Adevěrul, octombrie 1908 (Anul 21, nr. 6856-6885)

1908-10-14 / nr. 6869

Y­k­ i/Anul al XX lea--K­ O- 1860 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA­­ COHCEDATĂ EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER &. Co. BUCUREȘTI Str. Kamseorsefkci II- Telefen SI Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 alarț­ 14 Octombrie 1808 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE­­AROS.UIEME , TELEFONI Pentru Direcțiune No. 14/99 a Capitală „ 14/10 » Provincie și Străinătate No. 12/40 Apare zilnic cu ultimele ști­ri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate — .................... .­­ .......................­­ .• 1 "• Denunțarea convenției cu Austria.­ Declarațiile d-lui JăM A Denunțarea convenției cu Austro-Ungaria Delegații 7­­istro-Ungariei resping orice concesie în ches­tia vitelor și pretind avantaje pentru industriile lor Aer.La se va da mai bine la iveală scandaloasa fățărnicie a politicei austriace și maghiare față de Ro­­minia. Nu ne-am îndoit niciodată că atît cei de la Budapesta cît și cei de la Viena au­ căutat să ne umi­lească politicește și să ne aserveas­că economicește profitînd tocmai de acele „excelente“ raporturi între statul nostru și monarh­ia lor, ex­­ploatînd prietenia veche între re­gele și împăratul Franz Iosif. Politica externă de azi a Romî­­niei a dat un faliment rușinos și dureros. " Nu ne mai putem apăra nici cele rea legitime interese economice față­ de lăcomia fără frig a maghia­rilor și austriacilor. Nu mai vorbim de interesele na­ționale și culturale ce are de apărat acest stat acolo unde avem romîni subjugați. Dar purtarea celor de la Viena, în­­ aceste momente, este pur și sim­plu­ dușmănoasă, o atitudine cu de­săvârșire ostilă față de Romînia. Ni­ci cea mai mică considerație n’este diplomația austro-ungară pen­tru interesele legitime economice ale statului nostru. La Budapesta se opun oricărei concesiuni pentru vitele noastre. La Viena nu se impun concesiuni pen­tru industriile monarc­hiei lor. Nici ceea ce s’a acordat Serbiei pentru vite, nu vor să acorde Ro­­mâniei, deși ar fi o neertată gre­­șită dacă am accepta să exportăm numai șt­ea vite tăiate cîte s’au a­­cordat și Serbiei. Pe lingă aceasta ni se pretinde să acordăm scăderi de tarife cari tind la sugrumarea multor indus­trii i­aționale dela noi pentru cari statul a făcut imense sacrificii și în cari sau băgat și capitaluri mari indigene. Ar fi un adevărat dezastru eco­nomic dacă am primi să­ ni se cre­eze o asemenea situație. Au venit ungurii și austriacii la expoziția noastră jubilară cu mare alații, m­ărîndu-și pavilioane imen­se­ și împănînd expoziția cu agenți de fabrici pentru a-șî putea des­face produsele lor la noi. Sau creat, la Budapesta, in anii din urmă, fabrici cu capitaluri i­­m­ense, a căror desfacere e exclu­siv­ îndreptată spre Romînia. N'au nici o teamă de vreo repre­siune și-și continuă politica lor trrâimășească față de noi. Dar sperăm că de astădată nu se va găsi partid politic în Romînia care sa mai dea ceva ungurilor sau austriacilor. Nu se mai poate face nici pe te­renul economic cea mai neînsem­nată concesiune Austro-Ungariei,­ iată credința tuturor oamenilor po­litici din Romînia. Ce se impune dar să facem față de­ atitudinea­ celor dela Viena? Se impune o imediată denunțare a amvensiei cu Austro-Ungaria. în ziua cînd delegații romîni vor părăsi Viena, în acea zi trebue să pornească de la București denunța­rea convenției. O suspendare de tratative din partea delegaților nu mai are nici un rost, nu mai este admisibilă. Cele șase sau șapte amînări im­puse de la Viena pun perfect în e­­vidență intențiile austriacilor și maghiarilor. Sistemul acesta de trăgănări con­vine de minune vecinilor noștri. Prelungirea regimului de azi,­iată idealul banilor și lealilor noștri a­­m­ici și aliați. Prin urmare politica de trăgă­­nare trebue respinsă ca dăunătoare intereselor noastre economice. Denunțarea convenției, ori­cum se va interpreta la Viena, mai ales în aceste momente, se impune. Cu amici falși și cari nu se sfiesc să se exploateze chiar atunci cînd sunt obligați. Să ne dea dovezi de prietenie sinceră, cu asemenea a­­mbii și aliați ar fi să compromitem, sa distrugem ceea ce am creat pe terenul economic ca stat indepen­dent. Deci nu­ o altă soluție decit să răspundem la vrăjmășia lor pu­­nîndu-ne în legitimă apărare și de­­mintind convenția. Depantind convenția cu siguran­ță că in câteva­ luni vom vedea o așa de mare mișcare la vecini, mai ales la Budapesta, pentru înche­­erea unei convențiuni cu Romînia, în condițiunî avantagioase, în­cît diplomația d-lui d’Aehrenthal va capitula în fața pagubelor ce vor rezulta, pentru unguri și austriaci, dintro denunțare. Dacă însă guvernul român va face și de astădată imensa greșală de a primi sistemul de trăgănare, dacă nu va rupe el va suspenda nu­mai r­­atativele, atunci ne vom po­meni că d. d’Aehrenthal are să ne încurce chestiunile legate de con­venție cu chestiunile politice, ne vom pomeni că ni se va cere un sa­cri­ficiu­ politic pentru un avantaj e­­conomic sau vice-versa—după cum ne va conveni la Viena—și atunci ne vom afla cu mai multe ches­tiuni încurcate și în neputință de a lupta cu lacoma diplomație a ve­cinilor noștri. Baronul d’Aehrenthal a crezut că are să creeze o atmosferă favorabilă țărei noastre prezentînd ca un a­­vantaj, pentru noi, propunerea ce a făcut de a regula chestia Dunărei prin introducerea în comisia euro­peană a sîrbilor și bulgarilor și­ prin regularea parțială a navigației internaționale pe porținea romi­nească a fluviului. Dar s’a înșelat cancelarul Austro- Ungariei dacă crede că în Romînia e tot aceeași nepăsare inconștientă pe care a con­statata cînd a reprezentat la noi in­teresele monarh­iei vecine, că tot aceiași oameni politici conduc, tot după vechiul calapod politic, inte­resele Romîniei. Dacă a calculat pe aceasta, apoi se înșală baronul d’Aehrenthal fi­indcă nici un guvern și nici un parlament român nu va mai primi să ratifice vrăjmășeasca politică a Austro-Ungariei față de noi. B.­­ D. Stelian și d. Briand­ Am observat acum cîteva zile deosebirea dintre răspunsul ministrului de justiție al Franței, d. Briand, la atacurile naționa­liștilor francezi contra Cârjei de casație și acela al ministrului nostru de justiție, d. Stelian la atacurile naționaliștilor de la noi contra magistraturei noastre. O foaie a guvernului crede că situa­­țiunile nu s'se potrivi de loc. Nu s’o fi potrivind altăceva, dar situa­­țiunile se potrivesc grozav și anume­­ se"" potrivesc din două puncte de vedere. Mai întâ­n­, s același spirit anarhic și la naționaliștii francezi și la cei de la noi, de a zdruncina magistratura, introduce­, după cum a arătat-o, de altfel destul de franc și lămurit d. Casa, punctul de vedere „naționalist“ în aprecierea ma­­­­gistraților asupra dreptăței în cauzele îm­pricinaților. Și unii și alții înțeleg drep­tatea In sensul că magistrații trebue s’o dea totdeauna naționalului cînd acesta are de adversar un străin, sau ceea ce pentru „naționalist“ înseamnă „străin“. Poate fi aceasta concepția unor oameni de guvern și ar putea trăi, indiferent un­de, un stat bazat pe asemenea principii­ de justiție? Al doilea punct de vedere din care se­ potrivește incidentul din Franța cu cal dela noi, e că atît în Franța cît și la noi naționaliștii fac agitația lor contra ma­gistratura­ în scopuri politice. Dovada o are de ministru al justiției, dela noi iu însuși raportul comisiei de an­chetă a înalților magistrați, care pretinde d-sa că-i este literă de evanghelie. Raportul acesta spune categoric că na­ționalității și în special d. Guza a­ ridi­cat acuzațiile lor pentru a exploata în sco­puri electorale atacurile contra magistra­­turei. Cînd d. Briand a înțeles că acesta e­­scopul naționaliștilor francezi, ce a făcut? A vorbit cum se știe și a decis Camera să respingă cu majoritatea și energia care șia văzut atacurile debitate. Și d. Briand n’avea pentru aceasta raportul unei co­misii de anchetă, cum I­ avea d. Ste­lian! Ministrul nostru de justiție, în schimb, a forțat înțelesul unora din părțile rapor­tului, iar cea privitoare la constatarea a­­supra scopului politic și electoral urmă­rit de acuzatori, l-a ignorat cu desăvîrșire. Iată marea și deplorabila deosebire în­tre procedarea din Franța și cea de la noi in două situațiuni perfect asemănătoare, ' v Saturn D. Carp și chestia Dunărei Aproape întreaga ședință a comi­tetului executiv al partidului con­servator a fost ocupată de expune­­rea d-lui Carp asupra chestiei Du­nărei. Dintre prea puținii noștri băr­bați politici cari cunosc întrega im­portanță economică, politică și stra­tegică a Dunărei, d. Carp este unul care nu numai cunoaște, dar a și avut un rol în această chestiune. Era de prevăzut deci că d-sa va opune același veto ideea de a se in­troduce reprezentanți ai Serbiei și Bulgariei în comisia dunăreană, pe care îl opun toți oamenii noștri politici—afară, pînă acum, de d. Sturdza. Cu cît atitudinea aceasta a con­ducătorilor politici dela noi va fi mai din vreme și mai întins cu­noscută, cu atîta ea va da mai multă fermitate sentimentului pu­blic și va fi mai de folos intereselor țârei. Din nefericire, mai toți și d­oar d in special se țin de vechea școală de a face politica externă na­țională cu totala excludere a opi­niei publice. Faptului acesta se datorește, in bună parte, lipsa de rezultate prac­tice în conducerea politicei noastre din afară. Fără partid și fără curent în țară, d. Carp a fost redus la sterilitate, în chestia regularei navigației du­nărene ca și în multe altele. Cu toate astea, nici de astădată d. Carp pare a nu voi să înțeleagă cît de necesară politicei externe ar fi o conștiință națională puternică formală din contactul direct dintre conducători și conduși. Poate că multe din decepții i-ar fi fost cruțate, dacă ar fi înțeles a­­cest lucru. ............ B. Y. R, Constantinopol, Octombrie ... De la Poartă spun birjarului să mă ducă la localul Comitet­ului pentru uniune și progres. Pe lingă legațiunea persană și ministerul lucrărilor publi­ce, trecem în „galopul“ unor cai de birje din Stambul, — apoi străbatem diferite stradele, pînă cîrmim în brutia mărginită de ambele părți de modeste case turcești cu ferestre prevăzute cu zăbrele, pe cari privesc curioși copii. In fața uneia ne oprim. Afară și în an­­treu staționează numeroși oameni din toate păturile sociale. Ofițeri vin și pleacă... E o gălăgie ca la un minister. Daț carta mea împreună cu recoman­­dațiunea ce aveam pentru" doctorul Beha Bei, fruntaș membru al comite­tului și sunt introdus prin diferite bi­rouri în care lucrau diferiți funcțio­nari, într’o cameră în care doctorul Bedia rezolva numeroasele h­îrtii ce i­ se supuneau. Rind pe rînd văd trecînd pe dinain­tea mea diferiți membrii ai comitetului. Expun scopul vizitei mele. Am auzit părerea multora,—vrei și s’o aud și pe cea a comitetului, despre care știu că e conducătorul real al Turciei. In nu­mele comitetului e însărcinat să-mi răspundă Ferid Bei, fost ofițer în ar­mata turcească, degradat și exilat pen­tru ideile sale liberale sub regimul trecut, bucurîndu-se azi, deși e tînăr, de un mare prestigiu. Ferici Bei­mi-a declarat următoa­rele : - Comitetul pentru uniune și pro­gres e animat de cele mai pacifice ten­dințe. El voește rămas pentru a putea asigura insti­tuțiunile constituționale, pentru a putea dezvolta libertățile cu atîta greutate cucerite. Comitetul are destul de lucru cu reorganizarea fun­damentală a întregei administrații a Turciei, cu efectuarea alegerilor și cu lupta contra reacțiunei care nu s’a dat încă de tot bătută. Chiar azi s’a întîmplat la Beriktaș, un cartier cu totul reacționar, o crimă abominabilă. Un grec a fost ucis pen­tru că voia să ia de soție o musulma­nă care voia să treacă la creștinism. Poliția a dat dovadă de o nespusă slă­biciune. Ea n’a știut să apere pe grec de furia mulțime! Beriktasul e car­tierul în care­ locuiesc toate slugile ve­chiului regim, toți cei cari traiau din abuzurile acestuia. Bănuim deci că mina reacționarilor e în joc. Dar vom proceda cu cea mai mare energ­e. Asa­sinii vor primi cea mai aspră pedeap­să posibilă și vom urmări firul intri­gei pentru a pedepsi și mai aspru pe autorii morali, nu numai pe cei mate­riali. — Dar cu Sultanul cum vă pur­tați ? — Noi am uitat tot ce am pătimit. Nu mai avem în vedere decît viitorul, tre­cutul l’am șters din amintirea noastră. Sultanul a înțeles situațiunea și se ține în limitele prescrise de Constituție. Ba după toate aparențele el se simte mai fericit acum. Nu mai are grijile și nu mai e stăpînit de frica din trecut. Pe deasupra el poate urmări acum poli­tica mare, ceea ce nu putea face cînd se ocupa și de numirea unui copist dintr’un tîrgușor din Anatolia. — Cari sînt tendințele d-voastră în politica externă? — Pacea peste tot. Primul și ultimul nostru cuvînt este pacea. De aceia vom întreține cele mai excelente relațiunî cu toate statele amice Turciei. Vrem să ne putem dezvolta în liniște, asta-î tot ce cerem și dacă războiu ar fi, e bine să se­ știe, că nu provocat de noi ar putea să fie. La urmă Ferid-Bei mî-a mulțumit în numele comitetului pentru concursul ce „Adevărul“ a dat în­totdeauna tine­rilor turci. •­ De notat că la Constantinopol revo­­luțiunea a fost proclamată, și e con­dusă efectiv de doi­ bărbați: Selim Sire și Ahmet Riza. Portretele lor le dăm în capul acestui articol. Ahmet Riza este identic cu acela despre care au vestit ziarele că s’a dus la Londra în numele comitetului și despre care te­legramele din urmă spun că e predes­tinat să ia portofoliul externelor. Dar un mare sprijin moral da re­voluției presa turcească, in special zi­arul Ikdam cel mai serios ziar al Tur­ciei,, pe care cunoscătorii îl compară cu Templ, este nu numai un organ de­votat mișcarei tinere turcești, dar și un reprezentant al marilor idei sociale, liberale și umanitare în imperiul oto­man. Tirajul acestui ziar e de 30.000 foi pe zi. El ar putea fi mai mare, dar instalațiunile tehnice nu sunt suficiente. Acum Ikham a comandat în Anglia prima rotativă ce se va introduce în Turcia. Cu directorul acestui ziar, un perso­nagiu­ dintre cele mai cunoscute și mai distinse ale Turciei moderne, Ahmet Djerdet Bei, am avut plăcerea să mă întrețin timp mai îndelungat. El este un fervent apărător al păcei : *—■ Război?—mi-a spus el—nu se va face. Ne trebuie pacea pentru ca să nu ni se urce reacțiunea în cap. Dar afară de aceasta: pentru ce să facem războiul? Ce o să cîștigăm printr’însul ? Admitem că l’am declara Bulgariei și că am ră­­mînea—ceia ce e în afară de ori­ce în­doială—biruitori, ce am putea obține? Dacă am voi să luăm Bulgaria sau nu­mai o parte dintr’iisa, Europa nu ne ar lăsa. Avem doar în această privință o lecție. Oare n’am făcut războiu Greciei? Și oare n’am cîștigat acest razboiu? Dar rezultatul îl știți și d­v., care a fost. Rezultatul a fost: perderea Cretei. A­­tunci încă odată: ce scop ar avea răz­boiul? Nouă ne trebue pace pentru ca să ne putem consolida instituțiunile li­berale. Sîntem o țară înapoiată și ne trebue timp pentru ca să putem cîș­­tiga, ceea ce am pierdut atîția ani de­­arîndul. Unul dintre cei mai buni scriitori ai Turciei este Ali Kemal, fiul marelui poet otoman, el însuși un vechiu lup­tător pentru libertate în Turcia, fapt pentru care a și fost în exil. Ali Ke­mal a studiat în Franța și Anglia și e un excelent sociolog. Ali Kemal îmî vorbește de Germania.­­ Acest stat a păcătuit mult față de Turcia. El a sprijinit din răsputeri ve­chiul regim pentru că sub dînsul a tras enorme foloase. Ajunseseră lucru­rile așa că sub vechiul regim cenzura interzisese să scrii cuvîntul „Anglia“ sau­ „englez“. Acum Germania e cea mai vajnică dușmană a Constituției fiindcă simte că sub regimul acesteia Îi scapă tot terenul de sub picioare. Il întreb pe An­ Kemal ce crede des­pre eventualitatea unui räzboiu: — Noi nu orbim räzboiu, ci pace. Numai reacționarii pot să dorească războiul Noi știm că nu avem ce ob­ține printr’însul. N’avem deci de ce să’l ducem. Cel mult amorul propriu jignit poate fi invocat pentru a’l mo­tiva. Ei bine, se vor găsi la Conferința europeană alte mijloace pentru satis­facerea amorului nostru propriu. Ni se vor acorda compensațiuni finan­ciare, ni se va consolida ceea ce po­sedăm acum și vom putea stabili pen­tru totdeauna regimul libertăței. — Dar nu credeți că reacțiunea ar putea să triumfe din nou? — Nu cred. In tot cazul triumful ei ar duce peste cadavrele noastre și sun­tem zeci și sute de mii. Triumful reac­țiunea n’ar mai fi sfirșitul libertăței, ci sfîrșitul Turciei. Dar vă repet, nici gînd nu poate fi de așa ceva. B. BRANIȘTEANU L­A CONSTANTINOPOL La Comitetul pentru uniune și progres Convorbiri cu diferiți tineri turci — Da la trimisul nostru special — Selim-Siie Dr. AU li­zu Șefi, revoluționari turci din Constantinopol __________NAZBiTI î________ Familia liberală la Vasluiu Nori groși întuneca cerul național-liberal al Vasluiului. Războiul balcanic va fi poa­te evitat; la Vasluiu însă marile puteri se arată neputincioase. D-na Sassu, în interviewul acordat „A­­deverului“, a declarat că cele petrecute la Vasluiu n’au nici o importanță și se da­­toresc la vreo trei familii locale nemul­țumite. Regretăm, dar nu putem împărtăși opti­mismul d-lui Sassu. D-nu Sassu trebue să știe ce înseamnă cînd la Vaslui trei fa­­niîși se uită sassu la alte trei!... E Vas­luiul în flăcări! La Vasluiu cu putini se fac lucruri mari. Vorba lui Alecsandri, plecat­ara nouă din Vasluiu, și cu sergentul zece! D-nu Sassu să nu vorbească cu ușurin­ță de trei familii din Vasluiu. Trei familii la Vasluiu înseamnă trei sferturi din cor­pul electoral! Dacă fiecare familie are nu­mai 3 membri, iată 27 de voturi și cu 24 le alegi la­­ Vasluiu! Trei familii revoltate e un adevărat de­zastru pentru marea familie liberală din Vasluiu,, fiindcă familia nu e numai baza ziaiului, dar mai ales baza politicei din Vasluiu. Pac. Agitația meseriașilor Meseriașii cizmari se agită și se agită cu dreptate. Știrea că guvernul austro-ungar ar cere o reducere­­ a taxelor vamale asupra măr­imilor de cizmărie și că guvernul nostru ar înclina să o acorde, e de natură a alarma­­ției patruzeci de mii de cizmari cari prin munca lor, o muncă dintre cele mai rodnice de la noi, pentru că și-afi a­­dus meseria la un grad de perfecție, își cl­știgă o existență nu dintre cele mai largi. Dacă guvernul acesta, care a acordat din principiu o largă protecție industriei, ar ceda tocmai în ce privește o meserie care­­ se exercită încă mai mult în mic, apoi ar dovedi că preocuparea lui este îndrep­tată numai spre marile industrii și că meseriile îi sunt indiferente. Dar agitația meseriașilor îl va readuce la simțul r­ealității De altfel Viitorul, o gazetă a guvernu­lui, declară că nu știe dacă e vorba de a­ se reduce taxele vamale pe mărfurile de cizmărie, dar se grăbește a publica un in­terview cu un comisionar, al cărui nume nu-l dă, dar care pledează cu multă căldură pentru reducerea taxelor vamale, spunînd că aceasta n’ar putea cauza vreun râü meseriașilor, de vreme ce produsele ro­­mînești sînt bune și pot rezista concu­renței austriace. Nu sîntem partizani ai protectionisimu­­lui vamal exagerat care a scumpit viata la noi în mod exorbitant și lovește în pri­mul rind pe muncitori, dar dacă e loc de protecție industrială, apoi tocmai me­seriile­ și mai ales cele cari au progresat și produc articole bune, trebuesc pro­tejate. Cizmarii au dec­ dreptate dacă se agi­tă și e de datoria guvernului să facă o declarație categorică cu privire la interesele lor. O­­P* « Adevăruri *■ împrumuturi? „Viitorul“ impută takiștilor că împru­mută politica celorlalte partide. Curios! Cu toate astea cei de la guvern au fost încîntați că takiștii nu numai că n’au împrumutat,­­dar s’au diferențiat fun­damental de politica d-lui Filipescu, cînd cu reformele agrare, cînd cu mișcarea ma­rilor proprietari, cu congresul cîrciumari­­lor, cu incidentele militare, etc.­­etc. Rolul nostru — Care e rolul nostru în concertul eu­ropean ? — Fluerăm a pagubă!... încălțămintea Lucrătorii de încălțăminte au denunțat ori intenția Austriei de a cere micșorarea taxelor pentru încălțămintea austriacă. Vecina noastră dovedește pe fiecare zi că vrea tot mai mult...., să ne încalce! Rigoletto Situația crize­ balcanice — Ce spun telegramele — Corespondenții din Belgrad al „Di­­mineței“ a trimis acestui ziar" un inter­­viei­ pe care la avut cu­ trimisul special al Muntenegrului, generalul Vucotici. Din acest interview rezultă că într’a­­­devăr între Serbia și Muntenegru s’a stabilit o înțelegere în ce privește chestia­ anexărea Bosni­e­ și Berzegovinei. Această înțelegere nu exclude posibilitatea unui­ războiu comun contra Austro Ungariei, dar acest războiu e prevăzut numai în cazul cînd conferința europeană nu ar face dreptate cererilor sîrbești. Iată deci dovada sigură că nici con­ferința europeană nu este o garanție ab­solută a păcei. Conferința aceasta a de­­venit­ acum iarăși cu putință, dat fiindcă Turcia a refuzat de a trata direct cu Austro-Ungaria și Bulgaria și și-a ex­primat chiar adestiunea la ideia unei conferințe printr’o iradea imperială. Accepta-va însă Austro-Ungaria con­ferința, ea care a declarat că nu înțelege ca să se mai discute anexarea Bosniei și Herzegovinei ? Iată cum se prezintă situația după, te­legramele ultimelor 24 de ore. Ea continuă a fi tot tulbure. Telegramele cred chiar că Turcia tă­răgănează lucrurile pentru așî termina pregătirile militare, dar chiar de nu ar fi așa, nici Turcia nu e hotărîtă să în­ghită vreo nedreptate pe care î-ar face-o conferința. Dacă cineva crede că după toate aces­tea e loc pentru prevederi optimiste, slobod s’o facă. Noi tot nu vedem posibilitatea unei soluții pacifice. Delegațiunea sîrbă care m­erge la țar sub conducerea prințului moștenitor, a­mintește vremurile cînd țarul era protec­­torul tuturor slavilor și nu e de natură a ameliora situațiunea. Ad. ✓ a; X aetoi>islil DOMINICA Războiul! Va fi sau nu războiu? E a­­ceasta o îngrijorare ori mai mult o curio­zitate? înclin spre a doua ipoteză. Războ­iul care face să curgă sînge omenesc, pe care cînd eram mai tînăr îl socoteam ca ceva grozav, războiul așa cum ni-1 zugră­vesc scriitorii — azi ni se pare ceva mai puțin teribil. Pentru militari este ocaziu­­nea de a se distinge, de a înainta... Se fac locuri multe la razboiu. Comerciantul se gîndește la prosperitatea­­ afacerilor lui și cîte afaceri, chiar neoneste—și mai ales de acestea—nu se fac în asemenea timpuri tulburi? Femeile ușoare se pregătesc să plece în orașele din apropierea timpului de luptă. Multe, foarte multe, nu se bazea­ză decît pe räzboiu! Uzinele care lucrea­ză forțat și cu salarii mari, agricultorii cari își vînd cerealele lor cu preț bun, crescătorii de vite cari și le desfac în chip rentabil și­ așa mai departe. In asemenea împrejurări ce voiți să compteze viața o­­menească care Se jertfește pentru patrie? Războiul cu burii nu s’a făcut pentru ca englezii să pună mîna pe minele de dia­mant din Transvaal? Infrîngerea rușinoa­să a Rusiei nu se datorește faptului că războiul ruso-japonez s’a întîmplat fiindcă cîțiva favoriți ai țarului puseseră mîna pe codrii și pămînturile bogate din întreaga regiune manciureană? Vor cîștiga sau vor perde statele, ce im­portă, cînd bogătașii și oamenii lor de a­­faceri cîștigă. Patriotismul care se ridică la ceruri nu­ î de­cit piedestalul autor bo­gății întemeiate prin sînge și clădite în noroiu. Iar noi proști și naivi, noi ne entu­ziasmăm, noi facem să răsune trîmbițele cele cu o sută de guri ale focului patrio­tic pentru a contribui la cutare afacere uriașă plămădită cu multe vieți omenești? LUM­ E periculos să te aventurezi pe stradă sau­ într’un local public. Pe aceste timpuri c’nd de două ori pe zi se declară războiul și apoi se face din nou pace, tn ziarist, ești asaltat de toată lumea, ca să spui, dacă va fi sau nu razboiu? Ești apucat de pulpana hainei, nasturii ți se pun la crude încercări, dar fără de răspuns nu scapi,­fiindcă trebue să-ți dai cu ideea, să fii chiar categoric și pe dea­supra să dai și motive..­.. De zece ori pe zi, se repetă această sce­nă tragi-comică: — Ei, dragă Miile, ce zici tu, o să fie razboiu? — De­ știu­ eu... — Cum se poate să nu știi, tocmai tu... — Apoi ce eu sunt mai breaz, ca cei cari regulează chestia orientului? — Și cum, adică ei nu știu?... Se poate? — Se poate prea bine... — Dar nu zaț, între patru ochi numai mie, spune-mi ce crezi tu?. — Dar nu cred nimica. — O să fie razboiu? !— Dacă o vrea turcul... ?— Dar turcul vrea? >— De! Știu eu! — Nu se poate, eu cred că o să fie raz­boiu... — Apoi, dacă crezi tu astfel, de ce mă mai întrebi pe mine?... — Ia lasă gluma la o parte, omule, și spune-mi ce crezi... Ca să scap, trebue să dau o soluțiune, să-i spun că o să fie sau nu razboiu, după cum îmi vine în gînd, să reproduc argu­mentele pro și contra, să discut cu amicul, deafira părului, toate fazele problemei balcanice, de la Turcia să trec la Austria, la chestia Dunărei, a conven­ției comerciale, a trădare­ față de noi a scumpului nostru aliat, etc., etc. Cînd scap, chiar și cu nasturele de care s’a apucat convorbitorul rupt, sînt ca zăpăcit și mă întreb: ce o să mai spun cititorilor mei? MARȚI Mi-a rămas de alaltă erî în ochi, splen­didul tablou al ultimei zile frumoase de toamnă... Am fost la șosea. Soarele apu­nea și în semiobscuritatea apusului, cîn­d acest amurg pare că ar fi răsăritul, închi­­zînd ochii pe jumătate, aerul pare­­ ca poleit de lumina dimineței, iar toți copacii în floa­re... Coloritul­ frunzelor care merge pe în­treaga gamă de la verdele închis la auriul mat și la roșul aprins, acest colorit în care dominează portocaliul, pare că îți dă ilu­­ziunea unei întregi masse înflorite. E liniștea dulce și melancolică a apu­sului,­­este acest tablou plin de farme­c, e o pace tristă care ți se lasă în suflet. Pare că ai vrea să ai puterea să fixezi pe hîrtie ori pe pînză toate aceste splendori, să faci să se desfășoare și sub privirea citi­torilor a ceea ce vezi și simți și te întrebi unde­­ este pictorul maestru care să zugră­vească întreagă această poemă a" nature!, vecinică în frumusețea ei și inimitabilă în același timp ?.. Trec în sus și în jos echipagiile, lume de tot felul se­ perindează pe șosea, pe ni­­șurile pălăriilor fîlfîe ca steaguri în aer, zugrăveala femeilor, contrastează cu co­loritul pădureț, iar eu mă gîndesc la toți, acei bărbați și femei, cari desigur n­u v­ă­d nimica înaintea ochilor, nu simt această poezie de ultimă zi de toamnă... Dar mă maî întreb, dacă între dînșii și mine, nu eu sunt maî fericiți, deoarece a vedea și a simți de multe ori este o du­rere, o sforțare în tot cazul, pe cînd dacă e vorba de sforțare, în tot acest furnicar, sînt desigur numai caii cari fac un­a, a­­lergînd sub biciul usturător al muscalilor și vizitiilor. MERCURI­A vedea, a simți? Desigur este un dar al naturei, dar el totuși nu ajunge. Eri m’am gîndit la aceasta citind o bucată pe care mi-a trimes’o un tînăr. Erau acolo lu­cruri văzute și simțite, dar vai­ așa de rău expuse... Cel ce și-a pus pe hîrtie impre­­siunile, e lipsit aproape total de știința de a­ scrie. Ea desigur se capătă, dar pentru aceasta tr­ebue școală, ca pentru orice alt­ceva. Pictorul nu poate zugrăvi, fără să învețe aceasta, sculptorul­­ de asemenea. A fi scriitor însă se crede de unii, că se poa­te improviza, fără de muncă, fără de exer­ciții, ca venind de la Dumn­ezeu. Bucata trimeasă e ca un diamant nelu­crat încă. E păcat desigur, fiindcă ar fi putut eși din ea ceva bun. Ce folos însă de toate acestea ? A văzut coșul, căci cine să se oprească la toate încercările cari tiu de CONST. HILLE se pot publica? Și pe lîngă aceasta cine să învețe pe diletant să scrie? El trebue să facă lucrul acesta, el trebue să vadă și să simtă, dar mai trebue ca să mai poată să recunoască bunul din râu, să-și dea seama că ceea ce a produs, nu are nici valoare, cît timp îi lipsește haina strălu­citoare a formei, fără de care lucrul în­ sine nu comptează. 12. E ceva fenomenal, cîte scrisori primesc, de cînd Orientul este pe cale de a se a­­prinde. Sunt de toate felurile. Mai ales în ceea ce privește politica externă, romanul se crede mare cunoscător. Dacă am asculta de toți aceia cari­ mi scriu, în douăzeci și patru de ore, s’ar reconstitui Dacia Vi­itoare, adăugată încă cu jumătate din­ Bulgaria. Și ce trebue pentru aceasta ?! Maî nimic... Aici este un contrast. Cei din­ capul statului nu fac nici o mișcare, ca sa se folosească de evenimente. Se tem ci­ca de­­ aventuri. Marele public însă cade în păcatul opus. Pentru el, nimic nu­ e im­posibil... Cafeneaua, sireaca cafenea, ea dez­leagă încurcatele cessiuni din politica ex­ternă. Fiecare consumator de swartz ori de pahar de apă, regulează soarta Orien­tului din două înghițituri și singurul cu­sur este că toate aceste i­d­e­i­r­i se pierd­ în fumul gros al cafenelei... Din toate aceste convorbiri și soluțiuni, o scrisoare trebue să relevez. E un rezer­­vist care își dă și el cu ideea cum să luăm: Transilvania, Bucovina și să ne întindem peste Dunăre, îmi cere ,ca să cer imediata­ mobilizare și termină „fugind pe bu­nul D-z­eu ca să-î dea putința sa se vadă în campanie și să moa­ră pentru îndeplinirea visului lui Mihai Viteazul și Ștefan cel Mar­e“. Citind aceste rîn­duri, eram încălzit de entuziasmul acesta juvenil și mă gîndeam, ca să-l semnalez d-lui general Averescu, ca să se folosească, dacă va fi nevoe,­­la momentul oportun, de această viață care este gata să se jertfească pe altarul pa­triei.­­ Așa gîndeam și cînd întorcînd paginai să cetesc numele și adresa candidatului la moarte pentru tron și țară, ce să văd, o, D-zeule? In loc de iscălitură, numai as­tîta: Un ofițer de rezerv­ă... Ofițerul acesta nu e num­ai de rezervă­,­­dar chiar în rezervă, în foarte mare rezervă. E gata să moară pentru patrie, dar uită să-și dea adresa, ca la nevoe pa­tria să facă­­ apel la el... „. ....... . VINERI Fiindcă e vorba de scrisorile pe cari le primesc, ce ciudată mentalitate se dega­jează de multe ori din corespondența unui director de ziar! Nu o să relev­ez decît două specimen­e caracteristice: Mai mulți cofegii din culoarea de Negrit mi să plîng că sînt persecutați de către­ inspectorul respectiv, deoarece nu le per­mite jocul de cărți. Ei sunt cetățeni, plă­tesc dări către stat, comună, județ, au fa­milii grele, criza este mare și „d. inspec­tor“ s’-a găsit ca să îndrepte lumea. Scri­soarea începe și se sfîrșește cu stereotipul „d­v. care apărați pe cei slabi și persecutați“ și se roagă de mine cai să mă fac apărătorul lor... j O întreagă mentalitate reese din scri­­soarea aceasta. Oamenii aceștia cred că e un drept­­ al lor ca să despuce lumea la joc de cărți, cum o otrăvesc alții cu băuturi otrăvitoare, ori cu­­ alimente stricate. In­spectorul care aplică legea și își face da­toria — ce curioasă întîmpl­are — inspec­torul acesta­­ este un prigonitor al celor ce-și cîștigă pâinea cu muncă și cu­­ cinste. Și mai poftește de îți fă­­ datoria.... Altă scrisoare, .r De astădată e un domn învățător. E­­ lu­minătorul poporului, e moralizatorul so­țului său, e pilda de cinste și de dreaptă judecată. Ei bine știți ce îmi propune omul acesta? Se abonează la ziarul Dimi­neața, dar cu condiția ca să cîștige el casa din str. Teilor, și dacă o cîștigă, îm­parte cu noi jumătate din valoarea ei. E gat­a pentru­­ aceasta să facă actele ne­cesare și să vină în București. Și acestea sînt scrise și iscălite cu toată curățenia­ de suflet, ca și cînd ar trata o af­acere cin­stită, fără să-șî dea seamă că în codul pe­nal aceasta se chiaslă: înșelăciune, escro­cherie. Cînd va primi răspunsul nostru, prin care îi scuturăm moralul, va cădea desigur din al noulea cer și se va întreba foarte mirat, de ce noi ne-am­ supărat și de ce propunerea lui nu s’a acceptat? SIMBĂTĂ Am asistat l­a vînzarea mobilelor răpo­satei Zoe Slătineanu. Ce dureroasă impre­­siune­ cînd­ te afli în casa unui mort, ca­re­ a pus o întreagă viață ca să-șî alcătuias­că acest interior, și care­­ acum se risipește în cele patru unghiuri ale t&rei. Se discută cu glas tare, se fac în colțuri tîrguri, se examinează mobilele, tapițerii­le, se strigă licitația, se numără banii, Mie parcă îmi vine să vorbesc încet, ca într’o biserică, căci mi se pare sfînt acest cuib, ceva sacru e par­că locuința -aceasta din­­ care fiecare totuși apucă cu lăcomie -ceea ce poate. Cînd aziști la­­ asemenea­­ scenne, vezi cît de convenționa­l „ este totul în civilizata' noastră societate..... Aici sînt prieteni, cu­noscuți și rude poate ale moartei. Ei nu se gîndesc să capete o amintire de la aceea ce nu mai este. Gîndul care este atotstă­­pînitor este ca să cumpere cit mai­eftin, ca să păcălească pe ceilalți, începînd cu lichidatorii, cari în definitiv sînt urmașii morali ai moartei. Pe cîn­d se face licitația, mie îmi trece prin minte gîndul­­ că ar fi­­ caritabil ca de locuințele morților să nu se atingă ni­meni, să rămînă ca un fel de amintire a celui plecat. Dacă acest lucru nu­ e posibil pentru­­ comunii muritori, el este cu putin­ță pentru­­ cei bogați, pentru acei­­ cari au făcut din casa lor aproape un muzeu și și-au­ oglindit în­­ ea întreaga lor persona­litate. Ei vor trăi și după moarte, și din­ generațiune în generațiune vor rămîne ca u­n așe­zămînt. Dar cine se gîndește la­­ asemenaea flea­curi? Toți ochii se uită avizi, toți vor sa cumpere eftin, pe nimic, cît despre ră­posata cine să mai cugete și­­ la­­ dînsa! "• CONST. MILLE

Next