Adevěrul, septembrie 1906 (Anul 19, nr. 6118-6146)

1906-09-26 / nr. 6144

Amit al XVIII-lea. —No. 6144 FONDATOR Alex. V. Beldimann PUBLICITATEA . CONCEDATA EXCLUSIV AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER A­Co București, Str. Karageorgencî 18 Telefon 3 P­ENTRU AUSTRIA, UHU ABI­A «­ GERHMA A *e adre«» d-ior Babes nasM. Mai AuristM­i Emerich Lessner. — v­i­e­n­a concesiune exclusivă TELEFON I Pentru Capitala Wo. 1410 5 bani In toatft țara Morburi 26 Senfomltn'r? 1606 DIRECTOR POLITIC CONST. MlXiiaS „ ABONAMENTE On »n . . . . .fel­ie.~1 6 Inul O Inna . . . . „ 1.50 In Instate tudott * KW* * HK VI*: AHMKWn.ATE (AdtxSml >. tin an . , /fiy-i , iel.63.ti,’ Í • -V- » ftSZm - *> Inna • >. W*-’:- " S,*, ! in tirllniítité Provincie și Străinătate No. 12140A­pare zilnic la ora 5 seara în ultimele știri ale zilei Biurcurile zUrului Str. Sărindar, îl n­á MiBÍ­­ BB1ÍÍ B11MBBBBÉÍ1 BMBBBÍÍlM tEgpzm­mm Ce este „takismul“.-3 Democratizarea partidelor să-și mai ia avere de a cenzura patriotismul altora și de a suspecta cinstea guvernului, a Camerei, a tuturor. Dar­ am avut satisfacția de a ve­dea că grecoteii d-lui Flipescu sub loviturile ce le-am dat au trebuit să dea înapoi. Și acum îi vedem pe această cale căcî în numărul de ero ai gazetei lor agenții lui Tombazis nu maî întreabă cînd, unde și cui a dat guvernul român bani în Ma­cedonia, ci afirmă numai că nu s’ar fi plătit lefurile corpului didactic. Și după ce face această afirma­­țiune și după ce a suspectat cins­tea guvernului român, gazeta d-lui Filipescu e silită să scrie: „Nu putem preciza, căci nu avem încă știri...“ Apoi mizerabilii au prevăzut, au căutat să furnizeze iarăși gazetelor grecești material ca să-și poată bate joc de țara noastră . Lumea cinstită să-l judece și să conchidă de ce fac atîta gălăgie pentru a suspecta patriotismul altora. Sc­o­pul lor nu e altul decît să poată comite nedreptăți infamiile lor. Ep­­cul. Acum partidele nu se mai pot al­cătui de sus în jos ele n’au putere de viață de­cît dacă se organizează de jos în sus, dacă se bazează pe democrație. A* * Ce este „takismul“ Cum a definit însuși d. Take Ionescu ce este „takismul“" D. Take Ionescu rostind cîteva cuvinte la solemnitatea dezvăluirea bustului său, instalat la clubul con­servator din Craiova, a definit, cu mult spirit, ce este „takismul“. Pentru ce această definiție? Fi­indcă d. Take Ionescu cunoaște bine moravurile noastre politice și era încredințat că, a doua zi, ad­versari­ d-sale vor spune că tot ce s‘a petrecut la Craiova e „takism“. De aceea a vorbit de „takism“ și a răspuns d-sa la denumirea care se dă, de atîta vreme, acelor cari aprobă și urmează politica ministru­lui de finanțe. Dacă „takismul, a zis între altele d. Take Ionescu, înseamnă că pe lîngă legăturile de principii politice între d-sa și amicii d-sale, mai e și o legătură de frăție personală, aceasta nu e un cusur, aceasta e o forță pe care nimenî n’ar dis­truge-o vreodată. Și d. Take Io­nescu a complectat ideia spunînd că oamenii nu se grupează numai pe comunitate de idei, căci pentru a se putea impune, unui partid în­treg, o hotărîre politică, trebue, a­­desea ori ca, pe lîngă judecata rece, să inspiri și simpatie, ca să fi­ as­cultat, ca să poți menține disciplina în massele politice, cu care, de multe ori, conducători! unui partid viu în conflict. Nimic mai adevărat. Toti conducătorii partidelor noa­stre politice au făcut și fac un așa fel de... „takism“, altfel nu s’ar pu­tea niei guverna și nu s’ar putea conduce, nici în opoziție, un partid. Un om politic care vrea să joace un rol, care are aspirațiuni, poate să fie un talent extraordinar, poate să aibă reputația unui consumat feirbat de stat, dar dacă, din ne­norocire, e un hursuz, un tempe­rament căruia nu-i pasă de ce se petrece în partidul său, nu va pu­­te­­ niciodată să aducă un serviciu public, fiindcă vecinii va fi în con­flict cu massele politice, care îl vor detesta. Un om politic superior, mai ales de talia d-lui Take Ionescu, ar fi absolut nefolositor acțiune­ poli­tice, dacă, de pildă, ar sta izolat, i-ar fi indeferentă atitudinea mas­­selor față de el și nu ar avea le­gături frățești cu toți acei care re­prezintă ceva în lumea politică. De aci nu rezultă dacă, de pildă, d. Take Ionescu n’ar avea nici un partizan politic, că nu i s’ar apre­cia însușirile sale, talentul și capa­citatea. Dar ar rămînea pur și sim­plu o strălucită personalitate prin aceste însușiri, care nu i se pot distruge, însă în viața politică n’ar putea juca singur rolul pe care îl joacă în mijlocul forțelor cari înconjoară și-l sprijină. în Așa au procedat toți oamenii noștri politici cari și-au­ creat o popularitate, nu din vanitate, ci pentru a izbuti să facă ceva folo­sitor pentru țară. 1­. Take Ionescu, fiind un talent extraordinar și conștient de însuși­rile sale de om de stat, are ambi­țiunea de a face pași mai repezi în cariera sa politică decît acei pe care îi știe și el, și toată lumea, ca mai inferiori din­ toate punctele de vedere. De aci acuzarea că face... „ta­kism*. Dar acest fel de „takism* al d-luî Take Ionescu, place mașșe­lor noastre politice, cari simpati­zează mult cu oamenii superiori can vor ceva, cari sa mișcă și de la cari aștepți realizarea unui act ceva mai de seamă decit la ceilalți. De ce n’ar pune dar la îndoială sinceritatea definițiunea takismului făcută de însuși d. Take Ionescu? La liberali nu sunt sturdziști ? Sturdzismul nu se manifesta în sen­sul că tot ce făcea d. Sturdza, era ireproșabil, chiar atunci cînd toate partidele se ridicau și protestau ? Dar Brătienismul întru cît se deo­sebește de takism ? Nu vorbim de brătienismul cel vechi. ! Vorbim de brătienismul care-l face d. Ionel Brătianu. Intre aptitudinele politice ale d-lui Ionel Brătianu și ale d-lui Take Ionescu, nici nu încape o com­parație, aceasta o vor recunoaște chiar brătieniștii. Brătienismul de azi trăește încă pe rămășițele ve­chiului brătienism, cu deosebire că Ionel nu e un Ioan Brătianu, dar totuși se face în jurul d-lui Ionel Brătianu, brătienism. Dacă dar în partidul liberal, tineretul și demo­crații, se învîrtesc în jurul unui om care a moștenit un nume, dar n’a moștenit acele mari calități de om de stat ale lui Ioan Brătianu, care de cînd face politică n’a produs ab­solut nimic, deși a fost dela înce­put răsfățat, liber și atotputernic, de ce să se vorbească de „takism"? D. Take Ionescu n’a moștenit nici un fel de...’„takism“. Nu „takiștii“ l-au­ înălțat acolo unde se află, ci capacitatea cu care șî-a creat im­portanta situație de azi în stat. De ce s’au deprins politicianiî să vadă, sturdziști, brătieniștî, carpiști și chiar filipesciștî, și nu admit „taki­ștî” ? Aci intervine o altă chestie. Boe­­riî, numele istorice, un Brătianu, un Carp, un Filipescu, pot avea... par­tizani poliției, un Ionesco, un Las­car, un Delavranc­ea, trebuie să se mulțumească a fi pururea partiza­nul altuia, ori cît de străluciți băr­bați politici ar fi. Și la aceasta a răspuns indirect, d. Take Ionescu,—ceea ce vom re­leva. A. W. * I ^ I Agenții lui Tomba zis Mizerabili­ grecozei de la car­­d. Nicu Filipescu a luat în arendă gazeta sa sub rezervă se vede că în chestiile grecești el se va con­duce după Inspirațiunea lor,—au în­ceput să dea înapoi, după ce le-am rupt pentru a nu știm cîtea oară masca. Spioni! aceștia a­ lui Tombazis a­­vuseseră îndrăzneala să-și ia pe față rolul de agenți provocători și în­­tonul obraznic curent exinioninî dictator au cerut guvenului roman socoteală unde, cînd și care a dat bani în Macedonia. Nu credem că în toată Europa să mai existe o țara în care să se to­lereze o gazetă și unui politician ca în momentul unui conflict cu un stat strein, în care e angajată onoarea și demnitatea țărei, să ia partea acelui stat strein și să-i facă jocul, pentru că prin aceasta s ar putea da vre-o lovitură guvernuln­­tărea. Numai la nei­mizerabilii greco­tei cari Înconjoară pe politicianul Nicu Filipescu au putut să comită o asemenea obrăznicie și totuși NAZBITII Politica celor 24 de măsele Cînd bate toba la Craiova se aude în toată Moldova și d. Bădărani trebue să fi tresărit de bucurie la Iași, cind­ a au­zit cum a eșit întrunirea și banchetul de la Craiova, în onoarea ministrului de fi­nanțe! Acuma să te ții pînză, căci o să se tragă niște sfori — Manilla prima cali­tate! Ceea ce rezultă pentru rubrica noas­tră, eminamente serioasă, este că la Craiova s’a declarat că Oltenia conserva­toare va ține cu dinții ca situația minis­trului de finanțe să nu poată fi știrbită! Aceasta nu înseamnă puțin lucru în patria politicei cu 24 de măsele. Numai cei 400 de comeseni de la ban­chet — a cite 24 de masele unul — dau­ frumoasa cifră de 9600 de măsele. Vai de ăl în cari s-ar înfige/ De*ocamdata au devorat cu mult entu­ziasm „meni“­l banchetului/ Ce o mai fi — vom vedea/ Pro — * Adeveruri*­— Dezamăgire Eminenta foae de plăcintă — „Vio­lența Naționale“ — declară că discursul ministrului de finanța la Craiova, „a fost o... dezamăgire"! Pentru această singură dată credem și noi în sincera­­. dezamăgire a celor dela sostia ocnașului Mărgăritescu !! Noroc * „Noroc“ zice „Dm­andantul“ „că nu „lucrăm noaptea la redacție, căci altfel „am fi stat în întuneric Simbătă seara, „de­oarece era să ni se tac firul elec­tric" ! Curat „noroc“! Cu toate astea, cind a încasat de la Hallier ca să pledase cauza instituire! tribunalului străin a văzut și fără fir electric, deși lucra... în întuneric! ! Gazetărie, nn glumă­­ „Așteptăm darea de seamă a cores­­­pondentului nostru și publicarea dis­cursului, scrie „Violența“ despre vi­­­zita la Craiova a ministrului de finanțe „spre a ne pronunța, căci nu ne putem „orienta după dările de seamă apărute „în ziare“. Asta gazetă—zic și eu ! Cu cititori cari au răbdare­­!.. Peste opt zile o să vorbească și „Violența“ de cele petre­cute la Craiova ! Piigoletto Democratizarea partidelor In cuvîntarea pe care a rostit-o la Craiova d. Tak­e Ionescu a face d­intre altele aluziune la evoluțiunea politică a țărei noastre, care oricît s’ar deosebi în aparență de a aceea altor țări, în fond este aceeași. Și d. Tak­e Ionescu a con­chis cu drept cuvînt că evoluțiunea noas­tră politică, merge spre democrație. Acesta e un fapt pe care nu cred să 'l mai conteste cine­va, atît este de evident. Aiurea vedem evoluțiunea aceasta mai înaintată, la noî e încă în fașă, căcî re­gimul partidelor noastre politici are încă mult caracterul unei oligarh­ii. Dovadă că atît in partidul liberal cît și mai ales în partidul conservator se dă ne­contestat lupta între boerimea care crede că prin naștere i se cuvine dreptul de a guverna, și democrația care în locul a­­verei și al descendenței, pune talentul, munca, aptitudinile. De-î drept, în prima fază a nouiî noas­tre vieți politice, partidul liberal repre­zenta democrația, pe cînd partidul con­servator era al boerimei. Dar cu încetul elementul democratic a pătr­uns și în par­tidul conservator, pe cînd în fruntea par­tidului liberal au­ venit boerii de viță. Se î nțelege că partidului conservator îi vine mai greu­ să se obicinuiască cu elementul democratic, care pe măsură ce devine mai tare, sapă pretențiunile boierești, pe cînd partidul liberal, organizat de oameni culți din popor, sprijinindu-se mai ales pe negustori și industriași,—știe să fie în frîu­ elementele boerești pe care odată le-a silit să se reîntoarcă la matcă rein­­trînd în partidul conservator. Toate aceste constatări pentru care se pot cita destule exemple—și d. Take Ionescu a și citat unele -decurg din evo­luțiunea naturală a viețeî noastre poli­tice și de bine, de rău­, boierii vor trebui să se obicinuiască cu­ ghidul că dacă în secolele trecute ei au­ stat la cîrma sta­tului, în cele viitoare alții le vor lua lo­ C­HRISTIA ZILEI Manifestația de la Craiova Să nu r­ atingem­, că noî suntem­ temeiul partidului—și dăm la cap­ă­ Recensămîntul fiscal Cititorii noștri au putut lua maî de aproape cunoștință de lucrarea d-lui Capităneanu, secretarul gene­ral al ministerului de finanțe, asu­pra recensămîntului fiscal. Pentru acel cari se ocupă cu stu­diul dezvoltarei sociale si econo­mice a țărei noastre, raportul d-lui Căpităneanu este plin de învăță­minte. In primul rînd nu credem să fie om care după studierea lui să nu ajungă la concluziunea că sis­temul nostru de impunere are nevoe de o urgentă reformă. El nu se mai poate susține decît printr’o forțată sporire a accesoriilor, cari au ajuns să echivaleze însăși birurile asupra cărora se percep. Apoi ele apăsînd deopotrivă asupra celui bogat ca și a celui sărac, și —după cum dove­dește raportul — noî neavînd decît sau locuitori foarte bogați, sau foarte săraci, pătura mijlocie fiind foarte subțire, birurile apasă deopotrivă asupra celui avut ca și asupra ce­lui sărac, ceea ce însemnează că apasă mai greu­ asupra acestuia din urmă. Tot raportul ne arată că dezvol­tarea agriculturei noastre merge cu pași repezi spre sistemul arendări­lor. O asemenea stare de lucruri a existat după cum se știe în An­glia și a condus la acea stare de lucruri despre care Karl Marx a spus că „poporul moare de foame pe cînd pe cîmpiile necultivate pasc căprioare cari să îngrașă ca un alderman londonez“. Cu toate aces­tea asemănarea dintre Anglia și Romînia nu e complectă. Noi n’a­­vem acea industrie mare care să absoarbă populațiunea țărănească dîndu-i muncă și pîine. Pe de altă parte la noi nu s’a studiat în de ajuns chestia exploa­tarea marilor proprietăți. Nu a­m­ capriciu că cei mai mulți proprie­tari își arendează moșiile, nici cu deprinderi rele nu se justifică a­­ceasta îndeajuns. Trebue să fie cauze mal­adinei și ele trebuesc cercetate. Apoi nu e deloc dove­dit că sistemul arendășese e singura sau principala cauză a mizeriei ță­rănești. Și trebue căutată o altă explicație. In toate aceste direcție datele din raportul d-lui Căpităneanu dau in­dicii prețioase; un material care dă de gîndit și poate servi drept bază la multe studii. In acest sens lu­crarea secretarului general al mi­nisterului de finanțe e dintre cele mai utile ce s'au publicat în ulti­mul timp. PĂRERI ȘI IMPRESII Progrese la Istambul Cine a fost la Constantinopol nu va uita niciodată farmecul straniu­ al nop­ților acestui oraș. Clinii cari toată ziua dormitează, se deșteaptă și încep să umble după hrană, locuitorii aruncă gu­­noaele curților în stradă, iar străjarul parcurge strada, lovind ritmatic trotua­rul cu bîta­ sa de fer: „dormiți liniștiți supuși ai Padișahului, căci eti vă păzesc”. Și europeanul care se preumblă de cele mai dese ori pe marea stradă din Pera, va fi privit ca groază spre Bosforul aco­perit de întuneric, la Stambulul cu ma­rile sale moschee: Sultana, Valide, Meh­­medjie și bătrîna A,la Sofia, — atît de misterios și de loc luminat. Da, Constantinopolul acesta mare, o­­rașul cu poziția cea mai frumoasă din lume, nu are pînă acum lumină electrică. Gazul Sultanul tot "l-a mai admis, dar pentru electricitate nu s’a putut decide: era să fie prea multă lumină și lumina nu-I place Sultanului. Orașul acesta imens in care au impresia că un milion de oa­meni lucrează din greu­ pentru un singur om atotputernic ca și un Dumnezeu, căci dispune de viață și de moarte.—Sultanul nu vroiește să ’I deschidă progreselor ci­­vilizațiunea. Dar aceste progrese sînt mai tari chiar decît dânsul, marele Padișah, și astfel rînd pe rînd civilizațiunea pă­trunde în Capitala Turciei. Acum Sultanul a consimțit ca Constan­­tinopolul să fie iluminat electric, își poate ori­cine închipui ce aspect va avea ma­rele oraș cînd lămpile cu arcuri cu lu­mina lor puternică vor risipi bezna care formează astăzi unul din farmecile lui. Da, da, și civilizațiunea se plătește cu ceva. Aduce ea foloasele ei, dar desigur că răpește multe din ceia ce trecutul a­­vea nepractic, dar frumos. Constantinopolul luminat electric? Cine ar fi crezut aceasta cînd mai acum un an un om care a vroit să introducă un acumulator a fost arestat ca negustor de mașini infernale. B. Br. Davis, 3 Octombrie st. n. 1906 Teatrele au deschis serii* artiy *s5: v­tru iarna aceasta și ca în­totdeauna o mișcare de neast­mpăr și curiozitate se arătă de pe acum în mijlocul artistic. Noutăți literare, pe de o parte, de alta se așteaptă manifestări de scenă im­portante. Și pregătirea e cu totul vie și întinerită, cum fie ce an întinerește în primăvară. Deși arare, mă îmbie cu toate astea sufletul ca să mă ocup cu această mișcare atît de intensă și atît de specială Parisului. Nu numai pentru ca s’o cunosc și s'o arăt și altora, dar pentru că în ea se găsesc elemente ro­­mînești cu greutate, pe care e o datorie să le urmărești din cînd în cînd, spre a ști ce foi de artă fac și pre­ciz le dă putere artistică talentele lor. Unele sînt cunoscute. Altele, în tăcere, își urmează dezvoltarea. Din potrivă, altele după ce au făcut oarecare zgomot, au dispă­rut ca prin minune. In articolul de față mă voi opri la o artistă din a doua categorie, care de­­butînd acum cîțiva ani în țară, făcîn­­du-se cunoscută printr’un talent vădit, a părăsit pămîntul romînesc, spre a se duce în Apus, unde dorea să se perfec­ționeze. Numele ei e știut de publicul român: D-na Olimpia Mărculescu-Geor­­giades. Mai mult chiar, la o inaugurare dată de către ziarul Adevărul, în pala­tul sau, tînăra artistă a colaborat într’un mod deosebit, ceea ce dealtfel un cri­tic de pe atunci a arătat într’un lung articol: • O Suttmplare îmi puse sub ochi nu­mele d-nei Georgiades, acum o lună, cînd se dădu la Pont-aux-Dames, în a­­propiere de Sain-Germain-en-Laye, o serbare organizată de d. Coquelin­ai­­né, în beneficiul „Casei de pensiune a Comedi­anilor“. Printre artiștii cei mai de seamă ai Parisului, pe cari îi adu­nase d. Coquelin, spre a interpreta cîte ceva, se afla și d-na Georgiades, un contralto puternic. Succesul obținut a­­colo, chemările repetate și felicitările pe carî le aduseră compatrioatei noastre, publicul cît și artiștii, ra’au îndrituit să mă documentez asupra acestui talent și să-l prezint cititorilor noștriî. Tr­i*ti> a V. I. " ■ ■ tir»’:­!, v. Sa ».mi! ’■ ^ ■ lumină cele ce vom­ spune, că succesul în mijloc francez pentru un străin e foarte greu, cu anevoe de căpătat, căci ori­cît de stâpîn să fii pe o artă, dacă nu aduci ceva nou și uimitor atenția nu se oprește asupra ta. Parisul în ceea ce privește muzica vocală, e mai îngădui­tor , însă populațiile din sudul Franței, precum vom vedea, nu. Acum cinci ani, d-ra Olimpia Mărcu­­lescu, sărbătorită și încurajată de pu­blicul nostru părăsi țara. Visul ei do­rit era să ajungă în părțile Apusului unde se sancționează talentele adevă­rate. Și fu așa. Ajunse la Paris , dar acolo văzu că, deși bine înzestrată, cu o voce desfăcută, totuși îi lipsea edu­cația muzicală, cultura metodică a vo­­cei, știința de a mînui acel dar natural, înlăcuindu-l cu priceperea ce se cere unui artist. Atunci se hotărî să studieze serios, să nu mai cînte nicăeri, dedîn­­du-se absolut cu civilizarea vocei,­lu­­înd lecții speciale de canto și de joc scenic cu maestrul Ed. Coloane. Stu­diile urmară doi ani împliniți, și, cînd se simți în stare să se măsoare cu ma­rile greutăți ale artei muzicale, se gredi să debuteze în provincia franceză, In sudul Franței, acolo unde debuturile sunt foarte încercătoare nespus de pericu­loase pentru artiștii, chiar cu talent. Reușita fu deplină, de­oarece direc­torul operei din Lyon angajă pe tînăra artistă pentru stagiunea 1903—904. Aci succesul d-nei Olimpia Georgiades fiind deosebit, o nouă încercare fericită o aș­teptă. Dînsa fu chemată la Marsilia­, unde o aștepta un angaj­ament foarte frumos pentru opera din acel oraș. Cu toate că trecuse prin condițiile de de­but în Lyon, ea trebui totuși să îndure și pe acel din Marsilia, mai tiranic da­cît cel precedent. * In adevăr, un debut are pentru po­­pulația marsilieză o importanță abso­lută. De el depinde viitorul artistului și al teatrului. Iată cum se face acest SCRISORI DIN PARIS Stagiunea teatrală: o artistă romîncă: Mărculescu-Georgiades d-na Olimpia < Cronica teatrală TEATRUL NATIONAL. — Deschide­rea stagiunei 1901î -1907. DESPOT­­VODA, legendă istorică în 6 ta­blouri die V. Alexandri. Ar fi poate fițe^o ca după sece dpul-spre-j sepe £ sfiî cina arixA­­resc afaginnile Teatrului național, să mă fi tocit puțin și să fi ajuns mai sceptic față de această institu­ție. Mărturisesc că toate cîte le-am văzut, toate cîte le văd încă, în unele privințî, n’au putut zdrun­cina în mine dragostea și încrede­rea pentru această instituție menită a ține în veci dinaintea societăței noastre oglinda virtuților, vițiilor, ridiculului și patimilor omenești. Deschiderea unei stagiuni a Tea­trului național mi se pare și azi o serbare a artei și după șense luni de vacanță, reluarea activităței tea­trale îmî face impresiunea unui act care merită oare­care sfințenie su­fletească: liniște, reculegere și as­anare. Iată de ce ostilitatea unora din spectatori, manifestată prin zgo­mote care au tulburat de la început spectacolul, au produs asupra-mi e­­fectul unei impietăți. Discordiile nu sînt menite a folosi aceste­ institu­­țiunî și trebue să contribuim ori­­cînd să se înlăture discordiile, nici­odată ca să se ațîțe. Ele pot sluji nu­mai acelora cari sînt foarte aprinși cînd e vorba de patimile lor per­sonale și destul­ de recî cînd e vorba de adevărata muncă pentru mersul înnainte al artei dramatice. Stagiunea s’a deschis cu o relu­are a lui Despot-Vodă. In două rîndurî, am avut prile­jul, în stagiuni deosebite, să ne o­­cupam de această lucrare a mare­lui nostru poet. Despot-Vodă nu este operă capi­tală a teatrului lui Alexandri; este însă opera de maturitate politică a lui Alexandri și ca atare nu are mai puțin interes pentru noi. S’a vărsat atîta cerneală pentru a se face teorie asupra tendenționis­mului în artă. Lucrări cum e Despot-Vodă arată mai bine ca orice dreptul poetului de a se inspira de interesele pa­triotice și politice ale țărei și tim­pului sau, I Alexandri a crezut de cuviință să arate boerilor țărei sale, la o e­­pocă nu tocmai depărtată — atunci cînd iarăși se framintau veleități de domnie pămînteană, după ce Con­­stituțiunea consfințise principiul di­nastiei străine — cum că aceasta este o mare boală a boerimei ro­mâne. Istoria patriei a dovedit lui Ale­xandru ce nenorocire a fost pentru țările române continuele competi­­țiuni la tron dealungul veacurilor și marea necesitate de a li se pune capăt. De aceea o încercare ca aceea de a dezgusta de tron pe primul dom­nitor al principatelor­ unite, ales dintr’o dinastie străină, a izbit atît de puternic sufletul poetului și l’a făcut să recurgă la scenă spre a da compatrioților și contimporanilor săi din rîndurile boerimeî o lecțiune de înalt patriotizm. Cum că patrio­tismul astfel conceput poate sluji inspirațiunea poetice, o dovedesc în­­nălțătoarele și aprinsele versuri puse de Alexandri în gura lui Tomșa și Moțoc. Cu atît maî mult servesc țărilor asemenea acrărî cînd ele se află la începutul­­ dezvoltărea lor și a trebuit bărbăție și maturitate po­litică lui Alexandri ca să scrie pe Despot-Vodă atunci cînd i’a scris. E o mare virtute națională să se găsească oameni care să spună con­timporanilor și compatrioților lor adevărurile pe care le spune Alexan­dri în Despot-Vodă boerilor țăreî. Acest patriotism este cel adevărat, cel m­are și dezinteresat și cum că el are ce căuta în inspirația poetică, avem mărturia genialului maestru al criticei dramatice din toate tim­purile, a lui Lessing. Vorbind în­­tr’una din recenziile sale teatrale asupra Zelmirei lui Du Berley, Lessing atacă, cu puterea geniului său, pe savanții germani, contim­poranii săi, cărora nu se sfiește a le spune că sunt destul de mici spre a încuraja națiunea germană, să nu pună nici un preț pe tot ce nu um­ple punga. Lessing era plin de ad­mirație pentru entuziasmul france­zilor față de Du Berley, autorul Asediului de la Calais și în drama­turgia sa arată cît prețuește un a­­semenea patriotism. In Despot-Vodă Alexandri­n’a cre­zut un moment să facă operă de lingușire față de tron și de aceea a transpus morala legendei sale în vremea lui Lăpușneanu-Vodă alegînd episodul aducerea la tron a lui Des­pot Eraclidul, episod ce convenea de minune tendinței sale politico-pa­­triotice. In două cuvinte, morala aceasta e rezumată de zicătoarea noastră populară: „Schimbarea Domnilor­— bucuria nebunilor“. Personajul acela imaginar al lui Ciubăr-Vodă este incarnarea unei satire sîngeroase la adresa acelei boale a tronomaniei care rodea su­fletul boerimei romîneștî în vremile... azî pentru totdeauna trecute. Cu acesta tendință expresă, Des­pot-Vodă rămîne una din operele cele mai interesante ale personali­tatei politice și poetice, atît de com­plexă, a lui Alexandri­­ j. Era natural ca într’o asemenea lucrare rolurile bărbătești să treacă pe primul plan, astfel că femeile în Despot-Vodă oferă misiuni destul de ingrate. D. Demetriad a reluat rolul titu­lar și a tras cu și mai multă sigu­ranță un contur puternic­­ persona­giului lui Despot Eraclidus. D. De­metriad a cîștigat mult și ca elan de cînd joacă mai des. Figura sa convine tînărului despot și mlădie­rea precum și frumosul său costum nu contribue cu puțin la crearea iluziunei. Tomșa al d-lui Ion Petrescu e o bucată frumoasă de artă. E bărbă­ție, e nobleță națională, mîndrie și multă sinceritate de accent în felul d-sale de a spune superbele versuri ale lui Tomșa. Impunător, dar une­ori prea tunător, e Moțoc al d-lui V. Leonescu. Ciubăr-Vodă e una din creațiu­­nile cele mai de valoare ale d-lui Brezeanu. Ceea ce face meritul a­­cestei creațiuni este că artistul a pătruns just și larg simbolul mam­ei stăpînitoare a boerimei, biciuită în persoana lui Ciubăr-Vodă. Aceasta l-a ajutat să facă din acest rol o compozițiune dramatică de mîna ’ntîia, care nu datorește nimic în­­tîmplărei. Totul e un rezultat al logicei artistice și admirabila spon­­tanietate a talentului lui Brezeanu dă creațiunei sale o frăgezime neal­terată, ori de cîte ori reapare în a­­cest rol. Nu pot trece cu vederea caldele accente ale lui Soreanu în rolul epi­sodic, dar atît de frumos, al lui Limbă-Dulce. Sunt în adevăr de o binefăcătoare dulceață simplitatea­­ și căldura accentelor lui Soreanu. D-nele Demetriad, Eugenia Ciu­­curescu, Leonescu au ținut cu totul spre succesul piesei rolurile de fe­mei, lipsite, cum spuneam, de relief în opera aceasta a lui Alexandri. Decorul temniței produce o ex­celentă impresie și nu mai puțin bună impresiune face animația în rîndurile figurațiunei. ....Astfel stagiunea s’a deschis, din punct de vedere artistic, în chip vrednic de prima noastră scenă și nu ne rămîne de­cît să facem ura­rea ca stagiunea să fie cît mai bo­gată în succese. Emil D. Fagfare

Next