Adevěrul, iulie 1908 (Anul 21, nr. 6765-6795)

1908-07-31 / nr. 6795

Y w B Anul al XX-lea—No. 6795 FONDATOR /Sex. V. Beldimanu PUBLICITATEA. CONCEDITA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Co. BUCUREȘTI Str. Korageorgovici II— Telefon SM birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate leșiguranța în lagărul carpist Cum se explică eșirea d-lui Filipescu contra generalului Manu — O vizibilă neliniște frămîntă și Îngrijorează lagărul carpist, dom­nește în sinul lui o atmosferă neo­bicinuită pentru vremea de vacanță prin care trecem. Șeful conservatorilor democrați lipsește de o lună din țară, ceilalți fruntași ai conservatorilor demo­crati de asemenea—și cu toate aces­tea,­­de unde d. Carp spunea în ia­nuarie trecut că trei luni nu se va ocupa de „takiști“, iar după trei luni nu va mai avea de cine se ocu­pa, acum deși takiștii au suspendat acțiunea lor pe timpul vacanței, to­tuși în lagărul carpist preocuparea de fiecare oră, nu e de­cît „takis­­mul“ și iar „takismul“. Despre o luptă, fie oricît de bla­jină a opoziției carpiste în contra guvernului fie­care pretind să-l moștenească nici urmă nu mai e. Nu se mai salvează, în această privință nici aparențele. De îndată ce, fie în orice chestiune cît de neînsemnată, o foaie carpistă cutează­ a nemul­țumi guvernul sau pe un puternic al zilei, e destul să apară o notă într’un ziar guvernamental asupra situațiunei lamentabile din grupa­rea d-lui Carp și să se arate cît de lipsită e de șansa­­ de a lua guvernul,­­pentru ca d. Filipescu să pue în mișcare misionarii și să implore tă­cerea presei guvernamentale asupra situației din lagărul carpist. . # Din nefericire, nu mai 'depinde "de concursul benevol al presei gu­­vernamentale, ca această situație să­ poată fi ascunsă marelui public. Declarațiunile d-lui Carp în ches­tiunea macedoneană au luminat ca un fulger situația reală din grupa­rea fuzionaților. Se poate oare, în adevăr, contesta astăzi că generalul Manu, care a de­clarat din capul locului că nu recu­noaște șefia d-lui Carp, e decis a respinge fățiș orice acțiune a d-lui Carp,care ar angaja partidul? Și se poate oare contesta că atunci cînd d. Carp pune chestiunea între d-sa și generalul Manu, vechii conserva­tori, cu d. Cantacuzino în frunte, nu se gîndesc un moment să aban­­doneze pe generalul Manu? Astea nu mai sînt presupuneri, deducții și insinuări; astea sînt fap­te petrecute. D. Filipescu, care a văzut că ge­neralul Manu nu e dispus a înghiți declarațiile d-lui Carp în chestiu­nea­ macedoneană, a crezut că toate se pot face prin îndrăzneală. Și-a comandat un interview și într’o fra­ză brutală, care trăda și mai mult starea sa sufletească, a spus că din­ partea d-lui general Manu se aș­teaptă la orice căci îl știe ce urma [UNK] Toste. Cu toate astea, cantacuziniștii au refuzat categoric a se asocia d-lui Filipescu, au refuzat reproducerea notei îndrăznețe a d-lui Filipescu și nu s’au arătat de loc alarmați, nici contrariați de faptul că genera­lul Manu ar urmări... ceea ce îl a­­larmează atîta pe d. Filipescu. E inutil să relevăm că această ati­tudine a cantacuziniștilor a fost în­țeleasă de d. Filipescu și a determi­nat neliniștea și frămîntarea care durează de două săptămîni în jurul temei: cine va veni la guvern? ! # " Tot cu gîndul la generalul Manu, d. Filipescu luptă de două săptă­­mnîni „spre a nu se acredita fel de fel de combinații ministeriale, din „care este exclusă firește, un mi­nister Carp“, cum spune d-sa într’o notă recentă. De unde și cum au apărut aseme­nea „combinații ministeriale“? De unde, dacă nu din situația ce s­a dat pe față în sinul grupărei carpiste, mai ales de cînd cu declarațiile șe­fului?! Și așa de mult au prins aceste ,,combinații“ în­cît d. Filipescu a rămas cu desăvîrșire consternat cînd a mai apărut și în „Voința Na­țională“ nota așa de semnificativă, prin care se spunea că departe ca proorocia d-lui Filipescu asupra u­­nui guvern Carp să fie primită, cei de la guvern cred că „va fi tocmai din potrivă“ și că vor veni „takiș­­tii“, cari se deosibesc de partidul de sub d. Carp „prin puterea numă­rului și printr’o pricepere mai ma­re a situației“. Ultima caracterizare corespunde atît de nimerit realității în­cît e evident că nota din „Voința Națio­nală“ venea din loc autorizat. Trei zile a umblat d. Filipescu, în știința tuturor, ca să obțină o re­venire asupra acestei note—și după ce cerșetoria a devenit de domeniul public, aseară a apărut noua poma­nă a guvernului pentru d. Filipes­cu. Intr’o notă care întărește și mai mult pe cea precedentă—căci ase­menea declarații nu se pot întoarce și sofistica după 24 de ore—„Voin­ța“ face d-lui Filipescu plăcerea de a arăta că dorința celor de la putere ar fi să nu vie „takiștii“. Oricine înțelege însă că aici nu e vorba de dorință, ci de realitate. „Voința“ e adorabilă cînd vrea s’o dreagă de dragul d-lui Filipes­cu și spune că „celelalte afirmații „nu privesc de fel pe conservatorii „democrați“. Ei ași! Cînd a afirmat „Voința“ Că ,,nu poate primi proorocirea că va veni un guvern Carp“,, că „ cre­de că va fi tocmai dimpotrivă“ și aceasta fiindcă takiștii se deosibesc de gru­parea d-lui Carp „prin puterea nu­mărului și prin o pricepere mai mare a situației— asta înseamnă că afirmațiile nu privesc pe conserva­torii democrați?! Ride și d. Filipes­cu de modul cum „Voința“ vrea s-o întoarcă pentru a-i acorda poma­na cerșită!... Un lucru reiesă din toate astea: că numai priveliștea, ba chiar nici măcar aparențele unei grupări si­gure de viitorul ei, nu prezintă gru­parea carpistă. Față de guvern nu poate­­ face o mișcare, căci e la discreția lui, cerșindu-i o protecție umilitoare fa­ță de partidul conservatorilor de­mocrați; în sinul ei e minată de a­­dînca deosebire de vederi și proce­­deuri, precum și de nepotrivirea de caracter dintre șef și fruntași, iar față de „takiști“ stă sub povara a trei dezastre electorale, cari au fost pentru Coroană tot atîtea indica­­țiuni importante. Nesiguranța aceasta e și singura pricină a neastîmpărului și violen­țelor nesăbuite cari se manifestează, atît de caracteristic, prin actele și scrisele d-lui Filipescu. XA23XTIZ Alfa Aplicarea vederilor lui Gherea Dobrogeanu Gherea, grație ingenioasei interpretări date de d. Filipescu ultimului sau studiu, a ajuns—mai rău nu se pu­tea!—ca teoriile sale să fie decretate „te­melia conservatismului". Adresînd eminentului critic și sociolog condoleanțele noastre, sintem­ în măsură a anunța tot odată cum că d. Filipescu ve­nind la putere, va aplica vederile lui Ghe­rea cu privire la starea de fapt și starea de drept de la noi. Deoarece Gherea a constatat nepotrivi­­rea între aceste două stări, d. Filipescu va restabili armonia între ele. De fapt nu avem secretul votului­ de drept îl a­vem. D. Filipescu o să facă să nu-1 avem nici de drept, ca să se potrivea­scă astfel starea de drept cu cea de fapt." De fapt țăranii sunt împedicați a alege pe cine voesc, de drept însă au libertatea de a alege pe cine voesc. Pentru a restabili armonia, d. Filipescu va suprima dreptul de vot al țăranului pentru a pune de a­­cord starea de drept cu cea de fapt, Ș. a. m. d. Mă miram eu cum să nu triumfe Gherea, cînd i-o lua în întreprindere ideile d. Fili­pescu! Fac. Proorocul răscoalelor D. Barbu Păltineanu a făcut între altele o destăinuire privitoare la rolul ce a jucat d. Nicu Filipescu în răscoalele din 190­7. După această destăinuire, d. Nicu Filipescu a știut că răscoale vor fi și a așteptat deja dînsele căderea regimului cantacuzinist pe care-l ura atît de mult. Numai acei cari nu vor să vadă adevă­ratele cauze ale răscoalei,­­balul de nespu­să mizerie în care se găsește țărănimea,­ pot să creadă că o persoană a fost pricina ei. De aceea trebue bine lămurit, că m­e­­d. Filipescu nu poate fi acuzat ca autor al răscoalei. Destăinuirea d-lui Barbu Păltineanu probabil însă că nici nu voește să ridice o asemenea acuzațiune. Ea voește să spue cu totul altceva. Răscoalele au avut un preludiu: mișca­rea contra streinilor din Moldova, din Nor­dul Moldovei. Această mișcare a­ organi­zat-o în mod conștient d. Jules Văsescu, prefectul de Botoșani, actualmente depu­tat. D. Filipescu sprijinea pe d. Văscescu­, pentru că d. Filipescu a avut în totdeauna o slăbiciune pentru mișcările îndreptate contra străinilor. Oare nu organizase și d-sa cunoscutele vandalisme din Capitală? Oare nu s'a pre­gătit, puțin după groaznica răscoală din 1907, să organizeze o revoltă a marilor proprietari, contra reformelor? Mișcarea contra străinilor, pe care o or­ganiza d. Văsescu, era deci pe placul d-lui Filipescu. D-sa nu e scrupulos în alegerea mijloacelor pentru atingerea scopului d-sa­­le politic. Și dela mișcarea d-lui Văsescu, d. Filipescu aștepta căderea guvernului Cantacuzino! Atîta era de ajuns! ! Ce-i drept, d. Filipescu nu se aștepta ca mișcarea d-lui Văsescu să aibă cunoscutul ecou în Muntenia. D-sa credea că­ totul se va mărgini la o mișcare contra streinilor din Moldova și o asemenea mișcare îi se­ pare d-sale un mijloc inofensiv pentru a­ răsturna un guvern.... De aceea îl și vedem menajîndu-și posibilitatea unei asemenea mișcări prin relațiunile intime și oculte— foarte stranii pentru un partizan at­ît­ îni Carp,—ce întreține cu d-nii Iorga, Cuză, etc. Atîta e adevărat! Mai mult nu! Și d. Fi­lmescu nu e mai vinovat de răscoalele ță­rănești decît primul-ministru și minist­ru de interne de atunci, d. George V­âniacfei­­zino, care a avut și d-sa cunoștință din manevrele primejdioase ale prefectului său Văsescu și n’a luat nici o măsură... Ori poate d. Filipescu îl și ucisese atunci ne venerabilul șef... prin persuasiune, bine înțeles? —--­­Sp. DIRECTOR POLITIC ABONAMENTE: Joi 31 Iunie 1908 CONST.­UIN­E Un an ..... . 6 luni ...... *‘“a* ................... o lună ...... TELEFON» Pentru Direcțiune No. 14/99 ■ Capitală * 14/10 « Provincie și Străinătate No. 12/40 Situațiatn lagărul cârpi și­ o scrisoare a­­ lul C. Filiistea­uu a preciza­ t Un fost vice-președinte al Came­rei sub regimul trecut, d. Barbu Păltineanu, aflîndu-se în mijlocul partizanilor săi, a fost adus să vor­bească de o sumă de 60.000 de lei realizați prin­­ rețineri din diurnele foștilor deputați și senatori, spre a sluji ca fond electoral. Cu atît mai mult era chemat d. Păltineanu să vorbească de acest fond, cu cît el a fost alcătuit din cotizațiunile marei majorități a foștilor deputați și senatori, cari s'a dovedit că ur­mează azi politica d-lui Take Io­nescu. Și d. Păltineanu a precizat două fapte : 1) că după declarația d-lui Obedenaru, casierul clubului car­pisi, 30.000 de lei din acest fond au fost ridicați de d. Cantacuzino, spre a se despăgubi de „cheltuelile" su­portate în opoziție; 2) că tot după declarația d-lui Obedenaru, casier ceilalți 30.000 de lei ar fi fost dați d-lui general Lahovary, fără nici un fel de chitanță!! Rămînea ca la aceste destăinuiri precise, să se răspundă: ce e ade­vărat cu suma ridicată de d. Can­­tacuzino și ce e adevărat din răs­punderea ce se aruncă asupra unui mort, afirmîndu-se că pe cînd era în viață, fără chitanță și fără mar­tori i s'a predat generalului Laho­vary de un casier răspunzător pentru fiecare ban mînuit, în­sem­nata sumă de 30.000 de lei! In locul unui răspuns, tot așa de precis ca și destăinuirea făcută,­­ Filipescu a sărit cu vocabularul de la Făurei, iar monitorul cantacuzi­­nist insultă de asemenea pe d. Păl­tineanu, râslindu-se că nu au drep­tul d. Păltineanu și amicii d-sale să ceară socoteală. Paralele au avut dreptul să le dea, dar de cerut so­coteală n'au dreptul ? !... Și cred cei cu musca pe căciulă că așa se închide discuția asupra u­nor destăinuiri atît de precise ?! E o naivitate și prin scrisoarea sa, pe care o reproducem în corpul ziarului, d. Păltineanu răspunde d-lui Filipescu. Insultele n'au ținut niciodată loc de răspuns, cînd e vorba de fapte și cifre. _______Saturn Bariu Plinean X­ V'­nor­ile K­ielmii Ub­elfling Femeie perdută, prințesă, maniacă — Memoriile Wilhelminei Woel­­fling au apărut. Asupra autenticita­te­­lor nu încape discuție, de vreme ce editorul a expus în Berlin ma­nuscrisul și redă și în facsimile cî­­teva pagini dintr’însul. Am citit aceste Memorii cu un sentiment straniu. Stilul se resimte de lectura romanelor senzaționale ; unele observațiuni frap­ează însă prin juste­ța și profunzim­ea lor și trădează și o lectură mai serioasă. Poate că din romanele senzaționale cari de obiceiü fac din umila fată din popor, o principesă— Wilhel­­mina Woelfling a învățat acea e­­nergie cu care a urmărit romanul propriei sale vieți. Numai că ea n’a fost fata din popor virtuoasă... Romanul Wilhelminei e în­deob­­ște cunoscut. Fată săracă, ea place unui arh­iduce,­ anume arh­idu­­celui Leopold de Toscana. Acesta prinde la urmă o așa slăbiciune de Wilhelmina, în­cît după ani de zile de luptă cu familia sa, fuge cu dîn­­sa în Elveția, renunțînd la titlul de arh­iduce și căsătorindu-se cu femeea care-l fascinase. Romanul a pasionat lumea întreagă și ar fi fost frumos, dacă se termina cu că­sătoria. Din nefericire el s-a termi­nat cu un divorț și acest proces a arătat toată proza ce se ascundea sub poetica însurătoare a prințului cu fata din popor. Memoriile Wilhelminei furni­zează cheia pentru înțelegerea tutu­ror celor ce s’au petrecut cu arhhi­­ducele Leopold de Toscana. Ele sunt și o împărtășanie fără rezervă din partea femeei. Nici cu un cuvînt nu atacă pe arh­iduce. Numai oda­tă și aceasta în treacăt, ea relevă că el fiind bolnav a infectat-o și pe dînsa. De atunci amorul lor pare a nu mai fi avut de­cît un caracter pur platonic. Arh­iducele Leopold se distra aiurea, dar mereu se re­­întorcea la ,,Duzzi“ a lui, care exer­cita, se vede, un fel de atracție dia­bolică asupra lui. Atîta cuvînt rau găsește despre „Poldi“ în aceste Memorii. încolo ea nu are decît cuvinte de laudă pentru persistența lui pentru pute­rea lui de sacrificiu... Numai că nu e îndeajuns bărbat, o umplea me­­reu de amărăciune,­ fără ca să în­țeleagă că tocmai prin aceasta el îi manifesta cea mai frumoasă putere de sacrificiu.­­ Dacă Wilhelmina nu are un cu­vînt rău pentru dînsul, ea nu as­cunde nimic rău despre ea însăși. Fată a unui mic funcționar, ea a avut parte împreună cu alte două surori ale ei, și de o mamă vitregă care avea și ea copii. Tatăl era unul dintre acei funcționari mici, cum îi întîlnești uneori în Occident, cari posedă o cultură disproporționată cu situațiunea lor, cari au pasiunea li­terelor și trebue să se chinuiască cu socoteala gologanilor, un poet silit să scrie chitanțe , un intelectual si­lit să încaseze brutalitățile superio­rilor. Pe deasupra tatăl Wilhelmi­nei era un om cu totul lipsit de vo­ință : fără voință fată cu a doua sa soție, el era fără voință și fată cu copiii săi. Astfel cînd Wihhelmina silită să-și cîștige pîinea, devine chelneriță și casieriță de cafenea, pentru a ispră­vi ca o prostituată, care-î terfelește numele lui cinstit și-i compromite chiar pozițiunea de funcționar,—ta­tăl nu e cuprins de acele clasice ac­cese de indignare! El n’o alungă cînd epuizată, bolnavă și hîrțuita de poliție vine să caute adă­post sub acoperișul casei sale cin­stite. In schimbul făgăduelei că nu va mai face, el o iartă. Ea se po­­căește o săptămînă, o lună, apoi iar apucă pe calea răului, pînă cînd, practicînd desfrîul ba la Brunn, ba la Viena, isprăvește într’o casă de prostituție clandestină din acest din urmă oraș,— unde trupul e exploa­tat fără de milă... # Cu prostituția merge mînă în mî­­nă alcoolismul. Rachiul dulce și șampania devin pentru dînsa in­grediente de cari nu se poate lipsi In contact cu bărbații decade tot mai mult pînă cînd se amorezează ea de arh­iducele Leopold. E de reținut acest pasagiu al me­moriilor, prin care ea descrie cum s’a amorezat ea fata din popor ne­cinstită, de un print în carne și oa­se, membru al casei imperiale. Prin­tul era ofițer în garnizoana Brunn, cunoscut prin chefurile și escapa­dele sale. Intre fete avea reputația că-i urît. Wilhelmina îl vede pe stradă și se amorezează de dînsul. Ei îî se părea că e frumos, că în­trupează toate condițiunile frumu­seței bărbătești... Wilhelmina po­­t seda o scrisoare pe care arh­iducele o scrisese unei amice. După oare­­care dezitări ea se duce la dînsul pentru a-i remite biletul galant. Primirea pe care i-o făcu arh­idu­cele fu dintre cele mai amabile. Fa­ta din popor, care în casa publică din Viena învățase de­sigur să nu reziste prea mult,­ putu repede de tot să-și vază visul realizat, peste puțin putea să spue că a posedat un arh­iduce veritabil. Ceea ce însă a­­tunci de­sigur n’a prevăzut nici ea, nici arh­iducele, este că această întîlnire amoroasă, avea să tur­bure viața familiei imperiale și să coste pe amant Coroana și situa­țiunea de principe. Pentru Leopold de Toscana aven­tura aceasta a fost o fatalitate... # La început familia arh­iducelui n’a dat aventurei vreo importanță. Nu era prima și nici nu credea ni­meni că va fi ultima. Chiar frații arh­iducelui îl vizitau pretutindeni unde se afla cu metresa sa. Se pare chiar că unii dintr’inșii rămnesc la dînsa... Ea însă pare a fi socotit că pentru o fată din popor ajunge un archiduce. Cînd însă gluma a început să se îngroașe și familia archiducelui a aflat că el plănuește o căsătorie cu fosta demimondena, s’a pornit lupta uriașă pentru salvarea lui. S’a ofe­rit Wilhelminei bani, iar lui îi s’a impus ca timp de un an să nu co­respundă în nici un fel cu dînsa. Dar nici o lună n’a trecut și cores­pondența a reînceput. Deși se știau urmăriți și spionați, după cîteva luni s’au și întîlnit din nou și pe măsură ce piedicele se înmulțeau, dragostea lor—dacă dragoste a fost —creștea. La un moment dat fami­lia a plănuit punerea lui Leopold sub interdicție. Așa cel puțin i-a co­municat lui sora­ sa, prințesa Luiza de Saxa care tocmai se încurcase cu profesorul copiilor ei, un bel­gian anume Giron. Acum, fie că Luiza auzise de fapt că era vorba ca Leopold să fie pus sub interdic­ție, fie că ea care se pregătea să fu­gă cu Giron în Elveția, căuta un complice,­ destul că destăinuirea ei determină și pe Leopold să fugă și astfel lumea fu martora îndoitului scandal al fugei prințesei moșteni­toare a Saxoniei cu profesorul copii­lor ei și a arh­iducelui Leopold cu o fostă femee de stradă. Ce a urmat se știe, arh­iducele a renunțat la titlurile sale și a luat’o pe Wilhelmina de nevastă. El a a­­doptat numele de Woelfling, pe care l-a dat și soției sale, cu care însă n’a putu trăi mult timp fericit. Memoriile, pe care Wilhelmina le-a întrerupt brusc, probabil după in­tervenții din Viena,­­ nu ne mai vorbesc de acest timp. Editorul însă ne relatează că ajunsă la capătul visului ei, de a avea ca soț pe un ar­h­iduce, Wilhelmina pe urma emo­țiilor ce îndurase devenise maniacă. Arh­iducele o inițiase în tot felul de mistere spiritiste și ea începu să se dedea unui misticism absurd, a­­firmînd că e însărcinată pe urma violențelor ce a îndurat de la un spirit și alte asemenea năzbîtii... Apoi Wilhelmina începu să se de­dea unei cure de nemîncare... cre­­zînd că cu cît slăbește cu atîta se spiritualizează și se apropie mai mult de idealul ei... Fostul arh­iduce, cetățeanul Leo­pold Woelfling, văzu că nu mai poate trăi cu Wilhelmina. Ceea ce nu reușise să facă trecutul dubios al femeei, inzistențele de tot felul ale familiei, făcu perspectiva unui viitor în care soția sa se va fi spiri­­­­tualizat complect... E și în acest tragic sfîrșit o mo­­r rata, pentru cei cari ar vroi să facă, cum a făcut Leopold Woelfling. , B. Br. , Wilhelmina la 20 ani pold Wilhelmina înainte de fugă -ets Adeveruri _Camil«HH „La Roumanie" constată că Nababul are azi mai multă autoritate decît atunci cînd era șef ! Se vede că a trebuit să demisio­neze ca să-i vie autoritatea?! Atîta numai, că î-a venit cam tîrziu ! Fondul In urma topirei fondului electoral, can­tacuziniștii au rămas doar cu fondul po­litic ! Veți recunoaște că nu prea face parale! Tănase Un zeflemist care cunoaște ascendentul lui... Tănase asupra Nababului, întrebat cum a primit acesta cererea d-lui Carp de a se decapita generalul Manu, a răs­puns: — Nu știi pe Nababul? S’a făcut... Tă­nase I Rigoletto I ------­ froed­ele pentru i­acedonia Puterile au fost raü derutate prin lovi­tura care s’a produs în Turcia. Cine nu-șî amintește de frămîntările cari au avut loc în Europa, nu mai departe de acum două luni, din cauza proectelor pentru Macedonia? Puterile se divizaseră, se puseseră în circulație mai multe proecte care de care mai dezinteresat desigur, și pe aceste proecte se dedeau lupte de ca­binet, lupte de note diplomatice cari în­cepuseră să miroase grozav­a praf de pușcă. Puțin a trebuit să izbucnească a­cea grozavă conflagrație care amenințase Europa din momentul în care s'a pus pentru prima dată chestia Orientului. Era de multe decenii considerată Turcia ca bună pradă pe care puterile și-o disputau cu aprindere și se înțelege, că nici una din ele nu avea să renunțe la partea pe care o pretindea, parte pe care a urmă­rit-o cu mari sacrificii chiar. Iată însă, că din senin, un fulger luminos risipește întunericul împărăției otomane. Ofițeri­­mea cu adevărat bravă se pune în frun­tea unei mișcări naționale liberatoare și Turcia, din neputincioasă ce era, devine un stat independent, puternic, o putere chiar. L­upta dintre cabinetele europene devine fără sens, proectele de reformă— de pradă mai bine zis—nu mai au nici un rost, și ceea ce nu reușesc să facă toate puterile la un loc, face Turcia sin­gură. Macedonia se pacifică in mai puțin de 48 de ore. Și iată că efectul produs­­ de evenimen­tele din Turcia trece de granițele acestui imperiu. Constituția turcească are impor­tanță și pentru dezvoltarea tuturor po­poarelor din Europa. In afară de faptul că mișcarea liberatoare turcească are mare influență asupra statelor mai îna­poiate, vedem că ea a înlăturat un mare prilej de dispută între puteri. Nu vor mai avea a se ocupa statele mari de Macedo­­nia, de chestia armeană, etc. Cu atît mai bine. Faptul se va resimți și în budgetele militare ale puterilor: nemai­fiind perico­lul care amenința chestia Orientului, nu se va avea în vedere vecinie un eventual razboiu, nu se vor mai face acele dispe­rate înarmări. Faptul se va resimți și în politica internă a puterilor, cari vor avea mai puțin pre­tetul de a se ocupa de ce se­ petrece în Orient, și se vor mărgini mai mult la ce se petrece în politica lor in­ternă. Retragerea proectelor pentru Macedonia este semnul unei ere noui care începe în politica europeană, eră de mai mult bine și progres '................­­ C­HESTIA ZILEI Fondul electoral Un fost deputat» Dar cu fondul electoral de 60,000 lei, adunat de la noi, cum stăm, Coane Iorgule » Nababul» S’a topit prin fuziune!! Dieta Finlandei * La Helsingfors se așteaptă noui evenimente . După cum se știe, și după cum am a­­nuntat la timp, in Finlanda au avut loc alegerile generale și acum cîteva zile, se­­­­ziunea s’a deschis, cu obicînuiteie ceremo­■­niî, adică schimb de vizite intre autori­­i tătî, defilarea trupelor din garnizoana Hel­■­singfors, serviciu religios la catedrala ru­să, etc. Printr-o ciudată inconsecință a regimu­lui finlandez, seziunea a fost deschisă sub ■ președinția guvernatorului general rus ■ pentru a se arăta mai bine, subordonarea marelui ducat suveranităței superioare a țarului și a guvernului sau, înaltul funcționar rus s’a exprimat ast­fel: " „Reprezentanți ai poporului Finlandei! Iată mai mult de un veac, de cînd Fin­­­­landa face parte din imperiul rus. Sub pro­­tecțiunea acestui imperiu, Finlanda a a­­tins o dezvoltare materială și intelectuală remarcabilă. Trebue însă să constatăm, spre marea noastră părere de rău, că încrederea și solidaritatea dintre poporul finlandez și cel din Rusia, nu s’a dezvoltat în aceeași măsură, după cum nu s’au dezvoltat nici sentimentele legitimitățea obligațiunilor impuse Finlandei de către imperiul rus. In dezbaterile ce au avut loc în dieta întrunită la începutul lui Februarie 1908, s’au exprimat In mai multe rîndurî păreri cari dovedesc o concepțiune cu totul false a situațiunei Finlandei și o interpretare tot atît de false a obligațiunilor impuse Finlandei de către imperiul rus, în virtu­tea acestei situatiuni. , In sfîrșit, in noaptea de 15 Februarie dieta a adoptat o hotărîre, care implica o apreciere foarte favorabilă a măsurilor ce se luase, în urma dorinței exprese expri­mată de suveranul nostru. Am dizolvat atunci dieta și am ordonat să se procedeze la noul alegeri; astfel s’a format noua dietă. Invocăm binecuvîntarea celui Atotputer­nic pentru lucrările ce se încep acum și sperăm că ele vor fi pătrunse de sentimen­­­tele de solidaritate și interes ale Finlandei. Discursul acesta nu seamănă cîtuși de puțin cu acelea pe cari puterea executivă obielnuește să le fie în fața unui parla­ment, care se pregătește să înceapă mun­ca lui parlamentară. Pretutindeni, discursul tronului expune situațiunea internă și externă, fără să facă aluziuni la neînțelegeri căci asemenea lu­cruri ar da naștere la recriminări și dis­­cuțiuni nesfîrșite și nefolositoarei ■ • r*. “''TV Limbajul guvernatorului general a pro­vocat o oarecare neliniște, care s'a accen­tuat cînd decanul dietei i-a răspuns în termenii următori: „Dieta Finlandei s'a întrunit aci con­form legei fundamentale, după noulle a­­legeri, pentru a lua parte la administra­­­­țiunea financiară și la opera legislativă. Dieta e gata să consacre acestei stări de lucruri toate sforțările sale și mai ales cu­­ un zel cît se poate de sincer.­­ Condițiunea oricărui progres ne pare , respectul situatiunei noastre politice și­­ conditiunea noastre juridice, sub protectiu­­nea cărora, poporul finlandez a realizat­­ independenta sa materială și intelectuală, i Temelia acestei situatiunî și a acestei­­ conditiunî, este constituită prin dreptul­­ poporului finlandez la o administratiune specială, la un examen independent al ge­­c­stiunei financiare și al unei comunicați­­uni directe cu suveranul ei.­­ Orice măsură ce s’ar depărta deja acest­­ principiu, trebue considerată ca netinind­­ nici o socoteală de drepturile Finlandei și nu poate să­ conducă decît la rezultate de­ 1­plorabile* v­­ v De aceea, diferitele măsuri luate în­ cursul ultimelor timpuri, au provocat oare­* care neliniște în popor. Dieta speră că condițiubile în armoniei cu legile fundamentale ale Finlandei vor asigura și vor afirma încrederea ce trebue să existe totdeauna între un popor și suve­­ranul sau. Sfîrșind, vă rog de a transmite M. S. și Marilor duci,, sentimentele de devota­ment și adînc respect ale dietei”. i­ar“ După cum se poate constata, din cele 3d mai sus, nici Rusia nu­ a renumtat la nici unul din drepturile pe cari crede că le are în Finlanda, nici dieta finlandeză nu a renunțat la lupta pe care a întreprins-o vechia dietă.­­*».■ Cîteva zile vom avea deci liniște în Fin­­­landa, adică atît cît îi trebue Dietei să se constitue, să proceadă la regularea ches­tiunilor ce trebuesc puse la­­­ ordinea zilei.­­Peste o săptămînă cel mult, trebue să ne așteptăm însă la discuții violente, la re­­­luarea ostilităților. Conflictul va fi și mai grav de,­în rîndul trecut, și nu e de mirare, ca actuala dietă să fie din nou dizolvată. A­­ apărut Fo.­SI — din romanul de aventuri — Cei trei pluspretari de Al. Dumas-Mil 5 bani în toată țara, bani 5 m­ilenfismul în Bustria o nouă tactică a guvernului. După știri, guvernul vienez s-a convins în sfîrșit că iridentizmul și agitațiile cari n’au fost de loc stăvilite pînă acum în cele două provincii italienești, ar putea deveni la un moment dat iparte supără­toare, mai cu deosebire în cazul unui e­­ventual räzboiu cu Italia Acum părerea generală este, că dacă­ guvernul va continua de a­ încuraja aceste agitații prin politica sa de apăsare, starea de spirit a populației italiene ar putea deveni o adevărată arimejdie pentru im­­­periu.­­ în consecință, cabinetul vienez a alcă­­­tuit pentru provinciile Trentin, Istria și­ Gorice un program administrativ, prin care acordă multe îmbunătățiri și avan­­­taje populației sus numitelor provincii; e vorba de a se construi o cale ferată pe o întindere de mai multe sute de kilometri,, de a face șosele, a înființa birouri poș­­t­­ale, telerafice și telefonice, linii pentru­­automobile, mai multe școli mimiare, școli de bele-arte și meserii, instalatiun­­i de uzine electrice, etc. Se asigură chiar cum că guvernul este dispus de a face iride­nt­ișt­ilor marea con­cesie de a înființa în Triest o universi­­­­­ti­tate italiană. \

Next