Adevěrul, octombrie 1908 (Anul 21, nr. 6856-6885)
1908-10-14 / nr. 6869
Yk i/Anul al XX lea--K O- 1860 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA COHCEDATĂ EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER &. Co. BUCUREȘTI Str. Kamseorsefkci II- Telefen SI Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 alarț 14 Octombrie 1808 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLEAROS.UIEME , TELEFONI Pentru Direcțiune No. 14/99 a Capitală „ 14/10 » Provincie și Străinătate No. 12/40 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate — .................... . ....................... .• 1 "• Denunțarea convenției cu Austria. Declarațiile d-lui JăM A Denunțarea convenției cu Austro-Ungaria Delegații 7istro-Ungariei resping orice concesie în chestia vitelor și pretind avantaje pentru industriile lor Aer.La se va da mai bine la iveală scandaloasa fățărnicie a politicei austriace și maghiare față de Rominia. Nu ne-am îndoit niciodată că atît cei de la Budapesta cît și cei de la Viena au căutat să ne umilească politicește și să ne aservească economicește profitînd tocmai de acele „excelente“ raporturi între statul nostru și monarhia lor, exploatînd prietenia veche între regele și împăratul Franz Iosif. Politica externă de azi a Romîniei a dat un faliment rușinos și dureros. " Nu ne mai putem apăra nici cele rea legitime interese economice față de lăcomia fără frig a maghiarilor și austriacilor. Nu mai vorbim de interesele naționale și culturale ce are de apărat acest stat acolo unde avem romîni subjugați. Dar purtarea celor de la Viena, în aceste momente, este pur și simplu dușmănoasă, o atitudine cu desăvârșire ostilă față de Romînia. Nici cea mai mică considerație n’este diplomația austro-ungară pentru interesele legitime economice ale statului nostru. La Budapesta se opun oricărei concesiuni pentru vitele noastre. La Viena nu se impun concesiuni pentru industriile monarchiei lor. Nici ceea ce s’a acordat Serbiei pentru vite, nu vor să acorde României, deși ar fi o neertată greșită dacă am accepta să exportăm numai ștea vite tăiate cîte s’au acordat și Serbiei. Pe lingă aceasta ni se pretinde să acordăm scăderi de tarife cari tind la sugrumarea multor industrii iaționale dela noi pentru cari statul a făcut imense sacrificii și în cari sau băgat și capitaluri mari indigene. Ar fi un adevărat dezastru economic dacă am primi să ni se creeze o asemenea situație. Au venit ungurii și austriacii la expoziția noastră jubilară cu mare alații, mărîndu-și pavilioane imense și împănînd expoziția cu agenți de fabrici pentru a-șî putea desface produsele lor la noi. Sau creat, la Budapesta, in anii din urmă, fabrici cu capitaluri imense, a căror desfacere e exclusiv îndreptată spre Romînia. N'au nici o teamă de vreo represiune și-și continuă politica lor trrâimășească față de noi. Dar sperăm că de astădată nu se va găsi partid politic în Romînia care sa mai dea ceva ungurilor sau austriacilor. Nu se mai poate face nici pe terenul economic cea mai neînsemnată concesiune Austro-Ungariei, iată credința tuturor oamenilor politici din Romînia. Ce se impune dar să facem față de atitudinea celor dela Viena? Se impune o imediată denunțare a amvensiei cu Austro-Ungaria. în ziua cînd delegații romîni vor părăsi Viena, în acea zi trebue să pornească de la București denunțarea convenției. O suspendare de tratative din partea delegaților nu mai are nici un rost, nu mai este admisibilă. Cele șase sau șapte amînări impuse de la Viena pun perfect în evidență intențiile austriacilor și maghiarilor. Sistemul acesta de trăgănări convine de minune vecinilor noștri. Prelungirea regimului de azi,iată idealul banilor și lealilor noștri amici și aliați. Prin urmare politica de trăgănare trebue respinsă ca dăunătoare intereselor noastre economice. Denunțarea convenției, oricum se va interpreta la Viena, mai ales în aceste momente, se impune. Cu amici falși și cari nu se sfiesc să se exploateze chiar atunci cînd sunt obligați. Să ne dea dovezi de prietenie sinceră, cu asemenea ambii și aliați ar fi să compromitem, sa distrugem ceea ce am creat pe terenul economic ca stat independent. Deci nu o altă soluție decit să răspundem la vrăjmășia lor punîndu-ne în legitimă apărare și demintind convenția. Depantind convenția cu siguranță că in câteva luni vom vedea o așa de mare mișcare la vecini, mai ales la Budapesta, pentru încheerea unei convențiuni cu Romînia, în condițiunî avantagioase, încît diplomația d-lui d’Aehrenthal va capitula în fața pagubelor ce vor rezulta, pentru unguri și austriaci, dintro denunțare. Dacă însă guvernul român va face și de astădată imensa greșală de a primi sistemul de trăgănare, dacă nu va rupe el va suspenda numai ratativele, atunci ne vom pomeni că d. d’Aehrenthal are să ne încurce chestiunile legate de convenție cu chestiunile politice, ne vom pomeni că ni se va cere un sacrificiu politic pentru un avantaj economic sau vice-versa—după cum ne va conveni la Viena—și atunci ne vom afla cu mai multe chestiuni încurcate și în neputință de a lupta cu lacoma diplomație a vecinilor noștri. Baronul d’Aehrenthal a crezut că are să creeze o atmosferă favorabilă țărei noastre prezentînd ca un avantaj, pentru noi, propunerea ce a făcut de a regula chestia Dunărei prin introducerea în comisia europeană a sîrbilor și bulgarilor și prin regularea parțială a navigației internaționale pe porținea rominească a fluviului. Dar s’a înșelat cancelarul Austro- Ungariei dacă crede că în Romînia e tot aceeași nepăsare inconștientă pe care a constatata cînd a reprezentat la noi interesele monarhiei vecine, că tot aceiași oameni politici conduc, tot după vechiul calapod politic, interesele Romîniei. Dacă a calculat pe aceasta, apoi se înșală baronul d’Aehrenthal fiindcă nici un guvern și nici un parlament român nu va mai primi să ratifice vrăjmășeasca politică a Austro-Ungariei față de noi. B. D. Stelian și d. Briand Am observat acum cîteva zile deosebirea dintre răspunsul ministrului de justiție al Franței, d. Briand, la atacurile naționaliștilor francezi contra Cârjei de casație și acela al ministrului nostru de justiție, d. Stelian la atacurile naționaliștilor de la noi contra magistraturei noastre. O foaie a guvernului crede că situațiunile nu s'se potrivi de loc. Nu s’o fi potrivind altăceva, dar situațiunile se potrivesc grozav și anume se"" potrivesc din două puncte de vedere. Mai întân, s același spirit anarhic și la naționaliștii francezi și la cei de la noi, de a zdruncina magistratura, introduce, după cum a arătat-o, de altfel destul de franc și lămurit d. Casa, punctul de vedere „naționalist“ în aprecierea magistraților asupra dreptăței în cauzele împricinaților. Și unii și alții înțeleg dreptatea In sensul că magistrații trebue s’o dea totdeauna naționalului cînd acesta are de adversar un străin, sau ceea ce pentru „naționalist“ înseamnă „străin“. Poate fi aceasta concepția unor oameni de guvern și ar putea trăi, indiferent unde, un stat bazat pe asemenea principii de justiție? Al doilea punct de vedere din care se potrivește incidentul din Franța cu cal dela noi, e că atît în Franța cît și la noi naționaliștii fac agitația lor contra magistratura în scopuri politice. Dovada o are de ministru al justiției, dela noi iu însuși raportul comisiei de anchetă a înalților magistrați, care pretinde d-sa că-i este literă de evanghelie. Raportul acesta spune categoric că naționalității și în special d. Guza a ridicat acuzațiile lor pentru a exploata în scopuri electorale atacurile contra magistraturei. Cînd d. Briand a înțeles că acesta escopul naționaliștilor francezi, ce a făcut? A vorbit cum se știe și a decis Camera să respingă cu majoritatea și energia care șia văzut atacurile debitate. Și d. Briand n’avea pentru aceasta raportul unei comisii de anchetă, cum I avea d. Stelian! Ministrul nostru de justiție, în schimb, a forțat înțelesul unora din părțile raportului, iar cea privitoare la constatarea asupra scopului politic și electoral urmărit de acuzatori, l-a ignorat cu desăvîrșire. Iată marea și deplorabila deosebire între procedarea din Franța și cea de la noi in două situațiuni perfect asemănătoare, ' v Saturn D. Carp și chestia Dunărei Aproape întreaga ședință a comitetului executiv al partidului conservator a fost ocupată de expunerea d-lui Carp asupra chestiei Dunărei. Dintre prea puținii noștri bărbați politici cari cunosc întrega importanță economică, politică și strategică a Dunărei, d. Carp este unul care nu numai cunoaște, dar a și avut un rol în această chestiune. Era de prevăzut deci că d-sa va opune același veto ideea de a se introduce reprezentanți ai Serbiei și Bulgariei în comisia dunăreană, pe care îl opun toți oamenii noștri politici—afară, pînă acum, de d. Sturdza. Cu cît atitudinea aceasta a conducătorilor politici dela noi va fi mai din vreme și mai întins cunoscută, cu atîta ea va da mai multă fermitate sentimentului public și va fi mai de folos intereselor țârei. Din nefericire, mai toți și doar d in special se țin de vechea școală de a face politica externă națională cu totala excludere a opiniei publice. Faptului acesta se datorește, in bună parte, lipsa de rezultate practice în conducerea politicei noastre din afară. Fără partid și fără curent în țară, d. Carp a fost redus la sterilitate, în chestia regularei navigației dunărene ca și în multe altele. Cu toate astea, nici de astădată d. Carp pare a nu voi să înțeleagă cît de necesară politicei externe ar fi o conștiință națională puternică formală din contactul direct dintre conducători și conduși. Poate că multe din decepții i-ar fi fost cruțate, dacă ar fi înțeles acest lucru. ............ B. Y. R, Constantinopol, Octombrie ... De la Poartă spun birjarului să mă ducă la localul Comitetului pentru uniune și progres. Pe lingă legațiunea persană și ministerul lucrărilor publice, trecem în „galopul“ unor cai de birje din Stambul, — apoi străbatem diferite stradele, pînă cîrmim în brutia mărginită de ambele părți de modeste case turcești cu ferestre prevăzute cu zăbrele, pe cari privesc curioși copii. In fața uneia ne oprim. Afară și în antreu staționează numeroși oameni din toate păturile sociale. Ofițeri vin și pleacă... E o gălăgie ca la un minister. Daț carta mea împreună cu recomandațiunea ce aveam pentru" doctorul Beha Bei, fruntaș membru al comitetului și sunt introdus prin diferite birouri în care lucrau diferiți funcționari, într’o cameră în care doctorul Bedia rezolva numeroasele hîrtii ce i se supuneau. Rind pe rînd văd trecînd pe dinaintea mea diferiți membrii ai comitetului. Expun scopul vizitei mele. Am auzit părerea multora,—vrei și s’o aud și pe cea a comitetului, despre care știu că e conducătorul real al Turciei. In numele comitetului e însărcinat să-mi răspundă Ferid Bei, fost ofițer în armata turcească, degradat și exilat pentru ideile sale liberale sub regimul trecut, bucurîndu-se azi, deși e tînăr, de un mare prestigiu. Ferici Beimi-a declarat următoarele : - Comitetul pentru uniune și progres e animat de cele mai pacifice tendințe. El voește rămas pentru a putea asigura instituțiunile constituționale, pentru a putea dezvolta libertățile cu atîta greutate cucerite. Comitetul are destul de lucru cu reorganizarea fundamentală a întregei administrații a Turciei, cu efectuarea alegerilor și cu lupta contra reacțiunei care nu s’a dat încă de tot bătută. Chiar azi s’a întîmplat la Beriktaș, un cartier cu totul reacționar, o crimă abominabilă. Un grec a fost ucis pentru că voia să ia de soție o musulmană care voia să treacă la creștinism. Poliția a dat dovadă de o nespusă slăbiciune. Ea n’a știut să apere pe grec de furia mulțime! Beriktasul e cartierul în care locuiesc toate slugile vechiului regim, toți cei cari traiau din abuzurile acestuia. Bănuim deci că mina reacționarilor e în joc. Dar vom proceda cu cea mai mare energe. Asasinii vor primi cea mai aspră pedeapsă posibilă și vom urmări firul intrigei pentru a pedepsi și mai aspru pe autorii morali, nu numai pe cei materiali. — Dar cu Sultanul cum vă purtați ? — Noi am uitat tot ce am pătimit. Nu mai avem în vedere decît viitorul, trecutul l’am șters din amintirea noastră. Sultanul a înțeles situațiunea și se ține în limitele prescrise de Constituție. Ba după toate aparențele el se simte mai fericit acum. Nu mai are grijile și nu mai e stăpînit de frica din trecut. Pe deasupra el poate urmări acum politica mare, ceea ce nu putea face cînd se ocupa și de numirea unui copist dintr’un tîrgușor din Anatolia. — Cari sînt tendințele d-voastră în politica externă? — Pacea peste tot. Primul și ultimul nostru cuvînt este pacea. De aceia vom întreține cele mai excelente relațiunî cu toate statele amice Turciei. Vrem să ne putem dezvolta în liniște, asta-î tot ce cerem și dacă războiu ar fi, e bine să se știe, că nu provocat de noi ar putea să fie. La urmă Ferid-Bei mî-a mulțumit în numele comitetului pentru concursul ce „Adevărul“ a dat întotdeauna tinerilor turci. • De notat că la Constantinopol revoluțiunea a fost proclamată, și e condusă efectiv de doi bărbați: Selim Sire și Ahmet Riza. Portretele lor le dăm în capul acestui articol. Ahmet Riza este identic cu acela despre care au vestit ziarele că s’a dus la Londra în numele comitetului și despre care telegramele din urmă spun că e predestinat să ia portofoliul externelor. Dar un mare sprijin moral da revoluției presa turcească, in special ziarul Ikdam cel mai serios ziar al Turciei,, pe care cunoscătorii îl compară cu Templ, este nu numai un organ devotat mișcarei tinere turcești, dar și un reprezentant al marilor idei sociale, liberale și umanitare în imperiul otoman. Tirajul acestui ziar e de 30.000 foi pe zi. El ar putea fi mai mare, dar instalațiunile tehnice nu sunt suficiente. Acum Ikham a comandat în Anglia prima rotativă ce se va introduce în Turcia. Cu directorul acestui ziar, un personagiu dintre cele mai cunoscute și mai distinse ale Turciei moderne, Ahmet Djerdet Bei, am avut plăcerea să mă întrețin timp mai îndelungat. El este un fervent apărător al păcei : *—■ Război?—mi-a spus el—nu se va face. Ne trebuie pacea pentru ca să nu ni se urce reacțiunea în cap. Dar afară de aceasta: pentru ce să facem războiul? Ce o să cîștigăm printr’însul ? Admitem că l’am declara Bulgariei și că am rămînea—ceia ce e în afară de orice îndoială—biruitori, ce am putea obține? Dacă am voi să luăm Bulgaria sau numai o parte dintr’iisa, Europa nu ne ar lăsa. Avem doar în această privință o lecție. Oare n’am făcut războiu Greciei? Și oare n’am cîștigat acest razboiu? Dar rezultatul îl știți și dv., care a fost. Rezultatul a fost: perderea Cretei. Atunci încă odată: ce scop ar avea războiul? Nouă ne trebue pace pentru ca să ne putem consolida instituțiunile liberale. Sîntem o țară înapoiată și ne trebue timp pentru ca să putem cîștiga, ceea ce am pierdut atîția ani dearîndul. Unul dintre cei mai buni scriitori ai Turciei este Ali Kemal, fiul marelui poet otoman, el însuși un vechiu luptător pentru libertate în Turcia, fapt pentru care a și fost în exil. Ali Kemal a studiat în Franța și Anglia și e un excelent sociolog. Ali Kemal îmî vorbește de Germania. Acest stat a păcătuit mult față de Turcia. El a sprijinit din răsputeri vechiul regim pentru că sub dînsul a tras enorme foloase. Ajunseseră lucrurile așa că sub vechiul regim cenzura interzisese să scrii cuvîntul „Anglia“ sau „englez“. Acum Germania e cea mai vajnică dușmană a Constituției fiindcă simte că sub regimul acesteia Îi scapă tot terenul de sub picioare. Il întreb pe An Kemal ce crede despre eventualitatea unui räzboiu: — Noi nu orbim räzboiu, ci pace. Numai reacționarii pot să dorească războiul Noi știm că nu avem ce obține printr’însul. N’avem deci de ce să’l ducem. Cel mult amorul propriu jignit poate fi invocat pentru a’l motiva. Ei bine, se vor găsi la Conferința europeană alte mijloace pentru satisfacerea amorului nostru propriu. Ni se vor acorda compensațiuni financiare, ni se va consolida ceea ce posedăm acum și vom putea stabili pentru totdeauna regimul libertăței. — Dar nu credeți că reacțiunea ar putea să triumfe din nou? — Nu cred. In tot cazul triumful ei ar duce peste cadavrele noastre și suntem zeci și sute de mii. Triumful reacțiunea n’ar mai fi sfirșitul libertăței, ci sfîrșitul Turciei. Dar vă repet, nici gînd nu poate fi de așa ceva. B. BRANIȘTEANU LA CONSTANTINOPOL La Comitetul pentru uniune și progres Convorbiri cu diferiți tineri turci — Da la trimisul nostru special — Selim-Siie Dr. AU lizu Șefi, revoluționari turci din Constantinopol __________NAZBiTI î________ Familia liberală la Vasluiu Nori groși întuneca cerul național-liberal al Vasluiului. Războiul balcanic va fi poate evitat; la Vasluiu însă marile puteri se arată neputincioase. D-na Sassu, în interviewul acordat „Adeverului“, a declarat că cele petrecute la Vasluiu n’au nici o importanță și se datoresc la vreo trei familii locale nemulțumite. Regretăm, dar nu putem împărtăși optimismul d-lui Sassu. D-nu Sassu trebue să știe ce înseamnă cînd la Vaslui trei faniîși se uită sassu la alte trei!... E Vasluiul în flăcări! La Vasluiu cu putini se fac lucruri mari. Vorba lui Alecsandri, plecatara nouă din Vasluiu, și cu sergentul zece! D-nu Sassu să nu vorbească cu ușurință de trei familii din Vasluiu. Trei familii la Vasluiu înseamnă trei sferturi din corpul electoral! Dacă fiecare familie are numai 3 membri, iată 27 de voturi și cu 24 le alegi la Vasluiu! Trei familii revoltate e un adevărat dezastru pentru marea familie liberală din Vasluiu,, fiindcă familia nu e numai baza ziaiului, dar mai ales baza politicei din Vasluiu. Pac. Agitația meseriașilor Meseriașii cizmari se agită și se agită cu dreptate. Știrea că guvernul austro-ungar ar cere o reducere a taxelor vamale asupra mărimilor de cizmărie și că guvernul nostru ar înclina să o acorde, e de natură a alarmației patruzeci de mii de cizmari cari prin munca lor, o muncă dintre cele mai rodnice de la noi, pentru că și-afi adus meseria la un grad de perfecție, își clștigă o existență nu dintre cele mai largi. Dacă guvernul acesta, care a acordat din principiu o largă protecție industriei, ar ceda tocmai în ce privește o meserie care se exercită încă mai mult în mic, apoi ar dovedi că preocuparea lui este îndreptată numai spre marile industrii și că meseriile îi sunt indiferente. Dar agitația meseriașilor îl va readuce la simțul realității De altfel Viitorul, o gazetă a guvernului, declară că nu știe dacă e vorba de a se reduce taxele vamale pe mărfurile de cizmărie, dar se grăbește a publica un interview cu un comisionar, al cărui nume nu-l dă, dar care pledează cu multă căldură pentru reducerea taxelor vamale, spunînd că aceasta n’ar putea cauza vreun râü meseriașilor, de vreme ce produsele romînești sînt bune și pot rezista concurenței austriace. Nu sîntem partizani ai protectionisimului vamal exagerat care a scumpit viata la noi în mod exorbitant și lovește în primul rind pe muncitori, dar dacă e loc de protecție industrială, apoi tocmai meseriile și mai ales cele cari au progresat și produc articole bune, trebuesc protejate. Cizmarii au dec dreptate dacă se agită și e de datoria guvernului să facă o declarație categorică cu privire la interesele lor. OP* « Adevăruri *■ împrumuturi? „Viitorul“ impută takiștilor că împrumută politica celorlalte partide. Curios! Cu toate astea cei de la guvern au fost încîntați că takiștii nu numai că n’au împrumutat,dar s’au diferențiat fundamental de politica d-lui Filipescu, cînd cu reformele agrare, cînd cu mișcarea marilor proprietari, cu congresul cîrciumarilor, cu incidentele militare, etc.etc. Rolul nostru — Care e rolul nostru în concertul european ? — Fluerăm a pagubă!... încălțămintea Lucrătorii de încălțăminte au denunțat ori intenția Austriei de a cere micșorarea taxelor pentru încălțămintea austriacă. Vecina noastră dovedește pe fiecare zi că vrea tot mai mult...., să ne încalce! Rigoletto Situația crize balcanice — Ce spun telegramele — Corespondenții din Belgrad al „Dimineței“ a trimis acestui ziar" un interviei pe care la avut cu trimisul special al Muntenegrului, generalul Vucotici. Din acest interview rezultă că într’adevăr între Serbia și Muntenegru s’a stabilit o înțelegere în ce privește chestia anexărea Bosnie și Berzegovinei. Această înțelegere nu exclude posibilitatea unui războiu comun contra Austro Ungariei, dar acest războiu e prevăzut numai în cazul cînd conferința europeană nu ar face dreptate cererilor sîrbești. Iată deci dovada sigură că nici conferința europeană nu este o garanție absolută a păcei. Conferința aceasta a devenit acum iarăși cu putință, dat fiindcă Turcia a refuzat de a trata direct cu Austro-Ungaria și Bulgaria și și-a exprimat chiar adestiunea la ideia unei conferințe printr’o iradea imperială. Accepta-va însă Austro-Ungaria conferința, ea care a declarat că nu înțelege ca să se mai discute anexarea Bosniei și Herzegovinei ? Iată cum se prezintă situația după, telegramele ultimelor 24 de ore. Ea continuă a fi tot tulbure. Telegramele cred chiar că Turcia tărăgănează lucrurile pentru așî termina pregătirile militare, dar chiar de nu ar fi așa, nici Turcia nu e hotărîtă să înghită vreo nedreptate pe care î-ar face-o conferința. Dacă cineva crede că după toate acestea e loc pentru prevederi optimiste, slobod s’o facă. Noi tot nu vedem posibilitatea unei soluții pacifice. Delegațiunea sîrbă care merge la țar sub conducerea prințului moștenitor, amintește vremurile cînd țarul era protectorul tuturor slavilor și nu e de natură a ameliora situațiunea. Ad. ✓ a; X aetoi>islil DOMINICA Războiul! Va fi sau nu războiu? E aceasta o îngrijorare ori mai mult o curiozitate? înclin spre a doua ipoteză. Războiul care face să curgă sînge omenesc, pe care cînd eram mai tînăr îl socoteam ca ceva grozav, războiul așa cum ni-1 zugrăvesc scriitorii — azi ni se pare ceva mai puțin teribil. Pentru militari este ocaziunea de a se distinge, de a înainta... Se fac locuri multe la razboiu. Comerciantul se gîndește la prosperitatea afacerilor lui și cîte afaceri, chiar neoneste—și mai ales de acestea—nu se fac în asemenea timpuri tulburi? Femeile ușoare se pregătesc să plece în orașele din apropierea timpului de luptă. Multe, foarte multe, nu se bazează decît pe räzboiu! Uzinele care lucrează forțat și cu salarii mari, agricultorii cari își vînd cerealele lor cu preț bun, crescătorii de vite cari și le desfac în chip rentabil și așa mai departe. In asemenea împrejurări ce voiți să compteze viața omenească care Se jertfește pentru patrie? Războiul cu burii nu s’a făcut pentru ca englezii să pună mîna pe minele de diamant din Transvaal? Infrîngerea rușinoasă a Rusiei nu se datorește faptului că războiul ruso-japonez s’a întîmplat fiindcă cîțiva favoriți ai țarului puseseră mîna pe codrii și pămînturile bogate din întreaga regiune manciureană? Vor cîștiga sau vor perde statele, ce importă, cînd bogătașii și oamenii lor de afaceri cîștigă. Patriotismul care se ridică la ceruri nu î decit piedestalul autor bogății întemeiate prin sînge și clădite în noroiu. Iar noi proști și naivi, noi ne entuziasmăm, noi facem să răsune trîmbițele cele cu o sută de guri ale focului patriotic pentru a contribui la cutare afacere uriașă plămădită cu multe vieți omenești? LUM E periculos să te aventurezi pe stradă sau într’un local public. Pe aceste timpuri c’nd de două ori pe zi se declară războiul și apoi se face din nou pace, tn ziarist, ești asaltat de toată lumea, ca să spui, dacă va fi sau nu razboiu? Ești apucat de pulpana hainei, nasturii ți se pun la crude încercări, dar fără de răspuns nu scapi,fiindcă trebue să-ți dai cu ideea, să fii chiar categoric și pe deasupra să dai și motive.... De zece ori pe zi, se repetă această scenă tragi-comică: — Ei, dragă Miile, ce zici tu, o să fie razboiu? — De știu eu... — Cum se poate să nu știi, tocmai tu... — Apoi ce eu sunt mai breaz, ca cei cari regulează chestia orientului? — Și cum, adică ei nu știu?... Se poate? — Se poate prea bine... — Dar nu zaț, între patru ochi numai mie, spune-mi ce crezi tu?. — Dar nu cred nimica. — O să fie razboiu? !— Dacă o vrea turcul... ?— Dar turcul vrea? >— De! Știu eu! — Nu se poate, eu cred că o să fie razboiu... — Apoi, dacă crezi tu astfel, de ce mă mai întrebi pe mine?... — Ia lasă gluma la o parte, omule, și spune-mi ce crezi... Ca să scap, trebue să dau o soluțiune, să-i spun că o să fie sau nu razboiu, după cum îmi vine în gînd, să reproduc argumentele pro și contra, să discut cu amicul, deafira părului, toate fazele problemei balcanice, de la Turcia să trec la Austria, la chestia Dunărei, a convenției comerciale, a trădare față de noi a scumpului nostru aliat, etc., etc. Cînd scap, chiar și cu nasturele de care s’a apucat convorbitorul rupt, sînt ca zăpăcit și mă întreb: ce o să mai spun cititorilor mei? MARȚI Mi-a rămas de alaltă erî în ochi, splendidul tablou al ultimei zile frumoase de toamnă... Am fost la șosea. Soarele apunea și în semiobscuritatea apusului, cînd acest amurg pare că ar fi răsăritul, închizînd ochii pe jumătate, aerul pare ca poleit de lumina dimineței, iar toți copacii în floare... Coloritul frunzelor care merge pe întreaga gamă de la verdele închis la auriul mat și la roșul aprins, acest colorit în care dominează portocaliul, pare că îți dă iluziunea unei întregi masse înflorite. E liniștea dulce și melancolică a apusului,este acest tablou plin de farmec, e o pace tristă care ți se lasă în suflet. Pare că ai vrea să ai puterea să fixezi pe hîrtie ori pe pînză toate aceste splendori, să faci să se desfășoare și sub privirea cititorilor a ceea ce vezi și simți și te întrebi unde este pictorul maestru care să zugrăvească întreagă această poemă a" nature!, vecinică în frumusețea ei și inimitabilă în același timp ?.. Trec în sus și în jos echipagiile, lume de tot felul se perindează pe șosea, pe nișurile pălăriilor fîlfîe ca steaguri în aer, zugrăveala femeilor, contrastează cu coloritul pădureț, iar eu mă gîndesc la toți, acei bărbați și femei, cari desigur nu văd nimica înaintea ochilor, nu simt această poezie de ultimă zi de toamnă... Dar mă maî întreb, dacă între dînșii și mine, nu eu sunt maî fericiți, deoarece a vedea și a simți de multe ori este o durere, o sforțare în tot cazul, pe cînd dacă e vorba de sforțare, în tot acest furnicar, sînt desigur numai caii cari fac una, alergînd sub biciul usturător al muscalilor și vizitiilor. MERCURIA vedea, a simți? Desigur este un dar al naturei, dar el totuși nu ajunge. Eri m’am gîndit la aceasta citind o bucată pe care mi-a trimes’o un tînăr. Erau acolo lucruri văzute și simțite, dar vai așa de rău expuse... Cel ce și-a pus pe hîrtie impresiunile, e lipsit aproape total de știința de a scrie. Ea desigur se capătă, dar pentru aceasta trebue școală, ca pentru orice altceva. Pictorul nu poate zugrăvi, fără să învețe aceasta, sculptorul de asemenea. A fi scriitor însă se crede de unii, că se poate improviza, fără de muncă, fără de exerciții, ca venind de la Dumnezeu. Bucata trimeasă e ca un diamant nelucrat încă. E păcat desigur, fiindcă ar fi putut eși din ea ceva bun. Ce folos însă de toate acestea ? A văzut coșul, căci cine să se oprească la toate încercările cari tiu de CONST. HILLE se pot publica? Și pe lîngă aceasta cine să învețe pe diletant să scrie? El trebue să facă lucrul acesta, el trebue să vadă și să simtă, dar mai trebue ca să mai poată să recunoască bunul din râu, să-și dea seama că ceea ce a produs, nu are nici valoare, cît timp îi lipsește haina strălucitoare a formei, fără de care lucrul în sine nu comptează. 12. E ceva fenomenal, cîte scrisori primesc, de cînd Orientul este pe cale de a se aprinde. Sunt de toate felurile. Mai ales în ceea ce privește politica externă, romanul se crede mare cunoscător. Dacă am asculta de toți aceia cari mi scriu, în douăzeci și patru de ore, s’ar reconstitui Dacia Viitoare, adăugată încă cu jumătate din Bulgaria. Și ce trebue pentru aceasta ?! Maî nimic... Aici este un contrast. Cei din capul statului nu fac nici o mișcare, ca sa se folosească de evenimente. Se tem cica de aventuri. Marele public însă cade în păcatul opus. Pentru el, nimic nu e imposibil... Cafeneaua, sireaca cafenea, ea dezleagă încurcatele cessiuni din politica externă. Fiecare consumator de swartz ori de pahar de apă, regulează soarta Orientului din două înghițituri și singurul cusur este că toate aceste ideiri se pierd în fumul gros al cafenelei... Din toate aceste convorbiri și soluțiuni, o scrisoare trebue să relevez. E un rezervist care își dă și el cu ideea cum să luăm: Transilvania, Bucovina și să ne întindem peste Dunăre, îmi cere ,ca să cer imediata mobilizare și termină „fugind pe bunul D-zeu ca să-î dea putința sa se vadă în campanie și să moară pentru îndeplinirea visului lui Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare“. Citind aceste rînduri, eram încălzit de entuziasmul acesta juvenil și mă gîndeam, ca să-l semnalez d-lui general Averescu, ca să se folosească, dacă va fi nevoe,la momentul oportun, de această viață care este gata să se jertfească pe altarul patriei. Așa gîndeam și cînd întorcînd paginai să cetesc numele și adresa candidatului la moarte pentru tron și țară, ce să văd, o, D-zeule? In loc de iscălitură, numai astîta: Un ofițer de rezervă... Ofițerul acesta nu e numai de rezervă,dar chiar în rezervă, în foarte mare rezervă. E gata să moară pentru patrie, dar uită să-și dea adresa, ca la nevoe patria să facă apel la el... „. ....... . VINERI Fiindcă e vorba de scrisorile pe cari le primesc, ce ciudată mentalitate se degajează de multe ori din corespondența unui director de ziar! Nu o să relevez decît două specimene caracteristice: Mai mulți cofegii din culoarea de Negrit mi să plîng că sînt persecutați de către inspectorul respectiv, deoarece nu le permite jocul de cărți. Ei sunt cetățeni, plătesc dări către stat, comună, județ, au familii grele, criza este mare și „d. inspector“ s’-a găsit ca să îndrepte lumea. Scrisoarea începe și se sfîrșește cu stereotipul „dv. care apărați pe cei slabi și persecutați“ și se roagă de mine cai să mă fac apărătorul lor... j O întreagă mentalitate reese din scrisoarea aceasta. Oamenii aceștia cred că e un drept al lor ca să despuce lumea la joc de cărți, cum o otrăvesc alții cu băuturi otrăvitoare, ori cu alimente stricate. Inspectorul care aplică legea și își face datoria — ce curioasă întîmplare — inspectorul acesta este un prigonitor al celor ce-și cîștigă pâinea cu muncă și cu cinste. Și mai poftește de îți fă datoria.... Altă scrisoare, .r De astădată e un domn învățător. E luminătorul poporului, e moralizatorul soțului său, e pilda de cinste și de dreaptă judecată. Ei bine știți ce îmi propune omul acesta? Se abonează la ziarul Dimineața, dar cu condiția ca să cîștige el casa din str. Teilor, și dacă o cîștigă, împarte cu noi jumătate din valoarea ei. E gata pentru aceasta să facă actele necesare și să vină în București. Și acestea sînt scrise și iscălite cu toată curățenia de suflet, ca și cînd ar trata o afacere cinstită, fără să-șî dea seamă că în codul penal aceasta se chiaslă: înșelăciune, escrocherie. Cînd va primi răspunsul nostru, prin care îi scuturăm moralul, va cădea desigur din al noulea cer și se va întreba foarte mirat, de ce noi ne-am supărat și de ce propunerea lui nu s’a acceptat? SIMBĂTĂ Am asistat la vînzarea mobilelor răposatei Zoe Slătineanu. Ce dureroasă impresiune cînd te afli în casa unui mort, care a pus o întreagă viață ca să-șî alcătuiască acest interior, și care acum se risipește în cele patru unghiuri ale t&rei. Se discută cu glas tare, se fac în colțuri tîrguri, se examinează mobilele, tapițeriile, se strigă licitația, se numără banii, Mie parcă îmi vine să vorbesc încet, ca într’o biserică, căci mi se pare sfînt acest cuib, ceva sacru e parcă locuința -aceasta din care fiecare totuși apucă cu lăcomie -ceea ce poate. Cînd aziști la asemenea scenne, vezi cît de convențional „ este totul în civilizata' noastră societate..... Aici sînt prieteni, cunoscuți și rude poate ale moartei. Ei nu se gîndesc să capete o amintire de la aceea ce nu mai este. Gîndul care este atotstăpînitor este ca să cumpere cit maieftin, ca să păcălească pe ceilalți, începînd cu lichidatorii, cari în definitiv sînt urmașii morali ai moartei. Pe cînd se face licitația, mie îmi trece prin minte gîndul că ar fi caritabil ca de locuințele morților să nu se atingă nimeni, să rămînă ca un fel de amintire a celui plecat. Dacă acest lucru nu e posibil pentru comunii muritori, el este cu putință pentru cei bogați, pentru acei cari au făcut din casa lor aproape un muzeu și și-au oglindit în ea întreaga lor personalitate. Ei vor trăi și după moarte, și din generațiune în generațiune vor rămîne ca un așezămînt. Dar cine se gîndește la asemenaea fleacuri? Toți ochii se uită avizi, toți vor sa cumpere eftin, pe nimic, cît despre răposata cine să mai cugete și la dînsa! "• CONST. MILLE