prima fază a nouiî noastre vieți politice, partidul liberal reprezenta democrația, pe cînd partidul conservator era al boerimei. Dar cu încetul elementul democratic a pătruns și în partidul conservator, pe cînd în fruntea partidului liberal au venit boerii de viță. Se î nțelege că partidului conservator îi vine mai greu să se obicinuiască cu elementul democratic, care pe măsură ce devine mai tare, sapă pretențiunile boierești, pe cînd partidul liberal, organizat de oameni culți din popor, sprijinindu-se mai ales pe negustori și industriași,—știe să fie în frîu elementele boerești pe care odată le-a silit să se reîntoarcă la matcă reintrînd în partidul conservator. Toate aceste constatări pentru care se pot cita destule exemple—și d. Take Ionescu a și citat unele -decurg din evoluțiunea naturală a viețeî noastre politice și de bine, de rău, boierii vor trebui să se obicinuiască cu ghidul că dacă în secolele trecute ei au stat la cîrma statului, în cele viitoare alții le vor lua lo CHRISTIA ZILEI Manifestația de la Craiova Să nu r atingem, că noî suntem temeiul partidului—și dăm la capă Recensămîntul fiscal Cititorii noștri au putut lua maî de aproape cunoștință de lucrarea d-lui Capităneanu, secretarul general al ministerului de finanțe, asupra recensămîntului fiscal. Pentru acel cari se ocupă cu studiul dezvoltarei sociale si economice a țărei noastre, raportul d-lui Căpităneanu este plin de învățăminte. In primul rînd nu credem să fie om care după studierea lui să nu ajungă la concluziunea că sistemul nostru de impunere are nevoe de o urgentă reformă. El nu se mai poate susține decît printr’o forțată sporire a accesoriilor, cari au ajuns să echivaleze însăși birurile asupra cărora se percep. Apoi ele apăsînd deopotrivă asupra celui bogat ca și a celui sărac, și —după cum dovedește raportul — noî neavînd decît sau locuitori foarte bogați, sau foarte săraci, pătura mijlocie fiind foarte subțire, birurile apasă deopotrivă asupra celui avut ca și asupra celui sărac, ceea ce însemnează că apasă mai greu asupra acestuia din urmă. Tot raportul ne arată că dezvoltarea agriculturei noastre merge cu pași repezi spre sistemul arendărilor. O asemenea stare de lucruri a existat după cum se știe în Anglia și a condus la acea stare de lucruri despre care Karl Marx a spus că „poporul moare de foame pe cînd pe cîmpiile necultivate pasc căprioare cari să îngrașă ca un alderman londonez“. Cu toate acestea asemănarea dintre Anglia și Romînia nu e complectă. Noi n’avem acea industrie mare care să absoarbă populațiunea țărănească dîndu-i muncă și pîine. Pe de altă parte la noi nu s’a studiat în de ajuns chestia exploatarea marilor proprietăți. Nu am capriciu că cei mai mulți proprietari își arendează moșiile, nici cu deprinderi rele nu se justifică aceasta îndeajuns. Trebue să fie cauze maladinei și ele trebuesc cercetate. Apoi nu e deloc dovedit că sistemul arendășese e singura sau principala cauză a mizeriei țărănești. Și trebue căutată o altă explicație. In toate aceste direcție datele din raportul d-lui Căpităneanu dau indicii prețioase; un material care dă de gîndit și poate servi drept bază la multe studii. In acest sens lucrarea secretarului general al ministerului de finanțe e dintre cele mai utile ce s'au publicat în ultimul timp. PĂRERI ȘI IMPRESII Progrese la Istambul Cine a fost la Constantinopol nu va uita niciodată farmecul straniu al nopților acestui oraș. Clinii cari toată ziua dormitează, se deșteaptă și încep să umble după hrană, locuitorii aruncă gunoaele curților în stradă, iar străjarul parcurge strada, lovind ritmatic trotuarul cu bîta sa de fer: „dormiți liniștiți supuși ai Padișahului, căci eti vă păzesc”. Și europeanul care se preumblă de cele mai dese ori pe marea stradă din Pera, va fi privit ca groază spre Bosforul acoperit de întuneric, la Stambulul cu marile sale moschee: Sultana, Valide, Mehmedjie și bătrîna A,la Sofia, — atît de misterios și de loc luminat. Da, Constantinopolul acesta mare, orașul cu poziția cea mai frumoasă din lume, nu are pînă acum lumină electrică. Gazul Sultanul tot "l-a mai admis, dar pentru electricitate nu s’a putut decide: era să fie prea multă lumină și lumina nu-I place Sultanului. Orașul acesta imens in care au impresia că un milion de oameni lucrează din greu pentru un singur om atotputernic ca și un Dumnezeu, căci dispune de viață și de moarte.—Sultanul nu vroiește să ’I deschidă progreselor civilizațiunea. Dar aceste progrese sînt mai tari chiar decît dânsul, marele Padișah, și astfel rînd pe rînd civilizațiunea pătrunde în Capitala Turciei. Acum Sultanul a consimțit ca Constantinopolul să fie iluminat electric, își poate oricine închipui ce aspect va avea marele oraș cînd lămpile cu arcuri cu lumina lor puternică vor risipi bezna care formează astăzi unul din farmecile lui. Da, da, și civilizațiunea se plătește cu ceva. Aduce ea foloasele ei, dar desigur că răpește multe din ceia ce trecutul avea nepractic, dar frumos. Constantinopolul luminat electric? Cine ar fi crezut aceasta cînd mai acum un an un om care a vroit să introducă un acumulator a fost arestat ca negustor de mașini infernale. B. Br. Davis, 3 Octombrie st. n. 1906 Teatrele au deschis serii* artiy *s5: vtru iarna aceasta și ca întotdeauna o mișcare de neastmpăr și curiozitate se arătă de pe acum în mijlocul artistic. Noutăți literare, pe de o parte, de alta se așteaptă manifestări de scenă importante. Și pregătirea e cu totul vie și întinerită, cum fie ce an întinerește în primăvară. Deși arare, mă îmbie cu toate astea sufletul ca să mă ocup cu această mișcare atît de intensă și atît de specială Parisului. Nu numai pentru ca s’o cunosc și s'o arăt și altora, dar pentru că în ea se găsesc elemente romînești cu greutate, pe care e o datorie să le urmărești din cînd în cînd, spre a ști ce foi de artă fac și preciz le dă putere artistică talentele lor. Unele sînt cunoscute. Altele, în tăcere, își urmează dezvoltarea. Din potrivă, altele după ce au făcut oarecare zgomot, au dispărut ca prin minune. In articolul de față mă voi opri la o artistă din a doua categorie, care debutînd acum cîțiva ani în țară, făcîndu-se cunoscută printr’un talent vădit, a părăsit pămîntul romînesc, spre a se duce în Apus, unde dorea să se perfecționeze. Numele ei e știut de publicul român: D-na Olimpia Mărculescu-Georgiades. Mai mult chiar, la o inaugurare dată de către ziarul Adevărul, în palatul sau, tînăra artistă a colaborat într’un mod deosebit, ceea ce dealtfel un critic de pe atunci a arătat într’un lung articol: • O Suttmplare îmi puse sub ochi numele d-nei Georgiades, acum o lună, cînd se dădu la Pont-aux-Dames, în apropiere de Sain-Germain-en-Laye, o serbare organizată de d. Coquelinainé, în beneficiul „Casei de pensiune a Comedianilor“. Printre artiștii cei mai de seamă ai Parisului, pe cari îi adunase d. Coquelin, spre a interpreta cîte ceva, se afla și d-na Georgiades, un contralto puternic. Succesul obținut acolo, chemările repetate și felicitările pe carî le aduseră compatrioatei noastre, publicul cît și artiștii, ra’au îndrituit să mă documentez asupra acestui talent și să-l prezint cititorilor noștriî. Tri*ti> a V. I. " ■ ■ tir»’:!, v. Sa ».mi! ’■ ^ ■ lumină cele ce vom spune, că succesul în mijloc francez pentru un străin e foarte greu, cu anevoe de căpătat, căci oricît de stâpîn să fii pe o artă, dacă nu aduci ceva nou și uimitor atenția nu se oprește asupra ta. Parisul în ceea ce privește muzica vocală, e mai îngăduitor , însă populațiile din sudul Franței, precum vom vedea, nu. Acum cinci ani, d-ra Olimpia Mărculescu, sărbătorită și încurajată de publicul nostru părăsi țara. Visul ei dorit era să ajungă în părțile Apusului unde se sancționează talentele adevărate. Și fu așa. Ajunse la Paris , dar acolo văzu că, deși bine înzestrată, cu o voce desfăcută, totuși îi lipsea educația muzicală, cultura metodică a vocei, știința de a mînui acel dar natural, înlăcuindu-l cu priceperea ce se cere unui artist. Atunci se hotărî să studieze serios, să nu mai cînte nicăeri, dedîndu-se absolut cu civilizarea vocei,luînd lecții speciale de canto și de joc scenic cu maestrul Ed. Coloane. Studiile urmară doi ani împliniți, și, cînd se simți în stare să se măsoare cu marile greutăți ale artei muzicale, se gredi să debuteze în provincia franceză, In sudul Franței, acolo unde debuturile sunt foarte încercătoare nespus de periculoase pentru artiștii, chiar cu talent. Reușita fu deplină, deoarece directorul operei din Lyon angajă pe tînăra artistă pentru stagiunea 1903—904. Aci succesul d-nei Olimpia Georgiades fiind deosebit, o nouă încercare fericită o așteptă. Dînsa fu chemată la Marsilia, unde o aștepta un angajament foarte frumos pentru opera din acel oraș. Cu toate că trecuse prin condițiile de debut în Lyon, ea trebui totuși să îndure și pe acel din Marsilia, mai tiranic dacît cel precedent. * In adevăr, un debut are pentru populația marsilieză o importanță absolută. De el depinde viitorul artistului și al teatrului. Iată cum se face acest SCRISORI DIN PARIS Stagiunea teatrală: o artistă romîncă: Mărculescu-Georgiades d-na Olimpia < Cronica teatrală TEATRUL NATIONAL. — Deschiderea stagiunei 1901î -1907. DESPOTVODA, legendă istorică în 6 tablouri die V. Alexandri. Ar fi poate fițe^o ca după sece dpul-spre-j sepe £ sfiî cina arixAresc afaginnile Teatrului național, să mă fi tocit puțin și să fi ajuns mai sceptic față de această instituție. Mărturisesc că toate cîte le-am văzut, toate cîte le văd încă, în unele privințî, n’au putut zdruncina în mine dragostea și încrederea pentru această instituție menită a ține în veci dinaintea societăței noastre oglinda virtuților, vițiilor, ridiculului și patimilor omenești. Deschiderea unei stagiuni a Teatrului național mi se pare și azi o serbare a artei și după șense luni de vacanță, reluarea activităței teatrale îmî face impresiunea unui act care merită oarecare sfințenie sufletească: liniște, reculegere și asanare. Iată de ce ostilitatea unora din spectatori, manifestată prin zgomote care au tulburat de la început spectacolul, au produs asupra-mi efectul unei impietăți. Discordiile nu sînt menite a folosi aceste instituțiunî și trebue să contribuim oricînd să se înlăture discordiile, niciodată ca să se ațîțe. Ele pot sluji numai acelora cari sînt foarte aprinși cînd e vorba de patimile lor personale și destul de recî cînd e vorba de adevărata muncă pentru mersul înnainte al artei dramatice. Stagiunea s’a deschis cu o reluare a lui Despot-Vodă. In două rîndurî, am avut prilejul, în stagiuni deosebite, să ne ocupam de această lucrare a marelui nostru poet. Despot-Vodă nu este operă capitală a teatrului lui Alexandri; este însă opera de maturitate politică a lui Alexandri și ca atare nu are mai puțin interes pentru noi. S’a vărsat atîta cerneală pentru a se face teorie asupra tendenționismului în artă. Lucrări cum e Despot-Vodă arată mai bine ca orice dreptul poetului de a se inspira de interesele patriotice și politice ale țărei și timpului sau, I Alexandri a crezut de cuviință să arate boerilor țărei sale, la o epocă nu tocmai depărtată — atunci cînd iarăși se framintau veleități de domnie pămînteană, după ce Constituțiunea consfințise principiul dinastiei străine — cum că aceasta este o mare boală a boerimei române. Istoria patriei a dovedit lui Alexandru ce nenorocire a fost pentru țările române continuele competițiuni la tron dealungul veacurilor și marea necesitate de a li se pune capăt. De aceea o încercare ca aceea de a dezgusta de tron pe primul domnitor al principatelor unite, ales dintr’o dinastie străină, a izbit atît de puternic sufletul poetului și l’a făcut să recurgă la scenă spre a da compatrioților și contimporanilor săi din rîndurile boerimeî o lecțiune de înalt patriotizm. Cum că patriotismul astfel conceput poate sluji inspirațiunea poetice, o dovedesc înnălțătoarele și aprinsele versuri puse de Alexandri în gura lui Tomșa și Moțoc. Cu atît maî mult servesc țărilor asemenea acrărî cînd ele se află la începutul dezvoltărea lor și a trebuit bărbăție și maturitate politică lui Alexandri ca să scrie pe Despot-Vodă atunci cînd i’a scris. E o mare virtute națională să se găsească oameni care să spună contimporanilor și compatrioților lor adevărurile pe care le spune Alexandri în Despot-Vodă boerilor țăreî. Acest patriotism este cel adevărat, cel mare și dezinteresat și cum că el are ce căuta în inspirația poetică, avem mărturia genialului maestru al criticei dramatice din toate timpurile, a lui Lessing. Vorbind într’una din recenziile sale teatrale asupra Zelmirei lui Du Berley, Lessing atacă, cu puterea geniului său, pe savanții germani, contimporanii săi, cărora nu se sfiește a le spune că sunt destul de mici spre a încuraja națiunea germană, să nu pună nici un preț pe tot ce nu umple punga. Lessing era plin de admirație pentru entuziasmul francezilor față de Du Berley, autorul Asediului de la Calais și în dramaturgia sa arată cît prețuește un asemenea patriotism. In Despot-Vodă Alexandrin’a crezut un moment să facă operă de lingușire față de tron și de aceea a transpus morala legendei sale în vremea lui Lăpușneanu-Vodă alegînd episodul aducerea la tron a lui Despot Eraclidul, episod ce convenea de minune tendinței sale politico-patriotice. In două cuvinte, morala aceasta e rezumată de zicătoarea noastră populară: „Schimbarea Domnilor— bucuria nebunilor“. Personajul acela imaginar al lui Ciubăr-Vodă este incarnarea unei satire sîngeroase la adresa acelei boale a tronomaniei care rodea sufletul boerimei romîneștî în vremile... azî pentru totdeauna trecute. Cu acesta tendință expresă, Despot-Vodă rămîne una din operele cele mai interesante ale personalitatei politice și poetice, atît de complexă, a lui Alexandri j. Era natural ca într’o asemenea lucrare rolurile bărbătești să treacă pe primul plan, astfel că femeile în Despot-Vodă oferă misiuni destul de ingrate. D. Demetriad a reluat rolul titular și a tras cu și mai multă siguranță un contur puternic personagiului lui Despot Eraclidus. D. Demetriad a cîștigat mult și ca elan de cînd joacă mai des. Figura sa convine tînărului despot și mlădierea precum și frumosul său costum nu contribue cu puțin la crearea iluziunei. Tomșa al d-lui Ion Petrescu e o bucată frumoasă de artă. E bărbăție, e nobleță națională, mîndrie și multă sinceritate de accent în felul d-sale de a spune superbele versuri ale lui Tomșa. Impunător, dar uneori prea tunător, e Moțoc al d-lui V. Leonescu. Ciubăr-Vodă e una din creațiunile cele mai de valoare ale d-lui Brezeanu. Ceea ce face meritul acestei creațiuni este că artistul a pătruns just și larg simbolul mamei stăpînitoare a boerimei, biciuită în persoana lui Ciubăr-Vodă. Aceasta l-a ajutat să facă din acest rol o compozițiune dramatică de mîna ’ntîia, care nu datorește nimic întîmplărei. Totul e un rezultat al logicei artistice și admirabila spontanietate a talentului lui Brezeanu dă creațiunei sale o frăgezime nealterată, ori de cîte ori reapare în acest rol. Nu pot trece cu vederea caldele accente ale lui Soreanu în rolul episodic, dar atît de frumos, al lui Limbă-Dulce. Sunt în adevăr de o binefăcătoare dulceață simplitatea și căldura accentelor lui Soreanu. D-nele Demetriad, Eugenia Ciucurescu, Leonescu au ținut cu totul spre succesul piesei rolurile de femei, lipsite, cum spuneam, de relief în opera aceasta a lui Alexandri. Decorul temniței produce o excelentă impresie și nu mai puțin bună impresiune face animația în rîndurile figurațiunei. ....Astfel stagiunea s’a deschis, din punct de vedere artistic, în chip vrednic de prima noastră scenă și nu ne rămîne decît să facem urarea ca stagiunea să fie cît mai bogată în succese. Emil D. Fagfare